†MITROPOLITUL IOSIF
ÎNVIEREA LUI HRISTOS– LUMINA DRAGOSTEI DUMNEZEIEȘTI
SCRISOARE PASTORALĂ
LA ÎNVIEREA DOMNULUI
2013
CĂTRE TOT CLERUL,
CINUL MONAHAL
SI POPORUL DREPT SLAVITOR
DIN ÎNTREAGA ARHIEPISCOPIE
„Acum toate s-au umplut de lumină Și cerul, și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, Întru care s-a întărit.” (Cântarea a-III-a, Canonul Învierii)
Hristos a înviat !
Preacucernice Părinte,
Iubiți credincioși,
Învierea
din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care astăzi o prăznuim,
este, fără îndoială, momentul cel mai însemnat în viața omenirii. Învierea Lui a schimbat cursul istoriei omenirii, o istorie a cărei măsură era trecerea timpului spre moarte. Învierea
a dat sens curgerii vremii, implacabil întoarsă înspre suferință și
înspre moarte după căderea lui Adam și izgonirea lui din Rai. Triumful
asupra morții, pe care astăzi îl vestim lumii întregi noi creștinii, a
însemnat ca Hristos Domnul să aleagă El Însuși să moară, primind moartea
noastră pricinuită de păcat. Dar
Moartea se vede acum biruită de Cel fără de păcat. Iată că iadul, hrănindu-se din puterea păcatului care a zămislit moartea, este fără vlagă în fața luminii lui Hristos pogorât la iad, pe care noi o primim astăzi simbolic prin lumânarea aprinsă. Puterea păcatului însuși a fost biruită prin smerenia Celui mort pe Cruce și înviat, smerenia Lui devenind smerenia noastră, lumina Învierii Lui devenind lumina vieții noastre, bunătatea Lui prin care am primit iertarea devenind bunătatea noastră și noi dăruind viață la rândul nostru prin iertare, frumusețea Lui plină de lumina Învierii devenind frumusețea noastră.
«pogorându-Se prin Cruce în iad, … a nimicit durerile morții, … înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup la învierea cea din morți» (Liturghia Sf Vasile Cel Mare).
Moartea se vede acum biruită de Cel fără de păcat. Iată că iadul, hrănindu-se din puterea păcatului care a zămislit moartea, este fără vlagă în fața luminii lui Hristos pogorât la iad, pe care noi o primim astăzi simbolic prin lumânarea aprinsă. Puterea păcatului însuși a fost biruită prin smerenia Celui mort pe Cruce și înviat, smerenia Lui devenind smerenia noastră, lumina Învierii Lui devenind lumina vieții noastre, bunătatea Lui prin care am primit iertarea devenind bunătatea noastră și noi dăruind viață la rândul nostru prin iertare, frumusețea Lui plină de lumina Învierii devenind frumusețea noastră.
Iubiți credincioși,
Această
frumusețe, pe care am primit-o la botez, să ne străduim să o păstrăm
nevătămată, păzind și împlinind cuvântul pe care Hristos Domnul ni l-a
dat. El
are nevoie și de noi pentru ca puterea iubirii Lui să lumineze
întunericul urii din sufletele stăpânite de păcat în lumea aceasta.
«Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.» (Mt 5 ,16)
Puterea
întunericului adusă de păcat nu se poate birui decât cu puterea luminii
dragostei, adusă de Hristos Domnul prin jertfa Sa pe Cruce și prin
Înviere. Taina lucrării în lume a iubirii dumnezeiești plină de lumina Învierii trece și prin omul credincios, precum spune Mântuitorul Apostolilor Săi:
«Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.» (In 13, 34-35)
Întru
această dragoste ne vor cunoaște toți ca ucenici ai Lui, dar Îl vor
cunoaște și pe El ca Izvor al dragostei și al iertării de păcate, al
păcii și al bucuriei care vin din iertare.
«Iar eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceti bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și vameșii același lucru?» (Mt 5, 44-46)
Lumina dragostei lui Hristos Cel Înviat am primit-o și noi în această noapte a Învierii, lumină care se cere trăită în viața noastră prin faptele cele bune ale dragostei revărsate cu prisosință în inimile noastre.
Lumina pe care o ținem în mâini este lumina lui Hristos, lumina iubirii
cu care El ne iubește, iubire pe care am primit-o astăzi și noi
împreună cu Apostolii în mijlocul cărora Hristos Cel Înviat vine prin
ușile încuiate.
Cu
iubirea Lui plină de lumina Învierii, Hristos vine înspre noi, dar nu
poate intra prin ușile încuiate ale inimii, are nevoie să Îi deschidem
și să Îl chemăm, să ne așezăm la masa iubirii Lui jertfelnice, să Îl
lăsăm să ne umple de Înviere. Suferințele și
neputințele noastre le cunoaștem foarte bine, slăbiciunile ne așteaptă
și ne prind la tot pasul în mrejele lor, cursa întinsă a păcatului este
pururea înaintea noastră, dar puterea iubirii lui Hristos este mai mare
decât toate și ne-a scos din înlănțuirea lor, dându-ne iertare. Lumina Învierii este și lumina iertării prin care ne-a vindecat de rana morții, lăsându-Se pe Sine rănit pentru iertarea noastră, precum spune Isaia proorocul:
Credem oare că suntem vindecați de păcat și de moarte prin Crucea Lui, că ne-a ridicat și pe noi odată cu ridicarea Lui din morți? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morți, așa cum Îl căutau plângând mironosițele femei și Apostolii înainte de a înțelege că a Înviat, pentru că, deși au văzut pe Lazăr revenind din moarte la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas și Toma cu îndoiala până L-a văzut și a pipăit coasta Sa, încredințându-se pe el și pe cei de după el.
Iar despre Sf. Apostol Toma ne spune Sf. Ioan Gură de Aur că «a fost rânduiala lui Hristos ca să lipsească, pentru ca îndoila lui să facă și mai vădită Învierea... Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toți îndoielnicii». (în Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p.177)
«Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.» (Isaia 53, 5)
Credem oare că suntem vindecați de păcat și de moarte prin Crucea Lui, că ne-a ridicat și pe noi odată cu ridicarea Lui din morți? A nu crede însemnă a-L căuta încă pe Hristos între cei morți, așa cum Îl căutau plângând mironosițele femei și Apostolii înainte de a înțelege că a Înviat, pentru că, deși au văzut pe Lazăr revenind din moarte la cuvântul Lui, se îndoiau că va învia, precum a rămas și Toma cu îndoiala până L-a văzut și a pipăit coasta Sa, încredințându-se pe el și pe cei de după el.
«Iar în prima zi de după sâmbătă, foarte de dimineață, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și intrând, nu au găsit Trupul Domnului Iisus. Și fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor în veșminte strălucitoare. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, S-a sculat…» (Lc 24, 4-6)
Iar despre Sf. Apostol Toma ne spune Sf. Ioan Gură de Aur că «a fost rânduiala lui Hristos ca să lipsească, pentru ca îndoila lui să facă și mai vădită Învierea... Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toți îndoielnicii». (în Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, p.177)
Iubiți frați și surori,
La
fel ca și pe femeile mironosițe și mai apoi pe Apostoli, Hristos ne
cheamă prin Îngerii de lumină păzitori ai Mormântului dătător de viață,
să nu ne mai căutăm viața noastră în păcatul care aduce moartea, care ne
îngroapă viața, ci în iubirea iertătoare care izvorăște din Învierea
Lui. Nu moartea este țelul nostru, ci viața, care ne-a venit prin Cel care este Viața Însăși.
De
câte ori nu pierdem sensul vieții, de câte ori nu pune deznădejdea
stăpânire pe noi, de câte ori nu pierdem credința că Cel Înviat ne va
învia și pe noi, și căutăm alinare în cele trecătoare ale vieții, adică
în moarte! Dar plecând totuși în căutarea lui Hristos,
chiar și atunci când nu vedem altceva decât mormântul în fața noastră și
moartea, sigur ne va întâmpina Îngerul care ne va îndrepta pașii spre
adevărul Învierii precum pe mironosițe! Să
Îl căutăm pe Hristos cu orice preț în viața aceasta, fără frică, așa
precum mironosițele femei și Apostolii, deși erau înspăimântați de cele
petrecute cu Învățătorul lor. Să
credem din adâncul inimii că Hristos a înviat și nu ne-a părăsit și nu
ne va părăsi niciodată atâta timp cât credința noastră este întreagă în
El, Cel Răstignit și Înviat.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Nu
pot să nu vă amintesc și de miile de copii din țară rămași departe de
părinții lor plecați în diferite țări ale Europei în căutare de lucru și
care suferă în taina inimii lor depărtarea de părinți. Nu
vă lăsați copiii departe, luați-i sau mergeți aproape de ei, suferința
îndepărtării de părinți este atât de mare și fără vindecare uneori. Cum
pot simți și trăi și ei sărbătoarea Învierii cu așa tristețe în suflet,
departe de părinții lor după a căror dragoste suspină? Dar să nu-i
uităm nici pe cei bolnavi și însingurați. Să ne
apropiem - gândindu-ne la Patimile și dragostea lui Hristos pentru noi -
și de cei în suferință și singuri, care au nevoie de o mână de ajutor
și de o mângâiere, măcar în momentele de sărbătoare, de cei săraci și în
nevoi, de aproape sau de departe.
Lumina
iubirii dumnezeiești izvorâtă din Mormântul dătător de viață,
aducătoare de iertare, de speranță, de bucurie mântuitoare, de putere în
răbdarea suferințelor și ispitelor de tot felul, de bunătate, de
libertate, să ne călăuzească în viața de zi cu zi, făcându-ne iubitori
față de toți și iertători, milostivi cu cei care sunt - atât de numeroși
astăzi - în necazuri și lipsuri de tot felul, nejudecători și blânzi,
știind că Blând și Bun este Domnul Cel Înviat și cu noi și că nu a venit
«ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea» (In 3,17)
și să facă din noi oameni vii, trăitori ai darului Învierii Lui.
HRISTOS A INVIAT!
Al dumneavoastră, de tot binele doritor și înaintea lui Hristos rugător,
† Mitropolitul Iosif
Sfintele Paști 2013, Paris
1 Mai 2013
***
Cuvant pastoral la Invierea Domnului 2013 -
Hristos este Iubirea care se Daruieste!
† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Spaniei si Portugaliei
Cuvant pastoral la Invierea Domnului 2013
Prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al Spaniei si Portugaliei
Cuvant pastoral la Invierea Domnului 2013
Hristos este Iubirea care se Daruieste!
Catre tot clerul si poporul dreptslavitor din Episcopia Spaniei si Portugaliei
Har, mila si pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi parintesti binecuvantari!
Har, mila si pace de la Hristos Domnul nostru,
iar de la noi parintesti binecuvantari!
"Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?/ Necazul, sau stramtorarea sau prigoana, sau foametea,/ sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?(...)/ Nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile,/ nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea,/ nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi/ de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru”. (Romani 8, 35; 8, 38-39).
Prea Cuviosi si Prea Cucernici Parinti,
Iubiti credinciosi,
Hristos a Inviat!
"Eu sunt Cel ce sunt” (Iesire 3, 14) a fost raspunsul lui Dumnezeu catre Moise, atunci cand acesta l-a intrebat pe Cel cu Care vorbise in rugul aprins: "Dar de-mi vor zice: Cum Il cheama, ce sa le spun?” (Iesire 3, 13). Si a mai zis Dumnezeu: "Asa sa spui fiilor lui Israel: Acesta este numele Meu pe veci; aceasta este pomenirea Mea din neam in neam!” (Iesire 3, 15). Ne aducem cu totii aminte de acest emotionant dialog al lui Dumnezeu cu Moise, de chemarea pe care i-a facut-o lui Moise, de raspunsul acestuia si mai apoi de felul in care, prin el, Domnul avea sa fie eliberatorul poporului Sau din robia egiptenilor. Moise proorocul a marturisit lumii intregi, noua, celor de astazi, dar si celor de dupa noi, ca Dumnezeu este viu, ca exista si ca este principiul de existenta a tot ce este creat si necreat.
La plinirea vremii (Cf. Galateni 4, 4), Dumnezeu L-a trimis in lume pe unicul Sau Fiu pentru ca sa ne descopere inca un lucru minunat, anume ca El este iubire (Cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care inca de la inceputul crearii lumii a aratat-o omului. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-si impartasi iubirea. Insa omul, datorita ispitei venite din partea celui rau, a cazut in neascultare fata de Tatal sau, indepartandu-se de Acesta. Dar, pentru ca iubirea nu cade niciodata, a facut Dumnezeu posibila reintoarcerea omului la El, prin Fiul Sau, Care ne-a rascumparat pe fiecare dintre noi si ne-a reasezat in demnitatea de fii si mostenitori ai Lui, ai celei mai insemnate averi, ai iubirii celei nestricacioase si ai vietii vesnice. Iata, pe scurt, care este temeiul sarbatorii de astazi, motivul bucuriei acestei minunate zile.
Sfantul Apostol Pavel avea sa o spuna si el corintenilor ca:
"Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia” (1 Corinteni 20-22).
Hristos a inviat si vine sa ne spuna din nou ca a inviat pentru noi si ca ne daruieste dragostea Sa.
El inviaza azi si in sufletul nostru si astfel ne da marturie viata Sa plina de iubire. El vine sa ne spuna ca fiecare in parte valoreaza mai mult decat lumea intreaga si ca, ramanand in comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic, niciodata.
Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi, fiecaruia: ca ne iubeste mai mult decat orice si ca nimic nu-L face mai fericit decat sa imparta iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfarseste niciodata si nu se imputineaza si nici se stirbeste in vreun fel.
Iubitii mei fii sufletesti,
Daca iubirea lui Dumnezeu este deplina, iubirea noastra este nedesavarsita. Datorita acestui fapt noi inca o cautam si incercam sa ne regasim prin iubire. In definitiv, aceasta este dorinta omului dintotdeauna: a iubi si a fi iubit.
Mantuitorul Hristos spune: "Eu si Tatal meu una suntem” (Ioan 10, 30). Ei bine, aceasta unitate este o comuniune de iubire a celor trei Persoane dumnezeiesti: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Treimea Sfanta si nedespartita a Carei fiintare este «fara-de-inceput» si care ne da noua, oamenilor, prin Fiul, experienta vie a Iubirii, ca o pregustare a indumnezeirii fagaduite noua.
Avem, asadar, nevoie de Fiul, de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel Care ni Se daruieste noua, ca prin El sa Il avem pe Dumnezeu ca viata a noastra.
Sfantul Simeon Noul Teolog, intr-una din catehezele sale despre iubire, ne invata ca aceasta, Iubirea, are multe nume, dupa cum multe sunt si formele ei:
"Multe sunt numele ei (iubirii), multe faptele ei, mai multe inca semnele, si inca si mai multe insusirile ei dumnezeiesti, dar firea ei este una si de asemenea intru toate privintele de negrait pentru toti (…), neinteleasa in ratiunea ei, neapropiata in slava, nepatrunsa in sfaturile ei, vesnica pentru ca este fara-de-inceput, nevazuta pentru ca e gandita dar nu este inteleasa” (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cateheza 1 Despre Iubire, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, p. 23).
In doar cateva randuri, Sfantul Simeon ne desluseste ceea ce cautam si dupa care, constient sau mai putin constient, alergam cu totii, iubirea, care este, dupa cum am vazut, de neatins, pentru ca este nepatrunsa si neinteleasa, dar, in acelasi timp, ea este acel ceva fara de care nu putem supravietui. Este precum aerul pe care nu-l vedem, dar fara de care nu putem trai.
Dragii mei,
Daca iubirea lui Dumnezeu, despre care am incercat sa spunem cate ceva din cele pe care sfintii parinti ni le-au descoperit, este atat de inalta si in esenta de nepatruns cu mintea, oare iubirea pe care o traim si respiram zilnic are ea aceeasi substanta? Cu siguranta ca ne-am dori-o de aceeasi profunzime, traita cu aceeasi intensitate precum o are Tatal, Fiul si Duhul Sfant, dar suntem constienti ca nu o putem avea. Daca nu-L cautam pe Dumnezeu si nu ne unim cu El, cu siguranta ca nu putem avea iubirea Lui decat in parte, precum in parte se manifesta si dorinta noastra.
In zilele noastre, ceea ce numim iubire are multe forme. Putem vorbi si de multele ei insusiri. Chiar ne grabim adesea sa le numim si sa le definim cat mai in amanunt, insa ma indoiesc ca astfel ii intelegem cu adevarat rostul. Daca ramanem superficiali, multumindu-ne sa gustam din ceea ce gresit patimile ne imbie si ne ofera sub forma iubirii, vom ramane fara indoiala nemangaiati si neimpliniti in dorul nostru. Dar, atunci cand cautarea noastra este in Dumnezeu si este sincera, eforturile noastre se incununeaza negresit cu biruinta Lui Hristos pentru noi si cu darul vietii Sale. De aceea, cautati-L pe Domnul!, ne indeamna si psalmistul David, pe Hristos Cel mort si inviat pentru noi si gustati din bucuria Invierii Lui!
Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune atat de frumos:
"Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-se din morti, incepatura celor adormiti s-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor” (Cuvant de invatatura al celui intre sfinti parintele nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Penticostar, Utrenia Invierii, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1973, p. 27).
Iubitii mei fii sufletesti,
Invierea Domnului nostru Iisus Hristos sa va aduca multa mangaiere si alinare in suferinte, bine stiind ca El a suferit mai inainte pentru noi si ca a biruit. Ne-a iubit si a biruit. Sa-L iubim si noi, ca biruinta Lui sa fie si a noastra!
Invierea Domnului nostru Iisus Hristos sa va aduca multa mangaiere si alinare in suferinte, bine stiind ca El a suferit mai inainte pentru noi si ca a biruit. Ne-a iubit si a biruit. Sa-L iubim si noi, ca biruinta Lui sa fie si a noastra!
Hristos a Inviat!
Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,
† Episcopul Timotei
Madrid, Sfintele Pasti 2013
Doamne ajută!
RăspundețiȘtergereSuntem interesați de răspunsul Arhiereilor ortodocși români cu privire la următoarea întrebare: Fiecare împărtăşire trebuie precedată de post şi spovedanie, pentru un om care lucrează permanent la el în vederea mântuirii?
Vă rugăm, dacă aveți articole care au referire la poziții ale Arhiereilor Ortodocși față de aceste Sfinte Taine, să ne anunțați.
Mulțumim.
Doamne, ajuta!
ȘtergereUn articol pe care vi-l recomand, cu privire la spovedanie si impartasanie, este cel in care PS Marc, Episcop vicar in Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Europa Occidentala si Meridionala raspunde unor intrebari pe acest subiect:
http://corortodox.blogspot.ro/2012/06/convorbiri-duhovnicesti-cu-ps-marc.html
Aici este cuprins destul de larg punctul de vedere al Episcopilor nostri, in special din aceasta Mitropolie.
Intrebarea pe care dumneavoastra o puneti este adeseori ridicata de credinciosi, iar raspunsul care este dat intr-o forma sau alta s-ar rezuma in felul urmator: daca aveti o viata ancorata in Biserica, cu rugaciune, spovedanie, si tinerea posturilor asa cum sunt randuite de Sfanta noastra Biserica, puteti sa va impartasiti cu acordul duhovnicului dumneavoastra. Este foarte important lucrul acesta, ca sa aveti binecuvantarea lui de fiecare data, si sa nu fiti dumneavoastra cel care decide cand sa se impartaseasca, chiar daca stiti ca le-ati tinut pe toate dupa randuiala.