Nu descoperi greșeala celuilalt ca sa te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cat tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișa și te va păzi de cleveteala oamenilor.
*
Rostește continuu Rugăciunea și Domnul te va ajuta cu Harul Sau. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul.
*
Viața omului, fiul meu, înseamnă necaz deoarece este petrecută în pribegie. Nu căuta odihnă desăvârșită. Dacă Hristos a ridicat Crucea, atunci și noi trebuie să o ridicăm. Dacă vom rabdă toate necazurile vom afla Har de la Domnul. De aceea ne lasă Domnul să fim ispitiți, ca să ne probeze râvnă și dragostea pe care le avem față de El. [...] și răbdând, iarăși va veni Harul, iarăși va veni bucuria. Insă după aceasta iarăși va veni ispita și întristarea, tulburarea și nervii. Si iarăși nevoința, biruința, mulțumire. Si aceasta se face pană ce încet-încet omul se curată de patimi și devine duhovnicesc.
*
Să ai întotdeauna frica lui Dumnezeu. Să ai dragoste față de toți și să iei aminte să nu mâhnești sau să vatămi pe cineva într-un fel sau altul, pentru că în vremea rugăciunii ți se va face piedică mâhnirea fratelui tău. Fă-te pildă bună tuturor în cuvinte și în fapte și dumnezeiescul Har întotdeauna te va ajuta și te va acoperi.
*
Starea duhovnicească a omului și Harul pe care îl are sunt adeverite de răbdare.
*
Virtutea nu are clopoțel ca să ți se facă cunoscută. Clopoțelul virtuții este îngăduința, răbdarea, îndelungă-răbdarea.
*
Tu ia aminte să nu disprețuiești pe vreunul din cei mai mici, neînsemnați și neputincioși ai acestei lumi. Deoarece această disprețuire și jignire a ta nu se oprește la acești nefericiți, ci se suie prin ei la persoana Făcătorului și Ziditorului, al Cărui chip îl poartă. Si te vei mira foarte în ziua aceea, când vei vedea că Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu se odihnește mai mult în ei, decât în inima ta.
*
Nu te socoti om, atunci când nu primești Har, căci fără Har în zadar s-au născut oamenii în lume. După măsura curăției sufletului și a luminării pe care o primește fiecare aici, Il va vedea acolo pe Hristos mai aproape, mai curat și se va desfată de mireasma Sa; și de a celorlalți se va bucura și va sălta. Așadar, nu te socoti om, atunci când nu ai primit Har.
*
Atât Har este îndreptățiți omul să aibă în sine, câtă ispită rabdă cu mulțumire și cât din greutatea fratelui duce fără să cârtească.[...] Dacă omul rabdă ispitele fără să murmure, primește adaos de Har. Si cu cât primește mai mult Har, cu atât i se adaugă și ispitele. [...] Ceri Har de la Dumnezeu? In loc de Har El îți trimite ispita. Nu rabzi războiul și cazi? Nu ți se dă adaos de Har. Iarăși ceri? Iarăși îți vine ispita. Iarăși ești biruit? Din nou ești lipsit. Si toată lupta aceasta cu ispita este pentru toată viața. Trebuie sa ieși biruitor. Rabdă ispita pană la moarte.
*
Să nu-l împovărezi pe Starețul tău cu pogorăminte și îngăduințe, deoarece la sfârșit, ori aici, ori acolo, prețul tuturor acestor pogorăminte tu le vei plăti. Nu-ți îngreuia sufletul cu lucruri neînsemnate.
*
"Astăzi
suntem împreună, mâine ne despărțim. Astăzi ne bucuram și ne veselim, mâine ne certăm și ne amărâm. [...] Așadar, cugeta și tu, fiul meu, la
minciuna și înșelăciunea acestei lumi amăgitoare și, cu ajutorul
dumnezeiescului Har, ia aminte să nu păcătuiești vreodată. Căci aceasta
lume amăgitoare pe toți îi silește ca să-i aibe lângă ea, cu nădejdea
să-i prindă cândva în mrejele sale și să-i aibă pentru totdeauna cu ea.
Pentru că oamenii înșeală și se înșeală, ca niște morți ce lucrează cele
moarte. Tu însă zi și noapte ascultă înlăuntrul tău dumnezeiescul glas:
"Nu iubiți lumea, nici toată înșelăciunea lumii, deoarece repede trece și odată cu ea toate bucuriile ei. Numai cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac"
*
Multe
lucruri sunt împiedicate pentru moment să se săvârșească, pentru că nu a
venit vremea lor. Dar și pentru că oamenii le împiedică - căci, așa cum
spun Sfinții, este cu putință ca oamenii să împiedice voia lui Dumnezeu
pentru mulți ani. Precum și pentru faptul că nu este voia Domnului să
se săvârșească.
*
Nu te teme! Masonii multe cugeta și multe vor să facă, dar numai dacă îngăduie Domnul tuturor. Fără voia Sa, nu cade nici un fir de păr, nici o
frunză. El va risipi sfaturile lor. Pentru moment ne ajunge aceasta.
Pentru mai târziu se va gândi Dumnezeu, Care ne are pe toți și în Care
trăim.
*
Amestecate
se desfășoară mâhnirile și bucuriile acestei vieți pană la ultima
suflare. De aceea Filip Macedoneanul, așa cum povestesc istoriile,
atunci când i-au veni de-o dată trei vestiri de bucurie și cinstire, și-a scos inelul - avea mare valoare - și l-a aruncat în mare, ca să se micșoreze, prin lipsa inelului bucuria exagerată. "Ca nu cumva, spunea
el, să-mi vină mâhnirile toate odată și să nu le pot suferi". Vezi, fiul
meu, că deși erau lipsiți de Har, adevărul lucrurilor ii înțelepțea să-și răscumpere împrejurările și să trăiască în cumpătare? Dar oare cu
cât mai mult noi, creștinii desăvârșiți, care am gustat din belșug
darurile lui Hristos, suntem datori să petrecem cu plăcere de Dumnezeu, răscumpărând vremea și răbdând cu bărbăție toate cele întristătoare ale
acestei vieți trecătoare?
Da,
copilul meu, deoarece câtă vreme trăim, această viață nu are odihnă, ci
este plămadită cu chinuri. Toate sunt amestecate. Si fericit este acela
care are înțelepciune să dobândească folos din toate. Mai degrabă cele
care ni se par rele, ele ne lasă în suflet mai mult câștig, atunci când
le răbdam fără să cârtim. [...] Bărbatul neispitit este întru toate
nepriceput. Învață sa răscumperi vremea și împrejurările.
Cu adevărat vrednic de mirare este faptul cum se întorc și cum se rotesc
toate cele vremelnice, toate cele deșarte ale acestei vieți. Si cum într-o clipă cei dintâi devin cei de pe urmă, iar cei de pe urmă cei dintâi.
*
Harul premerge totdeauna ispitei, prevestind-o și spunând: "fii gata și închide ușile!". Când simți mângâiere în inima ta, luminare în minte și contemplație, îndată pregătește-te! Nu spune că ți s-a dat odihnă, ci, încărcându-ți armele cu lacrimi, post, priveghere și rugăciune, pune mintea să păzească simțurile. Oare în ce chip se va face ciocnirea? De la demoni? De la oameni? Sau de la însăși firea mea? Si nu dormi până ce nu va suna trâmbița de luptă. Iar făcându-se lupta, ea va fi de partea ta și vei birui. Cu siguranță atunci să te temi, când Harul lucrează asupra ta. Iar dacă vei vedea că ispitele și necazurile te înăbușă de peste tot, atunci să te bucuri. Nu te mâhni, nu murmura, nu te tulbura. Fă-ți curaj ție însuți, căci bucurie și mângâiere îți va veni.
*
Dumnezeieștii Părinti spun: "Înainte de cădere premerge mândria, iar înainte de Har, smerenia. Împuținarea de suflet este maica nerăbdării". Din împuținarea de suflet se nasc multe fiice: cârtirea, neascultarea, urăciunea, obișnuința de a se plânge, hula, deznădejdea și altele asemenea acestora. Mândria și învârtoșarea sunt surori adevărate din care se nasc mii de fiice, toate împreună silindu-se să piardă sufletul. Iar desființarea tuturor acestora dintr-o dată este smerenia și desăvârșita ascultare.
*
Nu te lenevi și nu lasă timpul să treacă, pentru că timpul pe care-l cheltuiești fără scop și în zadar în fiecare zi, nu-l vei mai găsi. Si vei da răspuns pentru toate zilele, ceasurile și clipele vieții tale.
*
Oamenii
lumii iubesc lumea, deoarece nu au cunoscut încă amărăciunea ei. Sunt
încă orbi cu sufletul și nu vad ce se ascunde înlăuntrul acestei bucurii
trecătoare. Nu a venit încă în ei lumina cea gândită; nu le-a strălucit încă ziua mântuirii. Insă voi, care ați văzut și auzit atâtea, trebuie să înțelegeți că desfătările trecătoare trec ca umbra.
Iar timpul vieții noastre aleargă, trece, nu se mai întoarce. Acest
timp al vieții prezente este timp de secerat și de treierat. Si fiecare
adună hrana - cât se poate de curată - și o depune în cealaltă viață.
Nu
câștiga cel deștept, cel de neam bun, cel care vorbește meșteșugit sau
cel bogat, ci cel care este ocărât și îndelung rabdă, cel care este
nedreptățit și iartă, cel ce este clevetit și suferă, cel care se face ca
un burete și curăță tot ce aude și tot ceea ce i se spune, oricare ar
fi aceste vorbe. [...] Așadar, frații mei cei buni și iubiți, cel care
este nedreptățit în lumea aceasta și vrea să-și caute dreptatea, să știe
că ea înseamnă să duci greutatea fratelui, a aproapelui tău, până la
ultima suflare și să faci răbdare în toate cele de mâhnire ale acestei
vieți. Fiindcă orice mâhnire care ne vine, fie de la oameni, fie de la
demoni, fie de la însăși firea noastră, totdeauna are închisă în ea un
câștig pe măsură. Iar cel care o trece cu răbdare, primește răsplată:
aici arvuna, iar acolo plata deplină.
*
Știi
ce înseamnă să nu ispitești și să fi ispitit? Să nu furi și să fi
furat? Să binecuvintezi și să fii blestemat? Să miluiești și să fii
nedreptățit? Să lauzi și să fii judecat? Să vina fără niciun motiv și să
te mustre, să te numească necontenit înșelat - și aceasta toată viata?
Si să știi foarte bine că nu ești așa cum spun aceia. Si să-l vezi pe
ispititor cum ii îndeamnă. Iar tu să te pocăiești și să plângi ca un
vinovat, ca și cum ai fi astfel. [...] sora mea, aceasta este arta
artelor și știința științelor!
*
Cel
care devine duhovnicesc, pe toți îi judecă, dar de nimeni nu este
judecat. Pe toate le vede, deoarece întru cele de sus își are ochii și
nimeni nu-l vede.
*
Nu
crede în tot ce auzi. Adevărul este un lucru scump și nu se găsește în cuvântul fiecăruia. Așa cum trăiește fiecare om, tot astfel și vorbește. Adevărul celor spuse se cunoaște din modul de viață.
*
Mai mult dobândești cu dragostea față de Hristos și de Maica Domnului decât cu orice altă nevoință. Sunt bune și toate celelalte, atunci când se fac bine, însă dragostea le depășește pe toate. Mai ales când îmbrățișezi icoana ca pe o ființă vie și cu lacrimi fierbinți o săruți, strigând: "Maica mea Preasfântă, ajuta-mă ca ma pierd, dacă mă lași! Doamne, Dumnezeul meu, miluiește-mă pentru Preacurata Ta Maica și pentru toți Sfinții Tăi!" Si când spui acestea, simți multă dragoste, încât vrei să săruți continuu icoana. Iar acesta este semn că îți răspunde la sărutare.
*
Smerenia nu înseamnă cuvintele simple pe care le spunem; "sunt păcătos"... și altele. Smerenia este adevărul. Să învețe cineva că este un nimic. Iar nimic este ceea ce era mai înainte ca Dumnezeu să creeze toate.
*
Mare dar al lui Dumnezeu este ca omul să cunoască adevărul. Iar acest adevăr ne slobozește pe noi de păcat, spune Domnul.
Cunoașterea despre Dumnezeu înseamnă vederea lui Dumnezeu. Caci cunoaștere duhovnicească, nu cea naturală, este cea care Il cunoaște pe Dumnezeu. Cunoașterea naturala este discernământul care deosebește binele de rău - pe care îl au toți oamenii-, iar cunoașterea duhovniceasca provine din lucrarea duhovniceasca alături de "cunoaște-te pe tine însuți". Toate acestea ni se fac nouă de la Harul lui Dumnezeu prin mijlocirea rugăciunii.
*
Păcatul este despărțirea de Dumnezeu. Veșnic vei fi în iad. In timp ce aici orice necaz ai avea, trece.
*
Virtuțile care nu sunt bine lucrate devin răutăți.
*
Dacă spui că greșeala ta este mică și zici că nu are importantă, atunci nici rugăciunea ta cea mică nu are importantă și nu ajunge la Dumnezeu. Dacă vrei că mica ta rugăciune să fie ascultată, atunci să știi că și greșelile tale cele mici se scriu și întinează micul tău bine.
*
Atunci când tu, iubitul meu copil, însetezi să-i fi de folos fratelui tău și alergi să-i spui ceea ce știi, însetând să-l ajuți, aceasta înseamnă dragoste pentru aproapele; îl iubești pe fratele tău ca pe tine însuți.
*
Acum ascultă, fiule, și cum vine dumnezeiescul Har și cum se cunoaște. Spuneam că cel care a gustat vinul, după aceea dacă-i dai oțet, își dă seama. Așa să înțelegi și despre dumnezeiescul Har. Cel care gustă primul din el, își dă seama după aceea de înșelare. Demonul simulează Harul, însă cel care mănâncă din rodul adevărului, așa cum am spus, cunoaște rodul înșelării. Deoarece, numai puțin de-și întoarce mintea spre înșelare, inima omului se umple de tulburare. Mintea i se întunecă, părul i se face măciucă și este umflat ca o bășică. Dumnezeiescul Har însă este dulce, pașnic, smerit, liniștit, curățitor, dătător de bucurie și nu încape nici o îndoială că nu ar fi el.
*
Mulți s-au despărțit de frați nu datorită dragostei înflăcărate de Hristos și dorinței pentru nevoințe și necazuri, nu voind liniștea pentru vindecarea patimilor lor, ci fiindcă nu rabdă ascultarea și ocările, iubindu-și voia proprie. Unii ca aceștia devin robi ai patimilor lor, mâniei și poftei, cărora le slujesc, și în cele din urmă se rătăcesc. Cel care cu adevărat se liniștește pentru Hristos are lacrima neîncetată, plângându-și păcatele sale și străduindu-se pentru toată virtutea. Si cu credință fierbinte se dedă nevoințelor până la moarte. Si coborându-și mintea în inimă, se silește prin inspirație și expirație să rostească rugăciunea: Doamne Iisus Hristoase, miluiește-mă și să-și adune mintea potrivit îndrumărilor Sfinților Părinti niptici.
Sursa: Marturii ale experientei monahale, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2016
LEGATURI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu