Mântuitorul ne îndeamnă cel mai mult să priveghem și să ne rugăm. De
multe ori i-a îndemnat pe ucenicii Săi, inclusiv în grădina Ghetsimani,
pentru că
privegherea și rugăciunea, sau trezvia în Dumnezeu, în Duhul Sfânt e
cea care ne păzește de alunecări în păcate. Iar, dacă ne îmbolnăvim sau suferim în urma păcatelor, ne putem
redresa, recupera, vindeca prin virtuți. Si
cea mai importantă este milostenia, iubirea aproapelui, iubire
smerită și milostivă, o iubire lucrătoare, iertătoare. De aceea criteriul Judecății rămâne până la urmă această împlinire a
poruncii iubirii, pentru că prin iubire ne arătăm mișcarea
sufletească cea mai înaltă, cea mai nobilă, cea prin care noi ne
asemănăm cu Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său personal și iubitor, conștienți și
lucrători ai iubirii. Si acesta este o mare taină, în asta stă nemurirea sufletului.
Vasile Voiculescu, poetul, medicul fără de arginți, care participă la
întâlnirile Rugului Aprins și care trăia foarte intens această prezență a
lui Dumnezeu,
spunea că: "iubirea e singura vecie dată nouă" - adică singura experiență
a Veșniciei. Cunoașterea se oprește, așa cum zicea și Sfântul Apostol Pavel: "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu
am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea
darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă,
şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu
am, nimic nu sunt." (1 Cor. 13, 1-2) Deci, e mai presus de orice lucru material și, dacă nu
am dragoste, nu am făcut nimic. Iubirea ne aseamănă cu Dumnezeu și
deci trebuie să o lucrăm,
să fim conștienți de aceste șanse ale iubirii, ale înălțării, ale
înnobilării și îndumnezeirii noastre prin iubire curată, smerită și
milostivă.
Iar această experiență, când o trăim cu trezvie, cu rugăciune, adică
în Duhul Sfânt și iubitor al lui Dumnezeu, ne va lumina să vedem și
încercările diavolul și să ne ferim de ele.
Să ținem cont de învățătura Sfinților Părinți, că sunt mulți care
au vorbit despre vremurile de pe urmă, și cu toții ne-au învățat să
nu stingem candela iubirii și să o avem mereu aprinsă.
Este candela fecioarelor înțelepte care Îl așteaptă pe Mirele lor,
pe Hristos.
Asta trebuie să lucrăm noi în fiecare zi: trezvie, rugăciune, iubire,
care ne țin în Duhul Sfânt și iubitor al lui Dumnezeu.
Deci, în cadrul procesului terapeutic de vindecare de patimi, milostenia,
iubirea aceasta lucrătoare e foarte importantă.
Punem accent pe post, rugăciune, dar milostenia e foarte importantă. Cunosc oameni care s-au despătimit, fiind orgolioși și pătimași, foarte
murdari la minte, prin iubire și milostenie s-au ridicat și au început să
înțeleagă multe lucruri. Deci e importantă această lucrare a iubirii
smerite și milostive.
Să nu uităm că e importantă această trăire a lui Dumnezeu, această
prezență sau parusie ( în limba greacă) în noi, tocmai prin aceste
virtuți: trezvie, rugăciune, iubire, pentru că, atunci când îl avem pe Dumnezeu în noi, când suntem adunați doi-trei
în Numele Lui, adică întru adevăr și duh, atuncea este și El cu noi și
nu mai avem frică, nu mai avem tulburare, deznădejde, depresie, aceste
clătinări, aceste nesiguranțe, știind că suntem în pronia sau în palma
Lui iubitoare. Si nimic nu se atinge de noi atunci și când noi împlinim voia Lui și
îl păstrăm pe Dumnezeu în noi.
De asta trebuie să fim conștienți, în asta constă credința noastră, că
Dumnezeu e Tatăl nostru iubitor, nu e ca un zbir, care abia așteaptă să
ne pedepsească, ci abia așteaptă să ne mântuiască, să ne ridice, să ne
lumineze.
Când facem noi un pas, El face o mie și, deci, să Îl chemăm cât mai des
în noi, și atunci nu mai avem de ce să ne temem, fiindcă știm că
Dumnezeu e cu noi și noi trăim viața Lui. Amin!
Transcriere din : Active News: Cu Părintele Dan Bădulescu la vremea crizei cu mască de azi: Despre
semnele vremurilor, marea apostazie, Marea Resetare și criza actuală,
în raport cu profețiile din Sfânta Scriptură. VIDEO
Vasile Voiculescu, Sonetul CLXXXIII
Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire
Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni,
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi orideunde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.
