IPS Teofan: "Smerenia este semnul unei minți sănătoase". "Dezlegarea multor probleme pe care le avem în viață nu se poate face ocolind taina smereniei"

IPS Teofan: Smerește-te și nu vei mai suferi

Cuvânt în Duminica vindecării slugii sutașului - 2 iulie 2017

Unul din cele mai grele lucruri din viață, și le experimentăm cu toții, pe orice scară ierarhică ne aflam, este de a fi smerit. Poate este cel mai frumos, dar și cel mai dificil lucru de dobândit în lume. Si este foarte greu să fi bogat și smerit în același timp; să fi puternic și smerit în același timp; să fi mare, în diferite feluri, și să fi smerit. Si, totuși, acest ideal este așezat în fața oamenilor ca o stare sufletească de atins. 

Dacă răsfoim paginile Vechiului Testament, și a umanității în general, întâlnim oameni pe de o parte puternici, bogați și mari, iar pe de altă parte smeriți. Chipurile cele binecuvântate ale patriarhului Avraam, ale Împăratului David și ale bogatului Iov din Scriptură, arată că acolo unde este credință în Dumnezeu [este] și capacitatea de a cunoaște că slujirile sau bogăția, în cele din urmă, sunt posibilități de administrare a ceea ce am primit de la Dumnezeu și nu rezultă neapărat ca rezultat al eforturilor proprii. Aceste trei chipuri biblice au reușit pe de-o parte să fie puternici, mari și bogați, iar pe de altă parte uimitor de smeriți. 

In Evanghelia de astăzi întâlnim, de asemenea, un astfel de chip. Știm ce înseamnă o armată de ocupație. Reprezentanții acesteia se poartă întotdeauna nemilos cu cei învinși. Dar, iată avem chipul unui ofițer roman, despre care Scriptura spune: "mult iubea neamul nostru", adică neamul evreilor cotropit și cucerit de armatele romane. Mai mult, spune: "el a zidit sinagoga noastră", adică un ocupant care se îngrijește de identitatea spirituală, religioasă a celui ocupat. Și, mai mult decât atât, se ocupă foarte mult de un inferior al său, poate o ordonanță, poate o slugă, poate un sclav - că vorbim despre perioada Imperiului Roman, cu toate cele legate de acestea -, și el se îngrijește de starea de sănătate a acestui subaltern, sclav, slugă ordonanță a sa, încât el se umilește, se smerește în fața Domnului Hristos, cerându-I Acestuia să intervină. Și, atunci când Domnul Hristos S-a smerit să meargă în casa lui, a rostit sutașul cuvintele :"nu sunt vrednic, Doamne, să intri în casa mea". Și Domnul Hristos, văzând cuvintele acestea și cele care au fost, de asemenea rostite de ofițerul roman, a rostit, de asemenea, memorabile cuvinte: "nici în Israel nu am găsit atâta credință".

Dacă ne amintim că astăzi noi îl sărbătorim pe dreptcredinciosul voievod Ștefan, cel Mare și Sfânt, putem găsi în viața lui asemenea fapte care i-ar fi dat dreptul, după logica noastră umană, să fie un om îngâmfat, un om mândru, un om orgolios. Având o puternica credință în Dumnezeu el, voievodul, tot ceea ce reușea punea pe seama lui Dumnezeu și pe seama oștenilor săi. Iar atunci, când era învins, spunea: "pentru păcatele mele, m-au părăsit Dumnezeu și m-a lăsat în mâna dușmanului". Multe argumente sunt pentru ca dreptcredinciosul voievod să fie așezat între sfinți: apărarea credinței, zidirea de biserici, dar cred că, pe lângă toate acestea, capacitatea lui de a îmbina puterea, bogăția, curajul, determinarea, cu o stare sufletească de smerenie este în cele din urmă argument, printre altele, dar argument foarte puternic ca noi să-l vedem chip al sfințeniei și să ne raportam la măria sa. 

Aceasta ce înseamnă, iubiți credincioși? Că având în față chipurile sutașului, voievodului Ștefan, lui Avraam, Iov sau David, ne întrebam cum au putut oamenii aceștia să îmbine pe de-o parte smerenia - la care noi, oamenii obișnuiți, atât de greu ajungem-, și de asemenea să-și exercite, cu rezultate de excepție, slujirile înalte pe care aveau. Nu pot, în fața dumneavoastră, decât să aduc câteva cuvinte rostite de Domnul nostru Hristos, sau de marii oameni care ne-au vorbit despre smerenie și, poate, prin intermediul acestora ne orientam și noi în viață.

Dumnezeu fiind, S-a smerit pe sine chip de rob luând

"Inima înfrântă și smerită, dăruiește-mi, Dumnezeule" spunea Împăratul David. Dumnezeu, prin gura profetului Isaia spunea: "Eu, Dumnezeu, voi locui doar împreună cu cel care are inima smerită", iar Domnul Hristos spunea: "dacă nu veți fi ca și pruncii -adică copiii smeriți și umili-, nu veți dobândi Împărăția Cerurilor". Sfântul Apostol Pavel, în Epistola citată astăzi, ne-a amintit despre gândul lui Hristos pe care el, Sfântul Pavel ar dori să-l vadă înrădăcinat în mintea noastră, iar gândul lui Hristos, explică el, că "Dumnezeu fiind, S-a smerit pe sine chip de rob luând". Iar un Părinte al Bisericii, Sfântul Isaac Sirul, în cuvintele sale ascetice, vorbește, ca și alții, foarte mult despre această stare de smerenie pe care  ar trebui să o dobândească creștinul. Si, iată ce spune: "numai cel smerit are minte sănătoasă". Smerenia este semnul unei minți sănătoase. Asta ar însemnă că cel orgolios, și cel nesmerit și cel mândru nu are o minte sănătoasă. Continua el, "ajutorul lui Dumnezeu vine doar atunci când omul se smerește". Când omul se mândrește ajutorul lui Dumnezeu pleacă de la el. Iar un Sfânt, mai aproape de vremurile noastre, Sfântul Siluan Athonitul, suferind foarte mult, îi adresează lui Dumnezeu întrebarea: "Doamne, de ce sufăr eu atât de mult?" - cum facem noi, și punem aceste întrebări în necazurile și ispitele pe care le avem: "Doamne, de ce suferim atât de mult, că parcă credincios sunt, mâna în buzunarul altuia nu am băgat, parcă nu am jurat strâmb, de ce sufăr Doamne atât de mult?" Și spune biograful său, că vocea din icoana Mântuitorului Hristos a spus: "Suferi, Siluane, pentru că ești mândru". "Si, ce să fac, Doamne, ca să nu mai sufăr?". "Smerește-te și nu vei mai suferi" - arătând prin aceasta că dezlegarea multor probleme pe care le avem în viață nu se poate face ocolind taina smereniei. Taina smereniei este taina lui Hristos Dumnezeu, și fiecare participare a noastră la dumnezeiasca Liturghie, precum acum, este participarea noastră la taina smereniei lui Dumnezeu, coborârea lui Dumnezeu pe pământ, printr-un act suprem de smerenie, pentru ca omul, preluând aceeași stare de smerenie, har dat de Dumnezeu să urce spre înălțimea Împărăției Cerurilor. De aceea, să-L rugam pe Dumnezeu și în această Sfântă Liturghie, și de-a lungul vieții nostre, să ne dăruiască această mare taină a harului smereniei Sale și multă liniște, pace, vom simți în inima noastră. Amin!