Părintele CIPRIAN MEGA : Gând de iertare
„Când Biserica îl exilează pe cel viu, Hristos iese cu el.” (Berdiaev)
Ieri, s-a împlinit jumătate de an de când am devenit nu doar inadecvat, ci,
realmente, indezirabil pentru
un sistem care se înverșunează să șteargă amprenta omului viu. Și, cu harul lui Dumnezeu, iată c-am rămas în picioare! Iar ei au rămas cu
acuzațiile lor nedrepte și cu ura lor fără sens!
Când societatea devine absurdă, legea aplică sancțiunea fără rest:
excluderea.
Există, însă, o libertate pe care nicio autoritate nu o poate anula,
anume libertatea de a te raporta la Hristos și de a rămâne fidel vocației
tale, chiar când ți se interzice să o trăiești.
Preoția nu e o îndeletnicire, ci o chemare pe care o auzi în adâncul
ființei. Ea presupune o cruce, pe care nu ți-o poate lua nimeni!
Cam la asta se referea Berdiaev, când spunea că
„libertatea nu înseamnă putere asupra lumii, ci putere asupra propriei decăderi.”
M-au anchetat. Mi-au suspendat, spun ei, dreptul de a sluji. Apoi, prin
documentele lor, m-au ”caterisit”.
Dar nu mi-au putut anula
chemarea. Pentru că ea nu vine de la oameni și nu poate fi retrasă prin
decizie administrativă. Harul nu ține de un contract! Este
suflare!
Și atâta timp cât trăiesc în lucrarea Duhului, slujirea mea nu poate fi
evacuată.
„Unde suflă Duhul, nu există reglementare, ci viață. Iar viața scapă oricărei jurisdicții.” (Giorgio Agamben)
Mi s-a cerut să plec din biserica pe care am zidit-o, dar nu poți pleca
dintr-un loc pe care l-ai zidit cu rugăciune, jertfă și dragoste.
A rămâne nu este un act de sfidare, ci o mărturisire de credință.
Biserica nu este un spațiu reglementat, ci o inimă care continuă să bată
acolo unde Duhul încă suflă, după cum spunea marele Vasile:
„Biserica nu se zidește pe litera legii, ci pe lucrarea Duhului”.