PS Ignatie: marturisirea inseamna dragoste asumata

 

Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri.

(Marcu 8,34-38,  Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci)

"Cine vrea sa vina dupa Mine sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie, sa se lepede de sine", si "cel care vrea sa-si castige sufletul, acela il va pierde, si "cel care il va pierde pentru Mine il va castiga", si mai departe, "daca cineva se rusineaza de Mine in mijlocul acestui neam desfranat si pacatos, si Eu fata de Dumnezeu ma voi rusina sa-l marturisesc".

De ce Hristos spune "daca cineva se va rusina de Mine, in acest neam pacatos si desfrant, si Eu ma voi rusina fata de el in fata Tatalui celui ceresc si a sfintilor Sai ingeri"? Hristos ne pune in fata unei situatii foarte delicate. Si anume: noi sa dam martuire intr-un context in care este foarte greu sa facem acest lucru. Daca este vorba de un neam desfranat si pacatos, evident, numai cu Hristos si Dumnezeu [acesta] nu traieste. Si Hristos ne spune, ca tocmai intr-un asemenea context, total nefavorabil, total lipsit de motivatie in a da marturie despre El, trebuie sa facem acest lucru. Si anume sa dam marturie despre credinta noastra, despre dragostea noastra fata de El.

Ori, de cele mai multe ori noi dam dovada de lasitate, de o anumita inerite, suntem foarte slabi, foarte neputinciosi. Si stiti cand noi putem sa ne verificam propia noastra putere de marturisire? Cand este cineva de o alta credinta in jurul nostru, sau o persoana care nu imbratiseaza credinta in Dumnezeu, are alte idei, gandeste altfel. Si tu, cand vezi ca esti in preajma unei asemenea persoane sau in preajma unui grup, care vezi ca este ostil Bisericii, tu nu vei aduce in discutie absolut nimic depsre credinta ta, despre crezul tau, despre dragostea ta pentru Iisus Hristos. De ce? Pentru ca te gandesti ca nu cumva sa fi ironizat, ca nu cumva sa fi persiflat si chipurile denigrat si considerat desuet, invechit, nelamoda, nelazi fata de curentele ideologice ale vremurilor noastre. Si atunci tu taci, foarte tradator, as putea spune desi cuvantul este foarte dur, foarte tare, si nu spui nimic despre credinta in Hristosul tau, in Dumnezeul tau.

Ceea ce este si mai trist este in situatiile in care Dumnezeu - Hristos este denigrat, este batjocorit, si tu nu iei atitudine. Si neluand atitudine este ca si cum incuviintezi la acea denigrare, la acel dispret. Este ca si cum tu esti de acord sa fie batjocorit Hristos. Si daca nu avem puterea de a lua aceasta atitudine marturisitoare, de curaj, in fata celor care il denigreaza pe Hristos, in fata celor care batjocoresc credinta, e semn ca inca in sufletul nostru nu este dragote desavarsita pentru El.

Pentru ca v-am spus, la inceputul cuvantului de invatatura, pe omul pe care-l tu il iubesti foarte tare nu-l lasi ca nimeni sa-i sifoneze imaginea, sa-i mototoleasca identitatea lui; il vei apara, vei lua atitudine si vei spune: nu este asa cum crezi tu. Hai sa te pun in fata unei alte perspective, in fata unei alte viziuni legate de aceasta problematica fata de care tu esti plasat in mod eronat, in mod gresit. Si vedeti, fara ca cineva sa ne impinga de la spate, fara ca sa avem nevoie de o consiliere speciala, in care sa vina cineva si sa ne invete: vezi, fi atent, in momentul in care este jicnita sotia ta, copilul tau, omul pe care il iubesti tu foarte tare, in felul acesta sa actionezi. Nu ai nevoie de niciunfel de lectii, de absolut niciunfel de lectii. Tu vei actiona intr-un mod spontan, instinctiv fata de persoana care vine si-ti livreaza o alta imagine schimonosita, falsa, neadevarata, mincinoasa, depsre omul pe care tu il iubesti.

De aceea Dumnezeu in Evanghelia de astazi; eu m-am oprit asupra unui verset, acesta in care Iisus Hristos ne spune: daca voua va va fi rusine sa Ma marturisiti pe Mine, si Mie imi va fi rusine in fata Tatalui celui ceresc si a ingerilor Lui, pentru ca voi nu m-ati marturisit. Si Dumnezeu ne spune ca trebuie sa-L marturisim chiar si acolo unde parca toate datele problemei parca ne-ar impiedica sa-L marturisim.

Crestinii primelor veacuri, martirii, daca ne gandim, martirii primelor veacuri, ei isi dadeau viata pentru Hristos. Cum de aveau aceasta putere extraordinara de a-si darui propia lor viata ca dar lui Dumnezeu? In primele veacuri crestine, stiti foarte bine, religia crestina era minoritara si majoritari erau paganii. Si ganditi-va, puneti-va intr-o situatie in care eu singur sa fiu crestin, si toti din jurul meu sa fie pagani, adica cei care nu impartasesc crestinismul. Am eu puterea sa vorbesc despre Hristos, pe care eu il iubesc? Sau ma gandesc mai mult la faptul ca voi fi linsat, voi fi poate ucis, imi va fi pusa in pericol viata, si atunici  nu voi vorbi despre crezul meu, despre convingerile mele, despre trairile mele.

Primii crestini il marturiseau pe Hristos, intr-un context in care erau foarte constienti ca le este ostil, le este potrivnic acel context. Toate lucrurile in momentul in care ei numai rosteau cuvantul Hristos, rosteau numai faptul ca sunt crestini, toate lucrurile veneau de-a valma si-i zdrobeau. Stiau foarte sigur ca ei vor fi sfaramati si ca viata lor le va fi luata. Se gandeau la faptul ca viata aceasta este o nimica toata in fata vesniciei de a sta cu Dumnezeu, vesniciei de a fi in comuniune cu Dumnezeu. Viata aceasta este o nimica. Dumnezeu intr-o clipita toate ni le poate lua, totul, orice agoniseala si sanatatea nostra, si bruma noastra de munca, totul, intr-o clipita, si ramanem fara nimic. Si atunci iti dai seama ca cel mai de pret lucru, si cea mai frumoasa avere este credinta, este dragostea ta fata de Dumnezeu, si din dragostea ta fata de Dumnezeu se naste si dragostea fata de oameni. Si acestea sunt cele care ramn cu adevarat. De aceea primii crestini aveau aceasta forta, forta inimaginabila pentru noi de a-L marturisi pe Dumnezeu, de a da o marturie despre cel care era in inima lor.

Acest lucru ni-l cere si Hristos in Evanghelia de astazi: sa-L marturisim. Si-L marturisim pe Hristos prin viata noastra, prin credinta noastra traita. Nu-i suficient sa spui: da, sunt un om credincios, ma gandesc la Dumnezeu din cand in cand. Este o credinta anemica, este ca un om devitalizat, un om care simiti ca are toti muschii lui atrofiati, este oarecum ca si cand sunt blocate toate puterile lui de miscare, nu se poate misca asa cum trebuie daca nu are o credinta traita. Si o credinta traita nu o ai cu gandul. Avantul pe care il ai la rugaciune, venind la Liturghie duminica de duminica, incercand sa faci fapte bune si tot ce este bine placut lui Dumnezeu - si in felul acestea poti sa dovedsti ca ai o credinta traita.

Ma gandesc intotdeauna la comparatia in care este un om pe care il iubesti. Esti atent la modul cum vorbeste, esti atent la ceea ce-i place lui, la dorintiele lui, la sensibilitatile lui, si incerci sa tii cont de ele, incerici sa i le implinesti. De ce? Pentru ca-l iubesti. Si nu sunt situatiile deloc nesemnificative in care fiecare dintre noi avem oameni de care ne aducem aminte, de vorbele lor, de cuvintele lor, de comportamentul lor. Si toate acestea pentru noi au constituit un model, un exemplu si spunem: uite omul cutare asta imi spunea el. Si tineai cont de ceea ce spunea el pentru ca il iubeai, il respectai, il primeai in sufletul tau. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu Dumnezeu. Daca il iubesti pe Dumnezeu, traiesti ceea ce El te invata ca trebuie sa traiesti, ceea ce este in Evanghelie, ceea ce invata Biserica, ceea ce propovaduieste Biserica. Si daca traim credinta acesta ai si forta de a marturisi pe Dumnezeu.

Acesta este gandul pe care am vrut sa vi-l pun in suflet legat de Evangheila de astazi, in care Hristos, ne spune ca este foarte important sa marturisim. Marturisirea este un indiciu, este un semn al dragoste pe care noi il avem fata de El. Nu-L marturisim, nu-L iubim. N-avem forta, n-avem curajul de a da o marturie despre El in fata cuiva care poate nu crede in Dumnezeu atunci e semn ca suntem bolnavi de neiubire fata de Dumnezeu.

Sunt foarte multe situatii in care auzeam oamnei spunandu-mi: parinte, in autobuze, sau undeva la servici, cand treceam pe langa o biserica, sau eram intr-o situatie de a-L marturisi pe Dumnezeu, nu-mi faceam cruce, imi faceam doar cu limba. N-aveam puterea pentru ca mi-era frica sa nu rada colegii de mine sau cei din preajma mea ca eu imi fac cruce, si chipurile sa creada ca as fi credincios, si in felul acesta sa ma ironizeze. Si stiti ca in felul acesta, intr-o situatie atat de banala e dovedit faptul ca tot suntem niste mici tradatori, tot niste oameni care nu avem coloana vertebrala si nu ne  asumam credinta noastra, care tinde sa devina o chestiune de viata privata. Nu! Este crezul meu!

Cand iubesti pe cineva, nu iti este rusine sa iesi cu el de mana pe strada, nu-l vei tine incuiat in casa, in camaruta ta, spunandu-i: stii, stai linisti aici, mie imi este foarte greu sa ies cu tine in oras, poate ca lumea va rade de mine, poate ca voi auzi tot felul de povesti, tot felul de discurtii despre faptul ca am o relatie cu tine. Cand ii vei spune acest lucru persoanei pe care o iubesti, iti va spune: imi pare foarte rau, tu nu ma iubesti, tu nu crezi in mine, tu nu dai doi bani pe mine, daca vrei sa ma tii acasa si nu vrei sa iesi cu mine in societate, si sa ma asumi pe mine. Si nu ca sa ma asumi pe mine, ci sa asumi dragostea ta fata de mine.

Hristos sa ne ajute sa avem puterea sa dam marturie despre El oricand. Si mai cu seama atunci cand nu avem niciun motiv ca sa-L marturisim, cand totul este ostil in jurul nostru, este potrivnic, totusi sa-L marturisim, pentru ca in felul acesta noi ne declinam, dam marturie despre dragostea pe care o avem fata de El. Amin.