Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionle,
la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017
„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”
“Prăznuim Adormirea Maicii Domnului astăzi, în ziua de 15 august, în această mănăstire [Nicula], într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a arătat deasupra poporului roman din Transilvania, și din toată România, marea ei milostivire și darurile pe care le revarsă ca o mamă bună peste noi toți. Si venim la mănăstire la Nicula cu multă bucurie, cu multă încredere, cu multă dragoste față de Maica Domnului, dar venim și cu multă întristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtăm în sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi nouă, fie, de ce să n-o spunem, și pentru țara aceasta în care trăim și pe care iubim să o numim Grădina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre încărcate cu multe păcate și ne dăm seama că și cei dintâi, și cei de-ai doilea, și cei din urmă primim de la Maica Domnului mângâiere și ne întoarcem la casele noastre cu mai multă încredere.
Aș vrea să încep cuvântul din această seară, pe care IPS Andrei mi l-a cerut să vi-l spun, cu o pildă.
S ă știi s ă te gândești și la ceilalți înseamnă s ă știi s ă trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie s ă fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor trebuie s ă ne doară și pe noi. Decât s ă ne purt ăm fiecare de grij ă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grij ă de ceilalți. Te-ai întrebat vreodată dacă nu ai trecut chiar tu pe drumul acela pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? F ăr ă s ă-l cunoști, fără s ă te cunoască, fără s ă aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine. A șa se încheie aceast ă pild ă.
La un moment dat, un bolovan mare a fost pus în calea omului de către omul însuși, de către Adam; un bolovan mare pe care l-a pus în mijlocul drumului, adică în inima vieții noastre. Si a venit Fiul lui Dumnezeu și a spus: "Voi ridica acest bolovan, îl voi da deoparte, ca nimeni să nu mai cad ă din pricina lui". Si a venit Fiul Omului și a dat la o parte acest bolovan, care era păcatul lui Adam. L-a luat, l-a ridicat, greu, pe cruce, și l-a dat la o parte, înviind din morți și dând fiecăruia dintre noi puterea s ă ocolim acest bolovan greu de dus, care este păcatul nostru.
Ins ă, ca acest bolovan s ă poată fi luat din calea noastră a trebuit ca o copil ă, o femeie, s ă răspundă lui Dumnezeu: "Iat ă roaba Domnului, fie mie după cuvântul T ău". Si L-a primit în pântece pe Emanuel, pe Fiul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu este cu noi. Si, a șa, iată c ă am primit prin Fiul lui Dumnezeu o mam ă. Dar abia pe cruce Maica Domnului a văzut bolovanul pe care Mântuitorul l-a luat din calea noastră, de pe umerii noștri, din sufletul nostru, dintre noi. Abia acolo. Si cu durere L-a văzut Maica Domnului pe Fiul s ău pe cruce. Dar, acolo, ne-a primit ca fii ai s ăi, la poalele crucii, din mana și din inima Fiului s ău și Dumnezeului nostru. Si de atunci strig ăm către ea pentru toate nevoile pe care le avem, pentru c ă am primit-o mijlocitoare.
Si c âte pietre, și piedici, și capcane, și păcate, și neputințe, și lacrimi de durere și de întristare nu ia Maica Domnului din calea vieții noastre? Precum a plâns pentru Fiul s ău pe cruce, plânge pentru fiecare dintre noi care suntem pe crucea vieții și-I urm ăm lui Hristos, dar plânge și pentru cei care nu-I urmează lui Hristos.
Si venim cu mic, cu mare, cu miile, cu zecile de mii chiar, aici, la Nicula, și o rug ăm, a șa cum am zis, pentru noi, pentru alții, pentru țara asta și pentru cei care ne conduc. Si ne întreb ăm: cum este oare s ă fii Maica Domnului, s ă porți durerile tuturor pentru c ă ai purtat durerea Fiului tău? Cum este oare s ă porți în tine pe Fiul lui Dumnezeu Însuși? Si ne întrebăm: dacă Maica Domnului L-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu în sânul s ău, noi oare cum L-am putea purta sau cum Il purt ăm? Il purt ăm atunci când Il primim în Sfânta Împărtășanie. Il purt ăm atunci când ne lepădam de păcatele noastre prin spovedanie și renunțăm la ele, punându-ne nădejdea de mântuire numai în Iisus Hristos. Il purt ăm atunci când acasă ne punem în genunchi și ne rug ăm seara și dimineața sau Il purt ăm atunci când, ca o femeie care nu știa s ă citească ajunge la unul din marii noștri părinți duhovnici, Părintele Paisie de la mănăstirea Sihla și îi spune Părintelui, întrebându-l: “Părinte, oare o s ă m ă m ântuiesc eu cu rugăciunea pe care o zic eu? C ă nu știu multe, nu știu citi.” “Dar cum te rogi tu?” “A șa, m ă rog, trebăluind toată ziua. Când m ătur casa zic: " Doamne, cura ț ă-m ă și pe mine de păcate cum cura ț și eu praful și murdăria din casa mea." Când spăl rufele zic: " spala-m ă și pe mine de păcat precum spăl și eu rufele acestea. Albește-mă și pe mine precum albesc și eu rufele acestea.". Si-i spune Părintele Paisie: “C âte zile ai, a șa s ă te rogi.” Adică s ă facem din fiecare gest al nostru, în fiecare zi, o rugăciune.
