sâmbătă, 24 decembrie 2016

Colinde cu duioșie si umilință...


Cele mai frumoase colinde de Crăciun sunt cele care surprind o anume umilință, o anume duioșie, care ne deschide inima împietrită și lasă locul Iubirii să se nască. Poate ne vom întreba de ce e nevoie de umilință, adică de străpungerea inimii, tocmai acum, la Crăciun, când mai ales, de sărbătoare, ne pregătim din toate să ne ospătam? Ei bine pentru că Nașterea Domnului, așa cum o vedem și din colindele noastre, cuprinde în sămânță toată viața pamântească a lui Hristos, iar Nașterea Domnului este astfel pe aceeași "coordonata" cu răstignirea:

- Dormi pruncuț până-ți va fi 
Răstignirea-n plina zi, 
S-apoi tristă-ngropăciune, 
Floare de tăciune. 

Doar așa Cerescul Tată, 
Cu-nvierea așteptată, 
Te va smulge relelor,
Steaua stelelor. 

Doar așa ne vom smulge relelor ce ne împresoară și ne doboară, prin smerenia care ne-a arătat-o Hristos și Maica lui Preasfântă, Preacurata Născătoare de Dumnezeu care, prin Duhul Sfânt, din Tatăl Ceresc, ni-L naște pe Fiul Cel Mai înainte de veci, Iubirea, Adevărul, Viata și Bucuria noastră!

Câteva colinde cântate de Ștefan Hrusca, cu gustul copilăriei...





Afară ninge liniştit 00:00:00
Am venit gazdă Mihai 00:02:20
Aseară pe-nserate 00:05:02
Bun gând te-ai ganditu 00:07:38
Când fost-a micuț prunc Iisus 00:12:14
Ce-ați văzut păstori 00:14:07
Cerul şi pământul 00:17:07
Cetiniță cetinioară 00:20:50
Cine şade-n astă casă 00:24:50
Ciucur verde de matasă 00:26:48
Coborât-o, coborât 00:28:26
Colindăm, Doamne, colind 00:34:03
Colindul cerbului 00:39:05
Colo jos, Doamne, mai jos 00:41:53
Colo sus, în vremea ceea 00:46:50
Creştinilor, noi astăzi 00:50:54
Dalbu-i dealu' 00:55:05
Daliana fată dalbă 00:58:49
Deschide nană uşile 01:01:24
Deschide uşa, creştine ! 01:05:14
Doru' m-o d-ajuns 01:10:02
Drăguleana 01:12:05
Ferice-i, ferice 01:15:07
Fiica gazdei cea mai mare 01:17:44
Fiul Domnului 01:21:41
Flori de măr 01:23:32
Florile dalbe 01:26:33
Gre' ierniță 01:28:41
Hoi la 01:31:07
Ia'n ieşi gazdă 01:34:12
În poartă la Țarigrad 01:37:02
Înaintea iestor curți 01:41:33
Izvor, izvoraş 01:46:26
Junelui tinerelu' 01:49:54
Junelui bunu' 01:53:11
La mijlocu' cerului 01:54:43
La săvârşitu' lumii 02:01:38
La Viflaim 02:04:06
Leru-i, da' leru-i ler 02:07:06
Linu-i lin 02:10:16
Mă luai, mă luai 02:14:19
Măru' lu' dalion 02:17:53
Măruț, mărgaritar 02:21:17
Naltu-i cerul şi adânc 02:24:48
Naşterea Ta 02:29:06
O, ce veste minunată ! 02:31:13
Pă cununa munților 02:37:44
Pă dealu' cu busuioace 02:41:10
Pe strada din Viflaim 02:45:25
Pom înrămuratu' 02:49:31
Primiți colinda 02:52:44
Sculați gazde ! 02:53:16
Sfântă Maica lui Iisus 02:57:09
Sfântă-i sara de Crăciun 03:01:31
Sloboză-ne gazdă-n tindă ! 03:03:44
Sus în vârful muntelui 03:05:02
Sus, sus, sus pe lângă lună 03:08:25
Trei crai 03:12:25
Trei păstori 03:16:53
Urare 03:19:00
Vânător d-a lui Crăciunu' 03:19:51
Viflaime, Viflaime 03:22:38
Vine marea 03:26:03
Viță verde, iadără 03:29:16
Zăurel de zăurel 03:31:48
Ziurel de ziurel 03:35:01
Zoriori de ziuă 03:37:56



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu