Român Ortodox în Franța: Parintele Dumitru Staniloae: "Iubirea este relatie constienta reciproca"

luni, 4 iunie 2012

Parintele Dumitru Staniloae: "Iubirea este relatie constienta reciproca"

Iubirea mea fata de un obiect nu e ca iubirea mea fata de o persoana. Iubirea nu e decat bipersonala sau decat tripersonala sau multipersonala. Iubirea e deplina atunci numai cand iubirii mele raspunde si celalalt cu o constiinta, si cand celalalt sesizeaza iubirea mea pentru o constiinta. Ce sesizeaza, un lucru, un obiect? Ce sesizeaza masa mea, biroul meu, iubirea mea? Altceva se intelege prin iubirea fata [de un obiect]: m-am obisnuit cu ea, imi place... ma rog! Dar nu mai este relatia aceea vie, care este intre mine si o persoana! Este altceva! Iubirea este relatie constienta reciproca. Ma rog... uneori parca iubesti un caine care-l ai mereu, si cainele te iubeste pe tine. E oarecare apropiere, dar totusi e departe! Cainele nu-ti poate marturisi el cat te iubeste. Iti arata el prin anumite lucruri, da' daca n-are constiinta sa-ti raspunda... Altceva este cand un om are constiinta sa ti se comunice si tu i te comunici, cu totul altceva. Comunicarea inseamna ca nu mai ramane omul in sine, si omul cumva trece in celalat cu tot ce are, fara sa se confunde cu celalalt.

Omul nu se poate impaca cu gandul ca va sfarsi definitiv. Pentru ce ar trai atunci? El are aspiratia sa depaseasca mediocrul, sa stie mai mult, sa fie mai bun, sa ajute mai mult pe altul, sa devina mai cum se cuvine sa fie un om. Animalul nu stie de asta. El stie de numai de clipa prezenta, de placerea prezenta. Eu totdeauna vreau mai mult si pe plan moral si pe plan intelectual. Nici in preajma sfarsitului, in preajma mortii, nu ma lasa aceasta nadejde. Ori asta trebuie sa corespunda unei realitati, aceasta mare forta a nadejdii existente in om. Nadejdea de care omul nu se poate desparti trebuie sa corespunda gandului ca el este pentru vesnicie. Deci intr-un fel este o fiinta pentru vesnicie, tinde spre vesnicie, are in el potenta vesniciei, are virutalitatea vesniciei, dar, pe de alta parte, el singur nu si-ar putea da aceasta vesnicie, sau a impacat acest gand al vesniciei cu ideea ca nu-si poate da o fericire vesnica, cu gandul unei existente nefericite. Si la greci exista aceasta, in infern, si in Vechiul Testament exista aceasta. Dar Hristos ne-a adus dovada ca vom avea o vesnicei fericita daca vom crede in El. Sigur, daca nu vom crede in El vesnicia noastra nu va fi fericita pentru ca, faptul ca Trupul Lui a inviat va face ca toata marterina sa nu se mai corupa si toti vor invia, insa vom invia intr-o fericire cei ce vom fi cu El in iubire. Vesnicia fericita nu poate fi decat in iubire, si cei ce nu-L iubesc pe Hristos nu vor fi intr-o vesnicie fericita. Ori iata cum a venit vesnicia prin Hristos in mod deplin in lume.

Fiul lui Dumnezeu cand S-a nascut, El nu S-a nascut din legea aceasta permanent stapanitoare asupra noastra, a unirii dintre un barbat si femeie. A venit ca Cel ce era deja din veci, exista ca Persoana, si si-a luat numai fire omeneasca, S-a facut si Persoana firii omenesti. Deci iata, in El este si vesnicul si este si temporarul. A umplut temporalitatea firii Sale de vesinicia Persoanei Sale si va invinge temporalitatea firii Sale omenesti prin Inveirea Sa. Si aceasta ne-o da si noua s-o traim, intrucat ne impartasim de El, ne impartasim de Trupul Lui care deja a inviat, care traieste in vesnicie, de Sangele Lui care este si el intr-un mod nestiut transfigurat. Si, deci, noi purtam in noi cerurile vesniciei. Orice crestin are in temporalitatea lui impriamta vesnicia. Nu s-ar putea impaca omul cu gandul ca el este numai temporal. Nici nu este numai vesnic, pentru ca vede cum trec zilele, trec anii, trec formele vietii lui, trece tineretea lui, trece, trece spre batranete, trece spre sfarsit, insa, credem ca inaintam prin aceasta spre vesnicie, pentru ca-L avem pe Hristos in noi si ne impartasim mereu cu Hristos.