Credință și Cultură. Repere ale demnității românești (20 01 2019)
Invitat, alături de Vasile Bănescu, jurnalistul Claudiu Târziu
Claudiu Târziu: Există un efort de recuperare a istoriei noastre recente sub aspectul adevărului. Pe de altă parte există o campanie mult mai puternică, susținută și financiar și logistic și intelectual, dacă putem spune așa, de dărâmare a simbolurilor nostre naționale, de pervertire a valorilor, de răsturnare a lor, de aneantizare, de mocirlire a întregii societăți românești, sub cuvântul că noi nu am avut elite, noi nu am avut vârfuri, noi nu am avut sfinți, noi nu am avut eroi, noi nu am avut martiri. Toți cei care sunt prezentați la un moment dat de către cineva ca eroi, ca intelectuali de vârf, ca martiri sau sfinți ai noștri sunt după aceea loviți, cu program, pentru a fi reduși la zero sau în orice caz marginalizați sau excluși din circuitul valorilor noastre. Si cred că această strategie nu este nici întâmplatoare - și, desigur, nu este nici nevinovată-, ci este o strategie, practic, de castrare a poporului roman, de descurajare, de lovire în fibra lui morală. Pentru că atunci el nu mai are de ce să se lege, nu mai are reperele care să-l conducă pe un anumit drum și se va lăsat influențat de o modă sau alta, de o ideologie sau alta, de o manipulare sau alta.
Noi, „generația de paie” (Petre Țuțea) născută în anii comunismului, am purtat crucea unor vremuri deloc glorioase, dar am avut șansa de a-i cunoaște în carne și oase pe mulți dintre supraviețuitorii temnițelor comuniste, reprezentanți ai unei generații eroice și tragice, formate în lamura de duh a României Mari, și care au ars pînă la capăt în rugul nemistuit al dragostei de Cruce și Neam. Pe măsură ce vremea trece și începem să ne simțim tot mai stingheri în pustiul acestui tîrziu de lume, realizăm tot mai limpede ce dar dumnezeiesc a fost această șansă și ni se strînge inima la gîndul că generațiile mai noi sînt tot mai lipsite de posibilitatea „întîlnirilor admirabile” cu modele vii ale unei umanități românești croite după alte măsuri decît cele ale unui prezent precar, tot mai acefal și mai nevertebrat.
Cartea de față, adresată mai ales tinerilor de azi și de mîine, încearcă să suplinească livresc această carență fatală a lumii noastre: autorul vine să sprijine mărturisitor, cu șansa generației lui, neșansa generației actuale.
Demersul jurnalistului de dreapta Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău), care și-a onorat constant reperele „salvatoare”, continuă și dezvoltă, într-o notă mai personală, larga galerie de portrete exemplare pe care a moșit-o în revista Rost (2002-2012) și a dus-o mai departe, pe cît a fost cu putință, și în paginile Formulei AS. Cei 13 „salvatori” asumați referențial (unii încă în viață, dar cei mai mulți trecuți la cele veșnice) se înșiră în paginile cărții în ordinea în care „salvatului” i-a fost dat să-i cunoască, în Bacăul tinereții sau în Bucureștiul maturității (unii mai puțin cunoscuți publicului larg, alții ajunși deja de notorietate națională): Petru C. Baciu („«Lupul» cu inimă bună”), Petru Velescu („Îngerul contabil”). Gheorghe Grigoraș („Un erou fără astîmpăr”), Ioan Belciu („Amfitrionul proscrișilor”), Virgil Velescu („Un profil de stoic”), Marcel Petrișor („Prietenie pe viață și pe moarte”), Avva Iustin Pârvu („Un sfînt al închisorilor”), Neculai Popa – cel de la Los Angeles („Un elev la școala «bandiților»”), Părintele Gheorghe Calciu („Dușmanul personal al lui Ceaușescu”), Demostene Andronescu („Poezia ca rugăciune”), Ion Gavrilă Ogoranu („Un voievod al rezistenței anticomuniste”), Vlădica Bartolomeu Valeriu Anania („Leul Ardealului”), Vasile-Jacques Iamandi („Un boier al românismului”).
Țesută abil din evocări și dialoguri, cartea se întregește fericit, în Addenda, cu cîteva texte care – ca și utilele note de subsol – luminează contextul istorico-politic în care și-au dat măsura, în libertate sau în detenție, cei 13 mărturisitori.
Mărturie provocatoare la încă posibila noastră „deșteptare” întru mai mult și mai bine, pe mîna celor pentru care Dumnezeu ne mai rabdă să facem umbră pămîntului, Cei 13 care m-au salvat reprezintă o „reverență” (cum o numește autorul în „Cuvîntul înainte”), dar mai ales cartea unei datorii împlinite: mărturisindu-i pe mărturisitori, ne facem și noi verigi umile în lanțul istoric și paideic al dăinuirii românești. Pînă la urmă e o carte a sufletului românesc despre el însuși și un pariu cu neuitarea, pe care nu noi îl putem cîștiga sau pierde, ci generațiile care vor veni. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne facă una întru biruință!
Am încheiat un turneu fulger în Moldova, pentru lansarea cărții mele Cei 13 care m-au salvat. Am întîlnit atîția oameni deștepți si curați la suflet, deopotrivă înduhovniciți și luptători civici, informați și echilibrați, încît mi-a crescut optimismul. Am avut parte de un public cald și participativ, de revederea unor prieteni vechi și de surprize dintre cele mai plăcute.
Trei seri frumoase, la Iași, Bacău și Piatra Neamț. Una mai grozavă decît alta. Dar cel mai mult m-a atins în adîncul sufletului cea de la Piatra Neamț. Ca să înțelegeți de ce, vă invit să urmăriți filmul evenimentului mai sus.
Toți vorbitorii au fost foarte buni, dar doi au avut abordările cele mai aplicate pe două dimensiuni de maxim interes: valoarea din perspectiva științei istoriei (dr. Mihaela-Cristina Verzea) și valoarea literară a cărții (criticul literar Adrian G. Romila). Lor și tuturor celorlalți le sînt dator cu mulțumiri și recunoștință.
Deci, mă înclin în fața prietenilor care m-au însoțit la tribună
Postfață la cartea "Cei 13 care m-au salvat"
Noi, „generația de paie” (Petre Țuțea) născută în anii comunismului, am purtat crucea unor vremuri deloc glorioase, dar am avut șansa de a-i cunoaște în carne și oase pe mulți dintre supraviețuitorii temnițelor comuniste, reprezentanți ai unei generații eroice și tragice, formate în lamura de duh a României Mari, și care au ars pînă la capăt în rugul nemistuit al dragostei de Cruce și Neam. Pe măsură ce vremea trece și începem să ne simțim tot mai stingheri în pustiul acestui tîrziu de lume, realizăm tot mai limpede ce dar dumnezeiesc a fost această șansă și ni se strînge inima la gîndul că generațiile mai noi sînt tot mai lipsite de posibilitatea „întîlnirilor admirabile” cu modele vii ale unei umanități românești croite după alte măsuri decît cele ale unui prezent precar, tot mai acefal și mai nevertebrat.
Cartea de față, adresată mai ales tinerilor de azi și de mîine, încearcă să suplinească livresc această carență fatală a lumii noastre: autorul vine să sprijine mărturisitor, cu șansa generației lui, neșansa generației actuale.
Demersul jurnalistului de dreapta Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău), care și-a onorat constant reperele „salvatoare”, continuă și dezvoltă, într-o notă mai personală, larga galerie de portrete exemplare pe care a moșit-o în revista Rost (2002-2012) și a dus-o mai departe, pe cît a fost cu putință, și în paginile Formulei AS. Cei 13 „salvatori” asumați referențial (unii încă în viață, dar cei mai mulți trecuți la cele veșnice) se înșiră în paginile cărții în ordinea în care „salvatului” i-a fost dat să-i cunoască, în Bacăul tinereții sau în Bucureștiul maturității (unii mai puțin cunoscuți publicului larg, alții ajunși deja de notorietate națională): Petru C. Baciu („«Lupul» cu inimă bună”), Petru Velescu („Îngerul contabil”). Gheorghe Grigoraș („Un erou fără astîmpăr”), Ioan Belciu („Amfitrionul proscrișilor”), Virgil Velescu („Un profil de stoic”), Marcel Petrișor („Prietenie pe viață și pe moarte”), Avva Iustin Pârvu („Un sfînt al închisorilor”), Neculai Popa – cel de la Los Angeles („Un elev la școala «bandiților»”), Părintele Gheorghe Calciu („Dușmanul personal al lui Ceaușescu”), Demostene Andronescu („Poezia ca rugăciune”), Ion Gavrilă Ogoranu („Un voievod al rezistenței anticomuniste”), Vlădica Bartolomeu Valeriu Anania („Leul Ardealului”), Vasile-Jacques Iamandi („Un boier al românismului”).
Țesută abil din evocări și dialoguri, cartea se întregește fericit, în Addenda, cu cîteva texte care – ca și utilele note de subsol – luminează contextul istorico-politic în care și-au dat măsura, în libertate sau în detenție, cei 13 mărturisitori.
Mărturie provocatoare la încă posibila noastră „deșteptare” întru mai mult și mai bine, pe mîna celor pentru care Dumnezeu ne mai rabdă să facem umbră pămîntului, Cei 13 care m-au salvat reprezintă o „reverență” (cum o numește autorul în „Cuvîntul înainte”), dar mai ales cartea unei datorii împlinite: mărturisindu-i pe mărturisitori, ne facem și noi verigi umile în lanțul istoric și paideic al dăinuirii românești. Pînă la urmă e o carte a sufletului românesc despre el însuși și un pariu cu neuitarea, pe care nu noi îl putem cîștiga sau pierde, ci generațiile care vor veni. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne facă una întru biruință!
***
Blogul lui Claudiu Târziu: ”Cei 13 care m-au salvat” – în Iași, Bacău și Piatra Neamț
"Cei 13 care m au salvat" -lansare de carte la Piatra Neamț
Am încheiat un turneu fulger în Moldova, pentru lansarea cărții mele Cei 13 care m-au salvat. Am întîlnit atîția oameni deștepți si curați la suflet, deopotrivă înduhovniciți și luptători civici, informați și echilibrați, încît mi-a crescut optimismul. Am avut parte de un public cald și participativ, de revederea unor prieteni vechi și de surprize dintre cele mai plăcute.
Trei seri frumoase, la Iași, Bacău și Piatra Neamț. Una mai grozavă decît alta. Dar cel mai mult m-a atins în adîncul sufletului cea de la Piatra Neamț. Ca să înțelegeți de ce, vă invit să urmăriți filmul evenimentului mai sus.
Toți vorbitorii au fost foarte buni, dar doi au avut abordările cele mai aplicate pe două dimensiuni de maxim interes: valoarea din perspectiva științei istoriei (dr. Mihaela-Cristina Verzea) și valoarea literară a cărții (criticul literar Adrian G. Romila). Lor și tuturor celorlalți le sînt dator cu mulțumiri și recunoștință.
Deci, mă înclin în fața prietenilor care m-au însoțit la tribună
- la Iași – Părintele Arhimandrit Nichifor Horia, starețul Mănăstirii ”Trei Ierarhi”, scriitorul Cassian Maria Spiridon, președinte al filialei locale a Uniunii Scriitorilor, istoricul Paul Nistor
- la Bacău – scriitorul Cornel Galben, medicul Ovidiu Tudoran, editorul Ionel Rusei și actorul Radu Bogdan Ghelu
- și la Piatra Neamț – scriitorul Adrian Alui Gheorghe, părintele Gabriel Pintilie, criticul literar Adrian G. Romila și istoricul Mihaela Cristina Verzea. Pentru organizarea de la Piatra Neamț am să-i aduc mulțumiri suplimentare unui frate drag, Liviu Lupescu, care a transformat evenimentul într-o sărbătoare impresionantă și care m-a cadorisit cu o troiță – închinată Sfinților din închisorile comuniste -, sculptată de el însuși, în atelierul ”Crucea de lemn”.
***
Olivian Breda: Follow-up: Lansare de carte: Cei 13 care m-au salvat, de Claudiu Târziu (2018.12.13, Sala I.C. Brătianu a Universității Dalles)
Editura ROST a organizat joi, 13 decembrie 2018 lansarea unei noi cărți: “Cei 13 care m-au salvat”, de Claudiu Târziu.
Volumul a fost prezentat de fostul deținut politic Demostene Andronescu, de scriitorul Răzvan Codrescu, de părintele conf. dr. Gheorghe Holbea și de actorul și regizorul Dan Puric.
După cuvântări, am avut bucuria unui concert de colinde susținut de Grupul Vocal “Sfântul Ștefan cel Mare”.
Evenimentul a avut loc în Sala “I.C. Brătianu” a Universității Dalles din Str. Biserica Amzei nr. 5–7 (vizavi de biserica Amzei).
Mai jos, imagini și înregistrarea audio și video a evenimentului.
Înregistrarea video a evenimentului:
Vezi lista cu toate clipurile »
Album foto pe Google Photos »
Album foto pe Facebook »
Înregistrarea audio a evenimentului »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu