P. Ioan Bădiliță : "Cine ți-a spus că ești gol?"

Întrebările lui Dumnezeu după cădere nu au fost despre păcat. Au fost despre sursă.

Când Creatorul a umblat printre copaci căutând omul pe care îl făcuse, știa deja exact ce se întâmplase. Nu juca de-a v-ați ascunselea. Privea scena unei tragedii atunci când l-a strigat pe Adam.

Prima intrebare a lui Dumnezeu a fost: „Unde ești?”, nu „Ce ai făcut?” Este asemenea unui părinte care îi spune copilului să stea liniștit, iar copilul răstoarnă o vază cu flori. Prima reacție a unui părinte iubitor nu este: „Ce-ai făcut?”, ci: „Ești bine?”

Când Adam a strigat din spatele boscheților că se ascunde fiindcă este gol, Dumnezeu nu l-a întrebat cine i-a furat hainele. I-a pus o întrebare care pare simplă pe hârtie, dar care ar trebui să zguduie adâncul sufletului:

”Cine ți-a spus că ești gol?”*

Observă ce nu a întrebat Dumnezeu niciodată. Nu a spus: „Ce ai făcut?” Nu a spus: „De ce ai neascultat?” I-a găsit mai întâi. Apoi a mers direct la sursa schimbării care se produsese între ei. Păcatul era deja cunoscut. Ceea ce voia Dumnezeu să urmărească era informația care îi făcuse să se ascundă.

Privește cum lucrează vrăjmașul: Diavolul nu avea nicio putere reală să-i forțeze pe Adam și Eva să atingă ce era de neatins. Nu avea AK47, nu avea lanțuri și nu putea să le constrângă voința. Așa că a făcut ceva mult mai grav. A luat cuvintele exacte pe care Dumnezeu le rostise, le-a răstălmăcit cu subtilitate și i-a înșelat. A făcut omenirea să-și folosească propria libertate pentru a-și frânge singură inima.

Și-au construit propria închisoare cu propriile mâini.

Când Dumnezeu a privit frunzele cu care încercaseră să se acopere, nu vedea haine. Vedea frică. Întreba de unde își luaseră „breaking news”. Parcă le spunea:

„De unde ai învățat limbajul rușinii? Cine ți-a dat dreptul să te numești stricat, când Eu te-am numit frumos?”

Dumnezeu pune și astăzi aceeași întrebare. Cu același glas care căuta atunci când a strigat: „Unde ești?” Nu un glas care condamnă, ci unul care caută.

Cine te-a convins că motivul pentru care soțul sau soția și-a făcut bagajele și a plecat este că ești imposibil de iubit?

Cine ți-a șoptit că, dacă propria ta mamă nu a găsit un motiv să rămână și să te crească, nimeni altcineva nu va dori vreodată să te păstreze aproape?

Cine ți-a spus că pierderea copilului tău a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru greșelile trecutului?

Cine ți-a spus că ești menit să fii iubit doar pentru o vreme, până când oamenii vor găsi pe cineva mai bun și te vor lăsa în urmă?

Cine ți-a spus că ești dincolo de orice vindecare?

Cine ți-a spus că nu ești iubit?

Cine ți-a spus că ai fost abandonat?

Cine ți-a spus că trecutul tău îți descalifică viitorul?

Cine ți-a spus că ești prea mult pentru oamenii din jurul tău?

Cine ți-a spus că nu ești suficient?

Cine ți-a spus că Dumnezeu este dezamăgit de tine?

Cine ți-a spus că păcatul tău este prea mare pentru har?

Cine ți-a spus că vei rămâne mereu așa?

Cine ți-a spus că ceea ce ți s-a întâmplat este ceea ce ești?

Cine ți-a spus că ești o povară pe care nimeni nu vrea să o poarte?

Cine ți-a spus că nimeni nu te vede cu adevărat?

Cine ți-a spus că lucrurile bune sunt pentru alții, dar nu și pentru tine?

Cine ți-a spus că Dumnezeu a încetat să te asculte?

Cine ți-a spus că tăcerea Lui înseamnă că te-a părăsit?

Cine ți-a spus că trebuie să-ți câștigi drumul înapoi?

Cine ți-a spus că ești prea departe pentru a mai fi găsit?

Cine ți-a spus că nu meriți să fii căutat?

Niciuna dintre aceste voci nu este vocea Tatălui. Dumnezeu nu ți-a pus niciodată în mâini aceste lame care te rănesc.

Vrăjmașul a luat durerea ta, istoria ta, eșecurile tale, rănile tale și ți-a oferit o concluzie despre ce înseamnă toate acestea. Iar, undeva pe drum, ai fost de acord cu ea. Ai rostit-o. Ai trăit din ea. Ți-ai construit întreaga relație cu Dumnezeu în jurul ei.

Sentimentul acela greu și apăsător din stomac nu a venit de la Tatăl tău ceresc. L-ai preluat de la un parinte amar și furios care te-a tratat ca pe o povară în copilărie. L-ai primit de la un tată rece, a cărui aprobare încă o implori, deși el nu mai este de ani de zile. L-ai luat de la un fost partener abuziv care te-a rănit atât de profund, încât acum crezi că pacea este doar liniștea înfricoșătoare dinaintea următoarei furtuni.

Cea mai mare tragedie este că ai luat cuvintele urâte ale celor care te-au rănit și ale propriilor tale eșecuri și le-ai crezut ca și cum ar fi Scriptura însăși.

Fugi de singura iubire care te poate vindeca cu adevărat. Folosești anxietatea, perfecționismul și mânia ca pe un scut, doar pentru a împiedica oamenii să vadă cât de mult sângerezi pe dinăuntru.

Privește cât de trist este acest lucru. Ai devenit judecătorul și călăul propriului tău suflet. Aplici o lege pe care Dumnezeu a sfâșiat-o demult. Ești ca un om bogat care moare de foame pe stradă pentru că a crezut un cerșetor care i-a spus că nu mai are niciun ban în cont.

Încetează să tratezi gândurile rele din mintea ta ca și cum ar veni de la Dumnezeu. Încetează să lași un mincinos să stabilească valoarea unei capodopere. Fiecare convingere întemeiată pe rușine pe care o porți are o sursă.

Iar sursa nu a fost niciodată Cel care te-a creat.

Așadar, omule frumos, cine ți-a spus că ești gol?

„Îmbracă-te în hainele tale cele de rege” (II Cronici 18, 29).