Părintele Cristian Galeriu - "Chestionarul iubirii. Ce am învățat de la Părintele Galeriu, bunicul meu" (video, text)

* Părintelui Galeiru îi placea să vorbească despre Dumnezeu ca Unul ce are felul de a fi în celălalt. Dumnezeu nu trăiește în Sine, Dumnezeu trăiește în celălalt.

* Dumnezeu iese din confort, Dumnezeu nu e confortabil.

* "Binele zidește, răul distruge". Poate să vadă asta oricine, oricând, la orice moment al vieții. În fiecare clipă în care trăiești vezi care e diferența dintre bine și rău, în ceea ce faci.

* "Germenele învierii este în jertfă"

* Lăsați un pic răul deoparte, și hai să vedem pe ce putem zidi, hai să vedem, să căutăm binele din fiecare om și să zidim pe el. Si în primul rând trebuie să ne jertfim unii pentru alții, să trăim unii pentru alții, să fim atenți unii cu alții, să dăruim celorlalți. Niciodată să nu rămânem doar la noi înșine.

* Acasă este la Dumnezeu. Asta ne spune Biserica. Acasă este la Tata.

* Să ne trăim viața cu gândul la Veșnicie, la faptul că suntem veșnici. Si ce punem în inimile noastre în această viață, aceea va fi hrana noastră în Veșnicie. Dacă pui dragoste, răbdare bunătate, dăruire, jertfă, sunt sigur că o să avem ce mânca pe lumea cealaltă, în sensul că vom ne vom hrăni sufletește, vom fi fericiți. Dacă am pus ură, invidie, răutate, viclenie, păi cum să trăiești cu așa ceva o veșnicie în inima ta?!

* De ce ai nevoie de Biserică? De ce nu e suficient să crezi în sufletul tău? Pentru că ai nevoie de cineva care să-ți arăte că te iubește! Doar tu n-ajunge, nu ești suficient! Dacă nu este cineva care să te iubească dincolo de orice, tu nu poți. Totul se rezumă la iubire! Adică totul este de acolo, din faptul că cineva este capabil să se jertfească pentru tine. Tu singur nu poți să fii asta, doar tu. Si tu nu poți să fii un model pentru iubirea ta, adică tu nu poți să te desăvârșești în iubire, tu singur. Nu poți!

CHESTIONARUL IUBIRII. 

CE AM ÎNVĂȚAT DE LA PĂRINTELE GALERIU, BUNICUL MEU 

(video, text)

Părintele Cristian Galeriu în dialog cu Mihai Morar în Săptămâna Mare: putem să ne păstrăm credința în lumea de azi? Crize economice, catastrofe naturale, război endemic, depersonalizarea generată de social media, imixtiunea inteligenței artificiale în cotidian. O privire de ansamblu asupra societății pe care ne-am creat-o astăzi lasă puțin loc pentru o atitudine optimistă. Mai mult, pentru unii, reprezintă o dovadă că puterea credinței a pierdut lupta cu răul prezent în lume. Dar chiar asta este realitatea? 

 Invitatul de astăzi al lui Mihai Morar este Părintele Cristian Galeriu. Nepotul celui care a dat semnalul redeșteptării spre credință a unui întreg neam, din chiar momentele tensionate ale Revoluției Române. Un gest natural al unui om care a suferit pentru credința sa în perioada comunistă. La peste 3 decenii și jumătate de la acel moment, nepotul său ne întoarce spre credința că Dumnezeu este mereu alături de noi. Că ne vorbește de dintotdeauna și că trebuie doar să ne amintim să Îl ascultăm, ca să redescoperim lumea prin ochii credinței. O lume care, în caz că ne-am pierdut încrederea și am uitat, încă este frumoasă! Și pentru care merită să luptăm. Cum și cu ce arme aflăm astăzi, din podcastul de urmărit în Săptămâna Patimilor: Fain & Simplu, cu Mihai Morar.

***

P. Cristian la studii în Grecia și în Occident

Mihai Morar : Salut! Sunt Mihai Morar. Bine ai venit la Fain și simplu. Suntem în Săptămâna Mare și, în drumul ăsta către Învierea Mântuitorului, vă propun astăzi o întâlnire cu un Părinte cu multă, multă educație și cu mult, mult bun simț. Este vorba despre Părintele Cristian Galeriu, cel care slujește la biserica Sfântul Silvestru din București, acolo unde a slujit vreme de câțiva zeci de ani și bunicul Părintelui, Părintele Constantin Galeriu... 

P. Cristian Galeriu : Sau Costachi.

Mihai Morar : Sau Costachi, așa îi spuneați dumneavoastră.

P. Cristian Galeriu : Costachi era numele lui real, Costachi Galeri.

Mihai Morar : Vă mulțumesc tare mult Părinte! Diferența dintre dumneavoastră și bunicul dumneavoastră este că dumneavoastră ați avut șansa să studiați în străinătate, ați făcut teologia la Salonic, apoi masterul în Franța, doctoratul îl aveți aici, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, în timp ce bunicul dumneavoastră și-a făcut studiile în România, a slujit în România. Si eram curios dacă el v-a trimis la studii în străinătate.

P. Cristian Galeriu : "Întru totul este "vinovat" de ce s-a întâmplat cu mine, întru totul! Inclusiv în clasa a X-a, când eram la liceu la Ploiești, și nu mă gândeam încă să urmez calea preoției - mă gândeam mai degrabă la medicină, părinții mei fiind medici amândoi. Si Părintele a venit și m-a întrebat, undeva înainte de Crăciun: "Cristian, ce ai zice dacă...?", "Ar fi o idee bună, m-aș gândi". Credincios am fost întotdeauna, știam să mă rog, mergeam la biserică, dar nu-mi pusesem problema. Si mi-a dat un ton, să iau tonul, și când am luat unul s-a descurajat, pentru că mie nu mi se schimbase vocea încă, și el era bas, eu eram un fel de tenor, de sopran, și nu a ieșit mare lucru. Dar m-am pregătit, și până la urmă am intrat, și după aceea a încercat tot timpul să-mi ofere toate posibilitățile pe care el nu le-a mai avut - pentru că el trebuia să plece în străinătate la studii, dar era războiul, trebuia să plece în Germania chiar, dar în '43 nu prea puteai să mergi la studii în Germania, și atunci a rămas în România cu dorul studiilor în străinătate, și și-a împlinit acest dor prin mine.

Mihai Morar : Si ce ați învățat despre credință, teologie în străinătate, spre deosebire de lecțiile pe care le-ați primit de la bunicul dumneavoastră, de la Părintele Galeriu?

P. Cristian Galeriu : Bunicul a vrut să învăț abordările credinței nu numai pe cele din România, ale credincioșilor români, ale teologilor români, și a zis: "Prima dată ar fi bine să mergi în Grecia, de unde vine credința, totuși". Pe această cale am primit-o. Si am cunoscut acolo... A vrut Dumnezeu și am avut niște profesori foarte, foarte buni. Cel mai important, să zicem, ar fi Mitropolitul Pergamului, Ioan Zizioulas. Am învățat limba greacă - deci asta a fost un ajutor, chiar dacă nu este aceeași limbă, cea vorbită cu cea din cărți. Eu știam ceva limbă greacă dinainte, dar greacă veche. Mă rog, a fost extrem de important să văd cum se gândește rațional, pentru că grecii sunt mai raționali decât noi. Au un raționalism accentuat, să zicem, chiar în credință, pe lângă partea duhovnicească, dar când studiază teologia, o studiază foarte aplicat. Si acolo au fost bazele. 

Si după aceea a zis: „Te rog să mergi să vezi cum este la întâlnirea cu Occidentul, această credință". Pentru că grecii sunt foarte stricți în ceea ce privește credința - și avem schisma, care s-a petrecut între greci și latini totuși, de la 1054. Si când am ajuns acolo, m-am dus la rușii din Franța, ruși care au avut un rol extraordinar în schimbarea modului în care au văzut catolicii Ortodoxia. Ajunși acolo după Revoluția lor din octombrie, ei au început să fie prezenți în viața publică. Si acolo am descoperit o deschidere a Ortodoxiei față de lume, pe care nu o mai întâlnisem nici în România, nici în Grecia. 

Așa că atunci când am venit acasă, aveam două experiențe diferite și foarte bune, care m-au ajutat să mă echilibrez, dar i-am spus bunicului totuși, după o predică excepțională la care am participat, în care am simțit cum este Dumnezeu în biserică de față cu noi, i-am spus: „Bunicule totuși știu că ai făcut un mare efort să mă trimiți la studii, dar cred că îmi era mai de folos dacă stăteam lângă tine. Pentru că ceea ce am învățat astăzi la predică a fost peste... "

 "Pretutindenitatea" lui Dumnezeu - o "licență" a Părintelui Galeriu

Mihai Morar : Mai țineți minte despre ce era predica? 

P. Cristian Galeriu : Era vorba despre "pretutindenitatea" lui Dumnezeu. "Pretutindenitatea" lui Dumnezeu este un barbarism să-i spunem, dar este un cuvânt folosit, o "licență" a Părintelui Galeriu, adică Dumnezeu este pretutindeni, și el a găsit termenul acesta. Si simțeam, când vorbea despre cum este El prezent în fiecare dintre noi, cum este prezent între noi, cum este prezent deasupra noastră, cum este prezent în tot universul, și cum dragostea Lui îmbrățișează fiecare ființă umană. În momentul acela am simțit acest lucru. Cred că toată biserica l-a simțit.

Mihai Morar : Si era atunci chiar în biserica unde acum slujiți dumneavoastră.

P. Cristian Galeriu : Da. Cred că erau peste 500 de oameni atunci în biserică și cred că nu este unul care să nu fi simțit cum Dumnezeu este în el, atunci, și vorbește.

Mihai Morar : Ați făcut toate școlile astea înalte în Grecia, apoi în Occidentul european, ca să vă întoarceți la simplitatea din predica bunicului.

Părintele Galeriu arestat de două ori de comunisti

P. Cristian Galeriu : Simplitatea din predica bunicului este cea care a mișcat propriu zis, l-a făcut cine este, pentru că el a fost prezent cu această predică, cu acest tip de vorbire. A atras și înainte de Revoluție. Pentru asta a mers la Canal, pentru că predica duminică seara, când nu era voie să predici duminică seara, pentru că vorbea nu numai celor simpli vorbea și celor instruiți, din orice domeniu ar fi fost. Pentru că se ajunsese în apropierea Revoluției să spui : "și eu am fost la Silvestru" - în sensul că și eu l-am cunoscut pe Părintele Galeriu, adică fac parte dintr-un fel de rezistență anticomunistă. Si, după aceea, când "a explodat" după Revoluție - toată lumea știe cum a fost "explozia" lui, că era prezent peste tot și vorbea ore în șir, și muta [munții din loc]. Nu era simplitate, era foarte multă bogăție. Si cred că nu l-aș fi putut descoperi dacă că nu mă instruiam și eu puțin.

Mihai Morar : Comuniștii l-au arestat de două ori pe Părintele Galeriu pentru activități ilegale. Si activități ilegale, cum spuneați și dumneavoastră, însemna, de fapt, că el atrăgea mulțimi la predicile sale.

P. Cristian Galeriu : Asta a fost la cea de a doua [arestare]. Prima a fost pe motiv clar politic. Prima oară arestarea a fost pe un motiv clar politic, pentru că n-a vrut să spună că a ținut în casă un fugar liberal.

Mihai Morar : Dar va vorbit despre patimile lui la Canalul Dunăre - Marea Neagră? Să fi aruncat acolo de comuniști bănuiesc că nu era ușor de supraviețuit.

P. Cristian Galeriu : Nu era, bineînțeles. Părintele mi-a vorbit destul de puțin. Mai mult mi-a vorbit bunica Argentina. Si pentru că ea îmi spunea tot timpul : când a venit acasă copiii nu l-au recunoscut. El s-a întors de acolo și cu o boală de ficat. Bineînțeles era și bărbierit când a venit acasă, nu mai avea barba aceea în care-l recunoșteai. Dar nu l-au recunoscut copiii. A vorbit cu ei și credeau că e un străin. A fost foarte, foarte greu. A rămas de acolo - și mi-au venit mărturii de la alte persoane-, a rămas de acolo faptul că a încercat să ajute. N-a ieșit în față cu nimic, dar a încercat să ajute. Stiu că a mai făcut cu încă un profesor, care erau acolo... Trebuia să faci 40 de găleți de piatră, să le cari, și era cineva bolnav, și le făceau ei. Adică făceau amândoi 120 în loc de 80.

Mihai Morar : Dar el nu s-a plâns niciodată de asta în familie?

P. Cristian Galeriu : Nu, nu s-a plâns. Părintele vorbea întotdeauna despre lucrurile frumoase care se întâmplau. Câteodată ne făcea câte o analiză politică a perioadei interbelice, ne a arătat cine a fost un om important, de ce a fost un om important, ce lucruri au făcut, și se știu mai puțin. Dar nu avea critici.

La Revoluția din '89 cu Părintele Galeriu

Mihai Morar : El nu doar că a fost martor în timpul vieții la evenimente care au schimbat țara și lumea asta, a luptat în al Doilea Război Mondial, apoi a fost aruncat la Canal de comuniști, dar a fost pe străzi în timpul Revoluției din decembrie '89.

P. Cristian Galeriu : Aici este momentul de grație pe care l-am avut cu Părintele, pentru că s-a întâmplat să fiu în în București. Veneam de undeva, din zona Bistriței, fusesem pe la Rebreanu și Coșbuc, aveam un coleg acolo și cântasem niște colinde...

 

Mihai Morar : Erați în liceu, nu?

P. Cristian Galeriu : Eram în Seminar, anul doi, și fusesem să cântăm colinde acolo. Pe tren cântam tot colinde, și noi nu știam de ce oamenii sunt speriați. Dimineața am aflat la radio, cel pe care îl asculta toată lumea, Europa Liberă, că în Timișoara e revoluție, și noi ziceam că nu se poate, că noi suntem aicea și nu știm nimic. Mă rog, și când am venit acasă am rămas în București câteva zile, deci toată această perioadă a Revoluției. Si seara, pe 21, Sorin Dumitrescu a venit și - Dumnezeu să-l odihnească! - a venit cu soția și a luat-o și pe bunica Argentina. Si eu cu Părintele am rămas acasă și ne uitam la trasoare pe cer. Știți, așa, noi sunt oarecum în centru.

Mihai Morar : Dar cum ați ajuns cu Părintele Galeriu, cu bunicul pe străzi?

P. Cristian Galeriu : Am ajuns după ce s-a terminat măcelul. Am zis haideți să mergem să ne rugăm pentru cei care au murit. Asta a fost. Si am mers și ne am rugat.

Mihai Morar : E și o fotografie cu Părintele Galeriu ținând crucea în mână și un tânăr în palton...

P. Cristian Galeriu : Eu eram.

Mihai Morar : Bunicul dumneavoastră a spus vorbele astea în timpul Revoluției : "vom muri și vom fi liberi"?

