luni, 2 noiembrie 2015

Cuvinte spre luare-aminte in urma tragediei Colective





Evenimentul din 30 octombrie 2015 la clubul "Colectiv"  si urmarile sale




Ambasadorul SUA la Colectiv: "Sunt foarte, foarte intristat de tragedia petrecuta aici, vineri noapte. Dupa cum stiti, din nefericire, un eveniment oribil, asemanator, a avut loc in SUA, in urma cu 12 ani. In SUA au murit mai mult de 100 de persoane, dar  circumstantele similare sunt infricosatoare. Suntem indurerat ca atat de multi tineri romani au venit vineri seara aici. Eu si sotia mea ne exprimam condoleante pentru familiile, rudele, prietenii si cunostintele celor care si-au pierdut viata vineri seara aici. "



 Evanghelia din duminica a 22-a dupa Rusalii

citita in ziua de 1 noiembrie 2015

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. (Luca 16, 19-31)

IPS Teofan: "Durerea creștinului pentru aproapele sau



Exista asa-numita milostenie sufleteasca, si anume sa pui la suflet durerea celui sarac, durerea celui care se afla in durere. Si daca ne intrebam, noi, cei care ne aflam aici de fata: am resimtit noi durere adanca, care sa ne fi stors lacrimi, care sa ne fi pus genunchii la pamant, care sa ne fi indemnat sa postim in momentul, in care, zilele trecute, am aflat de tragedia despre care vorbete toata lumea? Cred ca este un examen pe care il putem da fiecare in fata constiintei proprii si in fata lui Dumnezeu. Am incercat noi sa ne punem in pielea acelor mame, acelor tati si sa ne oprim putin din mersul nostru? Sau, poate, am aflat, ne-am uimit, am facut o cruce, si am continuat sa ne bem cafeaua, sa privim filmul, sau sa ne ocupam de cele ale noastre. Daca am facut-o sa fie Dumnezeu binecuvantat pentru aceasta! Daca nu am facut-o, sa luam amintim ca numele de crestini vine de la Hristos, iar Hristos este Cel care a luat asupra Sa intreaga durere a neamului omenesc. Iar daca noi nu am resimtit durere in inima noastra pentru ceea ce am aflat sau pentru altele care le aflam - caci acum informatia circula atat de mult si patrunde in fiecare casa-, sa luam aminte ca purtam un nume pe care nu ar trebui sa-l purtam.
Mitropolitul Banatului, ÎPS, Ioan Selejan, a anunţat că bisericile şi mănăstirile din Vestul ţării vor avea duminică slujbe speciale în cadrul cărora credincioşii sunt chemaţi să se roage pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti, dar şi pentru familiile acestora. Totodată, mitropolitul a făcut un apel la tineri pentru a fi mai prudenţi în alegerea locurilor în care îşi petrec timpul liber.
Văzând cele petrecute la Bucureşti, suntem alături de familiile tinerilor, dar vrem să fim şi alături de sufletele acestor tineri. În toate bisericile şi mănăstirile noastre, duminică, vor fi pomeniţi aceşti tineri care au ars ca nişte torţe vii în acel club şi ne vom ruga ca Dumnezeu să îi ajute să treacă marele obstacol din viaţa lor, pe cei care sunt în acest moment în grea suferinţă. Dumnezeu să le dea sănătate şi să pună el degetul binecuvântării Sale peste degetele lor şi să le dea şansa unei noi naşteri în viaţa lor, să fie redaţi familiilor care îi iubesc şi care îi plâng pe la uşile spitalelor în acest moment”, a declarat ÎPS Ioan Selejan pentru „Adevărul”.
Mitropolitul Banatului a făcut, în acelaşi timp, un apel la tineri în cărora le-a cerut să fie „mai prudenţi şi să îşi găsească alte moduri de a-şi petrece timpul liber, nu numai în asemenea cluburi pentru că sunt atâtea şi atâtea posibilităţi de petrecere a timpului liber.[...]
Pentru că tragedia de la clubul bucureştean Colectiv, petrecută în noaptea de Halloween a stârnit în mediul online o discuţie aprinsă legată de dimensiunea spirituală a evenimentului în care 27 de persoane şi-au pierdut viaţa, mitropolirul Banatului a spus că nimeni nu este în măsură să-i judece pe tinerii care au căzut victime ale incendiului.
Nouă nu ne este dat a-i judeca pe acei tineri. Pe noi, cei care suntem părinţii lor, ar trebui să ne judecăm pentru a vedea dacă am făcut tot ce este posibil pentru ca ei să nu îşi petreacă timpul într-o asemenea locaţie. Se spune că trupa aceea, care îşi lansa albumul avea una din melodii "Ziua în care voi muri". Nu putem vorbi de nişte tineri care nu credeau în Dumnezeu. Erau oameni care aveau dimensiunea morţii şi a vieţii de dincolo, dar cred că dincolo de elementele acestea materiale şi arhitectonice în care s-a petrecut tragedia, se vede şi efectul sărbătorilor acestea, care nu sunt în tradiţia noastră românească. Nu cred că la Sărbătorile noastre de Crăciun, de Paşte de Sfânta Marie se întâmplă asemenea lucruri. Eu cred că trebuie să le arătăm tinerilor ce să aleagă, din ce flori să culeagă polenul acesta al veşniciei. Eu nu îi învinuiesc pe ei, ci mă învinuiesc pe mine pentru că eu sunt acela care nu i-am luat întodeauna de mână să îi duc pe calea Raiului”,  
a mai declarat ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.[...]

Parintele Cezar Axinte - Predica la "Bogatul nemilostiv si saracul Lazar


A avut loc o tragedie.
Zeci de morţi, undeva spre 200 de răniţi.
Cumplit!
Unii socotesc a fi momentul potrivit să pretindă că Dumnezeu ar fi lovit victimele. Alţii socotesc a fi momentul potrivit să dea în Dumnezeu că nu a ţinut locul oamenilor care răspundeau de siguranţa spectacolului. Alţii că e momentul potrivit să dea vina pe BOR pentru că cei care conduc ţara desfiinţează spitale, alungă medicii şi asistentele din ţară - şi nu doar pe ei! - şi, într-un cuvânt, îşi bat joc de ţara şi poporul de care ar trebui să aibă grijă. Desigur, alţii socotesc a fi momentul potrivit să câştige ceva capital electoral. 
În vremea aceasta, oamenii adevăraţi încearcă să ajute.
Îngrijind victimele, strângând ajutoare pentru ele, rugându-se pentru ele şi pentru rudele lor, având inima alături de acestea. 
Respectul faţă de durere înseamnă omenie.
Lipsa de respect faţă de durere înseamnă neomenie. 
Să ne cercetăm purtarea şi să vedem unde ne-am aşezat şi ne aşezăm.
Dumnezeu să aibă milă de noi toţi, vii şi adormiţi, răniţi în incendiu sau răniţi de răutate!
Şi să ne dea puterea să învăţăm să fim împreună.
Măcar în durere, deşi ar trebui să fim împreună în toate.
De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.
Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.

Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine. 
Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa. 
Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității? 
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.
 "Eu nu vreau să intervin, dar această tragedie m-a făcut şi pe mine să mă uit la tv şi să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gîndesc: suferinţa părinţilor care îşi îngroapă copiii. Mi se ridică părul şi mă cutremur tot. Să fie învăţare de minte la educaţie, că am şi eu fete şi să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată.
Am văzut nişte filmări de la acele aşa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul şi făceau mişcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar aţi văzut că atunci cînd dansau, ţineau degetele lui satan? E semnul lui, încornorarea. Copiii, săracii, nu conştientizau, ci doar conducătorii.
Fetele mele îmi spun tot timpul unde sunt, eu nu le las seara sau noaptea afară. Eu trebuie să ştiu tot timpul unde sînt. Eu nu vreau ca fetele mele să fie atrase în altă religie. Trebuie ca părinţii să tragă concluzii din această tragedie: trebuie să ştie unde sînt copiii lor tot timpul.
Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut să distrugă tineretul, să acapareze suflete prin mişcări demonice. Asta fac cluburile alea. Să mă ierte toată lumea, dar ăsta e adevărul, îmi vine să plang. Ăla nu era un spectacol curat, nu era lumină, ci întuneric acolo. Îmi vine să urlu! Cum să lăsăm 400 de copii să se ducă într-o mişcare satanică? E semn de la Dumnezeu să învăţăm din asta.
De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alţii care au vrut suflete acolo. Vinovaţi sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca sa îi înveţe minte. Nu au vrut bani, au omorât suflete, să mă ierte Dumnezeu.
[...] Indiferent cît crezi sau nu în „puterile întunericului”, cîrdășia cu demonicul sau numai simplul joc de-a demonismul, cu binecunoscutele ingrediente horror ale păgînismului și magiei, se arată nu o dată a nu rămîne fără urmări. Sfidarea Binelui și provocarea Răului reprezintă un „stil de viață” asupra căruia s-ar cuveni un plus de meditație, pornind de la concretul tragic, iar nu de la supozițiile abstracte. Căci, c-o luăm real sau simbolic, cu dracul nu e de glumit...
Nu se poate să semeni vânt fără să culegi furtună. Asta face Halloweenul, în mod organizat, cu stipendii de la Ministerul Educației (și alte foruri guvernamentale), neamendat de ong-urile pentru drepturile omului, de peste 20 de ani, promovând cu mână liberă satanismul, în timp ce orele de religie sunt acuzate de ”îndoctrinare”. 
Asta repetă și muzica heavy metall românească, o clonă lipsită de inspirație după originalul occidental. Satanism second-hand, dar la fel de nociv ca originalul. Ascultați hârșâitul visceral de vibrații de joasă frecvență (deloc original) al  formației „Goodbye to Gravity”, care își lansa noul album în clubul „Colectiv” în seara declanșării incendiului din 30 octombrie, ca să vă convingeți: The Day We Die. Contemplați-i și posterul kitchos cu dragoni ieșiti dintr-un costum de extraterestru în flăcări, pe care mi-e silă să îl postez aici.  
Priviți-i și logo-ul banal, cu craniul flancat lateral de două ”fulgere” (preluate din sigla celebrei formații ACDC), sugerând (printr-o parafrază iconică, pe care designerul logotipului mai mult ca sigur că o ignoră) și sursa de inspirație a formației, care nu e defel cea cerească.
Uneori, lucrurile pe care le spunem se împlinesc. Dacă invoci în mod prea repetat o stafie, s-ar putea ca aceasta să vină... măcar așa, de plictiseală sau din politețe, că nu-i frumos să te lași așteptat. Cum de nu înțeleg atâta lucru sărmanii sataniști (dintre care unii nici nu se consideră ca atare)? N-au și ei olecuță de logică?!
De câtă vreme așteaptă, de fapt, tinerii halloween-iști, heavy-metall-iști și alți frecventatori ai horror-ului de franciză (artistică sau comercială din muzică, cinema, poezie, de pe bascheți, tricouri, eșarfe, ghiozdane școlare etc), o noapte ca cea de la „Colectiv”, pe care au invocat-o ei înșiși, prin cultul morții viscerale profanizate și profanate?! Sau credeau c-or s-o vadă doar la cinema, din puful fotoliului? Au uitat promisiunea micuței zâne: ”The dreams come true”? 
Martorii oculari supraviețuitori ai coșmarului de la „Colectiv” vorbesc de scene de film horror, cu oameni în flăcări, desfășurate pe viu în fața lor, iar jurnaliștilor li se zbârlește pielea la constatarea împlinirii ”profețiilor” din versurile trupei metalliste, din chat-urile membrilor acesteia, ori, mai mult, din cronica multiseculară a funestei sărbători, care anul acesta se zice că s-ar împlini un număr antihristic de aniversări.
Țara este în doliu: moartea și dezastrul și-au arătat fața mai aproape de noi ca niciodată. Aprindem lumânări, plângem, ne rugăm pentru sufletele viilor și ale morților, păstrăm secunde de reculegere. Dar câți dintre noi au curajul să se întrebe: ”Ce învățăm din toate acestea?” Căci moartea este nu numai trecere, ci și element de limbaj. Ce ne învață această întâmplare a morții și a suferinței, petrecută într-un club cu aspect de cavou (nimic original nici în asta), la lansarea unui disc despre moarte, într-o noapte cu semnificație morbidă? Să securizăm mai bine cluburile împotriva incendiilor?!... Cred că dovlecii cu lumânări aprinse în ei vor râde în hohote... Ori se cade să ”securizăm” sufletele tinerilor cu știința autocunoașterii protectoare și cu știința cunoașterii lui Dumnezeu (uzurpată, prin satanism, de pseudoștiința Îngerului căderii) și să amendăm odată loazele din învățământ și din alte instituții care permit și promovează orgiile morții, ambalate cochet în pudră și zahăr vanilat?

In toata discutia asta am zice sa nu se uite faptul ca nu doar niste tineri oarecare, ci chiar membrii de formatii rock, cum este cazul lui Adrian Rugina, nu au murit asa, simplu, ca au luat foc, ci au murit pentru ca, dupa ce au scapat din incendiu, s-au intors sa salveze vieti. Au murit pentru altii. Si, cu siguranta, au vazut despre ce e vorba, caci nu se puteau intoarce decat daca treceau pe langa mormanul de cadavre de la usa, si nu puteau sa nu vada flacarile, fumul, moartea. Si-au asumat acest risc evanghelic, ca stiau sau nu Evanghelia. Acesta este un fapt. Acesta este un fapt, pe care trebuie sa-l constientizam, fara maniera emotionala in care se discuta in mass-media, fara superficialitatea cu care discutam despre satanismele rockerilor morti vineri. Un fapt care nu transforma victimele sau, cu atat mai putin, tagma rockerilor in eroi, in mod automat, ci care ne arata odata in plus, cat de greu e sa faci judecati …colective cu privire la oameni concreti, in ciuda stilului lor de viata.
UPDATE 3 noiembrie:

da noi suntem de vină

 de Marius Iordachioaia

da noi suntem de vină
da noi creștinii călduți

din pricina cărora oamenii
Îl scuipă pe Hristos afară
din viețile lor.....

frați scumpi ai mei
cum să creadă în dumnezeirea Lui
cei care ne ascultă și ne privesc?

cum să creadă în Împărăția cerească
privind la noi cei atât de
lumești?

da noi suntem de vină
noi creștinii fricoși
care
refuzând să ardă pentru Hristos
îi lasă pe ceilalți
în întuneric...

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XXVII-a Consfătuire Panortodoxă a Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe şi ai Sfintelor Eparhii privind ereziile şi para-religiile, cu tema Fețe ale ocultismului contemporan, Corint, Grecia, 2-4 noiembrie 2015:

[...] Astfel de conferinţe interortodoxe sunt necesare în contextul lumii contemporane, deoarece într-o societate a contrastelor puternice, a dezbinărilor profunde, a relativismului individualist, valorile spiritualităţii creştine sunt tot mai contestate sau ignorate, fapt care cheamă Biserica la un nou mod de pastoraţie. Acţiunea misionar-pastorală a Bisericii trebuie să fie una vie, dinamică, relevantă pentru omul zilelor noastre, spre a putea contracara influenţele negative ale curentelor oculte contemporane, acestea fiind semne certe ale crizei spirituale a modernităţii, nu soluţii ale acesteia.
Orientarea ideologică a societăţii capitaliste secularizate încearcă să se impună tot mai mult în conştiinţa fiecărei persoane promovând o nouă concepţie individualist-materialistă despre lume şi viaţă, care pune sub semnul întrebării valorile tradiţionale creştine, refuzând orice formă de religie instituţionalizată în favoarea unei spiritualități individualiste, a eului autosuficient.

În acest imens vid de viaţă spirituală profundă al societății postmoderne, cauzat de secularism, oferta ocultistă şi cea a practicilor orientale devine deosebit de tentantă pentru omul contemporan. Acestuia i se propun orientări diverse pornind de la astrologie până la satanism, de la reactualizarea vechilor tehnici și metode de mantică chineză până la forme agresive noi de mistică hindusă şi budistă, adică o serie de metode spirituale de „întoarcerea spre interior”, pentru retragerea în propriul sine, pentru regăsirea eului propriu, pentru „schimbarea sistemului” actual de valori prin schimbarea conștiinței individului.

Lozinca tot mai folosită de noile psihologii, cu pretins caracter terapeutic, şi anume „reîntoarcerea spre sine” sau „realizarea sinelui”, conduce, din nefericire, la acceptarea experiențelor oculte. Astfel, psihologia a ajuns să fie asociată unor tehnici şi practici oculte orientale, iar magia şi vrăjitoria au ajuns să fie nu doar teme de discuţii academice, ci chiar să fie promovate în mass-media ca fiind soluţii imediate pentru problemele omului contemporan. În realitate, aceste soluţii ocultiste, sincretiste şi confuze, amplifică şi mai mult criza spirituală, nu o rezolvă.

Într-o astfel de situaţie şi un astfel de context, Biserica Ortodoxă, care este „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15), trebuie să intensifice misiunea ei pastorală şi socială, prin rugăciune şi acţiune, prin informarea şi ajutorarea membrilor ei, pentru a deveni apărători şi trăitori ai credinţei ortodoxe. Într-o societate secularizată în care ofertele unor pseudo-spiritualităţi sunt atât de numeroase şi incitante, Biserica trebuie să fie dinamică şi practică, prin intensificarea vieţii liturgice şi a activităţilor pastorale şi filantropice. Acest fapt este posibil dacă Biserica va comunica mai intens lumina Evangheliei lui Hristos într-un mod adecvat omului de azi care suferă spiritual pentru că a redus orizontul vieţii la existenţa terestră, materială, lipsită de transcendenţă.

Ne rugăm sfinţilor apărători ai dreptei credinţe, şi în mod special Sfântului Pavel, Apostolului neamurilor, întemeietorul Bisericii Corintenilor, să lumineze pe toţi participanţii la lucrările acestei consfătuiri interortodoxe ca să ajungă la concluzii folositoare Bisericii lui Hristos în activitatea ei pastorală şi misionară de astăzi.

Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos, Domnul nostru,

† DANIEL Patriarhul României
[...]„Ar trebui să reacționăm duhovnicește și să nu căutăm neapărat vină la alții. Nu neapărat identificându-i pe ei vom rezolva acum problema, ci, gândindu-ne noi toți cum putem mări frățietatea și solidaritatea dintre noi, pentru că toată națiunea e oarecum bolnavă și trebuie să se tămăduiască. Sigur că trebuie multe făcute și fiecare cu responsabilitatea lui, dar din punct de vedere spiritual, toți trebuie să gândim altfel și câte o dramă mare ca aceasta ar trebui să ne trezească și nu pentru moment, ci pentru viitor, ca să ne determine să reacționăm ca atare”. 
Nu cred ca este ierarh sau preot în această țară, sau de oriunde, care să nu fi fost mișcat de ceea ce s-a întâmplat la “Pionierul”. Preoții - și eu – avem familii, copii și am privit la televizor cu multă emoție și părere de rău tragedia de la “Colectiv.”

Și totuși Andreea Esca a început știrile cu o mică răutate întrebând reporterul de pe teren; “unde sunt preoții ? ... ai văzut vreun preot pe acolo ? Ca să nu fim ipocriți, dacă doamna Andreea Esca este atât de preocupată de importanța misiunii preoților o întreb și eu respectuos; “când și-a împărtășit copilul ultima data ?

[...]Am văzut la TV în această zi o doamnă care chema Patriarhul “să vină să facă slujbă! Eu nu merg la biserică – spunea – dar să bată clopotele, de ce nu bat clopotele? Aveam impresia că cineva încerca să acuze Biserica de ce se întâmpla acolo.[...]





[...] A da dovada de compasiune, empatie si a simti indignare fata de aceasta tragedie este un semn care face diferenta intre omenie si neomenie. Asa cum in mod apasat au aratat episcopii nostri, cine nu a simtit durere fata de cei morti in incendiu, fata de dramele suferite de atatia oameni, nu se poate numi crestin. Cine nu a simtit pana la lacrimi dimensiunea adanca a acestui carnagiu, profunzimile sale care merg pana in maduva istoriei noastre recente, fara sa aiba nevoie, pentru asta, de impulsuri mediatice, se afla intr-un impas duhovnicesc.

Sa nu ne inselam, insa. Emotiile noastre, chiar daca spontane la origine, sunt canalizate, formatate, controlate. Am mai aratat si in alta parte acest aspect, insa in articolul de fata vom atinge un aspect mai putin evident: cum anume sunt canalizate emotiile colective in raport cu victimele.

Romania nu duce lipsa de tragedii colective. Maniera in care mass-media si curentele de opinie de pe Facebook se raporteaza la victimele acestor tragedii este, insa, deloc neutra, ci depinde, pe de o parte, de prejudecatile celor care se afla in acest sistem, iar, pe de alta parte, de interese de agenda.

Combinatia de prejudecati si interese determina selectivitatea cu care sunt prezentate aspectele tragice ale evenimentelor, descrierile dramatice ale suferintelor victimelor, gradul de empatie cu acestea si, de asemenea, gradul in care sunt transformate in modele. Acest construct mediatico-internautic devine, ulterior, un adevarat mecanism de corectitudine emotionala: dictand ce anume e corect sa simti fata de eveniment, victime si fata de cine si cum sa te revolti.

Astfel, complexul mediatico-internautic, prin masurile diferite cu care se raporteaza la aceste tragedii, imparte victimele in victime ce merita toata atentia, compasiunea si pentru care e justificata orice fel de revolta, si victime care sunt ignorate, trecute cu vederea, eventual chiar demne de un fel de dispret condescendent. Unele victime merita, altele nu merita. In functie de aceste merite impartite de complexul amintit, se cumuleaza diferitele pozitionari si luari de atitudine ale actorilor publici sau, mai ales pe Facebook, ale celor mai putin publici. De asemenea, se opereaza extrapolari si unele aspecte ce tin de stilul de viata al victimelor sunt aureolate, pe cand in cazul celor care nu merita, sunt absente sau devalorizate.

Repetam, ca sa fie clar si sa nu existe pretexte de rastalmacire: nu despre calitatea in sine a victimelor discutam aici, ci despre constructul publico-mediatic al acestora. Suntem datori, fata de morti, cu toata durerea si compasiunea noastra. Suntem datori, insa, fata de noi insine, cu constientizarea unor mecanisme de formatare a spatiului public chiar si in dimensiuni atat de sensibile cum sunt cele emotionale legate de astfel de tragedii.

Accidentul din Muntenegru, accidentul aviatic din Muntii Apuseni, accidentul din Maternitatea Giulesti, nenumarate alte accidente de autocar cu romani plecati la munca in Europa de Vest, dar si mortii ocazionali ai pelerinajelor, ai randurilor de asteptare pentru cinstirea moastelor vreunui sfant – sunt episoade care au ramas, inca, in memoria colectiva sau care au o anume sinistra recurenta.

[...] In majoritatea acestor cazuri, victimele sunt prezentate “pausal”, la gramada, indistinct. Vietile lor nu merita atentia noastra, alegerile lor, stilul lor de viata nu este aureoleat de vreo virtute demna de a fi clamata public. La Muntenegru era vorba despre pensionari si profesori, categorii sociale putin interesante. Trista realitate a unor oameni care preferau trasee de vacanta low-cost, expunandu-se, inevitabil, riscurilor, nu a trezit prea mare interes. Destinele individuale afectate de accident, povestile de viata implicate – interes zero. Cu atat mai mult acest lucru este valabil cand vine vorba despre zecile de raniti, unii foarte grav, ai accidentelor repetate in care sunt implicate autocarele cu romani plecati la munca de jos in Europa de Vest. Destine neglijabile, empatie zero, compasiune ioc. Vieti de prisos, ai putea spune, singurul interes starnit mediatic fiind cel legat de rating (sa se vada sange, “fiare contorsionate”). Nicio reflectie cu privire la precaritatea noastra sociala, cu privire la cauzele mai profunde ale acestor tragedii.

[...] Ce sa mai spunem despre copii cu sindrom Down sau copii avortati? Acestia, neavand nici macar putinta de a plange si de a se face auziti, sunt complet absenti de pe lista victimelor care merita. Ei, de fapt, nici nu exista ca victime in mentalul colectiv! Nu foarte departe de statutul lor sunt copiii pierduti ai familiilor risipite la munca in strainatate, despre ale caror sinucideri aflam periodic din stiri seci si lipsite de empatie si interes fata de vietile si dramele lor.

In schimb, victimele care fac parte din Romania “valoroasa” sunt individualizate, destinele lor prezentate pe larg, evenimentele si suferintele prin care trec afisate, generos, cu un dramatism intens. Avem in minte identitatile clare ale celor implicati in accidentul aviatic din Muntii Apuseni. Unii dintre ei, eroizati. De asemenea, actiunea desfasurata, valorizata si aureolata la maximum. Ca si cei din clubul Colectiv, faceau parte din “clasa de mijloc”, aveau ocupatii demne de laudat din punctul de vedere al complexului (desi cu enorme implicatii subterane ce mascau interese meschine, practici neetice). Emotia publica, solicitata la maximum fata de aceste victime pe care complexul ni le indica drept meritand intreaga noastra capacitate empatica, trebuia canalizata intr-o anume directie si numai in aceea: nimeni nu trebuia sa indrazneasca sa puna la indoiala actiunea la care participau, nimeni nu avea voie sa ridice intrebari cu privire la rostul acelui traseu. Astfel, dintr-o actiune cu multe necunoscute, transplantul de organe, organizat in conditii absolut precare, cu costuri minime, in conditii de siguranta derizorii, pentru un mai mare profit, a devenit o actiune eroica, altruista. Iar cine avea o opinie contrara, risca sa se puna in contra emotiei publice corecte.

Mutatis mutandis, capacitatea noastra de empatie, de identificare este solicitata la maximum nu doar fata de persoanele concrete ucise si ranite in clubul Colectiv, ci fata de reprezentarea lor mediatica. Probabil si din cauza dimensiunii tragediei, dar, in mod evident, si din cauza prejudecatilor si unor meschine interese de agenda, nu suntem solicitati doar sa empatizam din toate puterile cu victimele, lucru de inteles, ci suntem somati sa ne revoltam furibund impotriva Bisericii si sa imbratisam fara rezerve inclusiv stilul lor de viata eroizat si angelizat. Daca nu iti declari admiratia (nu doar intelegerea!) fata de muzica rock, fata de stilul “urban” si alternativ al acestor tineri, daca nu vezi in practica clubbingului hard core o virtute publica, un model de viata laudabil, atunci esti ars la stalpul infamiei pentru ca ai fi “hater”, “habotnic” sau “manelist”. Exista o clara intentie in crearea unei hagiografii a acestor reprezentari mediatice a tinerilor din clasa de mijloc, din generatia laudata a celor de aproximativ 30 de ani (“frumosi”, “liberi”, “informati”), aflati in inima consumerista a Romaniei elitiste a centrului vechi. Unii dintre ei au fost intr-adevar eroi, insa nimeni nu spune ca e vorba despre resorturile umanitatii noastre profunde, care, uneori, se manifesta chiar si in ciuda stilului de viata adoptat, ci, neaparat, acest eroism trebuie pus pe seama unui anume stil de viata si unor anume valori. Se face un contrast fata de romanii obisnuiti si demni de dispret, o masa amorfa care, si pentru ca nu merge in cluburi si nu asculta rock, nu merita atentie si nici nu e capabila sa nasca eroi. Unii, chiar si preoti fiind, au ajuns la un asemenea oportunism emotional incat exacerbeaza aceasta dubla masura a reprezentarii victimelor, “sanctificand”, astfel, pornirea colectiva de a imparti mortii in victime care merita si victime neglijabile. Astfel, se ajunge la un fel de inversiune totala a semnificatiei tragediei: Romania esuata in capitalismul de consum care a ajuns sa-si omoare tinerii a devenit Romania frumoasa si libera care a nascut martiri ai unei noi lumi.

Daca lucrurile ar fi ramas doar la acest nivel, tot ar fi fost bine. Insa corectitudinea emotionala se transforma, deja, din manipulare josnica a afectelor oamenilor, in tiranie necrutatoare. Esti supus unui baraj mediatic sau unui adevarat linsaj daca spui ceva critic despre Halloween si daca ai pareri critice despre rock (nu mai conteaza ca multi marturisitori ai metalelor grele nu au nicio treaba cu genul, spre deosebire de unii critici ai stilului, cum ar fi chiar pr. Savatie, care stiu din proprie experienta ce si cum), daca indraznesti sa pui la indoiala noima trairii colective din cluburi. Ba, dimpotriva, tocmai am aflat, de la fostul presedinte, ca cluburile sunt neaparat necesare pentru tineri si chiar trebuie credite de stat pentru asigurarea lor. Pentru scoli si spitale, nu. Un fel de vrem cluburi, nu catedrale!

Tirania dicteaza, de asemenea, si declanseaza o competitie intre cine se arata mai evlavios, mai rugator si mai cinstitor al mortilor din Colectiv. O competitie absolut indecenta, obscena, care duce, pe de o parte, la parade emotionale oportuniste, valorizate din plin de cei care detin autoritatea morala a natiei (complexul mediatico-internautic), si la arderea pe rug a ereticilor care, din lipsa de PR profesionist, sunt vinovatii de serviciu. Astfel, seful confesiunii catolice nu a ratat momentul de a face o frumoasa parada in ochii intregi lumi de smerenie si empatie, interpretata cu atentie astfel incat sa aiba timp toti operatorii sa “dea pe post”. In schimb, presedintele conservator al Poloniei catolice s-a strecurat discret, ocolind atentia mediatica, dovada ca se poate. In schimb, tot ce a facut Biserica, pentru ca nu a fost facut in conditiile dictate de tirania emotionala TV, a fost terfelit si devalorizat, degradat. Nu a contat faptul ca, de la bun inceput, au existat apeluri, s-a mobilizat lumea ortodoxa la rugaciuni (e drept, nu in fata camerelor TV, ci la liturghia “neinteresanta”, irelevanta, nemeritorie, de duminica) si la fapte de ajutor.

In ravna lor de a demonstra cu orice chip ca preotii ortodocsi sunt demni de ura, reporterii au ajuns la enormitati flagrante: un reporter tragea la raspundere preotul ortodox care ajunsese, azi, la clubul Colectiv, si care explica faptul ca pana atunci au fost asistate spiritual victimele si familiile, adica oamenii, astfel: dar locul, de ce nu ati venit la locul acesta, nu la oameni? Locul e mai important decat oamenii, intr-adevar, asta e limpede. Pentru noua hagiografie construita de complex, locul simbolic e important, nu persoanele concrete, care, peste cateva zile, vor fi date uitarii complet. De asemenea, comentand spusele patriarhului ajuns la biserica de langa club, o jurnalista de la alta televiziune a oferit un alt moment antologic: PF Daniel ar fi facut o afirmatie “iesita din comun”, anume ca, hartuit cu tot felul de intrebari-somatii, ar fi raspuns ca “biserica este aici”. Intr-adevar, biserica a fost mereu aici, daca realmente avea cineva nevoie de ea.

Pentru complex, unele victime sunt mai importante decat altele. Iar aceasta nu este un lucru neutru. Cine e crestin, sa se roage si sa aprinda o lumanare pentru cei morti in Colectiv, fara sa se injecteze cu stimulii mediatici pentru a trai, astfel, un surogat de durere transformat rapid intr-un precipitat resentimentar si agresiv. Cine e crestin, da, sa se gandeasca la toti mortii nostri colectivi, inclusiv la cei care pier in anonimitate, saracie si uitare, in fiecare zi, langa noi. Orice victima merita rugaciunea noastra. 
UPDATE 4 noiembrie:


Patriarhul Daniel dupa Colectiv: O MARE PARTE... par medialert

Niciodata diavolul nu fu mai milos.
Niciodata lumea nu fu mai pe dos.
Niciodata focul nu a fost mai sfint.
Ca-n aceste zile triste pe pamint
A lovit diavolul cu copita în România și acum își adună slugile.
Preotul Vasile Manole de la Biserica Curelari, Iaşi, a transmis un mesaj tinerilor care cer mai puține biserici și mai multe spitale. Omul Domnului afirmă că cei care acum, în contextul tragediei de la clubul Colectiv, duc un război cu BOR nu fac decât să-și cheltuie banii în cluburi, să bea, să fumeze, să-și distrugă viaţa, dar, subliniază acesta, la urmă tot la Biserica vor vrea să fie slujiți și iertați de păcate.

Vasile Manole mai spune că este "tată de rocker" și că este conștient că acum și-ar fi putut înmormânta fiul, dar atrage atenția că în România se petrec zilnic zeci de tragedii: "prunci care mor în sălile de spital, tineri care mor de cancer din cauza țigărilor sau a drogurilor". Pentru astfel de cazuri sunt cerute mai multe spitale, scrie preotul într-un comunicat de presă remis B1 TV.

"Vorbesc de pe poziţia unui om simplu, dar care nu face abstracţie de faptul că este preot si tată de rocker, si care şi-ar fi putut îngropa fiul de 18 ani, dacă ar fi fost în acel loc nenorocit Club “Colectiv”. Şi ar fi plans nu doar moartea lui, căci de moarte nu putem scăpa nici unul, mai devreme sau mai târziu, ci mai ales ar fi plans locul şi felul tragic în care şi-ar fi sfârşit viaţa. Ne-am născut şi vom muri. Unii am avut şansa să ne naştem pentru că părinţii nu ne-au omorât cu buna ştiinţă, acceptând să fim primul sau cel mult al doilea copil. 
I-am pomenit pe masa Sfântului Altar şi pe aceşti tineri morţi într-un mod atât de tragic, si pe cei raniti, dar îi pomenim oare pe atâţia prunci care mor zilnic în “locurile morţii” - săli de spital - unde se scot pruncii din pântecele mamelor. Pe aceia cine îi pomeneşte? Şi credeţi-mă sunt mult mai mulţi decât cei morţi în Club Colectiv. Ar fi corect să-i pomenim şi să-i plângem şi pe tinerii care mor de cancer pulmonar de la vârste atât de tragic din cauză ţigărilor care ucid puţin câte puţin şi pentru care e nevoie de cât mai multe spitale şi de foarte mulţi bani pentru a-i salva, ori a-i scoate din dependente pe tinerii care se drogheaza, care beau, care trebuie trataţi de boli venerice. Câţi bani sunt câştigaţi de cei care produc cauzele acestor boli - patronii de fabrici de ţigări, de băuturi alcoolice, patroni de baruri, discoteci, cluburi, case de toleranţă - şi cât cheltuie statul ca să-i recupereze pe cei care-i îmbogăţesc. De aceea probabil tinerii nu mai vor biserici, ci cât mai multe spitale. 
Neamul acesta românesc s-a clădit pe credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu a fost cel care a binecuvântat neamul acesta atâtea secole, iar poporul în semn de recunoştiinţă i-a închinat câte un locaş în care oamenii să-şi spună durerile, să-şi plângă morţii, să-şi boteze şi să-şi cunune copii. Locaşuri în care şi cei care aduc lauda lui Dumnezeu şi cei care doresc cât mai multe spitale sau baruri sau cluburi sau underground-uri pot intra şi sunt primiţi cu braţele deschise. Tinerii nu vor să umple bisericile, vor să umple spitalele! Vor mai multe spitale, foarte bine! Mergeţi, cheltuiţi banii în cluburi, beţi, fumaţi, distrugeţi-vă viaţa, dar la urmă tot la Biserica vreţi să fiţi slujiţi şi iertaţi de păcate.
Sunteţi liberi! Dar stiţi voi oare cine oferă libertatea? Libertatea ne-o ofera Adevărul care este Hristos: doar Adevărul vă va face liberi. Duhurile acestea care se nasc în locuri întunecoase vă atrag pentru că păcatul trebuie ascuns, acolo lumina, care este Hristos, nu poate pătrunde şi acolo puteţi fi manipulaţi.
Băiatul meu e rocker, e un copil foarte bun, mi-aş da oricând viaţa pentru el şi cred că orice părinte ar face la fel. Dar i-am oferit libertate, i-am arătat calea luminii prin Hristos, dar el vrea calea underground-ului; are libertate; dacă Hristos i-o ofera, cum i-aş putea-o lua eu? Sunt conştient, chiar dacă el ar zice că noi aştia bătrânii suntem învechiţi, că drumul întunericul e drumul pierzarii şi fara să-şi dea seama, deşi mai toţi acesţi rockeri sunt oameni foarte inteligenţi cu pregatire superioara, oameni de calitate, care se ajuta foarte mult, se înteleg unii pe alţii şi chiar unii dintre ei se declara credincioşi, sunt totuşi atât de naivi, atât de uşor de manipulat, aş zice chiar orbiţi, pentru că la modul fizic, în întuneric acele flash-uri puternice te orbesc. Dar mai ales te orbesc spiritual. Aţi văzut şi la TV flacăra cât casa şi ei continuau să glumească, să se simta bine. Ascultaţi pe internet “vocile din iad”, ascultaţi şi urletele din acel club în clipele groazei-nu vă înspaimanta? nu vă problematizează cât de mult se aseamana?
Nu intenţionez - deşi nu zic că nu mi-aş dori acest lucru - să alegeţi chiar din acest moment calea luminii, să daţi la o parte întunericul, să intraţi în lumina, să umpleţi bisericile. Nu vă cere nimeni bani, acesta este sloganul celor care nu vă vor acolo sau dacă vreţi, daţi banii care i-aţi cheltuit pe ţigari şi băuturi pentru construirea de spitale, de azile pentru părinţii abandonaţi de copii, pe atâtea alte lucruri care să-i ajute pe oameni, dar mergeţi şi vă liniştiţi sufletele şi rugaţi-vă pentru cei dragi în linistea unei biserici, a unei mănăstiri, iar dacă nu vă simţiţi în largul vostru acolo, mergeţi în mijlocul naturii, dar ridicaţi ochii în sus şi căutaţi lumina, care este Hristos!
Hristos a înviat şi doresc sa vina si Ziua Învierii noastre!
Pr. Vasile Manole, Biserica Curelari, Iaşi"

UPDATE 5 noiembrie:



Diavolul este singura entitate care lucrează în lume și căreia îi convine uneori să nu existe. Diavolul nu poate fi numit deoarece nu are identitate. Așa cum Hristos pururea se împarte și niciodată nu se sfîrșește, diavolul este un mare gol care înghite și niciodată nu se umple.
Atunci cînd Dumnezeu ni l-a descris pe diavol, El l-a descris simplu: tată al minciunii și ucigaș de oameni. Iată de ce închinarea supremă adusă diavolului este arderea de tot a unor oameni. Deoarece ura diavolului este îndreptată în primul rînd împotriva lui Hristos, el cere jertfe nevinovate. Istoria cunoaște obiceiul de a arde prunci de lapte într-un taur uriaș de aramă sub care se făcea focul. Acest taur era adorat ca un zeu și i se zicea Moloh.

Veți întreba, desigur, care este condiția pruncilor nevinovați arși în pîntecele de aramă a lui Moloh: ajung ei oare în brațele diavolului? M-am întrebat și eu și cred că nu.

Atunci cînd în București s-a aprins un club în care au ars de vii peste 30 de tineri, aproape că nu s-a vorbit de cauzele incendiului. Presa a decis din primele minute că e un accident, ceva ce se poate întîmpla oricui, oriunde. Ca să aflăm în cîteva zile că vinovatul a fost de fapt un personaj abstract numit Corupție. Eu țin să spun că Corupția e și ea un demon, un Moloh cu burta mare cît România în care ard zilnic jertfele nevinovate luate din acest popor.

Corupția a dat foc băieților și fetelor la Colectiv. Corupția este un demon. Sau poate nu? Ah da, demonii nu există pentru toți. Să știți că nici Corupția nu există pentru toți.

Diavolul acesta, numit Corupție, a corupt mințile comentatorilor TV ca să nu mai vorbească nimic despre Molohul care a înghițit viețile acelea, ci a preferat să se acopere cu nevinovăția lor. Așa ne-am trezit cum slugile diavolului, tot vorbind despre frumusețea și nevinovăția tinerilor, au început să pară și ei tineri și frumoși. Iar oamenii normali care nu încetează să întrebe ”cine a pus focul?”, sînt înfruntați pînă la demonizare.

Fraților, nu vă pierdeți în detalii. Știți cine se ascunde în detalii. Nici de această dată nu e altfel.
UPDATE 6 noiembrie:


Update 7 noiembrie:
Zilele acestea, de la d-l C.T.Popescu, ”avocatul diavolului” cum își spune la Europa FM și până la ultimul ”ortodox cu voie de la poliția gândirii”, cum ar spune Conu Leonida despre liberii cugetători ai religiei, o mulțime de persoane îl înjură pe Patriarh și scuipă în direcția Bisericii, spunând în același timp că respectă credința în Iisus Hristos, ba chiar că ar avea așa ceva, într-o variantă personală.
Am auzit asta atât de des încât am simțit nevoia unei scurte replici.
Capul Bisericii este Iisus Hristos. Și toate celelalte mădulare, în ordine pogorâtoare, sunt Maica Domnului și Sfinții. 
Patriarhul și noi, credincioșii de astăzi, suntem labele picioarelor acestui Trup, părțile care umblă încă prin noroiul, rahatul și flegmele morale ale acestei lumi.
Dar lumea face asta de două mii de ani. Te mânjește cu de toate, ”îți sparge fața”, te priponește cu funia ”corectitudinii politice”, apoi te dă la ziar, televiziune și, în cele din urmă la tribunal, că ce fel de creștin ești tu, așa mazac, pocit și împiedicat, rușinea și piedica civilizației...
Piesa e veche și ieftină. 

Și diabolică.
Smintelile trebuie să vină. Dar vai de cei prin care vin!
Vă doresc tuturor o zi bună.

Adică, o zi întru Hristos.
P.S. Niciodată ca zilele acestea nu mi-a fost Patriarhul mai drag...

Cum credeți, de ce apostolul Ioan a zis: ”Iubiților, cercetați duhurile”? (1 Ioan 4, 1). Nu a zis cercetați vorbele, cercetați ideile. Căci fiecare vorbă și fiecare idee se zice sub stăpînirea unui duh, bun sau rău. Nimeni nu poate să-L mărturisească pe Hristos Domn decît în Duhul Sfînt”, zice apostolul Pavel (1 Corinteni 12, 3). Tot așa, nimeni nu se poate numi satanist, decît în duhul răutății.

Spun aceste cuvinte deoarece s-a umplut internetul de copii care se declară ”sataniști” în ghilimele dintr-un teribilism ușor de înțeles pe valul manipulării generale care se face în aceste zile. Am văzut declarații ale unora care se leapădă de botez, invocînd lipsa de reacție a Patriarhiei față de drama de la Colectiv. Alții declară cu emfază că nu luptă cu Biserica, ci cu instituția bisericii (un joc de cuvinte pe care nu l-am înțeles niciodată). Toate aceste manifestări sînt roade din aceeași grădină care au doar vremea diferită de coacere.

Fiți treji în aceste zile, evitînd polemicile fără sfîrșit cu personajele care apar brusc peste tot unde se vorbește despre Biserică, despre credința curată în Hristos. Ați avut o ocazie nemaipomenită să cunoașteți pe viu năvălirile celor care hulesc, vorbesc urît, blesteamă și totodată își atribuie meritul de a schimba lumea. Vom avea ocazia să vedem și schimbările, așa cum multe s-au mai văzut în istorie, dar să nu uităm că cea mai grea schimbare este cea care se face înăuntrul omului.

Celor care comentează în apărarea Bisericii le amintesc sfatul Sfîntului Antonie cel Mare, care spunea că pentru orice vorbă să avem o mărturie din Scriptură. Nu vorbiți ca și cum lumea ar fi început acum pe feisbuc, cercetați Scripturile și păstrați-vă în latura Sfinților Părinți și ai tradiției ortodoxe. Altminteri, emoțiile trec, dar vorbele rămîn.
 Imagine: poster de pe un profil de FB al unui tînăr.


UPDATE 9 noiembire:
Luînd aminte la zecile de mii de voci care au chemat la rugăciune pentru sufletele celor morți la Colectiv, luînd în considerație efortul unanim al televiziunilor și presei de a transforma spațiul nesfințit al clubului Colectiv într-un loc de rugăciune, ar fi corect ca în acel loc rugăciunea să nu înceteze niciodată, mai ales că primim în continuare înștiințări despre noi morți în urma tragicului incident.

Nu cred că în România există măcar un singur om care să se simtă bine într-un club în care au murit atîția oameni. Nu cred că este cineva care va accepta să danseze pe morți, să se veselească acolo unde frații lui au murit.

Românii au obiceiul de a pune o cruce, de a înalța o troiță pe locul accidentelor rutiere și de orice fel. Astfel ei păstrează legătura cu cei plecați dintre noi.

Clubul colectiv trebuie să devină un loc de reculegere și rugăciune, un loc de pomenire a tuturor celor care și-au pierdut viața într-un mod atît de tragic. În acest sens trebuie depuse toate eforturile pentru ridicarea pe acel loc al unui paraclis. Credem că atît Patriarhia Română, cît și primăria sectorului vor face tot ce depinde de fiecare pentru a realiza acest proiect caritabil și profund uman.

Patriarhia ar putea cumpăra acel loc. Dar ar fi un gest frumos din partea patronului să-l doneze: aceasta ar fi o roadă vrednică de pocăință.

Biserica nu are zile de doliu declarate oficial, Biserica se roagă neîncetat pentru sufletele celor adormiți, pentru cei răniți, pentru bolnavi, pentru întreaga lume.

Gestul profetic al miilor de tineri care s-au rugat la Colectiv, transformînd, prind dragostea lor, strada într-un loc de rugăciune, trebuie să se materializeze.

Avînd în vedere rezonanța internațională a cazului, paraclisul de la Colectiv ar putea deveni un loc de pelerinaj pentru rockerii din întreaga lume.

Semneaza PETITIA

Vad ca se framinta unii cum e posibil sa faci un paraclis pe locul unde s-au facut ritualuri satanice. Pai asta e cel mai bun argument! Nu stiati ca cea mai mare si mai rivnita de diavoli capiste satanica e chiar trupul omului? Oare nu asta facem in rinduiala Botezului: izgonim mai intii dracii, curatim, sfintim si ne unim cu Hristos? Oare nu de aceasta rinduiala rid unii preoti necredinciosi, spunind ca lepadarile de satana si exorcismele nu trebuie facute pruncilor?

Locul diavolului e in locuri neumblate de om, nu in mijlocul Bucurestiului. In pustietati, in locuri neumblate, asa cum il blesteama Sf. Vasile cel Mare. Aici sa fie lumina, dragoste, bunaintelegere si viata indelungata intru slava lui Dumnezeu.



Parintele Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan si el insusi fara indoiala sfant, le marturisea ucenicilor sai experienta traita de el dupa Primul Razboi Mondial, spunandu-le ca, dupa marea catastrofa, omenirea nu a mai avut acea asezare, acea pace, acea liniste pe care o avusese inainte. Si ulterior, spunea parintele Sofronie, dupa Al Doilea Razboi Mondial simtul tragic si deznadejdea au crescut si mai mult. Se pare ca, in ciuda aparentelor, tragediile nu ne fac mai buni, ci mai rai.
Desigur, noua, celor ce „ne solidarizam”, ni se pare ca devenim dintr-o data mai buni, luand parte la suferinta celor suferinzi, fie ei victime sau rude ale lor. Dar, neavand bunatatea in noi ca pe ceva organic, ca pe ceva ce am castigat intr-o lupta de zi cu zi, dupa putina vreme acest sentiment dispare. Si incepem sa „ne indignam”. Pentru ca trebuie sa gasim vinovati. Pentru ca avem nevoie ca toata suferinta pe care am simtit ca altii o sufera, sa fie din vina cuiva, ca sa ne putem satisface, de fapt, dorinta de razbunare.
Daca dorinta de razbunare este ceva firesc in om (nu si crestinesc), ceea ce vedem ca se intampla in zilele acestea depaseste acest sentiment am spune natural. Pentru ca, constatam, oamenii nu mai doresc sa se razbune doar pe cei vinovati de tragedie in mod direct (organizatori, administratori, autoritati competente), ci si pe cei pe care ii detesta si dispretuiesc deja in sinea lor. Asa se ajunge sa fie blamati, spre exemplu, preotii; sau catedrala.
Revenind la felul in care am devenit mai rai dupa tragedie, aceasta se poate observa cu ochiul liber la toti cei neimplicati direct: in primul rand, toti am devenit mai maniosi si mai agresivi. Cuprinsi de o „indignare proletara”, ne-am reamintit tot ce „trebuia” sa ne reamintim ca sa ne alimentam mania: politicienii, sistemul medical, spagile, dar si: patriarhul, Biserica, preotii, chiar si ora de religie. Ce nu ne-am amintit insa: ca avem o responsabilitate cotidiana fata de cei de langa noi, mai ales fata de copiii nostri. Nu ne-am amintit ca de fapt nu ne-a pasat de ei lasandu-i sa-si desfasoare activitatile „de noapte” in locuri sordide pe care noi nu le stim, nu ne-am amintit ca nu i-am invatat sa se fereasca de pericole de acest fel, nu ne-am amintit, in fond, ca de fapt nu ne pasa de altii, caci chiar vecinul de scara nu ne este decat un strain.
Dupa ce va trece toata aceasta emotie colectiva care contribuie si mai mult la zapacirea mintilor celor deja zapaciti de avalansa de informatii si lipsa unui punct de sprijin, ne vom aminti oare ceea ce este important? Ca a fi uman inseamna in primul rand sa vezi in cel de langa tine pe fratele tau, ca ai fata de el o responsabilitate pe care nu poti s-o arunci in carca altora fara ca tu insuti sa-ti pierzi umanitatea si sansa de a fi bun cu adevarat?
Mi-e teama insa ca, inraiti de durerea pe care nu o com-patimim, nu ne vom aminti acestea, ci vom continua sa perpetuam in mintea noastra aceleasi stereotipuri ideologice care ni se vara, de multe zeci de ani, inaintea ochilor. Orbiti de ele si nemaivazand intunericul propriilor noastre suflete, nu facem din pacate decat sa alimentam, si cu aceasta tragedie, focul propriilor patimi.

VEDETI SI CONTINUAREA LA: Cuvinte spre luare-aminte in urma tragediei Colective (II)


***
 
"Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă". (Apocalipsa 22, 11)

LEGATURI:

Cuvantul Ortodox:
    Ziaristi Online:
    Adevarul: 
    Manuela Harabor:

    Victor Roncea Blog:
    Expunere:

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu