Român Ortodox în Franța: Minuni ale Sfântului Porfirie povestite de IPS Athanasie de Limassol."De îndată ce l-am văzut pe acest om, o certitudine s-a născut în sufletul meu: tot ceea ce Hristos a spus este adevărat"

miercuri, 7 decembrie 2016

Minuni ale Sfântului Porfirie povestite de IPS Athanasie de Limassol."De îndată ce l-am văzut pe acest om, o certitudine s-a născut în sufletul meu: tot ceea ce Hristos a spus este adevărat"

Mitropolitul Athanasie de Limassol împărtășește în cartea sa "Inima deschisă a Bisericii", publicată în 2016, într-o ediție îngrijita de Mănăstirea "Întâmpinarea Domnului", de la Moscova, imensa comoară a experienței sale spirituale pe care a acumulat-o de-a lungul celor șase decenii ale vieții sale în rugăciunea sa, în întâlnirea cu frații și surorile în Hristos, și mai ales lângă sfinții Bisericii noastre, pe care a avut harul de a-i întâlni. În textul de mai jos, Mitropolitul Athanasie ne vorbește despre Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, în traducerea [din rusă în franceză a (n.n.)] a paginilor 89-122 ale cărții menționate mai sus.

Vă voi vorbi de cineva care a trecut la cele veșnice pe 2 decembrie, un sfânt al timpurilor noastre, un mare sfânt. Și nu vă voi povesti doar istoria lui; aș vrea să vedem că tot ceea ce Biserica ne învață, că tot despre ceea ce se vorbește în Biserică, poate fi întrupat în viața reală. Gheronda Porfirie a murit în 1992. Fără îndoială că ați auzit vorbindu-se de acest mare om. Dumnezeu m-a învrednicit să îl cunosc personal, și chiar să-l cunosc îndeaproape. Am stat aproape de el în numeroase ocazii. Fiind călugăr athonit, a dorit sa moara în Sfântul Munte și, de asemenea, eu acolo l-am cunoscut. Poate că am fost unul dintre ultimii cărora le-a vorbit. Am avut o conversație telefonică, chiar în ziua trecerii sale la cele veșnice. Acest Gheronda, iubiții mei, a fost unul dintre cele mai importanți Stareți ai timpului nostru. Am scrie o mulțime de cărți despre el pe baza povestirilor martorilor oculari. Am scrie o mulțime de volume dacă am nota mărturiile celor ce stăteau lângă el.

Familia lui Gheronda Porfirie era de origine din Asia Mică, dar el însuși s-a născut la periferia Atenei. Copil fiind a citit viața Sfântului Ioan Colibașul, un sfânt mai degrabă neobișnuit. Într-o zi, acesta a decis să părăsească casa părintească. A devenit călugăr și după mulți ani alege să se întoarcă la părinții lui. Ei plângeau și se tânguiau că și-au pierdut unicul și prețiosul lor copil. Sfântul Ioan a petrecut aproximativ treizeci de ani, aproape de ei. Era vorba de oameni foarte bogați, dar sfântul s-au stabilit într-un bordei, o colibă sărăcăcioasă pe care ei au construit-o pentru el, căci au crezut că era un cerșetor. Și el trăia în acea colibă, în grădina casei sale, iar servitorii îl batjocoreau, aruncându-i câteva resturi de la mesele lor, chinuindu-l și batjocorindu-l. Dar el nu și-a schimbat stilul de viață, continuând să trăiască în acest fel până la moartea sa. Chiar înainte de aceasta, el a dat părinților săi o Evanghelie manuscris, pe care mama lui i-a dat-o cu mult timp în urmă. Și astfel, ei au descoperit că el era fiul lor. Dar a murit. Această mică Evanghelie a Sfântului Ioan Colibașul se păstrează încă în zilele noastre la Sfântul Munte. Sfântul Porfirie trebuie să fi avut vreo doisprezece sau treisprezece ani când a citit viața Sfântului Ioan Colibașul. A resimțit atunci o mare dragoste pentru Hristos și a decis să devină călugăr. Dar, în acea vreme, nu era prea ușor să se ajungă în Athos. Sfântul Munte era departe de lume și el a avut două tentative de a ajunge acolo, care au fost în zadar. Cea de-a treia, însă a fost bună, iar la cincisprezece ani, el a venit în Muntele Athos, la Schitului Kavsokalivia, unul dintre cele mai îndepărtate și izolate schituri, la capătul peninsulei athonite. În acest colț al peninsulei, există doar pietre. Știu asta pentru că am rămas, de asemenea, la Noul Schit. Noul Schit, Sf. Ana, Katounakia, Kavsokalivia, sunt formate din căsuțe mici, colibe agățate de pantele Muntelui Athos, acolo unde există numai stânci și pietre.

Pentru a urca de la mare la colibă Sfântul Porfirie, trebuia să se cațere timp de peste patruzeci și cinci minute pe pantele abrupte până la schit. Trebuie să ai antrenament pentru a ajunge să trăiești în astfel de locuri. Odată ajuns acolo, viitorul Gheronda a cerut unui virtuos Părinte să-i fie îndrumător. La vârsta de șaptesprezece ani, când împlinea ascultarea față de părintele său duhovnicesc și era cufundat în viața ascetică, darul profeției a început să se manifeste în el. În inima lui s-a manifestat acest dar al Duhului Sfânt care ii dezvăluia cursul evenimentelor viitoare, trecute sau prezente.

La nouăsprezece ani, el s-a îmbolnăvit grav de o inflamație pulmonară. Bătrânii l-au trimis în lume, la Atena, pentru tratament. Dar, medicii nu l-a autorizat să se întoarcă pe Sfântul Munte. Și, într-o zi, pe când avea nouăsprezece sau douăzeci de ani, l-a întâlnit pe Arhiepiscopul Porfirie al Sinaiului și a vorbit cu el. Tânărul a dezvăluit Arhiepiscopul (Stareț al Mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai), ceea ce se întâmplă în mănăstire, deși nu pusese niciodată piciorul în ea. El i-a descris mănăstirea, precum și pe fiecare dintre călugări în parte, dificultățile pe care fiecare dintre ei le întâlnea și modul în care Arhiepiscopul trebuia să se comporte în situații care rezultau din astfel de probleme. Arhiepiscopul, uimit, l-a hirotonit mai întâi diacon și apoi preot, dându-i numele de Porfirie și dându-i binecuvântarea de a spovedi și a fi părinte duhovnicesc, în ciuda vârstei sale tinere.

Părintele Porfirie a rămas la Atena, și și-a început slujirea în biserica spitalului din Piața Omonia. Acest spital încă mai există astăzi, și include o mică biserică închinată Sfântului Gherasim. Părintele Porfirie a fost aici preot paroh. De atunci, o mulțime de daruri divine se manifestau în Sfântul Porfirie. De exemplu, mulți bolnavi veneau la el, și el le diagnostica corect boala. El îi îndruma și chiar îi corecta pe unii medici, explicându-le de ce sufereau unii pacienți. Medicii mărturiseau că se duceau ei înșiși să ceară de la Părintele Porfirie de ce anume sufereau unii pacienți.

Ulterior, Gheronda a plecat din nou în Athos și era nerăbdător de a rămâne acolo, dar starea lui de sănătate era atât de slabă încât nu i-a permis. De fiecare dată când se deplasa la Athos, acolo se îmbolnăvea, și îl trimiteau din nou înapoi, făcând astfel în mod constant un du-te - vino între Atena și Sfântul Munte. Exterior, viața Sfântului Porfirie nu părea în niciun fel excepțională; el ducea viața obișnuită a unui preot din acea vreme. Bineînțeles, Gheronda era un om cufundat în rugăciune. El trăia într-un fel de rulotă în pădurea de lângă Atena. În acel moment, Atena era înconjurată de păduri. Acum, nu mai sunt, pentru că s-a pus foc și a ars totul. Prin urmare, el a rămas în zone retrase și venea ziua pentru a sluji la biserica spitalului. Spre sfârșitul vieții a simțit că moartea i se apropie. Scriindu-și testamentul, el a plecat din Atena în Muntele Athos, la Kavsokalivia, și a murit pe 2 decembrie 1992. Aceasta este viața lui exterioară, rezumată în câteva cuvinte.

Acum, să trecem la aspectele extraordinare ale acestui om. Am fost conștienți de acestea fiind vecini în Sfântul Munte. Locuiam la Noul Schit, și el la Kavsokaliva. Am auzit cu toții despre faptul că el s-a bucurat de mari daruri primite de la Dumnezeu. Într-o zi am auzit că vine la Kavsokaliva și am decis să mergem să-l întâlnim. Am ajuns într-o dimineață. Gheronda era afară, stând lângă ușă, și mâncând. Ceea ce mânca, nu-mi amintesc acum; trebuia să fi fost micul său dejun. Ne-am apropiat de el și l-a salutat. El ne-a întrebat: "De unde sunteți?" "De la Noul Schit". El a continuat: "Cuvioși Părinți, nu pot continua să vorbesc cu voi căci sunt suferindă" Am răspuns: "Desigur, dacă acest lucru nu este posibil, nu insistăm". Gheronda a intrat apoi în chilia lui și s-a întins. Atunci am luat calea de întoarcere. Am parcurs deja o mare distanță când un călugăr a venit la noi și ne-a spus: "In acest moment al zilei, Gheronda se simte mereu rău. Dar, după-amiaza, în general, este mai bine. Așteptați să vă cheme el" Am luat o barcă pentru a ajunge acolo. În Athos, aveam bărci și pescuiam. Când călugărul ne-a spus asta, deja eram departe de chilia Starețului. Dar, de îndată ce a terminat de vorbit, am auzit sunând un clopoțel. Gheronda suna mereu un clopoțel când avea nevoie de ceva. Călugărul s-a dus la Gheronda care l-a întrebat: "De ce le-ai spus Părinților că mă simt mai bine în după-amiaza?" Era absolut imposibil să ne fi auzit vorbind caci eram departe. Gheronda Porfirie a continuat: "Spune-le să plece, deoarece în această după-amiază, vremea va fi rea și nu vor mai putea naviga cu barca". Așadar călugărul s-au întors la noi, și-a cerut scuze și a explicat: "Gheronda a înțeles tot ceea ce v-am spus, și a spus să plecați acum, deoarece timpul se va strica foarte mult" Nu descoperisem nici un semn al vreunei schimbări climatice, dar Gheronda ne-a cerut să plecăm. Așa că am plecat. Ne-am urcat în barcă și am început să vâslim. În acea după-amiază, vremea s-a schimbat brusc, devenind foarte rea. A plouat cu găleata, astfel încât dacă voiam să ne întoarcem atunci, navigarea cu barca era prea periculoasă. Aceasta a fost prima întâlnire cu Gheronda Porfirie.

P. Iosif Vatopedinul împreuna cu viitorul IPS Athanasie de Limassol

A doua întâlnire a avut loc atunci când Starețul nostru s-a îmbolnăvit, a suferind o criză cardiacă. Eram încă foarte tineri, precum copiii, și credeam că era pe moarte. Panica ne-a cuprins; Starețul era pe moarte și, ce puteam face noi acolo, singuri în pustie? Eram cel mai speriat, aveam doar douăzeci de trei și eram cel mai tânăr. Eram aproximativ douăzeci de călugări. Anumite obligații mă făceau să mă îndrept spre Salonic. Pe drum, m-am întâlnit cu un călugăr, ucenic al lui Gheronda Porfirie și el mi-a spus: "Uite, aici este numărul de telefon al lui Gheronda, sună-l, vorbește-i. Sună-l la ora cinci de dimineață. La ora aceea, el răspunde la apeluri" Am făcut așa cum mi-a spus acel călugăr. Am sunat la ora cinci dimineața, în timp ce-mi spuneam că o să trezesc pe cineva și o sa mă certe la telefon. Am așteptat și am așteptat, dar nimeni nu răspundea. Nu aveam nimic de făcut la acea oră asa că am decis să citesc Acatistul Maicii Domnului înainte de a suna din nou. Dar, am început să mă rog să ajung să vorbesc cu Gheronda. Am citit Acatistul, și când am ajuns la ultima rugăciune, am apăsat pe butoanele telefonului. De fapt, formam numărul în timp ce încă mai citeam Acatistul. Doar la sfârșitul Acatistului, Gheronda a ridicat telefonul și a răspuns. Era la Atena. Răspunzând mi-a spus: "Bucură-te, Mireasă nenuntită!". El mi-a spus la telefon cuvintele pe care trebuia sa le pronunț în rugăciune. Și numai după aceea a întrebat: "Cine este?". "Părintele Athanasie din Muntele Athos, Gheronda!". "De ce ai sunat?" "Avem greutăți. Stareț nostru este foarte bolnav". Și apoi, dragii mei prieteni, Gheronda Porfirie a început să descrie cu acuratețe starea Starețului nostru, toate simptomele bolii sale, ce urma să i se întâmple și ce ar trebui noi să facem. Și toate acestea prin telefon. Iată în ce a constat conversația noastră.

Mai târziu, m-am dus să-l văd de multe ori. N-am legat. Cu puțin timp înainte de moartea sa, am vorbit cu el la telefon. A fost atunci când Starețul nostru a vrut să mă convingă să mă întorc în Cipru. Nu doream asta și am încercat să găsesc pe un Stareț sau pe altul, care ar susține ideea că nu ar trebui să merg în Cipru și care l-ar convinge pe egumenul meu, care insista ca eu să mă duc. Am decis să mă adresez unui Stareț respectat de toți, căruia să-i spus: "Se pare că trebuie să merg în Cipru". Și dacă el îmi va spune "Nu trebuie să te duci", atunci aș fi avut un argument bun. Aș putea spune "Vedeți, Gheronda Porfirie mi-a spus să nu merg". Si i-am telefonat lui Gheronda Porfirie, care evident că mi-a spus că trebuie să merg în Cipru. Tot ceea ce v-am spus face parte din cunoștințele mele personale despre Stareț și legătura pe care am avut-o cu el.

O să vă spun cazul unei fete din Limassol, de care unii dintre voi poate că vă amintiți. Este vorba de Maria cea mare. Ea măsura mai mult de doi metri. La sfârșitul vieții ei, ea era curbată și mergea cu cârje iar mai apoi cu un scaun cu rotile. Suferea de gigantism, era mare, imensă și diformă. Arăta ca un monstru, avea mâini imense. Se încălța cu ghete măsura 57. Noi mai păstram încă una la mănăstire. Palma mâinii ei era de trei ori mai mare decât a mea. Părintele Nifon era un călugăr din mănăstirea noastră. Înainte de a intra la mănăstire el vindea mere. Cara doi saci de mere, și bătea la ușa fiecărei case. El avea 15 sau 16 ani în ziua în care a mers să propună merele sale în cartierul în care trăia Maria. A bătut la o ușă. Aceasta s-a deschis și Maria cea gigantică a apărut. Cuprins de frică, el și-a lăsat sacii de mere și a rupt-o la fugă. Dar ea avea un sufletul atât de blând; era o adevărată sfântă și în ciuda aspectului său monstruos, copiii mici nu se temeau. Ea ii mângâia pe mulți. În realitate, era o maică duhovnicească, în sensul deplin al cuvântului.

Dar, pe măsură ce înainta în vârstă, ea creștea și se mărea ... până când în cele din urmă măsura 2,40 metri. La clinică s-au fixat două paturi unul lângă altul pentru ca ea să se întindă. Când a murit, a trebuit să se sape un mormânt imens. Ea a fost invitată în Statele Unite, pentru a se face experimente pe ea și a se încerca să se identifice cauza gigantismului ei. Ea a avut o tumoare la cap și i s-a spus că această tumoare compresează nervii optici și o să orbească. Maria s-a speriat și a decis să accepte oferta de a merge în Statele Unite, cu cheltuiala statului, pentru a fi plasată sub observație și a fi ajutată să nu orbească, căci, în rest, se simțea bine. In Statele Unite, medicii s-au reunit însă opiniile lor erau diferite. Ei nu reușeau să determine cu exactitate de ce ea are gigantism, și nici care erau procesele ce se desfășurau în ea. O considerau ca un adevărat fenomen, și medicii i-au propus să-i achiziționeze scheletul în scopuri științifice. Auzind aceasta, Maria s-a speriat și s-a grăbit să ia avionul din Boston spre Atena.

O tânără fată, din cunoștințele sale, i-a propuse atunci: "Hai să-l vedem pe Gheronda Porfirie în Pendeli". Dar Maria nu avea nici o idee despre ce ar putea fi un Gheronda, și ea a răspuns: "Lasă-mă în pace, tocmai am venit din America unde am văzut savanți. Ce ar putea acest om bătrân să-mi spună?". "Să mergem totuși la el. Este orb și nu vorbește foarte bine" "Mai ales dacă este orb și nu vorbește bine! De ce ar trebui să ascultăm ce-ar putea mormăi?!" Maria vorbea astfel, condusă de disperare. În cele din urmă ea s-a lăsat convinsă să meargă la Gheronda. A fost însoțită de mama ei, (Doamna Konstancia, care încă trăiește în ziua de azi), o călugăriță și un mic grup de alți oameni. Ei au ajuns acolo unde trăia Gheronda Porfirie și au intrat în chilia sa. Gheronda orbise. Cum au intrat, el i-a spus Mariei, "De ce nu ai venit când prietena ta încerca să te convingă? Doar pentru că mormăi?" El a spus exact cuvintele pe care Maria le spusese. Ea s-a tulburat, neînțelegând ce se întâmplă. Gheronda a întrebat-o: "Ce ai?". Ea a răspuns cu lacrimi în ochi "Gheronda, îmi pierd vederea". "Nu, nu-ți vei pierde vederea, copilul meu, dar oasele tale se vor rupe". "Nu, Gheronda, oasele mele sunt sănătoase, legat de ele totul este bine, dar voi pierde vederea". "Nu, nu vederea, oasele...!" Pentru a treia oară, Maria a spus: "Gheronda, vederea!". "Nu draga mea, nu vederea. Sunt oasele tale care se vor frânge". Dar ea nu înțelegea. Gheronda i-a spus să stea în genunchi, și ea s-a așezat. Apoi Gheronda a pus mâna pe capul Mariei și a început să se roage. Așa cum Maria mi-a spus mai târziu, ea a avut impresia că întreg capul îi fierbe. Apoi Gheronda i-a spus: "Tu nu-ți vei pierde vederea, dar oasele tale se vor fărâmița, și ele vor străpunge spre exterior." Nu-i venea să creadă. "Dar medicii m-au asigurat că totul este bine cu oasele mele!" Gheronda a întrebat-o apoi: "Dar de ce se întâmplă toate astea pentru tine, ti-au explicat doctorii?" "Nu, Gheronda, n-au găsit cauza. Au spus că este gigantism, dar motivul său nu s-au identificat". Gheronda s-a adresat apoi mamei Mariei: "Îți amintești când erai însărcinată cu Maria?" Dar, săraca Doamna Konstancia, avea atunci 43 de ani și acum era deja foarte bătrână și n-a putut decât să răspundă: "Da, Gheronda, îmi amintesc vag". " Îți amintești că soțul tău te-a dus la consultație la medic?". "Cum aș putea să-mi amintesc azi de acest doctor, Gheronda?" "Și Gheronda Porfirie a început să-i povestească totul, în ordine. "Amintește-ți cum ați luat autobuzul în sat, și cum ați coborât la destinație" Și, Gheronda, orb fiind, descria locul așa cum a fost acum patruzeci de ani. "Apoi soțul tău te-a dus pe o stradă ..." Și a descris strada atât de bine, încât Konstancia și-a amintit. "Soțul tău, apoi te-au condus la intrarea în cabinetul medical a cărei ușă era verde. Si ai intrat. Îți amintești?". " Da, îmi amintesc."; "Ai spus că vomitai de multe ori pentru că erai gravidă. Și el ți-a dat o cutie mică de pastile. Ea conținea cincisprezece pastile, îți amintești?". "Îmi amintesc, Gheronda"."Doar că aceste pastile erau destinate pentru tratarea epilepsiei. Doctorul a făcut o greșeală și ți-a dat un medicament pentru epilepsie. Tu le-ai luat, și fătul s-a deformat, de aceea ai dat naștere unei astfel de fete". Mai târziu, această explicație a fost supusă unor oameni de știință, și toți au confirmat validitatea ei. Ce s-a întâmplat apoi? Vederea Maria s-a stabilizat, dar oasele ei s-au fărâmițat. Într-o zi, în timp ce eram lângă ea, un os i-a străpuns pielea și a ieșit în afară. Așa cum Gheronda spusese, oasele ei se fracturau și se fărâmițau. Când Maria a ieșit din chilia Starețului, el a spus: "Este o sfântă"

Sursa: Traducere de Român Ortodox în Franța după La lorgnette de Tsargrad, Métropolite Athanasios : A propos de Saint Porphyrios (1/3)

***

Să trecem mai departe la o altă poveste. Mi-a povestit-o chiar eroul ei, anul trecut, când am fost la Atena. O doamnă bogată, fiică duhovnicească a Starețului Porfirie, avea un fiu îndrăgostit de o fată din Atena. El nu era fidel credinței și nu avea încredere în preoți și în tot ceea ce era legat de Biserică. Tânărul era deci îndrăgostit de fată, dar ea nu-i era pe plac mamei. Nu știu de ce, dar așa era. În cele din urmă, mama a apelat la Gheronda Porfirie: "La urma urmei, Gheronda, fata asta este potrivită pentru fiul meu?" Și el i-a răspuns: "Nu, draga mea, nu-i potrivită pentru el" "Dar cum să fac să-l conving?" "Spune-i să vină să mă vadă, să discutăm împreună." Prin urmare, mama i-a propus aceasta fiului ei, dar el i-a răspuns: "Nu, nu mă duc nu știu unde, să văd nu știu care Gheronda, să-mi spună nu știu ce." Și nu s-a dus nicăieri.

Tânărul era milionar; el avea într-adevăr o mulțime de bani. Așa că i-a venit ideea de a merge la Londra cu prietena sa și să-i ceară acolo să se logodească cu el. Așadar, el le-a spus părinților săi că o să se logodească cu această tânără, fie că le place sau nu. "Totul este decis. O să o duc acolo și o să ne logodim, și voi faceți ce vreți". Mama s-a dus să-i spună toate acestea Starețului. "Ei, bine, atunci, spune-i că poate să mă sune acum, pentru că pleacă la Londra, să primească binecuvântarea mea înainte de ceremonie. Și, pune o condiție. Spune-i: "Fiule, îți dau binecuvântarea mea să te căsătorești cu fata asta, dacă ești de acord să-l suni pe Gheronda Porfirie".". Mama i-a dat fiului numărul de telefon al Starețului și i-a spus: "Ei bine, din moment ce o iubești pe fata asta, căsătorește-te cu ea. Dar, cu o singură condiție; înainte de a te logodi cu ea și a o cere în căsătorie, telefonează-i lui Gheronda Porfirie și cere-i binecuvântarea. Dacă faci acest lucru, nu va exista nici o obiecție din partea noastră. Te vei putea să te căsătorești cu ea, și nu vei fi lipsit de moștenirea ta". Acestea mi le-a spus tânărul însuși. Fiul a răspuns: "Dacă asta e singura problemă, atunci am să-l sun". A plecat la Londra. După ce s-au instalat, fata și cu el, în camera lor de hotel, el a coborât la recepție pentru a obține permisiunea de a utiliza telefonul. Fata nu știa de apelul telefonic care voia să-l dea; el nu i-a vorbit, îl jena. Cum ar fi putut să-i explice? Să-i spună el că telefonează unui călugăr orb? Ea, probabil că nu ar înțelege. Așa că el l-a sunat pe Gheronda "Sunt Dimitri, Gheronda, aș vrea să vă cer binecuvântarea". Gheronda Porfirie a spus: "Stai puțin, nu închide telefonul" Un păcănit se auzi în telefon și apelul a fost deviat către linia directă a camerei sale. Imaginați-vă aceasta, într-un hotel cu trei sute de camere. Prin urmare, apelul era conectat la linia telefonică din camera lui, unde fata a fost lăsată singură. A auzit că ea însăși avea o conversație la telefon cu un prieten din Atena și-i spunea: "Am sosit la Londra. Astăzi, el îmi va spune că vrea să se căsătorească cu mine și ne vom logodi. Așa că voi putea începe să-l jefuiesc. După ce-i voi luat toți banii, mă voi întoarce la tine, pentru că tu ești singurul pe care-l iubesc", și așa mai departe. Tânărul, uimit, a auzit conversația dintre fată și prietenul ei. Un pacănit s-a auzit din nou pe linie, iar apoi aceste cuvinte ale Starețului: "Ce dorești tu, copilul meu?" "Nimic, Gheronda, binecuvântați!" a spus el. După aceea, el a închis telefonul și s-a dus imediat să pună capăt acestei relații, care i-a provocat atâta nefericire.

Într-o zi, maicile unei mănăstiri situate chiar lângă Salamina, în afara Atenei, s-au dus la Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Arta. Au mers acolo cu un autocar. Acesta a fost plin cu maici, aproximativ 45 sau 40. Pe drumul de întoarcere o oprire a fost organizată la Atena, pentru a lua binecuvântarea Starețului Porfirie. Cum programul era unul foarte încărcat, Maica stareță a anunțat "Măicuțelor, vom lua doar binecuvântarea de la Gheronda și vom pleca imediat pe drum. Nu putem să așteptăm sau să discutăm. Vom săruta mâna Starețului, și vom pleca. Este deja târziu, iar noi trebuie să ajungem, de asemenea, la mănăstirea noastră. Ne va trebui patru ore, dacă nu vom întârzia și cinci și dacă nu ne putem grăbi. Dacă vine noaptea, nu vom mai putea ajunge" Au intrat cu toate la Gheronda, care s-a bucurat văzând că sosesc atâtea călugărițe. Și, el le-a spus să se așeze. Ele nu puteau să facă altfel, din politețe trebuiau să se așeze. Si Gheronda a început o lungă conversație cu ele. Maica stareță stătea așezat și-și zicea: "Maica Domnului, ce vom face?" Ea s-a uitat la ceas și timpul trecuse. În cele din urmă ea a spus: "Scuzați-mă, Gheronda". Și el i-a răspuns: "Mai stați, stați!" "Gheronda, noi trebuie să plecăm." "Nu vă grăbiți, nu vă grăbiți!" "Gheronda, autocarul ne așteaptă." "O să ajungeți acolo, o să ajungeți". Stareța mi-a spus mai târziu, "Am așteptat, am așteptat, eram nerăbdătoare, mă uitam la ceas non-stop, și eram ca pe ghimpi." Nemaiputând să reziste, în cele din urmă s-a ridicat, foarte agitată și a spus: "Gheronda, iertați-ne, dar acum trebuie să plecăm" "Dar, de ce te tulburi așa? Vrei sa pleci? Ei bine, duceți-vă" Maicile au luat binecuvântarea lui și s-au grăbit spre autocar. Nu erau toate așezați, motorul tocmai se pornise, iar ultima maica venea alergând și strigând: "Gheronda o cheamă pe Maica stareță". Nu era nimic de făcut. Maica stareță a ieșit din autocar și a alergat la Gheronda întrebându-l: "Ce este Gheronda?", El a răspuns: "Ști, avem aici un post de radio bisericesc și difuzează programe foarte bune. Stai jos, o să-l deschid ca să asculți" Stareța se așeză, Gheronda a apăsat pe buton și a făcut să asculte o emisiune redifuzată de la o biserică din Pireu. Îi venea să înnebunească. A sfârșit prin a-și pierde calmul și l-a implorat: "Gheronda, vă rog, trebuie să plec, nu mai pot să stau!" "Dar nu trebuie, draga mea, vei ajunge acolo!". Gheronda continua cu un zâmbet: "Vei ajunge acolo, vei ajunge acolo, nu mai țipa!" Ea se uită la ceas și timpul trecea: 19:30; 19.40; 19:45; 19:50 ... Ea zicea în sinea ei: "Sfântă Maică a lui Dumnezeu, la ce oră ne vom întoarce în această seară la mănăstire? La ora două de dimineața?". "Știu că am părăsit chilia Starețului la 20:10 căci atunci m-am uitat la ceas".

În momentul în care ea ieșea, Gheronda i-a spus: "Este aici, alături de mine o fată. Ați putea să o lăsați la Atena?". Stareța povestea că în acel moment ea gândea: "Iată că acum va trebui să meargă până în centrul Atenei! Atunci, la ce oră vom mai ieși din oraș?", Dar, în măsura în care Gheronda i-a cerut asta, nu-i rămânea decât să-i răspundă cu respect "Desigur, o vom lua". Așadar a plecat de la Stareț însoțită de fată, la ora 20:10. La intrarea în Atena, un mare ambuteiaj încetinea și mai mult circulația. Apoi, șoferul a trebuit să se oprească pentru a umple rezervorul. Așa că au avut de așteptat într-o călătorie de cinci ore pentru a ajunge la mănăstire. Stareța era îngrijorată, spunându-și că va ajunge la mănăstire pe la ora două dimineața. Cine o să le deschidă la ora aceea? Ce-o să facă? Dar, când au ajuns, dintr-un motiv de neînțeles, mănăstirea era luminată, iar o călugăriță le aștepta la ușă, invitându-le să intre. Stareța s-a supărat că la o astfel de oră, în mănăstire nu se doarme. Voia să le certe pe măicuțe, dar s-a abținut din cauza prezenței oaspeților. Le-a urat acestora bun venit și apoi le-a chemat pe maici: "Cum este posibil de nu dormiți la ora asta? Nu vă e rușine față de gazde? E atât de târziu!". Ele erau adunate în trapeză, făcând loc celor care soseau. Stareța se întreba: "Ce le-o fi trecut prin cap de au rămas în picioare până la o oră atât de târzie?" Apoi, ea le-a spus: "Stai jos să mâncați". Ele i-au spus: "Vă așteptam". "Dar ce v-a venit să ne așteptați până la ora două dimineața pentru a mânca?" Maicile înmărmurite se uitau una la alta: "Ce se întâmplă cu stareța noastă?". "Ce se întâmplă cu mine? Dar este normal să rămâneți înfometate atât de mult timp? Și să așteptați să ne întoarcem până după miezul nopții! Ce oră e acum?!" Ea se uită la ceas. Era 20:20!

Cum este posibil un astfel de lucru, dragii mei prieteni? Vă puteți imagina ce înseamnă asta? În zece minute a fost parcursă o distanță care necesită cinci ore! Evident că, dacă ar fi fost singură, am fi putut spune că ea avea mintea rătăcită și spune prostii. Dar era un autocar întreg martor la asta. Acest lucru mi l-a povestit chiar stareța, care mi-a spus toate acestea. În dimineața următoare, Gheronda i-a telefonat și a întrebat-o: "Ai găsit mănăstirea deschisă?"

Înainte de această poveste, stareța suferea de inimă și a trebuit să aibă o intervenție chirurgicală. Cu această ocazie, ea l-a întâlnit pe Gheronda Porfirie pe care nu-l cunoștea de mai înainte. După intervenția chirurgicală, ea a revenit la mănăstire și s-a alăturat comunității pentru Denii. Cum ea cânta foarte bine, maicile i-au cerut să cânte. Ea s-a simțit luată pe sus și s-a alăturat corului. Dar, o dată ce s-a ajuns la Trisaghion, trebuia să ridice vocea până a atinge o notă foarte înaltă. Și ea a cântat precum femeile care au o voce foarte înaltă, deși vocea ei era mai degrabă o voce joasă. Ea și-a forțat vocea, a cântat foarte tare, și a simțit că ceva în interiorul ei s-a rupt și și-a dat seama că ceva tocmai s-a întamplat. La acea vreme, ea nu-l cunoștea pe Gheronda Porfirie, și nici el pe ea. Când slujba s-a terminat, ea s-a întors în chilia ei. La ora patru de dimineață, a sunat telefonul. Ea a răspuns, uimită că cineva o sună la o astfel de oră. Ea s-a prezentat și a auzit apoi: "Sunt Părintele Porfirie, din Atena, din Oropo". "Încântată, Gheronda!" Ea auzise vorbindu-se de el. El a continuat: "Ce fel de "fără de moarte" ai cântat? Tocmai ai fost operată! Din fericire, Cel fără de moarte a auzit și te-a salvat de la moarte. Felul în care ai cântat ar fi putut să te omoare, n-ai mai fi putut să ieși în viață de acolo!". Stareța a fost foarte tulburată. Cum putea ști acest lucru Gheronda, cum a auzit el acest cântec?"

Sursa: Traducere de Român Ortodox în Franța după La lorgnette de Tsargrad, Métropolite Athanasios : A propos de Saint Porphyrios (2/3)

***

Iată alte două cazuri care au avut loc în Muntele Athos. Într-o noapte, un prieten de-al meu, ieromonah, se ruga. Dintr-o dată a auzit pași pe coridor (Să nu vă fie frică de ceea ce am să vă povestesc!). Ușa se deschise, iar Satan a intrat în chilie. Și atunci a început... a luat ascetul de gât și l-au aruncat la pământ. A urmat o luptă. Spre sfârșitul acestei ispite, Ieromonahul a primit o lovitură în piept. În dimineața următoare, el n-a spus asta nimănui. Și, la fel ca în povestea precedentă, a sunat telefonul. Era Gheronda Porfirie, care îl suna. Dar ei nu se cunoșteau. Gheronda i-a spus: "Te-ai descurcat bine noaptea trecută! Ultima lovitura pe care ai primit-o ți-a reglat contul". Ieromonahul a întrebat: "Dar cine sunteți?"."Părintele Porfirie". "Cum ar fi putut să-mi regleze contul, Gheronda?". "Va trebui să înghiți un pachet de medicamente!" Și, într-adevăr, după ceva timp, Ieromonahul a început să scuipe sânge. Contactase tuberculoză. Și, știți cât de multe medicament trebuie luate atunci când cineva este afectat de această boală...

Al doilea eveniment a avut loc în schitul nostru. Era la noi un Părinte Ioachim. Înainte de a ajunge, el a fost arhimandrit în lume. A citit cărți despre ascetism și s-a decis să vină la Sfântul Munte. Nu avea nicio experiență a vieții monahale. Fusese un bun arhimandrit, dar nu știa nimic despre viața călugărească. Și-a adus multe cărți, citea mult, și spera să devină un astfel un ascet încercat. Se închidea în chilia lui și încerca să imite asceții. Sfântul Porfirie l-a "văzut" din Atena, unde era, și a trimis un om să-i transmită acest mesaj: "Nu te mai închide în chila ta. Nu trebuie să mai continui așa. Ieși afară, du-te la grădină, și udă florile și copacii".

O stareță din Serbia mi-a spus că într-o zi Gheronda Porfirie, pe care ea nu-l știa, i-a telefonat la mănăstire. Era încă pe vremea guvernării comuniste. Gheronda a sunat-o și i-a spus: "Maică Stareță, în seara asta vă vor pune otravă în fântână ca să muriți cu toții, ca toate maicile să fie otrăvite. Nu mai beți apă din această fântână, va fi otrăvită. Dar, săpați în interiorul mănăstirii, până când dați de apă. Pe acesta o puteți bea".

În 1979, am găzduit un călugăr catolic, italian, care venise la Sfântul Munte. El vorbea perfect greacă și a trăit cu noi timp de șase luni. Într-o zi, când m-am dus la Gheronda Porfirie, l-am luat pe acest călugăr. Gheronda era orb, și nu știa nimic despre el, că este catolic și italian. Era îmbrăcat la fel ca noi și vorbea greacă excelent. Era imposibil de ghicit că el era catolic. Chiar și la Sfântul Munte nu se știa că el era un călugăr catolic și italian. Când am ajuns, Gheronda ni s-a alăturat în camera unde eram, și imediat a început sa-l descrie pe călugăr. Apoi a întrebat: "Și cum se numește mănăstirea ta?" "Sfântul Ioan Teologul". Atunci Gheronda a început să-i descrie cu acuratețe mănăstirea sa din Italia, indicând unde se putea găsi apă și la ce adâncime.

Viața Starețului era plină de asemenea minuni. El a descris evenimente care au avut loc acum mii de ani. Îmi amintesc vizita pe care a făcut-o la Mănăstirea Sf. Treime din Teba. Când a ajuns el a spus la maici: "Chiar aici, acum trei mii cinci sute de ani, a existat un templu al lui Apollo, iar rămășițele templului sunt îngropate la ... (nu-mi mai amintesc exact cifra citată) de metri sub biserică. De aceea, dacă doriți să faceți lucrări de construcții, nu apelați la administrația de săpături arheologice, deoarece vor începe săpăturile și descoperind rămășițele, ei ar restaura clădirea" Maicile au răspuns "Aici nu există vestigii; n-am văzut nimic din acestea". Mai târziu, un cutremur a avut loc în zona Atenei, și ele au trebuit să repare clădirile. În timpul lucrărilor de întărire a fundațiilor, au descoperit rămășițele de care vorbea Gheronda.

Dl. Vassos, un om bogat a cumpărat într-o zi un teren în apropiere de Atena, la marginea mării, și i-a zis Starețului, care i-a spus: "Terenul pe care l-ai cumpărat este plin de morminte". Dl. Vassos a crezut că Gheronda era năuc: "Înhumări la marginea mării?". "Da, la marginea mării!" "La marginea marii, morminte?" "Da, îți spun, morminte la marginea mării!" "Dar nu există morminte în acest loc!". "Foarte bine! Caută și vei vedea ..." Când acest domn a vrut să-și construiască o casă acolo, lucrările au dat la iveală unsprezece morminte vechi din era pre-creștină.

Un fiu duhovnicesc al Starețului lucra la Atena pentru NASA. Poate vă amintiți de o navă spațială care a fost lansată în cosmos și nu putea să se întoarcă pe Pământ? Au fost organizate reuniuni internaționale la care au participat oamenii de știință cei mai proeminenți din domeniu pentru a determina ce ar trebui să se pună în aplicare pentru a recupera nava. Înainte de pleca în Statele Unite, fiul duhovnicesc al Starețului s-a dus la el sa-l vadă pentru a primi binecuvântare pentru această călătorie. I-a explicat că trebuie să meargă în America pentru că trebuie rezolvată o problemă. "Ce fel de problemă?" a întrebat Gheronda. "O navă spațială nu reușește să se întoarcă pe Pământ" "Cum se face că se întâmplă asta?" "Nu poate veni înapoi, Gheronda, asta este!" "Stai, hai să examinăm asta două minute", a spus Gheronda, și el a început să-i descrie cu detalii nava spațială, și locul unde era localizat defectul. "Iată, pana este acolo." "Dar cum poate fi reparată, Gheronda?" Și Gheronda Porfirie a explicat modul în care nava spatială poate fi reparată, adăugând "Când vei fi la această reuniune, la început nu spune nimic, lasă-i pe toți să vorbească. Dar ei nu vor reuși să găsească locul unde este pana, nu-și vor imagina ce s-a întâmplat. Ei își vor prezenta doar teoriile lor. Tu să iei ultimul cuvântul, și vei primi chiar o primă". Prin urmare, fiul duhovnicesc al Starețului a plecat în America. Dar cine să acorde acolo atenție unui grec? De ce ar știi grecii ceva, din moment ce privesc cu binoclu cosmosul în loc de telescop? După intervenția specialiștilor care au proiectat și au construit nava, incapabili să-și imagineze unde ar putea să se situeze pana, grecul își spune: "Voi îndrăzni să intervin acum? Si dacă ceea ce spun nu este corect? Vor râde de mine: duceți-vă acasă la Atena, că nu aveți o navă spațială". Dar, cum ceilalți nu găseau, el și-a învins timiditatea și a spus: "Știi, mă întreb dacă lucrurile n-ar putea sta astfel ..." - și a explicat ideea lui. Ei i-au răspuns: "Nu este posibil." Dar el a insistat "Încercați totuși!" Și au făcut exact ceea ce le-a spus Gheronda. Și, desigur, fiul duhovnicesc al acestuia nu pretindea că a găsit el însuși pana; el a explicat că a primit informații de la un bătrân. După ce au făcut ceea ce le-a spus Gheronda, oamenii de știință au restabilit contactul cu nava și au putut să o aducă înapoi pe pământ.

S-ar putea scrie multe cărți cu astfel de cazuri. Puteți citi cărțile scrise de cei care au experimentat astfel de întâmplări alături de Gheronda, și care povestesc experiențele lor. Iată încă și alte întâmplări, pe care mi le amintesc acum. Unele dintre aceste minuni au avut loc după ce Gheronda a trecut la cele veșnice.

O doamnă care trăia în Australia, telefona în mod regulat Starețului. Într-o zi, ea a sunat la Atena, fără să știe că el a murit în Sfântul Munte. Gheronda a răspuns la apel, iar doamna a explicat problema ei. Apoi Gheronda i-a spus ce să facă ca să-și rezolve problema. Conversația a durat între douăzeci și douăzeci și cinci de minute. Dar, când doamna a întrebat: "Gheronda, pot să vă sun mai târziu să vă spun cum s-a rezolvat problema?", el a răspuns: "Nu, nu trebuie să mă suni." "Dar de ce, Gheronda?" "Draga mea, eu nu mai sunt pe pământ. Am murit. Sunt în ceruri. Nu trebuie să mă mai suni". Doamnei nu-i venea să creadă! Ea își imagina că ceva s-a întâmplat cu Gheronda, poate era o problemă la cap din cauza vârstei avansate, sau, pur și simplu, glumea. Așa că a închis iar a doua zi ea vroia să sune din nou. Telefonul a sunat îndelung și, în cele din urmă, o maică care trăia în mănăstire a răspuns. Doamna a spus: "Vreau să vorbesc cu Gheronda Porfirie" "Nu știți ce s-a întâmplat?" "Ce s-a întâmplat?" "Gheronda a murit de acum patruzeci de zile!" "Este adevărat?", "Da, desigur, este adevărat. A murit în Muntele Athos. Este și îngropat acolo. A murit".

Astfel de minuni sunt o mulțime. Dar unii vor spune "la ce bun să povestim toate astea?" Adevărul este că toate aceste manifestări arată că Biserica nu este teorie, nu e filozofie, este realitatea; tot ceea ce Hristos ne spune în Evanghelie este adevărat. Astfel de minuni au fost făcute nu numai de Sfântul Porfirie, ci și de mulți alți sfinți, Sfântul Paisie, Gheronda Sofronie, Gheronda Iacov, și mulți alții pe care i-am cunoscut. Am cunoscut astfel de sfinți și este minunat. Ii vedem, vedem ce fac, iar noi nu putem înțelege ce se întâmplă. Când studiem viețile acestor oameni, descoperim că viața lor are una sau două caracteristici deosebit de importante. În primul rând, ei au o mare dragoste față de Dumnezeu și, prin urmare, pentru om. In al doilea rand, ei sunt extrem smeriți.

Atunci când Gheronda Porfirie vorbea despre darurile sale (El vorbea, și știa că era vorba de daruri primite de la Dumnezeu și nu era un secret asta), el o făcea într-un mod simplu și vorbea chiar cu umor. Când ajungea într-un sat, el le spunea sătenilor unde ar putea să sape pentru a găsi apă. El povestea: "Le spun sătenilor unde să găsească apă. De exemplu, tu, în câmpul tău, la locul cutare, la adâncimea cutare, ai apă potabilă. Așa că ei săpau și găseau apă. De ce le spun acest lucru despre apă? Pentru că dacă găsesc apă, ei cred că ceea ce le spun eu este de la Dumnezeu. Astfel, mai apoi, eu pot să le vorbesc despre lucrurile spirituale, și ei mă ascultă". Erau mulți care veneau să îl întrebe: "Gheronda, dar în câmpul meu există apă?" Și Gheronda, smerit, răspundea: "Ei bine, copilul meu, sunt eu o mașină de forat? De ce aș ști eu dacă ai apă tu?". Și el glumea cu ei, astfel.

Gheronda a spus că a primit darul acesta pentru că și-a omorât complet eul în fața lui Dumnezeu. N-avea absolut nicio voință personală. Cu toate că Gheronda avea această dorință atât de mare de a merge să trăiască în Sfântul Munte, Domnul într-un anume fel, a găsit o cale să-l scoată din Muntele Athos și să-l oblige să trăiască în Omonia, în centrul Atenei. Și acolo a trăit. Încercați să vă imaginați pacea din Sfântul Munte, o adevărată pustie de un calm nețărmurit. Din propria-mi experientă vă spun acest lucru, dragii mei. Am fost o frățietate de douăzeci de călugări și am trăit în schit, în pustie. Slujeam la slujbe, la Sfânta Liturghie. Biserica noastră era mică; doi metri pe doi metri cincizeci. Când stăteam în picioare puteam atinge ambii pereți cu cele două mâini. Era foarte îngustă. La început a fost o verandă, și am transformat-o în biserică și acolo țineam slujbele. Într-o zi a venit un oaspete. El a început să ne caute, dar eram cu toții în biserică, cântând și slujind. El mergea pe coridor plângându-se: "Unde sunt?". Nu ne auzea; cântam încet, aproape în șoaptă, deoarece aceasta era tradiția noastră. Liturghia de-abia se auzea. Era la fel cu Gheronda când era la Sfântul Munte. Dar, când a venit la Atena, la spital, el slujea mai tare, deoarece un comerciant sinistru de discuri, care era vizavi, își făcea publicitate punând la maxim muzica, atât de tare încât acoperea cântecele Liturghiei în biserică. Gheronda povestea: "Nu era posibil, eram incapabil de a sluji. Incapabil deoarece auzeam fără încetare aceste cântece. Ce sa fac? - mă întrebam". Si a spus că pentru a se concentra, trebuia să se roage cu toată puterea lui. Și el a învățat să se roage cu toată puterea sufletului său. Povestea că într-o zi, citind un fragment din Evanghelia Patimilor Domnului nostru, a scos de-o data un țipăt și a leșinat. Cei prezenți s-au grăbit, și au încercat să-l facă să-și revină. Motivul pentru care acest lucru s-a întâmplat era că el, citind, a văzut dintr-o dată toate patimile Domnului, cum a fost răstignit, cum ii băteau cuiele pe cruce și, neputând suporta această viziune, și-a pierdut cunoștința.

Gheronda a "văzut" turcii invadând Cipru, chiar înainte de a fi anunțat la radio. In acea seară, el a plecat din Atena pentru a merge la Muntele Athos. Cei care erau cu el în mașină povesteau că aproximativ pe la ora cinci, Gheronda a spus "Turcii au debarcat în Cipru". "Gheronda, despre ce vorbiți?" Au deschis radioul. Se difuza numai muzică. Gheronda a continuat: "Iată, acum, turcii au început să invadeze Ciprul" Si a vorbit despre coasta Keryneia, despre prima navă care a acostat și despre primul tanc care a ieșit, despre soldații care soseau și războiul care începea. "Repede, să ne întoarcem la Atena!" a spus el. S-au întors la Atena și două sau trei ore mai târziu, radioul a anunțat debarcarea turcilor în Cipru.

Pe vremea lui Ceaușescu, a fost într-o zi o manifestație în București. Oamenii au fost uciși unul după altul. Gheronda "trăia" aceasta și descria evenimentele cu mare precizie.

Într-o zi, Gheronda a telefonat unei familii care trăia în Johannesburg, în Africa de Sud, și a spus: "lângă casa voastră trece o linie de înaltă tensiune. Plecați, mutați-vă, altfel veți face cancer". Complet uimiți, au întrebat: "Cine sunteți? De unde ne sunați?". "Sunteți doamna ... (și el i-a spus numele)", "Da". "Vă sun de la Atena. Mi se spune părintele Porfirie". "De la Atena? Dar de unde știi casa noastră din Johannesburg?". El nu a avut numărul lor de telefon, nu-i cunoștea și ei nu l-au cunoscut pană atunci. El a avut doar acest dar extraordinar.

Aș vrea să revin la ceea ce am spus la început: Biserica Ortodoxă vindecă omul, ea acționează asupra lui și face să reînvie puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o, toate darurile pe care ni le-a dat atunci când El ne-a creat. Biserica face să vieze această putere și aceste daruri, ea le face vii în Dumnezeu. De aceea pretindem că Biserica nu are nimic de-a face cu filozofia, teoria și moralitatea. Biserica exercită o putere vindecătoare, ea vindecă omul; sfinții sunt dovada.

Dacă nu i-am avea pe sfinți, dragi prieteni, am considera pe toți cei ce sunt în Biserică ca fiind nebuni. Dați-vă seama ce-ar însemna să asculți de o Biserică care învață fără nici o dovadă. Am fi nebuni dacă am urma învățăturile evanghelice fără a avea dovada că ceea ce ne învață este adevărat. Dar, unde este dovada? Desigur, ni se spun lucruri bune și înțelepte. Dar, la ce această înțelepciune ar putea să servească unui om, dacă el nu are nici o dovadă că este adevărat? Doar sfinții demonstrează și întruchipează Evanghelia în viața lor, dragii mei prieteni. Doar sfinți.

Aveam optsprezece ani când m-am dus pentru prima dată la Sfântul Paisie. De îndată ce l-am văzut pe acest om o certitudine s-a născut în sufletul meu: tot ceea ce Hristos a spus este adevărat. Am simțit asta pentru că aveam în fața mea un om al lui Dumnezeu, un om sfânt. Iar Sfântul Paisie era la fel ca Sfântul Porfirie. Și el primise multe daruri de la Dumnezeu și a făcut multe minuni. Iertați-mă că v-am adormit cu un astfel de monolog, dar este vorba de lucruri esențiale. Când vă rugați, îndreptați-vă spre acest om sfânt și cereți-i sprijinul rugăciunii sale. El a trăit în timpul nostru, iubiții mei. Cei care l-au cunoscut sunt contemporanii noștri. Sfântul Porfirie este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu și cred că se bucură de o mare slavă. Astăzi, când îl sărbătorim, aveți o excelentă ocazie de a face cunoștință cu el și de a citi despre el, de a asculta înregistrările cu învățămintele sale. Dar, citiți mai ales, pentru a învăța cum a trăit acest om al lui Dumnezeu.

Sursa: Traducere de Român Ortodox în Franța după La lorgnette de Tsargrad, Métropolite Athanasios : A propos de Saint Porphyrios (3/3)