P. Cristian Galeriu : Nu, el le a auzit și le a remarcat. A auzit în seara aceea, când au venit Sorin Dumitrescu și bunica înapoi, și ne-au spus ce grozăvii se întâmplă la Uuniversitate și ce strigă tinerii. Atunci a fost și scris la un moment dat pe un perete : "vom muri și vom fi liberi", acolo la Universitate, dar s-a șters cu timpul. Si a rămas foarte impresionat pentru că a înțeles mesajul creștin profund. Pentru bunicul poporul român este un popor născut creștin, și a început să scrie și o carte despre asta, nu a terminat-o, dar, pentru el, adâncul nostru românesc este creștin. Si a fi creștin înseamnă a te jertfi pentru celălalt și a vedea viitorul, a vedea binele.

Mihai Morar : Dar știu că Părintele Galeriu vorbea despre diferența asta, dintre jertfă și moarte. În decembrie '89, la Revoluție nu a fost doar moarte, a fost jertfă de fapt.

P. Cristian Galeriu : Da, a fost jertfă pentru că și de aceea zice: "Vom muri și vom fi liberi". Adică ne jertfim pentru ceva care este dincolo de noi, pentru ceva mai important. Nu poți să te jertfești pentru lucruri minore, pentru alea mori. Nu te jertfești pentru o patimă.

Mihai Morar : Asta este și Învierea. E jertfă, nu e moarte, nu?

"Germenele învierii este în jertfă" 

Dumnezeu nu trăiește în Sine, Dumnezeu trăiește în celălalt

P. Cristian Galeriu : Cum spunea el întotdeauna :"germenele învierii este în jertfă". Adică, pentru ca să ajungi la înviere, trebuie să te jertfești. Si bineînțeles că jertfa lui Hristos este cea care ne ridică pe toți.  Lui îi plăcea un lucru foarte mult : să vorbească despre Dumnezeu ca Unul ce are felul de a fi în celălalt. Zice: „Dumnezeu nu trăiește în Sine" - deci nu cunoaște egoismul, ca să spunem simplu. Dumnezeu nu trăiește în Sine, Dumnezeu trăiește în celălalt. Tatăl trăiește în Fiul și în Duhul Sfânt. Numai în dogma Sfintei Treimi, cum ar zice așa, ceva mai teologic, vezi că Tatăl se dăruiește în întregime Fiului și Duhului,  iar Fiul Îl exprimă în întregime pe Tatăl. Deci fiecare se referă la celălalt, are ca reper pe celălalt. 

Si de asta îi zice Hristos lui Zaheu, vameșul, un păcătos pentru toți, adică unul care lua taxe pentru statul Roman, un evreu trădător și plin de bogății, și îi spune: „Zaheu în casa ta trebuie să fiu." Ce-i cu acest trebuie, sau "Mi se cade să fiu"? Cum adică : Mi se cade Mie, ca Dumnezeu, să fiu în casa ta, ca un păcătos - că toată lumea strigă afară : "ce caută la păcătosul ăsta?". Mi se cade, pentru că Eu pentru tine am venit. Mi se cade să fiu în casa ta, să fiu în inima ta, să fiu în sufletul tău, să fiu în toate nevoile tale, să fiu Eu prezent.

Jertfa trebuie luată ca dar

Mihai Morar : Dar acuma Părinte, o să fac o paranteză. În epoca asta, a confortului, pe care o trăim, mai trebuie să ne jertfim, se cade să ne mai jertfim?

P. Cristian Galeriu : Atâta vreme cât felul nostru de a fi trebuie să semene cu felul de a fi al lui Dumnezeu, e obligatoriu. Dacă vrem să fim vii, trebuie să ne jertfim într-un anumit fel fiecare.

Mihai Morar : Mama și tatăl trebuie să se jertfească pentru copii?

P. Cristian Galeriu : Deci, jertfa trebuie luată ca dar. Eu trebuie să dăruiesc celuilalt, asta trebuie să fac. Nu înseamnă că trebuie să mă anulez pe mine, să mă anihilez pe mine, ci, prin ceea ce fac, să-l am în vedere pe celălalt, să-i ofer ceva, ceea ce trebuie să-i ofer. Acum e foarte greu să-i oferi unui copil ceva, pentru că s-ar putea să nu-i convină ce-i oferi, s-ar putea să zică : prefer să mă uit pe telefon. Aici e un moment... Dar, cu siguranță va rămâne ceva, dacă tu întotdeauna vii în întâmpinarea copilului tău, și îi oferi ceea ce este bine să-i oferi. Nu înseamnă că trebuie să-i oferi cel mai nou telefon, dar trebuie să-i oferi timpul tău, trebuie să-i oferi atenția ta. Si când zic atenția, mă refer la urechea ta. Pentru că de foarte multe ori noi ne-am obișnuit să zicem : "copilul trebuie să asculte de părinte". E bine să asculte, pentru că și Hristos ascultă de Dumnezeu Tatăl, și S-a făcut ascultător până la moarte, dar El s-a făcut ascultător voind să se facă ascultător, alegând să se facă ascultător. Până când să se facă ascultător un copil, el trebuie să simtă dragostea ta, trebuie să simtă că-ți pasă, trebuie să te simtă aproape. Si atunci, o dată va asculta, o dată nu va asculta, dar, sigur, tu trebuie să-l asculți pe el când are ceva de spus. Să poți să te așezi, să nu te superi.

Mihai Morar : Dar, tocmai asta, mă gândesc că timpul ăsta, pe care îl oferim copiilor noștri devine din ce în ce mai mult o jertfă, pentru că așa cum ei sunt tentați de toate telefoanele, rețelele sociale, la fel suntem și noi, adulții, tentați, și atunci mi se pare că e un efort prea mare doar să fim acolo, să stăm cu copilul nostru.

P. Cristian Galeriu : Dar trebuie să fim, să-i oferim timp e deja o jertfă. Am fost acuma, nu vreau să fac nicio reclamă la niciun eveniment, dar sâmbătă am avut evenimentul acesta cu pelerinajul de Florii, pe care îl facem noi. Mergem de la Radu Vodă până la Catedrala Patriarhală, ca să arătăm cum a intrat Hristos în Ierusalim, și să Îl punem pe Dumnezeu în mijlocul cetății, cum se zicea mai demult. Si în timpul acesta am mai avut un eveniment de familie, cu alergare, știți foarte bine. Si eram puțin trist, vă spun sincer, adică zic : uite, sunt amândouă evenimentele puse în centru, se încurcă un pic unele pe altele, importanța fiecăruia, mă rog... Dar cu timpul m-am liniștit, pentru că mergând în această procesiune i-am văzut pe părinți cu copiii - e foarte frumos că e un eveniment minunat - i-am văzut, colorați cum erau ei așa, filmând ceea ce făceam noi. Si atuncea, pentru că aveam ramuri de finic în plus, mai mulți dintre noi ne am dus și le am oferit.

Mihai Morar : Ce frumos!

P. Cristian Galeriu : Si am zis : pentru că voi n-ați apucat să primiți, că n-ați ajuns acolo, dar uite că acuma ați venit, și sunteți interesați, și vă place să-L vedeți pe Dumnezeu în mijlocul cetății. Si îți dai seama : acest tip de eveniment... Nu te-ai dus până la urmă [la evenimentul de familie] dar mi-am dat seama. Zic : uite, asta a fost o ocazie. Am rezolvat și problema aceasta, au făcut o acțiune împreună, care este o acțiune foarte frumoasă, să alergi așa, și să donezi pentru cineva, și să participi, să fii împreună cu familia, să fie toată familia laolaltă, și să creezi așa, cum se spune în vremea de astăzi : sa creezi o amintire frumoasă, adică să existe această comunicare și participare la un lucru comun. Si după aceea ai luat și o binecuvântare, si uite cum ai câștigat două lucruri dintr-unul. Deci, într-adevăr, timpul nostru trebuie să fie mult mai mult pentru ei, atât cât ne îngăduie.

Mihai Morar : Exact ce spuneați despre sensul ăsta al credinței, de a fi în în celălalt.

P. Cristian Galeriu : De a fi în celălalt, de a privi spre nevoile celuilalt.

Suntem într-o lume în care Dumnezeu nu este binevenit

Mihai Morar : Da', apropo de Flori aseară am ajuns de la Chișinău acasă și am dat drumul la televizor la cele mai urmărite știri de seară din din România, și una dintre știrile principale era asta, că sărbătoarea Floriilor i-a scos pe români pentru prima oară la grătar în acest an. Însă, am văzut și la Chișinău, și am văzut și în București : toate bisericile erau pline - și nu pentru prima oară în anul ăsta, ci pentru a nu știu câta duminică : toate bisericile erau pline. La mine în cartier de exemplu, nu doar de Florii, în fiecare duminică. Biserica e atât de mică, încât lumea stă la slujbă și în curtea bisericii, unde sunt difuzoare scoase probabil așa.

P. Cristian Galeriu : Si mai ales dacă sunt copii, da, așa fac si la biserica Silvestru.

Mihai Morar :  Dar asta nu e o știre pentru televiziuni. Nu dă nimeni știrea asta, că bisericile în România sunt pline : și de tineri, și de corporatiști, și de familii.

 

P. Cristian Galeriu : Da, așa este. Nu știu de ce nu se dă știrea. Probabil că e de ajuns că dăm știrea că sunt Florile. Înțelegeți? Încă mai vorbim despre asta. Si acuma, întristarea pe care mi-o produce televiziunea probabil că o puteți înțelege, în general. Adică, de foarte multe ori am văzut știri care au pus față în față, și cu o ușoară tentă de superioritate, au pus față în față Biserica și anumite acțiuni sociale, să zicem care nu sunt neapărat în conformitate cu ceea ce spune Biserica. Dar e o amărăciune pe care o trăim cu toții. Suntem într-o lume în care Dumnezeu nu este binevenit. N-a fost niciodată binevenit Dumnezeu în lumea Lui, pentru că nu este atât de atractiv la prima vedere, pentru că cere un pic de efort, cere puțină jertfă, cere o renunțare la ceva, ca să poți vedea întregul. Adică noi nu suntem productivi, noi nu mărim bugetul. M-am gândit într-o situație din aceasta : ce înseamnă să țină post toată lumea? Ar însemna afaceri care dispar, adică tot ce înseamnă abatoare, sau un profit mai mic, un tip de organizare care să permită să nu desfaci carne în perioada respectivă, și alte multe lucruri ar însemna să țină toată lumea post. Pentru că postul nu e doar mâncare, postul înseamnă și mai puține ieșiri, și mai puține preocupări externe. Una din rugăciunea Sfântului Efraem Siru zice despre grija de multe : "duhul griji de multe, depărtează-l de la mine." Păi, grija de multe e baza societății de azi, pentru că trebuie să ne împărțim în toate părțile.

Doamne și Stăpânul vieții mele...

Mihai Morar : Adică grija de multe e un fel de overthinking overworking, un fel de burnout, nu?

P. Cristian Galeriu : Da, da. Noi când intrăm în post începem să spunem această rugăciune care se spune și la miezonoptică în toate zilele, dar în timpul postului se spune în mod public, și o aud mai mulți. Si acolo zice : duhul trândăviei [nu mi-l da mie]. Se începe cu "Doamne și Stăpânul vieții mele" - deja ai pus stăpân, știi cine ți-e stăpân, nu e nici șeful corporației, nici altcineva. "Doamne și stăpânul vieții mele" - a întregii mele vieți, nu doar a activității de serviciu, sau așa... "Doamne și stăpânul vieții, mele duhul trândăviei -primul - nu mi-l da mie, duhul griji de multe, al iubirii de stăpânire, și al grăirii în deșert..." Gândiți-vă la aceste patru duhuri, cât de prezente sunt : și trândăvia, și grija de multe - aceasta, pe care o trăim toți - și iubirea de stăpânire - pe care o vedem că se manifestă și la locul de muncă; până și în magazinul unde merg să-mi fac cumpărăturile îmi dau seama că fiecare om vrea să-l conducă pe celălalt - și după aceea, în grăirea în deșert. Cred că după alte țări, după o altă țară din Europa nu vreau să-i dau numele, suntem pe locul întâi la bârfă. Si pur și simplu, hai să vorbim la telefon. Despre ce? Dacă nu mai avem ce vorbi, vorbim despre cutare, ori ne plângem despre de greutăți, și atunci cârtim, ori spunem ce vrem să facem și ne lăudăm, ori ne am supărat pe vecinul și îi spunem altcuiva despre vecinul și încercăm să ne îndreptățim în fața unuia. Asta este vorbirea în deșert. Hai să le lăsăm puțin pe toate astea, hai să le lăsăm și să fim doar cu Dumnezeu.

Dumnezeu iese din confort, Dumnezeu nu e confortabil

Mihai Morar : Deci, cumva credința e contraintuitivă acestor vremuri, în care omul caută să fie în zona lui de confort, ca să folosesc o expresie contemporană. Credința e în afara zonei de confort.

P. Cristian Galeriu : Da, este în afara zonei de confort, este în afara zonei de confort dintru început, de când a fost adusă pe pământ, deci dintotdeauna. Confortul înseamnă să mă gândesc la mine, sau cel mult la cei de lângă mine, la cei apropiați ai mei. Si aici despre asta este vorba în Scriptură, cu samarineanul milostiv, când vine învățătorul de lege și zice: "ce să fac să moștenesc viața veșnică?". Că noi vrem și viața veșnică, eventual pe pământ, o vrem așa, în forma unei societăți care să ne permită un transumanism și așa mai departe. Ne-ar interesa. Pe fiecare cred că l-ar interesa să mai ia o piesă de schimb, un ficat, un așa... Ne interesează viața asta de veci în sistemul acesta, în sistemul în care noi facem tot ce vrem, și în sistemul în care aproapele meu este cel care are aceleași idei cu mine, cu care, mă rog, împart totuși o casă, sau care nu mă contrazice... 

Bun, și învățătorul de lege zice: "Ce să fac să moștenesc viața de veci?", "Care sunt poruncile?", "Păi, să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din toată puterea ta, din toată vârtutea ta, din tot cugetul tău, și pe aproapele tău că pe tine însuți". Deci L-a pus pe Dumnezeu. Dar, ca să se îndreptățească pe sine, zice învățătorul de lege : „Dar cine este aproapele meu?". Si bunicul observa foarte clar această centrare a problemei : o centrez pe mine, pe aproapele meu, iar cei din jurul meu gravitează în jurul meu. După ce spune Pilda samarineanului milostiv - cu cel căzut între tâlhari și lăsat acolo de preotul care trece, de levitul care trece, cu samarineanul care vine, adică unul de alt neam, care în niciun caz nu putea fi socotit dintre apropiați, și acesta îl ia și-l duce la casa de oaspeți, îl bandajează, îl îngrijește, lasă bani pentru el - îi-l întreabă Hristos pe învățătorul de lege: "Cine este aproapele celui căzut?" Vedeți cum a centrat dintr-o dată pe celălalt? Celălalt e important nu eu. Deci zona de confort este tot ce mă privește pe mine, tot ce mie îmi este convenabil, ușor, la îndemână. Trebuie să ieși din confortul tău. Dumnezeu a ieșit din "confortul" Lui, L-a trimis pe Fiul Lui să moară. Dumnezeu iese din confort, Dumnezeu nu e confortabil. Dumnezeu nu e confortabil cu tot ce facem noi, pentru că noi suntem o grămadă de copii care nu-L ascultă.

Mihai Morar : Dar, pe de altă parte, vă zic, din dezvoltare personală, nu neapărat din credință : nu există creștere decât în afara zonei de confort. Așa e și în credință?

P. Cristian Galeriu : Așa este și în credință. Dezvoltarea personală vine totuși după niște studii, iar dacă te duci în adâncul omului, omul este construit așa. Există oare dezvoltare personală să stau la televizor? Sau există dezvoltare personală dacă mă duc și mă mișc puțin, mă duc și alerg să vorbesc cu cineva? Dacă intru în contact, sunt pus într-o situație, așa cum sunt eu acum la emisiune. Adică, ar fi fost foarte confortabil să stau acasă să citesc.

Mihai Morar : Îmi cer scuze că v-am scos în afara zonelor de confort.

P. Cristian Galeriu : Dar, dacă m-ar fi întrebat Dumnezeu : "și cui folosește treaba asta, că stai tu și citești?". Noi trebuie să lucrăm! Nu sunt eu ca bunicul, care lucra cu hernie. Avea hernie care dădea pe dinafară. Avea niște brâie cu care mergea la conferință de trei ore. Nimeni nu știe că el trebuia să se mai așeze din când în când într-o masă, așa, și să împingă mațele înăuntru, că ieșeau. Avea un fel de brâu special, pentru că avea o hernie abdominală. Ficatul lui era făcut praf după pușcărie. Nu putea să nu mănânce mult timp, dar totuși reușea în acele trei ore - în care transpira, trebuia să-și schimbe toate hainele de pe el după aceea - reușea să înflăcăreze sute, sau mii de oameni, câți erau prezenți acolo, și asta era dincolo de orice zonă de confort posibil, dar așa a folosit.

Mihai Morar : Si el nu doar vorbea despre asta, propovăduia asta, ci și trăia așa. Citeam o mărturie, cred că a bunicii dumneavoastră, a preotesei Argentina, că la un moment dat bunicul ajunge acasă desculț, și-l întreabă ce s-a întâmplat. Si a zis: „Păi, am văzut un sărac care n-avea încălțări, și i le-am dat pe ale mele."

P. Cristian Galeriu : Da, așa trăia. Este real. Viața lui așa a fost. Si la Canal i s-a întâmplat asta. El a primit totuși, după câteva luni de când a fost închis, un pachet. Si s-au gândit să-i pună și niște ghete, și le a dat celui care era cel mai lipsit de acolo, și el a rămas cu ceea ce avea, care era, mă rog, rupt, posit. Egoismul nu prea însemna nimic pentru el.

50 de mii de golani au rostit Tatăl nostru într-un glas

Mihai Morar : Citeam un editorial mai vechi, al domnului Andrei Pleșu, care se numește chiar așa, "Modelul Galeriu", dar nu în sensul de idol, ci de lecție : viața trăită, ca să dea o lecție mai mai departe. Si mă gândeam că una dintre lecțiile Părintelui Galeriu, ale bunicului dumneavoastră, a fost momentul ăla din '90, din Piața Universității, când s a dus în mijlocul manifestanților și a citit Tatăl nostru.

P. Cristian Galeriu : Da, să știți că nu o dată. Deci pentru noi atunci era... Si eu ca seminarist mai fugeam din cămin. Bine, în perioada aceea nu stăteam la cămin. Reușisem să vin puțin acasă, ca să stau în umbra lui, să mai învăț câte ceva. Se mai se înmulțiseră elevii și aveam voie să fim și externi, nu doar interni la seminar. Si era obligatoriu, programul de seară era să mergem în piață. Si dacă reușea, venea tata de la Ploiești, sau mai venea Sorin Dumitrescu, și mergeam cu ei. Si dacă putea și Părintele să meargă, mergeam cu toții, și era foarte clar că va fi chemat sus la balcon să spună Tatăl nostru și să vorbească.

Mihai Morar : Cum a fost momentul ăla, când ei, cei din Piața Universității erau numiți "golani"? Cum a fost momentul ăla, când 50 de mii de golani au rostit Tatăl nostru într-un glas?

P. Cristian Galeriu : Ne-am umplut de speranță! Stiam ai cui suntem, știam ce vrem, și am simțit că Dumnezeu e acolo cu noi, pentru că L-am chemat. Si L-am chemat nu ca să ucidem pe cineva, nu ca să dăm jos pe cineva - mă rog, ne doream să nu fie un anumit președinte, evident, și o anumită orientare politică în țara noastră, și de aceea și eram acolo, dar o mărturiseam cât puteam noi de de frumos. Făceam curățenie, de multe ori am rămas noaptea, și am făcut curat și eu când eram în seminar acolo, ca să fim niște golani curați.

Mihai Morar : Dar el nu a avut probleme că după '90 a făcut politică, deși el spunea că el nu face politică, că face politica lui Hristos.

P. Cristian Galeriu : I s-a cerut să intre în PNȚCD și a refuzat. Si veneau mulți oameni și încercau să-l convingă să intre în politică, dar nu, pentru el politica era credința. Deci, credința era că noi trebuie să mărturisim Ortodoxia. Ortodoxia are tot ce-i trebuie, un singur lucru îi lipsește : să fie trăită.

Mihai Morar : Vă mulțumesc pentru darul ăsta, pe care mi l-ați dat, apropo de amintirea asta, din Piața Universității, cu rostirea rugăciunii Tatăl nostru, "Tâlcuirea Părintelui Galeriu la rugăciunea Tatăl nostru". Ai zice că nu e nimic de tâlcuit, e o rugăciune pe care o înțelege tot omul, de la pruncul învățat de bunică să să spună Tatăl nostru, până la...

P. Cristian Galeriu : În tot ce spune Hristos, cuvântul este accesibil oricui, e dăruit oricui. Ca să-l auzi, trebuie însă să ai inima deschisă. Să vrei să te intereseze ce a spus, măcar așa, din curiozitate, de ce a vrut Dumnezeu să trimită pe Fiul Său și să iasă din "confort", cum spuneți, și să vină să ne batem noi joc de El. Dar El a venit, și ne a învățat. Si Tatăl nostru este rugăciunea pe care o primim. Până la urmă este poate cel mai mare dar în cuvânt pe care ni l-a dat Hristos, pentru că ne așează în fața lui Dumnezeu în egalitate cu El. El spune așa : Tatăl nostru. În "nostru" este inclus și El. Undeva, când vezi un așa mare dar, nu poți să nu te duci și să încerci să vezi ce este dincolo de el. Mai ales că Părintele era o fire care cerceta extraordinar de mult, citea. Tot timpul pe care îl avea liber îl folosea să citească, să se informeze și nu putea să nu spună câte ceva. Nu e singurul, bineînțeles. Sunt comentarii, deci este explicat Tatăl nostru de Sfinții Părinți, de Biserică dintotdeauna, dar a simțit nevoia să-l aducă, să spună ceva în plus pentru vremea de azi.

Trebuie să cercetezi cuvântul.

Binele zidește, răul distruge

Mihai Morar : Si Părintele Galeriu avea o problemă cu cei care răstălmăceau cuvântul lui Dumnezeu. V-am povestit înainte de înregistrare că am văzut o cuvântare a bunicului dumneavoastră în care era foarte supărat pe cei care rostogolesc clișeul ăsta : "crede și nu cerceta", care de fapt nu apare...

P. Cristian Galeriu : Apare invers : "caută și vei afla", "bate și ți se va deschide". Nu există așa ceva. Viața lui a fost o cercetare. Venea la Paris stătea la Procure trei ore jumate să caute cărți. Lua toate cărțile și unde i se părea că e interesant, se oprea. Deci găsea un titlu interesant, găsea ceva interesant, se oprea și citea în librărie ore în șir. Îl găseai la 78-80 de ani aproape, la facultate în bibliotecă, când avea timp liber. Nu se ducea să vorbească, să bea o cafea, să bea un ceai, să stea de vorbă, decât dacă era vreo problemă urgentă pentru cineva. Dar, în rest, se ducea și se instruia, căuta și cercetarea. El spunea acest lucru, ăsta mi l-a mărturisit : "trebuie să cercetezi cuvântul". 

El n-a fost un om care nu-și punea întrebări. Își punea întrebări. L-a auzit pe Zorba Grecul : "eee... binele-răul; binele-răul; το καλό - το κακό". Si a zis: „Cum adică? Cum adică poți să relativizezi așa, binele și răul? Chiar așa, n-are nicio valoare? Unul este într-un fel, altul este într-alt fel. Ce diferențiază binele de rău?" Si întrebarea asta l-a chinuit, și bineînțeles că avea răspunsuri intermediare, dar răspunsul final i-a fost așa: "Binele zidește, răul distruge." Și ajunsese să spună la conferințe: „Beau un pahar cu apă, mă zidește; beau un pahar cu vin, mă zidește; beția mă distruge; mănânc o bucată de pâine, mă zidește; sunt lacom, mă distruge" Si asta e diferența dintre bine și rău : ceea ce zidește și ceea ce distruge. Poate să vadă oricine, oricând, la orice moment al vieții. În fiecare clipă în care trăiești vezi care e diferența dintre bine și rău, între ceea ce faci.

Să căutăm binele din fiecare om și să zidim pe el

Mihai Morar : Ce credeți că ar fi spus acum, la 22 de ani după ce s-a ridicat la ceruri, despre lumea asta în care trăim, că ea se zidește sau se distruge?

P. Cristian Galeriu : Să știți că nu m-am întrebat, dar o mă întreb acuma. Accept întrebarea. El a văzut cu siguranță distrugerea și zidirea lumii, și întotdeauna cred că ar fi spus: "uitați-vă la ce este bine și bun, și încercați să zidiți pe ceea ce este bun". Uitați-vă numai, în primul rând, la cea mai mare critică pe care a făcut-o televiziunilor. A fost critic față de televiziuni, și de media în general, în momentul în care a văzut că este împrăștiat răul, că se dau știrile rele. Se vorbește despre ce rău a făcut cineva nu știu unde. Răul nu trebuie spus, pentru că este contagios, se întinde. Deci ar fi căutat binele. Lăsați un pic răul deoparte, și hai să vedem pe ce putem zidi, hai să vedem, să căutăm binele din fiecare om și să zidim pe el. Si în primul rând trebuie să ne jertfim unii pentru alții, să trăim unii pentru alții, să fim atenți unii cu alții, să dăruim celorlalți. Niciodată să nu rămânem doar la noi înșine. Adică modelul lui de viață nu putea fi altfel de cum a fost. Asta ar fi fost și mesajul lui.

Mihai Morar : Deci credeți că în lumea asta încă este atât de mult bine, pe care dacă ne mutăm atenția, putem să zidim?

P. Cristian Galeriu : Am avut mărturia asta de multe ori. L-am întrebat puține lucruri în viață, să știți. În majoritatea timpului eram atent la ce spunea, eram prezent în situațiile în care vorbea cu alte persoane. Si l-am întrebat odată cum o să fac eu să spovedesc. Adică el a fost și un mare duhovnic, recunoscut pentru asta. A avut foarte, foarte mulți oameni pe care i-a spovedit, și stătea cu orele cu câte un creștin, stătea cât avea nevoie creștinul. Si zice : "Cristian, caută un lucru bun, un motiv pentru care să-l împărtășești". Așa se face zidirea! Si am trăit-o, deja o trăiesc ca duhovnic. Așa se face zidirea unui om, ascultându-l când vine la tine. Nu poți să te duci să vorbești cu el când el nu vrea să te audă. N-are niciun sens. Dar dacă el vrea să vorbească cu tine, trebuie să-l asculți. Si bineînțeles că poți să-i spui : n-ai ce căuta, că ești păcătos. De unde? Nu asta! Te duci și-i spui: "hai să vedem! Ce ai făcut?", "Cutare...", "Ce ai făcut?"... Si binele îl găsești. Găsești binele din omul acela, și pe acel bine începi să zidești. 

Îi spuneam cuiva, chiar dăunăzi, că într-o seară am stat cu Părintele ca să-l mai păzesc. Si, într-o vineri seară, a venit o persoană și a început să vorbească. Si vorbea doar persoana aceea. Si Părintele avea aceast obicei, așa stătea, stătea și asculta, și asculta și nu zicea nimica. Mai zicea decât "da, așa, da,..." Si omul spunea păsul acolo, și la un moment dat tresărea și zicea: "ai văzut?" Dintr-o dată totul se schimba, pentru că găsise de unde să-l agațe, de unde să înceapă să zidească, și de acolo începea să-l tragă. Si începea: „Uite ce lucru bun ai făcut! Haideți să vedem, dar nu s-a mai întâmplat oare și altădată să faci?"Adică tot timpul se ducea și zicea: "dar, n-ar fi bine să facem așa? Că uite poate..."  Si lua, și întorcea tot ce-i spusese, tot ce-i spusese întorcea în așa fel încât să vadă că putea, a avut întotdeauna alegerea și are alegerea de a face binele, are această putere să aleagă binele. 

Mihai Morar : Exact ca în psihologia pozitivă, care spune să nu te concentrezi pe punctele tale slabe, ci să îți identifici punctele forte, și să construiești pe ele.

P. Cristian Galeriu : Da, doar că aici vorbim de construcție cu Dumnezeu. 

Despătimirea, cunoașterea și iubirea

Mihai Morar : Dar, apropo de construcție cu Dumnezeu, ce înseamnă să crești în Dumnezeu? De unde începe? Cred că v-am auzit vorbind despre asta, că sunt trei etape ale...

P. Cristian Galeriu : Sunt trei etape, pe care le spun Sfinții Părinți pe care trebuie să le notăm, dar ele interferează foarte mult. Despătimirea este cea dintâi, adică acolo unde eu contez din ce în ce mai puțin, cu dorințele mele, cu ceea ce mă controlează pe mine. Că, ce înseamnă o patimă? O patimă înseamnă ceva care este mai puternic decât mine, care nu mă lasă, sunt robul ei. Si eu trebuie să fiu liber, și această libertate e o luptă pe care trebuie s-o am cu mine însumi, să renunț la ceva. Renunț la fumat, la băutură, la alte lucruri. Trebuie să renunț la ceva. Trebuie să ne despătim. Sunt obișnuit să vorbesc mult, trebuie să încerc să vorbesc mai puțin. Sunt obișnuit să vorbesc poate nu prea frumos, să nu mai vorbesc. Si așa mai departe, toate patimile acestea trebuiesc date la o parte, și asta este prima etapă.

Bineînțeles că prima etapă e conștientizarea lor. Trebuie să te pui la un moment dat în fața unei oglinzi. Cineva trebuie să-ți pună în față o oglindă. Acuma, ceea ce avem noi aici, ca discuție, este un fel de oglindă pentru cei care ne vor urmări. Poate suntem de folos cuiva, și pentru asta m-am rugat când am început emisiunea : să fim de folos măcar unui om. Trebuie să ai curajul să te uiți în tine însuți, să te verifici. Ca să te verifici trebuie să ai un model. Acel model nu e decât Hristos. Adică, orice model ai lua din lumea aceasta, acela va avea niște defecte, nu va fi o oglindă perfectă. Te uiți la Hristos și spui: „Doamne, sunt eu perfect? Dacă Tu ești modelul meu - de la început așa a vrut Tatăl, Tu să fii modelul nostru, al tuturor - semăn eu cu Tine? În ce semăn eu? În blândețe, în bunătate? Da', de unde?! Nu prea găsesc nimic din virtuțile Tale. Din frumusețea Ta nu se găsește nimic în mine." Dacă ajungi să faci conștientizarea aceasta... Si așa începe postul, cu canonul Sfântului Andrei Criteanu, în care sunt puse toate lucrurile acestea în fața noastră.

După ce le-ai conștientizat, trebuie să începi să te despătimești. După ce te ai despătimit, începi să cunoști, pentru că după ce nu mai vezi lucrurile posesiv, începi să le contempli, începi să le înțelegi rostul, să vezi că există un rost dincolo de plăcerea pe care ți-o produce ție un lucru. Si de atunci începi să cunoști și să vezi : uite ce dar îmi face Dumnezeu prin lucrul ăsta. Si acest lucru poate să fie, la rândul lui, un dar al meu către altcineva. Deci începi să cunoști altfel lumea, iar după aceea începi să iubești. Deci sunt cele trei trepte: despătimirea, cunoașterea și iubirea. Bineînțeles că iubire este câte puțin în fiecare, cunoașterea este puțin în toate. Dar sunt trepte, și se simte la un moment dat trecerea de la una la alta. Acuma, fiecare dintre noi trebuie să găsească în primul rând motivul pentru care să plece la drum.

Păcat și patimă

Mihai Morar : Dar care-i diferența dintre păcat și patimă? Că ați zis des-pătimirea?

P. Cristian Galeriu : Da, păcatul este un lucru care, așa învățăm ca la școală, păcatul este ceva ce se săvârșește cu voie, dar o dată, sau din întâmplare, sau, mă rog, în anumite condiții. Patima este un păcat care stăpânește, adică un păcat de care nu mai poți să scapi, e deja organic, a devenit o obișnuință a mea care mă controlează. 

Cel mai ușor e să spunem despre fumat. Se întâmplă, să zicem, că cineva vrea să încerce și după aia se lasă. A greșit, pentru că a făcut ceva care este contrar ființei lui, și e doar păcat. Fumatul e păcat pentru că-ți face rău, îți distruge ființa. Nu e patimă, dar din momentul în care tu ai ajuns la două pachete pe zi, și continui, asta e o patimă. Sau ajungi să te enervezi pe cineva că nu-ți dă o țigară, că n-ai o țigară : "aoleu, ce nervos sunt că n-am țigări". Stiți, acolo e o patimă și mă controlează ea pe mine. Eu nu mai sunt liber.

Mihai Morar : Deci, să înjuri pe cineva e un păcat, să urăști pe cineva e o patimă.

P. Cristian Galeriu : Da, să înjuri pe cineva, tot e și aici o problemă, că obișnuința de a de a folosi cuvinte nepotrivite, jignitoare, arată o lipsă de iubire înlăuntrul tău, arată că nu ești bine, nu ești chiar bine. Chiar dacă, să zicem, în timp, ai tu părerea despre tine că ții la oameni, dar, dacă ajungi să înjuri, nu prea e bine, adică înăuntru sunt alte patimi care s-au așezat. Cum ar fi, legată de înjurături, mânia e cel mai aproape.

Mihai Morar : Mânia adică furia, nu?

P. Cristian Galeriu : Furia, adică această dispoziție a sufletului de a se manifesta violent în afară, împotriva cuiva. Si există și în psihologie niște tipologii, nu? Există colericul. Deci acolo trebuie lucrat foarte mult. Omul trebuie să cunoască asta, că uneori nu vine din afară, ci vine din lăuntru, din moștenirea pe care o are. Alteori vine din obișnuință. Poți deveni mai coleric sau mai puțin coleric, dar, în principiu, este totuși o moștenire, și aice trebuie să te lupți cu ea. 

Si bunicul, să știți că avea această patimă, era coleric. Eu n-am întâlnit niciun om care să-l fi văzut într-o manifestare din asta, dar el mi a spus : "Cristian, să știi că și eu - pentru că și eu sunt - sunt așa, mânios, dar am învățat să-mi canalizez energia aceea care apare într-un alt sens". Si dacă-l auziți, dacă ascultați predicile lui, vedeți că la un moment dat ridică tonul serios. Si asta pentru că are această putere înăuntru. Ea este de fapt o putere care, zicem noi, că ne-a dat-o Dumnezeu când am căzut, pentru că aveam nevoie de un sprijin, și ne a dat iuțimea. Ne-a dat iuțimea și dorința. Înainte nu aveam nevoie de dorință pentru că le aveam pe toate la un loc. Atuncea, când am căzut, ne-a zis: „Uite, mai aveți două daruri de la Mine, iuțimea și dorința". Iuțimea, ca să vă mișcați spre un lucru pe care îl doriți, să vă mișcați cu putere, să aveți acest impuls de a merge înainte, de a deveni, de a fi mai bun.

Mihai Morar : Deci, practic, tu poți să-ți transformi patimile astea. Spre exemplu, bunicul și-a transformat mânia în felul lui de a vorbi puternic și apăsat mulțimilor.

P. Cristian Galeriu : Da, pentru că, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul - pe care mi l-a dat ca teză de doctorat Părintele Galeriu și Părintele Ștefan Alexe, Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi !- la Sfântul Maxim Mărturisitor se spune foarte clar: "Fiecare ființă, fiecare fire, are niște puteri, iar fiecare putere are niște lucrări." Adică nu există nicio fire care să nu aibă niște puteri. Si piatra are puterile ei, pe care nu le poate pune în acțiune, dar le pune omul în acțiune. Cățelul latră, pisica miaună - deci astea sunt niște puteri pe care le are firea respectivă. Acuma, ele pot fi puse în acțiune în conformitate cu scopul pe care ni l-a dat Dumnezeu sau nu. Adică, atunci când vorbesc pot să-L cuvântez pe Dumnezeu, sau pot să înjur pe cineva. În momentul în care am înjurat, eu folosesc aceeași putere pe care o am de a vorbi cu Dumnezeu, dar o folosesc împotriva lui Dumnezeu, împotriva omului, împotriva mea. Si atunci apare înlăuntrul meu apare o fisură. 

Bunicul zicea că păcatul este cancer, pentru că tu folosești o putere bună într-un scop rău, așa cum o celulă se transformă dintr-una bună într-una rea, și dă tumori, dă neoplasm, tot așa păcatul folosește o putere de a mea și crează înlăuntrul meu un rău, o boală. Păcatul e boală, dar patima este boală grea, e boală lungă. Adică noi trebuie să avem grijă cum ne folosim puterile. Pentru că noi ne construim pe noi. Dumnezeu zice: „Haide să facem din tine fiul Meu, să facem să semeni cu Hristos." Asta spune fiecăruia la naștere: "Vreau să semănați cu Hristos." Cine nu vrea să fie bun, răbdător, iubitor, darnic? Că fiecare, dacă se uită în inima lui, vrea să fie așa ceva.

Mihai Morar : Adică ăsta e chipul și asemănarea lui Dumnezeu?

P. Cristian Galeriu : Da, să fii după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Deci noi ne recunoaștem. E adevărat că uneori ne recunoaștem și spunem: „pot fi și fără Hristos așa". Hristos a zis o dată : „Fără Mine nu veți putea face nimic". Acuma, fiecare dacă vrea să-L asculte sau să nu-L asculte, [e treaba lui]. Dar fiecare recunoaște înlăuntrul lui această dorință a binelui. Această căutare a fericirii și a binelui, fiecare o dorește. O dorește, și se supără când n-o vede la aproapele. Mai puțin se supără când n-o face el. Dar câteodată se supără și pe el : "uite că n-am reușit să fac un bine, și sunt supărat pe mine că n-am reușit să răspund bine fratelui meu" sau "trebuia să-i spun 'la mulți ani' și i-am zis: „Ce facem cu averea lui tata?". Stiți, adică undeva puterile mele sunt sub stăpânirea mea. Ele nu mai sunt sub stăpânirea mea când sunt împătimite, când s-au obișnuit cu plăcerea, cu căutarea plăcerii. 

Cu asta ne-am luptat în post, să nu mai căutăm plăcerea noastră. Asta înseamnă postul, să nu-ți mai cauți pofta, să nu-ți mai împlinești pofta. Atâta tot. Poate s-o spună și un atlet, ca să fie în formă, trebuie să se lupte cu pofta lui. Poate s-o spună oricine, că la un moment dat trebuie să te lupți cu pofta ta. O spune un medic, o spune oricine. Si atunci postul, vedeți că este un lucru foarte bun, și este o așezare a mea în rânduiala pe care o vrea Dumnezeu pentru mine. Adică eu să încep să-mi folosesc puterile mele pentru a semăna cu El. 

Mihai Morar : De fapt postul e un antrenament pentru despătimire.

P. Cristian Galeriu : Aș spune că e chiar lupta despătimirii. Acolo este, să zicem, prima bătălie, Postul acesta Mare.

Mihai Morar : Dacă eu pot să postesc o sumă de săptămâni, înseamnă că pot să mă lupt și cu celelalte patimi ale mele. 

P. Cristian Galeriu : Postul chiar asta înseamnă, lupta cu toate patimile, nu numai cu una, nu numai cu cea a mâncării și a băuturii. 

Mihai Morar : Dar Dumnezeu iartă doar păcatele și patimile ni le despătim singuri?

P. Cristian Galeriu : Nu ! Dumnezeu iartă păcatele, chiar dacă ele sunt patimi, dar trebuie să luptăm împreună cu El și noi ca să scăpăm de ele. Pentri că, uite, poate veni cineva la mine, și-mi spune: "vreau să mă las de fumat." Și, tot de la bunicul o să dau un exemplu. "Vrei?", zice: „da, dar nu pot.", "Eu cred că nu vrei, pentru că dacă ai vrea, ai putea". Si zice: "păi da, dar..." Adică omul începe să se gândească că totuși n-ar vrea să renunțe. Ei, atunci Dumnezeu zice : "Eu pot să te iert acuma, că ai fumat. Dar ce facem mâine, te apuci din nou?" Si atunci i-a spus bunicul :„Haide, du-te la Maica Domnului în fața icoanei și spune: Maica Domnului vreau să mă las de fumat, ajută-mă!". 

Nu știu dacă știți, în Evanghelie, atunci când vine să vindece pe copilul îndrăcit, Hristos îl întreabă pe tatăl: "Crezi tu că pot să fac asta?", "Cred, Doamne, ajută necredinței mele". Tot așa e și aici : da, Doamne, vreau, dar ajută-mă, că am voința slabă". 

Si s-a întâmplat, am două cazuri de oameni care au făcut asta, s-au dus în fața icoanei Maicii Domnului, s-au rugat, și după acea spovedanie nu au mai fumat. Deci despătimirea nu poți s-o faci chiar singur, pentru că ești slab, dar trebuie să știi că ai întotdeauna ajutor pe Dumnezeu. Slăbiciunea omului nu e o problemă atâta vreme cât omul cere ajutorul lui Dumnezeu. E o problemă când rămâne în ea, când se complace în slăbiciunea respectivă, când cedează când nu vrea să lupte. 

Mihai Morar : Îmi place tare mult felul ăsta democratic în care prezentați ceea ce ne lasă Dumnezeu să alegem. Practic avem impresia că avem libertatea alegerii.

De ce îngăduie Dumnezeu răul ?

P. Cristian Galeriu : Păi este evidentă libertatea. Unii se întreabă de ce îngăduie Dumnezeu răul. Pentru că ne îngăduie pe fiecare dintre noi, așteptându-ne să ne întoarcem. De aceea îl îngăduie. Dumnezeu îngăduie răul pentru că așteaptă să ne întoarcem. Nu ne poate obliga, n-o să vină niciodată să zică : acuma vă pedepsesc.

Mihai Morar : Si bolile copiilor au legătură tot cu asta?

P. Cristian Galeriu : Bolile copiilor cu siguranță au legătură cu tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră, pentru că răul pe care îl facem noi este nemăsurat, aproape. Răul pe care îl facem cu fiecare gest. Vorbeam ieri cu cineva că : am pornit mașina, am făcut rău. Doar pentru faptul că am pornit mașina, am stricat aerul, am poluat aerul, am pus și eu acolo o miime de cent la bursă, într-o luptă pe interese. Dar poluarea, în special, este cea care ne distruge, și consumul. Vedeți, mereu la știri ni se spune că suntem o societate bazată pe consum, adică fără consum nu există creștere economică în majoritatea cazurilor. Si atunci noi ajungem să consumăm, să consumăm ce? Că nu mai avem ce să consumăm. Nu mai putem să mâncăm carne, că nu știu ce se întâmplă cu metanul de la vaci. Începem să găsim alte soluții, dar noi tot consumăm, înlocuim unul cu altul. Nici nu se știe cu ce ne mai ne hrănim, cum facem toate acestea să se dezvolte, cum și în ce măsură intervenim genetic asupra lor. Si atunci ne întrebăm de ce ni se întâmplă niște lucruri. Nu știu, cred că are legătură totuși cu modul nostru de a trăi astăzi. 

Mihai Morar : Eu vin după o perioadă destul de complicată, în care a trebuit să particip la moartea unui prieten foarte bun. Am copilărit împreună, am ținut legătura și acum, în ultimii ani. Colaboram în continuare. Eu am crescut la bloc, în curtea unui bloc din Baia Mare. El era cel mai mare dintre noi. Anul ăsta ar fi împlinit 50 de ani. Si a lăsat în urma lui doi copii. Un om minunat. Si am auzit de foarte multe ori... Chiar dacă mi-e greu să să pricep, să înțeleg. Dar cine sunt eu? Cum înțelege mama lui, cum înțelege tatăl lui, sau cum înțeleg copiii [faptul ca] a murit chiar în ziua în care fiul lui cel mare împlinea 10 ani. Si mereu aud asta, că Dumnezeu îi alege pe cei mai buni... - pe cei buni, la fel cum și Iisus a fost Cel bun, Cel mai bun. 

P. Cristian Galeriu : Eu nu știu. Eu știu că Dumnezeu ne iubește pe toți. Eu știu că viața mea nu se termină aici, nu se termină odată cu moartea. Eu știu că pentru fiecare om există un drum, care îl lucrează împreună cu Dumnezeu, și îi este de folos fiecăruia să ia lucrurile așa cum sunt. Am pe cineva apropiat, în aceeași situație. Citeam zilele acestea despre Iosif Isihastul. Acolo e cu totul altă situație. El când se duce la Sfântul Munte nu găsește pe nimeni care să-l îndrume, până la un moment dat. Dar tocmai pentru că trebuia să-L găsească pe Acela care l-a îndrumat, toți ceilalți l-au respins. Adică el a primit tot timpul lucrurile acestea, și a plâns : "Doamne, nimeni nu mă vrea, nimeni nu mă primește". 

Eu cred că toată istoria lumii este plină de moarte, e plină de despărțiri și de suferințe. Toată istoria lumii! Dar, în toată istoria lumii Dumnezeu este prezent, și drumul nostru, atât cât este el de greu, când ne despărțim de cineva, eu cred că noi dobândim puteri acolo. Puterea vine din a trece peste acel moment cu gândul la întâlnirea viitoare. 

Eu mărturisesc despre bunicul. Bunicul a avut patru băieți. Trei dintre ei au murit după el, dar înainte de mamă, la vârste de 60 și un pic de ani. Adică bunica a supraviețuit. Mai este un singur băiat, care mai trăiește acum la Ploiești. Si bunica a aflat târziu lucrul ăsta pe care vi-l spun acuma. Unul dintre finii Părintelui Galeriu l-a visat într-o noapte pe bunicul. Mergea printr-o pajiște, acest fin, și pe marginea drumului a văzut o mogăldeață. Si când s-a dus, uite nașul : "nașule, ce face aicea?" - că bunicul era nașul lui. "A, bine, îmi aștept copiii!" 

Învierea lui Hristos aduce un lucru, dacă nu trăim asta... Învierea lui Hristos este totul! Dincolo, ea rezolvă toate problemele. Toți ne vom întâlni! E o despărțire pentru un timp. Toți ne vom întâlni! Sper doar să ne fie bine. Pentru asta trebuie să ne pregătim. 

Asta a fost sensul istoriei, pentru toți oamenii, până acum vreo 100 -150 de ani - pe oameni îi preocupa asta. Gândiți-vă, eu slujesc într-o biserică făcută de doi dintre cei mai mari negustori români din vremea respectivă, singurii care aveau prăvălie pe Lipscani. Nu mai erau alti români, erau brașoveni, cărora le-au murit toți șapte copii de holeră. Ce au făcut? Au făcut o biserică unde să-i pomenească și pe copii și pe ei, ca să fie ei siguri că se duc în rai și să se vadă cu toții acolo. Pe toți oamenii înainte îi preocupa asta : ce se întâmplă cu mine după moarte?

Mihai Morar : Au zidit binele.

P. Cristian Galeriu : Au zidit binele! Pe oameni asta trebuie să-i intereseze : ce se întâmplă cu mine după moarte. Există ceva mai sigur decât moartea pe pământ? Nu există! Așa se spune : singura certitudine a vieții e moartea. 

Acasă este la Dumnezeu, acasă este la Tata

Mihai Morar : Dar, pe de altă parte, la moartea cuiva suferă cel mai mult cei care rămân, și atunci ce i-ați spune unei mame care își pierde copilul, și nu mai înțelege nimic din viață?

P. Cristian Galeriu : I-aș spune ceea ce am spus, că s-au întâmplat multe situații. Eu i-am dat veștile bunicii de exemplu. Eu am anunțat-o că toți ccopiii ei au murit. Credința în înviere te face puternic. Trebuie să spui doar : sufletul e acolo e viu, sufletul n-a murit. Le-am spus odată la predică unora, și după aceea au început să fie mai atenți : nu muriți! Noi suntem veșnici! Noi suntem veșnici ! Fiecare se duce mai devreme sau mai târziu acasă. Pentru că acasă nu e aici! 

Patimile astea fac din noi, patimile fac să credem că noi suntem acasă undeva, pentru că ne umplem, ne înconjurăm de toate cele care ne sunt plăcute, și confortabile, și dorite, și construim un acasă. Când te duci la o înmormântare vezi că acel acasă pentru omul acela nu există. Pentru că s-a terminat, pentru el nu mai reprezintă nimic. Am fost și eu într-o situație în care am crezut că mor, și în momentul ăla absolut fiecare lucru din casa aia mi se părea străin. Nu înțelegeam ce este, la ce-mi folosește mie acel lucru, pentru că eu nu mai am nimic cu el. Ori, haideți să mergem, să vedem puțin, acasă este la Dumnezeu. Asta ne spune Biserica. Acasă este la Tata. De aia îl numim Tată !  Hai acasă la Tata ! Mergem acasă la Tata !

Îmi pare rău că a plecat mai devreme, este cumplit într-adevăr, nu poți, nu am ce să vorbesc despre suferința unui om, nu știu ce este în inima cuiva în acest moment.

Mihai Morar : Ati zis că într-un moment de suferință al dumneavoastră, dintr-o dată tot ce era în jurul dumneavoastră material părea străin. V-aș întreba : de ce e mai ușor să-L simțim pe Dumnezeu în suferință decât în bucurie?

P. Cristian Galeriu : Pentru că atunci suntem sinceri cu noi, atunci am renunțat la toată carapacea cu care ne-am înconjurat, la toate lucrurile pe care ni le-am îngrămădit în cap și în inimă. 

Si, încă un cuvânt. Stiți care e icoana Învierii la noi, că se numește Pogorârea la iad. Stiți de ce o avem pe aceasta? Pentru că, foarte simplu, Hristos este în iadul sufletului nostru de la botez. Ce facem? Îl lăsăm singur acolo? Că El stă si strigă să ne ridicăm. Ori noi credem că suntem într-un rai. 

Când începi să te vezi pe tine, și  începi să cauți câte lucruri în plus ai făcut, și lucruri nefolositoare, sau lucruri rele, sau lucruri care, mă rog, nu contează, le-ai pus înlăuntru, le-ai îngrămădit peste tine, toate gândurile, toate trăirile toate supărările, toate mâniile, toate invidiile, toate lucrurile astea... Toate astea sunt îngrămădite înăuntrul nostru și noi nu recunoaștem asta. 

Noi trăim undeva la suprafață, scoatem capul la suprafață, și zicem că suntem bine, dar, în realitate, înăuntrul nostru e îngrămădită toată mizeria asta. Iar vocea lui Hristos și a conștiinței, care ne spune: „Hai să facem binele, hai să vedem, hai să ne curățăm, hai să iertăm, hai să..." se aude așa, vag, din când în când, ca o neliniște. Dar atât! Când începi să cauți acolo, trebuie să cobori în iadul tău, să ai curaj să cobori, și asta faci la spovedanie, când te duci, sau în post. Si atunci Hristos te ia de mână și te ridică. Dar El te așteaptă acolo. El nu este indiferent la ce facem noi. El suferă, stă pe cruce, și așteaptă să ne ridicăm. 

Numele lui Dumnezeu să-l rostim când ne rugăm și cand îl mărturisim

Mihai Morar : Când avem voie să-L rostim pe Dumnezeu? Adică numele lui Dumnezeu nu-l rostim prea des, nu-l punem în orice context ?

P. Cristian Galeriu : Păi să avem grijă să nu-l spunem decât când ne rugăm. Când ne rugăm și-l mărturisim. Atât ! Nu trebuie pus în orice context și în orice formă. Dacă vorbesc cu Dumnezeu, păi să se știe că vorbesc cu El. Adică să-mi asum că vorbesc cu El : Doamne, iartă-mă; Doamne, am greșit, îmi pare rău; Doamne, ajută-mă că nu știu ce să fac; îți mulțumesc, Doamne, pentru cutare; Te mărturisesc, că Tu ești Dumnezeul meu...

Mihai Morar : Deci să nu-l mai folosim în orice context. Nu știu, de la discursuri... până la discursul politic 

P. Cristian Galeriu : În discursul politic are loc când spui la sfârșit : "așa să-mi ajute Dumnezeu!" 

Mihai Morar : E de obicei când depui jurământul

P. Cristian Galeriu : Da, sau dacă te duci și faci campanie electorală și spui că vreau să fac nu știu ce, să  creez, nu știu, așa zic : așa să-mi ajute Dumnezeu! Pot să spun la sfârșit.

Mihai Morar : Mă gândeam la asta, că în ebraică numele lui Dumnezeu nu poate fi pronunțat. 

P. Cristian Galeriu : Da, ei n-aveau dreptul să-l pronunțe. Si noi, la biserica Sfântul Silvestru, avem istoria asta care s-a întâmplat pe vremea Sfântului Constantin cel Mare, când se spune că a fost o dispută, căci creștinismul, fiind recunoscut atunci, evreii au fost foarte supărați - pentru că, la un moment dat, au apărut disensiunile acestea, între între iudaism și creștinism, și câțiva învățați iudei s-au dus și au încercat să-l convingă, că nu-i adevărat, că creștinismul este o minciună. Si, bineînțeles, Sfântul Silvestru a folosit și texte din Vechiul Testament, nu numai cele pe care le-a spus Hristos. Dar, la un moment dat unul dintre rabini a zis : "uite, aduceți-mi un bou aici". Au adus un bou, i-a șoptit la ureche numele lui Dumnezeu, și boul a murit. Si Sfântul Silvestru s-a dus la bou și i-a zis: "în numele lui Iisus Hristos, ridică-te". Si s-a ridicat boul. Si de unde era un bou care nu prea stătea, acuma devenise un bou blând. Sunt niște lucruri, adică ei n-aveau dreptul să rostească acest nume al lui Dumnezeu, și pentru că ei nu au reușit atunci să-și păstreze credința într-adevăr, pentru că tot timpul dădeau în câte ceva... și tot Vechiul Testament e plin. Adică nu e ca și cum i-am acuza de ceva, este realitatea istoriei. Dar nouă, Hristos ne-a spus numele lui Dumnezeu. Si noi, în teologie, când mai discutăm, spunem așa, că numele de Dumnezeu este mai mic decât numele de Tată, pentru că numele de Dumnezeu se referă la relația lui Dumnezeu cu creația, pe când numele de Tată se referă la relația lui cu Fiul veșnic. Si atunci nouă, Hristos, dându-ne acest nume pentru Dumnezeu : Tatăl nostru, să spunem Tatăl nostru, ne ridică pe noi în viața Lui, ne ridică la nivelul la care Dumnezeu ne vrea dumnezei. Aice nu mai înțelegem noi, ne pierdem cu toate lucrurile. Ne vrea dumnezei !

Despre comunicarea între oameni pe internet

Mihai Morar : Mi a rămas minte ce spuneați, că ne dă libertatea asta, de a alege, bine-rău, că orice putem să transformăm în zidire sau în distrugere, dar nu știu câtă libertate de alegere mai avem în vremurile astea, în care vine algoritmul social media... Nu aveți Facebook, instagram, tiktok ?

P. Cristian Galeriu : Nu! 

Mihai Morar : Dar bănuiesc că știți despre ce e vorba, cu algoritmul rețelelor de social media, care doar în mintea noastră ne dă impresia că avem libertatea de a alege, și a avea o fereastră către lume în care noi hotărâm ce vedem prin ferereastra respectivă, doar că algoritmul vine și zice: „Tu n-o să vezi ceea ce vrei tu, ci ceea ce cred eu că ți se potrivește, ceea ce vreau eu să-ți arăt." Adică trăim vremurile în care nu mai există liberul arbitru. Algoritmul este un fel de antihrist ?

P. Cristian Galeriu : Nu e un fel de antihrist. Da, antihrist înseamnă împotriva lui Hristos. Atâta vreme cât este afectată libertatea mea, ar trebui să mi pună o întrebare serioasă, dacă să mai folosesc acele sisteme, pentru că eu sunt... O să vă spun așa, unul dintre dorurile mele permanente este să merg la Sfântul Munte. Si acolo, ceea ce mă bucură în mod clar, este că nu mă ocup cu nimic altceva decât cu slujba. Adică mă duc de la o mănăstire, la alta, mă închin, stau cu sfinții de vorbă, vorbesc cu Părinții care sunt acolo, și libertatea despre care vorbiți este efectivă. Nimeni nu-mi spune nimic ce să fac, cum să fac, sau așa..., decât știu o rânduială, care este a slujbei și care, ca să umplu timpul cu rugăciune și cu ceea ce este de folos sufletului, să mă zidesc sufletește, și mă duc acolo și mă zidesc. Nimic nu mă schimbă acolo, nimic nu vine să mă atace, decât, bineînțeles, poate să vină un gând, poate să vină cineva, unul dintre cei care este în grup, poate să aibă câte o idee mai năstrușnică, și, mă rog... 

Dar eu nu înțeleg de ce ne facem robi, pentru că tot ceea ce văd în jurul meu, toată această dezvoltare, inclusiv a inteligenței artificiale, se face pe seama și pe cheltuiala noastră, împotriva noastră. 

Si bunicul a fost întrebat o dată când a apărut internetul, ce părere are. Si Părintele a spus: „e un lucru foarte bun, pentru că întărește comunicarea între oameni" - dar aicea e vorba despre cum gândește el comunicarea! Adică comunicarea unei valori, conținutul pe care eu îl dau mai departe trebuie să aibă valoare de jertfa mea, să fie darul meu pentru celălalt. Trebuie să fie unul care să-l zidească pe celălalt.

Si un alt profesor, Florin Munteanu  - Dumnezeu să-i dea sănătate! care a fost la Politehnică, spunea: "omenirea are o menire. Dar nu știm dacă în acest moment dezvoltarea tehnologică este dublată și de o conștiință la fel de dezvoltată". Adică, ceea ce putem noi face, trebuie să aibă în spate o conștiință morală, trebuie să aibă în spate o conștiință critică, care să spună : asta este bună, asta nu e bună. Ori, acum, modul în care accesul acesta este liber, și concurența dintre firme face ca să se dea din ce în ce mai mult așa zisă libertate oamenilor în a folosi, și a posta, și a face lucruri. De fapt încarcă lumea cu conținut fără conținut. Adică e ceva distructiv.

Mihai Morar : Stiți, amintindu-ne ce a spus bunicul dumneavoastră, culmea, internetul, și mai cu seamă rețelele sociale, au făcut o chestie grozavă, să ne apropie de cei îndepărtați, dar ne au îndepărtat de cei apropiați. 

P. Cristian Galeriu : Așa, acuma trebuie să vedem în ce măsură ne-au apropiat și de cei depărtați, dar într-adevăr, putem comunica cu ei.

Mihai Morar : Dar puteți trăi într-o lume fără identitate virtuală. 

P. Cristian Galeriu : Bineînțeles. Eu m-am născut într o lume fără identitate virtuală. Anul ăsta fac 53 de ani. Deci le-am văzut cum au apărut, nu m-am lăsat atras de ele. Bineînțeles că mi se întâmplă să văd câte ceva ce-mi trimite cineva, dar cam atât. Si acelea aleg să le văd, sau să nu le văd, știți. 

Mihai Morar : Deci n-aveți sentimentul ăsta de FOMO (Fear of Missing Out)

P. Cristian Galeriu : Nu!

Mihai Morar : Adică, dacă nu sunt pe Facebook, am pierdut știrile momentului; dacă nu sunt pe Instagram, nu știu care sunt trendurile momentului...

Cei care țin frâiele lumii nu mai sunt mânați de Dumnezeu

P. Cristian Galeriu : Mihai, să mă iertați, pentru mine frica este să Îl uit pe Dumnezeu. Câtă vreme știu că Dumnezeu are grijă de mine - și asta este probat - câtă vreme știu că Dumnezeu are grijă de mine, mă încred în El, mă trezesc acolo unde trebuie să fiu. Adică sunt tot ce are El grijă să se întâmple. Nu trebuie să am informații. Informațiile acestea s-ar putea ca să nu-mi folosească, pentru că mă pot duce la judecarea oamenilor, mă pot duce la sentimente neplăcute pe care pot să le am, și nu vreau să le am neapărat. Bineînțeles că mă uit câteodată la știri, să știu ce se întâmplă în lume. Văd necazurile care sunt și mă doare că nu găsim... Îi spuneam cuiva astăzi, care mi-a spus despre bombardamentul de curând, de Florii, din Ucraina, zic : am așa, o vagă impresie, dar nu chiar vagă, că fiecare dintre cei care conduc în momentul ăsta, care au ceva frâie la îndemână, nu mai sunt mânați de Dumnezeu, deci nu-i interesează. 

Mihai Morar : Chiar dacă mulți au venit la putere pe valori creștine, luându-L pe Dumnezeu în discursurile lor.

P. Cristian Galeriu : Nu știu, nu am auzit, nu știu despre acest mod de a viețui în Hristos. Adică pentru mine, că mă consider creștin, uciderea nu este un lucru de făcut, adică nu se practică. Niciun fel de ucidere nu trebuie practicată, pentru că tu lași pe om să își ducă viața lui și să-și rânduiască mântuirea lui. Bineînțeles că Dumnezeu o să aibă El grijă de cine a murit și cum a murit, și o să știe El cum să-l judece pe fiecare, și să ierte păcatele. Ceea ce nu știe fiecare, din cei care aruncă bomba, este că atunci când a aruncat bomba el a luat păcatele celui care a murit. Să-l văd cum răspunde de păcate de care habar n-are!

Mihai Morar : Părinte nu vreau să facem politică, dar am citit un articol, cred că în weekendul ăsta -   zburam spre Chișinău -, în care se făcea o analiză a oamenilor care au ajuns să conducă lumea - trăim niște timpuri în care pare că autocrația este cea care mână popoarele - și era o analiză legată de vârsta marilor conducători ai lumii. Putin are 72, Trump 78 sau 79, Erdogan 71, aiatolahul Iranului 85 de ani. Si întrebarea cu care se termina articolul era : de ce sunt conducătorii ăștia, ai lumii, bătrânii ăștia care ne conduc, de ce sunt atât de nervoși? 

P. Cristian Galeriu : Ați fost la Sfântul Munte?

 

Mihai Morar : Da. 

P. Cristian Galeriu : Ați fost și la Sucevița?

Mihai Morar : Da, n-am văzut bătrâni nervoși.

P. Cristian Galeriu : Nu, nu, bătrâni nervoși sigur că mai sunt, dar doar așa, mai aprigi, dar în niciun caz nu distrugători. Vă întrebam pentru că răspunsul este pe fresca Judecății de Apoi. Mai marii lumii sunt de partea diavolului. 

Mihai Morar : Păi și ce trebuie să facem, să ne rugăm pentru ei? 

P. Cristian Galeriu : Gândiți-vă că Sfântul Apostol Pavel când a zis să ne rugăm pentru conducători, la câțiva ani a fost omorât de conducători, pentru că erau anticreștini. Nu era atunci Nero împărat al Romei, și totuși zicea să ne rugăm pentru ei.

Singurul om asupra căruia am putere sunt eu

Mihai Morar : Dar cine se ruga pentru demoni? Cred că Sfântul Isaac Sirul ajunsese să se roage, nu? 

P. Cristian Galeriu : Sfântul Sisoie cel Mare se ruga și îi scotea. Deci se poate. Dar eu zic să nu ne rugăm pentru demoni, pentru că supărarea lor s-ar putea să ne să fie mai mare decât puterile noastre. Dar pentru conducătorii ăștia trebuie să ne rugăm, pentru că de ei depinde... Adică nu zic de ei depinde, nu știu, depinde de mine în ce stare de suflet sunt. 

Ieri le-am scris un mesaj pe grupul de WhatsApp - ăsta e singurul grup pe care îl am, ca să comunic cu parohia - și acolo le am scris de Flori următorul mesaj: "Fiecare gând pentru un om înseamnă o floare în inima dumneavoastră. Fiecare gând rău față de un om înseamnă că omorâm acea floare. Deci stă în puterea noastră ca viața noastră să fie un deșert, inima noastră să fie un deșert, sau un rai". Pentru că singurul om asupra căruia am putere sunt eu. Deci trebuie să mă zidesc pe mine după chipul lui Dumnezeu. Asta este rostul meu, asta este ceea ce vreau : să mă zidesc pe mine după după chipul lui Dumnezeu. Nu știu unde o să ajung, cred că n-am pus început, dar trebuie să fac asta, să mă lupt.

Mihai Morar : Ce mesaj o să scrieți pe grupul de WhatsApp al parohiei în duminica Paștelui?

P. Cristian Galeriu : Să știți că mai mult mă gândesc la ce cuvânt voi spune, că sunt eu de rând, și trebuie să spun cuvântul în fața lumii, predica de Înviere. De obicei ar trebui să citim, dar este mai lung de citit, și oamenii n-au răbdare, și trebuie să facem un rezumat, o să fac un rezumat probabil din predica Preafericitului, din pastorală. Dar este foarte important atunci să te lași puțin în voia simțămintelor pe care le ai, ca să fii autentic, să nu fie ceva rațional. Oamenii au nevoie atunci de un mesaj și celor din Biserică, celor care vin tot timpul, este de ajuns să le spun Hristos a înviat! pentru că ei își asumă acest lucru. Dar celor care nu vin tot timpul la biserică trebuie să le spui și altceva. Evident că totul pleacă de la Hristos a înviat! pentru că asta arată veșnicia noastră, a fiecăruia dintre noi. 

A fost sâmbăta lui Lazăr, om putrezit la patru zile iese afară din mormânt și mai trăiește încă 20 și ceva de ani. Si trăiește ca să mărturisească, și după aceea a trecut din nou le cele veșnice, dar va fi viu, și vom fi toți vii. Aș vrea să le spun asta : să ne trăim viața cu gândul la Veșnicie, la faptul că suntem veșnici. Si ce punem în inimile noastre în această viață, aceea va fi hrana noastră în Veșnicie. Dacă pui dragoste, răbdare bunătate, dăruire, jertfă, cum ați spus la început, sunt sigur că o să avem ce mânca pe lumea cealaltă, în sensul că vom ne vom hrăni sufletește, vom fi fericiți. Dacă am pus ură, invidie, răutate, viclenie, păi cum să trăiești cu așa ceva o veșnicie în inima ta?! 

Sărmanul!

Mihai Morar : Mi-am adus aminte, sigur nu ați văzut momentul ăsta, pentru că sunteți în afara rețelelor sociale, dar ați pierdut ceva. David Popovici - îl cunoașteți cu siguranță. Îl filmează o mămică ce-și trimite copilul de câțiva ani, și îl împinge oarecum și zice: „Hai, întreabă-l, întreabă-l! Zi ce ți-am zis să-l întrebi!" Si, la un moment dat, copilul, care era emoționat în fața întâlnirii cu campionul generației sale, îl întreabă: „David, tu crezi în Dumnezeu?" Și David Popovici răspunde : "așa și așa". Moment în care s-a revărsat toată ura utilizatorilor de rețele sociale, suduindu-l pe David Popovici : "cum adică, ce răspuns de campion e ăsta?"

 

P. Cristian Galeriu : Îmi pare rău dacă au făcut așa! 

Mihai Morar : Dar ce creștini suntem? 

P. Cristian Galeriu : Păi îmi pare rău că s-a întâmplat asta, pentru că noi trebuie să avem dragoste. Mă refer la Părintele Galeriu, din nou. David Popovici consider că este o mărturisire ce a făcut el. Păi, pe mine dacă mă întrebați : "crezi în Dumnezeu?", cred că aș răspunde cuvintele : "cred, Doamne, ajută necredinței mele!", ceea ce s-ar traduce în limbajul actual cu "așa și așa".  Pentru că după faptele mele probabil că nu cred în Dumnezeu, după ce aspirațiile mele cred în Dumnezeu. 

Dar bunicul zicea, când se întâmpla să fie o manifestare din aceasta, nepotrivită, la televizor : "sărmanul!" Atât zicea. Era o compătimire acolo! Gândiți-vă, asta este e cunoscută de toți credincioșii de la noi : predică la Sfântul Ioan Botezător, la tăierea capului. Cică și Irod a făcut pe vremea aia, când era cam greu cu carnea, "a făcut Irod masă mare, cu carne, cu nu știu ce... Sărmanul!" În mijlocul predicii, unde se înflăcărase să spună... "Sărmanul!" Păi, acolo este fericirea ta? Nu-i acolo fericirea!

Responsabilitatea cuvântului pe internet

Mihai Morar : Dar ce spune valul ăsta de ură, din social media, despre sufletul lumii?

P. Cristian Galeriu : Nu știu! Fiecare să-și pună întrebarea. În momentul în care vrei să-L aperi pe Hristos, poate Îl aperi cu o rugăciune, decât să te expui. Deci acuma, din ce înțeleg eu din social media, din ce am înțeles eu până acuma, este că înainte vorbeai cu un om pe stradă, și cel mult te auzeau cei din jurul tău, și puteau să iau o atitudine. Astăzi, când arunci un cuvânt, te aude toată lumea. Deci îți dai seama ce responsabilitate are cuvântul tău! Poate că de aceea nu vreau să fiu acolo, pentru că e o responsabilitate foarte mare. Când ai spus ceva, ești auzit 100% și de cei care au 99% păreri diferite față de tine. Si poți să naști o discuție care nu se rezolvă acolo, că vedem cu toții că din toate aceste discuții care se nasc, s-a ajuns la o polarizare.

Mihai Morar : Părinte, dar eu cred că tot valul ăsta de ură și toate lucrurile pe care le aduce social media vin totuși și cu niște lucruri bune. Eu cred că nu-i întâmplător faptul că bisericile s-au umplut de tineri. Am avut o conferință vineri, înainte de Florii, la Arad, cu Părintele Necula în Sala Polivalentă. Au fost vreo 3500 de oameni de toate vârstele, dar cu precădere tineri. Ați studiat în Grecia... Am fost recent în Atena, eu n-am văzut biserici pline în Atena, în Franța nici atât, dar am văzut în România, și vorbesc de orașele mari ale României, în București.

P. Cristian Galeriu : În București, toate bisericile la un loc reușesc să prindă 7% din populația Bucureștiului, maxim, dacă ar fi pline. Dar nu este vorba despre asta, este vorba despre faptul că, într-adevăr, în România mersul la biserică este un mers asumat, nu este cum e în Rusia, să zicem, în unele situații, când nu prea e asumat, sau este în niște condiții în care, oricum, asta e politica de stat, adică nu e ca și cum se vorbește și la știri despre Dumnezeu, nu e cum e la noi, unde despre Dumnezeu se mai ajunge să se mai vorbească.

Mihai Morar : Adică ai libertatea de a merge sau nu la biserică?

P. Cristian Galeriu : Exact, dar problema este într-adevăr aceasta, adică ați ați remarcat foarte bine. Fiecare instrument pe care îl avem la îndemână, atâta vreme cât e un instrument și nu este un stăpân, poate fi folosit și de noi. Eu nici nu mă pricep și nici nu știu să fac astfel de lucruri, adică și administrativ sunt un fiasco general, și nu am harisma asta, pe care alții o au, și îi felicit pe cei care pot să folosească aceste instrumente. Se vede și ce construim, și ce spunem, și cum cântăm, și cum acționăm, deci totul se vede acolo. Si sunt oameni care rezonează, oameni care resping, oameni care critică, dar cel care primește, primește. E o voce care trebuie auzită și pe acolo, trebuie mers și pe acolo, într-adevăr, e cea mai importantă voce în momentul ăsta, social media, nu există alta mai...

Despre cei care vin la biserică în România

Mihai Morar : Dar, totuși curiozitatea era cum de sunt bisericile pline în România?

P. Cristian Galeriu : Sufletul nostru! Acela este! Sufletul nostru, sufletul românesc este un suflet bun, e un suflet care Îl are pe Dumnezeu înăuntru. Primul român, să zicem, care s-a născut, s-a născut creștin.

Mihai Morar : Enoriașii dumneavoastră, credincioșii care vin la Sfântul Silvestru, și cu care bănuiesc că și comunicați, dacă aveți și un grup de WhatsApp, ce-i preocupă în vremurile astea, ce caută ei în biserica?

P. Cristian Galeriu : Păi, în momentul în care au vrut să facă politică am închis grupul, și am zis mai fac unul din nou, îl luăm de la zero. În vremea asta aș vrea să spun că-i preocupă exclusiv mântuirea sufletului. Deci îi preocupă pentru că vin să se spovedească des, vin să se împărtășească des, vor să afle. Avem cateheze seara, stăm de vorbă, și vor explicăm, îi pun să lucreze, vin ei cu cercetări din Sfinții Părinți la câte o temă și prezintă, și sunt absolut uimit de ce pot să facă, și cât de preocupați sunt și cât de atenți sunt la niște mișcări ale sufletului. Deci îi preocupă. Bineînțeles, îi preocupă și problemele zilnice, îi preocupă păcatele pe care le fac, faptul că nu scapă de de patimile lor, de obișnuințele lor - să nu le numesc chiar patimi - sau dependențele lor, dar se luptă cu ele. Îi preocupă să facă bine. Avem și un grup separat, numai pentru rugăciune pentru cei bolnavi, cei într o situație dificilă, unde se discută, unde sunt puse doar numele și cutare a pățit cutare Si vezi că întreabă ce mai e cu acela, și sunt pomeniți. După aia îi văd la pe pomelnicele de la Liturghie pe cei care îi avem acolo. Încearcă să fie cât mai aproape de Hristos.

Mihai Morar :  Vin mai mulți oameni, mai cu seamă tineri, la biserică, decât veneau acum 10 ani?

P. Cristian Galeriu : Cam la fel. N-am dus niciodată lipsă de tineri. Important e că toti cei care au venit de tineri au rămas.

Mihai Morar :  Dar un tânăr cum poate să-și păstreze credința, într-o lume care i-o atacă sau i-o ridiculează ?

P. Cristian Galeriu :  În primul rând le arăt sfinții. Sunt sfinții mucenici mai ales în față, acolo, și le spună : uitați-vă la ei. Au fost foarte importanți din punct de vedere [al lumii]. Unul a fost general altul procurator,... Sfântul Gheorghe, Sfântul...   - au fost căpetenii de oști, au fost oameni importanți, nu știa nimeni că-s creștini, dar trăiau perfect, trăiau exemplar. Erau apreciați pentru ceea ce erau ca oameni. Voi trebuie să trăiți exemplar, voi nu trebuie să vă duceți să mărturisiți acuma, să intrați într-un birou în care toată lumea se declară atee, să le spuneți : "sunteți niște păcătoși, că sunteți atei". Încearcă să fii om. Fii bun, fii corect, fugi de orice bârfă și de orice lucru prin care nu-L mărturisești pe Dumnezeu. Pentru că dacă te apuci și-L mărturisești pe Dumnezeu, și după aia ba bârfești, ba faci o greșeală intenționată, ba nu știu ce, după aia ce ai făcut? Nu pe Dumnezeu L-ai marturicit, ci i-ai smintit pe oamenii. Vor zice: a venit credinciosul să ne învețe pe noi, și el nu e în stare să facă nimic. Suntem noi mai creștini decât tine. 

Hai să încercăm să fim buni, să ne facem treaba acolo unde suntem, adică să fim oameni de exemplu. Si în taina lui, fiecare, își vede de credință. Dacă te întreabă cineva : "tu ce ai de mănânci de post?", zici: „Păi țin post!". O spui natural : "țin post". Dacă tu n-ai creat nicio disensiune, n-o să se ia nimeni de tine, să spună: "Ia uite-l și pe ăsta, că ține post!" O să zică: "A, dacă asta e alegerea ta, bine".

Ai nevoie de Biserică pentru că ai nevoie de cineva care să-ți arăte că te iubește

Mihai Morar : Dar de ce ai nevoie de Biserică ? De ce nu e suficient să crezi în sufletul tău? Sau să spui: "Dumnezeu e în mine".

P. Cristian Galeriu : Sau : "eu sunt dumnezeu", sau "Dumnezeu e doar o energie, o vibrație". Pentru că ai nevoie de cineva care să-ți arăte că te iubește! Doar tu n-ajunge, nu ești suficient! Dacă nu este cineva care să te iubească dincolo de orice, tu nu poți. Totul se rezumă la iubire! Adică totul este de acolo, din faptul că cineva este capabil să se jertfească pentru tine. Tu singur nu poți să fii asta, doar tu. Si tu nu poți să fii un model pentru iubirea ta, adică tu nu poți să te desăvârșești în iubire, tu singur. Nu poți! 

Eu nu aveam o mare apropiere față de animale, știți, nici nu le făceam rău, dar nici nu prea îmi păsa prea mult. Adică mai dădeam și eu de mâncare la câte un câine. Soția mea e altfel, e mai iubitoare de animale. Si acuma avem doi cățeluși, și îmi dau seama din felul în care se comportă ei - că sunt doi din ăștia salvați - îmi dau seama din felul în care se comportă ei - și ea îmi explică, și m-a ajutat să înțeleg -, că au nevoie de un stăpân, că au nevoie de cineva. Ei se raportează la tine cu totul. Oricum ar lua-o fiecare - că unul e mai zăpăcit și altul e mai temător, că prima parte a vieții au avut-o diferită, primele două luni, ei s-au raportat diferit la traumele acelea din primele două luni -, dar acuma, când vin și găsesc dragostea noastră, ei dintr-o dată înfloresc, adică se manifestă și se dezvoltă, și tu devii bucuria lor. Ce-mi spuneți despre posibilitatea aceasta de a mă considera pe mine dumnezeu? Înseamnă doar că suntem o sumă de indivizi care nu reușesc niciodată să treacă în totalitate spre celălalt, pentru că celălalt este diferit, deci celălalt nu e confortabil câteodată. Treci la unu, treci la doi, treci la trei, dar pe alții nu-i mai poți trece. Hristos îți spune să depășești această limită, și să fie toți în inima ta. Absolut toți oamenii! Pentru asta suntem chemați. Când vă spuneam că cu o floare poți să faci rai în inima ta, gândește-te ce înseamnă să pui 7 miliarde de flori în inima ta. 

"Pretutindenitatea" lui Dumnezeu este dată si omului

Mihai Morar : Asta-i "pretutindenitatea" lui Dumnezeu, despre care vorbea bunicul?

P. Cristian Galeriu : "Pretutindenitatea" lui Dumnezeu, care este dată și omului! Este dată și omului si omul poate cuprinde întreaga făptură în inima lui. Raiul este în inima omului, într-adevăr, nu este în afară. Este o stare, și un loc, dar este și în inima omului. Adică în momentul în care ești în Dumnezeu, în această iubire a lui Dumnezeu care îmbrățișează totul, atunci ești. Cei care nu au avut încă experiența aceasta, să caute puțin experiența aceasta. Atâta le spun : să caute, să se roage într-o zi : "Doamne, nu Te-am cunoscut, poate că nici nu mi-a păsat. Doamne, Iisuse Hristoase, dă-mi un semn al Tău!" 

Si o să vă spun un semn de la Sfântul Paisie, și unul de la Sfântul Iosif, și de alții...  

De la Sfântul Paisie, când a venit cineva cu învățătură marxistă și a spus: „Măi, nu există Dumnezeu", că nu știu ce. Si Sfântul Paisie s-a dus și a plâns într-o bisericuță, și a zis: „Doamne, arată-Te, Doamne arată-Te!" Și nu s-a arătat. Si la sfârșitul zilei a plecat plângând, și a zis: „Bine, eu tot o să te iubesc, pentru că știu că ai fost un om bun" - că asta  îi spusese ăla, că "Iisus a fost un om bun, care n-a fost înțeles de cei din timpul Lui în momentul ăla". Si în momentul ăla i s-a  a arătat. Asta-i viața Sfântului Paisie, nu este o invenție. În momentul ăla i s-a arătat, când i-a zis că "Te iubesc!"  

Sfântul Iosif Isihastul căuta pe Dumnezeu, si zicea: "nu găsesc, nu găsesc om să mă învețe, și eu vreau să Te cunosc". În momentul acela a venit lumina de la Maica Domnului, cum zice el acolo, de la Sfântul Munte, deasupra lui, și a început rugăciunea să se spună singură înăuntru lui. El nici nu mai făcea nimic, doar trăia pacea, și o asculta. 

Hai să vedem, măi, oare de ce sunt sfinții ăștia asa? De ce creștinii ăștia [vor sa-L cunoasca pe Dumnezeu?] Nu vreau să vorbesc așa, instituțional, dar de ce vorbim despre creștini, oare n-o fi ceva acolo? Să-mi pun întrebarea sincer. Trec un pic dincolo.

Haloul de la înmormântarea Părintelui Galeriu

Mihai Morar : Dar curcubeul de la slujba înmormântării Părintelui Galeriu, tot asta e?

P. Cristian Galeriu : Da, și-l mărturisesc cum l-am mărturisit și în alte dăți. N-am mai putut să stau  în biserică, nu dormisem toate nopțile acelea, m-am ocupat de organizarea înmormântării, și n-am mai putut. Era atât de aglomerată biserica, încât nu aveam aer, nu mai puteam, și am ieșit. Plus, nu aveam ce să slujesc, eram doar diacon atunci, și erau șapte episcopi, și Patriarhul, și nu aveai ce să faci. Si am stat afară, și când a început cântarea de prohodire, de "Sfinte Dumnezeule...", ca să iasă afară, în momentul acela a apărut, si s-a încheiat după ce s-a făcut tot turul bisericii, și a fost pus în mormânt. În momentul acela s -a închis.

Mihai Morar :  Deci a stat curcubeul pe cer...

P. Cristian Galeriu :  Nu curcubeu, aș spune că era un halou, a fost un curcubeu circular. Dar era o o zi fără condițiile de vreme. 13 august (ziua înmormântarii). Era o zi fără umiditate specială, fără nimica, și a apărut. Faptul care m-a încredințat mai mult este că a apărut exact în acel moment, în care a fost scos din biserică, și pus în mormânt. Atât a durat. N-a durat la nesfârșit.

Răspunsuri la întrebări esențiale

Mihai Morar :  Vă propun un joc cu întrebări scurte, dar grele.

P. Cristian Galeriu :  Vă rog!

Mihai Morar :  Ce este iubirea?

P. Cristian Galeriu :  Iubirea este felul de a fi al lui Dumnezeu, de a te dărui celuilalt.

Mihai Morar :  Ce este iertarea?

P. Cristian Galeriu : Iertarea este o formă desăvârșit a iubirii.

Mihai Morar : Ce este adevărul?

 

P. Cristian Galeriu : Adevărul este Hristos. 

Mihai Morar : Ce este cu adevărat credința?

P. Cristian Galeriu :  Credința este întâlnirea între sufletul dornic de Dumnezeu și harul lui Dumnezeu.

 

Mihai Morar : Dumnezeu plânge vreodată?

P. Cristian Galeriu : A plâns ca om și plânge până când ne vom mântui noi. Ca Dumnezeu și om a plâns, că Dumnezeu nu plânge.

Clișee ce pun etichete false Bisericii

Mihai Morar :  Stiți emisiunea asta, Distrugătorii de mituri, "Myth busters"?

P. Cristian Galeriu : Cred că am auzit de ea, cred că am și văzut ceva, la un moment dat.

 

Mihai Morar : Am adus aminte mai devreme despre cuvântul bunicului dumneavoastră care era foarte supărat  - n-o să zic mânios - pe cei care preluau clișeul ăsta cu "crede și nu cerceta", și aș vrea să-mi spuneți ce alte credințe false, sau citate, se rostogolesc așa, precum niște clișee, punând etichete false Bisericii, sau credinței.

P. Cristian Galeriu : Acum îmi vin mai puțin în minte. Am avut o discuție foarte bună, noi, despre lucruri de valoare...

Mihai Morar : O să vă dau eu unul.

P. Cristian Galeriu : Vă rog ! 

Mihai Morar : "Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor". Si sunt unii care spun:„Păi, cum să te duci la biserică, si popa să spună asta? Adică, voi nu vă dați seama că Biserica te vrea prost?"

P. Cristian Galeriu : Da, "săraci cu duhul", bineînțeles că nu se referă la asta. Oamenii au interpretat așa, pentru că e bine să faci o glumă din când în când. Asta-i la Matei. La Luca se spune simplu, despre "fericiți cei săraci". Acolo interpretarea e și mai dură, adică nu că vă vrea proști, vă vrea și săraci. Si a zis să sărăciți voi, ca să îmbogățească ei. Asta este o critică a Bisericii pe care o cunoaștem din timpul marxismului, nu este de acuma, deci e o critică veche. Am citit la un moment dat, când eram mic, niște critici ale credinței, niște autori ruși, și era, bineînțeles printre acestea : Biserica vă exploatează, Biserica face, Biserica drege. 

Sărăcia cu duhul nu înseamnă să fii neapărat sărac, ci să mulțumești pentru ce ai. Asta înseamnă să știi să apreciezi ceea ce ai primit, și să nu încerci să te îmbogățești în lucruri exterioare, adică să-ți risipești vremea doar pentru lucruri exterioare. Îmi aduc aminte de o discuție, de când aveam vreo 16 ani sau poate 18 ani, pe care am avut-o cu unul dintre prietenii mei din Ploiești, și coleg de școală, care mă întreba: "Dar, dacă eu sunt antreprenor, adică eu să nu mă îmbogățesc?", "Ti-a spus cineva să nu te îmbogățești? Dacă tu poți să te îmbogățești, îmbogățește-te, pentru că poate ție ți-a dat Dumnezeu darul să conduci și să susții și pe alții, care nu sunt în stare să conducă, să facă ceva". Nu bogăția e o problemă, ci modul în care te raportezi la ea. Dacă ea este un scop în sine, așa cum a fost pentru tânărul bogat din Evanghelie, sau pentru alții, dacă doar ea este scopul tău, să te îmbogățești, și acolo îți găsești valoarea, înseamnă că ai ai ratat ceva. Dacă tu folosești ceea ce ți-a dat Dumnezeu pentru a ajuta, pentru a face bine în jurul tău, sau pentru a da de lucru, sau a face și pe altul să trăiască pe lângă casa ta, cum se zice, atunci e un lucru simplu. 

Biserica nu ne vrea proști, ci ne vrea cultivați

Deci în niciun caz Biserica nu ne vrea proști, ci ne vrea cultivați. Si, ca exemplu, la noi în biserică, a fost întotdeauna, la Sfântul Silvestru, și nu numai la noi, dar îmi aduc aminte de Conștiințe în slujire cu iubirea Adevărului, un program al Părintelui Galeriu, în care erau chemați fizicieni, erau chemați economiști, erau chemați juriști, din fiecare domeniu. Basarab Nicolescu a fost, de exemplu, indicat în conversațiile Părintelui Galeriu cu Andrei Pleșu, cu Sorin Dumitrescu, cu Liceanu, cu Patapievici. Întotdeauna spunea Părintele  - și aceast acest lucru vreau să-l subliniez - pentru Biserică este important felul în care te raportezi la cunoaștere, adică dacă ai sinceritatea, dacă ai puterea - atunci când dorești să cunoști, să cunoști adevărul-, să nu te oprești într-un loc și să zici : "ăsta-i tot adevărul", pentru că nu-i acolo tot adevărul. Si orice om de știință știe asta, orice om care studiază știința corect  - nu această știință, care-i folosită instrumentat acuma pentru control, așa-zisa știință popularizată ca știință adevărată - nu este o știință care se oprește, este una care tot timpul caută să treacă peste o limită. Adică își dă seama că are limite, mai întâi conștientizează limitele, și se uită atent în jur. 

La CERN, de exemplu, când s-a luat premiul Nobel pentru particula lui Dumnezeu, și unul dintre fizicienii care a participat la program, care a fost un foarte bun apropiat al Părintelui Galeriu, și este și acuma cercetător la Măgurele, a fost întrebat de noi - am făcut o conferință în biserică, să ne prezinte ce s-a întâmplat acolo, adică ce-i "particul lui Dumnezeu", bosonul lui Higgs. Si omul ne-a explicat ce fac acolo, și a fost întrebat : "și câți erau credincioși?, "jumătate, jumătate". Deci au fost care au luat premiul Nobel, pentru că au participat la acest proiect, jumătate credincioși, jumătate atei. Dar colaborarea lor nu s-a lovit de asta, și sinceritatea lor există : "domnule, nu pot, nu am puterea asta să cred, mă încred mai degrabă în..." Deși caut un lucru care, prin însăși forma care au ajuns ei să-l explice, nu prea vorbește despre întâmplare, pentru că nu poți să studiezi când apare materia, că apare bosonul care dă masă. Si, cum adică? Ca o femeie care a intrat în încăpere, având un parfum de care s-a impregnat și ceilalți. Hmm, cam asta e explicația. Adică, vedeți, și știința își cunoaște limita : n-am putut să înțeleg de unde a venit, dar îmi asum, sunt liber să cred, sunt liber să nu cred. Dar trebuie cercetat și lucrurile trebuie căutate.

Mihai Morar : Cum spunea bunicul dumneavoastră, un creștin autentic nu poate fi prost.

P. Cristian Galeriu : Amin! Păi nu poate fi incult. Adică poate să fie incult, să zicem, în sensul că așa s-a născut și nu are unde să meargă, dar Îl cunoaște pe Dumnezeu, cum erau cei trei frați din insulă, care se rugau : "noi trei, voi trei, miluiește-ne pe noi", și asta știau ei, și mergeau și pe apă. Dar nu sa fie prost în fața lui Dumnezeu. 

Mihai Morar : Dar vreau să vorbim un pic... V-am auzit în câteva interviuri vorbind despre de ce ne lasă Dumnezeu rațiunea, și la ce e nevoie de spiritualitate, mai ales în lumea asta în care din ce în ce mai puțină lume acceptă ceea ce nu poate fi calculat sau demonstrat. 

Omul va simți că se întoarce acasă 

când e îmbrățișat de Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt

P. Cristian Galeriu :  Deci la ce ne trebuie rațiunea? Rațiunea ne-a dat o Dumnezeu ca să stăm în legătură cu El.

Mihai Morar :  Si nu e suficientă ?

P. Cristian Galeriu : Nu! Păi știți de ce nu e suficientă? Tatăl, Fiul și Sfântul Duh! Raportarea noastră este la Tatăl, despre Care, spune Sfântul Irineu, are două mâini, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Adică prin ele a creat lumea. Fiul este rațiunea, Duhul Sfânt este spiritualitatea. Noi suntem îmbrățișați de Dumnezeu cu aceste două mâini, noi avem această ființă, noi am fost creați pentru aceste două dimensiuni. Si oricât ar spune cineva că n-are nevoie de spiritualitate, cred că trebuie să fie foarte atent la felul în care se comportă, și să vadă că această spiritualitate, chiar dacă nu e creștină, cu siguranță se manifestă într-un fel în viața lui, ca dorință. 

Când te duci la un concert de muzică, ce asculți ? Cuvintele și melodia. Cuvântul se duce la rațiune - bineînțeles că poate avea și o formă de emoție, dar muzica cu siguranță că atinge emoția. Nu spun că la un concert foarte bun a fost o experiență spirituală extraordinară. Nu? Se spune așa, câteodată, pentru că aceasta este realitatea. Noi avem aceste două dimensiuni în interiorul nostru, pe care trebuie să le umplem. Si Dumnezeu - El ne a făcut așa - ni le umple cu rațiunea care este Logosul, Fiul lui Dumnezeu - și prin Care noi putem să analizăm întreaga făptură, care este făcută de rațiunea aceasta supremă, și în care se găsesc rațiunile fiecărui lucru, adică rosturi ale fiecărui lucru și structuri corespunzătoare scopului fiecărui lucru care există - deci există asta, dar însuflețirea lor este în duh. 

Când Dumnezeu ne-a făcut, noi spunem că mai întâi ne-a construit, deci există o machetă, partea rațională, și a suflat. Si ceea ce noi nu simțim, adică tot ceea ce s-a dezvoltat în societate este pe baza gândirii apusene, iar gândirea apuseană catolică are un minus : nu vorbește despre harul lui Dumnezeu în termenii în care vorbește Ortodoxia. Ortodoxia spune despre harul lui Dumnezeu că este lucrarea necreată a lui Dumnezeu, adică această putere, harul, îl însoțește pe Dumnezeu din veșnicie, este în jurul ființei Lui. Adică e felul în care este lucrarea Lui. Teologia cealaltă, apuseană, spune despre acest har că a fost creat odată cu omul, ca un fel de dar, supra-adăugat și că, atunci când a căzut omul din rai, i s-a luat. Nu, noi spunem că omul s-a născut în stare de har, adică s-a trezit în lucrarea lui Dumnezeu, în îmbrățișarea lui Dumnezeu, și că el nu poate să trăiască deplin decât în această îmbrățișare a lui Dumnezeu. Doar acolo se va întoarce acasă, atunci va simți că se întoarce acasă, când e îmbrățișat de Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. 

Mihai Morar : Îmi place că, în câteva rânduri, în timpul interviului nostru v-am zărit ochii umenzi, când vorbiți despre niște lucrurile foarte adânci. Si am mai ținut minte asta : ati spus că într-o familie tatăl este chipul lui Dumnezeu și mama este chipul Bisericii, și copilul ce e?

Pe măsură ce crești, începi să iubești ca Dumnezeu, adică să te uiți în jos

P. Cristian Galeriu : Copilul este cel pe care trebuie să-l îmbrățișeze tatăl și mama și să-l ducă lui Dumnezeu. E darul lui Dumnezeu, e responsabilitatea lor, e rostul lor, dincolo de ei. 

Mihai Morar : Deci tatăl este chipul lui Dumnezeu adică...

P. Cristian Galeriu : Adică e chipul lui Hristos. Spune Sfântul Apostol Pavel că într-o căsnicie - zice : mare este taina aceasta, iar eu zic în Hristos și în Biserică și că așa cum Hristos hrănește Biserica, și S-a jertfit pentru ea, și bărbatul trebuie să hrănească familia și să se jertfească pentru femeia lui. Iar femeia trebuie să-i aducă mulțumire, sau, zice acolo, să-i slujească. Si, apropo de ce spuneați, de clișee, mulți oameni vorbesc că acolo, când zice femeia să se teamă de bărbat, aici este un fel de misoginism, pe care îl introduce Biserica. Ori n-are nicio legătură cu asta. Teama aceasta nu este teama de violență, ci teama de a nu-l supăra pe bărbat, așa cum omul nu vrea să-l supere pe Dumnezeu. Si aceeași teamă trebuie să aibă și bărbatul : să-și mulțumească femeia, să n-o supere.  Deci fiecare dintre cei doi trebuie să se uite spre celălalt.

Au venit doi tineri, doi fiind de ai noștri, și ne-au întrebat o dată: "Cum să facem acuma, să ne uităm amândoi către Dumnezeu, să ne uităm unul către altul?" Zic: „Nu! Vă uitați amândoi către Dumnezeu. Așa trebuie să vă uitați". "Si ce înseamnă asta?" "Dacă vă uitați unul la altul, să știți că Hristos e în mijlocul vostru, și când Îl vedeți pe Hristos acolo, să știți că trebuie să-I slujiți Lui". Adică, dacă femeia se uită la bărbat, trebuie să-i slujească, bărbatul dacă se uită la femeie, trebuie s-o ajute, să fie lângă ea. 

Iar ceea ce dă Dumnezeu, darul acesta, este unirea care nu se mai poate despărți, e copilul. Unde-i mama, unde-i tata? Si atuncea, poți să zici : are ochii..., are nu știu ce... Bun, dar în realitate ochii ăia sunt de la mama, dar cu ceva de la tata, și așa mai departe. Deci nu poți să-l desparți. Dar ți l-a dat Dumnezeu, ca responsabilitate, să înveți ce înseamnă iubirea în jos! Fiți atenți aici! Pentru că prima dată, tu iubești în sus : mama, tata, ce faci? Înțelegi? După aia ajungi să iubești egal, după care ajungi să iubești în jos, adică înveți ce înseamnă să ierți, ce înseamnă să dăruiești unuia care are nevoie. Este un alt tip de iubire pe care îl înveți. Nu mai spun, când ești bunic, te-ai pierdut, nu prea mai știi de capul tău, și doar iubești, că rațiunea nu mai funcționează..., dar e mult mai multă iubire acolo decât rațiune. Pe măsură ce crești, începi să iubești ca Dumnezeu, adică să te uiți în jos.

Mihai Morar : Mai mai spunea cineva că până la o vârstă iubirea înseamnă să spui te iubesc, după aceea, la vârstă adultă iubirea înseamnă să spui îți mulțumesc și, spre finalul vieții, în a treia etapă, iubirea înseamnă să spui iartă-mă. Exact ceea ce ati spus dumneavoastră mai devreme, că iertarea este  forma desăvârșită a iubirii. 

Cuvinte de învățătură de la Părintele Galeriu

Vă mulțumesc mult de tot pentru încă un cadou, aceste Cuvinte de învățătură, adică predicile bunicului dumneavoastră, Părintele Galeriu, ținute în 1989 în biserica unde slujiți și dumneavoastră. 

P. Cristian Galeriu : Este o istorie foarte frumoasă. Au fost înregistrate de Părintele Petre Comșa, care pe vremea aceea era doar profesor de chimie, și care a a ajuns la Părintele Galeriu pentru că i-a zis cineva : "du-te la Părintele Galeriu", că își căuta duhovnic. Si le a înregistrat pe casetofon. Nu sunt numai predici, sunt și cuvântări, cateheze de seară, nu sunt numai de la predicile de duminică, și sunt și niște conferințe. S-a legat de Părintele, acest Părinte Petre Comșa, care acum e în Sfântul Munte în ascultare la un bătrân, și le înregistra seara, se ducea acasă, le transcria, pentru că avea nevoie de caseta a doua zi, că pe vremea aceea nu prea se găseau casete, știți, și, ca să aibe casete libere, le transcria cât putea de repede. Si le-a transcris timp de vreo patru-cinci ani, și acum deja anul ăsta ar trebui să iasă caietul doi și trei. Cinci caiete sunt cu totul.

 

Mihai Morar : Ce frumos! E un dar minunat și l-ați editat dumneavoastră, nu? La biserica...

P. Cristian Galeriu : Da, le-am editat cu ajutorul unor altor fii duhovnicești, care au o editură. 

Mihai Morar : Citeam cuvântul din predica ținută vineri, după duminica a II-a după Paști, 12 mai 1989. Părintele Galeriu spunea : „Iubiților, El purta într-ânsul puterea învierii. Toți creștinii avem în noi puterea. Dacă vreți, sămânța trebuie cultivată să crească, căci ea a fost aruncată. Învierea Mântuitorului e ca o sămânță, ca o scânteie aruncată într-o puzderie de paie, ca să ia foc". Învierea! Minunat!

P. Cristian Galeriu : Si un foc care nu se mistuie! 

Mihai Morar : Dumneavoastră țineți minte vreo sărbătoare a Învierii lângă bunicul dumneavoastră, Părintele Galeriu?

P. Cristian Galeriu : Da, am fost la una. De obicei mergeam la Ploiești, de unde eram. Dar am fost la o  înviere aici. Nu mai știu ce a spus, știu doar că răsuna piața și parcă vorbea tare ca să fie sigur că i-a auzit fiecare dintre cei de acolo.

Mihai Morar : Fără microfon, bănuiesc..

P. Cristian Galeriu :  Ba da, era atunci cineva care ne ajuta cu sonorizarea. Aducea un camion din acesta de radio și punea și lumini. Era era un fel de scenă mobilă. Si aducea, punea și microfon, și se Părintele se bucura de fiecare lucru care-l ajuta să ajungă mai departe, adică mai aproape de inima celor care sunt mai departe.

Mihai Morar : Prin ce an să fi fost? 

P. Cristian Galeriu : Asta este deja după Revoluție, cred că prin 2000. Eram deja adult.

Chestionarul iubirii

Mihai Morar : Si pe final o să vă rog, Părinte, să completați spațiile libere.

P. Cristian Galeriu : Așa!

Mihai Morar :  Credința nu este doar o idee ci...

P. Cristian Galeriu : Este o putere.

Mihai Morar : M-am simțit cel mai aproape de Dumnezeu atunci când...

P. Cristian Galeriu : În Sfânta Liturghie.

Mihai Morar :  Dumnezeu nu forțează pe nimeni pentru că...

P. Cristian Galeriu : Pentru că nu există virtute fără libertate.

Mihai Morar :  În ochii lui Dumnezeu omul este...

P. Cristian Galeriu : Fiul Său.

Mihai Morar :  Suferința poate deveni lumină atunci când...

P. Cristian Galeriu : Te întorci cu fața către Dumnezeu.

Mihai Morar : Cea mai grea întrebare pe care mi-am pus o în suferință a fost...

P. Cristian Galeriu :  Dacă mă poate ierta Dumnezeu.

Mihai Morar : Răul din lume ne arată că...

P. Cristian Galeriu : Nu răspundem cu dragoste îngăduinței lui Dumnezeu.

Mihai Morar : Lacrimile pe care, ca preot, le-am văzut la spovedanie, m-au învățat că...

P. Cristian Galeriu : Fiecare suflet este curat înăuntru.

Mihai Morar : Dacă Hristos ar merge azi pe străzile orașului, probabil ar spune...

P. Cristian Galeriu : Iertați-vă unii pe alții!

Mihai Morar :  Un gest simplu care aduce lumină în lume este...

P. Cristian Galeriu :  Iertarea.

Mihai Morar :  Când nu mai știi ce să faci, roagă-te și...

P. Cristian Galeriu : Nădăjduiește!

Mihai Morar : Sensul vieții nu se găsește în lucruri ci în...

P. Cristian Galeriu : Autorul lucrurilor.

Mihai Morar : Pentru mine cea mai puternică pildă din Biblie este...

P. Cristian Galeriu : Pilda fiului rispitor.

Mihai Morar :  Cel mai frumos lucru pe care l-am învățat de la un om simplu a fost...

P. Cristian Galeriu : Să te bucure tot ce primești.

Mihai Morar :  A fi bun astăzi e un act...

P. Cristian Galeriu :  De normalitate.

Mulțumiri

Mihai Morar :  Vă mulțumesc pentru conversația asta minunată, chiar vă sunt recunoscător că v-ați făcut timp în Săptămâna asta Mare, în care aveți Denii, aveți misiune.

P. Cristian Galeriu : Vă mulțumesc, m-ați ajutat să vă cunosc și m-am bucurat, m-ați ajutat să fiu de folos, poate, cuiva, să mă ierte cei care poate i-am supărat cu ceva. Vă mulțumesc oricum!

Mihai Morar :  Vă mulțumesc Părinte, Cristian Galeriu! Nu-l căutați pe Facebook sau pe Instagram, dar îl puteți căuta la Biserica Sfântul Silvestru, pentru că, așa cum ați zis dumneavoastră, n-o să opriți oameni pe stradă, ci așteptați să intre în biserică, astfel încât să găsiți măcar o fărâmă de bine pe care să zidiți.

P. Cristian Galeriu : Da, așa este, deși am fost nu pe stradă, dar la întâlniri cu oameni care m-au chemat.

Mihai Morar : Si sper să mai mergeți, pentru că aveți un cuvânt puternic și mângâietor. Vă mulțumesc! Cred că a fost un podcast minunat și, dacă-l ascultați, poate după Înviere, sau în noaptea de Înviere cu câteva ore înainte de Înviere, de la Fain & Simplu, va uram  Hristos a înviat !