"Mila pe care a arătat-o Dumnezeu astăzi este una care depășește în mod negrăit mila pe care noi o arătam ca oameni. La noi mila este un aspect al tristeții, ne pare rău că acela de lângă mine nu are tot ce-i trebuie, ne pare rău că acela este într-o stare mai proastă decât mine - ceea ce mă duce inevitabil la gândul că eu sunt mai bun decât el sau am o situație mai bună, așa că oricum ar fi, eu mă așez deasupra lui.
Pe când mila pe care o arată Dumnezeu este o milă care îl pune pe celalalt deasupra, este o milă care este împreună-lucrătoare, este ceea ce spunem noi prin cuvântul compătimire, împreună-pătimire. Nu se simte omul care primește mila lui Dumnezeu nicidecum mai mic, sau amărât, sau alungat, sau marginalizat în vreun fel. Nu! Se simte chiar ales de Dumnezeu, se simte chiar preferatul lui Dumnezeu. Așa își varsă Dumnezeu mila sa, ca cei peste care și-a revărsat mila sa să se simtă aleșii Lui."
Protos. Hrisostom - Parabola Împărăției unirii dintre Dumnezeu și om
Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii (pilda nunții fiului de împărat)
Iubiți credincioși,
Parabola de astăzi vine în continuarea parabolei pe care am auzit-o în duminica trecută, aceea despre lucrătorii cei răi, la vie. La sfârșitul acelei parabole ne aducem aminte că Hristos le-a spus așa: ați auzit că s-a zis că "piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului" și "Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi" (Matei 21; 42, 44). Si, spune mai departe Sf. Ev. Matei că evreii, fariseii și cărturarii, au înțeles că despre ei vorbește și căutau să-L prindă. Si, atunci, răspunzând Iisus a spus: "Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său" (Matei 22, 2) - și ați auzit parabola care s-a citit astăzi, la Evanghelie. Răspunzând Iisus, adică cunoscând inimile lor și înțelegând că aceștia nu voiau să primească mustrarea pe care le-o adusese - mustrare care era doar avertisment-, Hristos le spusese: dacă veți face așa, ca acei lucrători la vie, via se va lua de la voi și se va da acelora care vor aduce roadă. Si ei nu au vrut să înțeleagă și atunci Hristos le-a spus parabola aceasta, vorbind despre împăratul, care este Dumnezeu Tatăl, care a făcut nuntă Fiului Său, adică lui Hristos. Nunta aceasta este pentru Dumnezeu o asemănare dintre cele mai apropiate cu Împărăția Cerurilor.
Toate aceste parabole despre Împărăția Cerurilor se așează sub asemenea cuvinte: "Asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor cu...". Si sunt două astfel de parabole pe care Hristos le-a ținut un pic mai aproape, le-a avut un pic mai dragi, așa, și anume nunta Fiului de Împărat și Cina cea de Taină. Toate aceste parabole arată felul în care Dumnezeu vede Împărăția Cerului cu omul în ea, Împărăția Cerului cea gătită oamenilor. Adică așa cum vede Dumnezeu să stea cu omul în Împărăția lui, și cum vede Dumnezeu viata veșnică alături de om. Din această perspectivă trebuie să înțelegem parabolele despre Împărăția Cerurilor. "Asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor" - adică așa va fi atunci când vom fi cu Dumnezeu, la fel ca la o nuntă a Fiului de Împărat, nu orice fel de nuntă, ci a Fiului de Împărat.
Am auzit că astăzi Împăratul însuși a trimis vorbă către cei care erau invitați, cei apropiați, zicând: "Iată toate sunt pregătite. Veniți!", și aceia nu voiau să vină. Si atunci a trimis la ei pe unii dintre slujitori, și aceștia, ajungând acolo și spunându-le acestor invitați că Împăratul insistă, că el își dorește foarte mult ca ei să vină la nuntă - pentru că altfel nunta n-ar mai fi fost deplină -, aceia i-au prins pe acei slujitori și i-au batjocorit și i-au ucis. Atunci s-a maniat Împăratul! Si a trimis oaste și a trecut toată cetatea aceea prin foc și sabie - cum spunem noi. Vedeți, împăratul nu s-a mâniat atunci când a fost refuzat de prima dată, s-a maniat nu doar atunci când nu i-a fost primit cuvântul și a fost respins, ci când trimișii lui au fost și batjocoriți și omorâți. Văzând atunci răutatea lor și împietrirea inimii lor, mai presus de orice întoarcere, atunci s-a mâniat.
Când a spus Hristos că piatra aceea din capul unghiului - adică piatra care este esențială pentru construirea unui arc de boltă și fără de care construcția se dărâmă- pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii este cea pe care dacă ai călcat te-ai zdrobit și dacă a căzut peste tine ai fost spulberat, Calist Patriarhul tâlcuiește acest cuvânt și zice că pe Dumnezeu îl poți refuza, pe Dumnezeu îl poți primi, dar nu-l poți ignora. Nu poți să te comporți cu Dumnezeu ca și cum nu L-ai baga în seamă. Poți să-L refuzi, nu se supară, poți să-L primești, te iubește și mai mult, însă nu poți să-L ignori. Nu s-a supărat împăratul când acei invitați nu au venit de prima dată la chemarea Lui, dar, când ei au răspuns cu ură și și-au vărsat această ură pe slujitorii lui, atunci S-a mâniat tare. Slujitorii aceia nu sunt alții decât proorocii trimiși către poporul lui Israel, să propovăduiască venirea lui Hristos, să propovăduiască: "pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor". Ce este Împărăția Cerurilor? Ați auzit astăzi: "asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor cu o nuntă a Fiului de Împărat". "Pocăiți-vă, că s-a apropiat nunta, Hristos, Mirele, vine la voi. Pocăiți-vă, ieșiți-I în întâmpinare". Acesta a fost mesajul prorocilor și ei i-au prins și i-au batjocorit și i-au omorât, și atunci [Împăratul, Dumnezeu] s-a maniat tare.
Însă, mai departe, spune parabola de astăzi, a trimis împăratul pe slujitorii săi la marginile drumurilor și la răscruci, să-i adune și să-i aducă pe toți, și să-i silească să vină, buni și răi. Așa spune: și buni și răi! (Matei 22, 10). N-a ținut seama de cum erau aceia, a zis să silească să vină. Vă dați seama, un sărac, un cerșetor, un călător - dintre toate aceste categorii nu doar că nu i-a ales, ci i-au adunat pe toți aceștia-, și ei să vadă un trimis al împăratului că vine și le zice: "împăratul v-a chemat la nuntă", evident că prima reacție este să refuze: "pe mine? Nu cred că pe mine m-a chemat la nuntă". "Ba, da, pe tine, vino acuma că te-a chemat împăratul".
Însă, spune că văzând [împăratul] pe unul dintre ei care nu avea haină de nuntă, s-a dus la el și i-a spus frumos: "prietene, de ce ai venit aici?". Si acela a tăcut, adică se simțea vinovat, nu avea cuvânt de răspuns. Împăratul i-a spus frumos: "prietene, pentru ce ai venit aici?". Iar el nu avea haină de nuntă. Au, doară, la marginea drumurilor, de pe lângă garduri, de la răscruci, poți să găsești pe cineva care este îmbrăcat ca pentru nuntă? Nu! Atunci nu la această îmbrăcăminte se referea parabola de astăzi. Nimeni nu era pregătit, au fost - cum spunem noi- luați pe nepusă masă, fără să fie pregătiți pentru așa ceva, însă au știut unde vin, au știut că sunt invitați la nuntă, și atunci această atitudine o căuta împăratul la meseni, la invitați, această atitudine de bucurie, de împărtășire a bucuriei. Dacă Eu te-am chemat la nunta Fiului Meu, înseamnă că te-am chemat să te bucuri împreună cu Mine, să te bucuri împreună cu El, să te bucuri, să îți arăți iubirea faţă de El și mai ales recunoștința. Nu m-am uitat la tine că ești bun sau rău, te-am adus, și nu oriunde ci în casa mea, a împăratului tău și tu stai aici și taci - și se vedea că el nu face parte din adunarea aceia, avea o altă stare. Cum să vii la nunta fiului de împărat și tu să te gândești la altele, cum să vii la o nuntă și tu să bocești?! Si, atunci, împăratul a poruncit: "Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară", pentru că n-a fost în stare să vadă acest lucru, s-a făcut incapabil de a se bucura împreună cu celălalt. Si atunci a sfârșit Mântuitorul Hristos pilda cu aceste cuvinte: "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Matei 22, 14). Si fariseii și cărturarii auzind acestea, căutau și mai mult să-L prindă. "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" - tâlcuiește tot Calist Patriarhul - înseamnă că toți sunt chemați, aleși sunt doar cei care răspund la aceasta chemare.
V-am spus că cina și nunta sunt cele mai potrivite [pentru a spune cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor], și la care Sfinții Părinți fac trimitere cel mai des, pentru că aici este vorba nu doar de a mânca, de a primi mâncare sau a da mâncare, de a face milă cu cineva sau nu. Aici este vorba de unire, aici este vorba de împreună ședere la masă cinei sau la masa de nuntă. Nu este vorba că aduci pe oricine și-l pui la masă. Nu la nuntă, nu la cină. Il aduci la prânz, sau îl pui alături de masa de nuntă dacă nu-l cunoști. Si dacă vezi că este flamand și este întristat atunci faci milă cu el. Insă mila pe care a arătat-o Dumnezeu astăzi este una care depășește în mod negrăit mila pe care noi o arătam ca oameni. La noi mila este un aspect al tristeții, ne pare rău că acela de lângă mine nu are tot ce-i trebuie, ne pare rău că acela este într-o stare mai proastă decât mine - ceea ce mă duce inevitabil la gândul că eu sunt mai bun decât el sau am o situație mai bună, așa că oricum ar fi, eu mă așez deasupra lui. Pe când mila pe care o arată Dumnezeu este o milă care îl pune pe celalalt deasupra, este o milă care este împreună-lucrătoare, este ceea ce spunem noi prin cuvântul compătimire, împreună-pătimire. Nu se simte omul care primește mila lui Dumnezeu nicidecum mai mic sau amărât sau alungat sau marginalizat în vreun fel. Nu! Se simte chiar ales de Dumnezeu, se simte chiar preferatul lui Dumnezeu. Așa își varsă Dumnezeu mila sa, ca cei peste care și-a revărsat mila sa să se simtă aleșii Lui. El a făcut chemarea ca să ne arate în primul rând că pentru El noi suntem aleși. Nu a făcut chemarea, așa, la întâmplare, nu a strigat: "cine aude, aude, cine nu aude, nu aude". Nu! El însuși i-a trimis pe aceia și ei n-au vrut să vină. Atunci a mai trimis alți slujitori ai Lui. Nu le-a lăsat vorba ci a trimis, s-a implicat în mod direct, personal, în aceasta, așa încât această chemare este făcută din inimă, o chemare în care el se implică în mod personal și deplin. La o astfel de chemare nu poți să răspunzi prin indiferență, nu poți să ignori o astfel de chemare - așa cum au ignorat piatra aceea, care era Hristos și care s-a dovedit a fi piatra cea din capul unghiului, adică piatra esențială a unei clădiri. Nu poți să ignori o astfel de chemare și să te consideri mai departe fiu al Împărăției. In Împărăție intri doar într-o astfel de calitate, ca cel care se bucură împreună cu Dumnezeu.
Avem și o concretizare a acestei parabole în viața noastră de zi cu zi, când venim la Sfânta Liturghie, noi suntem chemați și la cina, și la nuntă. Noi Îl avem pe Sfânta Masă pe Hristos Cel răstignit și înviat, Cel care a înălțat la dreapta Tatălui firea noastră omenească, Îl avem pe Mirele nostru. Care este haina de nuntă? Spune Sfântul Isaac Sirul: "veșmântul dumnezeirii este smerenia". Si vedem în icoana aceea, în care este reprezentat Mântuitorul cu hlamida roșie și cunună de spini pe cap, și cu trestia în mână - așa cum, în batjocură, îl îmbrăcase soldații lui Pilat și se închinau tot în batjocură spunând: "bucura-te împăratul iudeilor"-, icoana aceia se cheamă "o nymphios", adică Mirele. Iată Mirele! Dacă Mirele este îmbrăcat cu această haină a smereniei, ce altă haină de nuntă ni se cere nouă decât tot cea a smereniei?! Nu poate să fie Mirele îmbrăcat în haină de nuntă și mireasa să fie în haine de înmormântare.
De aceea și în Apostol, dacă ați fost atenți, Sfântul Pavel vorbește despre același lucru, și anume, despre unirea în cuget și-n simțiri. El era supărat pe Corinteni și a zis: "am întârziat să vin la voi, ca să nu vă întristez, pentru că dacă eu vin întristat la voi, voi vă veți întrista și mai tare, văzându-mă pe mine trist". (cf. II Cor. 1-5). Adică, într-o astfel de comunitate cum este Biserica, dacă unul este trist, ceilalți n-au cum să fie veseli. Toți suntem triști dacă unul este trist, toți suntem veseli, ne bucurăm, dacă el se bucură. O astfel de atitudine, o astfel de haină ni se cere.
Si noi venim la Liturghie și nu suntem atenți, în loc să venim măcar, măcar ca acel vameș care nici nu îndrăznea să treacă de pridvorul bisericii și-și bătea pieptul cu pumnii și zicea: "Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosul" - știind unde intra, știind că nu este vrednic să intre chiar acolo, în cămara Fiului de Împărat, în sala în care acesta își sărbătorește nunta. Măcar ca acela să venim! Dar noi venim și cerem, aprindem lumânări când se săvârșește sfânta jertfă, când se prefac cinstitele daruri în Sângele și Trupul lui Hristos. Când Hristos se răstignește, noi atunci avem lucruri de cerut? Cerem după aceia, cerem înainte. Cum spune Sfântul Pavel, că dacă Dumnezeu, când eram vrăjmașii Lui, ni L-a dat chiar pe Fiul Său și ne-am împăcat cu El, oare nu ne va da El pe toate celelalte?! Dacă Hristos se dăruiește pe Sine întreg și se jertfește la fiecare Sfântă Liturghie, noi venim atunci să cerem tot ce ne trece prin minte sau tot ce ne ocupă mintea, să-I spunem despre problemele noastre, de ca și cum El nu le-ar cunoaște, de ca și cum El face altceva? Nu suntem noi atunci ca acel invitat la nuntă care nu avea haină de nuntă? Nu ar fi cinstit să fim întrebați: "Prietene, de ce ai venit aici" ? Insă, slavă bunului Dumnezeu, nu facem mereu lucrurile acestea și, dacă le facem, de cele mai multe ori le facem pentru că uităm.
Astfel de parabole au rolul de a ne aduce aminte unde suntem, la Cine venim și mai ales Cine și pentru ce ne cheamă. Mulți chemați, putini aleși. Chemați suntem toți. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că Dumnezeu își alege pe fiecare participant la fiecare Liturghie a sa. Noi am fost chemați la nunta Fiului de Împărat, la Liturghie, și am venit, stăm aici, însă să fim cu luare aminte cum stăm, ca să nu fim și noi întrebați: "Prietene, de ce ai venit aici?". "Am venit să răspund la chemarea Ta, Mântuitorule", așa cum spunem în Săptămâna Patimilor: "Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa" - auziți! Exact despre acest lucru se vorbește. "Luminează-mi haina sufletului" - așa, cu rugăciunea asta să venim, aceasta să fie prima noastră cerere și cea mai adevărată cerere. Așa căutăm Împărăția Cerurilor. Si dacă o căutam mai întâi pe ea, Hristos a zis, a făgăduit, că cel care va căuta mai întâi Împărăția Cerurilor, le va primit pe toate celelalte, în adaos. Astfel încât să nu venim la Sfânta Liturghie și spre Împărăția lui Dumnezeu, așa, ca acel invitat la nuntă care nu avea haină de nuntă. Si nu cumva să avem a răspunde la întrebarea: "Prietenie, de ce ai venit aici?". Să nu răspundem: "am venit sa cer". Nu! Aici nu dă nimeni, nu ia nimeni, sau mai bine zis: toți și dau și iau împreună, sau deodată.
O nuntă înseamnă o unire în iubire. Ori, iubirea presupune să fii implicat în mod personal și deplin. Nu poți să vii la nuntă cu jumătate de inimă, ci trebuie să vii cu toată inima. La o nuntă, ce este mai puțin decât tot, nu este de ajuns. La o nuntă, la o unire pe care o presupune nunta, de la tot în sus suntem chemați să dăm. Așa încât să ne rugăm bunului Dumnezeu, ca să lumineze haina sufletului nostru, astfel încât să strălucească asemenea hainei Mirelui nostru și așa să ne apropiem de nunta Lui, cu recunoștință multă și cu iubire. Amin!
Parabola de astăzi vine în continuarea parabolei pe care am auzit-o în duminica trecută, aceea despre lucrătorii cei răi, la vie. La sfârșitul acelei parabole ne aducem aminte că Hristos le-a spus așa: ați auzit că s-a zis că "piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului" și "Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi" (Matei 21; 42, 44). Si, spune mai departe Sf. Ev. Matei că evreii, fariseii și cărturarii, au înțeles că despre ei vorbește și căutau să-L prindă. Si, atunci, răspunzând Iisus a spus: "Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său" (Matei 22, 2) - și ați auzit parabola care s-a citit astăzi, la Evanghelie. Răspunzând Iisus, adică cunoscând inimile lor și înțelegând că aceștia nu voiau să primească mustrarea pe care le-o adusese - mustrare care era doar avertisment-, Hristos le spusese: dacă veți face așa, ca acei lucrători la vie, via se va lua de la voi și se va da acelora care vor aduce roadă. Si ei nu au vrut să înțeleagă și atunci Hristos le-a spus parabola aceasta, vorbind despre împăratul, care este Dumnezeu Tatăl, care a făcut nuntă Fiului Său, adică lui Hristos. Nunta aceasta este pentru Dumnezeu o asemănare dintre cele mai apropiate cu Împărăția Cerurilor.
Am auzit că astăzi Împăratul însuși a trimis vorbă către cei care erau invitați, cei apropiați, zicând: "Iată toate sunt pregătite. Veniți!", și aceia nu voiau să vină. Si atunci a trimis la ei pe unii dintre slujitori, și aceștia, ajungând acolo și spunându-le acestor invitați că Împăratul insistă, că el își dorește foarte mult ca ei să vină la nuntă - pentru că altfel nunta n-ar mai fi fost deplină -, aceia i-au prins pe acei slujitori și i-au batjocorit și i-au ucis. Atunci s-a maniat Împăratul! Si a trimis oaste și a trecut toată cetatea aceea prin foc și sabie - cum spunem noi. Vedeți, împăratul nu s-a mâniat atunci când a fost refuzat de prima dată, s-a maniat nu doar atunci când nu i-a fost primit cuvântul și a fost respins, ci când trimișii lui au fost și batjocoriți și omorâți. Văzând atunci răutatea lor și împietrirea inimii lor, mai presus de orice întoarcere, atunci s-a mâniat.
Când a spus Hristos că piatra aceea din capul unghiului - adică piatra care este esențială pentru construirea unui arc de boltă și fără de care construcția se dărâmă- pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii este cea pe care dacă ai călcat te-ai zdrobit și dacă a căzut peste tine ai fost spulberat, Calist Patriarhul tâlcuiește acest cuvânt și zice că pe Dumnezeu îl poți refuza, pe Dumnezeu îl poți primi, dar nu-l poți ignora. Nu poți să te comporți cu Dumnezeu ca și cum nu L-ai baga în seamă. Poți să-L refuzi, nu se supară, poți să-L primești, te iubește și mai mult, însă nu poți să-L ignori. Nu s-a supărat împăratul când acei invitați nu au venit de prima dată la chemarea Lui, dar, când ei au răspuns cu ură și și-au vărsat această ură pe slujitorii lui, atunci S-a mâniat tare. Slujitorii aceia nu sunt alții decât proorocii trimiși către poporul lui Israel, să propovăduiască venirea lui Hristos, să propovăduiască: "pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor". Ce este Împărăția Cerurilor? Ați auzit astăzi: "asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor cu o nuntă a Fiului de Împărat". "Pocăiți-vă, că s-a apropiat nunta, Hristos, Mirele, vine la voi. Pocăiți-vă, ieșiți-I în întâmpinare". Acesta a fost mesajul prorocilor și ei i-au prins și i-au batjocorit și i-au omorât, și atunci [Împăratul, Dumnezeu] s-a maniat tare.
Însă, spune că văzând [împăratul] pe unul dintre ei care nu avea haină de nuntă, s-a dus la el și i-a spus frumos: "prietene, de ce ai venit aici?". Si acela a tăcut, adică se simțea vinovat, nu avea cuvânt de răspuns. Împăratul i-a spus frumos: "prietene, pentru ce ai venit aici?". Iar el nu avea haină de nuntă. Au, doară, la marginea drumurilor, de pe lângă garduri, de la răscruci, poți să găsești pe cineva care este îmbrăcat ca pentru nuntă? Nu! Atunci nu la această îmbrăcăminte se referea parabola de astăzi. Nimeni nu era pregătit, au fost - cum spunem noi- luați pe nepusă masă, fără să fie pregătiți pentru așa ceva, însă au știut unde vin, au știut că sunt invitați la nuntă, și atunci această atitudine o căuta împăratul la meseni, la invitați, această atitudine de bucurie, de împărtășire a bucuriei. Dacă Eu te-am chemat la nunta Fiului Meu, înseamnă că te-am chemat să te bucuri împreună cu Mine, să te bucuri împreună cu El, să te bucuri, să îți arăți iubirea faţă de El și mai ales recunoștința. Nu m-am uitat la tine că ești bun sau rău, te-am adus, și nu oriunde ci în casa mea, a împăratului tău și tu stai aici și taci - și se vedea că el nu face parte din adunarea aceia, avea o altă stare. Cum să vii la nunta fiului de împărat și tu să te gândești la altele, cum să vii la o nuntă și tu să bocești?! Si, atunci, împăratul a poruncit: "Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară", pentru că n-a fost în stare să vadă acest lucru, s-a făcut incapabil de a se bucura împreună cu celălalt. Si atunci a sfârșit Mântuitorul Hristos pilda cu aceste cuvinte: "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Matei 22, 14). Si fariseii și cărturarii auzind acestea, căutau și mai mult să-L prindă. "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" - tâlcuiește tot Calist Patriarhul - înseamnă că toți sunt chemați, aleși sunt doar cei care răspund la aceasta chemare.
V-am spus că cina și nunta sunt cele mai potrivite [pentru a spune cu ce se aseamănă Împărăția Cerurilor], și la care Sfinții Părinți fac trimitere cel mai des, pentru că aici este vorba nu doar de a mânca, de a primi mâncare sau a da mâncare, de a face milă cu cineva sau nu. Aici este vorba de unire, aici este vorba de împreună ședere la masă cinei sau la masa de nuntă. Nu este vorba că aduci pe oricine și-l pui la masă. Nu la nuntă, nu la cină. Il aduci la prânz, sau îl pui alături de masa de nuntă dacă nu-l cunoști. Si dacă vezi că este flamand și este întristat atunci faci milă cu el. Insă mila pe care a arătat-o Dumnezeu astăzi este una care depășește în mod negrăit mila pe care noi o arătam ca oameni. La noi mila este un aspect al tristeții, ne pare rău că acela de lângă mine nu are tot ce-i trebuie, ne pare rău că acela este într-o stare mai proastă decât mine - ceea ce mă duce inevitabil la gândul că eu sunt mai bun decât el sau am o situație mai bună, așa că oricum ar fi, eu mă așez deasupra lui. Pe când mila pe care o arată Dumnezeu este o milă care îl pune pe celalalt deasupra, este o milă care este împreună-lucrătoare, este ceea ce spunem noi prin cuvântul compătimire, împreună-pătimire. Nu se simte omul care primește mila lui Dumnezeu nicidecum mai mic sau amărât sau alungat sau marginalizat în vreun fel. Nu! Se simte chiar ales de Dumnezeu, se simte chiar preferatul lui Dumnezeu. Așa își varsă Dumnezeu mila sa, ca cei peste care și-a revărsat mila sa să se simtă aleșii Lui. El a făcut chemarea ca să ne arate în primul rând că pentru El noi suntem aleși. Nu a făcut chemarea, așa, la întâmplare, nu a strigat: "cine aude, aude, cine nu aude, nu aude". Nu! El însuși i-a trimis pe aceia și ei n-au vrut să vină. Atunci a mai trimis alți slujitori ai Lui. Nu le-a lăsat vorba ci a trimis, s-a implicat în mod direct, personal, în aceasta, așa încât această chemare este făcută din inimă, o chemare în care el se implică în mod personal și deplin. La o astfel de chemare nu poți să răspunzi prin indiferență, nu poți să ignori o astfel de chemare - așa cum au ignorat piatra aceea, care era Hristos și care s-a dovedit a fi piatra cea din capul unghiului, adică piatra esențială a unei clădiri. Nu poți să ignori o astfel de chemare și să te consideri mai departe fiu al Împărăției. In Împărăție intri doar într-o astfel de calitate, ca cel care se bucură împreună cu Dumnezeu.
De aceea și în Apostol, dacă ați fost atenți, Sfântul Pavel vorbește despre același lucru, și anume, despre unirea în cuget și-n simțiri. El era supărat pe Corinteni și a zis: "am întârziat să vin la voi, ca să nu vă întristez, pentru că dacă eu vin întristat la voi, voi vă veți întrista și mai tare, văzându-mă pe mine trist". (cf. II Cor. 1-5). Adică, într-o astfel de comunitate cum este Biserica, dacă unul este trist, ceilalți n-au cum să fie veseli. Toți suntem triști dacă unul este trist, toți suntem veseli, ne bucurăm, dacă el se bucură. O astfel de atitudine, o astfel de haină ni se cere.
Si noi venim la Liturghie și nu suntem atenți, în loc să venim măcar, măcar ca acel vameș care nici nu îndrăznea să treacă de pridvorul bisericii și-și bătea pieptul cu pumnii și zicea: "Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosul" - știind unde intra, știind că nu este vrednic să intre chiar acolo, în cămara Fiului de Împărat, în sala în care acesta își sărbătorește nunta. Măcar ca acela să venim! Dar noi venim și cerem, aprindem lumânări când se săvârșește sfânta jertfă, când se prefac cinstitele daruri în Sângele și Trupul lui Hristos. Când Hristos se răstignește, noi atunci avem lucruri de cerut? Cerem după aceia, cerem înainte. Cum spune Sfântul Pavel, că dacă Dumnezeu, când eram vrăjmașii Lui, ni L-a dat chiar pe Fiul Său și ne-am împăcat cu El, oare nu ne va da El pe toate celelalte?! Dacă Hristos se dăruiește pe Sine întreg și se jertfește la fiecare Sfântă Liturghie, noi venim atunci să cerem tot ce ne trece prin minte sau tot ce ne ocupă mintea, să-I spunem despre problemele noastre, de ca și cum El nu le-ar cunoaște, de ca și cum El face altceva? Nu suntem noi atunci ca acel invitat la nuntă care nu avea haină de nuntă? Nu ar fi cinstit să fim întrebați: "Prietene, de ce ai venit aici" ? Insă, slavă bunului Dumnezeu, nu facem mereu lucrurile acestea și, dacă le facem, de cele mai multe ori le facem pentru că uităm.
Astfel de parabole au rolul de a ne aduce aminte unde suntem, la Cine venim și mai ales Cine și pentru ce ne cheamă. Mulți chemați, putini aleși. Chemați suntem toți. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că Dumnezeu își alege pe fiecare participant la fiecare Liturghie a sa. Noi am fost chemați la nunta Fiului de Împărat, la Liturghie, și am venit, stăm aici, însă să fim cu luare aminte cum stăm, ca să nu fim și noi întrebați: "Prietene, de ce ai venit aici?". "Am venit să răspund la chemarea Ta, Mântuitorule", așa cum spunem în Săptămâna Patimilor: "Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa" - auziți! Exact despre acest lucru se vorbește. "Luminează-mi haina sufletului" - așa, cu rugăciunea asta să venim, aceasta să fie prima noastră cerere și cea mai adevărată cerere. Așa căutăm Împărăția Cerurilor. Si dacă o căutam mai întâi pe ea, Hristos a zis, a făgăduit, că cel care va căuta mai întâi Împărăția Cerurilor, le va primit pe toate celelalte, în adaos. Astfel încât să nu venim la Sfânta Liturghie și spre Împărăția lui Dumnezeu, așa, ca acel invitat la nuntă care nu avea haină de nuntă. Si nu cumva să avem a răspunde la întrebarea: "Prietenie, de ce ai venit aici?". Să nu răspundem: "am venit sa cer". Nu! Aici nu dă nimeni, nu ia nimeni, sau mai bine zis: toți și dau și iau împreună, sau deodată.
 |
| de Marius Iordăchioaia |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu