joi, 3 aprilie 2014

Reeducarea lumii prin educatia sexuala


Păcatul săvârșit este cel mai grav, repararea lui este plină de dificultăți și necesită suferință și lacrimi multe. Păcatul făptuit alterează ființa, degradează comportamentul, viciază societatea, întinează natura -or, toate aceste consecințe ale lui trebuie îndreptate prin pocăință. (Intoarcerea la Hristos, Despre paza mintii Ioan Ianolide)

In presa romanească a aparut de curand un articol ce trage un semnal de alarmă, dat fiindcă "jumătate din pustii români de pană la 15 ani au avut relatii sexuale", "neprotejate". Concluzia specialiștilor, care au căzut pe gânduri, este că ar trebui să se facă o educație sexuală in scoli. Bineînțeles că orice om de bună credință ar trebui să se îngrijoreze, și acestor oameni li se adresează articolul, cărora se încercă să li se inoculeze revolta fată de faptul că acești copii nu se protejează, si nu sunt educati cum trebuie. Dar cum trebuie?

Dacă pană acum părinților li s-a lăsat această sarcină a educatiei sexuale, si, vazand procentele inaintate de organismul international (OMS) am putea spune ca a dat gres, iată că de acum se face apel la specialiști, la acei oameni care sunt formați, și devin formatori, cu care, bineînțeles, nu se poate pune oricine, ba chiar ar trebui să se dea în lături, caci doar au diplome în domeniu.  

Si astfel, în România treptat, după ce mediul socio-cultural, dar nu numai, a fost îmbâcsit de erotism, se vrea infiltrarea și în scoală a unor programe educationale despre sex, astfel că, încă de la cele mai fragede vârste, nu cumva sa se rateze vicierea omului și totodată a societatii.  

Chiar ni se atrage atenția că educația sexuală este o materie "esențială" - probabil la fel de importantă ca matematica și limba romana, ceea ce, în aceasta logică, ar putea explica mai târziu și un bacalaureat la o astfel de știință. Ba, mai mult, trebuie sa fim compătimitori încă de pe acum, căci România, tara Est-Europeana, ce trebuie ajutată, nu are fonduri pentru asemenea educație, și copilașii se instruiesc de pe retelele de socializare.

Totul merge pe linia marii reeducări mondiale. Occidentul deja vedem că este în avans cu studiile si indoctrinarea sexuala la cei care sunt cel mai aproape de curăția sufletească, precum copiii si cei care, purtând crucea unui handicap, constituie un fel de sâmbure de inocentă al societății în care se injectează letal, ca într-o inimă, lecții despre sex... controlat. Astfel se avortează viitorul unei societăți sănătoase și se face loc alienării și degradării ei.

Nu de mult, au apărut și în presa romanească articole  despre introducerea la grădiniță si in scolile primare din Elvetia a unor cutii sexuale (SexBox) la orele de educație sexuală, care contin - adaptate varstei - plusrui si alte materiale, conform normelor CE, reprezentand organele genitale masculine si feminine. Cartea "Lisa und Jan" răspândită în aceleași "scopuri pedagogice" prezintă copiilor benzi desenate, cărora le propune toate păcatele, - pe care îmi e și jenă sa le înșir-, în baza "drepturilor copiilor care trebuie sa dobândească cunoștințele esențiale și aptitudinile, capacitățile și valorile de care au nevoie, pentru a putea trăi din plin sexualitatea lor cu placere fizică, psihică și emoțională. Educația sexuală trebuie să ajute tinerii să obțină informatii corecte, să-și dezvolte aptitudinile în fața vieții, cât și să aibe atitudini si valori pozitive"- explica Ministerul Educației din Elveția, care, împreună cu Biroul Federal al Sănătății Publice vor sa formeze copiii in spiritul noii ere.

Se pare însă că elvețienii au dezvoltat o adevărată pasiune pentru acest tip de material didactic, astfel că sexo-pedagogii elvețieni - oameni formați, cu diplome, și care practică meseria atât în fața celor mici, cât și a celor mari, cărora trebuie sa le predea ștafeta pentru a duce duhul pustiiri mai departe -, se prezintă peste tot cu valijoare pline ochi de păpuși cărora le sunt reprezentate toate caracteristicile sexuale specifice vârstei de copil, adolescent și adult. Pentru femei - bănuiesc că nu ați ghicit - au fost prevăzute și modificările din timpul perioadei lunare care, conform explicațiilor date,  pot fi suprimate cu ajutorul unor "medicamente", pe motivul ca jenează... 

In opinia acestor specialiști, asa cum spuneam, toți oamenii, indiferent de vârstă sau chiar sănătate au dreptul la placere. Intr-un film (Au risque du désir) făcut pe această tema, o persoană care are un handicap spune, la început, că "a fost un timp in care era interzis sa iubim". Acuma însă, cand societatea a evoluat intr-atata incat se pune semnul egal intre dragoste si sex, iaca bine, se da undă verde amorului.  

"Nevoia de iubire nu moare odata cu varsta sau din cauza unui handicap. In Elvetia, Danemarca si Belgia, [Olanda si Germania n.n.] precum si in mai multe State Americane, "asistenti sexuali" isi pun corpul lor in serviciul persoanelor in situatie de handicap" - noteaza un articol încă de la inceputul lui. Dupa cum este definita această meserie, ea "este o formă de acompaniament specific care constă in a reînvia plăcerea senzuală, erotică sau sexuală la adultii care au un handicap" mental sau fizic. In Elvetia, de exemplu, aceasta meserie, noua ca nume - deși practica ei se pierde în negura timpului-, este remunerată intre 100 si 150 de euro. Asadar, am putea intelege ca prin "asistentii sexuali", statul nu numai ca legalizeaza prostitutia, ci chiar o finanteaza. Si dacă într-o prima etapa ei intervin fată de persoanele care au un handicap, mai departe, cum trebuie să functioneze drepturile omului, acesti "asistenti sexuali" pot furniza servicii intregii societati

Iata asadar cum se prefigureaza lumea de maine, sau mai degraba cum se dinamiteaza in mod pasnic societatea, sub acoperirea drepturilor omului, prin placere si in special erotism. Noi meserii, "de viitor", precum "asistent sexual" (practica) si "sexo-pedagog" (teoria) apar la orizontul insangerat al acestei lumi, care înțelege că prin controlul relațiilor sexuale se controlează viata. "Cine controleaza samanta posed(eaz)a viata", este si deviza Monsanto. Ori, stricând aceste izvoare ale omului, lupta se dă de fapt împotriva vieții, prin forțele care nu pot fi decât de natura antiartistică.

Astăzi, dacă se pot observa abateri de la o morală, care vor a fi îndreptate prin noi și noi găselnițe, nu putem decat sa constatam ca lumea se afundă din ce în ce mai rău, asemenea unei corăbii care vrea sa se ghideze după reguli de navigare, dar care l-a aruncat peste bord pe căpitan - pe Dumnezeu.

întrebare retorică?

 de Marius Iordachioaia
am făcut liceul la marină
şi nici cel mai golan dintre colegii mei
nu era atât de porcos ca
programele de educaţie pentru sănătate de azi...

SEXUL vs. Barza
e un titlu mai indecent decât cea mai ordinară înjurătură
de pe zidul closetului

e un pluton de psihologi
executând rămăşiţele inocenţei din noi
cu rafale scurte de
filme pornografice
explicate ştiinţific...

să spui că masturbarea
e o nevoie firească
când mii de adolescenţi
îşi plâng neputinţa în paturile lor
înseamnă să-i îndemni la sinucidere
ca bărbaţi...

să le spui fetelor că singura problemă
e să fie un prezervativ la mijloc
înseamnă
să avortezi soţiile şi mamele
din ele...

să le spui copiilor că homosexualitatea
e un comportament sexual normal
înseamnă că reeducarea a progresat
de la rescrierea istoriei
la rescrierea
fiziologiei...

să faci asta în şcoli înseamnă
că rostul lor e să asigure carne proaspătă
pentru bordelurile Europei
şi că profesorii sunt gata să treacă
de la stadiul de mercenari
la cel de proxeneţi
ceea ce înseamnă că educaţia lor sexuală
a luat sfârşit....

oare chiar suntem o ţară de curve?

în timp ce vă gândiţi la răspuns
ţin să vă amintesc
că pe această planetă
singurul care transformă curvele
în fecioare

este Iisus Hristos...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu