Hristos este darul cel mai de preț pe care omul îl poate oferi semenilor săi dacă, desigur, el însuși a devenit purtător al cuvântului și al harului Său.
Cu toate acestea nu este ușor ca omul să devină darul lui Dumnezeu. Hristos a dezvăluit pe pământ calea înfricoșată a pogorârii Sale. El a poruncit întregului univers, acestei zidiri pământești, să deschidă o cale spre smerita Sa Prezență pentru omul sărac și sărman. Domnul a devenit cel mai sărac dintre săraci; a trăit într-o asemenea sărăcie încât nu avea "unde să-Și plece capul" (Mt. 8, 20; Lc. 9, 58). În Fericirile Sale, este exprimat în chip limpede duhul care ar trebui să împărățească în inima creștinului: " Fericiți cei săraci; fericiți cei ce plâng; fericiți cei oropsiți; fericiți cei ce însetează după Dumnezeu" (cf. Mt. 5, 3-4; 5,6; 10-11). Prin urmare, în Numele lui Hristos ar trebui să-i cinstim pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei disprețuiți în această lume.
"Dragostea [...] nu caută ale sale" (1 Cor. 13, 5). Ea caută mai degrabă ce este de folos și binefăcător pentru celălalt. Apostolul Pavel le scria ucenicilor săi: "Faceți-mi bucuria deplină, ca [...] gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus"( Filip. 2, 2 și 5). El dorea ca toți să devină purtători ai mângâierii lui Hristos și să se bucure de alinarea iubirii Sale. De aceea, îndemna: "Să gândiți la fel, având aceeași iubire, aceleași simțiri, aceeași cugetare" (Filip. 2,2). El i-a încurajat pe creștini să trăiască în comuniunea Duhului Sfânt și să aibe milostivirile îndurării, adică compasiune pentru fiecare om.
După pescuirea minunată, Petru I-a spus lui Hristos: "Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos" (Lc. 5, 8)- înfricoșător cuvânt, dar care a avut rezultatul opus. Petru, prin smerenia sa, I-a făcut loc lui Hristos să intre într-însul. Smerenia pregătește înlăuntrul omului un lăcaș pentru iubire. La fel se întâmplă cu fiecare credincios. Dacă nevoitorul creștin face loc în inima sa pentru sălășluirea iubirii smerite a lui Hristos, iubirea dumnezeiască îl va uni cu frații săi și îi va face pe toți un singur suflet. În jurul lui Hristos, toți se unesc într-o singură familie, familia lui Dumnezeu. Acesta este duhul care îi insuflă pe ucenicii lui Hristos.
Cum este cu putință ca omul care poartă în sine acest duh să întoarcă rău pentru rău? Cum îi poate pune la punct pe cei care îl nedreptățesc? Cum poate el să își arate puterea și să îi pedepsească? El preferă mai degrabă ca nimeni să nu fie osândit, nimeni să nu fie disprețuit, nimeni să nu fie păgubit. Dacă cineva îl jignește, acesta nu este pentru el un prilej de a se răzbuna, ci de a se întoarce în sine însuși și a zice: "Sunt vrednic de toată ocara și defăimarea, căci viața mea este o jignire la adresa lui Dumnezeu".
Slujitorul lui Dumnezeu, ca "bună mireasmă a lui Hristos" (2 Cor. 2, 15), împărtășește celor din jurul său parfumul smereniei și al iubirii dumnezeiești. El devine pentru ei o Evanghelie tăcută. Fie că grăiește, fie că tace, el le oferă conținutul inimii sale, pe Iisus Hristos, izvorul vieții nepieritoare. Le împarte bucuria izbăvitoare a mântuirii pe care Emanuel a adus-o pe pământ. Devine împreună-lucrător cu Dumnezeu la renașterea și tămăduirea fraților săi. Și aceasta este adevarata ofrandă a omului pentru semenii săi, mai cu seamă, în planul veșniciei.
***
- Cum trebuie să ne pregătim pentru a ne ruga în liniște și tăcere vreme îndelungată?
Nu este un lucru ușor, este un program pentru o viață întreagă. Cred că, cu cât ne curățim mai mult pe noi înșine de povara păcatului, cu atât mai mult împlinim porunca Domnului și primim tămăduirea noastră și cu mult mai ușor va deveni pentru noi a sta în prezența Sa. Pentru că ce înseamnă rugăciunea? Rugăciunea înseamnă a sta în prezența Domnului cu mintea în inimă chemând numele Său. Toată strădania noastră constă în a ne găsi inima cea adâncă și a zidi o anumită stare înlăuntrul inimii noastre. Astfel, mintea noastră găsește cu ușurință inima noastră și se întâlnește cu ea. Când omul se întoarce astfel către Dumnezeu, cu o astfel de unitate a ființei sale, se apropie de măsura poruncilor dumnezeiești, care ne cer să-L iubim pe Dumnezeu cu toată mintea și cu toată ființa noastră, și astfel Domnul va deveni bucuros și va pleca urechea spre rugăciunea noastră și va revărsa deasupra noastră harul Său. Este o rânduială de viață pentru întreaga viață în viața nevoitoare a creștinilor. Cantitatea aduce calitatea în rugăciunea noastră.
- Cum să-i abordăm pe tineri pentru a le atinge inimile și a-i aduce aproape de Dumnezeu și de planul Lui cu ei.
O întrebare foarte bună. Am prăznuit praznicul sfinților corifei Petru și Pavel și astăzi praznicul Tuturor Sfinților. Cum au reușit ei să atragă în năvoadele lor pe toți oamenii vremurilor de atunci? Pentru că în inimile lor era Hristos și Hristos Se ruga pentru mântuirea întregii lumi și ei, prin harul lui Hristos, se rugau la fel, pentru mântuirea întregii lumi. Și când veneau și vorbeau lumii despre Hristos într-un chip tainic - taină în Biserica Ortodoxă, înseamnă Duhul Sfânt-, aceia vedeau în apostoli oameni cu care erau familiari, oameni care îi aveau pe ceilalți în inimile lor și se rugau pentru ei. Și, astfel, cuvântul Domnului atingea inimile lor și le informa și le mângâia cu harul Lui. Acesta este exemplul, aceasta este calea și regula.
Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, "Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu