P. Andrei Lemeshonok: "Este foarte greu să nu fii fariseu, este foarte dificil să fi o persoană care să caute o vorbire directă în rugăciune, care să caute în aproapele său frumosul și profunzimea cu adevărat"

Fariseul nu putea să-L primească pe Hristos, pentru că trebuia să devină la fel ca vameșii și păcătoșii. Dar el nu-și putea permite așa ceva, pentru că el împlinea Legea...

Atunci când piere încrederea în sine, suficiența de sine, acea conștientizare a "dreptății" sale, atunci omul începe să caute: "Unde este adevărul, Doamne, căci eu nu știu? Într-adevăr nu știu, ajută-mă! Singur nu pot, dar dă-mi putere!" Adică atunci începe adevărata viață, în care omul într-adevăr nu poate trăi fără Dumnezeu.

Suntem farisei 

Dacă omul nu sporește duhovnicește, dacă nici măcar nu încearcă acest lucru; dacă el spune: "Știu deja cum să mă rog, Îl cunosc deja pe Dumnezeu, Îi slujesc și tot ceea ce este necesar eu știu deja, și pe toate le voi face cum se cuvine" atunci, desigur, aceste este deja sfârșitul. Gata, este sfârșitul... "Le știu deja pe toate!". "Sunt pregătit!" Pregătiți pentru ce? Înțelegeți?!  De aceea, uneori este foarte dificil pentru un om să distrugă tot ceea ce el a creat, poate, în zeci de ani, prin muncă, ceea ce a dobândit, pe ce și-a clădit viața duhovnicească. Dar acelea erau niște lucruri inițiale, acea era pruncia, iar omul ar trebui să înceapă deja să se gândească și la veșnicie, la acea frumusețe negrăită, de nedescris, de necuprins. Probabil, aceasta este problema fiecărui om, dacă e sa vorbim despre un om credincios.

Fariseismul este o limitare a omului; este un altfel  de frâu care îl împiedică pe om să trăiască cu adevărat. Acesta mereu îl stăpânește pe om, îl apleacă spre pământ, mereu îl face incapabil de a vedea dincolo de lungul nasului, îl limitează pe om. Si astfel, în cele din urmă, duce la un conflict. Ce s-a întâmplat în Evanghelie? Ce s-a întâmplat cu Hristos? Fariseul nu putea să-L primească pe Hristos, pentru că trebuia să devină la fel ca vameșii și păcătoșii. Dar el nu-și putea permite așa ceva, pentru că el împlinea Legea... El a muncit, a consumat pentru aceasta putere, a pierdut timp. Cum putea el, dintr-o dată, să devină ca acei păcătoși care se înghesuiau în jurul Mântuitorului și care nu aveau unde și la cine să meargă? De aceea este foarte dificil și acest conflict duce la aceea că fariseii și cărturarii devin acei oameni care Îl răstignesc pe Hristos, răstignesc aceasta Iubire. La fel se întâmplă și în viață, înțelegeți? 

Este foarte greu să nu fii fariseu, este foarte dificil să fi o persoană care să caute o vorbire directă în rugăciune, care să caute în aproapele său frumosul și profunzimea cu adevărat. Acest lucru va fi de neînțeles și neacceptat de majoritatea oamenilor. Dar aceasta nu înseamnă nimic. Înțelegeți?  În rai nu se intră cu mulțimea sau cu formațiunea. Îngerii se bucură pentru un păcătos care se pocăiește. Și viața duhovnicească este legată de pocăință, de conștientizarea faptului că tu nu poți fără această literă a Legii, nu poți ieși în afara ei, nu poți să te deschizi total în fața lui Dumnezeu. Ești totuși, un fariseu, pentru că fără această literă a Legii te vei pierde. E trist atunci când omul încearcă să se convingă pe sine și să apere părerea că nu  se poate fără această literă! Acest lucru duce la degradare.

Dacă nu există sporire, nu există un drum de parcurs, înseamnă că totul e deja clar pentru acea persoană. Mulți spun cu o mare încredere: "Știu deja acestea!". Dar atunci când zaci la reanimare, nu mai ești fariseu. Atunci când ți se distruge familia nu mai ești fariseu. Înțelegeți? Atunci ești un păcătos care se pocăiește. Ai nevoie de ajutor. Atunci când piere încrederea în sine, suficiența de sine, acea conștientizare a "dreptății" sale, atunci omul începe să caute: "Unde este adevărul, Doamne, căci eu nu știu? Într-adevăr nu știu, ajută-mă! Singur nu pot, dar dă-mi putere!" Adică atunci începe adevărata viață, în care omul într-adevăr nu poate trăi fără Dumnezeu. Când omul începe să privească lucrurile în profunzime și începe să se gândească, începe să sufere, să compătimească, să se chinuie, să-L caute cu adevărat pe Dumnezeu, pe adevăratul Dumnezeu, pe Care, în plinătatea Sa, singur nu-L va mai găsi niciodată, atunci Domnul i Se descoperă acestui om, îi descoperă frumusețea Sa, în acea măsură în care omul este în stare să o cuprindă.