Din ce perspectiva privim lucrurile?

Parintele Nichita de la Manastirea Brancoveanu (jud. Olt) a plecat impreuna cu o parte din obste, alaturandu-se unei factiuni stiliste a vechilor calendaristi greci, (a se vedea detalii aici), dupa ce a lasat o "marturisire de credinta" semnata si adresata tuturor celor ce fac parte din Biserica Ortodoxa Romana, de care a decis sa se desparta.
Pentru a putea intelege din ce perspectiva a privit lucrurile acest parinte si cei care l-au urmat, voi reda mai jos un comentariu al parintelui David de la Manastirea Putna.

În minţile oamenilor vom întâlni multe perspective de a judeca lucrurile şi evenimentele înconjurătoare, după cum şi oamenii care le emit au diferite culturi, filosofii, grad de inteligenţă şi de înţelegere, grad de înduhovnicire, etc. Toate aceste perspective le-am putea restrânge la trei mari categorii generale:

- Perspectiva drăcească – care vede aproape în tot şi în toate o influenţă demonică.

- Perspectiva omenească – care judecă evenimentele şi lucrurile doar prin prisma alegerilor bune sau greşite făcute de oameni.

- Perspectiva dumnezeiască – care vede în aproape toate lucrurile şi evenimentele, o manifestare a voinţei lui Dumnezeu.

Despre perspectiva dumnezeiască de a judeca evenimentele şi lucrurile, găsim referinţe în cartea „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, unde părintele Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE ne spune mai multe cuvinte din care citez câteva: “Dumnezeu Se face cunoscut din însuşi faptul că a creat lumea şi pe om”(p. 19); “… lumea ca obiect e numai mijlocul unui dialog de gânduri şi de fapte iubitoare între Persoana raţională supremă şi persoanele raţionale umane, ca şi între acestea înseşi” (p. 18); „… Dumnezeu… vorbeşte lucrând şi lucrează vorbind…” (p. 25); „… Dumnezeu Se manifestă continuu, … vorbind şi lucrând continuu prin toate lucrurile şi combinaţiile lor alese de El şi prin toate gândurile aduse de El prin acestea” (p. 26); „… Dumnezeu vorbeşte şi lucrează continuu prin lucrurile create şi cârmuieşte, prin crearea de împrejurări mereu noi, prin care cheamă pe fiecare om la împlinirea datoriilor sale faţă de El şi de semenii săi şi răspunde la apelurile omului în fiecare clipă. Lucrurile şi împrejurările acestea sunt tot atâtea gânduri(raţiuni) manifestate ale lui Dumnezeu, deci tot atâtea cuvinte plasticizate” (p. 26). (din Teologia Dogmatică Ortodoxă vol.1 de Preot Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti-1996, Ediţia a doua )

Referitor la problema schimbării calendarului s-au scris multe şi se vor scrie de asemenea. Schismaticii şi cei cu o gândire schismatică ajung la concluzii pseudoduhovniceşti din pricina unei gândirii juridice, pentru că ei văd doar greşeli omeneşti. Dar dacă ne punem întrebarea: De ce a voit, sau a îngăduit Dumnezeu aceasta?, lucrurile apar într-o altă lumină. Răspunsul la această întrebare, ca un toiag, desparte oile de capre, cei duhovniceşti de cei pseudoduhovniceşti. La ea nici un schismatic nu are răspuns real, pentru că nu există la ea decât un singur răspuns autentic: ca să se arate gândurile multor inimi, căci El „este pus spre căderea şi ridicarea multora … şi ca un semn care va stârni împotriviri ” (Luca 2, 34). În concluzie, ca să se deosebească cei fireşti (vezi IUDA 1, 19)(1) de cei duhovniceşti. Iar cei duhovniceşti au păstrat comuniunea, sobornicitatea, pe când cei fireşti, „care nu au Duhul”(IUDA 1, 19), au ieşit din Biserică, alergând pe lângă ea şi urlând împotriva ei şi a fiilor ei.
Lucrul acesta nu e nou, căci privind în Scriptură, vedem că oamenii s-au despărţit în cete opuse şi la alte manifestări dumnezeieşti cum e cazul robiei Babilonului de pe vremea proorocului Ieremia, când voia lui Dumnezeu a fost ca poporul să meargă în robie şi să se roage pentru regele prigonitor şi păgân, pe care Îl numea „robul Meu”(vezi IEREMIA cap. 27-30). În inima celor pseudoduhovniceşti de atunci, nu încăpea ca un păgân să fie numit de Însuşi Dumnezeu „robul Meu”, cu atât mai mult să meargă în surghiun, de aceea au şi pierit, cum pier şi azi duhovniceşte cei ce ies afară din Biserică şi latră pe lângă ea.
La fel a fost cazul şi la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Cei pseudoduhovniceşti din Israel, îmbuibaţi de interpretarea extremistă a textelor Scripturilor, L-au respins pe Mesia-Hristos.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei ce sunt îmbuibaţi cu interpretarea extremistă a unor texte şi evenimente şi se ceartă pe motivul schimbării calendarului. Evenimente ca acestea, au arătat şi vor arăta întotdeauna cine sunt cei pseudoduhovniceşti şi cine cei duhovniceşti. De aceea, şi dreptul Iov ne atrage atenţia: ”Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia aminte”(IOV 33, 14).

Faptul că părintele Nichita a făcut acest pas greşit, este deosebit de grav, şi arată că, demult a fost prins în capcana argumentelor schismatice. Acolo unde nu mai este ascultat cuvântul de îndreptare, rămâne ca să ajutăm cu postul şi rugăciunea, cu speranţa întoarcerii oilor şi a păstorului rătăcit din jungla argumentelor schismatice.

(1)Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul. (Iuda 1,19)