I Originea si dezvoltarea Cantarii Bizantine
Cantarea bizantina este cantarea liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe in limba greaca. Repertoriul folosit a fost in cursul istoriei adaptat diverselor limbi ale altor popoare ortodoxe, conducand astfel la dezvoltarea in paralel a altor traditii. Aceasta tendinta de adaptare se confirma in zilele noastre, cu dezvoltarea ortodoxiei in lumea intreaga.
Originea cantecului bizantin o putem descoperi in primele secole ale epocii crestine in partea orientala a Imperiului Roman, dar in special incepand cu Edictul de la Milano (313 dupa I.H.) cand Biserica iese din catacombe si cantecul liturgic incepe sa se dezvolte. Numarul de credinciosi crescand, cantarea liturgica capata un loc mult mai important in cadrul slujbelor, si se imbogateste de-a lungul secolelor de noi imnuri, si noi melodii mai "ornate", conducand la dezvoltarea unei imnografii si a unei traditii a cantarii sacre de cel mai inalt nivel, transmisa din generatie in generatie pana in zilele noastre.
Cantarea bizantina este un patrimoniu universal care este, insa, putin cunoscut in afara sferei sale de influenta directa.
Primii sai imnografi au fost printre primii sfinti ierarhi ai Bisericii, teologi si poeti mistici. Ei au scris in limba greaca - limba culturii din epoca respectiva. Sistemul pe glasuri a cantecului bizantin, s-a dezvoltat mai ales intre secolele al 4-lea si al 8-lea, utilizand teoria muzicala a Greciei antice - teorie care a atins un nivel de neegalat in istorie. Sfantului Ioan Damaschin ii atribuim rolul de a organiza cele 8 glasuri (octoihul) si el este cel care a pus ordine in finisarea diverselor tipuri de cantare liturgica, eliminand elementele prea lumesti si incompatibile cu slujbele religioase.
In continuare, creatia muzicala s-a gasit supusa canoanelor (regulilor) stricte, compozitorii accedand la un rezervor de formule muzicale preexistente si imbogatindu-le la randul lor. Este deci o creatie colectiva care a urmat o evolutie foarte lenta, pe etape, succesive. Aceasta practica de a compune a ramas vie pana in ziele noastre in Grecia, si de asemeni la Constantinopol, si in Orientul Mijlociu. Mai multe tipuri de notatii muzicale s-au succedat de-a lungul secolelor pana la notatia neumatica bizantina folosita astazi. Totodata, scrierea muzicala n-are decat un rol de ajutor de memorie; rolul transmisiei orale ramanand fundamental.
Caracteristicile Cantarii Bizantine:
- Fara acompaniament instrumental (cantec "a capella");
- Monodic (pe o singura voce);
- Poate fi acompaniata totodata de un cantec al unei "note de fond" numita "ison" si care corespunde intr-un anumit fel fondului aurit al icoanelor - simbol al eternitatii.
- Utilizeaza game mostenite din teoria muzicala a Greciei antice, ce se sprijina pe alte intervale decat gama temperata folosita in muzica occidentala actuala;
- A fost transmisa in mod oral si fara intrerupere inca de la originile sale;
- Recurge la partituri cu notatie neumatica, constituite de semne globalizand inaltimea muzicala relativa (urcari sau coborari), energia emiterii si ornamentatiilor vocale;
- Utilizeaza un rezervor de formule - mici fraze sau celule muzicale - dupa diversele tipuri de cantec, asamblate, precum ar face un tehnician de mozaic, pentru a forma melodii dupa cele 8 glasuri (denumite de asemenea si tonuri/moduri/voci)
- O mare libertate este lasata interpretului pentru a improviza si ornamenta melodiile, textul fiind cel care genereaza in mod direct energia si ritmul cantecului, dar pulsatia de baza ramanand invariabila si extrem de riguroasa;
- Emisia vocala este comunicativa si plina de vigoare;
- Conceptia cantecului coral este particulara: psaltul principal este cel care conduce mai repede prin vocea sa decat prin gesturi, iar ceilalti psalti trebuie sa-l urmareasca, incercand sa contopeasca cantarea lor in cea a psaltului principal.
II. Adaptarea Cantecului Bizantin diferitelor limbi - ce a condus la creerea unor noi traditii solidare trunchiului comun grec, sau din contra, transformate in diverse traditii originale, de tip popular si national
Vom trece in revista, in cele ce urmeaza, diferitele limbi la care cantecul bizantin a fost adaptat in cursul secolelor.
1. Limba slavona
Cantarea bizantina s-a dezvoltat mai intai in partea orientala a Imperiului Roman unde limba greaca a fost folosita in mod curent in acea epoca. Incepand cu convertirea la cresinism a popoarelor slave, la sfarsitul secolului al IX-lea, au fost intreprinse traducerea textelor liturgice in slavona. Prin urmare a trebuit ca si cantecele bizantine sa fie adaptate acestei noi limbi liturgice. Astfel, incepand de la cantarea bizantina greaca, s-au dezvoltat marile traditii slave ale cantarii liturgice, in special in Bulgaria, in Rusia, in Ukraina si in Serbia. Traditiile cantecului bizantin bulgar si sarbesc au ramas apropiate de original (similitudinea lor cu practica greceasca din zilele nostre este chiar frapanta); in timp ce in Rusia si in Ukraina cantarea liturgica a luat incetul cu incetul o alta trasatura, adaptata geniului muzical propiu acestor tari, si transformata prin importante aporturi venite din muzica occidentala, incepand din secolul al XVII-lea.
2. Limba Romana
Timp de mai multe secole, singura limba de adaptare a cantecului bizantin a fost slavona. Astfel chiar in teritoriile Valahe si Moldave, incepand cu secolul al XIV-lea si pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, a fost slavona care a predominat (alaturi de greaca) ca limba liturgica. Doar la inceputul secolului al XVIII-lea limba romana a inceput sa inlocuiasca slavona, fiind deci utilizata relativ recent in slujbele bisericii.
In Moldova si Tara Romaneasca, in mod particular, regiuni din partea de est si respectiv sud a Romaniei acutale, exista astazi o traditie a cantecului bizantin in romana, care este foarte apropiata de practica greaca actuala, in timp ce in regiunile din vest, in Transilvania si in Banat, geniul popular propiu al locului a condus la un cant mai aproape de tipul popular sau de influenta occidentala, ce se departeaza mult de cantecul original bizantin.
Transcrierea partiturilor de cantec bizantin cu notatia occidentala
De la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar mai ales in a doua jumatate a secolului XX, in Romania, in Bulgaria, in Serbia si chiar in Grecia, muzicologii au intreprins transcrierea melodiilor bizantine cu notatia occidentala, pe portative.
Inainte, partiturile cu notatia traditionala bizantina au fost dezvoltate in toate aceste tari. Totusi, transmiterea fiind in mod esential orala (partitura neavand decat o functie de ajutorare a memoriei...) modul de a canta muzica bizantina a ramas fidela vechii practici; (este frecvent ca cei care canta muzica psaltica sa nu urmareasca "la litera" partitura, cantand dupa transmiterea orala).
3. Limba araba
Inaintea cuceririi de catre islam, arabii crestini ortodocsi au facut slujbele in limba greaca, limba Bisericii si culturii in tarile lor. Dupa cucerirea islamica, limba araba a inceput sa intre progresiv in slujbe, alaturi de greaca. Totusi, pentru cantarea liturgica dificultatile au persistat de-a lungul secolelor.
De fapt, araba se scrie de la dreapta la stanga, in mod contrar scrierii muzicale bizantine, si prin urmare nu au fost elaborate partituri scrise ale melodiilor bizantine in araba. Solutia cunoscuta era fie sa se pastreze practica greaca, fie sa se improvizeze cantece in araba, dupa melodiile bizantine. De-abia incepand cu secolul XX s-a reusit creerea unor partituri adaptate in araba, mai intai scrise de mana, si mai apoi imprimate, incepand cu 1955.
Astazi practica cantecului bizantin s-a generalizat in bisericile ortodoxe arabofone dependente de Patriarhia Antiohiei precum si in alte Patriarhate din Orient (pastrand totodata practica cantarii grecesti in mod ocazional).
Pentru aceste adaptari in araba, problema transcrierii in notatie occidentala nu s-a pus, caci cultura muzicala ambianta este in mod majoritar orientala. Maniera de executare a acestor cantece totusi variaza de la un loc la altul, de la stilul pur bizantin, la un stil mai mult "arabizat".
4. Limba franceza
La sfarsitul secolului XX, infiintarea in Franta a manastirilor ortodoxe de traditie greaca, dar de limba franceza, a necesitat in mod natural adaptarea melodiilor bizantine in franceza.
In special aceasta munca a fost intreprinsa in Manastirea Sfantul Antonie cel Mare (creata in 1978), in Dauphiné, precum si de catre calugaritele de la Manastirea din Solan (din regiunea franceza numita Gard). Aceasta munca a fost realizata in colaborare cu un grup de muzicologi, traducatori si interpreti. Partiturile au fost eleborate in dubla notatie, bizantina si occidentala.
In alte locuri in Franta precum si in alte tari francofone, grupuri de muzicologi si de interpreti ai cantecului bizantin s-au reunit in mod egal pentru a elabora aceste adaptari. Aceasta a contribuit la dezvoltarea cantecului bizantin in toate tarile francofone sau unde Ortodoxia in limba franceza este prezenta (de exemplu, in afara Frantei in Canada, in Belgia, in Elvetia; in Africa: in Camerun, in Congo, Madagascar etc.). Se observa ca cererea este din ce in ce mai mare pentru partituri de melodi bizantine adaptate in limba franceza.
5. Limba engleza si alte limbi.
Munca de adaptare a cantecului bizantin se desfasoara peste tot in alte limbi, pretutindeni in lume, urmand implantarea crescanda a Ortodoxiei. In afara englezei, limba germana, olandeza, maghiara, ucrainiana, finlandeza, albaneza, coreeana, dialecte din Indonezia etc., au regasit peste tot aceeasi preocupare de a crea un repertoriu de cantece liturgice de tip bizantin in limba autohtona.
In special in Anglia si in America multe partituri sunt deja realizate in ambele notatii. Avantajul englezei este bineinteles folosirea universala in epoca noastra.
Diferitele dialecte ale minoritatilor precum creola in Martinica sau dialectele malgase din Madagascar precum provensala sau bretona in Franta, solicita de asemenea creerea de noi adaptari a cantecului bizantin.
A canta imnuri sfinte in propria limba este o dorinta a tuturor crestinilor, pentru ca Cuvantul sa fie "mult mai aproape de voi".
Adaptarea cantecului bizantin in toate aceste noi limbi liturgice este intotdeauna o creatie. Pentru a indeplini in intregime rolul ei, trebuie sa se tina cont si de :
- practica traditionala greaca, pentru a beneficia de forta datatore de viata a radacinilor originale,
- experienta acestor tari ortodoxe care au reusit deja aceasta transcriere
- caracterul propriu al limbii de adaptare.
Cu acest pret textul sfant va pastra caracterul primar, caci "muzica trebuie sa ramana servitoarea fidela a Cuvantului".
Sursa: Traducere din franceza dupa un articol scris de Andrea Atlanti.
PAGINI WEB:
- Orthodoxwiki: Cantarea liturgica
- Notatie neumatica (in fr.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu