miercuri, 20 iulie 2011

Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut in vesnicie - "Slava omului incepe cu adevarat de la groapa sa"

 Parintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul in ziua de 19 iulie 2011
Video:



UPDATE:


Articole:
Părintele s-a stins sub ochii măicuţelor care îl îngrijeau. „Nu a spus nimic. S-a stins frumos, s-a mutat la Domnul pe care l-a slujit toată viaţa“, a spus părintele Viorel Daniel Pasmangiu, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Prooroc Moise“ din Techirghiol.

După ce a trecut la cele veşnice, duhovnicul a fost îmbălsămat cu ulei sfinţit, înveşmântat conform ritului monahal, iar Înalt Presfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat o slujbă de pomenire.

Credincioşii se pot duce să-şi ia un ultim rămas bun de la cel care a fost numit patriarhul oamenilor simpli, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Prooroc Moise“, din cadrul mânăstirii „Sfânta Maria“.

Înmormântarea va avea loc joi, la ora 13.00 şi va fi oficiată de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei. „Va fi înhumat în curtea mânăstirii Techirghiol, într-un loc pe care şi l-a ales în urmă cu un an“, a spus părintele Pasmangiu.
Arsenie Papacioc s-a nascut la 15 august 1914, in comuna Perieti, judetul Ialomita. In anul 1949 a primit tunderea in monarhism la Manastirea Antim din Bucuresti, iar in anul 1976 a venit la manastirea de la Techirghiol, unde a ramas pana in ultima clipa de viata.

Parintele Papacioc a trecut prin puscariile comuniste unde a patimit alaturi de Parintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu si altii.

Este autorul mai multor lucrari beletristice, printre care 'Convorbiri duhovnicesti', 'Ne vorbeste Parintele Arsenie' si 'Vesnicia ascunsa intr-o clipa'. Purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului, parintele Alin Boc, a declarat, pentru Agerpres, ca medicii de pe ambulanta chemata la manastire nu au mai putut sa faca nimic pentru salvarea acestuia.

Cel care i-a îndemnat de multe ori pe credincioşii care veneau în număr mare la mănăstirea unde se nevoia să ducă o viaţă duhovnicească de echilibru şi rugăciune a plecat departe să se roage pentru noi, oamenii. Nimeni nu moare cu adevărat dacă trăieşte în inimile celor pe care i-a lăsat în urmă, iar părintele Papacioc va trăi în sufletele noastre mereu.

Binecuvânta în chilia Sfinţiei Sale şi era atât de zâmbitor, încât părea că sufletul lui lumina de dincolo de gând. La uşa chiliei sale întotdeauna erau oameni, fiecare cu problemele şi greutăţile sale. Unii veneau doar pentru acea bincuvântare plină de har a părintelui. El voia să-i primească pe toţi, deşi nu avea voie să se obosească. Măicuţa care-i purta de grijă era mereu necăjită că nu poate să-l convingă să stea atât de mult de vorbă. Dar Părintele îi binecuvânta pe toţi din uşă, iar oamenii erau atât de bucuroşi că îl văd, încât sufletele lor pluteau până acasă aidoma romanului că­ru­ia Hristos i-a vin­decat sluga înainte ca el să-şi aşeze piciorul pe pragul casei.

Ne în­zestrează Dum­nezeu, ne îm­bo­gă­ţeşte. Dar nu se angajează omul la o cre­din­ţă tră­i­toa­re. Ve­deţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vor­beşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumne­ze­ieşti. Deci, nu un Dum­nezeu in­ven­­tat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta. În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te sme­reşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor”, spunea părintele Papacioc. Cuvinte de foc ce sunt vii de acum în sufletele noastre.

Părintele nu avea greutate; mâna sa pusă pe umărul tău era ca o atingere tămăduitoare. „Vreau să vă îndemn să vă ţineţi inima fără de glumire lângă Domnul şi Dumnezeul nostru. Vă înţeleg din toată inima dacă v-aţi împărţit uneori privirile, vrând-nevrând, spre lume, dar nu vă stingeţi dragostea şi nici nu lăsaţi darul ce vi l-a dat Hristos înstrăinat. Mă gândesc la câte se pot face numai într-o zi pentru mântuirea noastră. Am văzut lucruri de taină care ar înspăimânta lumea dacă ar fi cu putinţă să se poată vedea şi cu ochii trupeşti. Dumnezeu mare şi atotputernic, Maica Lui cea mare şi preacurată cu toţi îngerii de pretutindenea şi de lângă noi se uită către inimile noastre şi ni le poftesc cu râvnă şi gelozie. Şi eu, cu nevrednicie, aici, doresc să-mi arăt dragostea, căci acestea sunt iubirile mele”, scria Părintele Papacioc în „Scrisorile către fiii săi duhovniceşti”. La mormântul său din curtea mănăstirii, pe care n-a părăsit-o din 1976, suntem si­guri că pelerinajul început în acest iulie fierbinte va continua mult timp de acum încolo.

Cateva cuvinte de invatatura, despre moarte, spuse de Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc

 Asadar slava omului incepe cu adevarat de la groapa sa. Moartea este ziua de nastere a vesniciei tale. Moartea, prin ea insasi, este o pedeapsa de care nu va scapa nimeni, dar dincolo este fericirea care, de asemenea, nimeni nu stei cat este de mare. Pe cei pe care nu ii poate sfatui nimeni, moartea, zic, ii convinge pe toti. Pe toti pe care toata lumea ii slaveste, moartea ii alunga din lume. Moartea aduna la un loc maririle, desertaciunile, toata cruzimea si ambitia omului si arunca pe ele o lopata de pamant.
***
Nu tineti la faptul ca cutare a murit fara lumanare. Lumanarea nici nu ajuta, nici nu acuza, dar ea are o semnificatie: implineste conceptia crestina, jertfa. Ca sa lumineze lumanarea se jertfesc ceara si fitilul.
Deci, ideea de jertfa, candela si lumanrea, ne da sa intelegem ca nu se poate fara jertfa pentru ca, vrem nu vrem, noi trebuie sa terminam pe Cruce, crucea fiind cel mai laudat lucru al pamantului. Trebuie sa jertfim cu orice chip. De aceea, cuivia care m-a rugat sa-i scriu ceva pe carte, i-am scris: nu de moarte sa te temi, ci de Inviere. Pentru ca, in ce fel astepti Invierea daca te temi de Cruce?
***
Mergand spre Manastirea Cheia si la Valeni am ajuns in fata unei sageti ce indica casa (muzeu) a lui Nicolae Iorga. Am intrat acolo si la indemana era cartea de aur unde am scris cuvintele astea: "ai facut la moarte mai mult decat ai facut in viata". Moartea are ultimul cuvant, este reprezentativa pentru fiecare dintre noi. Atunci in cateva clipe, veti vedea si trai valoarea integrala a Sfintei Scripturi si importanta timpului vietii.
***
Mortea nu cruta nici o secunda. Cand a venit, a venit. Indiferent cine esti. Si te duce, unde te duce? Sigur te duce la faptele tale. Nu te duci cu cele cunoscute, cu ce stii, te duci cu faptele tale.
***
Lacrimile si intristarile nu dau nici un folos mortilor, nici nu pot sa-i intoarca din viata cea vesnica, nici sa-i scoata din gropi. Pentru aceasta au dat lege dumnezeiestii Apostoli, sa nu ne pierdem mintea plangand pe morti, ci sa-i pomenim la infricosatele Taine si sa facem milostenie in numele lor.
Firea este aducatoare de lacrimi, dar credinta opreste izvorul lacrimilor. Nu a murit fratele nostru, ci doarme. Moartea adevarata este moartea sufletului. Se inchide mormantul pentru trupul lui, dar se deschide cerul pentru sufletul lui.
Ce este fericirea pe pamant? Aceasta intrebare framanta fara incetare mintile si inimile tuturor. Sa nu mergem la invatatii lumii sa ne dea raspuns, ci sa privim la acest cosciug unde doarme un trup omenesc, ca el ne va da raspunsul cel mai grozav. Sa se inteleaga, ca fericirea omeneasca nu este mai mult decat o pasare fara astampar. Astazi pe o creanga maine pe alta. Azi bucurie si maine durere. Dar o durere mare poate aduce si o liniste mare. Pentru cele bune, Dumnezeu le randuieste uneori pe cele potrivnice. Chiar si prin cele fara de nadejde, Dumnezeu poate face lucruri bune.
Invatati de la moarte ca ea nu cruta nimic, ea nu amana nimic. Nu se uita ca ai sot, copii dragalasi - te ia de langa ei si te duce; daca viata ti-a fost buna te duce la fericire, iar daca nu, te duce in lumea suferintelor celor mai amare.
Inaintea mortii vin diavolii sa te chinuie, daca esti neindreptat, sa nu te piarda din mana, stiind ca putina vreme mai este.
Asa cum se spune: "ca s-a pogorat diavolul la voi, avand manie mare, stiind ca putina vreme are". (Apoc. 12,12)
Diavolii vor zice: "Noi suntem faptele tale iar noi nu te vom parasi. Noi te vom insoti in celalata viata si ne vom infatisa cu tine inaintea vesnicului Judecator".
Cine a auzit bulgarii de pamant cazand cu rezonanta peste sicriul din groapa si mai sta nepasator?! Nu te gandesti ca te vor manca pamantul si viermii?
Sfarsitul vine, vine sfarsitul!
Iti vine randul, oricine ai fi, omule al pamantului!
Sa ne rugam lui Dumnezeu ca si noi sa inchidem ochii pentru lumea aceasta, din iubire pentru lumea cea fagaduita de Imparatul Imaparatilor, Hristos Domnul. Amin.
Iata deci... nu putem gandi decat la moarte. Fericiti toti cei care mor luptand pentru iubirea crestina-singura eliberare!
(Extrase din cartea Vesnicia ascunsa intr-o clipa, Arhim. Arsenie Papacioc, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2004)

2 comentarii:

  1. Parintele Arsenie - omul care si-a castigat vesnicia invatand sa se bucure plangand.

    Simona

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezu Pentru Rugaciunile Sfantului Preacuvios Arsenie Papacioc miluieste-ma pe mine pacatosul!

    RăspundețiȘtergere