Familia nu este nici un curent, nu este nici o moda, nu este nici macar doar o institutie, o simpla organizare. Ea este un organism viu, construit de Dumnezeu, instituit de Dumnezeu si, la randul ei, o biserica.Crestinismul a aparut in lume ca o reactie vie, fireasca, a normalitatii, impotriva anchilozarii societatii si a lumii, si a familiei, si a persoanei. Crestinismul este o religie a tinerilor, a mintii tinere, a gandirii tinere, vesnic proaspete, adapate la Hristos. Asa asiguram tineretea fara de batranete a familiilor noastre, adapandu-le la modul cel mai serios cu putinta la crestinism, trecand peste intemperiile acestea, peste asezarile si reasezarile lumii.
“Convorbiri duhovnicești″ – Familie și democrație
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Familia are autoritatea durabilitatii in timp. Ea a trecut si peste epocile dureroase din istoria noastra, si va trece cu bine si peste epoca noastra. Cu siguranta, ea va supravietui. Acuma, cate familii vor supravietui, numai Dumnezeu stie, dar ea, ca si entitate, ca si organism construit de Dumnezeu, si inzestrat cu niste puteri deosebite, are destula rezistenta sa treaca peste orice intemperie istorica.
Democratia este un curent social-politic, dar familia nu este nici un curent, nu este nici o moda, nu este nici macar doar o institutie, o simpla organizare. Ea este un organism viu, construit de Dumnezeu, instituit de Dumnezeu si, la randul ei o biserica. Prin urmare, daca lumea a trecut prin aceste trei mari valuri care se succed periodic: democratie - conducerea poporului, pe urma [ochlocratie]- oligarhie - conducerea bogatasilor, si apoi tiranie si apoi iar democratie, intr-un ciclu din acesta, care nu-si mai termina spiralele lui, familia si-a probat rezistenta sub toate aceste curente, sub toate aceste valuri care au trecut peste ea. Si in timpul tiraniei! Poate daca am fi fost in timpul tiraniei, emisiunea dumneavoastra ar fi trebuit sa fie intitulata: "familia si tirania". Noi suntem acuma in perioada democratica, cum se zice, dar, atata spun: familia transcede povestile acestea.
Pr. Valentin Berechet: Asa este, dar spuneati ca aceasta democratie este ca un curent, dar, uneori si un curent cand este prea insistent, te trage putin si te imbolnaveste. Dar poate sa ajunga si ca un vant mai puternic, ca o furtuna, o tornada, si atuncea exista riscul destabilizarilor, si al alterarilor, chiar pana in profunzimea structurilor. Recunoastem ca familia este o axa a istoriei. [...]
Pr. Valentin Berechet: Spuneati mai inainte ca democratia vine in istorie cu un pachet de principii, care inceraca sa le institue, sa le infiltreze in tot aspectul vietii sociale, nationale, in administratie samd. Aceste principii la un moment dat vor ajunge si la usa familiei si vor incerca sa o adapteze. Familia, asa cum o stim din istorie, o stim cu o structura ierarhica, fiecare element cu pozitie bine detarminata. Ei, aceasta intalnire va fi interesanta. Vor putea principiile democratice sa schimbe alura familiei, sau vor fi acolo niste tensiuni?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Democratia tinde, prin invechire, sa devina la randul ei traditie. Nu neaparat buna! La un moment dat democratia poate deveni un obstacol, prin faptul ca ea isi invecheste structurile, si le imbatraneste, si aceste structuri devin anchilozate. Si, aceste structuri solicita o reactie. Mantuitorul Hristos se izbeste foarte tare de traditionalismul agresiv al fariseilor, care, la randul lui, candva, a fost o democratie. Fariseii ajunsesera in timpul Domnului Hristos sa pretinda de la oameni, de la israeliti, ca mantuirea inseamna cunoasterea celor 634 de legi, si a celor cateva mii de norme de aplicare a acestor legi. Ceva asemanator cu legislatia unei tari democratice? Nu?! In care se voteaza cate 50-60 de legi pe zi. Nimeni nu-si mai cunoaste propiile legi, ca atat de stufoase si de multe sunt, inccat efectiv te prinzi intr-una din ele. Si, inevitabil loveau familia. Familia avea forta bunului simt. Si aceasta forta intra in coleziune inevitabila cu acest pachet urias de norme si impuneri. Si, Mantuitorul, chiar El spune ca se vor ridica "tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei". "Cuvantul Meu va starni impotrivire". Prin urmare si crestinismul a aparut in lume ca o reactie vie, fireasca a normalitatii, impotriva anchilozarii societatii si a lumii, si a familiei si a persoanei. A fost reactia lui Dumnezeu, condusa de Dumnezeu, impotriva anchilozarii lumii acesteia si a mortii, inevitabil. Si Mantuitorul ne da destul de dovezi ca asa a fost. Dovada ca a fost imbratisata mai ales de tineri. Batranii si carturarii poporului s-au opus cu desavarsire, cu cateva exceptii notabile, nu? Iosif din Arimateea, Nicodim, samd. Nu bagam in oala pe toata lumea, dar crestinismul este o religie a tinerilor, a mintii tinere, a gandirii tinere, vesnic proaspete, adapate la Hristos. Insus Intemeietorul nostru din punct de vedere pamantean avea 33 de ani in momentul crucificarii Sale. De ce nu a ales sa moara la 80 de ani pe cruce? De ce tocmai la 33 de ani? Asa asiguram tineretea fara de batranete a familiilor noastre, adapandu-le la modul cel mai serios cu putinta la crestinism, trecand peste intemperiile acestea, peste asezarile si reasezarile lumii.
Familia a supravietuit tuturor formelor de organizare sociala. Eu as putea da exemplu supravietuirea familiei, mai ales la noi, la poporul roman, in mileniul alb, in perioada migratiilor. Cum a supravietuit familia in perioada aceea, ca migratiile aveau cultul gintei, nu aveau cultul familiei duale? Aveau cultul tribului. Si, cum a supravietuit familia crestina in forma trinitara, barbat-femeie-copil, in fata invaziilor acestora uriase si a presiunilor acestora uriase, timp de o mie de ani asupra ei? Stiti cum? Transformandu-se in biserica! Fiecare casa, fiecare familie devenea biserica. Erau case, erau regiuni intregi unde nu existau sacerdoti, nu erau preoti, nu erau nimic. Trecea cate un episcop itinerant, de aici, din Dobrogea, de la Dunare si pana la Nord, tinea cate un cuvant, hirotonea, si apoi se intorcea in cetatea lui de baza. Si atata tot. Si, cu toate acestea crestinismul nostru s-a dovedit extraordinar de viguros, motiv pentru care migratorii asezati printre noi s-au convertit si au fost asimilati de populatia care era locala. Cum? Nu se poate explica fara crestinism si fara inradacinarea serioasa in cultul familiei. Cine vrea sa inteleaga aceasta realitate va dura in timp, cine nu, isi asuma riscul propriilor sale pareri. Nu acem ce sa facem. Trebuie sa se faca la un moment dat chirurgia aceasta. Cine vrea sa dureze in timp va dura, cine nu, nu!
Pr. Valentin Berechet: [...] Totusi acum se intalneste cu un entuziasm democratic fara precedent care cuprinde intreaga lume, si toate domeniile de activitate si de viata. Acuma lumea, aproape la unison, se misca in acest duh al democratiei. E posibil ca aceasta intalnire sa provoace modificari in structura familiei? Este posibil ca sub aceste tensiuni ale modernismului, familia sa mai cedeze din ceea ce a castigat sau detine de milenii, de secole, asa cum spuneati, prin aspectele ei fundamentale, incat dupa aceasta intalnire familia sa fie putin altfel?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Depinde de alegerea sa, foarte mult. Dumnezeu nu ne impune sa fim vesnici. Avem dreptul sa cadem in iad. Diavolul e primul care a facut lucrul asta. Deci tine foarte mult de ceea ce consideri tu ca vrei sa faci.
Am citit ieri o predica a Sfantului Ioan Gura de Aur la Sfantul Episcop martir Basus. In cadrul predicii acesteia, care a avut loc dupa un cutremur mare, ce a provocat morti si frica mare in cetatea Antiohia, a Imperiului Roman, Sfantul Ioan Gura de Aur abordeaza si subiectul acesta, al cataclismului, si spune: sa nu va inspaimante cearta lui Dumnezeu, caci totusi Dumnezeu, prin cerata asta inceraca sa comunice cu voi. Sa va inspaimante de mii de ori mai mult tacerea lui Dumnezeu, pentru ca, aduceti-va aminte ce a facut cu cetatea Ninive, capitala Imperiului Asirian, a certat-o, dar n-a ucis-o. Aduceti-va aminte ce a facut cu cetatile Sodoma si Gomora. Nu le-a spus nimic dar le-a sters de pe fata pamantului. Feriti-va de tacerea lui Dumnezeu. Atentie mare, cand Dumnezeu va tacea, cand Dumnezeu isi inchide efectiv orice forma de comunicare cu noi, atuncea cu adevarat suntem in stare de cumplita infricosare si nimeni, si nimic, nu ne mai poate salva. Acuma intrebarea pe care am sa vi-o pun eu dumneavoastra: ne vorbeste Dumnezeu sau tace? Toate familiile crestine ar trebui sa-si puna intrebarea asta. Si, daca, Doamne fereste!, raspunsul este ca tace, de ce?
Pr. Valentin Berechet: E posibil ca El sa vorbeasca, dar noi sa nu fim atenti.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Fericitul Augustin spunea ca singura teama pe care trebuie sa o aibe un crestin, este teama ca Dumnezeu sa treaca si tu sa nu-L obserivi. Teama ca Dumnezeu sa-ti comunice si tu sa nu-I raspunzi, sa fi opac, sa fi in acea cadere in sus.
Pr. Valentin Berechet: Sunt atat de multe ispite si provocari! Crestinul - chiar si cei mai ravnitori asa-, are atat de multe subiecte de a-si incarca timpul si mintea si existenta, si viata, si ziua si noaptea, incat cu mari eforturi mai tine mintea la Dumnezeu. Deci exista riscul, poate mai mult ca niciodata, la aceasta provocare. Poate ca de acest desfrau vorbea Dumnezeu si in Apocalipsa, in care sunt foarte multe tentatii prin care putem sa renuntam si sa ratacim mintea noastra de la Dumnzeu.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Care a fost motiviatia biblica, scripturistica, pentru care a adus Dumnezeu potopul pe pamant? Va aduceti aminte ce a spus Dumnezeu? "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup". Sufletul devine o anexa nefolositoare. Si atuncea ne intrebam, de ce tace Dumnezeu! Nu ca trupul n-ar fi folositor! Noi nu suntem monofiziti, dar sufletul trebuie sa fie, la randul lui, in conlucrare cu trupul, si, in conlucrare cu trupul trebuie sa se mantuiasca. Adica sa pastram echilibrul firesc lasat de Domnul.
Pr. Valentin Berechet: [...]Familia vine din traditie, din istorie, stim cine este pentru ca s-a verificat. Democratie vine cumva din viitor, nu prea sim cine este la scara aceasta, nu prea stim ce-si doreste, ce ne impune, cu cat rafinament ne impune, de aceea nici nu stim ce ramane dupa aceasta impletire [a familiei cu democratia.]
Pr. Mircea-Cristian Pricop: E destul de batrana si democratia. Nici tirania nu mai este la fel de violenta cum era inainte. Este mai subtila astazi. S-au spiritualizat toate metodele. Lucreaza duhovniceste, numai ca in rau.
Pr. Valentin Berechet: Aici e problema si trebuie sa ramanem treji. Ce ne aduce aceasta impletire?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Depinde cine pe cine influenteaza, daca familia va reusi sa influenteze mediul social, in care se manifesta, mediul social se va inbunatatii. Daca mediul social isi va pune amprenta prea mult asupra familiei, familia va fi atat de fluctuanta de la o epoca la alta, incat isi va pierde identiatea, si in final se va dizolva. Simplu! Totul se reduce la cine e mai tare, cine e mai durabil in timp. Noi, avandu-L cu siguranta pe Dumnezeu in familie, in trupul familiei. Pentru ca barbatul si femeia sunt un trup, nu sunt doua trupuri, adica o familie. Domnul a spus-o încă din cartea Facerii: "şi vor fi amândoi un trup" si "ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă"! Prin Dumnezeu intelegem legea nepieritoare, si prin om intelegem legea pieritoare.
Pr. Valentin Berechet: Noi spunem ca, intr-adevar, familia este data si instituita de Dumnezeu, dar si lumea sta sub puterea celui rau si vine peste familie cu o anume intensitate si tensiune si influenta. Credeti ca mersul familiei va fi asa lejer in aceste conditii?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rand sa-l definim pe diavol. Este un mascarici, este un bufon. Toate hipnozele lui sunt hipnoze de circ. Cine cade in plasa acestui circ ieftin ajunge in plasa bufonului. Simplu!
Pr. Valentin Berechet: Asa este, dar el vine cu un statut care zice ca e normal. Familia are normalitatea ei. Care este normalitatea la care cheama natura?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Atentie mare, e un proverb latin care spune ca obisnuintele rele se transforma in a doua natura, in normalitate. Orice om vicios, prin repetarea acelei patimi care-l conduce, considera ca asa e normal. Si incerca sa transmita aceste lucru ca fiind normalitate, celor cu care intra in contact, fara sa-si dea seama ca el are o infectie, are o problema. Dar "normalitatile" acestea fata de normalitatea instiuita de Domnul sunt asemanatoare cu mascariciul fata de realitatea pe care o mascareste.
[...] Sfantul Ioan Gura de Aur numeste familia atelier al sfinteniei. In ea lucram impreuna sfintenia, in echipa. De aceea noi nu castigam sfintenia prin fieraria pe care o facem in familie. Domnul ne-o da in dar, dar trebuie sa fie si din partea noastra proba dorintei, manifestata prin durabilitatea asta de care am vorbit, prin faptul ca eu imi iau copilasii si fac o rugaciune seara, inainte de culcare, prin faptul ca fac rugaciune inainte de masa, dupa masa, prin faptul ca eu imi invat copii sa fie oameni de omenie, prin faptul ca incercam sa ne imbunatatim latura morala, cat putem, zilnic cate o picatura. E proba dorintei fata de Dumnezeu, care trage foarte mult in cantar. Nu ni se cere sa batem fierul cu barosul, in schimb ni se cere sa mladiem puterile sufletesti inspre directia potrivita, inspre directia in care, pana la urma, ne-am nascut, si ar trebui sa fie naturala. Nimic violent, nimic impus, nimic apasator.
Pr. Valentin Berechet: [...] Ce putem spune despre aceasta influenta moderna a unei familii mai putin complementare, in care poate nu gasim copii pentru ca nu gasim barbati, sau nu gasim copii pentru ca nu gasim femei, dar societatea, democratia, o considera o organizare ca o familie, si prin vointa si libertatea celor care o compun se misca ca o familie, si nu putem face distinctie decat facand radiografie in profunzime. Deci o familie necomplementara, care acuma este prezentata ca o minoritate, ca o pofta, ca ceva interesant, ca ceva deosebit, ca o oferta, ca o alternativa la ceea ce exista, dar, poate ca daca intr-un timp relativ scurt, daca se insista va deveni...
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Obligatorie :-)
Pr. Valentin Berechet: Da, pana la dominanta, va deveni obligatorie, pentru ca democratia permite. Democratia e foarte rafinata si intra, si o sesizezi cand cutitul e deja la osul tau. Si atunci nu poti sa mai zici nu.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Acuma, hai sa va spun si eu ceva. Vorbim strict orizonata! Negam un factor fundamental al istoriei si al existentei. Dumnezeu va interveni. Sunt convins ca El nu va lasa lucrurile sa navige spre directii tulburi.
Pr. Valentin Berechet: Cand intervine Dumnezeu?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Cand omul tace!
Pr. Valentin Berechet: Un Psalm spune ca "din adancuri am strigat". Deci inseamna ca nu trebuie sa ajungi chiar in coma, ca daca omul intra in coma...
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Trebuie sa strigi din adancuri la Domnul!
Pr. Valentin Berechet: Deci cand omul se sesizeaza si cere in rugaciune, categoric Dumnezeu intervine. Dar daca omul tace si nu mai striga la Domnul, intra in coma.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Astfel de lucruri despre care mi-ati vorbit mai devreme si care sunt niste realitati dureroase ale timpului nostru au mai fost. In timpul de cadere a Imperiului Roman, barbarii germanici cucereau Roma, si romanii, ca si cum ar fi fost teleghidati, isi continuau vietile lor de exces, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nimeni nu era pe ziduri. Era o problema pe care au sesizat-o toti contemporanii Romei in 476. Cand triburile herule si vizigotii incercuiau Roma, luptau doar cativa cetateni constienti pe ziduri, si restul isi vedeau de drumurile lor firesti. "Totul e bine, totul e ok, n-avem cum sa fim cuceriti noi. Noi suntem prea sus, am ajuns la un stadiu prea inalt". Ba chair intrasera, sparsesera portile si taiau si ucideau, si faceau distrugerile pe care le faceau acesti migratori, si in anumite cartiere ei isi continuau viata de lux si de desfatari ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ii anuntau: "mai, ia-ti bagajul...". Si nu plecau. Stateau acolo si isi continuau decaderea.
Pr. Valentin Berechet: Era o nesimtire dusa pana la extrema care ii orbea.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Este "caderea in sus". Ajungi la un stadiu de autosuficienta in care nu mai crezi ca ti se poate intampla ceva, te crezi dumnezeu. Si atuncea finalul este chirurgia. Ce sa mai faci? Esti demon. Chirurgia fie istorica, fie in alt mod cum numai Dumnezeu o stie, biblica. Ca sa nu suparam pe cineva, Doamne fereste! sau sa inspaimantam sau sa "stricam drepturile" cuiva, vorbim despre lucrul asta, dar avem in Scriptura, totusi e cuvantul Domnului si trebuie sa-l mentinem, interventii ale Domnului, cel putin doua: Sodoma si Gomora si potopul. Si inca una promisa!
Pr. Valentin Berechet: Dar si atunci erau oameni care prin viata lor curata strigau la Dumnezeu. Ceea ce as vrea sa subliniez este faptul ca Dumnezeu nu intervine fortat in creatia Sa si in lucrurile care se degradeaza....
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Si nu intervine neselectiv. Dumnezeu ii selectioneaza pe cei care vor sa fie ai Sai.
Un Parinte contemporan cu noi fusese intrebat de ce episcopii nu mai sunt cum trebuie, preotii nu mai sunt, diaconii nu mai sunt, conducatorii politici nu mai sunt cum erau voievozii care isi dadeau viata pentru tara, samd. Si parintele acela a dat raspunsul interesant, facand apel tot la familie: "de ce te plangi ca nu ii ai cum trebuie, cum i-ai vrea tu sau cum s-ar cuveni sa fie? Fa-i si creste-i!" Adica rostul familiei este nu numai de detarminare, de obligatie istorica, ci tine si de destin: destinul lumii noastre tine de viata familiei, in sens crestin ortodox.
Pr. Valentin Berechet: Cum ar putea fi o lume in urma legiferarilor astea?
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Legiferarile astea sunt categoric un razboi la adresa familiei instituite de Domnul, inradacinate de Domnul. Ele vor pieri prin forta valului. Si ele indirect il ataca pe Domnul, ca sa spunem cinstit.
Pr. Valentin Berechet: In acest context, cum putem gandi noi ziua copiilor nostri?
Pr. Valentin Berechet: Si impotriva casei pline de copii se lupta pe toate calile, incepand de la maternitate, cand toti doctorii, deja daca esti la al treilea copil se tulbura si se dau pe toate partile.
Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sotia mea, Parinte Valentin, la a patra nastere a primit vizita unui medic rezident, anul acesta, de la spitalul nostru Judetean si dupa ce a verificat foaia, s-a adresat sotiei, care era foarte vesela, fericita ca a dat nastere unui copil frumos si sanatos, samd : "va trebuie un sterilet, doamna!". De parca noi, familile crestine suntem din Epoca de Piatra, niste involuati, si ei cu tehnicile lor moderne si cu dezvoltarile lor supradotate ne ajuta sa intram in "normal", ne forteaza sa intram in normalul lor. Dar, daca eu nu vrea? Pe mine m-a intrebat cineva ceva? Eu vreau sa dau viata! Eu sunt preot al vietii! Si imi iau rolul asta de familist ca preot al vietii. Auzi! Imi forteaza mie sotia sa-si puna sterilet. Dar unde scrie in drepturile sau in obligatiile unui medic sa prescire lucrul asta unei femei. Nu ii e rusine? Nu e o obraznicie? Dar pana si dupa normalul lui greseste, ca el trebuia sa-si tina gura. Eu ar fi trebuit sa-i spun: sterilet ii trebuia mamei tale. Dar eu nu i-am raspuns asa. Eu mi-am pastrat cumaptul. Ca sotia, cand mi-a spus a fiert ceva in mine, s-a intros dragostea pe care o aveam fata de ea si de copilul meu nou nascut in ura fata de individul acela, dar m-am abtinut cat am putut si mi-am vazut de treaba si nu i-am facut niciun rau.
Pr. Valentin Berechet: Vedeti, astea sunt tensiuni la care familia va fi provocata din ce in ce mai mult si fata de care ar trebui sa fim cumva vaccinati, adica pregatiti dinainte cu niste raspunsuri si atitudini.
[...]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu