miercuri, 5 iulie 2017

Mesajul luminos al Sfintei Chinotite în contextul împotrivirilor față de hotărârile Sinodului din Creta: "nu sunt îndreptățite tulburările și deznădejdea care conduc la schisme"


Cum sunt călugări athoniti care au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu pe motiv de împotrivire față de deciziile Sinodului din Creta (2016), Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte a publicat comunicatul de mai jos:

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400
Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Chinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja publicate în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de  Sfântul și Marele Sinod, cât și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:

În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de cei care se împotrivesc față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se propun delimitări și întreruperea pomenirii episcopilor noștri. Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări, și ne aflăm în interiorul Bisericii, adresăm tuturor salutul lui Hristos Cel înviat: Pace vouă!

Tulburarea nu are motiv, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.

Sinodul din Creta a avut loc după o pregătire de mulți ani. Înaintea Sinodului textele pregătite au fost aduse la cunoștința credincioșilor, cu posibilitatea pentru ei de a exprima câteva puncte de vedere [referire la documentele semnate la Chambesy, ianuarie 2016 n. ROF].

Sfântul Munte, timp de numeroși ani, a formulat cu claritate punctele sale de vedere despre dialogurile care au loc cu creștinii eterodocși. În timpul lucrărilor Sinodului din Creta arhiereii și-au exprimat părerile lor personale. Unii dintre ei și-au exprimat obiecțiile lor într-un mod cuviincios, fără să întrerupă legăturile lor cu Biserica. Tot ce s-a întâmplat acolo este scris.

Biserica rămâne întotdeauna ”stâlpul și temelia adevărului.” Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica "este cuprinsă de furtună, dar nu naufragiază; este lovită de valuri, dar nu se scufundă; primește săgeți, dar nu-i rămân răni"; ea este Însuși Dumnezeu-Omul. Toți sfinții, vii în Hristos, ne îndrumă în Biserică și ne aduc odihnă.

Duhul Sfânt "unește întreaga instituție eclezială". El "vindecă pe cele bolnave și plinește lipsurile". Rămânând în Biserică și simțindu-ne lipsurile  și slăbiciunile primim vindecarea și sănătatea.

Dacă ne clătinăm ca oameni, harul Duhului ne readuce pe drumul cel bun. De aceea orice teamă este de prisos, ca dovadă a lipsei de credință, devreme ce ne aflăm în Biserica lui Hristos.

De altfel, cei patru patriarhi ai Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc mărturisind"la noi nici patriarhii, nici sinoadele nu au reușit vreodată să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și identică cu cea a Părinților lui". Așadar, nu sunt îndreptățite tulburările și deznădejdea care conduc la schisme.

Noi aparținem Bisericii, Trupul lui Hristos. Acest Trup are sănătatea de a accepta și a asimila întotdeauna elementele pe care el le primește, cum și respinge pe cele pe care le consideră străine. Avem nădejde în iubirea lui Hristos, nu în concepții personale și nefundamentate, care scot în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.

Cu toate acestea, nu vrem să propunem o liniștire a indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm că ar fi o dovadă de nerecunoștință față de Dumnezeu și o lipsă de dragoste față de toți frații noștri – apropiați sau depărtați – dacă nu am sublinia cu râvnă și claritate bogăția Harului pe care-L primim, viind în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Și aceasta nu este realizarea noastră proprie, ci darul unicului nostru Domn, Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos, Care în mod unic și absolut spune despre Sine Însuși: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Fără Mine nu puteți face nimic". "Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale". "Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui". (Ioan 10 8, 5) 

Cei ce Il ascultau erau uimiți și mărturiseau: "Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om." (Ioan 7, 46). El nu este doar un om, ci este Dumnezeu-Omul. El este Singurul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos. "Şi întru nimeni altul nu este mântuirea". (Fapte 4, 12). El nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea. S-a răstignit pentru mântuirea celor care L-au răstignit. El a luat asupra-Si păcatele noastre și pentru noi a suferit. Toate le-a făcut pentru a-l mântui pe om. Pe toate le-a suferit ca să îi mântuiască pe toți. A venit, L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au atins. A suferit, a înviat și S-a înălțat la cer. L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în limbi, "cuvântând în graiuri străine învățăturile minunate ale Sfintei Treimi".

Biserica este alcătuită cu toată buna-cuviință cea minunată și dumnezeiască. Închisoarea timpului este distrusă și noi intrăm în libertatea veacului din urmă. La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie luminează harul Cincizecimii și Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos este "Cel ce aduce și Cel ce se aduce, Cel ce primește și Cel ce se împarte" spre mântuirea lumii întregi.

Biserica Ortodoxă este manifestarea iubirii nespuse a lui Dumnezeu față de om. Acest lucru mântuiește și ne îndatorează inevitabil să dăm mărturia acestei iubiri. Dimpotrivă, cei care doresc să conducă popoarele (ca și conducători religioși sau lumești) îi subjugă și îi stăpânesc pe oameni. Ca falși păstori, ei nu își pun sufletul pentru oi, ci jertfesc oile pentru teoriile lor. Îi condamnă și îi elimină pe ceilalți, drept cauze ale răului, spre a curăța lumea. Alții îi ard pe rug pe cei considerați eretici și necredincioși. Alții îi ucid pe oamenii de proveniență și de rasă inferioară. Alții îi omoară pe dușmanii poporului… Toți domnesc, însă nu trăiesc veșnic. Îi chinuie pe oameni și trec, însă boala lor recidivează. 

Prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și venirea Sfântului Duh este creată Biserica. Și se înnoiește  sălășluirea lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsă 21, 3), turma cea mică cu misiunea apostolică. Dumnezeirea Treimică și unitatea bisericească nu există în moduri diferite. "Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (Ioan 17, 21).

Totul se împlinește prin lucrarea Duhul Sfânt. Sfinții Părinți, uniți întru Duhul Sfânt au definit în chip dumnezeiesc dogma dumnezeirii Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, precum și a Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, Maica Domnului Iisus

Tot edificiul viu al Bisericii este bazat pe temelia credinței. Orice denaturare a adevărului dogmei provoacă fisuri și denaturări în spațiul vieții. Prin îndepărtarea Romei de Biserica una și sfântă au urmat cunoscutele denaturări din lumea apuseană: Biserica este înțeleasă și este organizată acolo ca stat. Teologia este cultivată ca o filosofie scolastică și viața duhovnicească este ca un exercițiu moral în cadrul unei lumi efemere, prin mijloacele harul creat. Se provocă separarea dintre teologie și viață, dintre preoție și căsătorie. Urmează tot șirul căderilor cunoscute…

Biserica Ortodoxă rămâne întotdeauna în deplinătatea harului lucrător. Aici teologia nu este considerată  ca o preocupare filosofică, și nici nu abordăm rațional taina vieții, ci ne afundăm în întregime în apele harului. Când stăruim în rugăciune, precum Sfântul Grigorie Palama, care cere: luminează-mi întunericul!", primim luminarea dumnezeiască ca o renaștere duhovnicească și înțelegem învățătura aceluiași Sfânt Ierarh Grigorie: "altceva este lumina pentru simțuri și altceva pentru mintea omului". Însă când are loc unirea duhovnicească cu harul, când oamenii devin părtași ai harului dumnezeiesc, atunci prin simțuri și prin minte ei văd taine mai presus de orice simț și de minte, așa cum Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care trăiesc acestea.

Trăind în Sfântul Munte, noi ne ghidăm după cum ne învață "teologia și cugetul evlavios al Sfinților inspirați de Dumnezeu și al Bisericii", nu după teologia academică a intelectualilor și după concepțiile fiecărei epoci. Comuniunea Sfinților îi îmbrățișează pe credincioși și călăuzește cugetul cel credincios al Bisericii.

Suntem miluiți ca fii ai Marii Biserici a lui Hristos, cea răstignită și prin aceasta slăvită (se referă la Patriarhia de Constantinopol – n.trad.) De la aceasta noi am primit toate bunurile. O vedem continuu însângerată, prin mulțimea Martirilor și Cuvioșilor ei.

Suntem recunoscători și păstrători vigilenți ai tradițiilor. Ne bucurăm de harul libertății Duhului și de frățietatea în Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe. Dacă Imperiul creștin [referire la Imperiul Bizantin n. ROF] nu mai există ca realitate istorică, rămâne întotdeauna Împărăția iubirii, care nu cade niciodată. Ne aflăm în acest Paradis. Mărturisim harul, propovăduim mila, nu tăinuim facerea de bine.

Așa cum Domnul este Unic, la fel și ucenicii Lui au misiunea unică de a vesti mesajul plin de bucurie că "moartea a fost omorâtă". Toate celelalte sunt relative și lipsite de importanță pentru om.

Cei care sunt înlăuntrul Bisericii cântă, pentru că o trăiesc: "Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice; și săltând, lăudam pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri, și preaslăvit [Canonul Învierii, cântarea a şaptea, stihira a treia n. ROF] Aceasta nu reprezintă o concepție religioasă, nici nu este posibil să propună evitarea prozelitismului, pentru că ei își jertfesc viața pentru a anunța lumii că moartea a fost călcată prin moarte[-a lui Hristos n. ROF].

Ceea ce are Biserica Ortodoxă mai prețios și o hrănește este adevărul credinței. Și ea nu are alt mod de a-și oferi iubirea ei decât prin chemarea pascală: "Gustați toți din ospățul credinței". Iar "dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră" (I Cor. 15, 14). Ar trebui atunci să ieșim pe drumuri și la răspântii și să colaborăm cu ceilalți condamnați din țara umbrei morții, căutând ameliorarea mărimii dezastrului. Însă departe de noi această blasfemie!  

"Acum toate s-au umplut de lumină". Și toți așteaptă ajutor din partea celor care au primit experierea Învierii. Nu suntem singuri. Domnul Cel înviat este cu noi în chip nemincinos, așa cum a promis, până la sfârșitul veacului.

Această bucurie a prezenței cu noi a Celui care a nimicit moartea este oferită de Biserică prin nenumăratul șir de sfinți, de martiri și de cuvioși ai ei. Și Sfântul Munte, prin viața liturgică și prin prezența lui va rămâne întotdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru întreaga lume.

Lui Hristos Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți, slavă și stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Semnează:

Toți reprezentanții celor 20 de Mănăstiri și Reprezentanții acestora din Sfântul Munte Athos, adunați în Sfântă Sinaxă Dublă Extraordinară




Un comentariu: