Starețul Tadei de la Vitovnița : "De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie?"

Cu Dumnezeu toate sunt cu putință

Predică din 2 septembrie 1990

De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.

Fie ca peste tot locul unde mergem pacea să se reverse din noi. Să fie multă dragoste și bunătate, dar din păcate, puteți vedea și voi, noi suntem copiii părinților căzuți, astfel încât am pierdut acea putere, căci ne aflăm în robie. Dar Domnul a venit, căci El e aceea dragoste și bunătate, știind bine că păcatul și moartea au intrat în noi din pricina pizmei duhurilor răutății care au căzut. Domnul e singurul care poate să-l îndrepte pe om și să-l aducă la starea dintru început în care l-a și zidit. El a binevoit să ia firea noastră asupra Sa, să o prefacă, să o învie și să o aducă în starea dintru început. Vedem că și Apostolul zice același lucru: că în ziua Înfricoșătoarei Judecați, Domnul mai întâi îi va învia pe cei care au plecat la Dumnezeu înaintea noastră, iar noi cei care vom fi în trup, într-o clipă ne vom preschimba. Ce este muritor se va preface în veșnic și ce este putred în neputred, că trupul nostru, care a avut parte de nemurire, va fi din nou în starea de la început, va trece în materie înduhovnicită, independentă de timp sau de spațiu. Și ca să fim pregătiți pentru acea zi - iar pentru noi fiecare clipă poate fi sfârșitul vieții, și asta este deja mica înfricoșată judecată vremelnică -, mai întâi mergem la judecata vremelnică, iar apoi vom merge unde mila lui Dumnezeu ne va așeza.

Așadar, să ne străduim pentru că dorim, toți dorim să fim plini de dragoste. Iar aici, de la ființe mărginite nu putem dobândi aceasta, această plinătate pe care sufletul o caută. Așadar înseamnă că trebuie cu toată inima, cu toată ființa noastră, să căutăm Izvorul Vieții, de la Tatăl nostru Ceresc, să se împlinească dragostea Sa dumnezeiască în noi.

Voi toți cei ce vă rugați adesea puteți băga de seamă că uneori suntem luminați cu harul lui Dumnezeu și inima arde de dragoste încât cuprinde nu numai pământul, ci întreg cosmosul.

Ce gând ne vine așa, dintr-o dată, încât cu o dragoste nemărginită să acoperim totul? Cu Dumnezeu putem cuprinde totul, căci suntem în El. Dar noi am crezut că, mici fiind, nu am putea cuprinde atâtea, căci suntem făpturi mărunte, dar cu Dumnezeu multe se pot și cu Dumnezeu totul se poate.

De aceea să ne străduim și să ne rugăm Domnului zi și noapte, ca Domnul să reverse binecuvântarea Sa, să ne miluiască, căci mult am pătimit. Poporul nostru sârb a pătimit mereu, și în timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial, dar mulțumim lui Dumnezeu, avem mulți mucenici în fața lui Dumnezeu care se roagă pentru noi. De aceea să-L rugăm pe Domnul pentru Maica Sa Preacurată, pentru îngeri și sfinți, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și pentru toți sfinții, să ne miluiască, să ne dea putere, ca prin dragoste să le biruim pe toate!

Dacă în noi se ivește plinătatea dragostei, cu adevărat de toți vrăjmașii se va alege praful. Căci cine îndrăznește să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se ivește plinătatea dragostei dumnezeiești, de acolo fuge orice răutate!

De aceea să vă străduiți, precum și singuri vedeți, când le iubim pe toate și nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt pașnice, pline de dragoste și bunătate.

Să vă rugați zi și noapte și pe copii învățați-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieții și pace dumnezeiască.

Cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul acestei sfinte biserici, să ne dea Domnul putere să plinim dragostea Sa dumnezeiască întru noi, să simțim deplin dragostea, să putem să-L slăvim pe Domnul și aici, și în toată vremea, cu îngerii și sfinții. Amin!

***

Alte sfaturi duhovnicești

Este anevoie ca Dumnezeu să Se arate omului când acesta e precum o oglindă spartă în care până și povețele duhovnicești se reflectă întotdeauna fragmentar. Fiecare primește atât cât poate duce și pe cât este de spartă oglinda cu care a venit în lume. Hristos a venit pe pământ ca oglinda noastră să fie iarăși întreagă și, așa întreagă, să Îl primească deplin pe Dumnezeu. De bună seamă, mulți nu Îl pot înțelege pe Dumnezeu și nici nu pot să-L primească în sine în chip desăvârșit. În starea de acum, trupul nostru nu poate să țină Lumina în el. Acesta este posibilul motiv pentru care sfinții, luptându-se întreaga lor viață cu ispitele și biruindu-le, au primit iluminare și, foarte curând după această iluminare, s-au mutat în lumea cealaltă. Mare le este bucuria acolo, căci împreună pătimesc și în dragoste cântă laolaltă cu celelalte suflete asemenea lor, care Îl preamăresc pe Dumnezeu, iar pe lângă toate acesta își păstrează personalitatea, dar nicidecum într-un chip egoist, ci așa cum o păstrează întotdeauna pe pământ chiar și oamenii duhovnicești. La aceștia, mintea voința și inima au ajuns una. Cel mai adesea, însă acestea sunt dezbinate în om, de aici și nenumăratele-i necazuri în viață. La duhovnicii mari aceasta nu este numai o lumină din afară, pe care Harul o scoate din când în când la iveală, ci este una lăuntrică, mult mai adâncă și mai trainică; ea se ridică din inimă și umple omul întreg. Această lumină este Dragoste și numai prin ea omul se află cel mai aproape de Dumnezeu, care este însăși Iubirea. Desăvârșirea omului și apropierea de Dumnezeu sunt veșnice, căci Dumnezeu nu este doar cu neputința a fi cunoscut și pătruns cu mintea, ci e și de neatins. Totuși în iubire suntem cel mai aproape de Dumnezeu și la cel mai sigur adăpost. Atingerea Duhului este fulgerătoare, felul în care noi înțelegem timpul nu are nicio însemnătate în rândul ierarhiilor duhovnicești. Iar aceste ierarhii există; în Evanghelie este spus: "În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt" (Ioan 14, 2). De la măsura duhovnicească la care am ajuns aici primim, după moarte, locașul potrivit și sufletele înrudite alături de care să viețuim mai departe acolo. Nu este totuna ce a dorit omul și pentru ce s-a luptat în timpul vieții sale pe pământ. Omul duhovnicesc s-a luptat pentru cele duhovnicești, pentru intrarea în Cer, omul trupesc s-a luptat pentru cele pământești. La prima vedere, pare că este mică deosebirea între cineva care a crezut în ideea de dreptate, s-a luptat pentru ea, punându-și chiar viața în joc, și cineva care a crezut în ideea și în dreptatea cerească, acestea neîmplinindu-se niciodată aici, pe pământ. Deosebirea este totuși una mare, astfel încât în ciuda unei credințe, cinstiri și jertfe aparente ale cuiva care caută dreptatea pe pământ, acela va continua să dorească în chip greșit și se va afla în tovărășie greșită și după moarte. 

Sufletele înrudite se caută unul pe celălalt și aici și acolo. Atunci când întâlniți aici un suflet înrudit duhovnicește, rămâneți cu el, căci e mare bucurie să vă întovărășiți cu cei de-un cuget.

***

Doar cu gândurile bunătății, dragostei și iertării îi putem atrage pe ceilalți, iar gândurile noastre, care vor să corecteze trăsăturile de caracter ale celorlalți sunt o lovitură pentru ei. Oricât de apropiat vă este cineva, el se îndepărtează fiindcă l-am lovit în cuget, iar noi credem că gândul nu este nimic. Gândul este o putere uriașă a omului.

***

Armonia cu natura

Să ne îndeletnicim cu gânduri pașnice, liniștite, pline de dragoste și bunătate, să nu jignim pe nimeni, nu doar prin purtare și cuvinte, ci și prin gânduri, să ne străduim să oferim ceva cât de frumos tuturor. Toți cer de la noi dragoste și grijă, și dacă înțelegem asta, totul va fi bun față de noi. Când se întâmplă o nenorocire cu cineva care este plecat departe, sufletul care iubește acea persoană începe să se întristeze, căci simte că ceva nu e bine. Dacă plantele simt, oare cum nu va simți omul? Cum e cu putință ca plantele să aibă mai multă dragoste decât ființele cugetătoare? Iată cum suntem - deloc nu suntem conștienți că în noi se află viață dumnezeiască, energie dumnezeiască pe care o întrebuințăm în rău. Răul nu este zidit. Răul este întrebuințarea în rău a binelui din partea ființelor cugetătoare. Poporul nostru bine zice: "Orice bine în mâinile celui rău, ajunge rău".

Trebuie să fim buni pentru binele nostru, să ne îndeletnicim cu gânduri pașnice, din noi să lumineze binele, căci noi suntem aparat cugetător mult mai precis ca radioul sau televizorul. Noi avem înrâurire unul asupra altuia. Oricine îndreaptă gândurile spre noi, ele își găsesc ecoul în noi. Noi de fapt vorbim prin gânduri. Cuvântul este gând rostit. Mie adesea mi se întâmplă că cineva vrea să mă întrebe ceva, iar eu vorbesc, vorbesc și nu mă opresc, iar eu de fapt răspund întrebărilor lui. Iar ei spun : "Am primit răspuns. Am vrut să te întrebăm asta și asta, dar, iată, am primit răspuns".

Domnul a zis să nu ne împotrivim răului, pentru că asta înseamnă să întoarcem cu aceeași măsură, să pornim război, care de fapt, este hrana duhurilor căzute. Dacă nu este împotrivire, armele cad singure. Să ne străduim în orice chip, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne rugăm neîncetat: "Doamne, păstrează pacea mea lăuntrică, învață-mă cum să fiu un suflet blând, pașnic și liniștit, precum sunt îngerii și sfinții".

Veacul XX este foarte îngreunat, ritmul vieții este peste măsură de rapid, sistemul nervos nu poate rezista. Toți cei prea sensibili suferă mult. Întreg globul pământesc este îngreunat de radiații. Am scurtat viața pe planetă cu înțelepciunea noastă și acum încă se fac experimente cu toate că se știe că o singură explozie a acestor bombe (atomice) degajă o cantitate enormă de radiație, care nu dispare, ci rămâne multă vreme în atmosferă.

Creierul nostru consumă mult oxigen și dacă nu-l are îndeajuns, noi pierdem voința de lucru, nu avem putere nici fizică și nici psihică și ne mirăm ce-i cu noi. Trebuie multă mișcare, exerciții, ca toate încheieturile să se miște, să nu înțepenim, căci artrita începe înainte de treizeci de ani. Tuturor ne place să mâncăm pe săturate și asta e o mare problemă a noastră. Organismul primește cât are nevoie și elimină ce poate, iar ceea ce nu poate se depune pe oase și mușchi și de aici artrita, care este mai primejdioasă decât reumatismul, căci poate paraliza întreg organismul.

***

Îndemnul spre lume și viața lumească, ca singur scop al vieții, duc generațiile către fărădelege și nimicirea duhului. Năruirea în sine a valorilor duhovnicești nu este altceva decât atingerea iadului încă din timpul vieții.

Cu toate că planurile pământești sunt de neîmplinit, ele, totuși surpă legile lui Dumnezeu și poruncile despre dragoste. Generațiile noi nu vor să asculte și să prețuiască rânduiala și Pronia lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu scurtează înmulțirea răului și îi ia pe unii ca să-i izbăvească de sine înșiși. A ști și a nu năzui spre schimbarea relelor obișnuințe și părăsirea căilor greșite înseamnă a răni de moarte sufletul. Iar Domnul nu îngăduie să se umple iadul cu ființele Sale. Scurtând calea morții, El ia sufletele spre îmbunătățire la judecata personală, căci trebuie să se curețe de păcatele dobândite prin viața greșită pe pământ.

Același lucru se întâmpla în vremea Domnului Iisus Hristos, când propovăduia credința mântuirii. Și atunci părintii i-au răspuns: "Păcatul asupra noastră și asupra copiilor noștri" (Matei 27, 25). Și toate astea se știu, și părintii și copiii știu, și cu toate astea vor să o țină tot așa, socotind că vor fi veșnic pe pământ. Sunt înrobiți cu voința lor în duhul păgân, care nu știu să gândească și să judece, sunt legați de măsurile întoarse a valorilor trecătoare omenești. Prin educația greșită trăiesc în înșelarea propriei voințe. Această voință este doar nălucire, căci vine de la duhul potrivnic prin care cel viclean le-a prins în cursă. (cf. 2 Tim. 2, 26). În voia lui Dumnezeu nu este duhul împotriviri, ea este dragoste care liberează.

***

Numai blândețea și dragostea izbăvesc și omul și lumea întreagă. Niciodată nimic nu s-a dobândit prin silnicie. Prin silnicie nu poți stârni decât împotrivire și ură.

***

Dacă poporul nostru ar avea pocăință nu am fi în starea asta, nu am fi avut atâția dușmani. Nu suntem conștienți că în noi este energia și viața lui Dumnezeu și noi folosim spre rău această energie. Dacă am fi uniți în cuget ne-ar fi bine. Niciodată nu e prea târziu pentru pocăință.

***

Care este rostul vieții omenești? Fiecare om trebuie să năzuiască spre dobândirea a cât mai mult har. Cel mai frumos spune Sf. Serafim de Sarov că scopul vieții noastre este dobândirea harului Sfântului Duh, iar harul este, precum am văzut, putere dumnezeiască.

Din Starețul Tadei de la Vitovnița, Ai biruit patima, ai biruit tristetea. Cu Dumnezeu toate sunt cu putinta, Ed. Predania