Vă prezentăm un documentar în limba franceză, cu subtitrare în limbile engleză, italiană, rusă și ucraineană, realizat de Alexey Vozniuk în Muntele Athos. Este vorba despre un reportaj în care se scoate la iveală istoria unei mănăstiri întemeiate în Sfântul Munte Athos de către călugări veniți din regiunea Amalfi, din sudul Italiei, în perioada de dinaintea Schismei de la 1054, și care aveau o rânduială după cea întemeiată de Sfântul Benedict din Nursia - pomenit și în Biserica Ortodoxă pe 14 martie, ziua de lui de săvârșire din anul 543, la Monte Cassino în Italia.
În cele ce urmează vom traduce o parte din acest documentar în limba română, încercând să surprindem aspectele cele mai importante ale pelerinajul în Muntele Athos în căutarea pe care a întreprins-o echipa ce a plecat din Franța.
Prima cercetare începe la Paris, la Collège de France, unde se găsește
cea mai mare arhivă din lume cu privire la Muntele Athos. Aici sunt
prezentate fotografii făcute de francezi începând cu a doua jumătate a sec.
XIX, care au făcut o misiune în Muntele Athos pentru a documenta actele
redactate de împărați bizantini sau chiar de Patriarhi, episcopi, Stareți. Si,
cum arhivele Imperiului Bizantin au dispărut ca urmare a cuceririlor otomane,
aceste documente furnizează niște informații considerabile.
Sunt prezentate fotografiile unor manuscrise din sec. al X-lea, realizate în 1894 de către Gabriel Millet, a căror originale se găsesc în
Muntele Athos.
Pe fotogafia unui mansuscris putem observa chiar semnătura Sfântului
Athanasie Athonitul, fondatorul primei mănăstiri în Muntele Athos,
și care coresponda cu călugări latini din Amalfi, o regiune din sudul
Italiei. Acest document, cel mai impresionant, datează din 984.
***
Sfântul Munte este un braț al peninsulei Calcidica
(Halkidiki- Χαλκιδική) și are 20 de mănăstiri, în jur de 10
Schituri și sute de chilii. Accesul se face prin Ouranopoli cu vaporul.
Peninsula este în mod exclusiv locuită de călugări și frați de
mănăstire. Prima escală o facem la Dafni.
Prima întâlnire a noastră în Muntele Athos a fost cu Părintele Aversios,
care ne-a condus la
Mănăstirea Pantocrator.
El a auzit de mănăstirea Amalfion dar ne spune că "din păcate calugarii din Italia nu au putut să rămână împreună cu noi
după schisma din 1054".
Mănăstirea Pantocrator fondată în sec. al XIV-lea are în jur de o sută
de monahi și frați. Am ajuns în ajunul sărbătorii de hram, cea a Schimbării
la Față a lui Hristos - după calendarul iulian.
Părintele Teofil spune că sunt mulți oameni care vin acolo: catolici,
protestanți, musulmani, atei, agnostici, ignoranți, căutători - din toată
lumea. Părintele Massimo a spus că la început se temea să vină în Athos, dar
a trebuit să lase deoparte prejudecățile și să recunoască istoria dificilă
între catolici și ortodocși.
În ziua următoare mergem să căutam
turnul Amalfion. Așa cum am aflat la Collège de France,
se găsește la jumatatea drumului între Marea Lavră și Mănăstirea
Iviron. De fapt, acest loc este
numit astăzi
Morfonou și este situat în golful cu același nume.
Din vechea mănăstire latină, fondată în sec. al X-lea de călugări de la
Amalfi, a mai rămas
doar un turn. Am găsit vestigiile unui zid complet pierdut în boscheți. Turnul are mai
multe etaje iar ferestrele și ușile sunt încă vizibile. Starea turnului
indică faptul că viețuirea oamenilor aici a fost până în vremuri destul de
recente. Lângă turn se poate ghici că a fost o altă clădire, astăzi complet
distrusă.
Conform arhivelor de la Collège de France aici s-ar fi găsit o mănăstire
dedicată Maicii Domnului, dar este nevoie de cercetări arheologice pentru
a găsi localizarea acesteia.
Ultima atestație a
mănăstirii Amalfion
este un act din 1287 pe care se poate găsi semnătura Protosului Muntelui
Athos.
Constatarea este destul de severă, căci această mănăstire este în stare
de abandon și distrugere completă. Nu se mai spun rugăciuni pentru
Împăratul Bizantin și nici pentru creștini. Via și măslinii s-au
sălbăticit. Numele deja începe să se piardă, deoarece nu se mai vorbește
de Mănăstirea Amalfiton ci de Morfonou.
Din această cauză Mănăstirea este transmisă către Marea Lavră în 1287,
care trebuie să o restaureze.
Această restaurare trebuie să se fi făcut, căci un călugăr, Nifon,
menționează în 1372 că
Mănăstirea Tou Morfonou a servit ca loc de refugiu în timpul invaziilor
otomane.
Aceasta presupune că s-a schimbat complet modul de viețuire, că nu mai
este o mănăstire latină, ci o dependență de o mănăstire greacă.
Altfel spus, după ce s-a întrerupt viețuirea mănăstirească,
clădirea a fost transformată în fortăreață, pentru a proteja în calea
invaziilor otomane, catalane și a piraților.
Părintele Stareț Gabriel de la Mănăstirea Esfigmenou spune că pentru
noi mănăstirea este ortodoxă, deoarece ea a existat înainte de Schismă.
***
De cealaltă parte a Pensinsulei se găsește
Mănăstirea Simonos Petra. Printre vizitatori se află și Părintele Guillaume, preot catolic de
la Dioceza din Nanterre din Franta. Astăzi este în grota unde Sfântul Simon
Izvorâtorul de Mir, fondatorul Mănăstirii, a trăit în sec. al XIII-lea.
Părintele Macarie, care l-a făcut să descopere
această grotă este aici. El ne spune ca această Mănăstire
seamănă cu o fortăreață, ca toate mănăstirile din Muntele Athos, care
trebuiau să se protejeze de pirați.
Părintele Macarie este de 45 de ani în Sf. Munte și a venit aici după ce
și-a terminat studiile de Științe Sociale la Universitatea Sorbona din
Paris.
Într-o zi, în cadrul studiilor sale, a descoperit Liturghia Ortodoxă.
Părintele Macarie:
"Sunt dintr-o suburbie a Parisului, având origini catolice. Aveam 19 ani și voiam să studiez înțelegerea ritualului în societatea tradițională. Si, cu cât mai mult am aprofundat sensul Liturghiei creștine, cu atât studiile mele s-au orientat pe studiul liturgic și toată existența mea s-a întors spre a putea trăi cu adevărat viața liturgică creștină și să aprofundez creștinismul. Si, cum am auzit vorbindu-se de Muntele Athos, mi-am zis: de ce să nu mă duc să vizitez Muntele Athos?! Si, de la prima vizită în Sfântul Munte, a fost dragoste la prima vedere și convingerea că aici este locul meu. A fost un fel de chemare, aș spune din toți rărunchii mei, spre o desăvârșire care presupune să îmi dăruiesc toată viața acestei chemări. Convertirea la Ortodoxie niciodată nu am simți-o ca o convertire, ci ca o aprofundare a ceea ce am primit în educația mea catolică."
Pentru Părintele Macarie este o bucurie să partajeze credința lui în Hristos
cu fiecare vizitator pe care-l primește.
Părintele Macarie:
"De ce oamenii se izolează de societate? Nu este din mizantropie, nu este din dispreț pentru viața socială, ci este dintr-o râvnă pentru dragostea lui Dumnezeu care arde în inima lor și le cere din ce în ce mai mult să se apropie de Dumnezeu și să dialogheze cu El fără a fi distrași, pentru că astfel rugăciunea este mai ușoară. Rugăciunea este mai întâi o conversație cu Dumnezeu și conduce spre o unire de dragoste cu Dumnezeu.În general, în Muntele Athos nu este prozelitism. Pur și simplu respectăm libertatea fiecăruia, care a fost pus undeva de Dumnezeu, cu educația lui, cu istoria lui. Este o bucurie pentru noi să vedem că cineva vine la Sfântul Munte cu o anume căutare lăuntrică, că nu vine doar să vadă niște clădiri frumoase, ci are o dorire după Dumnezeu. Aceasta ne apropie de orice vizitator, fie ortodox, fie altfel: faptul că în el exisă niște întrebări profunde.”
Părintele Macarie cunoaște istoria Amalfionului. Conform arhivelor din
Muntele Athos, pe care le-a consultat, viața monahală începe cu Sf.
Athanasie, care a venit din Constantinopol în mijlocul sec. al
X-lea.
Părintele Macarie:
"Putem găsi în viața Sfântului Athanasie Athonitul, în edițiile moderne, mărturia prezenței acestor călugări italieni."
Cu ajutorul împăratului Nichifor II Focas (912-969), Sfântul Athaniasie
fondează prima comunitate monahală, Marea Lavră, care devine un centru de
spiritualitate major, atrăgând creștini din jurul întregii Mediterane.
Printre ei se găsește și
Leon Benevento, acompaniat de călugări de la Mănăstirea benedictină din Monte Cassino,
Italia. Se crede că el este la originea fondării mănăstirii latine din
Muntele Athos.
Părintele Macarie:
"Într-o zi au ajuns Bătrâni de la Amalfi și au oferit un cadou Sfântului Athanasie".
Călugării de la Amalfion ar fi tradus în greacă Rânduiala Sfântului
Benedict, fondatorul ordinului lor benedictin. Iar Sfântul Athanasie ar fi
inclus unele extrase în tipiconul său, o rânduială a vieții spirituale
pe care a stabilit-o pentru comunitatea din Sfântul Munte Athos.
Părintele Macarie:
"Mai mult decât în teologia dogmatică, în viața monahală era o mare comuniune între călugării din Occident și călugării din Orient. Erau principii comune, un mod de viață comun, valori comune, o orientare spirituală comună, mai presus de diferența limbilor și de teologie. În viața monahală, monahismul era centrul unității creștine."
Totuși această unitate n-a durat. Schisma între creștini a săpat în mod
progresiv divizări în centrul credinței, cu toate că în Athos a mai durat
ceva.
Părintele Macarie:
"Faptul că în Muntele Athos a existat o mănăstire latină după Schismă arată, pe de-o parte, că Schisma n-a fost în mod absolut imediată și că exista o întârziere în anumite regiuni și comunitatea eclezială putea continua chiar după Schismă. Dar asta nu înseamnă că Schisma n-a fost cu adevărat o schismă. Și, încetul cu încetul au căzut în declin pe de-o parte din cauza declinului orașului Amalfi, care a fost încetul cu încetul absorbit de Veneția, și deci economic nu mai aveau resurse care veneau din Amalfi. Și apoi, în mod evident, adevarata ruptură, nu este la 1054 ci la 1204, după cucerirea Constantinopolului de către cruciați. Atunci a fost ruptura totală și un șoc teribil vazând că creștinii din Occident au venit să stăpânească și să jefuiască Constantinopolul. A fost o ruptură la toate nivelele: cultural, politic și religios. Deci, începând cu acel moment n-au mai fost legături între latini și lumea Ortodoxă. Din acel moment latinii au fost văzuți ca vrăjmași. Această rană profundă în sânul poporului ortodox continuă și astăzi, pe bună dreptate sau în mod greșit - de a considera Occidentalii ca o amenințare. O amenițare pentru identiatea lor religioasă și culturală. Aceasta rămâne adânc integrată în conștiința poporului Ortodox."
***
Atât de paradoxal cât ar părea astazi, chiar Sf. Athanasie Athonitul ar
fi ajutat la construirea mănăstirii latine în Muntele Athos. Sfântul Athanasie ar fi încurajat pe lângă călugării greci, să ajungă
aici și cei georgieni, slavi, armeni, sirieni și bineînțeles și pe cei din
Europa Occidentală.
Cele două Mănăstiri, Amalfion și Iviron aveau schimburi și chiar își făceau
daruri.
Olivier Delouis, de la Collège de France:
"În viața Sfântului Athanasie, am găsit o anecdotă cu privire la călugării latini. "Anumiți Bătrâni de la Amalfion, de pe Munte, îi aduceau cadou 'garum' ". Acesta este un condiment foarte vechi cunoscut în Roma și care provena din fermentarea măruntaielor de pește în sare. Deci, luăm măruntaiele și le punem să se descompună încetul cu încetul în sare și asta face un sos destul de tare. Si atunci, această specialitate era adusă de către călugării din Amalfi, la Sfântul Athanasie, probabil pentru a asezona mesele monahale."
***
Karulia este un loc în sudul
penisnulei, locul cel mai auster și izolat din Sfântul Munte. Aici trăiesc
călugării cei mai radicali, trăiesc în căutarea vieții lor spirituale,
renunțând la orice confort și practicând o asceză foarte riguroasă. De
secole își clădesc chilii în stâncile falezei, ca niște cuiburi de
rândunici. Animați de dorința de a întâlni niște pustnici, am mers în
căutarea lor. Cărările sunt foarte abrupte și doar niște lanțuri asigură să
nu ne prăbușim câteva sute de metri.
Este dificil să credem că în sec. XXI oamenii mai aleg un astfel de mod de
viețuire. În jos se află o peșteră unde călugării vin să se roage. Hrana
este foarte sărăcăcioasă aici. Unii călugări cultivă legume în mici grădini
și mănâncă doar ce cultivă, alții culeg măsline sau pescuiesc în mare. O
dată pe lună primesc provizii de la marile mănăstiri sau din oraș. Acestea
ajung la ei cu ajutorul frânghiilor suspendate care ajung la chilii.
Aici călugării au o cu totul altă atitudine față de viață. Ei o trăiesc
ca o continuă preparare pentru întâlnirea cu Hristos.
Scopul lor este să se pregătească cât mai bine, îndepărtând toate
ispitele lumii, care ar face această întalnire mult mai dificilă.
Călugării ar putea să moară aici, căzând de pe faleză, dar nu se tem, căci
au abandonat totul din existența lor, chiar și prenumele lor,
și și-au încredințat în întregime viața, punând-o în mâna lui Dumnezeu. Este calea lor, o cale ascetică, pe care am putea să o înțelegem sau nu,
dar care se perpetuează aici de mai bine de o mie de ani.
După construirea Marii Lavre, viața primilor călugări aici era asemenea
acestora. Doar pustnicii locuiau pe aici.
Unii dintre ei veneau și de la Amalfi, deoarece această regiune era
mărginașă Imperiului Bizantin. În cronicile din sec. al XI-lea de la Abația
italiană din Monte Cassino, de unde vin fondatorii Amalfionului, se
povestește despre un călgăr numit Ioan care avea o viață de pustnic în
Muntele Athos după ce și-a părăsit abația. Într-o noapte Sf. Benedict din
Nursia i-a apărut în vis și i-a cerut să se întoarcă. Ioan a făcut ascultare
și a fost recunoscut pentru viața lui ascetică și, mai târziu, a fost ales
Stareț al abației sale de la Monte Cassino.
***
În Muntele Athos fiecare mănăstire are un osuar. Conform tradiției, când un
călugăr moare este îngropat în cimitirul comun. Trei ani mai târziu este
deshumat și oasele lui sunt spălate și puse în osuar. Călugării se roagă
aici adeseori și vedem această frază: "
ce ești tu am fost și eu, ce sunt eu vei fi și tu". Această tradiție revelează o viziune filozofică și nu rațională asupra
morții, care este diferită față de cea a lumii moderne.
Pentru călugării din Muntele Athos, moartea este o trecere spre o lume
mai reală față de cea în care trăim.
Moartea este pentru ei o bucurie, o întâlnire cu cei iubiți, și mai ales
cu Hristos care îi iubeste și care îi mântuiește.
Călugării benedictini din Amalfion probabil că au urmat și ei această
tradiție, construind și ei osuare pentru frații lor. Poate că într-o zi,
prin cercetări arheologice, se va descoperi asta.
***
"Schisma între Biserica Ortodoxă și Catolică a cauzat numeroase probleme și continuă să provoace. Patriarhia Ecumenică, cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu și Sfântul Sinod, face numeroase eforturi pentru a depăși aceste divizări. Totuși, adeseori aceste divizări sunt cauzate de slăbiciunile omenești și de interesele personale. Nădăjduim cu adevărat că într-o zi toți oamenii să fie uniți în Hristos. Această rugăciune răsună în Muntele Athos la fiecare dintre slujbele noastre. Totuși, este esențial să înțelegem acestă unitate din punct de vedere ortodox: ea exclude orice reprezentare națională sau politică.
Călugării de la Amalfion nu erau în Muntele Athos reprezentanții latinismului sau a națiunii latine. Ei erau egali celorlați călugări, precum și cei veniți din Georgia, Armenia, Bulgaria, România sau de oriunde. Cu toții formau o singură comunitate monahală a Muntelui Athos, reuniți în fața lui Hristos. Pentru a se instala la Sf. Munte, călugării de la Amalfi au adoptat un mod de viețuire și o tradiție diferită de cea pe care au cunoscut-o înainte, sub îndrumarea îndrumătorului lor duhovnic, Sfântul Athanasie. Dedicarea lor lui Hristos rămâne un exemplu de jertfire chiar dacă, din nefericire, circumstanțele istorice n-au permis ca sacrificiul lor să dureze."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu