joi, 6 ianuarie 2011

Predica la Botezul Domnului de P. Boris Raduleanu


Mare este ziua si sarbatoarea de astazi, sarbatoarea intregii omeniri. Dumnezeu asa a iubit lumea, incat a trimis pe singurul Sau Fiu, Dumnezeu Cuvantul intrupat Iisus Hristos, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica, spune Sfantul Ioan Evanghelistul. Aceasta iubire a lui Dumnezeu fata de faptura Sa, sta la baza vietii si mantuirii noastre si am putea spune ca ni se descopera in chip deosebit, astazi.

In primele secole, Nasterea Domnului se sarbatorea in aceeasi zi cu Botezul Lui, adica la 6 ianuarie. Se considera ca o Epifanie, adica Aratare, atat Nasterea Lui cat si Iesirea Lui in lume, pe malurile Iordanului. Incepand din secolul IV, cele doua momente din viata Mantuitorului se sarbatoresc in zile diferite, avand in vedere ca Nasterea Lui a fost precizata prin zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul si avand in vedere semnificatia cu totul diferita pe care o au cele doua sarbatori. Prin Nasterea Domnului, Cuvantul lui Dumnezeu, luand in Persoana Sa divina natura umana, a intrat in istoria noastra, in viata noastra; la Botez, Iisus Hristos a luat asupra Sa si toate pacatele noastre pentru a le rascumpara prin Cruce.

Botezul Domnului anticipeaza si reprezinta -in germene- intreaga lucrare de mantuire. Sarbatoarea fiind atat de bogata in continut, semnificatia ei n-a putut fi cuprinsa intr-o singura zi, in ziua de Botez, chiar ingradita in duminica dinaintea sarbatorii si duminica ce ii urmeaza. De aceea Ajunul Bobotezei a fost instituit de Sfanta Biserica drept zi deosebita, legata de Botez. Dovada acestei legaturi o constituie posibilitatea de a sfinti aghiazma mare si in Ajunul Bobotezei. Numai in doua zile din an poate fi sfintia aghiazma mare: in Ajunul Bobotezei si in ziua de Botez. Fiecare din aceste zile ne aminteste insa o anumita lucrare infaptuita de Iisus, la Botezul Sau.

Din aspectele multiple ale sarbatorii de azi, ne vom opri la trei pe care le consideram mai caracteristice pentru credinta noastra si anume:

1. Botezul Domnului,
2. Aratarea Sfintei Treimi si
3. Sfintirea apelor.

1. La 30 de ani, Iisus iese din izolarea Lui si se arata lumii. Pana la acea varsta stim doar ca a fost tamplar si a lucrat impreuna cu Dreptul Iosif.  Evangheliile nu spun nimic mai mult despre felul in care si-a petrecut El tineretea; este o taina de pregatire pentru iesirea in lume. Probabil nici nu era nevoie sa cunoastem mai mult. Iisus ni se arata in momentul in care isi incepe lucrarea spre mantuirea noastra. Si primul Lui drum este la Ioan, la Iordan.

Botezul lui Ioan, nefacand parte din Legea lui Moise, nu era obligatoriu la iudei, dupa cum era taierea imprejur. Numai cine devenea constient de pacatele sale si voia sa se curete de ele venea la Ioan, marturisind pacatele, abaterile, greselile sale. Iisus, nefiind pacatos, nu avea nevoie sa se boteze si nici nu era obligat  - prin Lege - sa o faca. Lumea, vazandu-L ca se pleaca in fata lui Ioan si se aseaza in rand cu pacatosii, putea chiar sa-si piarda increderea in El, care tocmai se pregatea sa-si inceapa propovaduirea. Totusi, Iisus vine sa se boteze.

Apare o prma intrebare: de ce a venit Dumnezeu intrupat la Iordan impreuna cu cei pacatosi sa primeasca botezul pocaintei? Dumnezeu vine si cere pocainta? Nu! La Botez s-a petrecut o mare lucrare asupra careia trebuie sa ne oprim putin pentru a intelege marea taina ce s-a savarsit.

La Botez Iisus si-a insusit, si-a impropiat pacatele tuturor oamenilor, de oricand si de oriunde. Prin aceasta El a savarsit o noua kenoza, adica o "micsorare". Iisus S-a "micsorat" in primul rand la intrupare, cand a luat natura noastra umana in Persoana Sa divina. Atunci "a uns" toata firea cu dumnezeirea, cum spun Sfintii Parinti. Un om, oricare ar fi fost el, nu putea cuprinde in sine pe tot omul. Numai Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a putut sa ne cuprinda pe toti. Daca Adam, a cuprins in sine tot neamul omenesc, fiind unicul stramos comun, Iisus Hristos ne-a cuprins pe toti prin Intrupare, fiind Dumnezeu, care strabate prin toate si sustine toate. De aceea Iisus este numit si noul Adam. 

Dar, la Botez, Iisus a savarsit o a doua kenoza; s-a "micsorat" si mai mult. La Botez, Iisus a luat asupra Sa si pacatele noastre, ale fiecaruia dintre noi. El le-a luat asupra Sa pentru a le rascumpara. Numai El putea sa rascumpere pacatele tuturora: El era Singurul care ne putea cuprinde pe toti si era singurul fara de pacat. Dumnezeu, Drept fiind, cerea in dreptatea Lui aceasta rascumparare pentru mantuirea noastra. De aceea Iisus este singurul Mantuitor al lumii. Adam a cazut pentru ca s-a mandrit, n-a ascultat pe Dumnezeu si L-a pierdut. Pacatul a patruns in istorie si a schimonosit viata popoarelor, a omenirii. In locul mandriei lui Adam, Iisus s-a smerit, pentru a ne curati si a ne darui din nou pe Dumnezeu.  Luand asupra Sa pacatele tuturor, Iisus stia ca ele nu pot fi dezlegate decat prin jertfa Sa; la raul Iordan, El a fost constient de Crucea pe care va fi rastignit, stia de moartea Sa, stia de chinurile Sale. De aceea, coborand in apa Iordanului, putem spune ca Iisus a anticipat Crucea Sa, a aratat ca o primeste de buna voie, pentru mantuirea noastra. Mare taina si mare lucrare reprezinta botezul Domnului.

Ioan Botezatorul a cunoscut printr-o intuitie spirituala ca Cel ce se apropie este Mesia; si n-a inteles cum tocmai El, Cel Sfant, Cel ce va boteza cu Duh Sfant, vine sa-i ceara botezul pocaintei. Ioan cauta sa-L opreasca:
"- Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si tu vii la mine? "
"- Lasa acum, ca asa se cuvine noua [tu Botezul si Eu, Mantuitor] sa plinim toata dreptatea" (Mt. III, 14-15) ii raspunde Iisus.
Care dreptate? Tu sa ma botezi pe Mine, sa primesti prin Mine pocainta lumii intregi si sa ramai in continuare Inainte-Mergator si Botezator pana la sfarsitul lumii. Eu, Hristos, sa iau asupra Mea pacatele tuturora, sa ma plec sub mana ta, pentru a curata pacatele oamenilor in apa Iordanului si a le rascumpara prin jertfa Mea, spre mantuirea lor. 

Dialog scurt, dar foarte adanc: Ioan recunoaste pe Mesia si se smereste in fata Lui; Iisus descopera vointa Sa proprie de a lua asupa Sa pacatele noastre. El ne arata ca nu le-a primit automat prin Intrupare. El le ia de buna voie abia acum, la botez, cand s-a asezat in rand cu toti pacatosii, cu cei de atunci care se botezau, si cu noi, toti, pana la sfarsitul lumii.

De aceea noi, numai intru El, in numele Lui putem primi iertarea, intru El ne curatim, intru El ne mantuim, caci El a primit botezul pocaintei si al Crucii pentru noi. Aceasta lucrare prin care Iisus accepta - pentru noi - cumplita jertfa a Crucii, reprezinta semnificatia zilei de Ajun a Bobotezei. Asa se explica postul sever din ziua de Ajun. Prin post si pocainta, noi ne incadram in pocainta adusa de Iisus si pentru noi, ne aratam constienti ca suntem cuprinsi in El, ca El moare si se rastigneste pentru noi. Numai patru zile din tot cuprinsul anului le cinstim printr-un post atat de sever, si toate aceste zile sunt legate de Cruce. Pe langa Ajunul Bobotezei este Vienrea Mare, a Patimilor, cand Iisus sufera si moare pe Cruce, este Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, care aminteste jertfa mielului pascal ebraic si ne pune in fata Crucea lui Hristos si este Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, care a primit si pecetluit Botezul lui Iisus. Cele patru zile le putem considera ca patru puncte cardinale pe care se sprijina Crucea cosmica, mantuitoare a lumii.

Dar, botezand pe Iisus, Ioan se sacrifica pe sine. El se lipseste de Botezul cu Duhul Sfant pe care il astepta, pentru care s-a pregatit. Ioan nu putea sa boteze pe Iisus si apoi sa-L urmeze. Ei nu puteau sa se boteze unul pe altul. Din moment ce Ioan isi indeplinea lucrarea de Botezator si fata de Iisus, inseamna ca el ramanea pecetluit in aceasta misiune. Este un sacrificiu. Ioan l-a acceptat. El a implinit in mod tacit cuvintele Mariei: "Iata robul Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau". Prin supunerea si renuntarea sa, Ioan devine prietenul si colaboratorul lui Iisus la mantuirea lumii; Iisus avea absoluta nevoie de Ioan, dupa cum avea absoluta nevoie de Fecioara Maria. Iisus a invatat, a facut minuni, a acceptat suferinta, moartea, numai El singur. Doua lucruri hotaratoare nu putea sa le savarseasca decat in colaborare cu omul: Intruparea si Botezul. Dupa cum Dumnezeu a avut nevoie de incuviintarea Fecioarei Maria ca sa se intrupeze, tot asa a avut nevoie de supunerea lui Ioan pentru ca, primind botezul, sa ia asupra Sa pacatul lumii si sa implineasca "toata dreptatea". Numai astfel, iesind din Iordan a ridicat impreuna cu Sine firea, eliberata de pacat. 

2. - Al doilea eveniment deosebit petrecut la Botezul Domnului este Aratarea Sfintei Treimi sau Epifania, cum se mai spune.

Iesind din apa Iordanului, Iisus s-a rugat. Atunci, cerurile care au fost inchise pentru om, s-au deschis. Duhul Sfant a coborat peste El in chip de porumb si s-a auzit un glas din cer zicand, "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit" (Mt. 3,16-17; Lc.3, 21-22). Daca Adam le-a inchis prin neascultare, Iisus le-a deschis prin ascultare, smerenie si rugaciunea Sa. Dumnezeu  - Treimea s-a facut din nou cunoscuta omului. Ioan Botezatorul, om ca noi, a cunoscut prin simturile sale fizice natura necreata, divina, pe Sfanta Treime. El a fost martorul. El avea in fata Sa pe Dumnezeu Fiul, a auzit glasul Tatalui si a vazut Duhul Sfant coborand peste Iisus. Si Ioan a marturisit in fata omenirii si a istoriei (Io. 1, 34) ceea ce a vazut si auzit, si are garantia morala pentru a fi crezut. El ne-a descoperit minunea. "Mare esti Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor tale". 

Dar Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, era nedespartit de Duhul Sfant. Ar putea apare intrebarea: de ce a fost nevoie sa coboare Duhul Sfant asupra sa? Numai ca sa-L vada Sfantul Ioan Botezatorul si Sa-L recunoasca astfel pe Iisus? Nu. Primind botezul pocaintei, asupra lui Iisus a coborat - prin El - asupra omenirii intregi. Si aceasta taina s-a savarsit si ni s-a descoperit atunci. De aceea, in continuare, noi putem primi Duhul Sfant numai fiind in Hristos, incadrandu-ne prin credinta si marturisirea noastra in Hristos, in Trupul lui Hristos - Biserica.

Artarea si lucrarea Sfintei Treimi este Darul cel mai mare facut omenirii in urma Botezului lui Iisus. Astazi, raiul ni s-a daruit, intunericul lumii s-a risipit, caci Dumnezeu Treimea ni s-a aratat. Sfanta Treime se afla la baza credintei noastre crestine. Dumnezeu Tatal a creat lumea, Dumnezeu Fiul a mantuit si salveaza lumea, Dumnezeu Duhul Sfant a sfinti-o si o va sfinti pana la sfarsit. 

In toate slujbele noastre noi auzim: "In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantlui Duh", "Binecuvantata este Imparatia Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant", "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, treimea cea de o fiinta si nedespartita". Fara Sfanta Treime nu poate fi conceputa viata noastra crestina. Simbolul credintei pe care-l marturisim in fiecare Sfanta Liturghie, cuprinde esenta credintei in Un Dumnezeu in Trei Straluciri, cum spune Sfantul Simion. Noi nu ne oprim numai la Fiul, nu ne oprim numai la Tatal sau la Duhul Sfant. Toate Trei Persoane ale Sfintei Treimi ni s-au descoperit si lucreaza in lume pentru mantuirea noastra. Trebuie sa ne straduim a o cunoaste. Dar fac o paranteza. Fericitul Augustin era foarte preocupat sa cunoasca cum este Dumnezeu, ce este Dumnezeirea, Persoanele dumnezeirii. Plimbandu-se oadata pe malul marii, a vazut un copil care, cu un caus in mana, aducea apa din mare intr-o gropita facuta in nisip. Fericitul il intreaba: "Ce faci tu aici?" Copilul ii raspunde: "Vreau sa mut marea in groapa asta". Fercitul Augustin a ascultat si preocupat fiind de a cunoaste continutul Dumnezeirii, s-a gandit: "Nu cumva sunt si eu asemenea acestui copil, vrand sa cuprind in tivda mea cea mica oceanul nesfarsit al Dumnezeirii?". Este, intr-adevar cu neputinta. Noi nu putem cunoaste pe Dumnezu in esenta Lui. Totusi, prin credinta luminata de har putem cunoaste Sfanta Treime in masura in care ni s-a aratat si daruit. S-O auzim, s-O intelegem si s-O urmam; altfel este pieirea noastra. 

Sfanta Treime ni s-a aratat nu numai la Botez, dar si pe Muntele Taborului cand Dumnezeu Tatal a repetat "Acesta este Fiul Meu cel iubit" si a adaugat acele cuvinte atat de importante: "De El sa ascultati"

3.- Prin cufundarea Sa in apa Iordanului, Iisus Hrisots sfinteste firea apelor. De aceea Biserica a stabilit pentru ziua de ieri si de azi sfintirea cea mare a apei. 

Dupa cum in fiecare duminica, in altar, se pronunta cuvintele pe care le-a rostit Iisus in Foisorul din Ierusalim la Cina cea de Taina, si fiecare altar de biserica unde se face Sfanta Liturghie devine Foisorul din Ierusalim, tot asa apa la botez devine, prin sfintire, Aghiasma mare si reprezinta insusi Iordanul, sfintit de Iisus prin botezul Sau. Poporul nostru spune: "Vine Parintele cu Iordanul". Mila si iubirea lui Dumnezeu nu ne lasa pe noi, ci ne daruieste tot ce ne este de folos, pentru mantuirea noastra. 

Aghiasma mare este un dar deosebit. Iisus Hristos se afla coborat impreuna cu Duhul Sfant in apa aceasta, la rugaciunea Bisercii. Crestinii nostrii la tara o puneau la icoana. Noi o punem la loc de cinste. La o boala, la un necaz, la o neintelegere, la un duh rau care nci nu stii de unde vine, aghiasma de la Boboteaza indeparteaza raul, curata si sfinteste. La o boala, unge-te cu ea, bea din ea; la o neintelegere in casa, stropeste casa cu ea. Sa folosim aghiasma de la Boboteaza ca un dar mare dat noua de Sfanta Treime, Careia sa ne inchinam spunand:
"Prea Sfanta Treime miluieste-ne pe noi, Doamne, curateste pacatele noastre, Stapane, Fiule, iarta faradelegile noastre, Duhule Sfant cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau".
"Noi am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne". Sfanta Treime sa ne mantuiasca pe noi si lumea toata, acum si in veci, Amin.

Sursa: Semnificatia marilor sarbatori crestine. Preot Boris Raduleanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu