Dragostea în care cred: meciul veacului
sufletul meu e în trup ca un
boxer în ring.
locuiește și trăiește
acolo
mâncând bătaie și dormind
când e făcut K.O.
arena e plină de draci
care-l aplaudă pe Satan
de fiecare dată când
o mișcare a minții lui îmi trimite
sufletul la podea...
în colțul meu de ring
liniștit și zâmbind cu tot trupul
stă
Iisus....
la fiecare pauză eu vin
tot mai rușinat și mai distrus
la El.
toate loviturile pe care le iau
se transformă în rușine: de-aceea
mi-e mai greu să vin la El decât
să mă ridic de la podea...
când am simțit că-mi pleznește inima
I-am spus:
”Doamne, nu mai pot
să adun atâta rușine peste Numele Tău.
Dă-mă afară și adu-Ți un luptător mai bun
care să aducă slavă Numelui Tău.”
Atunci lumina ochilor Lui mi-a șoptit:
”nu ești încă destul de zdrobit și rușinat
ca să înțelegi
că Eu sunt învingătorul acestui meci!
De câte ori te ridici de la podea și vii la Mine
îl lovești pe Satan în față
cu adevărul:
că Eu sunt deja și pentru totdeauna
învingătorul acestui meci!...
dar încă nu ești destul de zdrobit și rușinat
ca să te poți bucura de victoria Mea
ca de propria ta victorie...
așa că du-te și continuă meciul
până sufletul tău va fi
atât de sfârșit încât
cu ultima suflare se va agăța
de victoria mea
ca de propria lui
viață...
doar atunci
vei câștiga meciul....
acum du-te și luptă......”
............................
sufletul meu e în trup
ca un boxer în ring
și
viața mea e un munte de înfrângeri
care crește și se înalță mereu
purtând în pisc
victoria lui Iisus...
***
Dragostea în care cred: viața mea
viața mea e o târfă de care m-am îndrăgostit
când eram adolescent...
m-a înșelat cu toți oamenii pe care i-am întâlnit
și am urât-o;
dar a trebuit mereu să o iert,
ca să rămân
în viață...
de-o vreme
s-a săturat de lume și umblă ca o nebună
pe la biserici și mănăstiri...
nu sunt un om religios
nu înțeleg nimic din religie
dar trebuie să recunosc
că niciodată n-a fost așa de frumoasă
și n-am iubit-o atât de mult
ca de când mă înșeală
cu Iisus Hristos...
***
Dragostea în care cred: întrebați-o pe maria
despre Iisus întrebați-o pe maria
care în casa teologului a plâns pe picioarele Învățătorului
pentru că scosese din ea șapte draci
”ție îți spun că ești un bețiv și un curvar și
poți să mă înțelegi” mi-a spus
” tu poți înțelege, ticălos nemernic,
porc de poet ce ești, pentru că mereu te uiți lung
pe stradă după plânsul meu
visând
să te îmbeți și să te culci
cu el în fiecare seară...”
....................................
despre Iisus
întrebați-o pe maria
deschide-ți Evanghelia și întrebați-o....
dacă sunteți păcătos
vă va
spune...
***
Dragostea în care cred: spovedania unui fariseu
ar trebui să telefonez în fiecare dimineață
tuturor oamenilor de pe această planetă
și să le cer toată ziua
și toată noaptea
iertare...
ar trebui să trăiesc cerând lumii iertare
pentru ce i-am făcut,
acolo pe Golgota
acolo în întunericul inimii mele,
Mântuitorului ei....
da, trebuie neapărat să fac asta
trebuie neapărat s-o fac
dar
numai după moartea
ipocriziei mele
nu înainte...
doar numai după moartea ucigașului
Mântuitorului lumii
nu înainte...
căci altminteri
ceea ce l-a ucis pe Mântuitorul Iisus
ar ucide acum
și iertarea...
Dragostea în care cred: Marius IordăchiOAIA CEA PIERDUTĂ
Numai datorită iertării sunt în viață. Când uit acest adevăr, când inima pierde gustul iertării, gust pe care îl știe numai căința, păcatul se trezește în mine și mă trântește la pământ. O face cu o putere de neoprit.
Sunt același păcătos de acum 10, 20 sau 30 de ani. Rădăcina tuturor ticăloșiilor mele este intactă, neatinsă, în inima mea. Pomul Căderii e doar emondat, tuns de Biserică, precum copacii din oraș, de Primărie. Sunt un păcătos cu un look ortodox, care acoperă o inimă putredă și viermănoasă. Chiar și când vorbesc despre Dumnezeu, gura mea miroase a mormânt și cuvintele, a moarte...
Eu nu trăiesc în lume, nici într-un oraș al ei, nici într-un apartament: eu locuiesc într-o Iertare, într-o Dragoste plină de iertare, pe care păcatul o străpunge cu fiecare bătaie a inimii mele...
Mă uit în oglindă, și în adâncul ochilor mei văd ochii păcatului, rânjind cu strălucirea lor...
”...căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne,
îngăduiește-mă, și-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia,
milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Dar, ieșind
sluga aceea...”
Știți mai departe pilda, cum cel iertat. nu iartă.... De ce?
Pentru că s-a ridicat din genunchi și a ieșit de la Stăpânul său. Pentru că a ieșit cu inima din iertarea pe care a primit-o. Pentru că astfel s-a întors la sine, la cel care nu știe decât să adune datorii pe care nu le va putea plăti vreodată...
Căința răstignește sinele, îl ține pironit pe crucea Adevărului.
Marius Iordăchioaia! Amintește-ți cine ești! Adu-ți aminte păcatele tale, privește în mocirla din inima ta!
Adu-ți aminte cine ești: și doar așa îți vei aminti, cu adevărat, cine este Hristos....
***
Dragostea în care cred: și ce-ai putea, Doamne, să faci...
pentru bunicii mei viața era
un dar,
pentru copiii mei e
un drept...
în casa bunicilor
bradul de Crăciun nu era scos niciodată
din lăuntrul oamenilor
și viața lor mirosea mereu
a praznic....
acum casele sunt tribunale
și viețile, interminabile procese
unde fiecare își reclamă
dreptul la viață...
și ce-ai putea, Doamne, să faci,
ca să ne împaci?
ce altceva decât
să ne chemi pe toți
la masa unei vieți noi
atât de frumoasă și de bună încât
nimeni n-ar putea crede vreodată
că are
dreptul la ea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu