Unitatea este o unitate de credință, așa cum Dumnezeu și sfinții au revelat-o, o unitate legată de „împărtăşirea Sfântului Duh“ și care, fără îndoială, cere ca "viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm"
"Atingem unitatea duhovnicească prin respectarea poruncilor lui Hristos"
Pravoslavie.ru a preluat în 22 martie 2017, adaptat în limba rusă, un text al Mitropolitului Hierotheos de Nafpaktos, publicat inițial în limba greacă în numărul din februarie 2017 în Jurnalul Parembasis al Mitropoliei Nafpaktosului și Sfântul Blaise. Titlul adaptării ruse, mai explicit, dar mai lung decât cel al originalului grecesc, este „în probleme legate de credință este inacceptabil să se respecte numai regulile diplomației“
De multe ori, în timpul reuniunilor de diferite tipuri și chiar în sinoadele bisericești, este formulată opinia cum că „pentru a păstra unitatea“, este necesar să rămânem la o formă de consens cu privire la un punct sau altul al dezbaterii, chiar dacă foarte diferite puncte de vedere au fost avansate. Și, uneori, se întâmplă ca aceleași autorități sinodale în care stau aceleași personaje, adoptă unele decizii care se contrazic reciproc, justificând aceste poziții prin „nevoia de unitate“, „păstrarea unității“. Unii ierarhi și actorii din domeniul ecleziastic dezvoltă o politică în care afirmă că vor lupta pentru unitatea instituției opunându-se, în mod artificial, altora, care nu se grăbesc să prezerve unitatea.
„Când Cel Preaînalt, coborându-Se, a amestecat limbile, atunci a despărțit neamurile; iar când a împărțit limbile cele de foc, atunci a chemat pe toți la o unire...“.Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt care acționează în Biserică. Unitatea Bisericii este experierea Cincizecimii; acest lucru este ceea ce explică existența conceptului teologic al unității Apostolilor și a Părinților Bisericii.
Cu toate acestea, trebuie amintit că unitatea există și între cei care lucrează răul, care formează organizații criminale dedicate să dăuneze societății și să o dividă. Aceste persoane veghează la unitatea lor, deoarece ea le permite realizarea proiectelor lor funeste fără risc. Deci, nu este unitatea cea care constituie scopul final, ci conjugarea unității și a adevărului.
Când slujim Sfânta Liturghie spunem:
"Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh, cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.“În limbajul Bisericii unitatea nu corespunde unui concept abstract, unei categorii absolute; ea este indisolubil legată de credință. Unitatea este o unitate de credință, așa cum Dumnezeu și sfinții au revelat-o, o unitate legată de „împărtăşirea Sfântului Duh“ și care, fără îndoială, cere ca "viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Această unitate este binecuvântată de Dumnezeu, spre deosebire de orice formă de „unitate“, care reunește ereticii și care se bazează pe speculații raționale și războiesc învățătura Ortodoxiei.
"Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi."(Ef. 4.3-6).Unitatea credinței este legată de un singur Domn, o singură credință, un singur botez, un singur trup și un singur Duh. Mai departe, Apostolul Pavel vorbește despre unitate în îndumnezeire:
„Şi el a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos." (Efeseni 4: 11-13).Acest lucru înseamnă că unitatea de credință este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu și are ca țintă desăvârșirea; omul trebuie să agonisească măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, adică theosis, îndumnezeirea.
Aceasta este exact abordarea adoptată de Părinții Bisericii. Ei s-au silit să păstreze unitatea Bisericii întemeiată pe credința așa cum a fost revelată, izgonind ereticii din Biserică care, prin învățăturile lor mincinoase, subminau unitatea Bisericii. Erezia, și nu adevărul, subminează unitatea. Ereticii au fost obiectul anatemei pentru a păstrat unitatea credinței și unitatea Bisericii. Prin îndepărtarea ereticilor de Bisericii, Sfinții Părinți nu au deteriorat unitatea Bisericii, ci au păstrat-o. Orice altă explicație nu este altceva decât o interpretare falsă a Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.
„Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos." (Rom. 15, 5-6).Si Sfântul Apostol a rostit următoarele cuvinte către Filipeni:
„Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare." (Fil. 2, 1-2).
„unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită. În mod continuu în inima noastră se înflăcărează de o dragoste arzătoare, care nu prin natura sa ori ca urmare a unei constrângerii naturale își găsește puterea de a se statornici, ci resursându-se din respectarea poruncilor."Atingem unitatea duhovnicească prin respectarea poruncilor lui Hristos; ele aprind atunci dorul de Dumnezeu în inima omului.
În societate, se vorbește despre o uniune între diferite puncte de vedere; este mai precis punerea în aplicare a sistemului democratic. Diferite centre de putere, diferite programe emise de diverse partide politice, diferite poziții reieșite în timpul discuțiilor și dezbaterilor interne ale partidelor sunt, atunci când se desfășoară în cadrul unei expresii democratice, semnul unui consens atins.
Dar nu se întâmplă astfel în Biserică. Unitatea nu este concilierea formală a diferitelor poziții care ar veni să se îndepărteze de la revelația credinței și a Tradiției. Unitatea este roada Duhului Sfânt, împărtășirea Duhului Sfânt, unitatea de credință.
Astfel, în sânul Bisericii, nu putem „pentru a păstra unitatea,“ să mergem împotriva eclesiologiei și teologiei ortodoxe, subminând în cele din urmă în acest fel fundamentele credinței, așa cum a fost revelată de Dumnezeu. Dacă cineva se îndepărtează de la credință, unirea cu el nu este un lucru bun ci, din contră, cel care păstrează adevărul revelat este de fapt păstrătorul unității. Pentru tratarea problemelor Bisericii este inadmisibil să se urmeze diplomația, să se nege propriul cuvânt, să se schimbe tot timpul opinia, în timp ce se consideră că aceasta este o contribuție pentru realizarea unității.
Trăim în vremuri în care nu ne este permis să subminăm sensul conceptelor, și în particular cel al „unității,“ pentru a o sacrifica unei forme de diplomație formală, artificială și versatilă, în spatele căreia se ascunde lăcomia beneficiilor conjuncturale și personale.
Sursa: Traducere de Român Ortodox în Franța după La lorgnette de Tsargrad: Métropolite Hiérotheos de Naupacte : «Au nom de l’unité…»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu