Parintele Justin Parvu trecand prin suferinte mucenicesti in urma unei boli nemiloase (grupaj de articole)

Cotidianul: "În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!"

NapocaNews: Medici din Cluj îi vor moartea? Ioan Mihai Pop, preotul din Chiochiş-Bistriţa: “În cazul părintelui Iustin Pârvu poate fi şi crimă cu premeditare!

Interviu cu Ioan Mihai Pop, preotul din Chiochiş-Bistriţa

- Cum aţi ajuns în preajma părintelui Iustin Pârvu?

- Acolo m-am cununat cu soţia mea, acolo i-am cerut părintelui sfaturi, cu binecuvântarea lui mi-am depus dosarul pentru a deveni preot, deci am mers ca un creştin care vrea mai mult şi vrea să-l găsească pe Dumnezeu. M-am ataşat de părintele Iustin şi am stat o vreme în preajma lui. Multe lucruri la noi în casă nu s-au făcut fără a avea binecuvântarea părintelui.

- Ce simţiţi atunci când staţi faţă-n faţă cu părintele?

- Părintele Iustin este purtător de Dumnezeu. În momentul în care mergi la un asemenea om, ştii că te duci în faţa Domnului şi ceea ce-ţi spune părintele ştii că-ţi spune Dumnezeu.

- Părintele e acum într-o situaţie critică şi din cauza vârstei înaintate, şi din cauza - spuneţi dumneavoastră - a unor întâmplări destul de ciudate. Despre ce este vorba?

- Când am aflat că părintele este bolnav, am sunat o cunoştinţă, pe asistenta profesorului Iancu, ştiind că lucrează la una dintre clinicile renumite din Cluj, crezând că părintele va fi internat acolo. Dânsa mi-a spus că nu ştie nimic. Această persoană îl mai tratase pe părintele Iustin la mânăstire, stătea câte-o săptămână, câte zece zile la mânăstire şi-i mai făcea câte-un calciu, câte-un tratament, vă daţi seama, dorea să ajute. Şi nu ştia acum nimic, o vreme nici nu s-a ştiut la ce spital este internat. S-a mai aflat că părintele era internat la spitalul Clujeana şi, potrivit unor informaţii pe care dânsa le-a primit, părintele avea o tumoare la stomac, un carcinom care trebuia operat. Şi nimeni nu mai ştia nimic. În Cluj nu era de găsit, la mânăstire la Petru Vodă nu ajunsese. Apoi am aflat că era la mânăstire la Căşiel, lângă Dej, pentru a se linişti înainte de operaţie. Toată lumea ştie că profesorul Iancu este cel mai bun medic gastroenterolog şi nici nu ne gândeam să nu fie el cel care-l operează pe părinte.

- Şi unde-a ajuns până la urmă?

- La doctorul Eniu, un foarte bun oncolog - ginecolog! Dar nu gastroenterolog... Şi ne-am gândit „măi ce se-ntâmplă?”. M-a sunat doamna asistentă plângând şi mi-a zis: ”Părinte, mergeţi şi vedeţi ori dânşii nu sunt informaţi, ori nu ştiu ce se-ntâmplă, pentru că eu nu mai înţeleg nimic”. Am mers la părintele Serafim la Căşiel, la duhovnicul mânăstirii, şi i-am spus că nu este în regulă ca părintele Iustin Pârvu să fie operat de un ginecolog. Dânsul, cu lacrimi în ochi, mi-a spus: „Dragul meu, nu pe mine trebuie să mă convingi! Eu te cred, dar trebuie să-i convingi pe cei care-l însoţesc pe părintele Iustin”.

- Cine erau însoţitorii?

- Maica Iustina, un părinte Iustinel şi câteva călugăriţe şi câţiva fraţi. I-am spus şi părintelui Iustinel că poate doctorul Eniu este credincios, că poate s-a spovedit la părintele Iustin, că poate fi un specialist desăvârşit, dar totuşi, este un ginecolog-oncolog. Mi-a răspuns că Dumnezeu poate lucra prin el, pentru că este un om credincios. Şi l-am rugat să mă lase la părintele Iustin preţ de trei minute să-i spun ceea ce ştiam. Bineînţeles că n-am fost lăsat, iar apoi mi-a transmis că a vorbit în acest sens cu părintele Iustin, că l-a informat şi că părintele a optat pentru doctorul Eniu. Nu ştiu dacă s-a întâmplat aşa sau a vrut să scape de mine!? Mai târziu am aflat că la operaţia părintelui a venit să asiste şi un medic care-a operat prin America, un neurochirurg... Am vorbit şi cu dânsul şi am ajuns la concluzia că nu are ce opera, doar să fie acolo în cazul unui accident cerebral, pentru că părintele are totuşi o vârstă. Mi-a şi spus că nu-şi poate asuma această operaţie.

Apoi, după Paşti, împreună cu doamna asistentă şi în prezenţa părintelui Serafim, am discutat la mânăstire cu însoţitorii părintelui Iustin. Am aflat că nu i-au dat să mănânce cu două zile [inainte] de operaţie [care a avut loc pe 9 mai], chipurile pentru a nu i se agrava tumoarea. Am rămas interzişi! Apoi au acceptat să mergem şi la profesorul Iancu să purtăm o discuţie pe tema operaţiei. Între timp, am înţeles că maica Iustina a intrat la părintele şi i-ar fi spus părintelui Iustin că doctorul Iancu este catolic şi că ar fi declarat – doctorul - că „ce să-i mai facă boşorogului ăstuia?”. Ei împrăştiau zvonuri şi când erau la mânăstire la Petru Vodă. Păi, măi, fraţii mei? Doamna asistentă l-a sunat pe profesorul Iancu de faţă cu ei, iar profesorul a rămas uimit că nu ştia nimic de cazul părintelui. Aşadar, n-avea cum să declare ceea ce spunea maica Iustina, iar profesorul am aflat că este credincios şi este ortodox! Stimate domn, ortodox, neortodox, dacă omul este profesionist, mai contează dacă este catolic sau evreu? Este cel mai bun specialist.

- Şi ce a urmat?

- Până la urmă l-au hrănit pe părintele, pentru că, fiind în vârstă, trebuia să aibă forţă să reziste unei anestezii generale şi să fie capabil să poată să se refacă după operaţie. Au luat numărul doamnei asistente spunând că vom vorbi, apoi, noaptea, l-au luat pe părintele şi l-au dus. Brusc, ne-am trezit că era la oncologie pe terapie intensivă sub perfuzii, pregătit pentru operaţie, fără a se mai ţine cont de părerea doamnei asistente, care le-a demonstrat ştiinţific că nu e bine ce fac. S-a refuzat şi prezenţa profesorului Iancu în operaţie. N-a fost nimeni lăsat să meargă acolo, deşi au intervenit toţi ucenicii şi oamenii de bine. Şi doamna ne-a spus că doar o să-l „deschidă” şi-o să-l „închidă”, că dacă nu e specialist nu are ce să-i facă. Şi-am aflat că exact asta s-a întâmplat, spunând că nu mai au ce să-i facă. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că, în Petru Vodă, maica Iustina le-a spus tuturor că, a doua zi după operaţie, părintele Iustin mânca sarmale! La terapie intensivă? Mi se pare o inepţie şi le-am spus: „Măi fraţilor, nu fiţi proşti, cum să mănânce cineva la terapie intensivă sarmale?”. Nu poţi face asta nici dacă te operezi de apendicită.

- De ce acest zvon?

- Pentru că din Petru Vodă ar fi vrut mulţi oameni să vină să stea lângă părintele, dar li s-a spus că este bine, că operaţia a reuşit. Şi am mai aflat ceva. A venit şi o doamnă doctor de la Bucureşti care şi-a croit drum în interior, a mers la pat, a luat foaia de observaţie a părintelui şi a exclamat: „Abdomenul părintelui este roşu şi, pentru Dumnezeu, omul ăsta a făcut septicemie. Ce faceţi, domnii mei, de ce-i administraţi doar un singur antibiotic, când în astfel de situaţii se dă un coctail de două antibiotice?”. Mai spunea că tăietura supura şi că părintele urla de durere. Din patru în patru ore i se administra morfină, dar bineînţeles că nu avea niciun efect din cauza infecţiei. A intrat apoi părintele din nou în sala de operaţie, unde l-au mai curăţat o dată şi-apoi s-a liniştit şi a apucat să doarmă câteva ore. Ultima informaţie pe care-o am este că mitropolitul Moldovei Teofan a fost la părintele să-i facă o dezlegare. Apoi acum două zile a apărut vestea - tot de la maica Iustina - că părintele este în metastază, că este bine să se pregătească cele pentru înveşnicirea lui, însă nu există o confirmare oficială. După ce a mâncat sarmale intră la metastază, ştiţi?

- Sunt cam neclare lucrurile. Cum am putea cataloga toată această înşiruire de evenimente? Prostie, rea voinţă, rea intenţie?

- Se poate cataloga din toate punctele de vedere... Dar ascultaţi-mă şi eu îmi asum ceea ce vă spun, poate fi şi crimă cu premeditare, iertaţi-mă. Dar sunt lucruri care sfidează bunul-simţ. Cred că ceea ce s-a întâmplat nu a fost dorinţa părintelui şi nici nu i s-a comunicat diagnosticul real.

- De ce vă luptaţi atâta, părinte, că ar spune unii: „Domnule, şi-aşa este în vârstă, şi-aşa era bolnav, ce să-i mai faci?”.

- Stimate domn, o astfel de personalitate, o oră, o zi, o lună, un an, este mai valoroasă să fie prezentă în viaţa românilor decât oricine altcineva. Ştiu că din cer părintele se va ruga pentru neamul românesc, dar părintele este un făcător de conştiinţe, un lider de opinie în viaţa asta pe care-o trăim aşa cum o trăim. Toate acţiunile patriotice, toate lucrurile frumoase au fost făcute sub îndrumarea părintelui Iustin Pârvu, inclusiv şi marşul împotriva „crotalierii” românilor cu cipuri. Vedeţi că nimeni n-a avut verticalitatea să-şi asume îndemnul: „Măi români, mergeţi acolo, nu vă lăsaţi crotaliaţi”. Şi alte şi alte acţiuni în beneficiul societăţii noastre. Avem nevoie de părintele Iustin aşa cum am avut nevoie de Înaltul Bartolomeu, de Prea Fericitul - Dumnezeu să-l odihnească! - Patriarh Teoctist şi de alţi români adevăraţi.

***

Petru Voda: Drept la replică adresat redacţiei ziarului Cotidianul

duminică, 19 mai 2013

Hristos a înviat!

Stimate Domnule Nistorescu şi stimate Domnule Bărbătei,

Vă mulţumim pentru atenţia pe care o acordaţi stării de sănătate a Părintelui nostru Justin Pârvu, ctitorul, stareţul şi duhovnicul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin.

În interesul opiniei publice şi al adevărului vă solicităm să publicaţi, în cadrul aceluiaşi articol care redă interviul acordat de preotul Ion Mihai Pop din Ciochiş-Bistriţa, şi punctul nostru de vedere, conform normelor jurnalismului profesionist.

În legătură cu acuzele nefondate formulate de preotul Ion Mihai Pop din Ciochiş-Bistriţa în interviul acordat publicaţiei online Cotidianul (Duminică, 19 mai, orele 18.00) ţinem să informăm drept-credincioşii că, în cazul operaţiei efectuate asupra Părintelui Justin Pârvu, nu s-a întreprins nimic fără dorinţa sa expresă. Cine îl cunoaşte pe duhovnicul nostru, de la vlădică pînă la simplul credincios, ştie că niciodată nu s-ar putea face ceva în ce priveşte persoana sa, împotriva propriei voinţe a sfinţiei sale.

În vederea înştiinţării celor care îl iubesc pe Părintele Justin Pârvu, am informat regulat, prin comunicate oficiale publicate de portalul mănăstirii, PetruVoda.Ro, atît înainte, cît şi după intervenţiile chirurgicale, toate datele legate de operaţii, inclusiv rugămintea personală a Părintelui Justin către credincioşi.

Aşa cum a afirmat însuşi părintele stareţ înainte de operaţie, la Mănăstirea Căşiel, în faţa ucenicilor săi, operaţia va fi urmată de complicaţii, dar apoi starea sa de sănătate se va îmbunătăţi, spre bucuria drept-credincioşilor şi spre slava Sfintei Treimi.

În legătură cu acuzele de “înfometare” a Părintelui, e bine să se ştie că, de cînd a intrat frate la Mănăstirea Durău, Părintele Justin a ţinut întotdeauna post negru în Vinerea Mare a Săptămînii Patimilor, şi nimic, niciodată, nici chiar lipsurile din temniţă în care a pătimit 16 ani sau operaţia care urma în acele zile, nu l-au putut determina să-şi schimbe rînduiala ţinută de 77 de ani pentru Jertfa pe Cruce a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

În privinţa acuzaţiilor calomnioase cu referire la medicul Dan Tudor Eniu, doctor în ştiinţe medicale şi fiu duhovnicesc al părintelui nostru stareţ şi duhovnic, ales de Părintele Justin Pârvu pentru a i se efectua operaţia, e bine să se ştie că este medic primar cu specializare chirurgie generală, avînd ca supra-specializare atît chirurgie oncologică cît şi chirurgie onco-ginecologică, cea din urmă neexcluzînd-o pe prima (!), titlul tezei sale de doctorat fiind “Chirurgia plastică – reconstructivă în oncologie. Studiul diverselor procedee de exereză şi reconstrucţie la pacienţii cu tumori ale ţesuturilor moi somatice” (vedeţi şi http://www.oncosurg.ro/cv.html). Profesionalismul echipei sale medicale iese în evidenţă şi prin faptul că, la vîrsta de 94 de ani, graţie medicilor care l-au operat, şi mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, Părintele Justin a trecut cu bine de două anestezii generale.

De asemenea, însuşi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, s-a bucurat să-l viziteze pe Părintele Justin imediat după aceste intervenţii, aducîndu-i binecuvîntarea sa.

Acuza de “crimă cu premeditare” lansată, din păcate, prin intermediul publicaţiei Cotidianul cu o prea mare uşurinţă, nu face cinste unui preot, slujitor al Domnului, al Adevărului, generînd ispite ce nu pot fi biruite decît printr-o cu mult mai mare aplecare asupra rugăciunii.

Aşadar, să urmăm şi să amintim rugămintea Părintelui Justin, care, personal, va adresa un mesaj credincioşilor cînd va reveni la mănăstire: “Părintele Justin îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl pomenească la rugăciune, îndemnîndu-ne să fim uniţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, cerînd mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale Sfîntului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori, doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe. Părintele Justin le mulţumeşte tuturor credincioşilor pentru dragostea ce i-au arătat în ultimele săptămîni, şi mai ales pentru împărăteasa faptelor bune, rugăciunea cea cu inimă smerită şi zdrobită.”

M. Justina, Stareţa Mănăstirii Paltin

 ***

Îndemn la rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

marti 30 aprilie 2013

Iubiţi credincioşi,

În ultimele săptamîni starea de sănătate a părintelui nostru stareţ Justin, care a slujit cu multă osârdie pe credincioşi în fiecare zi a Marelui Post, s-a şubrezit, se pare în urma unei mai vechi afecţiuni căpătate în temniţa suferită pentru dreapta credinţă şi iubirea de neam.

Zilele acestea Cuvioşia Sa primeşte o deosebit de atentă şi de profesionistă asistenţă medicală, însa cea mai de pret purtare de grijă şi tămăduire este harul pe care Dumnezeu îl trimite totdeauna pentru cei ce, unindu-se întru Numele Lui, îl cer pentru aproapele lor, căci scris este: “Orice veţi cere întru Numele Meu, aceea voi face” (Ioann 14:23), şi “Cereţi şi veti lua, ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioann 16:24).

Să ne aducem aminte că Părintele Justin ne-a îndemnat cu vreme şi fără de vreme să nu lipsească de la noi citirea Psaltirii, a Paraclisului Maicii Domnului şi a celorlalte Canoane şi Acatiste ale Sfintei Biserici, şi mai ales rugăciunea neîncetată: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Îndreptarea vieţii noastre şi rugăciunea pentru duhovnicul nostru va revărsa degrabă mila dumnezeiască; pentru aceea noi să nu încetăm să strigăm către Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, către Preacurata Maica Sa şi către toţi Sfinţii Săi pentru dobîndirea cererii noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască sănătate şi zile îndelungate Părintelui Justin, pentru care cea mai mare bucurie şi cel mai mare sprijin este să ne iubim unii pe alţii precum Hristos ne-a iubit pe noi.

UPDATE 1:

Azi dimineaţă, Joi, 9 Mai 2013, între orele 8-11, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut printr-o intervenţie chirurgicală. Îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl pomenească la rugăciune, îndemnîndu-ne să fim uniţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, cerînd mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale Sfîntului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori, doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe. Părintele Justin le mulţumeşte tuturor credincioşilor pentru dragostea ce i-au arătat în ultimele săptămîni, şi mai ales pentru împărăteasa faptelor bune, rugăciunea cea cu inimă smerită şi zdrobită.

UPDATE2 (Joi, 9 Mai, ora 18):

Părintele Justin a trecut cu bine prin intervenţia chirurgicală. Momentan starea sa este stabilă şi s-a trezit din anestezie, deşi efectele acesteia vor trece abia peste 24 de ore. În numele sfinţiei sale vă mulţumim pentru rugăciuni, care se cuvine să nu înceteze, pentru uşurarea suferinţei, pînă la stabilizarea completă a sănătăţii părintelui.

Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin. Hristos a înviat!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

***

Despre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

luni, 13 mai 2013

Părintele nostru stareţ, Arhimandritul Justin Pârvu, ne-a fost şi ne este tuturor pildă de viaţă în Hristos şi de neîncetată părtăşie cu Dumnezeu şi cu Sfinţii. Ani de zile ne-a dăruit necondiţionat dragostea sa şi numai cei ce i-au fost alături clipă de clipă ştiu ce program de nevoinţe supra-omeneşti şi-a impus pentru a mîngîia, a alina şi a tămădui suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce i-au trecut pragul şi pentru a cîştiga pentru Hristos şi Împărăţia cerurilor pe toţi cei depărtaţi de Dumnezeu.

Unii dintre noi i-am cunoscut personal pe Părinţii Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu şi ştim că nici unul dintre ei nu a avut o nevoinţă atît de mare pe cît şi-a luat Părintele Justin. Ani de zile şi-a oprit pentru sine doar 2-3 ore de somn pe zi, renunţînd de multe ori şi la acelea dacă vreun pelerin se rătăcea sub fereastra chiliei sale tocmai cînd sfinţia sa ar fi trebuit să se odihnească. De multe ori i-am fost alături 16 pînă la 20 de ore pe zi, încercînd să ne jertfim tinereţile şi ostenindu-ne alături de Părintele Justin, dar fără a putea să ţinem pasul cu inima sa cea rîvnitoare după Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu poate să spună că a reuşit să se ridice la înălţimea dragostei şi jertfelniciei părintelui stareţ. De aceea nici unul dintre noi, cei ce i-am fost şi îi sîntem încă alături zi şi noapte nu va putea să pretindă că am înţeles legătura sa cu Dumnezeu şi am făcut îndeajuns pentru a-i dărui Părintelui Justin fie cîtuşi de puţin ca să îi uşurăm crucea pe care singur şi-a luat-o pentru mîntuirea noastră. Rîvna sa minunată este cea care ne-a chemat la Hristos, la nevoinţele pentru despătimire şi pentru cîştigarea Împărăţiei cerurilor.

Sute şi uneori mii de oameni i-au trecut zilnic pragul şi îi poartă în suflet cuvintele şi puterea rugăciunii sale. E foarte firesc, pentru aceea, ca atenţia tuturor celor ce l-au cunoscut să fie îndreptată zilele acestea spre starea de sănătate a Părintelui Justin. Şi noi ne-am dori să ştim mai mult, şi noi ne-am dori să înţelegem ce se petrece cu sănătatea sa. Cu siguranţă, este vorba de o altă cruce pe care părintele stareţ şi-a asumat-o. Din vieţile şi nevoinţele Sfinţilor Părinţi şi chiar din cele ale duhovnicilor mai sus menţionaţi putem spune că mulţi dintre ei, şi mai ales cei ce au iubit omul cu toate neputinţele sale şi au empatizat cu suferinţa umană au suferit de felurite boli ale traiectului digestiv. Părintele stareţ Justin Pârvu nu a făcut nici sfinţia sa excepţie, chiar dacă putem da mărturie că raţia sa de hrană a fost ani de zile cu mult mai mică decît ar fi fost minim necesară traiului zilnic al unui om. Toate acestea ne îndeamnă să cinstim nevoinţele şi dragostea sa pentru neamul omenesc, într-o vreme în care dragostea unuia pentru altul s-a răcit mult şi atenţia multora dintre noi s-a mutat dinspre folosul şi odihna aproapelui înspre propriul folos şi propria odihnă, sau, din păcate, înspre senzaţionalul pătimaş al trusturilor de presă. Acum cîteva mii de ani Sfîntul Proroc David a scris aceste cuvinte profetice despre Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi despre tragedia firii umane aflată în suferinţă, valabile şi astăzi pentru toţi Creştinii: Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie, şi am aşteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m-ar mîngîia, şi nu am aflat. (Psalmi 68:21)

Toţi ucenicii Părintelui Justin Pârvu ştim de afecţiunile gastrice şi de celelalte boli cu care a ieşit din închisoare. Chiar dacă o parte dintre ele s-au tămăduit în chip minunat, pe unele purtarea de grijă dumnezeiască ni le-a lăsat şi nouă, celor mai mici, în grijă. Acum este momentul în care, şi pentru încercarea dragostei noastre, una din ele a recidivat.

După intervenţia chirurgicală suferită Joi, 9 Mai a.c., Părintele Arhimandrit Justin Pârvu se află în continuare sub atenţia profesionistă a medicilor. Starea sa este relativ stabilă, aflîndu-se acum în recuperare. Este cu mult mai bine decît înainte de operaţie, deoarece acum poate să mănînce, iar alimentaţia este un aliat puternic în lupta organismului pentru sănătate. Medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic privitor la starea de sănătate a sfinţiei sale şi nu este de competenţa nimănui să treacă peste responsabilitatea lor privitoare la diagnostic. Părintele Justin, care s-a rugat ani întregi, zi şi noapte, pentru noi toţi, are acum nevoie de odihna şi mîngîierea rugăciunilor noastre şi astfel putem să îl ajutăm. Diagnosticele medicale ale altcuiva decît ale medicilor direct implicaţi nu vor aduce nici un bine nici Părintelui Justin Pârvu, nici fiilor săi duhovniceşti, cu atît mai puţin cu cît ele sînt depărtate de adevăr[?].

Cu toţii ni-l dorim aproape, cît mai aproape şi mai la îndemînă, şi cu toţii ni-l dorim mijlocitor şi povăţuitor spre mîntuire. Acum este momentul cel mai bun în care putem să-i răsplătim duhovnicului nostru bunătatea şi dragostea ce ne-a arătat-o întreaga sa viaţă, iar această răsplată nu se poate da decît prin rugăciune. Acum este momentul unei rugăciuni sincere şi curate pentru cel care neîncetat se roagă pentru noi, ca să iasă biruitor din această încercare ce i s-a dat tot pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

Părintele Justin le mulţumeşte personal tuturor celor ce îl pomenesc în rugăciuni şi încă îl vor mai pomeni. Arhiereii şi preoţii pot să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu, iar monahii şi mirenii pot să stăruie în citirea Psaltirii şi lucrarea rugăciunii neîncetate a minţii. Toate acestea îşi vor dobîndi cuvenita răsplătire de la Domnul nostru Iisus Hristos, către Care spunem de fiecare dată cînd ne pregătim de Sfînta Împărtăşanie: Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Vă rugăm, aşadar, în numele iubirii de aproapele a Părintelui Justin Pârvu, să stăruim în rugăciune în aceste zile aflate sub lumina şi puterea Sfintei Învieri, ca să putem să cîntăm cu toţii, împreună cu Prorocul David: După mulţimea durerilor mele în inima mea, mîngîerile Tale au veselit sufletul meu. (Psalmi 93:19)

***

Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună

joi, 16 mai 2013

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut cu bine prin a doua intervenţie chirurgicală, care a avut loc ieri, 15 Mai a.c. Părintele nostru stareţ şi duhovnic este bine, este conştient, comunică şi, pentru prima dată în ultimele trei săptămîni, nu mai acuză dureri. Chiar dacă momentan este încă la terapie intensivă, starea sănătăţii sale este stabilă şi respiră normal, fără mască de oxigen, iar noi socotim aceasta ca pe o primă biruinţă asupra bolii şi nădăjduim în grabnica sa întremare. Cerînd mai departe rugăciunile tuturor Sfinţilor şi ale tuturor celor ce îl preţuiesc, ne dorim ca în următoarele săptămîni să putem să îl avem din nou în mijlocul nostru. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta cea mare ce ai făcut cu noi, păcătoşii!

Hristos a înviat!

***

UPDATE 1: Părintele Justin s-a întors în mănăstire

21 mai 2013

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi, 21 Mai a.c., de praznicul Sfinţilor împăraţi întocmai-cu-Apostolii Constantin şi Elena, Părintele Justin Pârvu s-a întors în mănăstire, după o călătorie de puţin peste o oră pe deasupra Munţilor Carpaţi. Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lîngă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei. La aterizare, la ora 11:15 (ora locală), Părintele Justin a fost primit într-o atmosferă foarte emoţionantă pentru toţi cei de faţă, cîntîndu-i-se “Hristos a înviat” printre lacrimi de bucurie şi de milosîrdie.

Starea sănătăţii sale este relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă. De astăzi înainte lupta sfinţiei sale, a preoţilor, a călugărilor, a maicilor şi a mirenilor rămîne să fie dată cu rugăciunea. Este de datoria noastră să strigăm către Prea-sfînta Maică a Domnului, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Doctori-fără-de-arginţi, Sfinţii închisorilor şi către toţi Sfinţii către care avem evlavie ca să înduplece pe Dumnezeu să-Şi reverse mila Sa cea mare asupra duhovnicului nostru, care ne-a povăţuit cu cuvîntul şi ne călăuzeşte şi ne ocroteşte cu rugăciunea sa pe fiecare dintre noi. Avem nădejde şi ştim că la Dumnezeu nu va fi trecută cu vederea nici o lacrimă şi nici un suspin.

Mulţumim tuturor celor ce s-au rugat şi se roagă pentru sănătatea Părintelui Justin Pârvu şi îndemnăm să nu înceteze această rugăciune pînă cînd starea sănătăţii sale se va îmbunătăţi şi părintele va reuşi să iasă biruitor în lupta cu boala, pe care o poartă pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, mulţumim doctorului Dan Tudor Eniu şi întregului personal al spitalului de oncologie “Dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj, pentru tot sprijinul şi asistenţa profesională acordată zi şi noapte în ultimele trei săptămîni. Mulţumim, de asemenea, domnului Dorinel Umbrărescu pentru că a pus gratuit la dispoziţie elicopterul cu care Părintele Justin a fost adus de la spitalul din Cluj (după ce solicitările noastre s-au lovit din partea S.M.U.R.D.-ului de cel mai vehement refuz, la toate nivelurile la care s-a intervenit), piloţilor, pentru profesionalismul lor, şi echipajului de ambulanţă care a vegheat ca părintele să ajungă cu bine la chilie.

De aici înainte se va săvîrşi zilnic Taina Sfîntului Maslu în Mănăstirea Paltin, unde se află duhovnicul şi stareţul nostru, şi nădăjduim că Dumnezeu îi va da sănătate, putere şi zile îndelungate. În următoarele zile şi săptămîni nu va putea primi pe nimeni altcineva în afară de preoţii care vor veni să-i facă Sfîntul Maslu. Vă rugăm să ne ajutaţi ca să-i putem oferi liniştea necesară recuperării medicale. Starea sănătăţii sale depinde acum doar de rugăciunile tuturor şi de liniştea ce i-o putem oferi. Vă mulţumim, în numele sfinţiei sale.

Primul Sfînt Maslu va fi făcut mîine seară, Miercuri, 22 Mai, ora 18 (ora Bucureştiului), şi sînt aşteptaţi să slujească toţi preoţii care i-au trecut pragul Părintelui Justin de-a lungul acestor binecuvîntaţi ani.

***

UPDATE 2 Ceahlaul:  Lacrimi și rugăciune la Mănăstirea Petru Vodă: O inimă imensă pentru părintele Iustin (FOTO)

 

 Aproximativ 700-800 de credincioși (din care vreo 200 erau preoți și diaconi din țară și străinătate) s-au rugat, au plâns, au invocat sprijinul dumnezeiesc pentru cel considerat un martir și sfânt în viață.

Caz unic în tipicul slujbelor ortodoxe, preoții prezenți au desenat efectiv din trupurile lor forma unei inimi umane, restul călugărilor și mirenilor prezenți îngroșând practic acest contur.

[...]

***

Petru Voda: Pentru adevăr: starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu este stabil

 Actualizare 3 (Vineri, 24 Mai 2013, ora 23:00):

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 11, obştea de călugări a Mănăstirii Petru Vodă a fost primită de părintele stareţ, care, deşi slăbit, s-a bucurat să îi vadă pe ucenicii săi. Începînd cu ora 17, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Teofan al Moldovei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu împreună cu cîţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. La sfîrşit a ţinut un scurt cuvînt de îmbărbătare pentru maicile şi mirenii care erau de faţă.

Fiecare avem gandul nostru, insa Domnul zice: gandurile Mele nu sunt gandurile voastre. Singurul gand care este purtator total de adevar, este singur cuvantul Domnului.  Incat, rugaciunea dumneavoastra, sa se faca pentru Parintele, asa, dupa gandul fiecaruia, dar la urma sa ziceti: faca-se voia Ta, Doamne. Eu doresc sa fie bine, eu doresc sa fie sanatos, eu doresc sa revina asa cum a fost, dar daca Domnul Hristos in Ghetsimani, El, Dumnezeu adevarat si Om adevarat a zis: si nu voia Mea sa se faca Doamne, ci voia Ta sa se implineasca, asa si rugaciunea dumneavoastra, acest gand sa-l aiva. Sa va daruiasca Dumnezeu gandul cel bun!

***

UPDATE3: Părintele Justin s-a întors la chilia sa din Mănăstirea Petru Vodă, azi, Miercuri, 29 Mai 2013

Ieri dimineaţă, Marţi, 28 Mai a.c., Părintele Justin s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a fost foarte liniştit şi tăcut pe tot parcursul zilei. Pe la orele amiezei a cerut să fie dus la Mănăstirea Petru Vodă, de călugări. Şi-a întărit dorinţa şi în faţa cîtorva maici din Mănăstirea Paltin, încă o dată, seara, spunînd că vrea să îi mîngîie cu prezenţa sa şi pe părinţi, iar cei de faţă i-au cerut un pic de răgaz ca să îi poată pregăti chilia.

Azi dimineaţă, Miercuri, 29 Mai 2013, a fost întrebat încă o dată dacă vrea să meargă şi a confirmat: “Păi da, măi, să mergem!” În scurtă vreme aparatura medicală necesară a fost dusă la Mănăstirea Petru Vodă şi pe la orele 10-11 dimineaţa, într-o atmosferă emoţionantă, înconjurat de toate maicile Mănăstirii Paltin, care au început să cînte încet “Hristos a înviat!”, părintele a plecat la prima sa chilie, construită aici în anul 1992.

La sosire, părinţii din mănăstire l-au înconjurat şi ei cu multă emoţie, împreună cu cei cîţiva mireni care se aflau de faţă. Cu toţii sîntem bucuroşi şi recunoscători pentru această mare binecuvîntare ce ni s-a dat.

Starea sănătăţii sale nu a suferit modificări majore în ultimele două zile. Există, însă, şi cîteva foarte mici semne de îmbunătăţire. Momentan Părintele Justin are nevoie de rugăciuni, de linişte şi de înţelegere, pentru a putea să-şi recupereze sănătatea pe care cu toţii i-o dorim. Pînă cînd voia şi pronia lui Dumnezeu va hotărî nişte schimbări majore în bine, îi rugăm pe toţi cei ce vor să-l vadă pe duhovnicul nostru să-şi amîne vizita propusă; părintele stareţ va hotărî singur cu privire la fiii duhovniceşti ce doresc să îl vadă, dacă şi cînd se va simţi în putere pentru a-i primi.[...]

PAGINI WEB:

PARINTELE IUSTIN de la Petru-Voda – IN STARE GRAVA din cauza unui cancer care a aparut si evoluat… suspect de rapid. SA-I FIM ALATURI DUHOVNICESTE!

Taina Sfântului Maslu pentru sănătatea Părintelui Justin

Părintele prof. Mihai Valica - Cuvânt la Sf. Maslu 22 mai 2013, m-rea Petru Vodă

Predica despre MUCENICIA BOLII PARINTELUI IUSTIN, despre PREDANIA SUFERINTEI, curajul credintei, ispita osandirii si LUPTA IMPOTRIVA BISERICII, a FAMILIEI SI A VALORILOR NORMALE (video)

UPDATE(2 iunie 2013):

Parintele Justin a cerut sa lase un cuvant testamentar in fata Mitropolitului Teofan si a preotilor veniti la chilia sa pentru a se ruga (VIDEO)

In persoana Mantuitorului Hristos "mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat"

Exagerarea iubirii lui Dumnezeu este un pacat ce deschide calea altor pacate. Cunoastem si marturisim faptul ca "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8) si ca "iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu", precum spune parintele Arsenie Boca.

Dreptatea lui Dumnezeu pare sa alunge iubirea, iar iubirea Lui pare sa alunge dreptatea, insa acestea doua raman vesnic impreuna, din moment ce in persoana Mantuitorului Iisus Hristos "mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat" (Psalm 84,11).

O data Drept si de 23 de ori Milostiv!

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spune: "In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe scaunul milei." De aici intelegem faptul ca Dumnezeu daruieste omului pacea si mila Sa cu mai multa bucurie decat dreptatea si pedeapsa. Pentru aceasta, cel ce priveste spre scaunul milei sa nu uite de scaunul dreptatii, iar cel ce priveste spre cel al dreptatii sa nu deznadajduiasca, ci sa caute spre cel al milei.

Cred ca Dumnezeu ar vrea sa fie doar milostiv si iertator, insa libertatea noastra Il obliga sa fie si drept. Dreptatea Lui se intemeiaza pe libertatea noastra de a alege binele sau raul, lumina sau intunericul, lumea sau Imparatia Sa.

Mila si dreptatea sunt zugravite in icoana Mantuitorului

Icoanele care sunt zugravite potrivit canoanelor ni-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in acelasi timp milostiv si drept, intrupand profetia mesianica a Prorocului David, care zice: "Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat" (Psalm 84,11). Din icoana, Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubirea lui nemarginita, cat si cu mania Sa sfanta.

Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu. Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Intregul Sau chip este luminat de o lumina calda, blanda, fara nici o urma care sa nasca teama.

Partea dreapta a icoanei Mantuitorului este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. In aceasta parte, chipul Sau, incruntat si plin de manie sfanta, priveste spre cei care calca in picioare mila, rabdarea si iubirea lui Dumnezeu. Aceasta parte a icoanei este de folos mai ales celor care se lenevesc in a-L iubi pe Dumnezeu, celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati spre a dobandi mantuirea.

Exagerarea milei-iubirii lui Dumnezeu

Desi iubirea lui Dumnezeu nu poate fi intrecuta de nici o alta iubire, au existat intotdeauna oameni care L-au socotit pe Acesta mai iubitor decat este, adica mai iertator si mai milostiv decat este, trecand in cele din urma peste pacate dintre cele mai grele, chiar in lipsa unei pocainte adecvate.

Cei care au exagerat iubirea lui Dumnezeu au ajuns sa savarseasca pacate dintre cele mai mari, socotind ca Dumnezeu oricum ii va ierta, caci este bun si milostiv.

In indrumarul pentru Spovedanie, gasim urmatoarele doua pacate care ne atrag atentia: "Am avut prea mare incredere in mila lui Dumnezeu, zicand: oricat as pacatui, ma iarta Dumnezeu, ca El e bun." Si: "Am zis: daca vrea Dumnezeu, ma mantuieste, daca nu, nu." In primul caz este vorba de inselare, iar in al doilea caz e vorba de nepasare.

Dumnezeu ii mantuieste pe toti... chiar si pe diavoli!

Exagerand iubirea lui Dumnezeu, Origen a dat nastere credintei in apocatastaza, potrivit careia, la sfarsitul acestei lumi, toti oamenii, indiferent de viata pe care au dus-o, si diavolii se vor mantui, caci Dumnezeu nu poate rabda suferinta vesnica a fapturii Sale.

In sustinerea acestei credinte gresite se ridica trei argumente: Dumnezeu nu poate pedepsi vesnic o fapta care nu este vesnica; dreptii din rai nu pot fi pe deplin fericiti, stiind ca alti semeni sunt intr-un iad vesnic; iadul nu poate fi vesnic, avand in vedere faptul ca Dumnezeu este bun si milostiv.

Credinta in Judecata de Apoi si in vesnicia iadului este intarita de numeroase marturii din Sfanta Scriptura. Punem inainte numai cuvantarea Mantuitorului in care vorbeste despre Judecata de Apoi si vesnicia hotararii luate: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. (...) Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. (...) Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica" (Matei 25, 31-46).

Credinta in apocatastaza anuleaza Judecata de Apoi si lipseste de rost eforturile de despatimire ale tuturor sfintilor si crestinilor iubitori de Dumnezeu. Apocatastaza a fost condamnata de catre Sfintii Parinti, in cadrul Sinodulul al cincilea Ecumenic, tinut la Constantinopol, in anul 553.

Mania lui Dumnezeu strabate Istoria

A trece cu vederea sau a nu mai crede in mania lui Dumnezeu este atat o mutilare a Sfintei Scripturi, cat si o desfigurare a chipului autentic al lui Dumnezeu. Sunt vrednici de pedeapsa cei care deformeaza chipul lui Dumnezeu, considerandu-L pe Acesta incapabil de a se mania sau a pedepsi vesnic. Aceasta imblanzire a lui Dumnezeu nu face decat sa-L izoleze pe El departe de lumea noastra, pentru ca omul sa nu mai simta greutatea pacatelor proprii, care cere o pocainta pe masura.

Mania lui Dumnezeu, ca si iubirea Sa, strabate intreaga Sfanta Scriptura (toata istoria lumii), de la caderea in pacat a primilor oameni si pana la sfarsitul lumii, cand cei sapte ingeri ai Domnului vor varsa pe pamant "cele sapte cupe de aur pline de mania lui Dumnezeu" (Apocalipsa 15, 7).

Despre cea din urma zi, cand va avea loc Judecata cea infricosatoare, Profetul Sofonie spune: "Se aude venind ziua Domnului! (...) Zi de manie este ziua aceea, zi de stramtorare si de jale, zi de pustiire si de nimicire, zi de intuneric si de bezna, zi de nori si de negura; (...) Voi stramtora pe oameni si vor merge ca orbii, caci impotriva Domnului au savarsit pacate; sangele lor varsat va fi ca pulberea si trupurile lor ca gunoiul. Nici aurul, nici argintul nu vor putea sa-i izbaveasca in ziua maniei Domnului, caci tot pamantul va fi mistuit de focul maniei Lui; caci El va distruge, da, va pierde intr-o clipa pe toti locuitorii pamantului" (Sofonie 1, 14-18).

Multi se pierd, putini se mantuiesc!

Fiul lui Dumnezeu, in Evanghelia Sa, ne pune inainte urmatoarele cuvinte: "Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla. (...) Nu oricine Imi zice "Doamne, Doamne!" va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri" (Matei 7, 13-14; 21).

Sfantul Apostol Paul vorbeste in repetate randuri despre dreptatea si mania lui Dumnezeu, zicand: "Dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul (...) dar marire, cinste si pace oricui face binele" (Romani 2, 5-10).

Exagerand iubirea lui Dumnezeu, avem toate sansele sa dam peste mania Lui!

Socotindu-L mai aspru decat este, avem sanse mai mari sa evitam pacatul!

Sursa - Crestin Ortodox [Teodor Danalache]: Exagerarea iubirii lui Dumnezeu

***

Icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai. In nici o alta parte, afara de aceasta icoana, nu se intrupeaza mai cu adevarat cuvantul Psalmistului David, care zice: "Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat." (Psalm 84,11) Icoana aceasta ante-iconoclasta, pastrata in Muntele Sinai, este una dintre cele mai minunate icoane din intreaga Biserica Ortodoxa de Rasarit. Putin mai jos vom si afla cum se regaseseste cuvantul Psalmistului zugravit in aceasta Icoana.

Minunata este icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, care a folosit drept model multora dintre cele urmatoare. Icoana care-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in calitate Sa de Pantocrator, pastrata inca si astazi in Munte Sinai, Egipt, este una dintre foarte putinele icoane pastrate de Biserica Ortodoxa de Rasarit inca de din-nainte de Perioada Iconoclasta, cand majoritatea icoanelor au fost distruse de furia celor orbi la minte.



Icoana Mantuitorului din Sinai este o icoana ante-iconoclasta ce dateaza din secolul al VI-lea, avand 84 de centimetri inaltime si 45.5 centimetri latime. Icoana este lucrata in tehnica numita "caustica", adica folosindu-se ceara de albine fierbinte si pigmenti de culoare. Ceara fierbinte, amestecata cu pigmentii de culori diferite, se intindea pe lemnul preparat pentru icoana, fiind mai apoi lucrata cu pensule speciale si cu instrumente metalice, pana sa se raceasca, dupa aceasta ea fiind mai greu de remodelat.

Daca ne uitam la aceasta icoana, la prima vedere, nu observam catusi de putin faptul ca Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubirea lui nemarginita, cat si cu mania Sa sfanta. Nu observam nici ca mila se invecineaza cu dreptatea si cu rasplata cea intocmai cu faptele. Nici cel mai mic detaliu intalnit in pictura bisericeasca nu este lipsit de rost. Totul are o ratiune, totul transmite ceva credinciosului, incepand de la culorile folosite si terminand cu expresia chipului si pozitia corpului celor zugravite in Icoana. Trasand o linie verticala, pe jumatatea icoanei, icoana Mantuitorului Hristos poate fi astfel impartita in doua registre sau parti (dreapta/stanga).

Mila si pacea de pe chipul Mantuitorului

Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu, spre care toate tind si in care toate isi gasesc rostul existentei lor. Incepand din susul icoanei, cu partea stanga a chipului Sau luminos, si terminand cu partea de jos a icoanei, unde mana binecuvinteaza neincetat pe "cei saraci cu duhul" si doritori de cele sfinte, aceasta intreaga parte umple de nadejde pe cel incercat de multime de ispite si neputincios in fata neputintelor sale.

Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Gura se arata si ea lina, tacuta si linistita, aratand parca faptul ca "tacerea este taina veacului ce va sa vina". Intregul chip este luminat de o lumina calda, blanda, aproape fara nici o urma de umbra ori ascunzis. Mai jos, mana binecuvinteaza dragostea omului, intareste neputintele celui osarduitor spre Dansul si trimite harul Duhului Sau cel Sfant, spre sfintire si indumnezeire.

Ne vin in minte cuvintele auzite de Sfantul Siluan, chiar din gura Mantuitorului, care zic: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui." Aceste cuvinte parca le rosteste Hristos si in aceasta icoana: "Nu te uita doar la neputintele tale, ci priveste si spre dragostea Mea, vezi ca sunt cu tine si te binecuvintez, nu deznadajdui si nu inceta a ma ravni pe Mine, caci spre tine privesc cu chip luminos." Hristos este "izvorul de apa vie", care adapa toata faptura. El este mila si tot El este pacea, singurul izvor al celor sfinte doriri. Lumina de pe chipul Sau ne umple de nadejde si ne da sa ne simtit iubiti si asteptati. Nimic nu ne infricoseaza, nimic nu ne sperie, caci: "Dumnezeu este iubire, iar unde este Iubirea, acolo nu mai incape frica, caci iubirea biruieste frica."

Acesta este chipul cu care Hristos a intampinat pe femeia canaaneanca, la fantana, tot acesta chipul cu care El a intors la dragostea Tatalui multime de inimi. Cu aceasta lumina a privit el pe cea care i-a spalat picioarele cu Mir, pe talharul de pe Cruce si toti pacatosii intorsi la pocainta. Acesta este chipul ce mangaie pe om in rugaciune, acesta chipul care miluieste pe credinciosi si ridica pe cei cazuti.

Cand va fi Judecata de Apoi, Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." (Matei 25,34-36) Fie ca mila Domnului sa ne invredniceasca si pe noi sa vedem acest chip al Sau, macar o singura data, si anume la Judecata de Apoi, pentru vesnicie.

Adevarul si dreptatea de pe chipul Mantuitorului

Partea dreapta a icoanei Mantuitorului din Sinai este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. Incepand din susul icoanei, cu partea dreapta a chipului Sau incruntat si plin de manie sfanta, si terminand in cea de jos, unde Evanghelia nu este trecuta cu vederea, ci este asezata spre a fi verificata in faptele fiecarui om, aceasta intreaga parte aprinde sufletul de ravna dumnezeiasca, trezindu-l din somnul lenei si delasarii.

Aceasta parte a icoanei este de folos mai mult celor ce se lenevesc in a iubi si a ravni pe Dumnezeu, a celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati si sa isi faca o cruce, din cand in cand. Cei ce nu vor face roade vrednice de pocainta se vor intalni cu acest chip, iar inaintea Lui, nici un cuvant de apararea nu vor avea. Toti pacatosii si lenesii sa se infricosese de acest chip, caci Mantuitorul nu este numai bun si milostiv, ci si drept si cu adevarata judecata.

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spune: "In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe acela al milei." Aceasta insa s-a zis spre a intelege ca mai cu multa bucurie Dumnezeu da pacea Sa, decat dreptatea, de aceea, nimeni sa nu se leneveasca ori sa se increada prea mult in mila lui Dumnzeu, ramanand astfel in pacate.

Acesta este chipul cu care Hristos a daramat mesele vanzatorilor din Templu, tot acesta chipul cu care a rostit fariseilor cuvintele grele, 

precum: "Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” (Matei 23)

Cand va fi Judecata de Apoi, Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat." (Matei 25, 41-43) Fie mila Domnului sa nu ajungem sa vedem acest chip al Sau infricosator, iar daca e sa-L vedem, fie ca sa-L vedem in aceasta viata, iar nu in vremea Judecatii de Apoi.

Ne raman in minte cuvintele Psalmistului David, care zic: "Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat." (Psalm 84,10-12) Cu adevarat, in icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, mila si dreptatea "s-au sarutat" pe acelasi chip al Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Totul are un rost, o ratiune... culorile, formele, elementele componente.

Nici o icoana ortodoxa nu este zugravita la intamplare, ci numai dupa o anumita randuiala, bine gandita si simtita de catre cei ce au inmultit, in inimile lor, harul. Exista deci un tipic iconografic bine stabilit care arata pictorilor bisericesti si iconarilor cum si in ce fel sa picteze fiecare trasatura a chipurilor sfinte si a celorlalte detalii din icoana. Aceasta randuiala s-a asezat, incetul cu incetul, de-a lungul a multor ani de rugaciuni si simtire a lui Dumnezeu.

Incepand cu secolele VIII-IX, si mai ales dupa (787), prin care s-a restabilit definitiv cultul icoanelor, imaginatia si aportul personal al celor ce se ocupau cu ctitoria/pictarea bisericilor a inceput sa fie pus mai indeaproape sub supravegherea Bisericii. Nimic nu va mai fi in plus, nimic lipsit de inteles, nimic fara rost. Cu toate acestea, libertatea personala a fiecarui zugrav se vede in stilul sau unic, unul mai minunat decat altul. Oricat de diferite ar fi stilurile, icoanele si frescele bisericilor se regasesc aproape deplin unele intr-altele, urmarind aceleasi canoane si randuieli.

In frescele si slujbele Bisericii, totul capata alta valoare, totul primeste alta greutate, alt sens, curat si drept. Lumea creaturala infatisata in pictura iconografica ortodoxa este orientata deplin catre cea de dincolo, catre vesnicie. Natura, omul si lumea animala sunt reprezentate nu atat in existenta lor "naturala", cat in una "spirituala", duhovniceasca. De aceea, nu ne miram cand vedem copacii si muntii cu crestele plecate asupra lui Hristos, acoperisurile inclinate si ele spre inchinator, intr-alta directie decat in cea numita de noi "fireasca".

Sursa: Crestin Ortodox [Teodor Danalache] - Mila si dreptatea zugravite in Icoana Mantuitorului

Pastele in Muntele Athos - documentar realizat la Manastirea Simonos Petra (video gr., engl.)

Va invitam sa urmariti mai jos un documentar realizat in 2008, la Manastirea Simonos Petra din Muntele Athos in timpul Saptamanii Mari si a Sfintelor Pasti.

ΠΑΣΧΑ ΣΤΟ ΑΓΙΟΝ ΟΡΟΣ English Subtitles 

IPS Iosif si PS Timotei cuvantand de Paste despre lumina dragostei dumnezeiesti care ni se daruieste

*** 

†MITROPOLITUL IOSIF

ÎNVIEREA LUI HRISTOS– LUMINA DRAGOSTEI DUMNEZEIEȘTI

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2013

CĂTRE TOT CLERUL, CINUL MONAHAL SI POPORUL DREPT SLAVITOR DIN ÎNTREAGA ARHIEPISCOPIE

„Acum toate s-au umplut de lumină 
 Și cerul, și pământul și cele dedesubt. 
 Deci să prăznuiască toată făptura 
Învierea lui Hristos, 
Întru care s-a întărit.” (Cântarea a-III-a, Canonul Învierii)

 Hristos a înviat ! 

Preacucernice Părinte, 

Iubiți credincioși,

Învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care astăzi o prăznuim, este, fără îndoială, momentul cel mai însemnat în viața omenirii. Învierea Lui a schimbat cursul istoriei omenirii, o istorie a cărei măsură era trecerea timpului spre moarte. Învierea a dat sens curgerii vremii, implacabil întoarsă înspre suferință și înspre moarte după căderea lui Adam și izgonirea lui din Rai. Triumful asupra morții, pe care astăzi îl vestim lumii întregi noi creștinii, a însemnat ca Hristos Domnul să aleagă El Însuși să moară, primind moartea noastră pricinuită de păcat. Dar

«pogorându-Se prin Cruce în iad, … a nimicit durerile morții, … înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup la învierea cea din morți» (Liturghia Sf Vasile Cel Mare). 

Moartea se vede acum biruită de Cel fără de păcat. Iată că iadul, hrănindu-se din puterea păcatului care a zămislit moartea, este fără vlagă în fața luminii lui Hristos pogorât la iad, pe care noi o primim astăzi simbolic prin lumânarea aprinsă. Puterea păcatului însuși a fost biruită prin smerenia Celui mort pe Cruce și înviat, smerenia Lui devenind smerenia noastră, lumina Învierii Lui devenind lumina vieții noastre, bunătatea Lui prin care am primit iertarea devenind bunătatea noastră și noi dăruind viață la rândul nostru prin iertare, frumusețea Lui plină de lumina Învierii devenind frumusețea noastră. 

Iubiți credincioși, 

Această frumusețe, pe care am primit-o la botez, să ne străduim să o păstrăm nevătămată, păzind și împlinind cuvântul pe care Hristos Domnul ni l-a dat. El are nevoie și de noi pentru ca puterea iubirii Lui să lumineze întunericul urii din sufletele stăpânite de păcat în lumea aceasta. 

«Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.» (Mt 5 ,16) 

Puterea întunericului adusă de păcat nu se poate birui decât cu puterea luminii dragostei, adusă de Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Cruce și prin Înviere. Taina lucrării în lume a iubirii dumnezeiești plină de lumina Învierii trece și prin omul credincios, precum spune Mântuitorul Apostolilor Săi:

 «Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.» (In 13, 34-35) 

Întru această dragoste ne vor cunoaște toți ca ucenici ai Lui, dar Îl vor cunoaște și pe El ca Izvor al dragostei și al iertării de păcate, al păcii și al bucuriei care vin din iertare. 

«Iar eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceti bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?» (Mt 5, 44-46) 

Lumina dragostei lui Hristos Cel Înviat am primit-o și noi în această noapte a Învierii, lumină care se cere trăită în viața noastră prin faptele cele bune ale dragostei revărsate cu prisosință în inimile noastre. Lumina pe care o ținem în mâini este lumina lui Hristos, lumina iubirii cu care El ne iubește, iubire pe care am primit-o astăzi și noi împreună cu Apostolii în mijlocul cărora Hristos Cel Înviat vine prin ușile încuiate. 

Cu iubirea Lui plină de lumina Învierii, Hristos vine înspre noi, dar nu poate intra prin ușile încuiate ale inimii, are nevoie să Îi deschidem și să Îl chemăm, să ne așezăm la masa iubirii Lui jertfelnice, să Îl lăsăm să ne umple de Înviere. Suferințele și neputințele noastre le cunoaștem foarte bine, slăbiciunile ne așteaptă și ne prind la tot pasul în mrejele lor, cursa întinsă a păcatului este pururea înaintea noastră, dar puterea iubirii lui Hristos este mai mare decât toate și ne-a scos din înlănțuirea lor, dându-ne iertare. Lumina Învierii este și lumina iertării prin care ne-a vindecat de rana morții, lăsându-Se pe Sine rănit pentru iertarea noastră, precum spune Isaia proorocul:

«Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.» (Isaia 53, 5) 

Credem oare că suntem vindecați de păcat și de moarte prin Crucea Lui, că ne-a ridicat și pe noi odată cu ridicarea Lui din morți? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morți, așa cum Îl căutau plângând mironosițele femei și Apostolii înainte de a înțelege că a Înviat, pentru că, deși au văzut pe Lazăr revenind din moarte la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas și Toma cu îndoiala până L-a văzut și a pipăit coasta Sa, încredințându-se pe el și pe cei de după el.

«Iar în prima zi de după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și intrând, nu au găsit Trupul Domnului Iisus. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor în veșminte strălucitoare. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, S-a sculat…» (Lc 24, 4-6) 

Iar despre Sf. Apostol Toma ne spune Sf. Ioan Gură de Aur că «a fost rânduiala lui Hristos ca să lipsească, pentru ca îndoila lui să facă și mai vădită Învierea... Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toți îndoielnicii». (în Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p.177) 

Iubiți frați și surori, 

La fel ca și pe femeile mironosițe și mai apoi pe Apostoli, Hristos ne cheamă prin Îngerii de lumină păzitori ai Mormântului dătător de viață, să nu ne mai căutăm viața noastră în păcatul care aduce moartea, care ne îngroapă viața, ci în iubirea iertătoare care izvorăște din Învierea Lui. Nu moartea este țelul nostru, ci viața, care ne-a venit prin Cel care este Viața Însăși. 

De câte ori nu pierdem sensul vieții, de câte ori nu pune deznădejdea stăpânire pe noi, de câte ori nu pierdem credința că Cel Înviat ne va învia și pe noi, și căutăm alinare în cele trecătoare ale vieții, adică în moarte! Dar plecând totuși în căutarea lui Hristos, chiar și atunci când nu vedem altceva decât mormântul în fața noastră și moartea, sigur ne va întâmpina Îngerul care ne va îndrepta pașii spre adevărul Învierii precum pe mironosițe! Să Îl căutăm pe Hristos cu orice preț în viața aceasta, fără frică, așa precum mironosițele femei și Apostolii, deși erau înspăimântați de cele petrecute cu Învățătorul lor. Să credem din adâncul inimii că Hristos a înviat și nu ne-a părăsit și nu ne va părăsi niciodată atâta timp cât credința noastră este întreagă în El, Cel Răstignit și Înviat. 

Iubiți frați și surori în Domnul, 

Nu pot să nu vă amintesc și de miile de copii din țară rămași departe de părinții lor plecați în diferite țări ale Europei în căutare de lucru și care suferă în taina inimii lor depărtarea de părinți. Nu vă lăsați copiii departe, luați-i sau mergeți aproape de ei, suferința îndepărtării de părinți este atât de mare și fără vindecare uneori. Cum pot simți și trăi și ei sărbătoarea Învierii cu așa tristețe în suflet, departe de părinții lor după a căror dragoste suspină? Dar să nu-i uităm nici pe cei bolnavi și însingurați. Să ne apropiem - gândindu-ne la Patimile și dragostea lui Hristos pentru noi - și de cei în suferință și singuri, care au nevoie de o mână de ajutor și de o mângâiere, măcar în momentele de sărbătoare, de cei săraci și în nevoi, de aproape sau de departe. 

Lumina iubirii dumnezeiești izvorâtă din Mormântul dătător de viață, aducătoare de iertare, de speranță, de bucurie mântuitoare, de putere în răbdarea suferințelor și ispitelor de tot felul, de bunătate, de libertate, să ne călăuzească în viața de zi cu zi, făcându-ne iubitori față de toți și iertători, milostivi cu cei care sunt - atât de numeroși astăzi - în necazuri și lipsuri de tot felul, nejudecători și blânzi, știind că Blând și Bun este Domnul Cel Înviat și cu noi și că nu a venit «ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea» (In 3,17) și să facă din noi oameni vii, trăitori ai darului Învierii Lui. 

HRISTOS A INVIAT! 

Al dumneavoastră, de tot binele doritor și înaintea lui Hristos rugător, 

† Mitropolitul Iosif 

Sfintele Paști 2013, Paris

1 Mai 2013 

Sursa: Scrisoarea Pastorală la Sfintele Paști 2013

 

***

 Cuvant pastoral la Invierea Domnului 2013 - 

Hristos este Iubirea care se Daruieste!

† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Spaniei si Portugaliei
Cuvant pastoral la Invierea Domnului 2013

Hristos este Iubirea care se Daruieste!

Catre tot clerul si poporul dreptslavitor din Episcopia Spaniei si Portugaliei
Har, mila si pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi parintesti binecuvantari!

"Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?/ Necazul, sau stramtorarea sau prigoana, sau foametea,/ sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?(...)/ Nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile,/ nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea,/ nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi/ de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru”. (Romani 8, 35; 8, 38-39).

Prea Cuviosi si Prea Cucernici Parinti,
Iubiti credinciosi,
Hristos a Inviat!

"Eu sunt Cel ce sunt” (Iesire 3, 14) a fost raspunsul lui Dumnezeu catre Moise, atunci cand acesta l-a intrebat pe Cel cu Care vorbise in rugul aprins: "Dar de-mi vor zice: Cum Il cheama, ce sa le spun?” (Iesire 3, 13). Si a mai zis Dumnezeu: "Asa sa spui fiilor lui Israel: Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam in neam!” (Iesire 3, 15). Ne aducem cu totii aminte de acest emotionant dialog al lui Dumnezeu cu Moise, de chemarea pe care i-a facut-o lui Moise, de raspunsul acestuia si mai apoi de felul in care, prin el, Domnul avea sa fie eliberatorul poporului Sau din robia egiptenilor. Moise proorocul a marturisit lumii intregi, noua, celor de astazi, dar si celor de dupa noi, ca Dumnezeu este viu, ca exista si ca este principiul de existenta a tot ce este creat si necreat.

La plinirea vremii (Cf. Galateni 4, 4), Dumnezeu L-a trimis in lume pe unicul Sau Fiu pentru ca sa ne descopere inca un lucru minunat, anume ca El este iubire (Cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care inca de la inceputul crearii lumii a aratat-o omului. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-si impartasi iubirea. Insa omul, datorita ispitei venite din partea celui rau, a cazut in neascultare fata de Tatal sau, indepartandu-se de Acesta. Dar, pentru ca iubirea nu cade niciodata, a facut Dumnezeu posibila reintoarcerea omului la El, prin Fiul Sau, Care ne-a rascumparat pe fiecare dintre noi si ne-a reasezat in demnitatea de fii si mostenitori ai Lui, ai celei mai insemnate averi, ai iubirii celei nestricacioase si ai vietii vesnice. Iata, pe scurt, care este temeiul sarbatorii de astazi, motivul bucuriei acestei minunate zile.

Sfantul Apostol Pavel avea sa o spuna si el corintenilor ca:

"Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia” (1 Corinteni 20-22).

Hristos a inviat si vine sa ne spuna din nou ca a inviat pentru noi si ca ne daruieste dragostea Sa.

El inviaza azi si in sufletul nostru si astfel ne da marturie viata Sa plina de iubire. El vine sa ne spuna ca fiecare in parte valoreaza mai mult decat lumea intreaga si ca, ramanand in comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodata.

Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi, fiecaruia: ca ne iubeste mai mult decat orice si ca nimic nu-L face mai fericit decat sa imparta iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfarseste niciodata si nu se imputineaza si nici se stirbeste in vreun fel.

Iubitii mei fii sufletesti,

Daca iubirea lui Dumnezeu este deplina, iubirea noastra este nedesavarsita. Datorita acestui fapt noi inca o cautam si incercam sa ne regasim prin iubire. In definitiv, aceasta este dorinta omului dintotdeauna: a iubi si a fi iubit.

Mantuitorul Hristos spune: "Eu si Tatal meu una suntem” (Ioan 10, 30). Ei bine, aceasta unitate este o comuniune de iubire a celor trei Persoane dumnezeiesti: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea Sfanta si nedespartita a Carei fiintare este «fara-de-inceput» si care ne da noua, oamenilor, prin Fiul, experienta vie a Iubirii, ca o pregustare a indumnezeirii fagaduite noua.

Avem, asadar, nevoie de Fiul, de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se daruieste noua, ca prin El sa Il avem pe Dumnezeu ca viata a noastra.

Sfantul Simeon Noul Teolog, intr-una din catehezele sale despre iubire, ne invata ca aceasta, Iubirea, are multe nume, dupa cum multe sunt si formele ei:

"Multe sunt numele ei (iubirii), multe faptele ei, mai multe inca semnele, si inca si mai multe insusirile ei dumnezeiesti, dar firea ei este una si de asemenea intru toate privintele de negrait pentru toti (…), neinteleasa in ratiunea ei, neapropiata in slava, nepatrunsa in sfaturile ei, vesnica pentru ca este fara-de-inceput, nevazuta pentru ca e gandita dar nu este inteleasa” (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cateheza 1 Despre Iubire, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, p. 23). 

In doar cateva randuri, Sfantul Simeon ne desluseste ceea ce cautam si dupa care, constient sau mai putin constient, alergam cu totii, iubirea, care este, dupa cum am vazut, de neatins, pentru ca este nepatrunsa si neinteleasa, dar, in acelasi timp, ea este acel ceva fara de care nu putem supravietui. Este precum aerul pe care nu-l vedem, dar fara de care nu putem trai.

Dragii mei,

Daca iubirea lui Dumnezeu, despre care am incercat sa spunem cate ceva din cele pe care sfintii parinti ni le-au descoperit, este atat de inalta si in esenta de nepatruns cu mintea, oare iubirea pe care o traim si respiram zilnic are ea aceeasi substanta? Cu siguranta ca ne-am dori-o de aceeasi profunzime, traita cu aceeasi intensitate precum o are Tatal, Fiul si Duhul Sfant, dar suntem constienti ca nu o putem avea. Daca nu-L cautam pe Dumnezeu si nu ne unim cu El, cu siguranta ca nu putem avea iubirea Lui decat in parte, precum in parte se manifesta si dorinta noastra.

In zilele noastre, ceea ce numim iubire are multe forme. Putem vorbi si de multele ei insusiri. Chiar ne grabim adesea sa le numim si sa le definim cat mai in amanunt, insa ma indoiesc ca astfel ii intelegem cu adevarat rostul. Daca ramanem superficiali, multumindu-ne sa gustam din ceea ce gresit patimile ne imbie si ne ofera sub forma iubirii, vom ramane fara indoiala nemangaiati si neimpliniti in dorul nostru. Dar, atunci cand cautarea noastra este in Dumnezeu si este sincera, eforturile noastre se incununeaza negresit cu biruinta Lui Hristos pentru noi si cu darul vietii Sale. De aceea, cautati-L pe Domnul!, ne indeamna si psalmistul David, pe Hristos Cel mort si inviat pentru noi si gustati din bucuria Invierii Lui!

Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune atat de frumos:

 "Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-se din morti, incepatura celor adormiti s-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor” (Cuvant de invatatura al celui intre sfinti parintele nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Penticostar, Utrenia Invierii, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1973, p. 27).

Iubitii mei fii sufletesti,

Invierea Domnului nostru Iisus Hristos sa va aduca multa mangaiere si alinare in suferinte, bine stiind ca El a suferit mai inainte pentru noi si ca a biruit. Ne-a iubit si a biruit. Sa-L iubim si noi, ca biruinta Lui sa fie si a noastra!

Hristos a Inviat!

Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,

† Episcopul Timotei

Madrid, Sfintele Pasti 2013

Sursa: Hristos este Iubirea care se Daruieste!