Predica la Buna Vestire de pr. Boris Raduleanu

  
"Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac; fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei."

Acesta este troparul sarbatorii noastre de astazi. Dumnezeu se face Om, ca sa ridice pe om si omenirea la Dumnezeu. Si aceasta datorita Fecioarei Maria. Daca n-ar fi fost Buna Vestire, daca n-ar fi fost raspunsul Ei pozitiv, n-am fi avut nici Nasterea Mantuitorului, nici Schimbarea la Fata, nici Invierea Lui, nici toate celelalte; am fi dormit inca in paganismul cel vechi de destramare, dar mai ales departe de cunoasterea lui Dumnezeu si a vietii adevarate.

Evanghelia de astazi ne spune ca "în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria."(Luca I, 26-27). Trebuie sa ne amintim in primul rand ca evenimentul care marchiaza inceputul de la care s-au numarat cele 6 luni este zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul. Zamislirea lui a avut loc la 23 septembrie, la echinoctiul de toamna, pentru ca dupa 6 luni, dupa echinoctiul de primavara, odata cu renasterea vietii in intreaga natura, sa aiba loc Buna Vestie - Intruparea Domnului, sarbatoarea de astazi. Buna Vestire constituie esenta credintei noastre crestine. In masura in care o putem patrunde si intelege, in acea masura vom putea descifra cartea vietii nostre in Iisus Hristos.

La baza istoriei si a vietii fiecarui om, putem spune ca se afla doua dialoguri: dialogul purtat in paradis intre satana si femeia lui Adam numita - dupa cadere - Eva si dialogul dintre ingerul Gavriil si Fecioara Maria. Viata noastra personala si existenta noastra in general depind de aceste doua convorbiri si concluziile lor. Cu Creatorul sau in afara de El? Credinta in Dumnezeu sau credinta numai in mine, in noi? De-a lungul istoriei aceste intrebari persista. Dupa cum raspunde fiecare, isi faureste multumirea, bucuria si mantuirea pentru sufletul lui.

Cand deschidem Biblia, citim: "La inceput...". Nu inceputul masurat de noi in secole si milenii. Nu. Nu in timpul nostru, ci in timpul divin. In acest timp divin se spune ca Dumnezeu a creat cerul si pamantul, spiritul si materia. Si Dumnezeu a inoculat materiei anumite energii, in virtutea carora, atunci cand El a poruncit sa se faca s-au facut; a spus pamantului sa rodeasca, a rodit; a spus apei sa scoata pesti, si apa a scos. Cuvantul Creatorului persista si, pe baza lui, continua de atunci viata pe pamant; nu pe baza stiintei noastre. Ca o incoronare a intregii fapturi, Dumnezeu a creat pe om. L-a plamadit din pamant, din materie, din ceea ce au si animalele, dar l-a lucrat in mod deosebit, "cu Mainile Sale" si in om a suflat o putere din Sine, o putere dumnezeiasca, pe care noi o numim spirit sau duh. Prin duhul de natura divina, omul a fost creat un "chip" al lui Dumnezeu, inzestrat cu minte si libertate. Prin minte trebuie sa cunoasca cine este el, ce trebuie sa faca, cum sa stapaneasca pamantul. A fost creat totodata liber, ca sa-si aleaga singur calea vietii, sa-si dovedeasca astfel virtutea, pentru a fi vrednic de comuniunea cu Dumnezeu. Dorul nestavilit dupa adevar, bine, frumos, dupa absolut, intelepciune, iubire, provine din acelasi "chip" divin din noi. Fericitul Augustin spunea: "Sufletul meu nu se va potoli niciodata, pana nu se va regasi in Tine Doamne". Asa este. Noi nu vom putea afla linistire si intregire deplina, pana nu ne vom scufunda, pana nu vom intra in absolutul dumnezeiesc, in adevarul si Iubirea suprema. Ce mare Dar!

Si Dumnezeu a zis oamenilor: "Cresteti, inmultindu-va si stapaniti pamantul" (Fac. I, 28). Cresterea trebuie sa se faca in primul rand, pe plan moral si spiritual, agonisind harul dumnezeiesc, intrucat numai astfel puteau ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. Inmultirea urma sa se faca in adevarul vietii, cum se inmultesc crengile in pom, ramanand in aceeasi tulpina, pastrand varietatea in unitate, in Dumnezeu. Dand omului stapanire asupra pamantului, inseamna ca i-a deschis calea de a face stiinta, de a cerceta, de a gandi, de a cunoaste. Nu poti stapani daca nu cunosti. Dar cercetarea trebuie sa fie facuta cu Dumnezeu si in Dumnezeu. Numai astfel puteau ramane in consens cu Creatorul lumii si cu legile Lui.

Apoi Dumnezeu a prevenit pe Om. Dupa cum un tata spune: Dragul tatii, asta sa o faci dar asta sa n-o faci, asa a indrumat si Creatorul pe om spunandu-i: Mananca din toti pomii raiului, dar din Pomul cunoasterii Binelui si raului sa nu mananci. Ratiunea ta inca nu este coapta, inca nu este fixata in Bine, in Adevar, in Iubire, in Dumnezeu. De aceea sa nu te hranesti din el, "caci in ziua in care vei manca din el, vei muri" (Fac. II, 16-17). Omul inzestrat cu libertate, a fost pus in fata acestei alternative. De el depinde sa aleaga.

Atunci a intervenit ispita. Satana voia sa-l rupa pe om de Dumnezeu si s-a adresat cu siretenie femeii. El voia sa o rupa astfel nu numai de Dumnezeu dar si de barbatul ei, pentru a o face un "ajutor" pentru sine:

-"Dumnezeu a zis El, oare, sa nu mancati roade din orice pom din rai?" V-a limitat El puterea, dreptul, libertatea voastra?

-"Roade din pomii raiului putem manca, numai din rodul Pomului din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti". Incercand sa cunoastem si raul, vom muri.

-"Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca, in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Fac. III, 1-5)

Mare a fost obraznicia si viclenia satanei! A indraznit sa interverteasca si sa nege cuvantul lui Dumnezeu. A insinuat ca Dumnezeu limiteaza libertatea si impiedica sa ajunga la desavarsire. Indemnul lui era: de ce ascultati pe Dumnezeu? Tu singur poti fi Dumnezeu; poti cunoaste si binele si raul, poti cunoaste totul. Tu esti om, tu esti dumnezeu. Aceasta ispita - cea mai mare- s-a infiltrat in primii oameni, si prin ei in lume. Pana astazi, oamenii au aceasta psihiologie; eu, noi, suntem aceia care putem sa facem si sa refacem totul; sa schimbam raurile, oceanele, stelele etc. Aceasta psihologie a inceput de acolo, de la dialogul Eva-satana. Satana i-a mintit ca vor fi "ca Dumnezeu" tocmai cunoscand si raul, deci prin puterile lor proprii, prin "rodul" pomului, pe o cale materiala.

Ispita a patruns in mintea femeii. "Socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el",(Fac. III, 6) nesocotind cuvantul lui Dumnezeu.

Atunci intr-adevar "li s-au deschis ochii", si au cunoscut o alta realitate; ca nu mai sunt in Lumina, in sfintenia divina, ca sunt in afra de Dumnezeu, goi, asemenea altor animale. Si-au acoperit goliciunea cu frunze, s-au ascuns, si intrebati fiind nu si-au recunoscut pacatul.

In urma caderii, Dumnezeu a stabilit o noua cale de crestere, spunand fiecaruia in parte:

-Pe satana l-a blestemat si i-a prevestit o lupta intre el si femeie, intre samanta lui si samanta femeii, care il va birui, ii va zdrobi capul. Aceasta lupta o simtim pana in zia de astazi.

-Barbatului i-a vesti o cale de munca si suferinta; cu sudoare va lucra pamantul care ii va aduce cand seceta, cand ploaie, cand spini, cand palamida. Cu sudoare va scoate din el si grau si petrol si toate celelalte.

-"Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale" (Fac. III, 16), spune Domnul femeii, care dupa cadere a primit numele de Eva. In durere va trebuie sa nasca si sa-si creasca copii, luptandu-se in chip deosebit cu satana pentru a-l birui, caci prin Samanta ei va veni mantuirea.

Prin Eva si Adam omenirea a ales calea de a creste fara Dumnezeu, de a se inmulti fara Dumnezeu si de a stapani pamantul tot fara Dumnezeu. Dar Dumnezeu n-a parasit faptura Sa. El a pregatit omenirea prin poporul ales, prin popoarele pagane, care asteptau si ele o mantuire. Toti simteau ca viata nu este viata. Un timp traiesti, te zbati, te bucuri si pana la urma ajungi intre patru scandurele in pamant. O mare religie pagana chiar spunea ca este mai bine sa stingi in tine simtul de viata. Dar Dumnezeu nu a creat pe om pentru nimicire, pentru desfacere; l-a creat pentru viata, pentru bucurie si fericire, pentru o Imparatie a lui Dumnezeu.

Respectand libertatea omului, Dumnezeu n-a vrut sa forteze vointa si mintea nimanui. El a asteptat ca omul sa se trezeasca, pregatind prin patruzeci de generatii poporul ales, ca sa apara o alta Eva, care sa biruiasca orice ispita si sa spuna: "Da, Doamne, faca-se voia Ta, vino in faptura Ta".

Fecioara Maria este Eva cea Noua. Nascuta asemenea noua, Ea a fost educat in chip deosebit in Sfanta Sfintelor, crescand in sfintenie. In fecioria Ei, in Curatia si intelepciunea Ei deosebita, in smerenia Ei neintrecuta, a biruit inclinarea spre rau a naturii in care s-a nascut. Inclinarea spre rau o avem fiecare dintre noi, este o urmare a pacatului stramosesc, prin care cadem mai usor in ispita. Dar Fecioara Maria a biruit orice ispita si orice pacat personal. De aceia a agonisit har peste har si Dumnezeu s-a putut adresa Ei in vederea Intruparii. Cu acest prilej are loc cel de al doilea dialog de rascruce. Ingerul Gavriil venind la Ea ii spune:

"Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu Tine. Binecuvantata est Tu intre femei, Iar Ea vazandu-l s-a tulburat de cuvantul lui si cugenta in Sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? (Luca I, 28-29).

Dumnezeu a vesti Evei suferinta, de ce ii vesteste ingerul bucurie? Lauda ingerului nu a induiosat-o. Ea stia ca omul a pierdut harul prin pacat. In smerenia Ei nu intelegea cum de ingerul ii acorda aceasta cinste. Se temea sa nu fie vreo inselaciune, vreo ispita si sa cada in pacat. Tulburarea Ei ne arata ca Ea avea "inima treaza", in stare de veghe, si se temea de a nu gresi. De aceea ingerul continua:

"Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata ca vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Prea Inalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imapratia Lui nu va avea sfarsit". (Luca I, 30-33)

Prin aceste cuvinte ingerul vesteste nasterea lui Mesia. Poporul ales stia ca o femeie aleasa trebuie sa vie, din care sa se nasca Mesia. De aceea fecioara nu era dorita, iar lipsa de copii era socotita blestem. Fiecare femeie nadajduia ca din ea se va naste Mesia. Spre deosebire de toate, Fecioara Maria nu se simtea vrednica de o cinste atat de mare. Ceea ce patruzeci de generatii nadajduiau, Ea nu s-a grabit sa primeasca. Ingerul a venit pe neasteptate. Reactia Ei spontana - de surpriza - dovedeste virtutea Ei. Fecioara Maria putea sa se mandreasca la vestea ca v-a naste pe Mesia. Daca ar fi aparut in Ea aceasta bucurie mandra, n-ar mai fi insistat sa inteleaga vestea tainica. Fecioara Maria putea sa se gandeasca la o nastere conform firii, era si logodita; putea sa se indoiasca, putea sa se teama de judecata lumii, care o va vedea insarcinata. Toate acestea puteau fi ispite ale firii, ale satanei. Cel care a ispitit pe Eva in paradis, ispiteste pe tot omul care vine in lume, putea oare, sa nesocoteasca tocmai pe Fecioara, Careia Dumnezeu Ii solicita colaborarea pentru mantuirea lumii? Dar Fecioara Maria nu s-a mandrit, nu s-a indoit, n-a cerut semn, "ca Zaharia", nu s-a temut de judecata lumii.

Ea dorea un singur lucru: sa nu cada in ispita, sa nu se rupa de Dumnezeu, caci pe El il iubea; sa ramana nestricata fiinta si fecioria Ei. De aceia a intrebat un singur lucru:

"-Cum va fi aceasta, de vreme ce Eu nu stiu de barbat?"

Si raspunzand ingerul i-a zis:

"Duhul Sfant se va pogora peste Tine si Puterea Celui Prea Inalt Te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia Ta, a zamislit si ea fiu la batranete si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (Luca I, 34-37).

Vestind lucrarea Sfintei Treimi, ingerul Ii cere incuviintarea. Prin inger Dumnezeu i-a spus: Eu vreau sa patrund in lume, in faptura Mea, dar nu pot decat daca vrei Tu. Ce spui Tu? Imi deschizi Tu usa ca Eu, Dumnezeu sa intru "prin Tine" in faptura Mea? Daca vointa lui Dumnezeu a fost singura prin care El a savarsit intreaga creatie, pentru Intrupare avea nevoie de asentimentul omului. Dumnezeu nu s-a intrupat, n-a intrat in aceasta lume fara aceasta incuviintare. Vedeti cat de mult respecta Dumnezeu vointa si libertatea noastra?

Cand a aflat Fecioara Maria lucrul cel mai greu de cuprins cu mintea -zamislirea fara samanta - abia atunci a inceput sa-l creada. Faptul ca nu I se cerea jertfirea starii de feciorie, de curatie in Domnul, a fost pentru Ea argumentul cautat ca nu este amagire, ca solul este de la Dumnezeu. Si in numele intregii omeniri care a fost, este si va fi, a spus:

"-Iata roaba Domnului, fie Mie dupa cuvantul tau" (Luca, I, 38).

Numai atunci, concomitent cu asentimentul Fecioarei Maria, a avut loc Intruparea. Nu Creatorul a fost Cel Care "a zis" si "s-a facut", ca la Creatie. La Buna Vestie Dumnezeu a savarsit impreuna cu Fecioara Maria lucrarea cea mai minunata, Intruparea Sa.

Dumnezeu Tatal a binevoit, Dumnezeu Duhul Sfant S-a pogorat asupra Ei, curatind-o de pacatul stramosesc, dandu-i putere sa zamisleasca si sa nasca pe Fiul Ei Dumnezeu, iar Dumnezeu Cuvantul s-a intrupat. 

Feciaora Maria a participat deci la Intrupare in mod activ, constienta de lucrarea ce se savarseste, biruind ispita si incredintandu-se lui Dumnezeu. Astfel Ea a devenit o Personalitate de valoare cosmica, o punte de legatura intre Dumnezeu si intreaga lume vazuta; tot omul v-a primi din nou prin Ea pe Dumnezeu. De aceea Biserica striga in ziua Bunei Vestiri:

"Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea Tainei celei din veac. Astazi Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei".

Trebuie de asemenea, sa accentuam ca Buna Vestie reprezinta Cincizecimea Fecioarei. La Buna Vestie Dumnezeu Duhul Sfant - ca Persoana - a coborat asupra Ei, dupa cum a coborat asupra Apostolilor la Cincizecime. Prin lucrarea Sfintei Treimi, Fecioara Maria a devenit Trupul lui Hristos -Biserica Lui. Prin Hristos Ea cuprinde neamul omenesc in intregime, de aceea este numita Eva cea Noua.

Prin Fecioara Maria incepe renasterea omenirii, dupa cum prin Eva a inceput omenirea cazuta. Raspunsurile lor s-au rasfrant asupra tuturor. Ele au determinat doua cai de viata, doua omeniri. Daca Eva a devenit maica mortii -spirituale si materiale - Fecioara Maria a devenit Maica Vietii, Maica lui Dumnezeu si Maica omenirii noi. Eva a ales fructul oprit, sub influenta satanei, care a devenit "print" al lumii. Omenirea cazuta ce a urmat si-a cautat desavarsirea prin mijloace materiale, pentru ca prin masini, tehnica, bogatie sa stapaneasca pe pamant si sa intemeieze o imparatie fara Dumnezeu si chair vrasmasa Lui.

Fecioara Maria prin "fiat"-ul Ei, a deschis calea conrara. Prin Fiul Ei tot omul a fost eliberat din inrobirea materiei.

Fiecare poate deveni din nou colaborator al lui Dumnezeu, folosind aceleasi masini, aceeasi tehnica, dar subordonata duhului, pentru a fauri Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. De aceea semnificatia istoriei, ca si sensul vietii fiecarui om, trebuie cautate in cele doua dialoguri. Ele stau la baza vietii noastre: cu Dumnezeu ori in afara de El. Ziua de astazi ne subliniaza aceasta alternativa. Ramanem fii ai Evei sau devenim fii ai Maicii Domnului, prin care ne-a venit mantuirea? De aceea noi, crestinii, cinstim atat de mult pe Maica Domnului. Prin Ea a venit Dumnezeu in lume, prin Ea a venit iertarea pacatelor noastre, prin Ea a venit lamurirea vietii noastre, Ea ne conduce la Domnul Hristos.

Frati crestini,

Sa stit ca intreaga teologie si intreg continutul credintei noastre se afla cuprins in icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Cine a inteles aceasta Unitate sfanta, a intels intreg continutul crestinismului. Pot fi scrise tratate intregi, sute de carti, dar daca prin inima, prin intuitie, prin credinta nu ai inteles pe Maica Domnului cu Pruncul ei, n-ai inteles crestinismul. Noi, in cele mai grele imprejurari si neajunsuri alergam la Maica Domnului. Prin Ea ajungem la Hristos. Ea ne sterge lacrimile, Ea ne alina suferintele, Ea este ocrotitoarea si pazitoarea noastra. La Judecata de Apoi, Ea va fi langa Hristos Domnul si cu mila Ei va interveni pentru noi, caci toti suntem pacatosi, toti am devenit nevrednici in viata noastra. Ea va interveni pe langa Fiul Ei pentru noi si pentru intreaga omenire, ca sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca.

De aceea

"Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie sa alergam noi, pacatosii si smeritii, si sa cadem cu pocainta strigand din adancul noastru: Stapana, ajuta-ne, milostivindu-Te spre noi, sarguieste, ca pierim de multimea pacatelor, nu intoarce pe robii Tai deserti, ca pe Tine singura nadejde Te-am castigat",

acum si in vecii vecilor,

AMIN

Din cartea "Semnificatia Marilor Sarbatori Crestine" de Pr. Boris Raduleanu