marți, 13 martie 2012

Cuvinte puternice din conferinta Parintelui Amfilohie despre pocainta


# Pocainta este o intoarcere la Dumnezeu in duh si-n adevar. Intr-adevar, notiunea de pocainta este din ce in ce mai putin inteleasa, pentru ca, mereu, intre conceptia omeneasca de viata, si conceptia evanghelica se casca mereu o prapastie.
# Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat.


# Pocainta o intalnim de la primul om. Cand e vorba de pocainta inseamna ca e vorba de cadere, inseamna ca e vorba de cainta si de indreptare. De la Adam intalnim notiunea de pocainta.

Pacatul indeamna la fuga de Dumnezeu. Asa o sa fie pana la sfarsit. Veti cunoaste oameni care fug de Dumnezeu, fug de Biserica. Acestia sunt oameni sub pacat.


# Sentimenul caintei, al parerii de rau si cu actele penitentiare care carecaterizeaza vinovatia omului, le vom intalni la toate popoarele, in toate religiile. 
# Doua situatii: omul cand merge spre Dumnezeu merge spre binecuvantare sau merge impotirva voii lui Dumnezeu...


# Nu trebuie sa ne oprim doar la cainta. In Vechiul Testamen intalnim indeosebi mai mult acte ritualice si acte de sentiment, dar nu ne aflam sub imperiul harului. Si de aceea trebuie sa intlegem si diferenta intre cainta Vechiului Testament si posibilitatile pocaintei care s-au deschis in Noul Testament,  cel adus noua, Hristos si Biserica intemeiata de El.

# Indemnul la pocainta era la nivel de persoana dar si la nivel de colectivitati, de cetati, de neamuri.

# Acte de caita, de parere de rau: ruprerea hainelor, era o forma de cainta, zmulgerea parului, a barbii, era o forma de pocainta, imbracarea in sac, punerea de cenusa in cap sau tarana, izolarea, pana la alte forme.
Iata, odata cu venirea Mantuitorului in lume, a aparut mai inainte Ioan Botezatorul. Si nu numai ca este Inaintemergator prin faptul ca cu cateva luni mai inainte a propovaduit venirea Mantuitorului, ci Inaintemergator prin misiunea si prin rolul care l-a avut in aceasta directie de a pregatit terenul pentru Legea Harului, pentru Intruparea Cuvantului si manifestarea Lui deschisa in fata oamenilor pentru a primi Cuvantul, pregatire mai ales in duh a oamenilor.
# Iata, de acum putem vorbi de pocainta ca Sfanta Taina. Mantuitorul Hristos pune pocainta ca hotar intre lumea pagana si lumea crestina, hotar intre lumea veche si lumea noua.



# Talharul de pe cruce pironit fiind pentru pacatele sale, condamnat de acelasi sinedriu, iata-l fiind in imposibilitatea de a mai isi smulge barba, de a mai bate matanii, de a mai face inchinaciune. Acolo, iata din adancul sufletului striga: "milostiv fi mie pacatosul", "pomeneste-ma cand vei veni intru imparatia Ta!". Si lucrul acesta Mantuitorul il pecetluieste cu un raspuns extraordinar: "astazi vei fi cu mine in Rai", ca sa ne arate puterea pocaintei. Primul care intra in rai e talharul, ca sa ne arate ce inseamna pocainta din inima, bineplacuta Domnului. Ea  ne deschide portile Imparatiei Cerurilor.


# Iata scopul pocaintei: iertarea pacatelor. Pocainta este un mijloc, scopul este insa iertarea pacatelor. Iata asadar pocainta evanghelica cum ne cheama pe noi la adevar, printr-un proces de asimilare a cuvantului si o lupta permanenta cu noi. "Cine vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine." Pocainta inseamna lepadarea de modul meu de a gandi, de a face, de a intreprinde. E cam greu! Si trebuie lucrata toate viata noastra pamanteasca.

# Domnul Hristos a venit cu o seriozitate, nu numai cu smerenia si cu dragostea.

# Pacatul inseamna moarte; pocainta, indreptarea spre Dumnezeu, viata. Pocainta asta inseamna intorcere la nivel integral: minte, cuget, simtiri. Si in planul crestin pocainta inseamna cainta, recunoasterea pacatelor, marturisirea, ispasirea - adica stradaniile tale de a o rupe cu pacatul-, si deslegarea.
 
# Numai Sangele lui Hristos sterge pacatul! Ti se iarta prin actul spovedaniei, pocainta si penitenta pe care o faci, dar stergerea lui propiu-zis numai Sangele lui Dumnezeu o face!

# Pocainta te scoate..., nu face abstractie dar te ridica de la realitatea aceasta spre adevar. Intre realitate si adevar e o distanta.

# Daca harul, cuvantul lui Dumnezeu, nu se atinge de inima omului poate sa vorbeasca un milion de oameni. El este cel care produce transformarea, indiferent prin cine lucreaza, dar harul este cel ce produce schimbarea. De aceea, tot ce nu se desfasoara sub har nu are valuare mantuitoare. Asta este esenta Evangheliei, a invataturii celei noi. Poate sa  fie lucruri fascinante cat or fi, dar ce nu e sub har nu e mantuitor. Ramai ca in Vechiul Testament si mai rau.

# Realitatea ia in ras adevarul.

# Mai mult decat cea ce vezi si simti, Mantuitorul ne cere mai mult, sa ne incredem in cuvantul Lui. Realitatea e ce vezi, ce simti, ce auzi, ce gusti si toate celelalte. Nu simturilor tale, ci doar purificate prin pocainta. 

# Pocainta inseamna o sinceritate, e un proces launtric de transformare in lumina adevarului, adus de Hristos intrupat pe pamant, Dumnezeu cel intrupat ca Fiu al Omului, Dumnezeu Cel Unul-nascut, Dumnezeu Cel a Doua Persoana din Sfanta Treime.

# Ce ajuta cel mai mult in viata duhovniceasca? Modelul! Foarte greu, nu mai l-avem sau nu mai avem ochi pentru modele. Mantuitorul n-a starnit curiozitati, nu nimic! A mers, asa, prin taina, in mijlocul oamenilor. Deci lucruri care au o alta nuanta, se desfasoara sub har, presupun o alta intoarcere catre, de aceea cumintenia ortodoxiei, frumusetea ei este de o alta natura.

# Adevaratii crestini se vor retrage, pentru ca este o agresiune la adresa unei vieti crestine, o forma falsa, o frumusete falsa, niste manifestari false, deci un chin[...]Nu ca trebuie sa fugim, ca pe fiecare Dumnezeu il chiama la treapta lui si unde se afla.

# Pocainta presupune sa iei cuvnatul lui Dumnezeu, asa cum a fost dat, cu credinta si cu eforturile de a nu te abate dupa ce vezi, dupa ce simti, dupa ce pipai sau dupa parerile unora sau altora, cu dupa Sfintii Parinti, si dupa Sfanta Traditie.  Asta ete foarte important.

# In scurt, treptele pocaintei sunt: cainta, in primul rand, sa te caiesti cand sti ca ai gresti fata de cuvantul si Legea lui Dumnezeu. La nivelul constiintei se pretrece cu orice om lucrul acesta. Nu ramai numai la cainta, ca nu e de ajuns. Si Iuda s-a cait. Dar la ce i-a ajutat? [...] Asta este numai o cainta care ii stoarce si-i usuca. Cainta asta trebuie sa mearga mai departe, sa mergi la preot, sa-ti marturisesti pacatele, sa vad ca ai dorinta de a te indrepta, de a te impotirvi

# Toata asceza, toata nevointa omului este ca sa implori mila lui Dumnezeu. Este un singur lucru: ca sa cerem mila lui Dumnezeu, fara ea nu facem nimic. Pana inchizi ochii, o singura grija are crestinul: voia lui Dumnezeu. In locul ala, cu meseria aia, cu copiii aia, cu serviciul ala, unde esti, voia Domnului [sa fie] in toate, indiferent cat te costa. 

# Un popor care se pocaieste e de temut demonilor. Nu unul care vorbeste, nu unul care scrie, nu! Omul care se pocaieste alunga demonii. Cand te pocaiesti cu adevarat esti de temut demonului.


# Spunea Parintele Arsenie Papacioc:
"suferinta- singura catedra suprema de teologie".
Va spun eu, par caraghios. Ati vazut Parintele Calciu Dumitreasa spunea:
"credeti-ma ca daca n-as fi suferit atat de mult, n-as fi putut sa iubesc atat de mult, n-as fi putut sa iubesc cu atata usurinta".
Parintele Iustin Parvu:
tocmai pentru ca m-am impletit atat de mult cu durerile acestor oameni si ale neamului asta, d-aia ii inteleg si nu ma pot desprinde de ei“.

# Suferinta e o scoala in cadrul pocaintei adevarate.

# Pocainta, v-am spus, iti deschide calea vietii Pocainta te face sa distingi intre realitate si adevar. Pocainta iti deschide ochii sufletului.
# Nu incercati sa aveti o pocainta ca a monahilor si nici monahii sa nu aibe o pocainta ca a mirenilor. Fiecare este in rostul si in locul lui. E foarte important lucrul acesta, ca fiecare sa-si duca crucea lui. Fiecare om are o constiutie si o inzestrare, un rost existential, un destin, nu predestin. Sa se conformeze voii lui Dumnezeu, si trebuie sa lucreze talantii pusi in el, acolo unde ne pune Dumnezeu. Fiecare in locul in care se afla sa-si poarte crucea pocaintei.

# Realitatea este dureroasa. Altul e adevarul.

# Adevarul e Hristos. Diavolul muta mereu accentul mereu pe realitate.

# Asta e realitatea ca oamenii vor suferi, ca e sminteala, dar adevarul nu poate sa-l alunge, adevarul e Hristos.

# Adevarul este in profunzime. De-asta nu poate fi furat. Cine se pocaieste este pe o cale de nezdruncinat. Daca noi avem o pocainta ne ducem la o reinvigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza, e o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului si a puterii si a biruintei luminii in om, dar prin pocainta! D-aia Domnul ne-a deschis calea aceasta. Asta e calea omului celui nou. 

# Realitatea asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea, sa nu facem o cainta care sa ne blocheze nadejdea si celelalte. Realitatea este cel mai mare pericol si care ne fixeaza pe simturi, si pe tot, pe nume, pe interviuri, pe coduri, cat mai mai precis. Nu, adevarul nu poate fi circumscris aici.

# Cand poporul roman se aseaza autentic la pocainta, Dumnezeu va ridica oameni invincibili. Pocainta nu ramane fara rezultat. Dragii mei, mic sau mare, numeros sau unul singur, la aratare sau in ascuns, pacatul are efecte. Nimeni nu poate sa ramana lipsit de efectele pacatului. Doar pocainta rezolva aceasta. E singura cale pe care a lasat-o Domnul Hristos: o pocainata intru Iisus Hristos, o pocainta in Biserica, o pocainta sub epitrafir, o pocainta "in duh si-n adevar".

# Nu putem scapa de efectele pacatului!  N-aveti decat! Pana la groapa, dar mai departe nu merge. E nevoie sa ne desteptam, e nevoie de pocainta, si pocainta iti da curaj, iti da ravna. 

# Avem exemple din Pateric, din Limonariu, din Sfintii Parinti. Le veneau greu sa paraseasca temnitele, de ce? Simteau ca vor pierde ceva? De ce? Pentru ca oamenii nu vor sa fie dati jos de pe cruce. Spunea Mitropolitul Hieroteos Vlachos:
"sa nu te dai jos de pe cruce, sa fi dat jos de pe cruce".
Nu accepta sa te dai jos de pe cruce, ci sa fi dat de pe cruce. Doar mort sa fi dat jos de pe cruce, de altii, dar tu nu. Tine-ti crucea casniciei, tine-ti crucea calugariei, tine-ti crucea fecioriei, tine-ti crucea ascultarii...
# Pocainta nu ramane zadarnica niciodata. Este rasplatita direct de Dumnezeu, pocainta aceasta in Hristos, Domnul. Si anume, ca sa regeneram o tara, iata genul de pocainta la care trebuie sa venim. Este arma care nu poate sa ne-o fure nimeni, este o arma a noastra oriune vei fi. Paziti-va in schimb, si nu amestecati una cu alta ca nu o sa mai aveti discernamant. Sa mergem pe calea aceasta cea stramta si ingustaca ea duce unde trebuie, chair daca-i spinoasa. Asta te autentifica. Suferinta te autentifica.

# Lepadarea de sine e un act de mare curaj, dar nu dupa oricine. Multi se leapada dar nu de sine si nu pentru Hristos! Atunci asta ni se cer noua astazi. Nu e alta cale.
# Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocaint in duh si-n adevar. Exista si o comuniune. Intri in comuniune cu toti sihastrii si sfintii si martirii si cu toti cei din veac. Intri in comuniune vie cu ei.

# Planul adevarului este altul. Parintele Arsenie Papacioc spunea:
"de-aia sunt asa de optimist in privinta neamului nostru, pentru ca este un neam nascut si crescut pe cruec".
Dar el stia ca om ce si-a asumat crucea: crucea precede invierea, si nu este inviere fara cruce. De aceea avea incredere in martirii si toti sfintii. Nu pot sa fie batjocoriti. "Nu-s sfintiti la timp", "nu-s canonizati la timp", "uitati, sunt luati peste picioare de nu stiu cine", "sunt neglijati de noi, de unii de altii", dar din cartea vietii, cine-i mai sterge de-acolo?
# Pe Dumnezeu nu-l castigam cu nimic decat cu o inima franta, smerita. Dumnezeu ia aminte fulgerator la inima ta. Nu ne cere biruinte fratilor, ca nu sta in putinta noastra, ne cere o cainta autentica, o pocainta. Pe aia o primeste, o primeste fulgerator.

# Sa intelegem pocainta ca inviere, sa intelegem pocainta ca solutie pentru Rai.

# Nu poti ajunge drept si purificat decat prin actul pocaintei.

# Realitatea: erau desfigurati, erau impuscati, aruncati pe strazi. Adevarul ce era? Se intarea ceata cereasca.

Parintele Iustin:
"mai, cand a murit Parintele Arsenie Papacioc, am simtit ca mi s-a dus toiagul batranetilor mele"
Dar imediat a continuat:
"dar, lasa mai, ca fac ceata buna acolo sus".
Vedeti ce-nseamna? Sa arda inima in noi pentru a fi in ceata aceasta a lui Hristos. Sa arda inima in noi sa fim batjocoriti pentru Hristos, sa arda inima in noi pentru ortodoxie, sa arda inima in noi pentru istoria sfanta a tarii, sa arda inima in noi pentru un paraclis.

# Poti sa ajungi otreapa in ochii societatii, poti sa ajungi ca o carpa lepadata, sa nu ajungi in ochii lui Dumnezeu.

# Pocainta iti da foc in inima, pocainta iti da curaj, pocainta alunga metodele omenesti de a solutiona problemele tale, pocainta te poarta pe alte meleaguri de perceptie si de simtire. Pocainta atrage harul lui Dumnezeu care este invincibil, si asta este scopul nostru, adica mila Lui, harul Lui. Si unde e harul lui Dumnezeu, nu va ingrijiti ce veti spune, ce veti raspunde. Sa fiti atenti sa intelegem totul in planul adevarului, nu al realitatii.
# Sa mergem pe caile acestea pe care le-au lasat Sfintii Parinti. Dar asta cere eforturi si suferinta. Dar numai suferinta e singura catedra, suferinta deschide ochii, suferinta te autentifica, suferinta te aseamna cu Hristos. Cruciat, prin cruce, nu alt cumva.

# Si atuncea uitati dragii mei, acesta este cuvantul meu: sa ne indemnam unii pe altii pe aceasta cale. Stim - nu stim, ne vedem - nu ne vedem, dar trebuie sa ajutam tara, trebuie sa ajutam Biserica, sa traim dupa cum ne invata Domnul Hristos. O pocainta autentica – poate sa nu te inteleaga duhovnicul, poate sa nu te inteleaga oricine, realitatea asta este – dar te intelege Dumnezeu. Nu faci nici abstractie de acestea. Nu, sileste-te pe cararile acestea ca Dumnezeu va lucra. Harul acesta care va lucra pe cararea pocaintei este unic si invincibil.
# Pacatul iti fura libertatea, te duce spre moarte, aduce neliniste. Toata nelinistea, sa stiti ca-si are izvorul in pacat, si toata dezordinea sociala isi are rezultatul in dezordinea fiecaruia dintre noi. Vorbesti de dezordine sociala, nu poti sa zici ca din cauza lu' ala. Societatea. Si atuncea daca vrei sa vorbesti de societate trebuie sa pornesti de la tine, sa faci educatie cu tine. E mare lucru. Asta trebuie sa incepem sa vedem cum putem fi reali in duh si adevar societatii, nu dupa realitatile astea. 

# Sa nu-i judecam pe cei care ne poarta pe alte carari decat ne invata Evanghelia, nu, ci sa cautam sa o lucram chiar noi, caci sa stiti, si duhovnicul se indreapta prin ucenic de foarte multe ori. Harul este cel care lucreaza. Totul este sa te plasezi pe linia aceasta, indiferent de unde te aflii si in ce punct social.

# Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere si rabdare, caci Dumnezeu mai ales la acestia care se pocaiesc cu adevarat ia seama.

# Crucea purtata "in duh si-n adevar" duce la inviere. Asadar, daca vrem invierea tarii sa ne purtam crucea. Sa nu fugim de ea, sa ne asemanam cu celalalt. Fereasca Dumnezeu! Cunosti un om dupa cum isi poarta crucea. A lepadat  crucea, indiferent cum o motiveaza el, nu mai e pe cale.


SURSA SI INTEGRAL LA:

Un comentariu:

  1. Buna ziua,
    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache.Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei.Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
    dumitru_gabriela31@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere