Apostolii ateismului modern

Lumea credintei: APOSTOLII ATEISMUL MODERN

Pare că sunt peste tot şi atacă orice. De la ierarhie până la mirenii care comentează pe bloguri în favoarea credinţei, de la susţinerea financiară a Bisericii până la proiectele legislative promovate de laicatul creştin, nimeni şi nimic nu poate să treacă de „cenzura” lor furioasă. Uneori sunt decenţi, alteori, parcă de cele mai multe ori, ne umplu de zoaie. Troglodiţi, babe cu batic, bărboşi, oameni de cavernă, creştinopaţi, pupători – sau, mai tare, lingători! – de moaşte, o întreagă panoplie de invective se poate aplica credincioşilor, plus catalogul extrem de bogat al înjurăturilor neaoşe, româneşti, care se pot posta în subsolul imund al articolelor. Se ştia în trecut că hârtia suportă orice, dar ecranul de azi al computerelor este infinit mai răbdător!

Unii dintre detractori sunt intelectuali marcanţi, cei mai mulţi sunt însă oameni obişnuiţi, ca şi noi, cei care mergem la biserică. Ce vor nu e foarte precis conturat, dar se poate imagina o direcţie – cât mai puţină, spre deloc, prezenţă a Bisericii în viaţa publică şi, neapărat, nici un ban de la buget. La şcoală nici o secundă de religie, nici o icoană pe pereţi, nici o rugăciune rostită, nici un preot prezent. Credincioşii să facă bine să fie la ei acasă, să aibă „credinţa în suflet” (o mantră a societăţii de astăzi) şi, dacă se poate – caz ideal –, „să nu apeleze la intermediari”, ci să îşi facă şi ei rugăciunile aşa cum fac pipiţele yoga, la ele acasă sau în „templul” naturii, singurul acceptat. Seamănă puţin cu ce au îngăduit comuniştii de la noi după „dezgheţul” din anii ’60.

Dacă priveşti toată această desfăşurare de forţe ale răului, având în minte străvechea societate tradiţională românească, acea splendidă civilizaţie rurală a parohiei, cu datini, rosturi şi minuni, ori mai recenta lume interbelică, te deprimi iremediabil. Cum să lupţi cu cei care cred că principalele probleme ale României sunt evlavia creştinilor faţă de sfintele moaşte şi legiferarea urgentă a căsătoriilor între homosexuali? Cererile sunt atât de absurde, lupta lor frizează atât de mult bunul‑simţ şi atacă atât de mult fundamentele democraţiei, încât te întrebi cum de se pot angaja oamenii în public pentru a susţine asemenea idei!

Panoplia aceasta demonică are însă şi un anume tâlc, eu cred că poate acţiona taumaturgic. Biserica noastră a primit, după secularizarea lui Cuza, o serie de proptele menite să o lege de stat printr-un cordon ombilical, dar ele nu îi dădeau numai nutrienţi, ci şi dependenţă. În jurul acestei dependenţe au roit de-a lungul timpului mulţi actori, care au încercat să scoată maximum de profit pentru varii clici. Cancerul acesta i-a cuprins uneori şi pe unii slujitori mai slabi ai altarului. Acum politrucii ateismului dement atacă nu numai Biserica, ci, indirect, şi acest cancer. Ei ar putea acţiona ca larvele de muscă folosite de medici pe front pentru a curăţa rănile de puroi. Iar la final am putea vedea cum mireasa lui Hristos iese nu slăbită, ci primenită de pe urma prigoanelor. Trebuie doar să ai nădejde. Şi dragoste de larve…

Cristian Curte

Editorialul revistei Lumea Monahilor nr. 119, mai 2017.

***

 Claudiu Tarziu: Pidosnicii politic

 

În contextul dezbaterilor tot mai aprinse și mai absurde, din ultimul timp, asupra unei realități indubitabile: familia, mi-a fost dat să aud/citesc iarăși vechi clișee propagandistice de sorginte bolșevică, pe toate canalele media posibile.

Mă opresc astăzi, preț de o clipă, asupra numai uneia dintre cele mai gogonate prostii (neo)marxiste, rostită cu emfază de mai mulți purtători de cuvînt ai intereselor comunității de perverși sexuali din România. Și anume: referendumul (în speță, cel pentru modificarea Constituției, în sensul redefinirii noțiunii de căsătorie) e antidemocratic, democratic este numai dictatul unei minorități bine ideologizate! Poporul e suveran – cum spune și în Constituție -, dar numai cînd i se dă voie de la ”partid”. Pentru că ”partidul” știe mai bine.

În fapt, spusa nu e o prostie – căci emitenții nu cred în ea -, ci mai degrabă o încercare de prostire a auditoriului. Tipic marxist: să facă din negru alb și viceversa, să răsucească vorbele pînă își pierd sensul, ba și să capete unul exact contrar. Așa se întîmplă nu doar cu cuvîntul ”democrație”, ci și cu: familie, iubire, ură etc. În același context, de pildă, goarnele noii Stîngi ne anunță că apărarea familiei de agresiunea freudo-marxistă este o dovadă de ură față de agresori, nu un gest firesc și legitim.

După cum știm din istoria recentă, marxiștii nu și-au schimbat niciodată placa propagandistică. Regimurile de teroare din lagărul socialist erau numite ”democratice”, iar democrațiile occidentale erau etichetate drept expresii ale imperialismului asupritor.

Tot în acele vremuri, votul era considerat legitim, util și ”democratic” dacă putea fi controlat, adică exprimat sub teroare, la comandă, în sensul dorit. Altminteri, era subversiv și primejdios, contrarevoluționar și, deci, condamnabil (nu din vorbe, ca azi, ci penal).

Deosebirea dintre comuniștii ăi vechi și ceștilalți, noi, este că primii uzau de forța kalashnikov-ului, iar cei de-acum folosesc spălarea pe creier (numită și ”corectitudine politică”). După cum o reclamă calitatea generațiilor: bătrînii noștri aveau educație și bun simț și trebuiau obligați, cei de azi, mai lipsiți de repere, mai superficiali și mai grăbiți pe drumul ”progresului”, trebuie… convinși. Și dacă nu se lasă prostiți cu una, cu două, li se interzice să se pronunțe prin referendum. 

PS: Vuvuzelele neomarxiste au turbat după ce Camera Deputaților a adoptat propunerea de modificare a art. 48 din Constituție, propusă de Coaliția pentru Familie, și au pus toate tunurile pe aceasta din urmă. Zeci de cancelarii occidentale le dau speranțe, exercitînd presiuni asupra Senatului, ca să nu se pronunțe și el favorabil, căci atunci se va declanșa referendumul. Iar la o consultare populară, este foarte probabil ca o majoritate covîrșitoare să voteze pentru modificarea Legii Fundamentale a statului. Să vedem acum dacă societatea și-a făcut anticorpi la tiranie au ba.