Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică - 19 mai 2020.
Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
Câteva spicuiri din cuvânt:
Pr. Cezar Axinte:
-
Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei
religii.
Daca putem intelege ca cuvantul inseamna
a te lega, a te loga, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot
efortul tau de un lucru, fie el si ireal, este o religie.
Practic vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si
primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti
crestini, chiar si ortodocsi, si nu cred ca ar face mofturi sa primeasca
si un ierarh, sau mai multi ierarhi.
Adica se contureaza faptul ca,
desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al
fricii,
mi-e teama ca trebuie sa spun ca,
usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te
loghezi, te relockezi - sa spunem asa - de un alt cult, cu apostolii
lui, cu dumnezeii lui.
Dumnezeul acestui cult
este moartea, pentru ca este singura realitate, ultima realitate
inteleasa, cu stapanire abosoluta. Ori, iata ca avem aici un cult generalizat, sau denominatia unui cult
generalizat care este nihilismul, este cultul mortii.
Dumnezeu, la un moment dat le spune fariseilor si carturarilor, cand acestia
vor sa adune probe pentru dosarul Lui de instanta, intrebandu-L ce va fi, ca:
iata, la noi avem casatoria de levirat, au fost 7 frati, au murit, si la
inviere a cui va fi femeia? Si atunci Mantuitorul le spune:
va rataciti necunoscand Scriptura si puterea lui Dumnezeu. Si le spune:
Dumnezeu este Dumnezeul viilor si nu al mortilor. Cu alte cuvinte cultul
pe care il marturisim este al unui Dumnezeu Viu, al Celui Viu, al lui
Hristos cel Inviat, care este si Dumnezeu. Ori,
din moment ce eu ma lepad sau ma indoiesc, practica asta este un alt
cult, este cultul fricii.
O frica care este irationala. Pentru ca
avem si o frica, care, daca putem sa spunem asa, este rationala. Dupa
cadere omul are o frica pe care nu o avea inainte, fiindca era imbracat in
lumina, si nu avea de ce sa-i fie frica in Rai. Desi,
Dumnezeu i-a pus pe Adam si pe Eva in gradina Edenului
ca sa o lucreze si sa o pazeasca. Era si acolo o paza, o atentionare. Nu era o frica, pentru ca moartea nu
exista. De unde vine si aceasta practica in cultul nostru, in mistica
rasariteana: paza mintii, smerita cugetare.
Rugaciunea Doamne Iisuse si paza mintii. Vezi: lucrarea si paza mintii.
Deci, Dumnezeu l-a pus pe om sa pazeasca. De ce? Dumnezeu cunostea ca exista
demon, stia ca a cazut. I-a spus si de pom, dar omului nu-i era frica. Dovada
ca s-a dus si a mancat, chiar daca Dumnezeu i-a spus:
cu moarte vei muri. De ce? Pentru ca omul nu cunostea frica de moarte.
Dupa cadere omul s-a invatat cu frica de moarte.
Nu credeam sa-nvat a muri vreo data.
Eminescu, genial! Copilul nu stie ce e moartea. Noi invatam ce e moartea. O
invatam de la mediul inconjurator, dar de la om cel mai mult.
Acest cult al mortii, adica frica irationala, este in raspar cu frica
rationala, adica cea cu care Dumnezeu l-a echipat pe om dupa cadere.
Nu l-a lasat pe om asa, adica sa mearga pe varful unui munte sa nu inteleaga
ca exista forta gravitationala, sa calce in gol.
Exista in lume si un procent de 0, 0... de oameni care nu au aceasta frica,
adica o lipsa de discernamant minimal
si pot sa mearga la etajul 100 pe marginea blocului, dar este considerata o
patologie. Prin urmare omul este echipat cu aceste mecanisme extraordinare,
care il pun intr-o situatie de aparare sau de fuga, depinde de caz, cu ce
stim: adrenalina, neurotransmitatori, corpul care da semnale ca organismul sa
se angajeze in lupta.
Are pentru cateva secunde niste mecanisme care il pun pe el la adapost, sau
vorbim de instinctul de conservare, care functioneaza independent de
ratiunea omului.
Dar, dincolo de aceasta, orice frica nu este de la Dumnezeu ci de la cel
care are, sa spunem asa, jucaria cea mai interesanta. Jucaria care i-a
fost luata. Diavolul a pierdut aceasta jucarie extraordinara cu care tinea
lumea in teroare. Pana la intruparea lui Hristos jucaria preferata a
diavolului, si care era in mana lui, si dispunea absolut si discretionar
de ea, era moartea.
Ei, bine, i-a fost luata! Aceasta jucarie, acest instrument de tortura i-a
fost luat diavolului. Prin urmare,
din moment ce
Hristos a biruit moartea în Sine si nu pentru Sine, ci pentru noi - deci
n-a facut o demostratie-, iata ca
noi avem porunca sa nu ne fie frica, adica sa nu ne supunem acestui
cult care, in existenta noastra, este moartea. Da, moartea este o realitate, dar nu ultima realitate. Si atunci,
noi, odata ce ne supunem acestui cult, devenim practicanti ai acestui cult.
Avem deja o alta perspectiva.
Din moment ce eu ma supun acestei frici, incat ma lepad nu neaparta de Hristos
ci de cultul meu care spune:
n-ai frica, stai tare, Hristos a inviat, turma mica nu te teme, si toate celelate pe care le exersam de la Botez, sau poate chiar si de la
nastere. Deci pe toate inca din pantecele maicii le exersam. Si atunci,
bineinteles ca
in momentul acesta se pune problema ca noi, ca crestini, si cu atat mai
mult noi, ca preoti, sa dam un exemplu lumii. Adica ceea ce am predicat sa fie conform cu ceea ce traim, cu ceea ce
faptuim.
Sigur, nu poate fi la nivelul unui sfant, dar, ca sa treci clasa minimal
trebuie sa iei un cinci, deci minimal trebuie sa ne punem problema
aceasta.
Si
una din problemele pe care trebuie sa ne-o punem este biruirea
fricii, pentru ca nu tu ai biruit. Zice: indrazniti, Eu am biruit lumea.
Adica: Eu am biruit-o, si tu esti cu Mine, ai partasie cu Mine. Deci devine parte din noi.
- Am intrebat credinciosii intr-o zi:
va rog sa-mi spuneti care este cel mai sfant obiect din biserica aceasta. Si, dupa multe discutii, s-a ajuns la concluzia ca Sfantul Chivot de pe
Sfanta Masa este obiectul cel mai sfintit. Toate sunt sfinte, si lingurita
si...
De ce sunt sfinte? Pentru ca au atingere, partasie, au intrat in contact cu
Hristos.
Dar, atuncea, daca o tabla moarta o cinstim, Sfantul Chivot se cinsteste, cu
atat mai mult tu, care te-ai impartasit.
Tu nu esti Sfant Chivot? Tu nu esti mai mare decat Sfantul Chivot?
Nu putem sa ne gandim la toate acestea tocmai pentru ca frica iti
intuneca mintea.
Tocmai asta e batalia. Nu poti sa ceri unui bolnav care e pe patul de
suferinta sa alerge la maraton.
Prof. Mihail Chircor:
De multe ori am auzit
cuvintele spuse Sfantului Arsenie cel Mare: "fugi, taci, linisteste-te
- ce a auzit el de la bunul Dumnezeu. Fugi de lume, de pacat. Ca lumea se
traduce: pofta ochilor si trufia vietii. Fugi... bine, am intrat in
casa mea. Si linisteste-te! Si vreau sa va spun ca
pana nu am o minimala liniste nu pot sa ma rog. Post sa citesc din
Biblie, din Psalmi, din Acatiste. Dar asta e o rugaciune cu buzele.
Dar, ca sa ma rog, sa cobor un milimetru spre inima, am nevoie de
liniste. Ori, frica iti intoarce toate maruntaiele pe dos.
Si, in acele moment de liniste e bine sa ne gandim la aceste notiuni, la
aceste adevaruri extraordinare, e bine sa ne gandim la viata, moarte: ce e
viata, ce e moartea?
Pr. Cezar Axinte:
Noi il corectam pe Dumnezeu cam la toate. Ne spune:
cel ce va muri va fi viu. Adica e o contradictie in toate...
Prof. Mihail Chircor:
Noi n-am gasit un cuvant simplu ca sa definim trecerea de la o dimensiune
la alta...
Pr. Cezar Axinte:
Ba, da! L-au gasit crestinii. Se numeste Paste!
Si
numai asa poate fi tratata moartea in chip firesc, ca si cum ar fi
Paste.
Pastele meu pentru care ma pregatesc la fiecare Liturghie. Si, cand vine
momentul, eu de fapt m-am antrenat toata viata pentru Pastele meu
personal.
Asta este de fapt Pastele: este trecerea de la moarte la viata.
Si nici nu poti sa-ti mai inchipui astfel moartea.
Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat
ca un Paste.
Prof. Mihail Chircor:
Nenumăratelor probleme anevoie de purtat pe care le au oamenii, s-a adăugat acum și primejdia virusului, care a ajuns un coșmar. Mai mult decît de virus, oamenii suferă de frică, de panică și de izolarea fără voie impusă de stat între alte „măsuri de protecție”. Însă, în lupta cu virusul, Biserica are propriile ei arme, pe care acum, cînd este înjosită ca nicicînd altădată, îngrădită în puterile ei și încătușată de către Stat, nu le poate pune la îndemîna credincioșilor ei.Pr. Cezar Axinte:
Sfântul Nicolae Velimirovici:
Nimic din lume nu-l face pe om atat de josnic si atat de mic ca frica de moarte.
Va dati seama?
De ce ? Pentru ca omul nici nu stie ca actioneaza conform fricii de
moarte. Toate gesturile, toate gandurile, toate cele care le face sunt
circumscrise fricii de moarte, ori nefricii de moarte. Si cand virusul
fricii de moarte aduce contagiune, omul devine mic si josnic.
Biserica are instrumentele ei ca sa-l videce pe om de frica de moarte.
Si, nu numai ca-l vindeca de frica de moarte, il vindeca si de moarte. Ori
aici intram in contradictie cu autoritatea. De ce? Pentru ca acest lucru
nu se poate intelege in chip rational, ci suprarational, mistic. Si te
incredintezi ontologic nu academic.
Prof. Mihail Chircor:
Este pentru prima data din istoria omenirii, dupa cate stiu eu, cand
imixtiunea Statului in Biserica este atat de vizibila si de puternica.
Pr. Cezar Axinte:
Da,
Statul a trecut dincolo de Catapeteasma.
Prof. Mihail Chircor:
E adevart! Stalin a inchis bisericile, le-a daramat, dar nici Stalin n-a
indraznit sa treaca dincolo de Catapeteasma.
Pr. Cezar Axinte:
Da, pai facuse Seminarul Ortodox.
Nu exista alt antivirus impotriva fricii de moarte si impotriva mortii
decat Trupul si Sangele Mantuitorului. Pentru asta suntem pregatiti de
orice.
Prof. Mihail Chircor:
Si sa murim...
LEGATURI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu