Parintele Nicolae Tanase: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului"

Pr. Nicolae Tanase - la Radio Romania Cultural in seara de Sf. Ierarh Nicolae 2009(realizator: Cristian Curte)

(transcript partial)

“- Parinte Nicolae Tanase suntem in seara sarbatoririi Sfantului Nicolae, si as vrea sa incep prin a va intreba ce le dati la copii de aceasta sarbatoare?

- Le dam multe. Prima data le dam Sfanta Impartasanie.

- Asta este foarte important ca romanii in general se gandesc la ziua aceasta doar prin prisma cadourilor.

- Cel mai mare cadou pe care ni l-a facut Dumnezeu este Intruparea Fiului Sau in Sfanta Fecioara Maria, si atunci si noi urmam pe Dumnezeu si facem acelasi lucru, facem cel mai mare cadou copiilor, adica ii primim la Sfanta Impartasanie.

(…)

- Parinte da’ pot sa va intreb: “ce v-a apucat”? Majoritatea preotilor ajung in parohie, isi vad de rugaciuni, de slujbe, e liniste cat de cat intr-o astfel de slujire.

- Aceasta este menirea preotului: sa faca rugaciuni, slujbe, sa pastoreasca credinciosii. Ceea ce am facut eu a fost numai [ca raspuns la] un aspect alarmant din 1990, cand se omorau copiii pe capete. Impreuna cu Ioan Alexandru si altii am salvat ceva copii de la avort. Mamele acelea ,dupa un an de zile ni i-au dat noua, si am inceput. Am inceput ceva de unde e greu sa mai iesim si ne si place.

- Cum a fost inceputul? Ma gandesc ca acela este cel mai greu.

- Inceputul a fost negandit. Adica am luat copiii si i-am plasat la oameni in sat. Pur si simplu. Nu aveam ce face cu 13 copii de-o data; intr-o singura zi au venit. Si apoi au venit si altii, au venit si copii ai strazii. Nu toti oamenii din sat au primit copii. Apoi i-am pus in curtea bisericii, apoi ne-am chinuit in felurite feluri, apoi am facut o tabara pentru copii, apoi am cumparat case taranesti vechi si le-am reparat, apoi am facut case noi. Un inceput negandit si neplanificat.

- Parinte, si primii copilasi atunci cand au ajuns in familiile din sat, cum de au fost primiti?

- Poate a fost un moment psihologic. Pur si simplu am umblat cu masina prin sat, masina incalzita… cu 13 copii. In doua zile si doua nopti i-am plasat.

- Dar aveati o legatura cu credinciosii destul de stransa, erati de ceva vreme paroh, nu?

- Acuma am implinit 30 de ani de cand sunt paroh acolo, si atuncea implinisem 10 ani. Si Ceausescu, strangand cureaua foarte tare, n-am avut altceva sa fac decat pastoratie. Si ne-am lipit de credinciosi, eu ca preot, ei de mine. Am facut o biserica noaptea…

- De ce noaptea?

- Pai era mai usor noaptea. Am facut-o impreuna cu oamenii satului, si atat. Si a fost bine. Adica s-a facut aceasta “sudura”, si cand am apelat la oameni, oamenii au reactionat ca atare.

- Va era interzis sa se construiasca biserici pe vremea lui Ceausescu, nu?

- Nu numai mie. In general nu se construiau biserici, se daramau. Foarte putine biserici s-au construit. Dar nu e asa important, pentru ca crima mare a fost distrugerea bisericilor spirituale, nu lipsa bisericilor de zid. Dar satul nu avea biserica, se daramase la cutremur, chiar o nivelasera, si atunci a trebuit sa facem. A fost si atunci interesant si frumos. Inclusiv cu copiii am facut biserica.

- Adica au lucrat si ei, au pus umarul la construirea bisericii…

- Ziua, pentru ca ei nu erau “amendabili”, adica nu puteau primi amenzi, copiii, erau mici. Noaptea, cu oamenii in varsta.

- Si in felul acesta securitatea, militia, nu v-au putut opri, dar totusi ma gandesc ca v-au tracasat.

- Evitau scandalul. Pe vremea aceea se planifica, si a avut loc o Conferinta la Madrid. Ceausescu trebuia sa prezinte libertatile religioase din Romania, si atunci lucrurile s-au inmuiat. Cu amenzi, dar s-au inmuiat.

- Si cand a fost gata propiu-zis biserica?

- Intr-un an. Am inceput in ’80 si a fost gata in ’81, dar in sensul de ridicat, apoi am mai adaugat cate cava. Nici acum nu e gata de-a binelea.

- A fost intr-un fel un miracol.

- Pentru vremea aceea, da.

- Si ati continuat apoi cu acesti copii.

- Am continuat, pentru ca asa s-a ivit. Adica am facut biserica pentru ca n-a fost, si m-am ocupat de copii pentru ca a fost nevoie. Daca maine n-o sa mai fie nevoie, ne vom ocupa de altceva, de ce o sa fie nevoie.

***

- Parinte Nicolae Tanase, in 20 de ani de libertate v-ati implicat foarte puternic in opera sociala, dupa ce asa cum ati spus ati ridicat o biserica. Asa cum ati spus inainte, ati trecut si prin opresiune, si ati vazut cum este si sa fim liberi. Daca este sa asezam in fata cele doua perioade, dictatura comunista si apoi democratia postdecembrista. Care credeti ca sunt minusurile si plusurile libertatii?

- Daca spuneti asa, trebuie sa raspund intr-un fel, dar daca ma intrebati care e diferenta, ziceam ca una a fost ciuma si cealalta este holera. Deci ce s-a intamplat inainte de caderea lui Ceausescu a fost sigur un lucru condamnabil, apoi a urmat al doilea lucru condamnabil, adica ceea ce se intampla astazi. Pentru ca de 20 de ani incoace nu traim in libertate, traim in libertinaj.

- Si care e diferenta, pentru ca o ureche mai putin obisnuita cu termenii, nu stiu daca sesizeaza nuantele?

- Libertatea stie toata lumea ce este, iar libertinajul este un fel de destrabalare, adica in baza libertatii imi fac de cap, si lucrul acesta se vede. Mergi doi pasi si vezi. De la ce se intampla pe strada, de la hoti pana la femei care pot omori copiii, tati care pot agresa copiii sau soti care agreseaza nevestele lor. Libertinaj mare in scoala. Chiar si aspectele acestea religioase sunt oarecum nepuse la punct, pentru ca trebuie sa primesti in biserica crestinii asa cum sunt ei… Ei sunt formati intr-un alt fel decat cum ar trebui sa fie formati. Ma refer la cum vine lumea imbracata, sau ce atitudine au la Cununie, cand vin la Liturghie, sau ma refer la noaptea de Pasti cand este un fel de periplu la biserica pentru ca stau vreo 20 de minute si nu raman la slujba, nu raman la Liturghie, nu traiesc momentele pascale. Asta se numeste libertinaj.

- Si daca ati combatut rezultatele lui, pentru ca pana la urma copiii aceia sarmani, de care aveti grija, sunt roadele unei astfel de vieti dezordonate… deci daca ati combatut roadele libertinajului, cum ati trata cauzele?

- Cauzele pe de-o parte sunt in vechime, adica inainte de decembrie ’89 dar sunt si in lipsa noastra de atentie, si in preocuparile noastre de emisiuni TV sau orice alt ceva, in locul educatiei in sine. Educatie care nu se face in niciun caz la televizor. Este lipsa de rugaciune, este lipsa de post, este lipsa de gandire pentru aproapele. Si acestea sunt cauzele. Si efctele deci, sunt cele pe care le vedem, sunt cu bataie lunga si sunt dezastruoase. Si aceste cauze macar acum ar trebui anihilate pentru ca efectele sunt nebanuite, dar oarecum am putea sa le vedem in occident. Deci se poate ajunge la o bunastare, dar bunastarea ataca ceea ce omul are scump in el, are credinta, are aspecte culturale, are aspecte sentimentale. Toate acestea sunt intinate daca in bunastare nu suntem atenti.

- Si credeti ca exista o solutie prin care omul cu bunastare sa-L traiasca totusi pe Dumnezeu, sau sunt ireconciliabile?

- Exista foarte multi oameni care au bunastare si traiesc cu Dumnezeu. Exista foarte multi, insa ei sunt atenti, cum fac aceasta bunastare, pe spinarea cui, cat de corecti sunt ei cu ei insisi, cu Dumnezeu si cu aproapele, si cum inteleg ca ei sunt administratori. Sfantul Ierarh Nicolae a fost un bun administrator, adica a administrat bine, foarte bine bunurile pe care i le-a daruit Dumnezeu: cunostintele lui, evlavia lui, dar si bunurile materiale. El s-a ingrijit de fete ca sa se marite bine, cu zestre, el s-a ingrijit de cei in nevoie.

Exista o istorie interesanta consemnata, cum mergand la biserica cu un prieten al sau, au intalnit un car in noroi si Sfantul Nicolae s-a repezit sa-l ajute pe caraus sa scoata carul din noroi, si celalalt a zis: “nu se poate, mergem la biserica si rade lumea de noi… S-o descurca el“. Sfantul Nicolae totusi a ramas, sigur ca s-a dus la biserica mai tarziu…

- Manjit de noroi, probabil, nu?

- … Sigur, spre zambetele celor din biserica. Cand a fost vremea ca Biserica sa-i treaca pe amandoi in randul sfintilor pentru faptele lor, lui i s-a dat aceasta zi de 6 decembrie, destul de aproape de Craciun, destul de aproape de sarbatoarea extraordinara, praznicul imparatesc al Nasterii Domnului, iar celuilalt i-a dat o data [care cade] la 4 ani, 29 februarie. Acuma cat e de adevarat si cum stau lucrurile exact e mai greu [de spus], dar putem sublinia faptul ca Sfantul Ierarh Nicolae e cel mai popular sfant. (…)

- De fapt, “mos Craciun”, asa cum il sarbatorim noi astazi, are la origine o sarbatoare a Sfantului Nicolae, care, ulterior, s-a extins si a capatat un aspect comercial.

***

- Legea Noului Testament e lege pozitiva, nu e ca a Vechiului Testament negativa: sa nu furi, sa nu poftesti, sa nu…, [ci] fericiti cei saraci cu duhul, fericiti cei curati cu inima, fericiti cei milostivi. Deci se prezinta o masa bogata de unde esti invitat sa iei, si una din mancaruri este fapta cea buna. Deci noi ne putem hrani cu fapta cea buna. Si Sfantul Ierarh Nicolae ne-a invatat cu prisosinta.

Noi mai primim in Tabara noastra de copii, din cand in cand, persoane din Elvetia, din Austria, din Germania, care vin si stau doua-trei saptamani si ajuta, ajuta la tot.

- Benevol, pur si simplu. Si nu sunt ortodocsi, nu?

- Nu, nu sunt ortodocsi.

- Asta e fantastic.

- Si la sfarsit ne luam la revedere si ei spun “va multumim mult“. Si eu le spun “noi va multumim mult“. “Nu, nu, noi va multumim mult“. Si tot asa pana la sfarsit eu intreb: “Dar de ce multumiti dumneavoastra?“, “Pentru ca ne-ati dat posibilitatea sa ajutam“. Si in final am aflat ca si preventiv, dar si vindecator, exista recomandarea medicilor psihiatri pentru bolile nervoase. Adica cine face fapte bune nu se zapaceste la cap.

- A, deci daca sunt putin dereglat si fac milostenie imi restabilesc cumva un echilibru interior.

- Sigur ca da, pentru ca dereglarea vine din acest dezechilibru pe care l-ai creat, si anume nu ai administrat bine. Atunci eu fac fapte bune, sunt milostiv, nu neaparat ca dau ceva, pot fi si amabil cu cineva, si aceea poate fi o fapta buna. Eu am fost la un azil cu un profesor de-al meu si el a intrebat-o pe o batrana: “Ce mai faceti?“. Si ea a inceput sa planga. Si eu am intrebat-o “de ce plangeti, doamna?” si ea a zis: “nu m-a mai intrebat nimeni ce mai fac de 30 de ani, de cand sunt aici; imi dau de toate, sunt ingrijita, toate toate, numai ca nimeni nu mai m-a intrebat ce mai faci“.

- Ea era si ea un suflet, astepta si ea mai mult decat cele ale trupului.

- Cuvantul “ce mai faci?” este preocuparea mea, pentru ce mai faci tu, pentru viata ta, cum te afli. Esti bine, esti sanatos, ai ce-ti trebuie?, etc., etc. (…)

- (…) Eu cunosc cateva doamne in Bucuresti care fac binele cu mana lor, desi sunt pline de bani si ar putea sa plateasca pe cineva sa faca respectivul bine. De exemplu, varuiesc cu mana lor camera unei batrane sau unui batran. Sau economisesc bani de piata, cauta o piata ieftina si economisesc 15-16 milioane pe luna, pe care mi-i trimit mie… Vorbesc de oamenii care castiga bani cinstit… Nu poti sa fii hraparet si apoi sa faci milostenie din aceasta adunatura.

Eu am avut o experienta foarte interesanta. Am vizitat in Moldova o manastire si aveam acolo o calugarita cunoscuta si mi-am permis sa o intreb: “Maica, nu mai terminati o data manastirea asta?” Manastirea e noua, are vreo 15-16 ani si sunt peste o suta de maici acolo. “Pai cu stareta asta nu mai reusim”. O stareta foarte vrednica. “Pai vin multi sa dea bani si ea ia numai de la unii. Intai ii ia la intrebari: Ce lucrezi, ce firma ai, ti-ai platit muncitorii?… Intai ajungi cu salariile la zi, pe urma dai bani la manastire. Vinzi tutun, ai carciuma, castigi bani din activitati care provoaca raul aproapelui? Atunci rezolvati asta, banii dvs. nu merg. Si zice ca din 10 abordati asa, 2 revin…

- Adica isi indreapta afacerile, isi indreapta viata, nu?

- Sigur! Va sa zica isi construieste o manastire din bani cinstiti, din donatiile unor oameni care au castigat bani cinstiti, fara sa asupreasca pe unul si pe celalalt, fara sa dea salarii derizorii, etc. (…)

***

- (…) Existenta Bisericii, scopul ei, este mantuirea sufletelor oamenilor. E adevarat ca nu poti sa dobandesti mantuirea fara sa lucrezi fapta cea buna, dar Biserica trebuie sa fie implicata social, insa nu trebuie sa devina o institutie sociala. Ea nu este o institutie sociala.

- In primul rand nu este de fapt o institutie, este trupul lui Hristos pana la urma.

- Da, cea mai scurta definitie a Bisericii este “doi-trei adunati in numele lui Hristos”. Putem zice ca este o institutie divino-umana, intemeiata de Hristos pe cruce in chip nevazut, si in chip vazut la Rusalii, la Pogorarea Sfantului Duh. Insa Biserica, daca o privim ca trupul tainic al Mantuitorului, al carui Cap este… Hristos este Capul Bisericii, de aici si infailibilitatea Bisericii, si nu a unei persoane sau a unor persoane – indiferent cata sfintenie ar avea respectivele persoane, si ce grad ar avea, preot, ierarh, patriarh, toti putem gresi; Biserica nu poate gresi pentru ca este Capul ei Hristos.

Deci privind Biserica asa, atunci ar trebui sa ma comport ca madularul unui corp. Spre exemplu daca cuiva i se taie piciorul. Omul acela nu doarme, sau nu zice mainii: culca-te tu, ca piciorul ramane taiat. Si atunci daca ne comportam ca intr-un corp, atuncea am rezolvat totul. Pentru ca eu nu voi putea manca fara sa impart painea. Iar [daca] exista lumea a doua si a treia, e pentru ca exista lumea intaia. Deci exista saraci si nemancati si amarati, pentru ca eu mananc prea mult sau pentru ca eu mananc de ajuns, cand pot sa nu mananc chiar de ajuns. Sigur ca exista printre cei care ne asculta cei care vor spune “dar daca nu vor sa munceasca?”. “E adevarat!”

- Exista in marile orase o moda, as putea sa-i spun, a cersetorului, care, nu stiu daca gresesc, da’ pare sa devina o profesie.

- Eu am avut multi cersetori la mine, au locuit la mine, si cam in 2-3 saptamani plecau.

- Desi aveau tot ce le trebuia…

- Nu chiar tot, dar aveau, comparativ cu strada… I-am reintalnit in Bucuresti si i-am spus: “Tu munceai la mine si castigai doua milioane – doua milioane, vorbesc de acum cincisprezece ani; castiga bine, pentru ca muncea, sapa santuri, turnai beton – aveai mancare pentru copii, aveai haine pentru copii, medicamente, tot aveai, aveai casa, aveai soba. De ce stai acuma la metrou? Intoarce-te!”, “Parinte mai castig si eu un ban!”, “Cati bani castigi? Doar nu castigi dublu aici, ca la mine!” Si atunci am observat un zambet ascuns, oarecum rusinat, care incerca sa ma protejeze – in ideea mea – si chiar a lacrimat, si a spus “douazeci de milioane”.

- De zece ori!!

- De zece ori cat era sa zicem un salariu bun la vremea aia. Si acuma sunt si anchete pe strada, au pus si afise, in care se demonstreaza cat castiga un cersetor: 50 de milioane, 80 de milioane. Asta este enorm! Sa castigi asta intr-o saptamana, intr-o luna, intr-o zi, depinde de zona… Ma rog sume care nu se compara cu salariul unui profesor sau al unui medic.

Si de ce exista ei? In primul rand pentru ca Statul le permite. Adica in primul rand pentru ca nu le da autorizatie. Ar trebui: “tu ai voie sa cersesti, tu nu”. Deci se poate si asa, este o forma. In al doilea rand pentru ca noi credem ca cu un leu, cu zece lei, sau cu o suta de lei cat ii dam, noi am rezolvat problema milosteniei cu care eram datori.

- Da si eu mai arunc asa cate un banut si in felul asta seara zic: “Eh, am facut si eu un bine”.

- Este un bine, da’ depinde cum este tratat acest bine dupa aceia, adica “pe cine hraneste?”

- Si mai ales cred ca depinde si de rezultatul din inima mea, pentru ca s-ar putea numai sa ma imbat cu apa rece.

- Da, stiti ca Mantuitorul Hristos S-a aratat unuia care cîrtea: “uite ce s-a intamplat, am dat haina saracului si el s-a dus si a vandut-o in targ”. Si Mantuitorul S-a aratat imbracat in aceasta haina, si i-a zis: “Nu mai cârti! Ce ai dat saracului Eu am primit!”. Ca [se] zice: “cine pe saraci ajuta, pe Dumnezeu imprumuta”.

Insa e mult mai usor sa dai pe strada si sa adormi constiinta, decat sa cercetezi omul amarat. Spre exemplu eu cunosc un sat cu 28 de case si cu 426-428 – nu mai stiu cati sunt acuma – de membri. Inchipuiti-va 420 si ceva de suflete care locuiesc in 28 de case, case care nu au nimic in comun cu ce se vede astazi si care arata groaznic. De ce nu ne unim sa ajutam o casa, o familie, in mod precis - sa supervizam ce dam, adica unde merge banul… dar eu nu sunt de parere sa-i dam bani… De ce sa nu-i dam usa, fereastra, pat, saltea? De ce sa nu-i cumparam masa, sa nu mai scrie copilul pe jos…?

- Ca in felul acesta stiu exact unde se duce banul.

- Sigur… si mai dau pe la el, cand eu cand tu, mai trimit, mai intreb preotul satului, primarul: “cum se prezinta asta, sa-l ajut, sa nu-l ajut?”

- Dar cum sa fac intr-un mare oras, parinte? Aici e foarte greu identifici nevoile, suntem izolati. Acolo la Sfintia Voastra, in sat sunteti ca intr-o familie foarte mare…

- Pai vorbeam de administrator. Nu neaparat trebuie sa dai intr-un oras daca nu e nevoie. Nu sunt pregatit acuma sa va spun numele, dar un episcop s-a plimbat in mahalalele Parisului, demult, si a zis – indemnat de preot sau de apropiatii lui: “Preasfintia Voastra sa mergem si noi in India, ca acolo sunt saraci, amarati si mor de foame”. Si s-a plimbat pe acolo si a vizitat, si a vazut foarte multi amarati in mahalalele alea - si a zis: “Nu ne mai ducem in India, avem si noi indiile noastre”.

In Bucuresti sau in alt oras nu e chiar asa roz viata, sunt foarte multi care fac frigul, fac foamea. Cand zic foamea, nu [inseamna] ca nu mananca nimic, ci ca nu sunt hraniti, si sunt foarte prost hraniti. In ceea ce ma priveste am primit asa multa mobila, si foarte multe haine, si uneori primesc si foarte multe alimente de un singur fel, pe care nu pot sa le manace de-oadata copiii sau mai expira, si atuncea ma ocup putin de satele din jur. Familii cu 8 copii, cu 11 copii sau cu 13 copii, sau de satucele aste doua, dintre care unul cu 28 de case unde sunt 428 suflete, deci foarte multi copii care nu mai au ce lucra, pentru ca sunt la poalele muntelui, pentru ca nu au somaj, pentru ca… si pentru ca… Nu mai vorbesc si ca traiesc necununati pentru ca greu isi gasesc un nas, si femeile care au facut avorturi in loc sa alerge sa faca binele acesta, ca sa traiasca familiile cununate, alearga sa boteze copii. Care este un lucru fals, si un lucru gresit, si un lucru absolut care nu isi implineste scopul.

- Nu e bine sa fii nas la un copil, sa il botezi?

-E bine sa fii nasul unui copil, sa il botezi, dar sa nu fii nasul unui copil pentru ca sa-ti ierte tie Dumnezeu pacatul. Pentru ca pacatul avortului nu se poate ierta prin botez, prin botezul unui copil.

- Dar prin ce se poate ierta?

- Prin lupta contra avortului, prin incetarea pacatului, si lupta contra avortului, prin punerea copiilor in loc, prin sfatuirea sa nu faci avort, prin lacrimile pocaintei dupa ce faci toate acestea, adica cui pe cui se scoate. Adica omori copilul si vii sa botezi copii. Asta nici nu ai voie sa faci. Adica esti criminal si vii sa botezi.

***

- Noi suntem intr-un fel campionii Europei la o astfel de faradelege din punct de vedere ortodox. Cum credeti ca s-a ajuns, sau se impaca astfel de lucruri: 87% ortodocsi si campioni la avorturi?

- Din populatia romaneasca suntem 98%. Din intreaga populatie suntem 87% ortodocsi.

- Din etnia romaneasca…

- Spun asta pentru ca adesea se vorbeste ca se inmultesc tiganii. Trebuie sa admiram tiganii pentru gandirea lor pentru viata, si sigur sa fim impotriva unor practici de-ale lor: lipsa de munca, furtul, injuraturile, vrajile sau ce mai fac ei aiurea. Dar lucrul acesta este un lucru pentru care trebuie sa-i admiram. Solutia nu este sa-i condamnam pe ei ca se inmultesc. Solutia este sa ne inmultim si noi.

Kosovo a avut 2% musulmani si 98% ortodocsi in urma cu 250 de ani. Dupa 250 de ani procentul s-a inversat, a aparut scandalul, si a aparut si razboiul. Spunem asta si ne aflam in preajma Craciunului, si Sfantul Ierarh Nicolae este ocrotitor al copiilor si al familiei – deci ne-nasterea duce la razboi, daca mai e cazul, cand e cazul; pentru ca, de obicei, ne-nasterea duce la disparitie. Adica te pierzi, ca natie, ca popor, credinta.

- Dar cum credeti ca s-a ajuns aici? Ca procentul e zdrobitor. Suntem ortodocsi, crestini ortodocsi si totusi unul dine cele mai incriminate pacate in Biserica este avortul, iar noi il facem.

- Cum s-a ajuns aici? Mintindu-ne, adormindu-ne constiinta. Suntem mintiti in primul rand de medici, si in al doilea rand de preoti.

- Preotii mint!?…

- Preotii mint la acest capitol.

- Adica, ca doar nu spun ca nu-i pacat?

- Nu, dar nu opresc de la Sfanta Impartasanie, nu dau canon, nu tuna si fulgera in fata altarului impotriva avortului, nu spun oamenilor: “iubiti credinciosi, aveti cancer“. Ce inseamna cancer? Aveti acest mare pacat al avortului. Tratati-va! Cum? Cu medicamente si metode specifice acestie boli. Si permit credinciosilor sa ia aspirina. La cancer nu trebuie aspirina. O iei degeaba, si atunci la capitolul acesta noi mintim oamenii. Noi preotii. Adica suntem ingaduitori cu un pacat care nu are justificarea in capitolul material.

- Cum e de exemplul furtul, sa zicem, nu?

- Deci avorturile se fac din comoditate si din lipsa de credinta. Acestea sunt cele doua cauze ale avortului. Nu exista a treia cauza. A treia cauza intotdeauna este inventata, si anume aspectele materiale. Dovada: cei cu stare buna, cei cu bogatie au putini copii.

- Adica fac multe avorturi.

- Fac multe avorturi in multe feluri, pentru ca avortul nu se face numai prin chiuretaj. Cifra asta pe care o avem acuma ca statistica in 20 de ani - dar nu o avem in 20 de ani, o avem numai in 19 - deci deja populatia omorata a depasit populatia actuala a Romaniei, deci avem peste 20 de milioane, noi, poporul roman am avortat. Dar asta este statistica oficiala. Dar mai sunt pe atatea avorturi facute in cabinete particulare si neinregistrate, si mai sunt de vre-o trei ori [pe atat] avorturi facute la 14 zile de la conceptie, prin sterilet si prin pastilute, prin asa zisa contraceptie chimica, dar nu e contraceptie este contagestiva.

Deci in momentul in care inotam in sange pana la gat, ne e greu sa ne bucuram de Craciun, cum s-ar zice nu prea mai avem dreptul, pentru ca avortul nu este altceva decat prigonirea lui Hristos. Cand auzim in Evanghelie ca Irod a omorat 14 mii de prunci, cand auzim in istorie ca Hitler a omorat, a gazat, a facut… se produce in sufletul nostru o revolta foarte puternica, dar constatam in ca Irod, Hitler, si altii, chiar si Stalin,nu ca ar zice ca a omorat 80 de milioane, dar e foarte putin ce au omorat ei fata de ce omoram noi in Romania si nu numai. Este de neexplicat, adica nu poti sa explici ca un popor care l-a avut pe Brancoveanu cu 11 copii, prigonit pentru inmultirea neamului, condamnat si prigonit pentru inmultirea neamului, sa recurga la atata crima. Nu este posibil sa umplem si bisericile, si clinicile de omorat copiii.

***

(…) Biserica se implica politic, indemnand oamenii la gandire, indemnand oamenii sa se orienteze dupa valorile morale, dupa valorile culturale, dupa valorile religioase. Tine treaza aceasta constiinta, nu face nimic Biserica sub aspect partinic, pentru ca Hristos nu a fost partinic, si atunci n-are nimic comun prezenta unui preot intr-un partid sau altul, sau cu un indemn sau altul, desi uneori se intampla. Intotdeauna Biserica, daca a scapat caii – biserica sub aspect administrativ vorbesc, ca Biserica ca institutie divino-umana e infailibila – cand a scapat caii intr-o parte sau alta intotdeauna in istorie a gresit in amestecul politicii. De aceea politicienii gresesc cand ne condamna, ca de ce nu ne amestecam, sau chiar credinciosii. “Parinte de ce nu va amestecati? De ce nu faceti dumneavoastra? De ce nu ne spuneti dumneavoastra?“, si noi raspundem “nu asta este misiunea si directia noastra. Noi ne ocupam de cu totul altceva“. Dar si aspectele politice sunt ale Bisericii in masura in care noi putem sa supervizam aceasta stare morala in politica, desi se poate vorbi foarte greu de morala politicii, poate ar trebui sa se faca teze de doctorat intregi despre morala in politica, ca despre politica morala s-a scris indeajuns.

Iata deci ca, privind in trecut eu cred ca nu am facut decat obisnuitul si acesta cu scapari, si privind in viitor ar trebui sa sfarsim, si sfarsitul nostru pe care-l scontam este daca aruncam copii crescuti, in societate, in echilibru”.

Continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…”