Părintele Haralambos Papadopoulos - Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului

Căderea omului este un fapt lăuntric foarte profund. Purtăm căderea ca pe neputința de a fi desăvârșiți. "Sunt distrus, sunt o epavă!", "Sunt sfâșiat lăuntric și nu pot să mă adun!".  Prin urmare, această cădere profundă nu mă lasă să mă văd așa cum sunt în realitate. Îmi văd sinele parțial, fragmentat, nu ca pe întreg. Ca urmare, nu pot avea o imagine reală asupra persoanei mele. Această situație îmi provocă foarte multă neliniște, tulburare, frică, nesiguranță și amenințare.

Pentru a putea face față acestei stări, ego-ul începe să creeze imagini false. Din ce se hrănește ego-ul? Din realizările noastre. Ego-ul dorește să își atingă scopurile, de aceea creează întotdeauna probleme. Pentru că nu cunoaștem atât de bine viața lăuntrică și gândirea niptică din cadrul Bisericii, nu realizam că am transferat această logică lumească și în viața duhovnicească. Rezultatul acestui lucru este că ne hrănim de multe ori ego-ul cu "lucruri duhovnicești". Posturile, rugăciunile, privegherile le săvârșim în mod egoist, astfel încât acum hrănesc ego-ul "duhovnicesc". Oricum ar fi ego-ul se hrănește cu mulțumirea de sine: "Slavă Domnului că am reușit să postesc și anul acesta!", "Slavă Domnului că m-am împărtășit și sunt mulțumit!", "Slavă Domnului că am mers la priveghere! A fost minunat și mă simt foarte bine!". Toate acestea hrănesc egoismul. În vreme ce, din perspectiva duhovniciei ortodoxe, este necesar să se facă o dezgolire de sine, pentru a fi îmbrăcat în harul dumnezeiesc. 

Cine e Sfântul? Sfântul este cel dezgolit de sine cu desăvârșire, până la sfârșit. Acesta a lepădat toate cele ale omului vechi și înaintează fără armele carierei, ale bogăției și ale egoismului. Leapădă chiar și armele virtuții! Uită și virtutea! De aceea spun Părinții - chiar Sfântul Porfirie spune: "Nu te gândi la binele pe care îl faci! Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta!". Înaintea lui Dumnezeu ne înfățișăm goi, iar acolo ne îmbracă harul dumnezeiesc. Însă, pentru că avem acest egoism puternic și această îngâmfare, nu putem singuri [să facem] această lucrare. Si, ce se întâmplă? Vin încercările...  

Atunci când Sfântul Antonie spune în Filocalie: "Ridică ispitele și nu este nimeni care să se mântuiască", noi avem tendința de a interpreta toate lucrurile foarte legalist și moralist. "Trebuie să sufăr ca să mă mântuiesc!", "Trebuie să pățesc ceva pentru a-mi ispăși păcatele!". Aceasta este gândirea celor care nu se uită decât la litera legii. Sfântul Antonie nu se referă la acest lucru. Dacă s-ar fi referit la asta, atunci am fi avut un Dumnezeu care îi pedepsește pe oameni, care le forțează libertatea, le trimite boli... Sfântul Antonie nu vorbește despre asta. Prin înțelepciunea și experiența Duhului Sfânt și a vieții în pustie, Sfântul Antonie spune că nu ne pute mântui fără ispite. Pentru că încercările sunt cele care te vor aduce la o cunoaștere mai profundă asupra propriei persoane, a fratelui tău și, mai târziu, a lui Dumnezeu. 

Încercarea vine să împlinească ceea ce noi nu putem săvârși singuri. De exemplu, dacă ni s-ar da un bisturiu să ne operam pe noi înșine, cât de adânc am tăia? Ne-am opri la suprafața pielii, am tăia puțin al doilea strat al epidermei, ne va durea și ne vom opri. De ce? Pentru că avem acest mecanism al autoconservării și al autoapărării, care există în ego-ul nostru.

Prin urmare singuri nu vom putea ajunge departe, nu ne vom putea lovi egoismul. Si, vine o încercare, care, fără să te întrebe - și asta e secretul încercării, că nu te întreabă: "vrei să vin azi, sau mâine?"-,  intră în viața ta și, în focul ispitei, te vei zdrobi. Vezi că ești neputincios, că ai limite, vezi moartea înaintea ta și că nu ai nicio ieșire. Atunci găsești posibilitatea de a te smeri, de a te goli de tine însuți. Încercările sunt cele care ne vor deschide drumul și vor sparge coaja tare a egoismului! Iar, mai târziu, va veni harul Sfântului Duh să ne întărească, acolo, în iadul nostru.  

În concluzie, ca să ajungă cineva în rai, trebuie să treacă de sute de ori prin iad! Nu există altă cale! Va trece de multe ori prin propriul său iad ca să ajungă în rai!

Traducere: Maica Agatha, Manastirea Dragomirna