P. Savatie Baștovoi despre Sfânta Împărtășanie. "Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir"

Dragii mei,

Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.

Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: "Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!"

Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.

Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo "sus" a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.

Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.

Fiți tari și smeriți.

Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.

Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.

Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.

Hristos a înviat!

 ***

Cel cu logan rîde de cel cu tirul pe străduțele de cartier. Cel cu trotineta rîde de cel cu limuzina la semafor.

Astăzi în biserică unii merg cu tirul, alții cu loganul, unii cu limuzine, alții cu trotinete.

Trotinetiștii sînt cei mai tari în trafic, pentru că ei merg și pe trotuare, taie strada de-a curmezișul, trec bulevardul pe trecerea de pietoni, iar la grabă mare, trec și pe spații verzi.

Doar două lucruri nu pot face trotinetiștii: nu pot căra pe alții și nu pot ajunge departe.

Dacă ești cu trotineta, nu claxona la semafor! Amuș ieșim la drum lung.

***

Patriarhul Daniel a luat singura poziție potrivită în condiția de oprimare a Liturghiei impusă de autoritățile statului pe perioada acestei așa-zise epidemii. Este o perioadă aliturgică asumată de ierarhi, asemenea zilelor aliturgice din Postul Mare. Este un post liturgic asumat pînă la luminarea celor care, din neștiință și întunecime au lipsit un popor de harul sfintei împărtășanii.

***

Împărtășirea din același potir are ca scop unificarea noastră în Hristos. Fiecare în parte se unește într-un singur Trup, devenind una. Latinescul "cuminicare" are același sens, de a fi una. Devenim una, ne unificăm, prin părtășia la Trupul și Sîngele Domnului.

Hristos se unește cu fiecare din noi, în chip tainic, prin împărtășire, ca și noi să fim una, adică să ne unim între noi, alcătuind trupul Bisericii. Faptul că noi mîncăm și bem din același potir, din singurul potir, arată că toți sîntem o gură și o inimă.

Orice îngrețoșare sau frică, orice bănuială rea care ne face să dorim o împărtășire separată de ceilalți este străină duhului iubirii și a unității.

Noi, creștinii, ne împărtășim din același potir și cu aceeași linguriță nu pentru că nu avem acasă pahare și lingurițe de unică folosință, ci pentru că noi avem între noi aceeași dragoste și încredere pe care o are mama față de copilul său, gustînd întotdeauna din lingură înainte de a o oferi ca să vadă dacă nu e prea fierbinte.

Actul împărtășaniei nu este unul tehnic care are ca scop asigurarea transmiterii unui conținut dintr-un vas în gurile noastre, ci este un act de taină, plin de încărcătură spirituală și unde unicitatea Potirului și unirea celor ce sorb din el este fundamentală.

Iată de ce discuțiile care vin să propună practici ciudate de împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos lovesc în sensul și rostul însuși al Cinei de Taină pe care însuși Hristos ne-a lăsat-o.

Potirul ne unește, nu ne separă.

Subiectul este mult mai grav decît se încearcă a fi prezentat. Este pentru prima dată în istoria de 2000 de ani a creștinismului cînd autoritățile statului fac legi în altar.

***

Toți sîntem egali în fața Euharistiei (Împărtășaniei) - și preoți, și credincioși. Nu mai sîntem în Vechiul Testament unde doar preotul întra în Sfînta Sfintelor și doar preotul avea voie să mănînce măruntaiele animalului adus spre ardere de tot. Catapeteasma templului s-a sfîșiat în clipele cînd Mielul Hristos și-a dat Duhul Său nevinovat pe Cruce. Prin sfîșierea catapetesmei s-a pus capăt despărțirii dintre preot și popor și de aceea noi toți mîncăm și bem din același potir, și preoții, și poporul. Preotul nu mănîncă și nu bea nimic în plus decît poporul, după cum tîlcuiește patriarhul Ioan Gură de Aur cele legate de Împărtășanie, folosind simbolul sfîșierii catapetesmei ca moment al împreunării desăvîrșite dintre preot și popor.

Nu se cădea ca nici un preot, nici un patriarh să accepte săvîrșirea Euharistiei separat de popor. Singurul răspuns către autorități ar fi fost acesta: noi sau ne împărtășim toți, sau nu ne împărtășim nici unul și declarăm măsurile aplicate nouă drept închidere a bisericilor și asuprire desăvîrșită a credinței noastre. Hîrtiile venite de la armată și poliție trebuiau comunicate poporului de către ierarhi fără împreună semnarea lor de către Sinod sau vreun ierarh, ca simple informații venite de la autorități, nu ca hotărîri bisericești. Nu poate ierarhul, nici preotul să anunțe că liturghia se face fără împărtășire. Postul de Euharistie, strîmtorarea este pentru toți, nu doar pentru popor. Sau mîncăm și ne bucurăm toți, sau postim și ne tînguim toți.

Numai o biserică unită în duhul iubirii și a jertfei, o biserică în care păstorii își pun sufletul pentru oile lor este o biserică despre care s-a zis că va dăinui pînă la sfîrșitul veacurilor și porțile iadului nu o vor sfărîma. Fiți una, ca în ecteniile noastre de la liturghie, ca în dorința lui Hristos. Împreună în rai - împreună în iad.

Hristos a înviat, dragii mei!

***

Ce vreme bună a venit pentru Biserică, vremea apostolică după o sută de ani de conviețuire cu politica, cu statul, cu legile fragile și de multe ori nedrepte ale acestei lumi. Se vorbește des de "succesiunea apostolică", redusă în mintea multora la simpla transmitere a preoției în cadrul Bisericii canonice, dar apostolică trebuie să fie nu doar forma, ci și duhul, iar duhul apostolic înseamnă mai întîi de toate Smerenia. Smerenia de a te ști străin în această lume, de a nu cere lumii dreptate, de a nu protesta în fața guvernelor, de a nu te întrece cu mai marii și bogații lumii în donații, de a nu intra în jocul demonstrației de forță, nici forță socială, nici numerică fluturînd statistici prin care să părem mai mulți, mai puternici. Căci nu sîntem. Singura noastră laudă este în Iisus Hristos, în Crucea și rănile Lui, după cum apostolul Pavel a scris.

"Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor". Cine e miel între voi, să se bucure în tăcere. Plină a fost lumea de miei de lumină care străluceau în pustia Egiptului, în Sinai, în Siria, în îndepărtata Armenie și în Georgia, toți vorbind limbi diferite, pe cînd tiparul nu exista și traducerile Evangheliei se făceau din auzite, poștașii nu aveau avioane și nici episcopii telefoane, dar cu toate acestea Biserica era un corp întreg, arzînd în fiecare noapte pînă la cer, iar fărîme din acel jar a ajuns și în cenușa care sîntem noi azi. Să ia fiecare jarul din cenușa sa și să sufle în el în tăcere, să sufle cu duhul care le ține pe toate și în care și prin care toți sîntem una. Dacă nu vom ajunge să ne vedem în duh, nu ne va folosi la nimic să ne vedem live pe internet.

Bucurați-vă, dragii mei, că a venit vremea. Vremea darurilor, vremea minunilor, vremea vindecărilor și a prorociilor ca pe vremea apostolilor. Acolo unde vor fi doi sau trei în numele lui Hristos, va fi și Hristos între ei. Nu vă temeți, Hristos a biruit lumea. Bucurați-vă!

***

Nu lipsa împărtășaniei este adevărata problemă, ci faptul că împărtășindu-ne mulți ani la rînd nu am agonisit nimic. Golul din noi trebuie să ne sperie. Hristos se descoperă și rămîne cu noi în măsura în care sîntem capabili să-L primim. Ce știm despre Hristos? Ce știm despre Biserică? Maslu cu o sută de oameni sănătoși care se înghesuie cu pomelnice pentru sporul casei și noroc la măritiș? Ghicituri pe la pustnici rătăciți la care mergem cu fructe de mare că "nu au voie să mănînce carne"? Asta e tot ce știm și ne era de-ajuns. Dar nu e.

Nu există vreo lucrare magică a împărtășaniei care să țină loc de citirea Scripturii, de rugăciunea cu lacrimi, de milostenie, de iertare, de blîndețe, de iubire. Împărtășania devine lucrătoare doar căzînd pe acest pămînt al virtuților. Dimpotrivă, pentru a ne împărtăși, trebuie mai întîi să-L cunoaștem pe Hristos, să cercetăm Scripturile, să știm dogmele credinței, temelia Bisericii. Dar cum vom face acestea dacă singura salvare pare să fie televizorul și live-urile. Lipsa cunoștinței este cel mai grav păcat al ortodocșilor și acum se vede răutatea și pericolul lui.

Citiți și îmbogățiți sufletele voastre cu har din care să vă adăpați la vreme de secetă. Așa cum cămila bea multă apă cînd găsește, ca să aibă și pentru cînd nu va mai avea, așa cum oaia înghite iarbă necontenit și o rumegă mai apoi în tihnă, tot așa și noi trebuie să fim plini de înțelepciune, de cuvinte bine ticluite culese din Scripturi și de la Sfinții Părinți. Fără o bogăție de învățuturi, pilde și psalmi care să cînte singuri în inimă și minte omul nu poate suferi singurătatea și nu poate menține focul credinței. Schimbarea minții prin lucrarea harului este scopul vieții creștine. Iar asta nu se face fără cunoștință, fără cercetarea Scripturilor, care este o poruncă dată de Hristos însuși.

Începeți să citiți cărțile Sfinților. Nu dialoguri cu părinți contemporani, ci cărțile Sfinților scriitori de odinioară. Textul scris, nu vorbit, are rigoarea pe care mintea noastră a pierdut-o. Ne place să ascultăm sau să citim dialoguri libere deoarece mintea noastră și-a pierdut rigoarea. Totuși o minte fără rigoare este o minte slabă în proces canceros. Citiți mai puțin, dar citiți cărți fundamentale. Și învățați să gîndiți. Faceți, vă rog, un obicei din a gîndi riguros. Biserica se ține pe dogme, pe dreapta mărturisire ca și pe o piatră.

Timpul acesta va trece. Decît să vă victimizați că nu puteți merge la slujbe, mai bine ați citi și v-ați umple inimile de bucurie.

Pace tuturor.

***

Dragii mei,

Iertați-mă că intervin în intimitatea sufletelor voastre, dar explozia de live-uri menite să înlocuiască rugăciunea din biserici mă face să zic cîteva cuvinte despre ceea ce este rugăciunea.

Cu mîna pe inimă, mă îndoiesc de calitatea unei rugăciuni făcută cu telefonul în mînă sau de mătăniile bătute în fața computerului pornit.

Rugăciunea nu este conectarea cu alți oameni, oricît de buni ar fi ei și bineintenționați, ci este conectarea cu Dumnezeu. Aveți ocazia să exersați rugăciunea în cămările voastre, așa cum ne-a învățat Hristos.

Dacă este printre voi cineva dornic să se roage, să aștepte să adoarmă copii și să se retragă într-un colț curat, după ce va stinge telefonul, laptopul, televizorul și becurile electrice. Faceți o căndeluță dintr-un pahar umplut cu ulei, folosind un capac de tablă găurită și un muc de vată. Simpla stare în fața unei candele aprinse într-o cameră întunecată vă va adînci în rugăciune mai mult decît toate live-urile, chiar dacă acestea s-ar transmite direct din Cer.

Primul lucru care se cere de la un rugător este să se desprindă de toate lucrurile pămîntești, de toate gîndurile, asemenea celui care este închis în propriul cavou de viu. Exersați această stare și negreșit veți păși în Împărăția lui Dumnezeu în chip simțit. Din această stare rugați-vă mai apoi pentru casa voastră și pentru întreaga lume, fără multe vorbe.

Dacă, făcînd așa, veți fi cuprinși de o stare de pace profundă, nu vă grăbiți să citiți mult. Faceți trei închinăciuni cuviincioase în fața lui Hristos Cel viu, zicînd rugăciunile începătoare. Apoi citiți cîțiva psalmi: 102, 145, 33. Apoi ziceți "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te..." de trei ori, iar de veți simți să spuneți mai mult, spuneți. Închinați-vă cu cîte o metanie la fiecare din Sfinții pe care îi iubiți. Apoi așezați-vă pe un scăunel sau la marginea patului și stați așa, păstrînd pacea primită, în întuneric, fără a lăsa emoțiile de nici un fel să vă readucă degrabă în lumea aceasta plină de tulburare.

Faptul că mașinile nu se mai aud noaptea, iar voi nu aveți a vă trezi dimineața devreme, e un prilej minunat pentru a trăi experiența rugăciunii pe care poate nu ați trăit-o pînă acum.

Dacă aveți lumînări, e foarte bine. E bine să aveți și tămîie. Mirosurile curate fac bine sufletului și ajută mintea să se adune. Dacă sînteți o familie credincioasă, puteți să vă rugați scurt împreună cu copiii, repet scurt, ca să nu transformați totul într-o obligație obositoare. Dar neapărat să vă rugați singuri după ce adorm toți, căci această rugăciune nu aveți ocazia să o trăiți majoritatea dintre voi.

Faceți live cu Dumnezeu la lumina candelei.
Vă doresc tuturor să trăiți cele mai frumoase clipe cu Dumnezeu.
Dacă o să mă pomeniți și pe mine, o să fiu foarte bucuros.
Mulțumesc frumos că ați citit aceste rînduri.

Sursa: Pagina de FB a P. Savatie Bastovoi