marți, 23 februarie 2016

Scrisoarea unui grup de preoti din Mitropolia Moldovei adresata Mitropolitului Vladimir. Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Rep. Moldova către clerul şi poporul drept-măritor "nepomenitor". Scrisoarea unor Parinti athoniți care vin întru susținerea preoților și mănăstirilor din Moldova


Azi, 10 februarie 2016, un grup de preoţi din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, reprezentanţi ai participanţilor la conferinţa internaţional-teologică „Sincretismul Inter-religios” au fost în vizită la Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Îngrijorându-se de hotărârile Soborului Arhieresc din 2-3 februarie 2016, aceştia au adus la cunoştinţa mitropolitului Vladimir că poporul drept-credincios nu primeşte hotărârile Soborului. Vă propunem în continuare să luaţi cunoştinţă cu argumentele prezentate în adresarea oficială.


Puteţi scoate adresarea oficială accesând acest link.

Înalt Prea Sfinției Sale, Înalt Prea Sfințitului Vladimir,

Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove

A D R E S A R E


Înalt Prea Sfințite Stăpîne!

În perioada de 2-3 februarie 2016 ați participat în cadrul Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a desfășurat la Moscova.

Potrivit punctului trei al rezoluției finale a Soborului Arhieresc 1, “Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că, în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu contravin curățeniei Credinței Ortodoxe și nu se îndepărtează de tradiția canonică a Bisericii.

Rezoluția în cauză a fost votată de către membrii Soborului Arhieresc, secretariatul căruia nu a înregistrat nici un vot împotrivă sau măcar reținut.

Făcînd o analiză a proiectelor de documente pentru Sfîntul și Marele Sinod, constatăm că s-au adeverit temerile noastre expuse în rezoluţia simpozionului internaţional teologic cu tema Sincretismul inter religios” ce s-a desfăşurat în municipiul Chișinău în perioada 21-22 ianuarie 2016 care este și raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristoteliene din Tesalonic.

Potrivit acesteia: “panerezia ecumenismului intercreștin și interreligios vatămă conștiințe și se răspândește tot mai mult printre clerici și mireni. În loc să condamne ecumenismul, Sinodul îl adoptă indirect și îi consolidează pozițiile, de altfel, se vede că acesta este și scopul principal al Sinodului, toate celelalte subiecte sunt pretexte și umplutură. Se va confirma oare, la nivel panortodox, pentru a se înlătura orice îndoială, că Biserica Ortodoxă condamnă ca erezii papismul și protestantismul? Se vor întrerupe Dialogurile Teologice care s-au dovedit a fi un eșec și pricinuitoare de vătămare? Ne vom retrage din ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, care de fapt este Consiliu Mondial al Ereziilor?

Domnul Dimitrios Tselenghidis, profesor emerit al Universității Aristoteliene din Tesalonic, facultatea de teologie, departamentul de teologie dogmatică, în analiza teologică a textelor proiectelor de documente pentru Sfîntul și Marele Sinod, conținutul căreia îl susținem în totalitate, reafirmă aceleași temeri:

Observațiile mele teologice vizează textul: ”RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.

Textul acesta dă la iveală un lanț întreg de inconsecvențe sau chiar de contradicții teologice. Astfel, la articolul 1 proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o – foarte corect – ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Însă, la articolul 6 prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul de mai sus (1). Se menționează în acest sens, că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a celorlalte biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Aici se pune următoarea întrebare teologică cât se poate de îndreptățită: Dacă Biserica este ”UNA”, potrivit Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (Art. 1), atunci cum de se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este evident că aceste alte Biserici sunt eterodoxe.

Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi numite sub nici o formă ”Biserici” de către ortodocși, pentru că, dacă abordăm lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de un pluralism al unor ”Biserici” care au dogme diferite, și anume în multe aspecte dogmatice. În consecință, atât timp cât aceste ”Biserici” rămân neschimbate în ereziile din credința lor, nu este corect din punct de vedere teologic să le recunoaștem – și anume la nivel instituțional – caracterul de Biserică, fiind ele în afara ”Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică gravă. La începutul acestui articol se menționează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputință de zdruncinat”. Însă la sfârșitul aceluiași articol se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mișcarea Ecumenică, are ca ”scop cert pregătirea căii care duce către unitate”.

Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se înțelege prin aceasta întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu reiese din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că este o realitate sciziunea din interiorul Bisericii, iar perspectivele celor care participă la dialoguri vizează tocmai unitatea scindată a Bisericii.

Prin neclaritatea sa, creează confuzie teologică și articolul 20, care spune: ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt determinate întotdeauna pe baza criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja existente (canoanele: 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic)”.

Însă, canoanele 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic vorbesc despre recunoașterea Botezului anumitor eretici, care își exprimă interesul de a intra în Biserica Ortodoxă. Însă, din litera și duhul textului, dacă îl judecăm din punct de vedere teologic, înțelegem că nu se vorbește deloc despre întoarcerea eterodocșilor la Biserica Ortodoxă cea Una. Dimpotrivă, în text este considerat dintru bun început ca fiind de la sine înțeleasă validitatea Botezului2 eterodocșilor – chiar și fără o hotărâre panortodoxă asupra acestei probleme. Cu alte cuvinte, textul adoptă ”teologia baptismală”. În același timp, este ignorat în mod intenționat faptul că eterodocșii contemporani din Apus (romano-catolici și protestanți) au nu doar o singură dogmă, ci o mulțime de dogme prin care se diferențiază de credința Bisericii Ortodoxe (în afară de Filioque, harul creat al Tainelor, primatul, infailibilitatea, tăgăduirea icoanelor și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice și altele).

Semne de întrebare legitime ridică și articolul 21, în care se menționează că ”Biserica Ortodoxă… apreciază pozitiv textele teologice emise de aceasta (se referă la Comisia ”Credință și Ordine”)… cu privire la modul de abordare a Bisericilor”. Aici va trebui să atragem atenția că aceste texte nu au fost judecate de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale.

În sfârșit, la articolul 22 se dă impresia că Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni pornește de la premisa infailibilității hotărârilor sale, întrucât consideră că ”păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată doar de sistemul sinodal care în Biserică constituie întotdeauna judecătorul competent și ultim asupra subiectelor credinței”. În acest articol se trece cu vederea faptul istoric că în Biserica Ortodoxă criteriul ultim este conștiința dogmatică veghetoare a pliromei3 Bisericii, care în trecut a validat sau a judecat a fi tâlhărești și sinoade considerate ca ecumenice. Sistemul sinodal prin el însuși nu asigură în mod mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Acest lucru se întâmplă doar atunci când episcopii sinodali au înlăuntrul lor lucrător pe Sfântul Duh și Calea Ipostatică, adică pe Hristos, așa încât sinodalii să fie în fapt ”următori ai Sfinților Părinți”.

EVALUARE GENERALĂ A TEXTULUI

Prin cele ce s-au scris și se sugerează în mod limpede în textul de mai sus, este cât se poate de clar că inspiratorii și alcătuitorii lui operează o legalizare instituțională a sincretismului și ecumenismului creștin prin hotărârea4 unui Sinod Panortodox. Acest lucru însă ar fi catastrofal pentru Biserica Ortodoxă. Din acest motiv propun cu smerenie retragerea lui în totalitate.

Și o observație teologică la textul ”TAINA CĂSĂTORIEI ȘI IMPEDIMENTELE LA ACEASTA”. La articolul 5.a, se menționează: ”căsătoria dintre ortodocși și eterodocși este oprită potrivit acriviei canonice, neputând fi binecuvântată (canonul 72 al Sinodului 5-6 Trulan), dar poate fi binecuvântată prin pogorământ și din iubire de oameni, cu condiția clară ca pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească (de către părinți) a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă”.

Aici, condiția clară ca „pruncii ce rezultă din această căsătorie să se dorească a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă” vine în contradicție cu validarea teologică a căsătoriei ca Taină a Bisericii Ortodoxe și acest lucru, pentru că apare nașterea de prunci – în legătură cu botezarea pruncilor în Biserica Ortodoxă – care ar consfinți sacralitatea căsătoriilor mixte, lucru interzis în mod clar de anumite canoane ale Sinoadelor Ecumenice (72 al Sinodului 5-6 Ecumenic). Cu alte cuvinte, un sinod neecumenic, așa cum este Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, relativizează o hotărâre clară a unui Sinod Ecumenic. Iar acest lucru este inadmisibil.

Și încă ceva. Și dacă din nunta săvârșită în Biserica Ortodoxă nu rezultă prunci, această căsătorie este validată teologic în virtutea intenției soțului eterodox de a-și fi integrat eventualii copii în Biserica Ortodoxă?

În consecință, din punct de vedere teologic, paragraful 5.a trebuie eliminat.

Luînd în considerație cele menționate, și folosindune de dreptul receptării, noi ca mădulare vii și membri ai Bisericii Ortodoxe mărturisim că nu primim hotărîrile Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016 și cu smerenie cerem:

- să vă retrageți votul de acceptare a primelor trei puncte din rezoluția finală a Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016;

- să fie revizuite textele proiectelor de documente pentru Sfîntul și Marele Sinod în vederea condamnării panereziei ecumenismului intercreștin și interreligios cu toate manifestările sale.  
Din numele susținătorilor rezoluției simpozionului internaţional teologic cu tema „Sincretismul inter religios” ce s-a desfăşurat în municipiul Chisinau în perioada 21-22 ianuarie 2016 și anume 45 preoți și diaconi, 70 călugări și mai mult de 1400 mireni.

1 http://www.patriarchia.ru/db/text/4367700.html

2 Se instituționalizează transformarea iconomiei în dogmă, prin generalizarea excepțiilor și diluarea regulilor. Potrivit învățăturii ortodoxe, iconomia este abaterea temporară de la acrivie, de la canonul credinței, din cauza neputințelor omenești, în cazuri excepționale, având ca scop întoarcerea oamenilor la dreapta credință, în pofida piedicilor obiective.

3 Pliroma Bisericii poate consta și într-un grup restrâns de credincioși care „priveghează și se roagă” în Duh și în Adevăr (păstrând unitatea și continuitatea cu Sfinții Părinți) în contextul manipulării în masă, ca în vremea Sfinților Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Teodor Studitul, Marcu Evghenicul, când majoritatea ierarhilor căzuseră în erezie.

4 Acreditarea sinodală a unei învățături noi (venită din afara Sfintei Tradiții a Bisericii, a Duhului și Adevărului), nu reprezintă decât un gest de forță, de impunere autoritară a unor idei străine Ortodoxiei care are ca scop diluarea conștiinței dogmatico – ecleziale și relativizarea reperelor patristice.

Cu durere în suflet şi profundă indignare, am aflat, că unii dintre preoții și monahii Mitropoliei Moldovei, au publicat în mass-media un comunicat, potrivit căruia, nu-l vor mai pomeni la slujbe pe arhiereul locului.

După lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a desfășurat în perioada 2-3 februarie 2016, lucrările Sinaxei Pan-ortodoxe a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambésy (Elveţia) și întâlnirea dintre Patriarhul Kiril și Papa Francisc, «nepomenitorii» au declarat că se opresc din pomenirea coducătorului Bisericii, văzând în acțiunile sale fapte ale ecumenismului și trădarea credinței ortodoxe.

Prin această declarație ei s-au poziționat practic mai presus decât Soborul Arhieresc, care, fiind condus de duhul apostolic „Harul Duhului Sfânt pe noi ne-a adunat …” (Troparul Cincizecimii), a aprobat acțiunile delegației BORu la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe. Prin neîncrederea lor față de Soborul Arhieresc, precum și ambițiile personale, „apărătorii” Ortodoxiei se distanţează de la unitatea Sfintei Biserici Ortodoxe.

Menţionăm că la lucrările Sinaxei Pan-ortodoxe de la Chambesy delegația Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu Patriarhul Kiril, a izbutit să excludă din discuţii subiectele ce vizează smintirea conştiinţei credincioşilor, care ar duce spre confuzie şi divergențe în Bisericile locale.

Printre aceste subiecte se menţionează: reforma calendarului bisericesc, modificări în canoanele ce prevăd instituţia căsătoriei, ş.a.

Sanctitatea Sa, Patriarhul Kiril a insistat ca lucrările sinaxei și a viitorului Sinod să fie foarte transparente și deschise pentru toți creștinii ce ar aduce diverse confuzii, provocări, abateri de la norma canonică.

La Soborul Arhieresc ce avut loc la Moscova în luna februarie a anului curent, Patriarhul le-a prezentat arhiereilor deciziile şi a elucidat mersul lucrărilor Sinaxei Pan-ortodoxe. Documentul final al Soborului Arhieresc a exprimat sprijinul său pentru activitatea delegației BORu la Chambesy. „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc, că în forma sa actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii” (p.3).

Învinuirile aduse de către „nepomenitori” Patriarhului privind trădarea Ortodoxiei, prin întâlnirea cu Papa Francisc la Havana, sunt total nefondate. Nu au existat încălcări de ordin dogmatic sau canonic la această întâlnire.

Spre întristarea noastră, în mediul bisericesc s-au găsit asemenea „râvnitori”, care prin fricile lor au provocat schismă și divergență în unitatea Trupul lui Hristos. Fără să ia în seamă glasul Bisericii și „râvnind puritatea”, au smintit sufletele credincioșilor și au semănat „frică, unde nu era frică”. (Ps.13: 5).

Preacucernicilor părinți, iubiţi păstoriţi,

Cu dragoste în Iisus Hristos Domnul nostru, venim către voi cu îndemnul de a tempera emoţiile care v-au îndepărtat de Biserică şi v-au determinat pomenirea arhiereilor voștri: Reveniți în sânul Bisericii-Mame, nu pășiți pe calea schismei, nu vă pierdeți sufletele.
Vă încredinţăm că nu există nici un motiv pentru îngrijorările voastre.

Cerem binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra voastră, să vă îngrădească cu înţelepciune şi credem că în continuare vom mărturisi adevărul credinței noastre ortodoxe cu „o singură gură şi o singură inimă”, „ca toţi să fie una”. (In 17:21)
Cu dragoste întru Hristos,

+ VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove

+ SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari

+ ANATOLIE, Episcop de Cahul și Comrat

+ PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni

+ MARCHEL, Episcop de Bălți și Fălești

+ NICODIM, Episcop de Edineț și Briceni

IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove


Sfânta Mănăstire Marea Lavră, 
04.03.2016

Membrul Gherondiei Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre

Sfântul Munte Athos

Părinților și Mănăstirilor care au întrerupt pomenirea Patriarhului Chiril și a Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Moldovei


Preacuvioși și preacucernici Părinți și frați în Hristos Domnul,

Am aflat prin intermediul internetului despre faptul că în respectabila Biserică Ortodoxă Rusă, mai exact în Soborul Arhieresc care s-a întrunit pe data de 2-3 februarie 2016 s-a votat în unanimitate faptul că, în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăţia credinţei ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii.

Cu toată smerenia și dragostea și râvna pentru credința noastră comună ortodoxă, suntem contrariați de acest răspuns al Soborului Bisericii Rusiei, pentru că documentele-proiect ale întrunirii a V-a Presinodale de la Chambesy a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe au foarte multe nereguli de ordin dogmatic și canonic. Au apărut deja critici serioase la adresa textelor ale unor personalități ale ortodoxiei, cum ar fi Mitropolitul Athanasie de Limasol, Mitropolitul Hieroteos Vlahos, Mitropolitul Serafim de Pireu, Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, părintele Theodoros Zisis și domnul profesor Dimitrie Tselenghidis, precum și reacții ale altor teologi, profesori, monahi și pustnici aghioriți. Pe lângă multele voci care s-au ridicat împotriva conținutului actelor presinodale, există și decizia Sfântului Sinod al Bisericii Georgiei, care respinge articolul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” dar și alte articole din cadrul proiectelor de documente.

Monahii Sfântului Munte sunt foarte îngrijorați de acest text și mulți vor întrerupe pomenirea și comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol în cazul în care acest text se va adopta la „Sfântul și Marele Sinod”. După cum se cunoaște, Sfântul Munte a întrerupt pomenirea Patriarhului Athenagoras, cel care a făcut așa-numita „ridicare a anatemelor” de pe auto-intitulata Biserică Romano-Catolică. Monahii Sfântului Munte, fie că sunt de la chilii, fie din mănăstiri sau schituri sunt îngrijorați și de însăși ideea unui „Sfânt și Mare Sinod Panortodox”, în primul rând pentru că această denumire (de „Sfânt și Mare Sinod Panortodox”) este improprie Bisericii Ortodoxe, care are doar Sinoade Ecumenice și Sinoade Locale. Acest „Sfânt și Mare Sinod” se pune pe sine deasupra Evangheliei și a Sfinților Părinți, a Sinoadelor Ecumenice și Locale și a Sinodiconului Ortodoxiei. În Sinodiconul Ortodoxiei sunt cuprinse toate anatemele asupra ereticilor din toate timpurile și are valoare ecumenică pentru Biserica lui Hristos.

Un Sinod care nu recunoaște Sinodul de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare și de pe timpul Sfântului Grigorie Palama- numit Sinodul Isihast- ca fiind ecumenice, și nu urmează și nu recunoaște Enciclicele Patriarhilor Răsăriteni împotriva papistașilor și a protestanților de până în secolul XIX nu poate să aibă pretenția că este „judecătorul suprem și ultim în materie de credință”, așa cum se vrea acest „Sfânt și Mare Sinod”. Cunoaștem în istoria Bisericii că au fost multe Sinoade tâlharești care aveau pretenția că sunt „judecătorul suprem și ultim în materie de credință.

Cu alte cuvinte se vrea introducerea în Biserică a unui nou sistem, postpatristic, de origine papistă, în care papa e înlocuit cu un așa-zis „Sinod Panortodox” care dictează, ex catedra, în Biserică, fără a fi consultată pleroma Bisericii. Cine nu este de acord cu ei sunt automat considerați vrednici de condamnare, afurisire, caterisire și excludere din „Biserică”, „Biserica” însemnând acel grup restrâns de episcopi și Patriarhi care împreună au rolul de Papă infailibil. Adică în loc de sobornicitate, vor un sinod magic, care prin simplul fapt ca e numit „Sinod Mare și Sfânt” se consideră automat a fi infailibil ca și papa de la Roma. Orice Sinod Local sau Ecumenic este Ortodox și se receptează de către pleroma Bisericii în măsura în care este continuator al Sinoadelor Ecumenice și Locale.

Un alt articol din proiectele de documente se referă la prezența Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Prezența Bisericii Ortodoxe ca membru în așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor este total inadmisibilă pentru ortodocși, pentru că acolo Biserica Ortodoxa e vazută ca „o Biserică din multitudinea de Biserici” de către grupările protestante din CMB, iar în practică e considerată mai prejos decât cultele protestante, pentru că nu a ajuns să înțeleagă și să accepte căsătoriile de homosexuali și hirotonia femeilor.

Un alt document se referă la căsătoriile mixte între ortodocși și eterodocși. Aceste „căsătorii” sunt cu totul neacceptabile de către Biserică, canoanele Sinoadelor Ecumenice fiind clare, pentru că nu se pot uni cele de neunit. Cei doi, bărbat și femeie, trebuie să fie creștin-ortodocși, baza căsătoriei fiind credința comună în Adevăr, care este predată și generațiilor următoare.

Din punct de vedere eclesiologic, textul derutează și transpare din el învățătura în oglindă a Conciliului II Vatican legat de Biserică, și anume că toate celelalte confesiuni creștine se găsesc într-o anumită legatură (invizibilă) cu Biserica cea Una (Biserica Ortodoxă), fiind cumva „Biserici incomplete” dar pe care”Duhul Sfânt le plinește pe cele cu lipsă”. Adică, după cum susțin ei, și confesiunile creștine fac parte într-un anume fel din Biserică. Au folosit ca argument decizia iconomică a unor Sinoade de primire a unor eretici în Biserică fie prin Mirungere, fie prin Mărturisire, transformând în chip nepermis această iconomie în Dogmă și acrivie, și trăgând concluzia (postpatristică) că și acea grupare eretică din care proveneau aceia ar fi „Biserică”. Dar Biserica a utilizat atunci iconomia, în nici un caz aceasta nu e acrivia Bisericii. Biserica nu are nici o legatură cu ereziile, ereziile sunt mlădițele tăiate din Vie, care se usucă și se aruncă în foc prin tăierea lor de către Biserică prin anateme. Această învățătură este erezie eclesiologică și ar trebui anatematizată de către un Sinod Ecumenic.

Aceste proiecte de documente de la V Chambesy nu schimbă data Sfintelor Paști, nu schimbă calendarul bisericesc, nu schimbă posturile ortodoxe, nu schimbă rânduiala Sfintelor Slujbe, nu schimbă învățătura despre monahism și feciorie, dar schimbă ceva mult mai subtil decât toate acestea, și anume schimbă însăși învățătura despre ceea ce însemnă Biserica, alterând Dogma eclesiologică. Nu poate fi nimic mai grav decât acest lucru.

Iubiți părinți și frați în Hristos Domnul,

Măsura pe care ați luat-o și anume întreruperea pomenirii Preafericitului Patriarh Chiril și a Arhiereilor Bisericii Ortodoxe a Moldovei este una lăudabilă, împlinind întru totul porunca Evangheliei prin Sfântul Apostol Pavel care spune: „Chiar dacă noi, sau un înger din Cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8)

Prin această măsură canonică nu faceți altceva decât să aplicați Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, pe care și Sfântul Munte în istorie l-a aplicat pentru a se îngrădi de erezii și eretici.

Întreruperea pomenirii se face, așa cum vedem din practica Sfinților Părinți, ca măsură de protest, până la un timp, până când patriarhii, episcopii, sinoadele, hotărăsc să respingă acea erezie care macină Biserica dar rămânând în deplină comuniune cu toți mărturisitorii ortodocși.

Vă îndemnăm să fiți duhovnicești și să aveți durere în suflet pentru această mare depărtare de Duhul Evangheliei care domnește astăzi în lume și, din păcate, care a cuprins și arhierei și patriarhi și monahi și pustnici. Prin întreruperea pomenirii ați pus degetul pe rană, ca atenția Sfințiților Arhierei să se îndrepte către voi și să se discute Sinodal respingerea acelor texte și anatematizarea tuturor învățăturilor ecumeniste cuprinse în text în mod viclean și tendențios, abia vizibile pentru ochiul neîncercat în cele ale teologiei. Prin oprirea pomenirii nu însemnă că ați ieșit în afara Bisericii, și nici de sub ascultarea Ei, din contra, acum vă aflați în ascultare deplină față de Biserica cea Una, Biserica Ortodoxă, urmând învățăturii Sfinților Părinți, care au întrerupt pomenirea sinoadelor, patriarhilor, mitropoliților, arhiepiscopilor, episcopilor care au învățat învățături străine Bisericii. De aceea Sfânta Liturghie și toate celelalte Sfinte slujbe trebuie să se desfășoare în mod obișnuit, pentru că Harul preoției nu se depărtează în chip magic de la cei care mărturisesc ortodox, iar nici o caterisire nu poate fi valabilă, atâta timp cât rămâneți în Adevăr.

Îi rugăm pe Arhiereii Bisericii Ortodoxe Ruse să se dezică de acele texte neortodoxe și să mărturiească pe Hristos scriind public poziția lor, așa cum Mitropoliții Greci și Ciprioți au facut-o.

Cu durere în suflet ne rugăm cu lacrimi și suspine lui Hristos Dumnezeul nostru, pentru care am venit în această Pustie a Sfântului Munte, pentru ca să biruiască iarăși Ortodoxia și eresurile să fie nimicite sub picioarele ortodocșilor.

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

Gheron Sava Lavriotul,

Membru al Gherondiei Sfintei Mănăstiri, Marea Lavră, Sfântul Munte

Gheron Gavriil,

Am semnat traducerea exactă, după originalul grecesc, în limba română.

Telefon mobil: +306947011111 fix: +302377-023754
fax: +302377-023762

Sfânta Chilie Aghiou Hristodulu, Sfânta Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte

Scriosarea aceasta a fost trimisă astăzi tuturor Sfintelor Mănăstiri, Schituri și Chilii ale Sfântului Munte, urmând a fi semnată de mulțimea monahilor.

După ce va fi semnată de toți părinții mărturisitori athoniți, textul va fi publicat în toată presa ortodoxă de limba greacă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu