Părintele Proclu: "Eu caut să mă despart de toți în pace". Cei care se retrag fiind în tulburare cu alții "se duc la liniște cu lumânarea stinsă"

Un părinte mi-a zis asa: să încerc să am o inimă de mamă către aproapele. I-am spus că nu am, că sunt un păcătos. Si mi-a spus că, deși nu am să încerc. Eu caut să mă despart de toți în pace. Porunca lui Dumnezeu este dragostea, adică trebuie să le vorbim oamenilor frumos.

- Cum luptăm cu gândurile de răzbunare?

Când apar gânduri necurate în vremea rugăciunii, atunci fă cu smerenie o cruce peste inima ta și spune: "In numele lui Iisus Hristos, să plecați de la inima mea!". Când ne rugăm să ne învățăm a ierta. Si când vine gândul să ma răzbun, să-mi spun în gând: "Doamne, ajuta-mă ca să pot rabdă până mâine, Doamne întărește-mă!". Si, atunci cât pot, amân ca să mă răzbun. Si rugându-mă, și îndemânând pe unii părinți ca să se roage pentru mine, mâine nu mai zic nimic rău. Iar dacă mă grăbesc să zic azi, fără să vreau îi zic și în plus. Că așa spune un sfânt: "Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu". Atâta vă spun: să ne bucurăm că suntem într-o credință sănătoasă.

Toți aceia care sunt în viețile de obște, este bine să mai întrebe și conștiința: "Conștiință, spune drept, dacă mor acum, îi place lui Dumnezeu cum trăiesc, sau nu?" Si atunci conștiința ne îndeamnă să mai reparăm câte ceva. Că așa spune un sfânt părinte: "Bine este a te împăca cu părașul, cât ești pe cale". "Pârâșul" este conștiința, "calea" este viața. Si când ne ducem la biserică, să punem în minte că toți sunt mai buni. Cu cât am să socot că toți sunt mai buni, cu atât voi scăpa de a judeca pe alții. Cea mai mare nenorocire este atunci când sunt biruit de pomenirea de rău. Si pomenirea de rău atât ne secătuiește, încât devenim bolnavi, neputincioși. Totdeauna să vorbim spre slava lui Dumnezeu și tot ce nu corespunde să acoperim. 

Mult ajută să avem milă unul față de altul, să ne rugam unii pentru alții. Așa era la mănăstire când era părintele Cleopa: atâta dragoste căpătau prin rugăciune, prin nevoință... Cât a fost părintele Cleopa, toți au fost ca niște îngeri. Toți erau ca unul. 

***

Unii călugări vor să se retragă la liniște și vin pe la mine. Ii întreb: "Cum te-ai despărțit de stareț, de iconom?". Unii îmi spun: "ei, s-a făcut tulburare mare și nu au ochi ca să mă vadă, m-au legat" sau nu mai știu ce. Eu, atunci, le zic: "Te duci la liniște cu lumânarea stinsă. Trebuie să te întorci înapoi și să te rogi la Bunul Dumnezeu. Dacă îți este de folos, ca printr-o minune, îți va rândui liniștea". Noi nu am ajuns să plângem neîncetat.[...]

Cea mai mare liniște pe care o capătă cineva este în viața de obște, când se nevoiește să dobândească aceste două virtuți: smerenia și dragostea. Dacă cineva a ajuns chiar om mare, dar nu a căpătat aceste două virtuți, nu are nimic, a rămas repetent. Dacă el a căpătat aceste două virtuți, se va folosi și Biserica de comportarea lui. Iar dacă nu le-a căpătat, atunci nu-i este de folos nici liniștea și nici nu e de folos nicăieri.

- Ce să fac atunci când sunt în ispită?

In ispită, nu grăi nimic, ci spune o rugăciune scurtă în gând ca să te ajute Dumnezeu. Dacă poți, du-te repede la chilie sau în biserică și te roagă.

- Despre tinerea de minte a răului, ce ne puteți spune?

Tinerea de minte a răului e o ispită mare și ispita asta se unește foarte ușor cu nesimțirea. Adică, văd că moare, văd că îl ducea groapă, văd că îi iese sufletul cuiva și diavolul îmi spune că eu nu mor chiar acum, mai sunt alții până ce oi muri eu. Si mă tot amână. Si atunci, la ținerea de minte a răului, trebuie să ne rugăm, să zicem așa: "Iartă-i Doamne, miluiește-i, Doamne, pe cei care mă judecă, pe cei pe care am supărare". 

La cele mai grele necazuri și ispite nu poți da înapoi, trebuie să mergi înainte. Văzând Duhul Sfânt smerenia noastră, are să ne ajute. Din necazurile pe care le suferim în smerenie, Duhul Sfânt va transforma sufletul, din suflet trupesc, în suflet duhovnicesc. Ne va transforma într-o minte duhovnicească și, cu timpul, nu ai să mai vrei să fii cum ai fost. Nu mai vrei - ți-e și frică, te și sperii!

Dar, în timpul de acum, este așa: câteodată cugeți înainte, câteodată cugeți înapoi și nu mai știi în ce parte să apuci. Atunci ne rămân acestea: mărturisirea, pocăința, ascultarea de duhovnic și a nu adormi din împrăștiere. Si cât putem, să încercăm să avem o inimă ca de mamă pentru aproapele. Si să iertam des. Atunci Bunul Dumnezeu ne va ușura, Duhul Sfânt are să ne ajute. Atât te ajută Duhul Sfânt, dacă ai viață de pocăință, dacă ai milă de aproapele.

***

Odată întâlnindu-mă cu părintele stareț, după ce mi-a dat unele sfaturi duhovnicești, i-am spus că eu mă rog Bunului Dumnezeu și pentru el, ca să-i facă Dumnezeu parte de un colțișor de rai. Că rugându-mă eu pentru binele lui, îmi va face parte și mie Dumnezeu de mila Sa. Ce doresc eu pentru altul, aceea îmi dă Dumnezeu mie. Ma rog să se îmbolnăvească cineva, apoi boala aceea mi-o dă mie Bunul Dumnezeu. Mă rog eu la Dumnezeu ca toată lumea să se mântuiască? Se va milostivi și de mine Bunul Dumnezeu.

Am găsit într-o carte veche cum un ucenic îl întreba pe duhovnicul său: "Părinte, de ce nu mai sporesc frații de mănăstire ca altădată?". Si i-a răspuns duhovnicul: "Pentru că nu se mai roagă unii pentru alții". Înainte, când un frate avea o ispită, toți ceilalți frați posteau și se rugau Bunului Dumnezeu ca să-i ierte fratelui păcatul. Iar acum, când cineva are o ispită, toți dau navală cu mic, cu mare, ca să-l dărâme, nu se mai roagă pentru el; nuuu... ci să-l dărâme. Il bârfesc, îl judecă în fel și chip. Astăzi, călugării și creștinii mireni nu mai sporesc duhovnicește ca altădată pentru că, în ispite, de multe ori, nu se ajută unii pe alții, ci se bucură de răul și de ispita celuilalt.

Cât timp vom avea milă de alții și vom căuta să-i ajutam pe cei care cad, în aceeași măsură Duhul Sfânt ne va ajuta și nouă și nu ne va lăsa orfani niciodată. 

Sursa: Conștiință spune-mi tu - Monah Proclu Nicau