Cel care îi vindec ă pe alții s ă spună: " Doamne, cel care vine la mine să îl vindec, știi bine că eu nu pot, dacă Tu nu-l vindeci." Cel care îi învață pe alții s ă spun ă: " Doamne, știi bine că eu nu pot să-i învăț dacă tu nu-i înveți, dacă nu le deschizi inimile și mintea." Dac ă cel care construiește casa nu zice: " Dac ă Tu nu zidești, în zadar este osteneala mea" , dacă părintele care d ă naștere pruncilor nu zice: " Doamne, tu mi l-ai dat, dar dacă Tu nu-l vei creste, nu-l vei întări și lumina, eu nu pot nimic s ă fac." Iat ă cum Hristos locuiește în inima noastră, în sufletul nostru.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune c ă și noi Il naștem pe Hristos în inima noastră precum Maica Domnului L-a născut, însă duhovnicește. Atunci când Il primim pe Hristos în Sfânta Împărtășanie, Il avem întreg în noi, precum L-a avut Maica Domnului; dar păcatul și grijile lumii iar ne murdăresc sufletul și ne îndepărtează de El. Ins ă noi știm c ă cea pururea curat ă și pururea Fecioar ă, Maica lui Dumnezeu, care prin Adormirea ei se înalță de-a dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pururea pentru noi, știm c ă ea ne d ă putere, și ne cura ț ă, și ne spal ă, și ne întărește prin rugăciunile ei, și ne d ă putere s ă trăim pentru Fiul ei și Dumnezeul nostru. Dar, la rândul nostru, trebuie s ă fim ca acest tânăr din pilda pe care v-am spus-o în aceast ă sear ă, precum Maica Domnului nu se gândește la ea și mijlocește pururea pentru noi.
Ce-ar fi oare via ța noastră dacă ne-am gândi mereu la binele celuilalt? Cum ar arata via ța noastră și lumea aceasta dacă am lua, la rândul nostru, zi de zi, bolovanul din calea celuilalt, ca s ă nu se împiedice? O facem și noi, oarecum. Uneori părin ții vin și spun copiilor: " Fiule, sau fiica, nu apuca pe drumul acesta, căci este o groapă sau un bolovan și vei cădea și te vei lovi!", dar nu ascult ă. Dar sunt și copii care spun părinților: " Mam ă, tat ă, nu luați calea aceasta, c ăci sunt piedici pe ea și puteți cădea!" , mai ales copiii care le spun părinților: " Nu divorțați și nu ne lăsați singuri, nu ne împărțiți!" sau copiii care spun părinților: " Nu ne lăsați singuri, nu plecați în străinătate fără noi, lăsându-ne la rude și la cunoscuți, pentru c ă nu
putem trai fără voi, nu putem trai fără dragostea voastră, mam ă și tat ă!". Si noi o facem. Sau spun medicii de multe ori: " Nu mâncați și nu beți atâta, înfrânați-vă, căci vine boala și moartea mai repede!". Sau profesorii elevilor, copiilor: " Învățați, ca sa va fie viata mai frumoasa și mai ușoară!". Sau câți și câți nu spun unora și altora: " Nu faceți cutare" sau "nu apucați pe calea aceea, c ăci este păguboasă!" Ne spune Sf. Ioan Botez ătorul, când Il întâlnește pe Mântuitorul - fiind el în pântecele Elisabetei, și Mântuitorul în pântecele Fecioarei Maria; Mântuitorul fiind de câteva zile zămislit și Ioan Botez ătorul de sase luni în pântecele Elisabetei-, el spune: " Nu omorâți pruncii în pântece, pentru că sunt deja ființe umane întregi!". Si noi nu ascultam!
Iat ă c âte nu ne spune, și nu ne spunem unii altora, și nu ne spune Maica Domnului, și sfinții, și Mântuitorul, c âte, și de c âte ori nu ne spune, și nu ne spun toți: " Nu apucați căile acelea, c ăci v ă veți lovi, și veți suferi, și v ă veți răni!" și noi ne încăpățânam s ă continu ăm calea noastră în păcat. Ins ă întristarea păcatului ne ajunge din urm ă, și suferința sufleteasc ă în urma păcatului ne ajunge din urm ă, și venim la Maica Domnului. Si a șa a lăsat Mântuitorul lacrimile de pocăință, strigând prin Sf. Ioan Botezatorul: "Pocăiți-vă, c ăci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!". Si ne d ă Mântuitorul lacrimi de pocăință, și ne pocăim, și ne iartă, și ne întoarcem, și devenim, din nou și din nou, templu și biseric ă a Dumnezeului Celui viu precum Maica Domnului a devenit și a rămas p ân ă la sfârșitul vieții ei, când a trecut din aceasta lume - adormind, a trecut de-a dreapta Fiului s ău. Si de blândețea ei, și de dragostea ei, și de lacrimile ei pentru noi, noi toți ne împărtășim. Si Ii mulțumim lui Dumnezeu c ă ne-a dăruit o Maic ă bun ă și iubitoare, care ne primește sub Acoperământul s ău și ne mângăie, și ne vindec ă, și ne ajut ă s ă ne întoarcem la ea și, prin ea, la Fiul s ău, către Care mijlocește pururea.
Mulțumim Maicii Domnului și Domnului nostru Iisus Hristos și Preasfintei Treimi pentru via ța pe care ne-a dăruit-o, pentru libertatea pe care ne-o dăruiește, și s ă fim și noi ca aceast ă femeie neștiutoare de carte care și-a transformat via ța întreagă în rugăciune. Noi știm c ă suntem păcătoși și slabi, dar știm c ât este de mare dragostea lui Hristos pentru noi, Care ne-a dăruit-o pe Maica Sa ca Maica a noastră și Care ne-a iertat, ne-a dăruit darul iertării și prin lacrimile Maicii Sale. Si, oriunde am fi, și orice-am fi, și orice-am munci, s ă facem din via ța noastră o rugăciune de zi cu zi. Amin”.
***
Aș vrea să încep cuvântul din această seară, pe care IPS Andrei mi l-a cerut să vi-l spun, cu o pildă.
Un tânăr se întoarce într-o noapte acasă. Si, mergând pe drum, se împiedică de un bolovan mare, cade și se lovește rău. Se ridică anevoie de la pământ lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mâinile și coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite și încearcă, încet-încet, să se apropie de casă, rănit fiind. Dar, mergând încet-încet pe drum, ii vine în minte nu numai gândul "Oare cine a pus aceasta piatra în mijlocul drumului?", nu gândind rău la cel care a pus-o, ci gândindu-se cum s ă facă s ă nu vin ă și altul în urma lui și s ă se împiedice de acel bolovan, s ă se rănească și s ă o pățească cum a pățit-o și el. Și-și spune în gând: " Ma voi întoarce și voi rostogoli acel bolovan din cale, ca s ă nu se lovească și altul precum m-am lovit și eu" Si se întoarce, împinge bolovanul la marginea drumului, și de abia atunci tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre cas ă. Rana pe care i-o pricinuise căzătură îl durea mai puțin acum, când știa c ă i-a scăpat, poate și pe alții, de la o suferință ca a lui.
La un moment dat, un bolovan mare a fost pus în calea omului de către omul însuși, de către Adam; un bolovan mare pe care l-a pus în mijlocul drumului, adică în inima vieții noastre. Si a venit Fiul lui Dumnezeu și a spus: "Voi ridica acest bolovan, îl voi da deoparte, ca nimeni s
Si c
Si venim cu mic, cu mare, cu miile, cu zecile de mii chiar, aici, la Nicula, și o rug
Cel care
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune c
Ce-ar fi oare via
Iat
Mulțumim Maicii Domnului și Domnului nostru Iisus Hristos și Preasfintei Treimi pentru via
***
IPS Teofan: Dumnezeu se sălășluiește în om în patru feluri
IPS Andrei : „Să cerem Maicii Domnului să pună pace în lume”
IPS Andrei:
Il mărturisesc pe Hristos și pe Maica Domnului și cei din Coaliția pentru Familie și care insistă să fie trecut în Constituție faptul că familia este formată dintr-un bărbat, dintr-o femeie și copilașii lor. Fără a fi inchizitoriali și a le vrea răul altora, care doresc să aleagă un alt mod de trai - Dumnezeu ne dă libertatea absolută, dar oamenii din Coaliția pentru familie pledează pentru normalitate.
Cineva ar putea zice: voi stăruiți pentru normalitate, dar sunt și preoți care calcă pe alături, sunt și clerici care au păcatele lor. Este adevărat. Știți că PF Daniel, prin scrisoarea ce a făcut-o publică, a cerut iertare frățiilor voastre, pentru aceste derapaje ale unor clerici. Dar asta nu înseamnă că Biserica este mai puțin sfântă. Biserica rămâne coloana vertebrală a neamului acestuia. Poate că unii vor s-o dărâme, dar nu o vor dărâma, pentru că nici porțile iadului nu o vor dărâma. Este sfântă pentru că Maica Domnului este icoana Bisericii, și ea este preacurată. Biserica rămâne inefabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu