Daniel Leș, olarul refrământat și refăurit

Renașterea sufletului și transformarea în "Lut Viu" 

interviu emoționant cu Daniel Leș

Câteva extrase din interviu

Îmi dau seama, pe zi ce trece, că atâtea mă învață lutul ăsta! Și cu cât îl frământ mai mult devine mai maleabil. Sunt într-o perioadă în viața mea de făurire, de frământare, de înfrumusețare, simt că "lutul" vieții mele este frământat. Și, pe măsură ce este mai frământat, îmi dau seama că am multe de învățat. [...] 

Frământările nu sunt rele, frământările sunt bune. Atâta timp cât se lasă frământat lutul, ies afară impuritățile. Lutul vieții noastre dacă nu este frământat, acele impurități nu vor ieși afară. Cu cât suntem mai frământați [cu atât vor ieși mai mult]. Noi ca și nație, ca și neam am avut parte de frământare, dar să nu uităm că suntem un neam ales, pentru că Dumnezeu a ales să ne frământe. De ce? Ca să facă din noi acel vas de cinste. Așadar, dragilor, dacă aveți frământări în viață, să știți că aceste frământări sunt benefice: iese afară ură, lăcomie, slavă deșartă, gelozie, și multe altele. [...]

După aceea, îți dai seama că trebuie să fi un lut maleabil și te lași folosit - folosit de Dumnezeu! Atunci când ești trântit pe roata vieții - că roata vieții se învârte cu viteză, și vedeți că din ce în ce mai tare se învârte această roată; e ca un carusel din care ți-e frică să te dai jos -, dar, dacă vom fi bine centrați în jurul acelui filon, care se cheamă credință [nu vom cădea jos]. Eu prefer să cred că noi, ca și nație [nu vom cădea].

În piept avem trei inimi care bat: este inima de carne, este inima lui Dumnezeu, și este inima tradiției. Dacă una din aceste inimi se oprește, noi avem o mare problemă. Dacă se oprește inima de carne, murim; dacă se oprește inima lui Dumnezeu, noi facem infarct duhovnicesc; și dacă se oprește inima tradiției, noi, ca și neam dispărem. [...]

Eu am o calitate: sunt frământat! Noi suntem frământați, dar să nu uităm: suntem în căușul palmei lui Dumnezeu. Și cine ne frământă nu sunt cei din afară, ci este Dumnezeu, și știe El de ce! Așa că nu uitați: chiar dacă acel vas, după ce este frământat, devine modelabil, și-l finisezi pe dinafară, dar în lăuntrul lui rămân degetele olarului. Așa că în lăuntrul vaselor noastre este degetul lui Dumnezeu, e mâna Lui acolo!

[...]

Eu recitesc o carte, care se numește "A avea sau a fi?". Ce se întâmplă? A avea e prea puțin. A fi și a ființa înseamnă că ești chemat, ești chemat să intri pe drumul tău. Și asta am încercat, să fiu foarte sigur că sunt pe drumul meu. [...] Eu am primit o lecție frumoasă - și multe lecții le primesc de la omul simplu, de la țară, care el este! Este conectat acolo, cu degetele în pământ, este conectat la filon. Și o femeie de 86 de ani poate să dea lecții la profesori universitari, numai că de multe ori noi nu avem ochi și urechi să vedem. Și vă dau aici un mic exemplu. [...] Am întâlnit o femeie care, pe când îi arânjam lemnele pe lângă casă, mi-a zis: "dragu mamii, hai în casă, că-i hii flămând". Și zic: "nu-s flămând lele Florică". "Da, zice, îți hii flămând sufletul". Și am zis : femeia asta vrea să-mi spună ceva. Și am intrat în casă, și am văzut câte lucruri avea țesute, și m-am minunat. Și mi-a zis că asta a făcut de când era fetiță. Și am zis: "lele Florică, da prin fereastra asta ți-o văzut să-mpungi atâtă?". Și a zis: "dragu mamii, prin fereastra asta am văzut lumea 86 de ani, și mi-o fost bogăt câte-om văzut". [...] "Păi ce-ai văzut lele Florică?", "Am văzut pe Văsălicuță trecând p-acii cu cojoc, și la un moment dat am vazut că avea petec lângă petec, că pe vremea noastră, când se strica un lucur noi îl reparam." Și, mă întreabă la sfârșit: Oare voi, acolo, la oraș, la bloc, pe ce ferestre vă uitați?" Păi, dragilor, pe ce ferestre ne uitam? Facem toată ziua cu degetul așa..., Și ce ne aduc acele ferestre în viața noastră, ce vedem pe acele ferestre? Și acea femeie de 86 de ani a zis: "vreau să-ți arăt ceva!". Și a deschis șifonierul tremurând, și mi-a arătat o roche albă de sus până jos, cusut alb pe alb. Și mi-a zis : "uită-te cu băgare de seamă!". Prima dată am crezut că e o roche simplă, și când am văzut câtă lucrătură, peste tot cusăută alb pe alb. Și mi-a zis : "ca să nu ne mândrim". Și am zis: "lele Florică, da când ai îmbrăcat rochea asta?", "Niciodată!" - a zis. "Dar o să mă îmbrac când o să mă întâlnesc cu Mirele meu ceresc. Aștept ziua aia!". Vedeți? Omul simplu de la țară, așa a înțeles menirea : întâlnirea cu Mirele! Noi, de multe ori uităm lucrul ăsta! Și ei nu merg spre moarte, merg spre lumină, spre Hristos! Acea femeie mi-a dat cea mai mare lecție de creștinism. În Hristos nu există frică, în Dumnezeu nu există frică! Noi trăim tot timpul cu fricile astea înconjurătoare. [...]

În tot amalgamul ăsta cineva m-a învățat că așa sunt eu, sunt slab. Dar vine o vreme a vieții tale când ești refrământat și refăurit. Și aicea ți-o spun cu cea mai mare responsabilitate. La 24 de ani vasul vieții mele a fost refăurit. Când aveam 18 ani am fugit fraudulos de 7 ori. Am vrut să fug de comunism, de România, de tot ce era urât și cenușiu în viața mea. Și bunicu mi-a spus: "dragu tatii, oriunde te-ai duce, la capătul lumii, te va chema glia înapoi. Tu ești făcut să stai aicea". N-am înțeles atuncea, dar acuma am înțeles. Și, întorcându-mă acasă am intrat în niște găști de cartier, am început să schimb valută, stăteam cu bișnițarii. După aceea ei au văzut că am mână de artist, m-au racolat și m-au pus să fac pașapoarte, ca ei să poată merge din nou în străinătate, că ei aveau interdicție. Treptat-treptat, intrând în aceste găști, n-am mai putut să ies. 

Între timp m-am îndrăgostit de doamna vieții mele, care mă suportă de 32 de ani. O spun sincer : m-am însurat cu o sfântă. Fata asta a fugit cu mine când avea 17 ani. Cu cine? Cu un nimeni, care stătea la colț și vindea valută. Și ea se ruga și plângea pentru mine, și îmi spunea că există Dumnezeu. Aici aș vrea să ajung la refăurirea vasului. Dacă ar fi să mă laud cu ce am făcut eu, ar trebui să mă laud cu toate prostiile pe care le-am făcut eu. Ceea ce este frumos astăzi în viața mea este datorită lui Dumnezeu și datorită ei. Și în continuare ea mă îngrijește, și se roagă pentru mine, și mă iubește, așa cum sunt eu. Pentru că așa cum vorbeam, în compozitul ăsta este și rău și bine. Până și Apostolul neamurilor strigă : o nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup de moarte. Vreau să fac binele și răul stă lipit de mine. În fiecare zi îmi doresc să fac binele și mă pomenesc seara că am ratat. Iar, și iar, și iar! Și mă duc la duhovnic, și duhovnicul mă ia în brațe și plânge, și spune : "dragul meu, Dumnezeu te vede că îți pasă!". Asta trebuie să facem noi: să ne pese! [...]

Și ea a zis: "vin cu tine până la capătul lumii. Lasă-te de ceea ce faci!". În continuare : alcool, prieteni, șmecherii. Și femeia asta se ruga pentru mine. Și, într-o bună zi intră în mine o frică teribilă. Am capitonat geamurile. Socrul meu mă căuta să mă bage la pușcărie, băieții mă căutatu să le fac pașapoartele... și vine confruntarea, întâlnirea cu refrământarea! Și mă prinde Dumnezeu la colț, că eu nu vroiam să cred. Am zis că nu există Dumnezeu. Dumnezeu sunt eu, sunt buricul pământului, pot să fac ce vreau. Eram șmecher în cartier. Și mă urmăreau toți. Și m-am dus ca un laș în cameră la mine, și am tras ușa, și am zis : "dacă-mi spune și mama, și tata, și bunicul care mi-a cântat toată viața pricesne, și fata asta, o fi existând Dumnezeu?". Și m-am rugat pentru prima oară sincer în viața mea, m-am pus în genunchi, am închis ușa să nu mă vadă nevastă-mea, care tot timpul îmi spunea să mă împac cu Dumnezeu și eu nu-mi doream, și am zis: "Doamne, dacă exiști, vino și bate-mă!" - pentru că toată lumea din jur îmi spunea că o să te bată Dumnezeu. Și probabil că aveau dreptate... ai furat pe fata asta de acasă, etc. Dar culmea că te întâlnești cu acel Dumnezeu la tine în cameră, că vine, te ia în brațe... Am simțit la modul materialist o dragoste care se scurge din tavan și-mi intră în fiecare por al trupului, și-mi spune : "Te iubesc așa cum ești!". Am simțit acea dragoste! Și, lucrul pe care l-am făcut prima dată a fost: am deschis geamul și am spus: "uau, ce frumos e afară!". Și am ieșit. Pomii dansau așa, în adierea vântului, oamenii pe lângă care treceam îmi venea să mă duc să-i iau în brațe să-i pup, atât erau de frumoși! Am văzut pentru câteva momente creația lui Dumnezeu prin ochii lui Dumnezeu! Noi suntem făuriți să vedem frumosul, să iubim frumosul, să dansăm, să cântăm, să creem, să ne bucurăm, să fim prezenți în fiecare zi în viața noastră! Și mi-am dat seama ce frumos e Dumnezeu! Am simțit iubirea! [...] Și atuncea în acea refrământare a vieții mele a apărut acea frică care s-a transformat în dragoste.

Este o poveste interesantă, când un învățat al vremurilor este provocat de Dumnezeu să iasă din confortul lui. Ieremia era un profet al vremurilor și Dumnezeu îi zice așa: "pogoară-te în casa olarului, că acuma am să te fac să auzi vocea Mea"(cf. Ieremia 18, 2). Interesant este că a te pogorî înseamnă a te smeri, a-ți lăsa confortul și a te duce acolo unde e tină. Și merge Ieremia în casa olarului. Și acesta făurea un vas, și în timp ce-l făurea acel vas creștea frumos. Și Ieremia se uia din tocul ușii cum crește vasul. Dar, la un moment dat, vasul s-a deformat, s-a descentrat și a căzut. Și în mod natural mâna olarului îl ia din nou, și-l frământă din nou, și face un vas cum lui i-a plăcut.

Vasul vieții mela la 24 de ani, când eu m-am împăcat cu Dumnezeu a fost refrământat, și a fost ceea ce a vrut Dumnezeu să fie.

Și acuma mă întreb : oare în ce perioadă a vieții mă aflu? Vasul meu oare cum arată? Este la frământat? Este pus pe roată? Este pus la șlefuit? Pentru că vine ultima probă: proba focului. O să vă arăt acolo, cum este de încins focul. Și am zis: da, ăsta este secretul! Pentru mine secretul este credința în Dumnezeu! Chiar dacă voi rămâne un ciudat în continuare, care va crede în modul meu naiv în Dumnezeu, într-un mod simplu, caut dragostea! Și, la rândul meu, vreau să ofer această dragoste cât pot, prin ceea ce fac. Așa am fost eu refrământat.

Și textul continuă în Biblie și spune așa, îi vine gândul lui Dumnezeu în mintea lui Ieremia, "oare nu pot să fac și eu la fel, cum face acest olar, să vă refrământ?". Și asta a făcut cu mine. Și poate face și cu tine, și cu tine și cu oricare. Asta e taina lui Dumnezeu! Și poate face cu România. Să vedeți unde o să ajungă România, în ciuda faptului că o vede toată lumea jos. E un vas gata frământat, pregătit. Si suntem în căușul palmei lui Dumnezeu. Si toată Europa poate să ia lecții de la noi, pentru că suntem un neam ales. Si de asta am ales să rămân aici, să-mi duc viața desculț pe tăpșanele mele, să ascult păsările, să trag aer în piept, să mănânc lapte de bivoliță și pâine făcută în cuptor la mine acasă din grâu românesc. [...]

Acuma vă pun și eu o întrebare. În inima noastră este un tron și este o cruce. Întrebarea este așa: cine stă pe tron și cine stă pe cruce? Mai stăm din când în când și pe cruce? Mai stăm din când în când și în suferință, sau ne place să stăm numai pe tron - cine suntem noi! [...]

Aștept momentul potrivit să mă duc să mătur, între ei [măturătorii străzii], pentru că altfel nu mă cunosc pe mine, rămân un egotist, rămân un lut zgrunțuros, rămân un lut care e smuls de acolo și pus.., și nu iese nimic din el dacă nu ești frământat și nu simți împreună cu cel de lângă tine. Dragostea are o limbă: zâmbetul. Toți zâmbim în aceeași limbă. Nu pot eu să fiu mai presus. [...]

Acolo, lângă Părintele Paisie Olariu scrie așa: "vă rugăm păstrați liniștea interioară!" [...]

Caută bucuria și prin a face fapte bune, și prin a simți cu cel de lângă tine, și a-l înțelege, și a-l iubi. Eu cred că cu așa ne vom mântui ca și neam: cu iubirea asta! [...] Să avem ochi să-L vedem în semenul nostru pe Hristos!

[...] Știi ce se mai întâmplă interesant când se făurește pe roată un vas? În acele striații în care lasă urma degetele olarului, rămâne amprenta vocală. [...] Acuma am centrat lutul. Imaginați-vă aici un ax, și dacă nu este centrat lutul se bălăngăne și cade jos. Pe roata vieții dacă nu suntem centrați s-ar putea să fim azvârliți afară. [...]

Te învață răbdarea olăritul. Eu am nevoie. Nu ai cum să greșești aicea, nu-ți permiți. Dacă faci o mișcare greșită se duce vasul jos. Olarul trebuie să fie sigur pe ceea ce face. Și mai e ceva interesant cu lutul ăsta. Eu mă pun cu smerenie la roată, fiindcă știu că lutul ăsta este contopit cu strămoșii mei și trebuie să am mare grijă cum făuresc acest vas, să fie frumos, pentru că la sfârșitul zilei eu trebuie să arăt vasul ăsta la Dumnezeu, nu la oameni.[...] Și atuncea, când duc vasele oriunde în lume, sunt conștient că îmi duc istoria țării noastre, din lut românesc. Și aceste vase le umplu cu povești și le dau drumul în lume. Sunt oarecum desprinse din mine, am stropit peste ele cu sufletul meu, cu drag. Și sunt conștient că arătându-le mereu lui Dumnezeu, trebuie să ai respect pentru ceea ce faci. [...] Vasul acum e moale, dar trebuie să treacă prin proba focului. Și noi avem o probă de foc, dar mă rog lui Dumnezeu să trecem cu fruntea sus. [...]

Trebuie să avem grijă, pentru că această informație prelucrată vizual ne distruge creativitatea. Noi suntem creați să creem, noi suntem ființe spirituale care pentru o vreme locuim în trupul ăsta, în oala asta de lut și după ce se va desface oala asta de lut adevăratul vameș va pleca acasă. Unde? Nu știu! Dumnezeu știe! Nu știu cum arată raiul, iadul, dar este înscrisă în însăși inima mea și mădularele mele acea lege despre Dumnezeu, despre iubire și eu trebuie să îmi urmez traseul ăsta. Trebuie să ne mântuim sufletele prin orice gest pe care-l facem. [...]

La un moment dat o să ne fie încercată credința, cum a fost încercată credința Sfinților din închisorile comuniste. Și dacă eu am libertate acuma, este pentru că ei au pătimit acolo. Și, cum le-a fost încercată credința? Când ei erau bătuți, ei se rugau pentru torționarul lor.[...] Deci această taină trebuie să cunoaștem noi. [...] Asta învățau acolo, că aproapele este mai important decât "tu". O credință, așa, frumos, poleită: mai mergem și noi la biserică, ne îmbrăcăm frumos să ne vadă lumea, ne dăm jos dintr-un jeep,... avem de toate... Caut să mă reglez întotdeauna, să nu fiu mințit. Pentru că în vremurile din urmă vor veni Hristoși mincinoși. Care sunt acei Hristoși mincinoși? Hristoșii creionați în mintea noastră: un Hristos care mă ajută doar când am nevoie, un Hristos care mă ajută să-mi vând, un Hristos care mă ajută să mai iau un teren, un Hristos care mă ajută să-mi ia examenul copilul. Și noi ne-am dus de lângă Hristosul nostru și urmăm un Hristos pe care l-am fabricat ca noi. Să ne păzească Dumnezeu! Să nu venim cu această Evanghelie a prosperității, să venim cu Evanghelia Sfântă, care este a Lui! Și în Evanghelia asta care este a Lui, Mântuitorul nu-mi promite că dacă o să-L urmez o să am parte numai de bucurii. El n-a avut nici unde să-și plece capul. Așa că să fim pregătiți, orice s-ar întâmpla să nu ne piară credința. Și dacă ne ținem de credința asta până la sfârșitul vieții, vom birui dacă El va vrea!

LEGATURI:

• Deersphotography