Un dialog provocator și atipic între Părintele Iuvenalie, de la schitul Sf. Nicolae, și antreprenorul Ștefan Mandachi. "Vorba sună, fapta tună!"

"Am învățat să scriu supărările pe nisip și bucuriile pe piatră."

*

"Viața este un dar al lui Dumnezeu pentru om. 

Felul în care o trăim este un dar al nostru pentru Dumnezeu."

***

"Vorba sună, fapta tună!"

Ștefan Mandachi : Astăzi mă aflu într-un loc foarte drag sufletului meu, alături de un om foarte drag sufletului meu, Părintele călugăr Iuvenalie de la Schitul Sfântul Nicolae, lângă Fălticeni, localitatea Huși. [...] Părinte mulțumim că ne-ați găzduit aici, la Schit la dumneavoastră

Părintele Iuvenalie : Cu plăcere! Mulțumim și noi pentru invitație!

[...]

Ștefan Mandachi: Care a fost cel mai greu moment de când te-ai călugărit?

Părintele Iuvenalie: Au fost multe, dar le-am uitat, că am învățat să scriu supărările pe nisip și bucuriile pe piatră.

Ștefan Mandachi: Erai supărat? Nu știu, ai vrut vreo dată să dezertezi din călugărie?

Părintele Iuvenalie: Pentru un tânăr novice, care intră în mănăstire, cel mai greu lucru este tăierea voii.

Ștefan Mandachi: Ce înseamnă asta?

Părintele Iuvenalie: Adică să nu-ți faci voile tale, ci să faci ceea ce ți se spune și exact în maniera în care ți se spune.

Ștefan Mandachi: Adică trebuie să faci ascultare?

Părintele Iuvenalie: Da! Ce înseamnă ascultare? Iubire!

Ștefan Mandachi: Si dacă primești o dispoziție absurdă din partea superiorului, ce faci?

Părintele Iuvenalie: Ascultare până la păcat, așa ne învață Biserica. Dacă ascultarea dată de un Stareț, sau de un Episcop, superior mie contravine cu învățătura Bisericii și a Sfinților Părinti, nu mai sunt obligat să fac această ascultare.

Ștefan Mandachi: De când mă știu am fost foarte fascinat de viața pe care o duc călugării si după ce m-am făcut antreprenor, mi-am dat seama că există foarte multe lucruri în comun. De pildă, disciplina asta, a călugăriei, ar ajuta foarte mult și pe oameni de afaceri. Crezi că există elemente comune? Acestă emisiune se adresează antreprenorilor și eu am găsit nuclee de înțelepciune în viața călugărilor. Ce crezi că au în comun călugării cu antreprenorii?

Părintele Iuvenalie: Păi primul lucru care îmi vine în minte : pe unde iese cuvântul iese si sufletul!

Ștefan Mandachi: Adică, ce legătură are?

Părintele Iuvenalie: Cum să o numim? Nu insidualitate, ci punctualitate.

Ștefan Mandachi: Altceva, ce mai vezi în comun între călugărie și antreprenoriat? Când zici punctualitate, zici disciplină.

Părintele Iuvenalie: Cred că între călugărie și orice alt domeniu de activitate cea mai des întâlnită și cea mai mare asemănare este că este de dus o cruce. Si în călugărie și în orice alt domeniu de activitate, chiar si pentru antreprenori.

Ștefan Mandachi: Genial! Deci antreprenorii au de dus o cruce!

Părintele Iuvenalie: Da, gândiți-vă că fiecare dintre noi, când vom merge la Judecata lui Dumnezeu, una din întrebări va suna așa: "tu, în rolul pe care l-ai avut pe pământ, în funcția pe care ai avut-o pe pământ, ce trebuia să faci si n-ai făcut?"

Ștefan Mandachi: Și dacă răspunsul este: "trebuia să mă bucur mai mult de viață și nu m-am bucurat"?

Părintele Iuvenalie: Eu cred că nimeni nu va putea să răspundă la această întrebare.

Ștefan Mandachi: Dar ce înseamnă să te bucuri de viață cu adevărat?

Părintele Iuvenalie: Viața este un dar al lui Dumnezeu pentru om. Felul în care o trăim este un dar al nostru pentru Dumnezeu.

Astăzi am început cartea Maicii Gavrilia, și chiar în prima parte a cărții am citit lucruri foarte interesante, foarte frumoase pe subiectul ăsta, de care m-ai întrebat.

Ștefan Mandachi: Să savurezi fiecare secundă a vieții.

Părintele Iuvenalie: Exact!

Ștefan Mandachi : Nu simți uneori că te ratezi stând în mănăstire? Poate că ai avea un potențial mai mare...

Părintele Iuvenalie: Da, unii chiar mi-au reproșat că mă plafonez.

Ștefan Mandachi : Exact! Cum interpretezi?

Părintele Iuvenalie: În toate locurile unde am ajuns, am ajuns nu pentru că vreau eu, ci pentru că acolo m-a dus Dumnezeu. Și în locul acesta nu am cerut eu să fiu aici. Și dacă va fi să plec, nu voi pleca din acest loc pentru că vreau eu, ci pentru că mă vor trimite superiorii mei. Datoria noastră este să facem roade acolo unde suntem.

Ștefan Mandachi : A propos de superiori, cum se detașează în mănăstire un lider? De ce anumiți călugări avansează? Cum se face că unii dintre călugări poruncesc și alții execută?

Părintele Iuvenalie: Pentru că sunt aleși.

Ștefan Mandachi : De către cine?

Părintele Iuvenalie: De cei din mănăstire, de către supușii lor.

Ștefan Mandachi : Ce-i diferențiază pe lideri?

Părintele Iuvenalie: Cred că lucrul de căpătâi este dragostea părintească. Altfel poate fi un șef... Mi-aduc aminte că eram la Sf. Munte Athos, și Starețul Schitului, deși în vârstă, deși bolnav, întotdeauna ieșea la ascultări, la treburile de peste zi. Era un exemplu, chiar dacă nu făcea el mare treabă, dar prezența lui în mijlocul nostru era foarte importantă.

Ștefan Mandachi : Deci exemplu personal.

Părintele Iuvenalie: Da!

Ștefan Mandachi : Orice călugăr poate să fie exemplu personal, și totuși nu este votat lider. De ce anumite persoane din mănăstire ajung lider, se detașează ?

Părintele Iuvenalie: Sunt alese și de Dumnezeu, pentru a reprezenta, pentru a conduce o mănăstire.

Ștefan Mandachi : Ai spus că ai fost în Muntele Athos. De ce ai fost acolo ? De ce nu ai rămas în Bucovina?

Părintele Iuvenalie: Am stat o perioadă, câțiva ani, am plecat în Sf. Munte Athos din dorința de a "evolua" spiritual, duhovnicește. Nu mi-am dorit o evoluție profesională, sau să ajung cineva. Am stat câțiva ani și din motive de sănătate a trebuit să revin în tară și am rămas.

Ștefan Mandachi : Cum era la Muntele Athos? Este mai greu?

Părintele Iuvenalie: Totul la superlativul absolut!

Ștefan Mandachi : Inima ta este acolo sau este aici?

Părintele Iuvenalie: Jumătate din inima mea, momentan, bate în Africa, iar cealaltă jumătate din inima mea bate în România, alături de poporul român, pe care-l iubesc.

Ștefan Mandachi : Noi ne-am cunoscut prin intermediul Africii. Eu am făcut niște fântâni acolo, tu ai ajutat să se facă...

Părintele Iuvenalie: Nu întâmplător continentul African are forma unei inimi, fără frontiere.

Ștefan Mandachi : Cum te înțelegeai, efectiv, cu oamenii aceia?

Părintele Iuvenalie: Pentru început am vorbit cu ei în cinici limbi.

Ștefan Mandachi : Cinci limbi? Cum adică? Care sunt alea?

Părintele Iuvenalie: Prima dintre ele este zâmbetul, a doua lacrima, a treia atingerea, sau îmbrățișarea, a patra rugăciunea, iar a cincea dragostea.

Ștefan Mandachi : Formidabil! Și le înțelegeau, le vorbeau?

