Azi prăznuim Duminica Tuturor Sfinților, dar cine se mai gândește că scopul principal al vieții omului, în această viață și pe acest Pământ, este dobândirea sfințeniei? Cine se mai gândește că existăm pentru a deveni sfinți?
Eșecul în a deveni sfinți constituie cea
mai mare tragedie a existenței umane. Cum este văzută azi sfințenia?
Cum ne raportăm la ea, cum o abordăm și cum o trăim? Cum putem să o
găsim și să o pierdem, să o folosim și chiar să o exploatăm?
Sfințenia nu strivește personalitatea
umană. Nu-i violează libertatea și voința, unicitatea și sacralitatea.
Sfințenia nu este un demers teleghidat, nici un produs fabricat după
același calapod. Mulți au o concepție greșită despre sfințenie.
Sinaxarul, cel izvorâtor de mir frumos-mirositor, cuprinde foarte multe
pilde, fiecare unică în felul ei, din toată lumea, de la Apus până la
Răsărit; pilde cu sfinți bărbați și femei, tineri și bătrâni, oameni
învățați și analfabeți, căsătoriți și necăsătoriți, clerici și mireni,
de tipuri și caractere umane extrovertite sau introvertite etc.
Sfințenia, lucru dumnezeiesc și sacru,
provoacă îndeobște sfântă teamă și venerație, admirație și atracție, dar
trebuie să recunoaștem că uneori se împletește cu mitul, cu exagerarea
și scoaterea ei din cadrul realității. Sfântul este văzut ca fiind cu
totul rupt de orice lucru din lumea aceasta. Sursa sfințeniei, Sfințenia
și Bunătatea în sine, este Dumnezeu. Sfințenia există doar prin
participarea omului la Dumnezeu. Primii creștini erau numiți sfinți,
pentru a li se aduce aminte de scopul vieții lor. Astăzi sfințenia este
considerată ca fiind ceva îndepărtat, ceva din afara lumii și cu
neputință de atins. Un dar anume pentru cei aleși, pentru aristocrația
duhului. Sfințeniei i s-a dat o dimensiune moralistă, care nu definea la
începuturi esența calității de creștin.
Sfințenia
nu este un campionat, nu este o întrecere pentru întâietate, nu este o
realizare suprafirească, nu este o ispravă fără precedent, nici
atingerea unui record. Sfințenia nu vine cu reclame luminoase, cu
aureolă de lumini sclipitoare, nici nu presupune demonstrații
fantasmagorice de semne și minuni, nu are nevoie de publicitate, de
difuzare și aplauze. Sfințenia iubește să trăiască în anonimat, în lipsă
de slavă, în tăcere, pocăință și smerenie. Sfințenia este comuniunea cu
Atotbunul Dumnezeu, nu este o ispravă omenească. Sfințenia este
adevăratul echilibru, adevărata sănătate, relația esențială cu Dumnezeu.
Sfințenia nu este altceva decât ascultarea de porunca lui Dumnezeu de a
deveni sfinți, așa precum El este sfânt. Împlinirea vrerii lui Dumnezeu
este sfințirea noastră.
Sfințenie înseamnă să Îl urmezi pe
Hristos și în Ghetsimani, și pe Golgotha. Sfințenia nu se transmite, nu
se dobândește doar prin lecturi și lungi discuții prin saloane. Ești
chemat să dai sânge, ca să primești duh. Să te nevoiești cu stăruință și
răbdare, pentru a birui fiara sălbatică a iubirii de slavă și de bani
prin iubirea de Dumnezeu, iubirea de oameni, iubirea de frați, iubirea
de fii și prin viața virtuoasă.
Sfinții, după cuvântul fericitului
Părinte Iustin Popovici, reprezintă Evanghelia împlinită de-a lungul
veacurilor, Sfinții sunt Hristos extins de-a lungul veacurilor. Sfinții
ne-au arătat în fapt că virtuțile evanghelice sunt realizabile.
Mulți dintre pelerinii care vin azi în
Sfântul Munte caută mari sfinți, ca să-și rezolve problemele. Cu alte
cuvinte, pe Sfinți, pe Hristos și Biserica îi avem și îi vrem din pur
interes, ca să petrecem bine, nederanjați de nimic, în această viață.
Există azi o concepție magică despre sfințenie, despre sfintele Taine și
Biserică. Acest lucru înseamnă, de fapt, transformarea Ortodoxiei
într-o religie. Sfinții, ne spune Părintele Paisie Aghioritul, L-ar iubi
pe Hristos chiar și dacă nu ar exista Raiul!…
Adevărata sfințenie, căci, din păcate,
există și pseudo-sfințenia, nu este o chestiune cu faruri puternice, cu
megafoane, lumini, zgomote și metode de seducție și promovare. Sfințenia
se află tăinuită și în Athos, și la orașe, și la sate. Înflorește în
taină, în smerenie și bunătatea celui cinstit, sincer, care îndură
boala, lepădarea celorlalți, insuccesul, nenorocirea, judecata și
ironiile altora și altele. Sfințenia poate reprezenta o minoritate și o
excepție, însă ea există și acest lucru are o mare însemnătate pentru
noi și este o mare nădejde.
Sursa: Pemptousia/ Cuvant al P. Moise Aghioritul, Duminica Tuturor Sfinților
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu