sâmbătă, 29 iulie 2017

P. Andrei Lemeshonok: "când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu"


"De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale."(Matei 16, 21-27)

A nu-ți fie mila de tine înseamnă a avea încredere în Dumnezeu. Aceasta nu este o stare de nebunie când omul, fără sa gândească, face ceva ce nu are nevoie și este peste puterile lui, ci atunci când omul cu adevărat găsește posibilitatea de a sluji lui Dumnezeu, atunci când omul caută voia lui Dumnezeu - și află această voie a lui Dumnezeu prin ascultare, prin binecuvântare, prin împrejurări-, atunci când omul  trebuie să aibă încredere în Dumnezeu, și să creadă că Dumnezeu îl va ajuta în inițiativele sale, în planurile sale, dacă acestea îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

Iar atunci când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu. Si acesta, desigur, nu este în stare să-și ducă crucea. Nu este în stare să facă ceea ce trebuie să facă pentru mântuirea lui. El nu evoluează duhovnicește. Când omul se închide în sine și trăiește ca într-o cutie de conserve, atunci viața îi trece, iar sufletul n-a evoluat. Sufletul nu are experiența ajutorului lui Dumnezeu, nu are experiența iubirii lui Dumnezeu. El nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, nu s-a unit cu Dumnezeu. Sufletul nu are experiența biruinței asupra păcatului. Si, în ce stare se va afla aceasta în veșnicie? In veșnicie aceasta se va afla într-o stare primitivă și în întunericul păcatelor sale. 

A-ți căuta măsura este un proces creator. De exemplu, în post, omul trebuie să înțeleagă că el poate să nu mănânce nimic dar, cât timp va rezista? In primul rând el va slăbi, va deveni iritabil. Din această cauză vor suferi cei apropiați și acest post va aduce doar daune. De aceea, a determina măsura, a determina ceea ce ai nevoie cu adevărat astăzi pentru dezvoltarea ta, pentru a-i ajuta pe cei apropiați, și a determina ceea ce într-adevăr nu ai nevoie, aceasta, cu adevărat, este un moment foarte important pentru un om în toate.

Omul trebuie să-și parcurgă calea spre veșnicie. Această cale este îngustă, dar este calea spre veșnicie. Această cale poate fi parcursă numai urmându-L pe Hristos. Desigur ne mai abatem de pe aceasta cale. Este bine dacă am văzut că ne-am abătut, am simțit că mergem greșit, să cerem iertare: Doamne, iartă-mă! Am venit la spovedanie, am zis: aici mi-am pierdut cumpătul, aici am spus ce nu trebuia... Iar atunci când omul insistă asupra "dreptății" sale: "sunt drept, iar voi toți vă înșelați. Am plecat!" Se întâmplă ca omul să se depărteze foarte mult. Apoi este nevoie de ani de zile pentru ca omul să revină în acel loc din care s-a abătut de pe această cale. Ani de zile... dar se întâmplă ca omul să nu se mai întoarcă. El spune: "nu mai pot să iert, nu mă pot smeri cu aceasta, sunt pierdut. Sufletul meu este pierdut". Omul singur își spune aceste lucruri. El nu crede că Dumnezeu îl poate ajuta. In principiu, Dumnezeu îl poate ajuta pe om în orice situație. La Dumnezeu nu există impasuri. La Dumnezeu nu există împrejurări în care El să fie lipsit de putere. Dumnezeu este Calea: "Eu sunt Calea. Eu sunt Adevărul". Dar, pierzându-L pe Dumnezeu noi rătăcim și nu ne dăm seama ce facem. Venindu-ne în fire, noi spunem: "Doamne, iartă-mă!" Iar Biserica este tocmai locul în care din nou ne împacăm cu Dumnezeu din nou, precum fiii risipitori, ne întoarcem la Tatăl Ceresc și iarăși continuăm să trăim, din nou mergem la luptă pentru inima noastră, pentru mintea noastră, pentru aproapele nostru.    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu