miercuri, 23 ianuarie 2013

Un progres evident... Poezii de Marius Iordachioaia

poate cea mai importantă informaţie din lume

când eram copil
mi se părea firească în victoriile mele
bucuria celor din jur...

cu trecerea vremii însă am descoperit
nimic nu e mai rar şi mai preţios
că nimic nu te face mai bogat
ca darul de a te ferici victoriile celorlalţi

şi nimic nu te face mai viu ca darul
de a plânge din toată inima
durerea altcuiva...


că singura
adevărată realizare a vieţii
este să ai
o inimă vie...


de pe toate ecranele lumii
oamenii de ştiinţă ne informează
că nu folosim nici un sfert
din capacitatea creierului
politicienii
că nu suntem
destul de emancipaţi iar bancherii
că nu suntem
suficient de bogaţi...

în vreme ce Hristos
de două milenii încearcă să ne spună
cu toate bucuriile şi durerile noastre
că trăim
fără inimă...

(de aici)


*

un progres evident

sunt mult mai tineri mai frumoşi mai civilizaţi
mai liberi umblaţi şi manieraţi
mai instruiţi şi mai prosperi

morţii de azi
decât cei de ieri... 

(de aici


*

viaţa de lângă viaţă

spunem
o grămada de vorbe
şi viaţa
tace...

facem
o mulţime de gesturi
si viaţa
ramâne nemişcată...

ne consumăm
în nenumărate idei şi proiecte pe care
viaţa
nu le urmează...

şi toate acestea ne duc atât
de departe de ea
încât

nu ne mai putem
întoarce...

dar
când un om zdrobit
de-această imposibilă întoarcere
îşi sprijină fruntea neputincioasă
de Cruce

deodată cu uimire simte
că pe obrazul lui
au început să curgă

lacrimile vieţii...

(de aici)


*

adevărata lume a oamenilor

am copilărit într-o colonie muncitorească...
locul meu de joacă era câmpul din spatele unui cămin de nefamilişti
ai cărui locatari
tineri angajaţi în uzina de transformat
ţăranii de la sat în ţărani de la oraş
aruncau gunoiul pe fereastră...

dar eu eram fascinat
de  cruciuliţele şi fotografiile vechi
pe care le găseam în iarba soioasă printre
sticle goale cutii de conserve şi chiştoace
gândindu-mă că din pricina alcoolului
oamenii aceia aruncau tot ce era mai bun şi păstrau
gunoiul...

au trecut mulţi ani
sunt un bărbat cărunt
care umblă printre oameni ce-arată tot mai mult
ca nişte sticle şi cutii de conserve goale

îndurerat de acest viitor
care se construieşte
aruncând pe fereastră tot
ce e mai bun în noi
şi păstrând
gunoiul...

din când în când
ca să-mi trag suflarea
intru într-o biserică...

aici
istoria curge în sens invers:
eu redevin copil
cruciuliţele aruncate se întorc la gâturile oamenilor
şi redevin lumini ale inimilor
în care
fotografiile de familie redevin
iubire şi viaţă...
iar sticlele şi cutiile de conserve aruncate
pe câmpul din spatele viitorului
se umplu din nou cu Dumnezeu şi
redevin oameni...

(de aici

*

omul contemporan

o faţă a cărei gură încă vorbeşte
şi sărută
ai căror ochi încă privesc
şi plâng
cu nările respirând
cu urechile ascultând

mergând zilnic la serviciu
făcând cumpărături
uitându-se la televizor
citind iubind şi plimbându-se...

deşi

omul care  o purta
a plecat
de
două mii de ani....

(de aici

***

rostul inimii

de moarte
fugind prin întuneric
un om a întâlnit
un om
:

s-au prăbuşit
unul în braţele
celuilalt
urlând
de spaimă singurătate
şi frig...


apoi
liniştindu-se şi
încălzindu-se

au început să
se târâie
căutând
o ieşire:

fiecare
prin
inima
celuilalt...

.........................................

oare
prin inima mea
unde-ar
ajunge?

(de aici)

3 comentarii:

  1. Pentru mine sunteti o "instalatie" de purificat viata. Apa vietii. MULTUMIM !

    RăspundețiȘtergere
  2. Voi ati luato razna dea dreptul

    RăspundețiȘtergere