Dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital.
De ce ne îmbolnăvim?
De ce oamenii se îmbolnăvesc? Pentru că oamenii mor. Pentru că omul a ales să trăiască în felul său, pe cont propriu. Raiul, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu a fost întreruptă. De aceea există omul din afară și omul lăuntric. Există trupul care suferă, este bolnav. Si, în general, trebuie să avem o atitudine corectă față de acest lucru, față de aceste boli: să ne smerim, să răbdam, să ne purtăm crucea. Si, există un suflet, care este, de asemenea, bolnav, dar care se poate vindeca. Si, iată, noi venim la biserică pentru ca sufletul nostru să-L găsească pe Dumnezeu, să se unească cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie în el, pentru ca Dumnezeu să învingă moartea înlăuntrul nostru. Atunci, cu adevărat, în anumite momente, chiar și în această viață vremelnică, omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu. Iar trupul nu-l vom mai salva. Nu vom mai slava trupul. Acesta este infectat de păcat și este sortit faptului că, mai devreme sau mai târziu, va fi mort.
Noi, trăind în acest trup, trăind în această lume, înțelegem că nu putem avea deplină încredere în noi înșine, că păcatul care trăiește în noi ne limitează. Si, la un moment dat omul înțelege că numai atunci când Dumnezeu este în el, când el caută voia lui Dumnezeu și o află, numai atunci el procedează corect, numai atunci sufletul lui se însănătoșește, adică trage concluzii corecte, vede în mod corect scopul vieții sale și are o atitudine corectă.
De altfel, vedem și la noi înșine că atunci când lăsam păcatul să intre în noi, sufletul se îmbolnăvește. Atunci noi începem să ne întristăm, începem să judecăm, începem să ne îndoim și acest lucru duce la faptul că o persoană nu-și dă seama ce face. Ea procedează greșit. Se chinuie pe sine însăși. Si acest lucru se datorează bolii duhovnicești. Dar noi știm că, dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital. Hristos devine Doctor și iubirea lui Hristos din slujbe, și participarea la Tainele Bisericii sunt un medicament. Este acel medicamentu cu care tratăm sufletul nostru bolnav. Sufletul trebuie să primească această iubire, să-L dobândească pe Duhul Sfânt și atunci el va birui moartea. El se va desprinde de trupul muribund, de la trupul mort și va trăi veșnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu