Nici să ne ocupam de dogme și subiectele bisericești, doar prin speculație și rațiune, dar nici cu mânie, cu patimă, pentru că nici într-un caz, nici în celalalt nu va domni Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Care este un Duh al păcii.
Eu mă bucur foarte mult că vin în România. Am venit de multe ori în România, și mă bucur de asta, și Il slăvesc pe Dumnezeu. Au fost traduse cărțile mele în limba română, am venit la multe congrese și am cunoscut mulți oameni, și episcopi buni, monahi buni, ieromonahi buni, creștini buni, care au râvnă și frica lui Dumnezeu. Eu mă bucur de râvna pe care o aveți și vad acest lucru. Si la conferință am văzut mai bine de 1500 de oameni, care erau prezenți și ascultau cu mare atenție.
Aveți foarte multe date bune: aveți evlavie - cel puțin oamenii din Biserică pe care îi cunosc eu. Există această evlavie, aveți o moștenire adâncă, aveți Sfinți. In orice loc mergem în România, și în Grecia dar și aici în România, vedem Sfinți care au trăit în trecut. In continuu ne spun: "aici este cutare Sfanț, cutare sfânt episcop, cutare sfânt preot". Aveți o mare moștenire, și va trebui să rămânem în această mare moștenire.
Avem această bogăție teologică ortodoxă, teologia Bisericii noastre. Si, firește, să încercăm să trăim cu rugăciune, cu smerenie, pentru că cel mai mare păcat - altfel spus... când ne gândim că Lucifer, diavolul era arhanghel și avea o foarte mare slavă, la un moment dat a vrut să-și pună tronul mai presus de Tronul Celui Preaînalt. Îngerii erau ființe de foc, care primeau lumina de la Dumnezeu. Si înlăuntrul lui Lucifer s-a născut mândria și a spus apoi Hristos: "Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer" (Luca 10, 18). Si când ne gândim că și Adam a păcătuit prin mândrie, pentru că a vrut să devină Dumnezeu fără să țină porunca lui Dumnezeu, independent de cele ce i-a spus Dumnezeu, a vrut, cu alte cuvinte, să ajungă la îndumnezeire foarte pripit [deși el] nu corespundea încă îndumnezeirii...
Deci, ceea ce vreau să spun este că trebuie să aspirăm totdeauna la smerenie, deșertarea de sine, dragoste, jertfă, cruce, să avem înlăuntrul nostru dragoste pentru mântuirea noastră, și să avem discernământ.
Cea mai mare virtute pe care o poate avea cineva, este virtutea discernământului, pentru că unii merg către cele de-a dreapta iar alții către cele de-a stânga. Spunea Părintele Paisie Aghioritul că toți vorbesc despre dogme, și o categorie de oameni, folosesc dogmele prelucrându-le și analizându-le în rațiunea lor, se ocupă rațional de dogme. Este greșit! Si ceilalți iau dogmele și le țin cu dintâi, le crănțănesc cu dinții și strigă - aceștia sunt super-zeloții. Nici unii nici alții! Nici să ne ocupam de dogme și subiectele bisericești, doar prin speculație și rațiune, dar nici cu mânie, cu patimă, pentru că nici într-un caz, nici în celalalt nu va domni Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Care este un Duh al păcii.
Prin urmare, dacă pot să dau un sfat - nu știu dacă eu sunt în măsură să sfătuiesc un popor care are tradiție ortodoxă și conștiința ortodoxă - dacă totuși pot să spun ceva este întâi de toate că mă bucur de evlavia, cucernicia și bunătatea românilor, dar va trebui să fie atenți să aibă discernământ și echilibru.
Spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul: "extremele se identifică". Adică o extremă se unește cu cealaltă extremă. Extremele sunt identice. După cum spunea Sfântul Ioan Gura de Aur - asa cum am menționat ieri la conferință-, nu e mai puțin rău a rupe Biserica decât a cădea în erezie. Pe de-o parte putem cădea în erezie, putem deveni eretici - foarte rău-, iar pe de altă parte, putem să scindăm Biserica. Nici una, nici alta.
Deci, smerenie, frica lui Dumnezeu, credință în Pronia lui Dumnezeu, pentru că El Însuși ne-a spus că "perii capului vostru, toți sunt numărați" ( Luca 12, 7). Altfel spus, Pronia lui Dumnezeu călăuzește întreaga lume, și cel mai mic lucru, și un puișor care umblă-ncoace și-ncolo e călăuzit de energia necreată a lui Dumnezeu, de rațiunile ființelor. Nu va călăuzi El oare viața noastră? Nu se va interesa Dumnezeu de Biserica Sa? Adică noi suntem mai presus de Dumnezeu? Prin urmare, bună este râvna, dar nu râvna fără de cunoștință (Romani 10, 2) Bună este evlavia, dar nu evlavia care vatămă. Spune Sfântul Paisie Aghioritul că există unii evlavioși care sunt vătămați ei înșiși. Deși sunt evlavioși, se comportă ca niște oameni fără minte.
De aceea, să ascultăm de Biserica noastră, de Sfinții noștri Părinti, cu smerenie, cu frica lui Dumnezeu, și toate în viața noastră vor merge bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu