Sf. Ioan Damaschin - Cuvinte alese din omilii la praznicele Maicii Domnului

Din "Al lui Ioan, smeritul și păcătosul monah, robul robilor Domnului nostru Iisus Hristos, din Lavra Veche, la Adormirea sfintei de-Dumnezeu-Născătoarei cuvânt dintâi"

Nici omenească limbă, nici de îngeri minte mai-presus-de-lume nu o poate lăuda după vrednicie pe aceasta, prin care ni s-a dat slava Domnului desluși a o oglindi. Ce, dar? Tăcea-vom fiindcă nu după vrednicie [o] putem lăuda, de frică dând înapoi? Câtuși de puțin. Sau tinde-vom piciorul peste prag[-ul îngăduitului], după cum se spune, și de hotarele noastre nu vom ști, și de cele de neatins fără preget ne vom atinge, a fricii zăbală lepădând-o? Nicidecum, ci cu dorire, mai vârtos, frica amestecând și o cunună din amândouă alcătuită împletind, cu sfințită evlavie, cu tremurătoare mână și jinduitor suflet puținătatea cugetului nostru [ca pe o] pârgă Împărătesei Maicii, Binefăcătoare a toată firea, cu recunoștință, ca pe o datorie, să o dăm plată.

[...]

Că Tu ești împărătescul tron lângă care au stătut îngerii (v. Isaia 6,1), pe al lor Stăpân și Faur văzându-L purtat.

Tu ești Eden gândit făcutu-te-ai, decât cel de demult mai sfințit și mai dumnezeiesc, că în acela Adam de țărână sălășluia, pe când în tine Domn din cer (v. I Cor. 15, 47).

Pe tine chivotul (v. Fac. 6, 14) mai-nainte te-a iconisit, sămânța celei de-a doua lumi păzind, că tu Mântuirea lumii - pe Hristos- ai născut, pe Cel ce păcatul [l-]a potolit, iar valurile acestuia le-a potolit.

Pe tine rugul mai-nainte te-a iconisit (v. Fac. 6, 14), tablele de-Dumnezeu-scrise mai-nainte te-au zugrăvit (v. Ieșire 32, 15), al Legii chivot mai-nainte te-a istorisit (v. Ieșire 25, 10-16), năstrapă de aur (v. Ieșire 16, 33), și sfeșnicul (v. Ieșire 25, 31; Evrei 9,2), și masa (v. Ieșire 25, 24), și toiagul lui Aaron ce a odrăslit (v. Numeri 17, 23; Evrei 9, 4) la iveală [te-]au preînchipuit, că din tine văpaia dumnezeirii, al Tatălui Hotar și Cuvânt, preadulce și Cerească Mană, Numele cel de nenumit, cel mai presus decât tot numele (Filipeni 2, 9), Lumina Cea veșnică și neapropiată (v. I Tim. 6, 16), Pâinea vieții Cea cerească, nelucratul Rod, trupește, din tine a odrăslit.

Au nu pe tine mai înainte te-a vestit cuptorul, foc arătând ce înroura și totdeodată ardea și antityp al dumnezeiescului Foc Celui sălășluit în tine (v. Daniil 3) ?

Și cortul lui Avraam pe tine mai-naite te arată preadeslușit, că lui Dumnezeu Cuvântul, în pântecele tău sălășluind [El], omeneasca fire Pâinea cea coaptă în spuză (v. Fac. 18,6) - a sa pârgă - din neprihănitele tale sângiuiri o a adus prinos, coaptă cumva și făcută pâine de către dumnezeiescul Foc, în dumnezeiasca Lui substare substându-se și la adevărată ființare venind, trupul fiind însuflețit cu suflet cuvântător și înțelegător.

Aproape că mi-a scăpat scara lui Iacov - că ce? Nu e vădit oricui că a ta mai-nainte-zugrăvire și închipuire se cunoaște [a fi]? În ce chip a văzut acela cerul unit cu pământul prin capetele scării și pe aceasta îngeri pogorându-se și suind, și pe Cel cu adevărat puternic și nebiruit cu el luptându-Se în preînchipuire, tot așa și tu, mijlocind și scară făcându-te a pogorârii lui Dumnezeu la noi (Carele, neputincioasa noastră frământătură a luat-o (v. Rom. 11, 6) și Sieși a împletit-o și a unit-o, și minte văzătoare de Dumnezeu (v. Fac. 32, 31) l-a făcut pe om) pe cele despărțite le-ai unit; drept care îngerii la El se coborau, ca unui Stăpân și Dumnezeu slujindu-I, iar oamenii, îngreasca petrecere folosind, la cer se răpesc.

Si ale prorocilor propovăduiri unde [le] vom pune? Nu asupra ta, dacă adevărate am voi pe acestea să le arătăm? Că cine este davidicească lână (v. Ps. 71,6), pe care Fiul Împăratului a toate - al lui Dumnezeu -, Cel împreună-fără-de-început și împreună-împărățind cu Născătorul Său, ca ploaia S-a pogorât? Nu tu, în chipul cel mai limpede?

Și cine [e] Fecioara de care Isaia ca un înainte-văzător a prevestit că în pântece va avea și va naște Fiu pe Dumnezeu Cel ce nu noi este (v. Isaia 7,14) - om, adică făcându-Se și, totodată, Dumnezeu rămânând?

Și cine - muntele lui Daniil, din care Piatra Cea din capul unghiului (v. Isaia 28,16; I Petru 2,6) S-a tăiat - Hristos -, nesuferind unealtă de bărbat? Nu tu, ceea ce fără-de-sămânță în pântece ai purtat și tot fecioară ai rămas?

Vie Iezechiil preadumnezeiescul și arate închisa poartă trecută de către Domnul și nedeschisă, precum prorocește mai-nainte a propovăduit (v. Iezechiil 44, 1-2); arate împlinirea celor spuse : pe tine va să te arate negreșit, prin care trecând Cel peste toate Dumnezeu și trup luând, a fecioriei poartă nu o a deschis, că rămâne pecetea cu adevărat dăinuind în veci.

***

Din  "Al lui Ioan Mansur, smeritului monah și presviter Damaschin, cuvânt la Nașterea sfintei de-Dumnezeu-Născătoarei Maria" 

(Obs. Kotter consideră acestă omilie neautentică, aducând argumente de ordin lexical și lingvistic)

Ce, dar, Maicii Cuvântului, fără numai cuvânt, aduce-vom? Toată zidirea împreună-prăznuiască și laude a sfințitei Ana preasfințită naștere, că a născut lumii nefurată vistierie de bunătăți; că prin aceasta Ziditorul toată firea (omenească) în ceea ce e mai bun o a prefăcut prin mijlocirea omenirii - că dacă omul, mijlociu între minte și materie așezat fiind, e legătură ce ține împreună toată zidirea cea văzută și cea nevăzută, unindu-Se Faurul Cuvânt al lui Dumnezeu cu firea omenirii, prin aceasta cu toată zidirea stă unit. Să prăznuim, dar, dezlegarea omeneștii sterpeciuni, că dezlegatu-s-a nouă ciuntirea de cele bune.

Dar pentru ce din stearpă e născută Fecioara Maică? Pentru că se cădea ca [lucrului] celui unuia nou sub soare (v. Ecclesiast 1,9), [celui ce este] al minunilor cap, să îi fie gătită calea prin minuni și câte puțin, de la cele mai scoborâte, să suie cele mai mari. [Mai] am și alt rost, mai înalt și mai dumnezeiesc: că firea se biruie de dar și a stătut cutremurată, a o lua înainte nesuferind (n. t. : a stat în loc până la o vreme, necutezând a rodi altceva înainte de a veni pe lume Maica lui Dumnezeu). Deci, întrucât se cădea ca de-Dumnezeu-Născătoarea Fecioară din Ana să se nască, nu a cutezat firea a apuca înaintea odraslei harului, ci a rămas neroditoare până ce harul pe rod l-a odrăslit - că se cădea întâi-născută a se naște aceea care avea să-L nască pe Cel mai întâi-născut decât toată zidirea, întru Care toate împreună-stau.

[...]

Bucură-se cerul, de sus, și veselască-se pământul, clătească-se a lumii mare (v. Ps. 95,11), că întru ea scoică se naște, care din cer, din fulgerul dumnezeirii, în pântece va avea și va naște pe Mărgăritarul Cel de mult-preț - pe Hristos -, din care Împăratul slavei (v. Ps. 23, 7-10), cu a trupului porfiră îmbrăcându-Se, celor robiți, venind, va propovădui iertare (v. Isaia 61,1; Luca 4, 18).

Salte firea, că miaua naște-se, dintru care Păstorul Se va îmbrăca în oaie și hainele omorârii (v. Fac. 3, 21) celei de demult le va sfâșia.

[...]

O, fiică preafrumoasă și preadulce! O, crin în mijlocul spinilor răsărit din preaaleasă și preaîmpărătească rădăcină davidicească! Prin tine cu preoția împărăția s-a îmbogățit. Prin tine mutarea a Legii s-a făcut și s-a descoperit duhul cel sub slovă ascuns, mutându-se de la levitica seminție la cea a lui David preoțească vrednicie.

O, trandafir din spinii iudeilor odrăslit și care de bună-mireasmă dumnezeiască toate le-ai umplut!

O, fiică a lui Adam și Maică a lui Dumnezeu! Fericită coapsa și [fericit] pântecele din care ai odrăslit. Fericite brațe care te-au purtat și buzele cele părintești, ce singure de curate sărutările tale s-au desfătat, ca să fii întru toate pururea feciorelnică.

Astăzi este începătură de mântuire lumii. Strigați Domnului, tot pământul, cântați și vă bucurați și psălmuiti. (v. Ps. 97, 4) Înălțați glasul vostru, înălțați, nu vă temeți, că s-a născut nouă Maica lui Dumnezeu la sfânta [Poartă] a oilor, dintru care a Se naște bine a voit Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (v. Ioan 1,29) (n. t. : Potrivit Predaniei, Ioachim avea o casă în Ierusalim, lângă Poarta Oilor și Scăldătoarea Oilor, Vithesda, casă unde s-a născut Fecioara Maria).

Săltați, munților - cuvântătoare firi, ce spre înălțimea duhovniceștii vederi tindeți -, că muntele Domnului cel preaarătat (v. Isaia 2,2; Miheea 4,1) se naște - cel deasupră-suit și mai-presus-pus decât toată măgura și tot muntele ([decât] a oamenilor și a îngerilor înălțime), dintru care fără mâini [omenești] trupește a Se tăia bine a voit Piatra din-capul-unghiului (v. Daniil 2, 34, 45; Efeseni 2, 20) (Hristos, ipostasul cel unul care pe cele despărțite le unește: dumnezeirea și omenirea, îngerii și oamenii, pe cei din neamuri și pe trupescul Israil (v. I Cor 10, 18), întru un Isarail duhovnicesc) -; muntele lui Dumnezeu, munte gras; munte închegat, munte gras, muntele care bine a voit Dumnezeu a locui în el (Ps. 67, 16-17); dumnezeiescul car cu zece mii de părți al celor îndestulați cu dumnezeiescul har (al heruvimilor, adică, și al serafimilor) (v. Ps. 67, 16-17); culmea cea decât Sinaiul mai sfântă, pe care nici fum, nici întuneric, nici vifor, nici foc înfricoșat nu o acoperă (v. Ieșirea 19, 16, 18), ci luminătoarea preasfântului Duh strălucire - că acolo Cuvântul lui Dumnezeu pe table din piatră a înscris (v. Iesirea 32, 15-16), ca cu un deget, cu Duhul, iar în acesta din Duhul Sfânt și din sângiuirile ei Însuși Cuvântul S-a întrupat și pe Sineși S-a dat firii noastre [drept] leac preaputernic al mântuirii. Acolo - mană în aceasta - Cela ce manei i-a dat dulceață. Pleacă-se cortul cel vestit pe care în pustie Moise l-a gătit din materie de-mult-preț și felurită - și, înainte de aceasta, cel al Părintelui Avraam - înaintea însuflețitului și cuvântătorului cort al lui Dumnezeu, pentru că acesta (n.t. Maica Domnului; în elină cortul este de genul feminin) nu lucrării dumnezeiești a fost sălaș, ci - în chip ființial - ipostastului Fiului lui Dumnezeu. Cunoască, [dar,] că nu se pot asemui cu ea chivotul cel din toate părțile ferecat cu aur, și sfeșnicul și masa și toate cele vechi, că cu chipul acesteia sunt cinstite, ca niște umbre ale întâiului-chip celui adevărat.

Astăzi carte nouă a alcătuit Cel ce face toate - Cuvântul lui Dumnezeu, pe Care din inimă Tatăl L-a vărsat -, cu Limba lui Dumnezeu - cu Duhul - ca cu un condei având a fi scris în ea, [carte] care s-a dat unui bărbat știutor de slove și [acela] n-a citit (v. Ps. 44, 2; Isaia 8, 1; 29, 11) (că nu a cunoscut-o pe Maria Iosif) (v. Matei 1, 25), nici puterea tainei ei (a cărții).

O, fiică a lui Ioachim și a Anei preasfințită, cea neștiută începătoriilor și stăpâniilor și săgeților celor aprinse ale vicleanului, care în cămara de nuntă a Duhului ai petrecut și păzită ai fost fără-de-prihană spre [a fi] mireasă a lui Dumnezeu și maică a Celui din fire Fiu al lui Dumnezeu!

[...]

Vie cu-bună-viță (v. Iosia 10, 1) din Ana a odrăslit și strugure de dulceață a înflorit, nectar (n.t. : băutura nemuririi în tradiția elină) pământenilor izvorând spre viață veșnică (v. Ioan 4, 14). Ioachim și Ana semănatu-și-au întru dreptate, și roada vieții ai secerat (v. Iosia 10, 12). Luminatu-și-au loruși lumina cunoștinței, și Domn au căutat, și le-a venit lor odraslă a dreptății. Îndrăznească pământul și feții Sionului. Bucurați-vă de Domnul Dumnezeul vostru, că a odrăslit pustia (v. Ioil 2, 21-23), cea stearpă a adus roada sa. Ioachim și Ana, ca niște munți gândiți, dulceață au picurat (v. Amos 9, 13).

Veselește-te, fericită Annă, că parte femeiască ai născut : că această parte femeiască este Maica lui Dumnezeu, Poarta luminii, Poarta Vieții, și a femeilor vină va dezlega.

[...]

O, dumnezeiască icoană însuflețită, de care Dumnezeu, făurind-o, S-a bucurat, [icoană] ce are minte de-Dumnezeu-chivernisită și are de singur Dumnezeu se ține, pofta toată întinsă spre singurul Cel de jinduit și vrednic-de-iubit, iuțimea numai împotriva păcatului și a celui ce pe acesta l-a zămislit, viață mai presus de fire - că viai nu sieți, că nu pentru tine însăți te-ai născut, drept care viai lui Dumnezeu, pentru Care în [această] viață ai venit ca să slujești mântuirii a-toată-lumea, ca sfatul cel dintru început al lui Dumnezeu, (v. Isaia 25, 1) - cel al întrupării Cuvântului și al îndumnezeirii noastre - prin tine să se plinească;

poftă de a te hrăni cu dumnezeieștile cuvinte (v. I Tim. 4, 6) și cu acestea a te îngrașă ca un măslin prearoditor în casa lui Dumnezeu (Ps. 51, 10), ca un lemn răsădit lângă ieșirile apelor Duhului, ca un lemn al vieții, care la vremea mai-nainte-rânduită de Dumnezeu a dat Rodul său (Ps. 1, 3) - pe Dumnezeu întrupat, Viața cea veșnică a tuturor -, [poftă] care tot gândul cel hrănitor și de-suflet-folositor [la sine] îl atrage și pe tot cel de prisos și de-suflet-vătămător înainte de gustare îl leapădă;

ochi ce pururea caută către Domnul (v. Ps. 24, 15), văzând lumină veșnică și neapropiată (v. I Tim. 6, 16);

urechi care cuvintele dumnezeiești ascultă și se desfătează de alăuta Duhului, prin care intrat-a Cuvântul Cel ce avea să Se întrupeze;

nări ce de mirosul mirurilor Mirelui fermecate sunt, Care este mir dumnezeiesc, ce de bunăvoie se varsă și unge omenirea Sa, că mir vărsat este numele Tău (Cântarea Cântărilor 1, 3), zice Scriptura;

buze ce laudă pe Domnul (v. Ps. 62, 4) și de ale Lui buze se lipesc;

limbă și gâtlej care cuvintele lui Dumnezeu drept le socotesc și de dumnezeiască dulceață pline sunt (v. Ps. 118, 103);

inimă curată și nespurcată, ce vede ai dorește pe Dumnezeu Cel nevăzut;

pântece în care Cel neîncăput a sălășluit, și țâțe cu lapte din care hrănitu-S-a Dumnezeu - Pruncul Iisus;

poartă a lui Dumnezeu pururea-feciorelnică (v. Iezechiil 44, 2) ;

mâini care au purtat pe Dumnezeu și genunchi [care sunt] tron decât heruvimii mai înalt, prin care putut-au mâini fără vlagă și genunchi slăbănogiți (v. Isaia 35, 3);

picioare ce de făclia cea aprinsă - legea lui Dumnezeu - fost-au călăuzite (v. Ps. 118, 105) și în urma Lui fără întoarcere au alergat (v; Cântarea Cântărilor 1, 4) până când la cea cu dor L-au tras pe Cel dorit:

întreagă - cămară de nuntă a Duhului (v. Ps. 18, 6); întreagă-cetate a lui Dumnezeu Celui viu, pe care o veselesc pornirile râului (v. Ps. 45, 5) : valurile dăruirilor Duhului; întreagă-frumoasă, întreagă-aproape (n.t. femininul aproapelui, "aproapea") a lui Dumnezeu, pentru că aceasta, mai presus suindu-se decât heruvimii și decât serafimii mai presus ridicându-se, aproape a lui Dumnezeu s-a făcut.

O, minune decât toate minunile mai presus! Femeie mai presus decât serafimii făcutu-s-a, că Dumnezeu S-a arătat cu puțin micșorat fată de îngeri (Adică om, v. Ps. 8, 6; Evrei 2, 7, 9); Tacă Solomon cel preaînțelept și nu zică: Nimic nou sub soare (Ecclesiastul 1, 9). 

O, Fecioară de-Dumnezeu-dăruită, biserică a lui Dumnezeu sfântă, în care duhovnicescul Solomon, Începătorul păcii (v; Isaia 9, 6), gătindu-o a sălășluit, nu cu aur și pietre neînsuflețite împodobind-o, ci în loc de aur strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe avându-L pe Mărgăritarul Cel de-mult-preț - Pe Hristos, cărbunele [aprins al] dumnezeirii, pe Care a Se atinge de buzele noastre roagă-L (v. Isaia 6, 6-7), așa încât, curățându-ne, pe Acesta, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul, să-L lăudăm strigând: sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaoth (v. Isaia 6, 3), una fire a dumnezeirii în trei ipostasuri. Sfânt Dumnezeu și Tatăl, Cel ce bine a voit întru tine și dintru tine a se săvârși taina pe care mai-nainte de veci o a rânduit (v. I Cor. 2, 7)

[...]

Bucură-te, a oilor [Poartă], al oilor lui Ioachim staul cel de demult, iar acum a cuvântătoarei turme a lui Hristos biserică în-chipul-cerului, ceea ce oarecând o dată în an primea pe îngerul lui Dumnezeu, care turbura unda [apei] și pe unul [numai] îl înzdrăvenea și de la boala ce îl ținea îl izbăvea (v. Ioan 5) iar acum mulțimi de puteri cerești are, ce laudă cu noi pe Maica lui Dumnezeu, pe al minunilor adânc, pe izvorul tămăduirii a-toată-lumea, ce nu slujitor înger a primit, ci pe Cel al sfatului celui mare (v. Isaia 9, 5), ca o ploaie a bunătății, ce fără zgomot pe lână a pogorât (v. Judec. 6, Ps. 71, 6) și toată firea cea bolnavă și la stricăciune abătută la sănătate fără-de-beteșug și la viața neîmbătrânitoare a îndreptat-o, pentru Care slăbănogul cel din tine ca cerbul a săltat (v. Isaia 35, 6).

[...]

Pe tine după vrednicie toate neamurile te fericesc ca pe slava cea aleasă a omenirii. Tu ești lauda preoților, sprijinul împăraților, nădejdea creștinilor, al fecioriei mult-purtător [de roadă] sad, că prin tine frumusețea fecioriei lărgime a dobândit. Binecuvântată tu între femei, și binecuvântat e Rodul pântecelui tău (v. Luca 1, 42).

Sursa: Opere complete. Volumul V Sfântul Ioan Damaschin