Părintele Iuvenalie: Bineînțeles! Ca niște profesioniști.

Ștefan Mandachi : De ce ai pus prima dată zâmbetul?

Părintele Iuvenalie: Pentru că este primul lucru pe care l-am văzut la ei. Când am ajuns în Africa pentru prima dată, și ori de câte ori am fost în Africa, prima reacție când s-au întâlnit cu un străin, s-au uitat atent si mi-au zâmbit.

Ștefan Mandachi : Mi-aduc aminte de parcă sunt acolo.

Părintele Iuvenalie: Da... Zâmbetele lor, îmbrățișările lor...

Ștefan Mandachi : Dar lacrima? Limba aceasta, a lacrimii?

Părintele Iuvenalie: Am suferit alături de ei. Am suferit în special alături de copii, pe care-i iubesc foarte mult si pentru care aș fi în stare de sacrificii, eforturi mai deosebite. Motiv pentru care am cosntruit și școli în Africa. Am făcut patru școli. Acum lucrăm la a patra școală în Uganda.

Ștefan Mandachi : În Rwanda ai fost?

Părintele Iuvenalie: Am fost, și în Kenya, și în Tanzania, și în Congo, și în Madagascar. Acolo am stat cel mai mult, cinic luni de zile.

Ștefan Mandachi: Si dacă stau să mă gândesc ai pornit de la un vis. Tu ai visat să construiești fântâni în Africa sau cum s-a întâmplat? Cum ai ajuns să oferi, să dai apă acelor copilași, acelor oameni?

Părintele Iuvenalie : Este simplu, am răspuns unei provocări. În toamna anului 2018 am răspuns afirmativ solicitării sau invitației Părintelui Damaschin Grigoriatul, un Părinte grec cu care m-am cunoscut și m-am împrietenit în perioada cât am stat în Sf. Munte Athos, și el m-a rugat să-l însoțesc într-una din călătoriile lui misionare pe continentul african în vederea oficierii unor botezuri. Am fost, am oficiat botezurile.

[Experienta în Africa]

Ștefan Mandachi : Eu, când am văzut pentru prima dată Schitul acesta, de care sunt foarte legat și pe care-l simt foarte aproape de inima mea, te-am întrebat ceva de genul... - Părinte, Schitul acesta nu are nimic deosebit, arhitectural sau... Este un schit mediocru, dar, m-am simțit în același timp foarte atras de locul acesta. Exista și o energie aicea și mi se pare fenomenal - și te-am întrebat: "Părinte, unde ai vrea să fi îngropat dacă ai muri?", și mi-ai spus : "aici!". Mai e valabil?

Părintele Iuvenalie : Da, mai este valabil. Nu vreau să mă mut. Așa este, este un schit mai puțin cunoscut, este un loc mai retras. Ca să citez pe cineva din zonă, spune că "aici este locul unde nu s-a întâmplat niciodată nimic".

Ștefan Mandachi : Exact așa mi s-a părut și mie, cu toate că am fost atras ca de un magnet aici. Dragilor, acuma este ora 12,30 noaptea, deci facem acum această înregistrare.

Părintele Iuvenalie : Locul acesta mi-a oferit așezare, liniște, lucruri pe care nu le-am găsit în alte locuri.

Ștefan Mandachi : Ce este liniștea? Ai dat înainte definiția tăcerii, care m-a redus la tăcere.

Părintele Iuvenalie : Nu știu dacă este o definiție a tăcerii. Este un lucru, o idee frumoasă legată de tăcere: cuvintele sunt uneltele veacului de acum, tăcerea este limbajul veacului viitor, nesfârșit.

Ștefan Mandachi : De ce ar fi tăcerea unealta veacului viitor?

Părintele Iuvenalie : Păi, să ne gândim: acolo va fi nevoie de cuvinte? Vom petrece cu toții în comuniune cu Dumnezeu.

Ștefan Mandachi : "La început a fost Cuvântul..."

Părintele Iuvenalie :"... și Dumnezeu era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu". Sfântul Ioan Teologul folosește cuvântul acesta în sens de Logos, nu de cuvânt ca materie, ca unealtă a discursului. Se referă strict: Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul întrupat.

Ștefan Mandachi : Ce e fericirea?

Părintele Iuvenalie : Lucrurile mărunte! Când am citit pentru prima dată Biblia eram mic, în clasa a V-a și primisem în dar o Biblie de la nașul meu de botez. Și recunosc că am citit-o din mândrie, ca să mă mândresc față de colegii mei că eu am citit Biblia și ei nu. Și cel mai frumos verset din Biblie, pe care mi l-am ales ca premiză, sună așa: "fericit este acela care-i face pe alții fericiți". Eu cel mai fericit sunt când fac pe alții fericiți.

Ștefan Mandachi : Dar asta nu înseamnă că suferi de "un sindrom al salvatorului"? Pentru că și eu mă sincronizez cu acest citat pe care l-ai spus, și eu vreau să-i fac pe ceilalți fericiți, dar, de multe ori mă trezesc eu nefericit în tot procesul acesta, încercând să-i salvez pe toți ceilalți, încercând să fac fântâni, să donez, să strâng fonduri, să..., să...

Părintele Iuvenalie : Uneori sufăr pentru că nu pot să fac atâta bine pe cât aș vrea, pentru că sunt limitat. Sunt om, cu lipsuri, neajunsuri, neputințe,... M-aș bucura să pot mai mult.

Ștefan Mandachi : Ce-ți lipsește, ca să poți mai mult?

Părintele Iuvenalie : Este o regulă nescrisă : florile nu înfloresc pentru ele însele; merii, perii, copacii fructiferi nu fac fructe pentru ei înșiși; soarele nu luminează pentru el însuși. A ne jertfi, a ne sacrifica pentru ceilalți, pentru aproapele, este o lege nescrisă.

Ștefan Mandachi : Și când trebuie să ne uităm și spre noi, sau mai mult către noi?

Părintele Iuvenalie : Nimeni nu are dragoste mai mare ca aceasta, decât a-și pune sufletul pentru aproapele său.

Ștefan Mandachi : Pare teoretic, pare un citat.

Părintele Iuvenalie : Este.

Ștefan Mandachi : Păi, cum putem umaniza aceste citate? Pentru că de multe ori în Biserică se vorbește în pilde care, de multe ori, nu sunt înțelese de toți cei care ascultă pildele. Și, atunci, către cine vorbești, dacă ascultătorul nu digeră și nu inhalează toate informațiile? Cum ar trebui să fie discursul unui preot, ca să fie asimilat de cei care-l ascultă?

Părintele Iuvenalie : Vorba sună, fapta tună! Nu cred că ar trebui să le vorbim oamenilor prea multe. Ar trebuie să-i lăsăm pe oameni să vadă ei înșiși la noi, punând în practică lucrurile acestea.

Ștefan Mandachi : Care este fapta de care te simit cel mai mândru?

Părintele Iuvenalie : Nu mă simt mândru de nimic. Mândria este un păcat condamnat greu de Biserică și de Dumnezeu. Practic este boala diavolului, mândria. Este singurul lui păcat pentru care a fost pedepsit: trufia lui Lucifer.

Ștefan Mandachi : Dar nu trebuie să fi trufași ca să te respecți pe tine însuți, pentru o faptă care ai făcut-o. De ce ar trebui să fi trufaș?

Părintele Iuvenalie : Nu mă simt mândru pentru faptele mele, pentru că nu le recunosc ca fiind ale mele. Repet, Mântuitorul Însuși a spus: "Fără de Mine nu puteți face nimic". Dacă am reușit să fac un bine cuiva, nu eu l-am făcut, ci Dumnezeu prin mine, și mă bucur că Dumnezeu a ales ca eu să fiu o unealtă în mâna Lui.

Ștefan Mandachi : Dar un călugăr poate manifesta recunoștință pentru el însuși?

Părintele Iuvenalie : În general monahii pentru a putea evolua spiritual trebuie să se lepede de sine, de eu.

Ștefan Mandachi : Dacă ești conștient de egoul tău, tu nu poți să-l mulțumești pentru nimic, pentru o faptă care ai făcut-o, pentru un bine care l-ai adus în societate? Când poți tu să te mângâi pe tine însuți?

Părintele Iuvenalie : Niciodată, pentru că, repet, faptele bune pe care le facem nu sunt ale noastre. Dumnezeu lucrează prin noi.

Ștefan Mandachi : Care este cel mai mare regret al tău?

Părintele Iuvenalie : Uneori regret și sufăr pentru că nu pot să fac atâta bine pe cât aș vrea să fac. Chiar și în Africa, chiar și aici.

Ștefan Mandachi : Ai avea nevoie de bani, ca să faci mult mai bine? Ce reprezentă banul pentru tine?

Părintele Iuvenalie : Pentru mine nimic, pentru alții totul.

Ștefan Mandachi : Dar crezi că poți să faci bine prin intermediul banilor.

Părintele Iuvenalie : Se poate face bine ȘI cu ajutorul banilor.

Ștefan Mandachi : Se poate face mai mult bine cu bani, sau se poate face mai mult bine fără bani?

Părintele Iuvenalie : Binele nu este bine, dacă nu e făcut bine.

Ștefan Mandachi : Dușmanul binelui este...?

Părintele Iuvenalie : ... mai binele.

Ștefan Mandachi : De la tine știu, și totuși nu sunt de acord cu asta.

Părintele Iuvenalie : Trebuie să fii de acord.

Ștefan Mandachi : Oricum o să fiu acuzat de telespectatori că am fost prea combativ, dar mă ierți, dacă am fost virulent!

Părintele Iuvenalie : Noi, Preoții, dezlegăm: "Doamne, Dumnezeule, iartă!"

Ștefan Mandachi : Care e cea mai grea întrebare pe care o pui la spovedanie?

Părintele Iuvenalie : Niciodată nu pun întrebări la spovedanie. Spovedania nu înseamnă ca cineva să vină, să se așeze în genunchi în fața preotului și preotul să întrebe. În cadrul Sfintei Spovedanii penitentul, credinciosul vine, și în fața icoanei Mântuitorului își recunoaște vina, greșeala. Sf. Ap. Pavel, într-una din Epistole scria așa: "să se cerceteze omul pe sine, și așa să mănânce din Pâine și să bea din Potir", nu să fie cercetat de către preot sau de către duhovnic, ci să se cerceteze omul pe sine. Iar preotul nu este decât un martor care va mărturisi toate cele spuse în fața lui Dumnezeu.

Ștefan Mandachi : Părinte Iuvenalie, dar ce este suferința? Și este benefică?

Părintele Iuvenalie : Suferința este cea mai simplă și mai ușoară metodă de a ne apropia de Dumnezeu, înfruntându-ne.

Ștefan Mandachi : Păi te doare, simți o durere, nu poți să o tolerezi, nu poți să o suporți.

Părintele Iuvenalie : Da, așa este!

Ștefan Mandachi : Păi și cum poți... ?

Părintele Iuvenalie : Singurul care poate vindeca acea durere este Dumnezeu. Suferința trebuie să ne ducă cu mintea spre Dumnezeu. De aceea Biserica, de la persoanele bolnave nu mai cere alte moduri de nevoință, decât răbdare și mulțumire în boală. Se spune că canonul bolnavului este patul.

Ștefan Mandachi : Aveai într-un caiet câteva răspunsuri care îmi plăceau foarte mult. Dacă ai bună-voință, poți să-mi citești din ele?

Părintele Iuvenalie : Sigur că da! Le-am cules din înțelepciunea Bătrânilor purtători de Duh, din vechime.

Ștefan Mandachi : Sunt balsam pentru suflet.

Părintele Iuvenalie : Cele mai importante întrebări pe care și le pun oamenii:

- Cine este cel mai bun profesor?

- Suferința!

- Dar, cel mai rău profesor?

- Plăcerea.

Ștefan Mandachi : De ce?

Părintele Iuvenalie : Hai să-ți spun de la Sfinții Părinti, de la Sf. Marcu Ascetul. Zice așa: "în vremea întristării, nu îmbrățișa plăcerea. Pentru că cea ce intră prin plăcere iese prin durere". De asta plăcerea nu este un profesor bun!

- Care este abilitatea cea mai rară?

- Capacitatea de a da, de a oferi.

- Care este cea mai bună abilitate?

- Aceea de a ierta.

- Care este cea mai dificilă abilitate?

- Abilitatea de a tăcea.

- Care este cea mai importantă abilitate?

- Aceea de a cere.

- Care este cea mai necesară abilitate?

- Aceea de a asculta.

Pentru că Dumnezeu ne-a dat o singură gură și două urechi, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult.

- Care este cea mai periculoasă luptă?

- Lupta fanatică.

- Care este obiceiul cel mai neplăcut?

- Cheful de ceartă.

- Care e obiceiul cel mai nociv?

- Vorba multă.

- Care persoană este cea mai puternică?

- Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.

- Care persoană este cea mai slabă?

- Oricine se simte puternic.

- Care persoană este cea mai inteligentă?

- Aceea care-și urmează inima.

- Ce afecțiune este cea mai periculoasă?

- Atașamentul de corpul fizic.

- Cine este cel mai sărac om?

- Cine iubește cel mai mult banul.

- Cine este cel mai aproape de Dumnezeu?

- Omul milostiv. 

Pentru că Dumnezeu Însuși se simte dator celor care fac milostenie.

- Cine este omul cel mai slab?

- Acela care îi înfrânge pe alții.

- Cine este cel mai puternic om?

- Acela care-și învinge sinele propriu.

- Cum să te lupți cu problemele?

- Cu bucurie.

- Iar cu suferința?

- Cu răbdare.

- Care este semnul unui suflet sănătos?

- Credința nezdruncinată.

- Care este semnul unui suflet bolnav?

- Disperarea.

- Care sunt semnele acțiunilor greșite?

- Iritarea.

- Care sunt semnele faptelor bune?

- Pacea lăuntrică, pacea sufletească.

Ștefan Mandachi : Extraordinar!  

[...]

Repere în interviu notate de Ștefan Mandachi  :

00:00 – 08:04 Antreprenoriat vs. Monahism. Punctualitatea, disciplina şi crucea de dus sunt principalele asemănări dintre viaţa în monahism şi cea din antreprenoriat (sau oricare alt domeniu)

08:05 – 11:13 Ce înseamnă să te bucuri de viaţă.

11:14 – 20:38 Athos şi Africa. Cum a ajuns părintele Iuvenalie din Athos, să facă misiune în Africa, să boteze şi construiască fântâni şi şcoli în Africa – cum s-a înţeles cu localnicii şi despre motivaţia şi bucuriile aceastei experienţe pe care ar vrea să o îmbogăţească ajutând în continuare, dar rămânând la dorinţa de a fi înmormântat în schitul Sf. Nicolae, din Huşi.

20:39 – 25:25 Liniştea şi fericirea. Ce este liniştea, cum grăieşte fapta, care poate fi fericirea cea mai mare şi de ce nu încape sindromul salvatorului în această ecuaţie - se discută aici.

25:26 – 30:41 Mândria, regretul, banul şi suferinţa. De ce nu se simte mândru de nimic părintele Iuvenalie, care este cel mai mare regret al său, cum se raportează la bani şi în ce mod poate fi benefică suferinţa – toate îşi primesc răspuns aici. 

30:42 – 35:06 Caietul cu abilităţi. Culese şi notate într-un caiet, abilităţile citite de părintele sunt picături de înţelepciune numai bune de folosit ca teme de meditaţie şi în viaţa de zi cu zi. 

35:07 – 38:37 Vocaţia şi educaţia. În acest fragment afli cum se raportează invitatul la vocaţie, care sunt cele trei meserii care implică existenţa vocaţiei şi ce spune părintele despre educaţie. 

38:38 – 54:27 Poezia şi Moartea În acest fragment invitatul citeşte poezia pe care a compus-o: „Vrăjitoarei albe - scrisoare aleasă pentru a mea mireasă” şi explică modul în care se raportează la moarte. 

54:28 - 57:18 Zona de confort şi Frica În finalul interviului, se atinge subiectul ieşirii din zona de confort şi al fricii, şi se discută despre adevărata metodă de a măsura vârsta omului.