Român Ortodox în Franța: Interviu cu Atanasie Rakovalis despre Parintele Paisie. Ce ar trebui sa faca un crestin ca Parintele Paisie sa raspunda rugaciunilor sale?

luni, 9 martie 2015

Interviu cu Atanasie Rakovalis despre Parintele Paisie. Ce ar trebui sa faca un crestin ca Parintele Paisie sa raspunda rugaciunilor sale?

Unul dintre invitații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la Simpozionul Internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul (Mănăstirea Neamț, 13 – 15 noiembrie 2014) a fost dl Athanasios Rakovalis. Referatul susținut de acesta a avut titlul: ”Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut”.

Vă prezentăm mai jos biografia sa și un interviu realizat într-una din zilele simpozionului, care a fost postat recent pe www.doxologia.ro. În acesta, invitatul grec relatează câteva dintre experiențele avute lângă îndrumătorul său duhovnicesc – Cuviosul Paisie Aghioritul.

Date biografice

S-a născut în Grecia, în anul 1957. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Aristotel” din Tesalonic. Este căsătorit şi tată a trei copii.

A lucrat ca pictor şi mai apoi, timp de cinci ani, ca profesor la Academia Teologică „Athoniada” din Sfântul Munte. S-a pensionat ca și profesor de fizică în cadrul învăţământului mediu.

În tinereţe, după o îndelungată căutare în hăţişurile New Age, ale diferitelor filosofii religioase din Orient şi după o călătorie – explorare de câteva luni în ashramurile Indiei, a fost introdus în credinţa creştin-ortodoxă de Cuviosul Paisie Aghioritul, cu care a fost într-o strânsă legătură timp de 12 ani, până la plecarea la Domnul a marelui ascet athonit (12 iulie 1994).

Este autor a patru cărţi:

”Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”, semnată sub pseudonimul Dionisios Farasiotis. Arată peregrinările lui spirituale din tinereţe şi relaţia cu Cuviosul Paisie Aghioritul.

„Părintele Paisie mi-a spus…”. Prezintă fragmente din convorbirile cu părintele său duhovnicesc.

„Şoapte”. Carte de poezii şi reflecţii teologice.

„Pustia Kapsalei”. Descrie chipuri de monahi îmbunătăţiţi din apropierea capitalei athonite Kareea.

Primele două cărţi au fost traduse în mai multe limbi – engleză, rusă, italiană, română şi arabă.

La invitaţia unor Mitropolii, mănăstiri şi parohii din Grecia, a susţinut conferinţe despre Cuviosul Paisie Aghioritul în diferite oraşe din Grecia, participând, totodată, la realizarea unor documentare în limbile greacă şi rusă.

Consideră că are datoria morală de a da mărturie despre sfinţenia Cuviosului Paisie Aghioritul, care a fost înzestrat de la Duhul Sfânt cu nenumărate harisme duhovniceşti.

Sursa: Comuniune Ortodoxa, Noi marturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul

Interviu cu Athanasios Rakovalis despre Cuviosul Paisie Aghioritul

- Cum l-ati cunoscut pe Parintele Paisie?

- Aveam 23 de ani, tocmai terminasem facultatea, nu credeam in Dumnezeu in perioada respectiva, si un prieten de-al meu mi-a propus sa mergem in pelerinaj la Muntele Athos. Eu nici nu stiam ce este Sfantul Munte Athos si l-am intrebat: "Si ce vom face acolo?". "Eh, facem o plimbare... Ne ofera mancare pe gratis, un loc de dormit, o sa ne scaldam si in mare, daca vom putea..." Si astfel am inceput. Dar, intrand in Sfantul Munte, am ramas impresionat de ceea ce vedeam. Modul de viata al monahilor era impresionant pentru mine. Era un mod de trai simplu, retras, plin de filozofie - ziceam eu. Cea mai mare surpriza am avut-o atunci cand am inceput sa discut cu monahii, pentru ca in mintea mea aveam o imagine total contrara despre monahi, total impotriva. Studiasem la Facultatea de Fizica si invatasem sa gandesc totul din perspectiva materiei. Pe monahi, pe preoti, ii vedeam ca pe niste persoane cu probleme psihologice, sau cu o gandire redusa si, pe langa aceasta, ii vedeam si ca pe niste oameni care faceau asa zise minuni tocmai pentru a insela lumea. Dar aceasta era o conceptie formata dinainte in mintea mea, izvorata din ceea ce citisem din carti, din ziare, din filmele pe care le vizionasem. In realitate eu nu cunosteam pe nimeni, in mod personal, si nu aveam dreptul, deci, sa judec aceste lucruri.

- Cum a aparut Parintele [Paisie] in viata dumneavoastra?

Cand am mers la prima manastire de acolo, Manastirea Cutlumus, era un calugar de aceeasi varsta cu mine, cu care, fiind de aceeasi varsta, vorbeam un pic mai lejer, decat cu ceilalti. El m-a sfatuit sa merg si sa-l cunosc pe Parintele Paisie. Eu nu voiam sa merg. Intr-adevar, ma impresionase, insa si acest calugar tanar ma impresionase pentru modul lui de a vorbi, pentru argumentele pe care le aducea. Era un om pregatit. In felul acesta am hotarat sa merg si sa-l cunosc pe Cuviosul Paisie. De acolo a inceput o experienta care mi-a schimbat total cursul vietii.

- Cum l-ati simtit in acel moment pe Parintele Paisie?

Nu stiam nimic despre Cuviosul Paisie, nici nu avusesem tangenta cu stirile care circulau despre el. Nu ma aflam intr-un asemenea spatiu. Singurul element a fost, tocmai, sfatul acelui calugar tanar, de a merge si a-l intalni. Aveam, cred, o atitudine potrivnica. Cu aceasta atitudine am mers la el. Dar nu m-a lasat pra mult sa cuget asemenea lucruri, pentru ca, imediat dupa ce l-am cunoscut si l-am privit in ochi, a avut loc un eveniment cu totul deosebit, la care si astazi, gandindu-ma, raman surprins. Sa vi-l descriu.

Casa acestuia se afla in mijlocul curtii, pe o inaltime si trebuia sa urci pentru a ajunge la ea. Apropiindu-ma de acea casa, Cuviosul, care era pe un balcon, mi-a spus: "Uite, mi-a cazut jacheta! Te rog sa te apleci si sa mi-o dai". M-am aplecat, am luat jacheta si cand mi-am ridicat mana pentru a i-o oferi, a fost prima data cand ne-am privit in ochi unul pe altul. Atunci s-a intamplat ceva cu totul de necrezut. L-am privit o secunda, doua, si capul meu efectiv mi-a cazut in jos. Nu suportam sa vad aceasta stralucire care iesea din fata sa. Acest lucru m-a facut sa ma schimb. Mintea mea s-a luminat, am devenit mai linistit si un pic socat, un pic in afara eului meu. Fara sa inteleg ce fac, am inceput sa fac inconjurul casei pentru a merge la intrarea din partea opusa. In timp ce mergeam ma intrebam: "Ce s-a intamplat acum? Ce se petrece cu mine? Este posibil ca un om sa emane lumina, sa straluceasca?". Si, gandindu-ma astfel, am ajuns in curtea din spate, unde l-am vazut din nou pe Parintele Paisie, dar, de data aceasta era cu totul altfel. Un batranel absolut normal, luminos, dar nu avea nimic in comun cu acea maretie si cu acel lucru deosebit pe care-l vazusem cu putin timp inainte. Acest lucru a fost mai usor pentru mine. Am putut sa ma apropii de el. Am inceput sa discutam. Nu m-am referit deloc la evenimentul tocmai trait, nu indrazneam sa fac ceva asemanator, eram prea socat ca sa abordez acest subiect. In urma discutiei, foarte repede, l-am indragit. Era foarte dulce, smerit, foarte simplu. Nu voia sa arate ca si cum ar fi cineva interesant, sa prezinte altceva decat este, si intelegeai nu numai ca are un interes deosebit fata de tine, dar exista ceva in plus: acest om te iubea! Problema ta devenea problema lui. Si aceasta dragoste pe care o avea facea ca sufletele sa se deschida pentru ca aveai in fata un tata, ba mai mult decat un tata, care te iubea foarte mult. Pentru ca astfel stateau lucrurile, i-am deschis sufletul, si am mentionat un lucru care ma preocupa in acea perioada. Era un lucru legat de comportamentul meu. Atunci s-a intamplat ceva cu totul deosebit, care iese dincolo de legile firii umane. Parintele mi-a spus: "Iti amintesti, pe cand erai tu in clasa a doua de gimnaziu, tatal tau a mers intr-o calatorie in Atena" - lucru intamplat cu 12-13 ani inainte. Si mi-a spus: Atunci s-a intamplat asta, si asta, tu te-ai suparat si de aceea ai comportamentul acesta. Adica, pentru a intelege mai bine, mi-a amintit un eveniment din copilaria mea, pe care eu il uitasem, si in acest fel m-a ajutat sa depasesc problema mea. Mi-am zis atunci: acest om ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insumi! Acest lucru era adevarat, dupa cum s-a aratat de foarte multe ori dupa aceea si dupa cum s-a dovedit si cu alti multi oameni. Pentru ca noi, oamenii, consideram ca este absolut normal sa vedem pe celalalt in fata. Staretul, luminat de Sfantul Duh, pe care-L avea in interiorul sau intotdeauna, nu vedea doar foata omului, ci privea adanc in inima si in sufletul lui. Nu era nevoie ca cineva sa-i spuna cine este si ce problema are, el singur isi dadea seama de acest lucru. Ceea ce va spun acum a fost confirmat de foarte multi alti oameni. In cei 12 ani, cat am stat langa dansul, el insusi mi-a spus multe asemenea cazuri.

- Puteti sa ne impartasiti una, sau doua, din minunile pe care Cuviosul Paisie le-a savarsit cu persoanele despre care povestiti?

Va voi spune un eveniment relaltat de insasi persoana in cauza. Era un om din al carui comportament iti dadeai seama ce fel de om este, nu numai un om lumesc ci, mai mult decat atat, in sensul practicarii pacatului. Acest om venea adeseori la Cuviosul Paisie, si ne-am intalnit de multe ori la chilia lui. Si chiar dorea sa ma intalneasca - auzise de mine - si mi-a spus istoria vietii sale. Si a spus: "eu ma ocupam cu productia de filme porno. Scoteam foarte multi bani din acesta afacere. Aveam Mercedes, masini luxoase, foarte multe apartamente. Si am auzit de Cuviosul Paisie, si mi-am zis: Eh, acest calugar isi bate joc de oameni. Ma duc eu sa-l gasesc si sa descopar toate aceste inselatorii pe care le face". Si intr-o zi a plecat spre Sfantul Munte Athos.

Pe la coliba staretului treceau zilnic sute de oameni; urcau, coborau, o continua miscare. Atunci cand a sosit el era lume in curte, vreo zece oameni. S-a asezat intr-un colt si urmarea sa vada ce inselatorii practica Parintele Paisie. Nu spunea nimic acest om, ci, pur si simplu, urmarea dintr-un colt. In cele din urma au ramas trei persoane. S-a dus Parintele Paisie inauntru, a adus pe o tava rahat pentru a oferi pelerinilor. Ofera primului de pe tava, ofera celui de-al doilea, ajunge la al treilea - la acesta, adica - il priveste insistent in ochi si arunca bucatelele de rahat jos, pe pamant. Intentionat! Si a spus: "Ia-le de acolo si manaca-le!". Acesta s-a plans: "Cum, Parinte, eu de jos sa iau si sa mananc?". Iar Parintele a spus: "Bine, dar tu de ce hranesti oamenii cu lucruri murdare?". El a ramas surprins, a inteles la ce se referea staretul, si a plecat de acolo alergand. Si imi povestea: "am alergat jumatate de ora, incontinuu, ca sa-mi revin". A doua zi a mers din nou la coliba Parintelui Paisie, si a spus: "vreau sa vorbim!". Staretul i-a spus: "daca vrei sa vorbim, te duci acasa, iti desfiintezi tot ce tine de meseria ta, iti vinzi toata aparatura, incetezi cu totul, si apoi vii si vorbim. Pana atunci nu avem ce discuta". Atunci, acest om a reactionat asa cum a reactionat si vamesul. Chiar si astazi ma impresioneaza cazul acestui om. Din pacate i-am pierdut urma. A plecat acasa, a vandut totul intr-o saptamana, apartamentul, aparatura si masinile pe care le avea, adica a desfiintat o afacere foarte banoasa, pe care isi intemeiase intreaga viata, le-a aruncat pe toate, a sarit in gol, sa zicem asa. Acesta este un lucru cu totul deosebit, nu este un lucru minor. Dupa o saptamana s-a dus din nou la Parintele Paisie. Parintele l-a intampinat cu zambet si cu bucurie, si l-a sfatuit multe lucruri. In felul acesta L-a cunoscut pe Hristos, s-a spovedit, s-a impartasit... ne-am intalnit de multe ori, eram foarte bucurosi amandoi.

- Acum va mai simtiti in legatura cu Parintele Paisie?

Noi, in Biserica Ortodoxa, consideram ca omul are inceput, dar nu are sfarsit, si credem cu siguranta, ca viata nu se termina cu moartea, ci continua si dupa aceea. Relatiile pe care le avem intre noi nu se incheie odata cu moartea, ci se continua. Un exemplu mic: noi ne iubim parintii, pe tata, pe mama, si pe altii care au murit, i-am iubit in timpul vietii si continuam sa-i iubim si acum. Dar si ei ne iubesc pe noi. Daca omul este sfant si are Duhul lui Dumnezeu, aceasta prapastie care separa pe oameni, poate fi depasita. In realitate el este viu. Aceasta nu este o teorie, sau o posibilitate, o probabilitate, ci este un eveniment pe care il traim.

Dupa moartea lui, eu mi-am dat seama de ajutorul sau, in viata mea, de foarte multe ori. Si nu numai eu, ci foarte multa lume. 150.000 de oameni au fost la privegherea savarsita de ziua pomenirii sale. Ne intrebam: de ce merge atata lume acolo? Ar putea sa mearga in alta parte, dar tocmai asta este: au trait ceva pe viu si simt prezenta Cuviosului in viata lor. De aceea merg acolo. Acest fapt este valabil nu numai in cazul Cuviosului Paisie, ci si al tuturor sfintilor. Unii fac minuni intr-un mod mai pronuntat, altii fac alte lucruri.

- Ce ar trebui sa faca un crestin ca Parintele Paisie sa raspunda rugaciunilor sale?

Sa dea radioul pe aceeasi frecventa cu el. Aceasta frecventa pe care este stabilit Cuviosul si Dumnezeu, este smerenia. Cand omul in rugaciune se situeaza in fata lui Dumnezeu, sau a unui sfant, si isi recunoaste in mod sincer lipsurile si pacatele pe care le are, si cand elimina din mintea sa aceasta buna impresie pe care o are despre eul sau, consider ca atunci a prins frecventa cea buna, si ar fi ciudat ca sa nu se realizeze contactul.

Vedeti si: