vineri, 29 mai 2009

Problemele vietii (Sf. Ioan Gura de Aur) I



VOILE LUI DUMNEZEU

*Dumnezeu Îşi arată puterea Sa îndeosebi atunci când vrăjmaşii credincioşilor Lui robi se înmulţesc.

*Nu voi uita să amintesc şi de o altă înţeleaptă dar obişnuită pedagogie a lui Dumnezeu: Când întâmpinăm viclenii şi greutăţi, nu intervine îndată pentru a ne ajuta, ci mai întâi ne lasă să ne chinuim un timp şi mai târziu săvârşeşte minunea. De ce face aşa? Ca să ne ferească de nerecunoştinţă şi nemulţumire. De obicei noi, oamenii, imediat ce ieşim din necazuri, uităm şi de amărăciunea lor şi de Dumnezeu Care ne izbăveşte de ele. De multe ori, iarăşi, credem că singuri am reuşit să scăpăm de nenorocirile care au dat peste noi. Aşadar de aceea Dumnezeu îngăduie ca mai întâi să ne lovească încercările şi mai târziu vine să ne salveze.

*Dumnezeu are multe feluri de leacuri pentru mântuirea noastră. Fiecăruia îi dă ceea ce are nevoie. Căci fiecare avem nevoie de un leac. „Cine se poate lăuda că are inima curată? Sau cine va cuteza să spună că e curat de păcate?” (Pilde 20, 9).

*Nu există deci om cu desăvârşire drept, cu desăvârşire virtuos, cu desăvârşire curat de păcat. Pe de altă parte, nu există om păcătos care să nu fi săvârşit şi vreun lucru bun, oricât de mic. Unul, de pildă, e hrăpăreţ şi distrugător. Uneori însă, arată bunătate, ajută un om, se căieşte de răul făcut.

*În viaţa aceasta tuturor li se aplică legea răsplătirii. De aceea cei virtuoşi sunt cuprinşi de necazuri. De aceea cei nedrepţi se desfată în bunătăţi. Primii sunt pedepsiţi aici pentru puţinele lor păcate, şi în felul acesta nu vor fi lipsiţi de rai. Ceilalţi sunt răsplătiţi aici pentru puţinele lor fapte bune, şi vor fi pedepsiţi veşnic pentru multa lor răutate.
Când suferim pe nedrept trebuie să ştim că asta se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fie pentru a ne spăla păcatele, fie pentru a primi cunună.

*Mulţi cred că cel care suferă este negreşit păcătos. Ei bănuiesc, neîntemeiat şi naiv, că necazurile vin mereu ca pedeapsă pentru călcarea legii dumnezeieşti. Aşa s-a petrecut în cazul dreptului şi mult-încercatului Iov. Cei trei prieteni ai lui, care l-au vizitat în timpul durerilor sale, cu toate că nu cunoşteau vreun păcat al lui, îi ziceau: „Au nu cumva grozavă e răutatea ta şi multe, fără număr, păcatele îţi sunt?” (Iov 22, 5).

*Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21).

*Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pe fiecare om pentru fiecare păcat al lui, omenirea întreagă ar fi pierit şi posibilitatea mântuirii s-ar fi irosit.

*De aceea şi Dumnezeu nu-i pedepseşte nici pe toţi oamenii, nici după gravitatea păcatelor lor. Pedepsele Lui sunt treptate, metodice şi urmăresc un anumit scop.

*Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Şi tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujeşti în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ţi spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu şi ar trebui să fiu slăvit şi încununat pentru asta. Aşadar de ce să sufăr?”. Să-ţi aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte şi ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Ne-a făcut însă şi o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Dacă cineva se îngrijeşte de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăţi şi primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa” (Luca 22, 31-32).

ROADELE NECAZURILOR

*Necazurile pământeşti sunt trecătoare, pe când bunătăţile cereşti sunt veşnice.
În altă parte, acelaşi Apostol scrie: „Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare. Neprivind noi la cele care se văd, ci la cele ce nu se văd; fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (II Corinteni 4, 17-18).

*Sufletele care trăiesc în comoditate, care nu încearcă necazuri şi suferinţe, care se mulţumesc cu desfătările pământeşti, care urmează calea fericirii lumeşti. Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, moi ca ceara. Dimpotrivă, sufletele care suferă şi se chinuie pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Lui veşnică devin tari ca oţelul. Prin pătimirea continuă dobândesc rezistenţă şi vitejie, răbdare şi nădejde.

*Trebuie să înţelegem bine: pentru creştin există doar două pricini de tristeţe. Prima, când se împotriveşte lui Dumnezeu, adică atunci când lucrează împotriva voii sfinte a Acestuia; şi a doua, când îl vede pe aproapele său împotrivindu-se lui Dumnezeu.

*Necazurile şi încercările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă şi bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înţelepciune. Aşa cum cobzarul nu întinde prea mult corzile cobzei ca să nu se rupă, însă nici nu le lasă prea slabe, ca să nu-şi piardă rezonanţa lor, la fel şi Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă.

*Datorită suferinţelor trecătoare, moştenim viaţa veşnică.

*Aşa cum antrenorul nu-i antrenează pe toţi tinerii în acelaşi fel pentru luptă, ci celor slabi le dă adversari slabi iar celor puternici adversari voinici, la fel şi Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi ispite după măsura puterilor lui. După cum spune Apostolul, ispitele pe care le înfruntăm sunt pe măsura noastră. Şi Dumnezeu nu îngăduie să fim încercaţi mai presus de puterile noastre, ci atunci când vine o ispită ne dă şi calea de ieşire din ea, ca s-o putem răbda (I Corinteni 10, 13). Prin asemenea metode tămăduieşte şi mântuieşte Domnul sufletele noastre, şi de aceea trebuie să-I mulţumim şi să-L slăvim.


FIARELE SALBATICE ALE PATIMILOR

*Cât de îngust la minte este omul acela care, văzând cum casa lui stă gata să se prăbuşească, în loc s-o repare şi să-i pună proptele, face curăţenie prin curte! Cât de nechibzuit este şi acela care are trupul bolnav şi, în loc să se îngrijească de vindecarea lui, stă şi ţese veşminte scumpe ca să-l împodobească!
În chip asemănător facem şi noi cu sufletul nostru. În vreme ce a fost cuprins de patimi, în vreme ce este chinuit de mânie, slavă deşartă, dorinţe ruşinoase şi atâtea alte răutăţi, nu ne îngrijim de tămăduirea lui. Dar pentru ce ne îngrijim? Pentru traiul bun şi pentru împodobirea trupului.

*Să nimicim orice patimă care se află înlăuntrul nostru cu sabia Duhului.

*Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei primul om a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger.
Spune Scriptura, „tot cel ce are inima mândră e necurat în faţa lui Dumnezeu” (Proverbe 16, 5).

*fiecare cuget de desfrâu este, desigur, păcat de moarte, are însă ca pricină dorinţa. Când vorbim despre mândrie, dimpotrivă, nu poţi găsi vreo cauză sau fază de început, care s-o îndreptăţească fie şi câtuşi de puţin. Mândria nu e altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru.

*Mandria are şi o tovarăşă credincioasă, pe fiica ei, deznădejdea. Îi spun fiica ei pentru că aceasta o naşte, după ce creşte şi se înrădăcinează bine în om. Iar deznădejdea, când se naşte, conduce sufletul la distrugere totală.

*Slava lumească are numai nume şi strălucire, dar nu are conţinut şi durată în timp. Este goală şi trecătoare. Slava cerească, însă, este adevărată şi nestricăcioasă. Laudele nu sunt pentru om, ci pentru îngeri, arhangheli şi pentru Stăpânul Hristos.

*Dar ia daţi-mi o definiţie a slavei! Ce este, aşadar, slava? Este, va spune cineva, faptul de a fi admirat de toţi. Şi cum te vor admira, pe drept sau pe nedrept? Pe nedrept? Atunci nu e vorba de admiraţie, ci de linguşire şi batjocură. Pe drept? Dar asta e cu neputinţă, pentru că oamenii judecă părtinitor. Sunt influenţaţi de patimile lor şi-i admiră pe cei care slujesc dorinţelor lor. Şi dacă vă îndoiţi, priviţi-i pe cei care-şi cheltuie banii şi le umplu de bani pe femeile desfrânate, pe lăutari şi pe dansatori.
Cel care caută laudele nu este om liber. Pentru că nu face ceea ce-i place lui, ci ceea ce place altora. Astfel, slava deşartă nu va întârzia să-l scoată de pe drumul virtuţii.

*Ce să vă sfătuiesc în legătură cu asta? Ce altceva decât să-L aveţi mereu în minte pe Dumnezeu, să faceţi voia Lui şi să nu daţi importanţă lucrurilor şi părerilor omeneşti. Dacă umblaţi după lauda oamenilor, veţi pierde şi rugăciunea şi postul şi milostenia şi toată bogăţia voastră duhovnicească. Vreţi să păstraţi aceste bunătăţi? Plecaţi departe de patima slavei deşarte.

*O altă mare patimă este cea a desfrânării. Desfrânarea duce deseori şi la patima adulterului.

*Să vă îngrijiţi, rogu-vă, mai întâi de sufletele copiilor voştri.

*Ţi se par dulci, tinere, desfătările femeii păcătoase? Îmi dau şi eu seama de asta. O spune şi Scriptura: „Din buzele femeii desfrânate picură miere” (Proverbe 5, 3). Te previn însă, să nu guşti din ea, căci degrabă va deveni otravă. Ce spune iarăşi Scriptura? Că această miere „până la o vreme îţi îndulceşte gâtlejul, dar mai târziu o vei găsi mai amară decât fierea şi mai ascuţită decât sabia cu două tăişuri” (Proverbe 5, 3-4).

*Nimic nu este greu atunci când îl vrem. Nimic nu este uşor atunci când nu-l dorim. Toate depind de noi.

*Cine nu se mulţumeşte cu soţia lui cade în greul păcat al adulterului. Cel ce săvârşeşte un asemenea păcat, oricât de multe fapte bune ar face, nu se va mântui, după cum ne înştiinţează Apostolul: „Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9).

*Greu şi urât păcat! De altfel tocmai de aceea Evanghelia îi îngăduie femeii să se despartă de soţul ei dacă acesta săvârşeşte adulter, pe când nu-i îngăduie să se despartă fără voia lui, dacă el este necredincios. Apostolul scrie referitor la asta: „Şi femeia, dacă are bărbat necredincios şi el vrea să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul” (I Corinteni 7, 13). Pe de altă parte însă, „oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter” (Matei 5, 32), condamnând astfel indirect divorţul făcut din oricare altă pricină în afară de desfrâu.

*Fii cu luare-aminte şi la un alt lucru care este scris în Evanghelie: femeia creştină care are un soţ necredincios nu este necurată, „fiindcă bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă” (I Corinteni 7, 14). Despre desfrânată, însă, vorbeşte cu totul altfel: „Voi lua”, zice, „mădularele lui Hristos ca să fac din ele mădularele unei desfrânate?” (I Corinteni 6, 15). În primul caz, în ciuda convieţuirii cu cel necredincios, harul lui Dumnezeu rămâne, pe când în al doilea caz harul se îndepărtează.

*Dacă ai devenit mădular al desfrânatei, nu sta în biserică, ca să nu pângăreşti locul. Însă dacă te pocăieşti şi te îndreptezi, Domnul te va primi în lăcaşurile Sale cereşti.

*Foc nestăpânit este mânia, foc ce le arde pe toate. Şi pe trup îl vatămă, şi pe suflet îl distruge. Nimic nu este mai cumplit, nimic mai neomenesc, nimic mai mizerabil decât mânia şi furia.

*Mânia este mai rea decât beţia şi mai mizerabilă decât diavolul. Adevărat, beat şi demonizat la un loc este cel stăpânit de această patimă. Faţa i se umflă, limba îi tremură, vocea i se sălbăticeşte, ochii i se înroşesc, urechile îi aud alte lucruri, tâmplele i se zbat, mintea i-o ia razna, judecata îi piere… Ameţeală, tulburare şi întuneric pe dinăuntru; exaltare, violenţă şi ţipete pe dinafară.

Pe toate acestea ar fi putut să le evite, dacă s-ar fi înfrânat, dacă şi-ar fi stăpânit nervii, folosindu-se pentru asta nu numai de îndelunga-răbdare şi de smerenie şi de bunătate, dar şi de simpla judecată.

*„Să piară de la voi toată amărăciunea şi întărâtarea şi mânia”, spune Apostolul (Efeseni 4, 31).

*din ţipăt se hrăneşte mânia.

*Uneori însă mânia este de folos. Când? Când o întoarcem împotriva vrăjmaşilor noştri închipuiţi. Dacă poţi stăpâni mânia, atunci n-o omorî. Păstreaz-o vie, dar legată. Îţi va fi folositoare ca un câine, care nu latră la oi sau la stăpânul lui, ci la tâlhari, la străini, la hoţi.

*Vorbirea de rău sau osândirea este o altă patimă înfricoşătoare.

*Ce voi câştiga dacă aflu cum cutare este rău?

*Şi să te gândeşti că mizeria din baltă nu loveşte atât de mult în nas, cât lovesc în suflet povestirile murdare despre viaţa altora.

*Fii cu luare-aminte, deci, la cuvintele tale! Nu vorbi de rău, ca să nu te pângăreşti. Nu mesteca în balta cu murdării; fă cununi din trandafiri, toporaşi şi alte flori. Nu băga în gură bălegar; gustă din licoarea dulce a florilor, ca albina, şi fă miere din ea. Să fii cu toţi politicos, dulce la vorbă, blând, primitor. Despre nici un om să nu-ţi scape vreun cuvânt urât. În felul acesta toţi te vor iubi. Dar şi în ziua Judecăţii Domnul te va afla curat şi nepătat. Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvânt de prisos, cu atât mai mult vom răspunde pentru vorbele noastre de rău.

*Trebuie să amintesc acum şi de cea mai rea patimă dintre toate, lăcomia sau iubirea de arginţi. De ce este cea mai rea? Deoarece din aceasta se nasc toate răutăţile. Ne-o spune limpede Apostolul: „iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10).

*Dacă cineva mănâncă exagerat îşi vatămă sănătatea trupului. Mintea, dacă va cugeta mai mult decât poate rezista, se va întuneca şi-şi va pierde însuşirea intelectuală. Ochiul, dacă este expus la lumină orbitoare, îşi pierde însuşirea de a vedea. Urechea, dacă este supusă la zgomote asurzitoare, îşi pierde însuşirea auditivă. Toate acestea arată unde duce lăcomia şi cât de nefirească este.

*Cel ce se luptă să câştige mulţi bani, fără să priceapă hrăneşte în el o fiară, care-i macină viaţa şi sufletul. Pentru că iubirea de arginţi îl aruncă în nenumărate griji, nedreptăţi, înşelăciuni, certuri şi alte păcate, care-l fac şi pe el victimă, şi pentru lume vrăjmaş. De aceea spune Apostolul: „Cei ce vor să se îmbogăţească, aceia cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi-n pierzare” (I Timotei 6, 9).

*Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginţi. Pe toţi îi urăşte, şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, şi pe bogaţi de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu ştie ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar şi cea mai importantă, dacă nu-i aduce câştig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-şi mărească fie şi cu puţin bogăţia. Patima lui pentru bani nu-şi găseşte saturare, nu cunoaşte mulţumire. Iar această patimă îl cufundă din ce în ce mai adânc în păcatul cel cu multe chipuri, în diverse răutăţi, în zădărnicia lumii. De aceea diavolul nu se osteneşte mult cu bogaţii.

*Păcatele şi patimile sunt lanţuri cu care diavolul ne încătuşează şi ne face robi ai lui.

*Şi cum s-ar putea cineva elibera de sclavia patimilor? Mai întâi prin voia şi nevoinţa sa, şi apoi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Extrase din cartea "Problemele Vietii" a Sf. Ioan Gura de Aur, Ed. Ecumenita



joi, 28 mai 2009

Turma fara pastor - Poezie de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul


Se-aude azi din depărtare
La Dunăre un geamăt greu,
O, cât mai suferi azi de tare!
In Ţara ta, poporul meu!

Că iată, li-au răpit "păstorul"
Şi oile s-au risipit,
Punând la "stână" roşiorul
Pe cel "tovarăş" ca năimit".

Azi "urşii" smulg din carne lâna,
Iar sângele din "oi" îl sug
Şi multe oi, lăsându-şi stâna,
Prin locuri depărtate fug.

În plaiul strămoşesc, departe,
Oftează fraţii cu amar,
Fiind siliţi acum să poarte
Povara Crucii spre "calvar".

O, Suflete nemângâiate
Din "lagărul de suferinţă",
Voi insetaţi de libertate,
Păzindu-vă sfânta Credinţă

Voi socotiţi pe cei "de-afară"
Că sunt în raiul desfătării,
Căci nu e viaţă mai amară
Ca astăzi pe pământul Ţării.

Voi aşteptaţi o mângâiere,
O rugăciune de la noi,
Dar nu aveţi la cine cere
Căci... toţi suntem întru nevoi

Pribegi, înstrăinaţi de casă,
Suntem la suflet răzleţiţi,
Căci duhul vrajbei nu ne lasă
Să fim măcar acum uniţi.

Ca pleava astăzi ne-mpresoară
Vârtejul rău al vrăşmăşiei,
Şi viaţa noastră mai amară
Ne-o facem noi în pribegie!

http://www.teoctist.info/MariDuhovnici.asp

http://gid-romania.com/Sf_Ioan_Iacob_Romanul_Hozevitul.asp

miercuri, 27 mai 2009

Conferinta "Dictatura si Martiraj"

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/680/dictatura_martiraj

http://proortodoxia.wordpress.com/2009/05/26/conferinta-dictatura-si-martiraj-foto/
Fragmente din conferinta "Dictatura si Martiraj" tinuta la Bucuresti in data de 25 mai 2009 la Aula Magna a Facultatii de Drept, unde s-au lansat lucrarile
"Fericiti cei Prigoniti - martiri ai temnitelor comuniste" si
"Dictatura Biometrica - cipul controlului total".
si din conferinta tinuta la Cluj pe 31 mai 2009

Mesajul Parintelui Justin Parvu, transmis in direct la conferinta:





Parintele Ioan Sismanian de la Petru Voda








Parintele Filotheu de la Petru Voda





Nicolae Purcarea, marturisitorul crestin ortodox, vorbeste despre iertarea crestina si nevoia de adevar, evocand mari personalitati ale lumii sfintilor inchisorilor, cum ar fi Mircea Vulcanescu, Traian Trifan, Traian Marian, Parintele Calciu, Parintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc, Costache Oprisan, Valeriu Gafencu si alti mucenici anticomunisti. Pilda judecatorului care i-a condamnat la 20 de ani de inchisoare si a ajuns si el dupa gratii. Cum au reactionat detinutii politici. Mesaj pentru falsificatorii istoriei, Oprea si Olaru: nu Wurmbrand i-a dat streptomicina lui Gafencu ci Gafencu lui Wurmbrand; si Gafencu a murit. Lupta intre bine si rau: intre satana si Dumnezeu.





Sora lui Valeriu Gafencu, Valentina




Judecatoarea Carmen Paduraru in conferinta de la Cluj






Parintele Serafim Badila la Cluj





Parintele Serafim de la Casiel in conferinta de la Dej

parintele Serafim de la manastirea Casiel - Despre cipuri from Apologeticum on Vimeo.

vineri, 22 mai 2009

Carti de citit






Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei. Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă, – pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, – dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.
Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o şezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos, fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/avanpremiera-lansarii-de-la-bucuresti.html
Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.
De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.
Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!
Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.
Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.
Arhimandritul Justin Pârvu,
6 mai 2009, la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul

marți, 19 mai 2009

Despre vietile sfintilor

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/18/la-pomenirea-celor-13-mucenici-din-kadara-sau-cum-au-inteles-catolicii-unirea/

Făcându-se părtaşi ai mântuitoarei patimi a Domnului prin mucenicie, prin asceză şi lacrimi, prin traducerea în faptă a tuturor virtuţilor evanghelice, sfinţii - împreună cu Hristos - au biruit moartea. Sunt vii în Dumnezeu, pentru că Hristos s-a sălăşluit în ei.

Troparul de obşte la o muceniţă surprinde foarte bine drama crucificării cu Hristos, dar şi slava Învierii împreună cu El:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre“ (Minei pe februarie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002. p.316.)

Unii oameni al căror duh şi a căror inimă rămân nesimţitoare în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, consideră Vieţile Sfinţilor - fără a le citi sau fără a le citi cum trebuie - plictisitoare şi obositoare. „Toate sunt la fel!” - spun. „Sfinţi Profeţi, Apostoli, Mucenici, Mărturisitori, Cuvioşi, Pustnici, Drepţi, Fecioare, Ierarhi, Doctori fără de arginţi, binecredincioşi împăraţi, ţari, voievozi sau cneji şi alte categorii de sfinţi, care au trăit în primul secol sau ieri în Asia, Palestina, Egipt, Italia, Africa, America, România, Rusia sau Cipru… toate vieţile lor sunt la fel”. La această constatare - regretabilă prin obtuzimea ei - răspundem: Da! Într-adevăr, toate repetă aceleaşi lucruri, toate reiau aceleaşi teme, aceleaşi trăiri, aceleaşi experienţe.

Şi aceasta pentru că toţi sfinţii, dar TOŢI, fiind răniţi de dumnezeiescul dor în inimă şi arzând de adevărată şi totală iubire faţă de Hristos, s-au făcut de bunăvoie părtaşi jertfei Lui, sacrificiului Său suprem de pe Golgota, oferindu-şi sinele morţii, ca să se facă părtaşi şi Învierii Lui. Toate sunt la fel, pentru că toţi sfinţii s-au botezat întru moartea Lui, fie prin botezul cu apă, fie prin botezul sângelui, fie prin botezul lacrimilor de pocăinţă, pentru ca viaţa cea nouă a Duhului să le devină interioară, iar slava lui Dumnezeu, care s-a arătat prin cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, prin Domnul Iisus Hristos cel întrupat (II Corinteni 4:6), să se sălăşluiască în inimile lor şi să se răsfrângă şi asupra trupurilor lor.

Da! Toate sunt la fel, pentru că toţi sfinţii trăiesc în Hristos, iar Hristos trăieşte în ei! În fiecare sfânt se repetă fără încetare până la sfârşitul lumii unica taină a morţii Domnului şi a învierii Lui, a înomenirii lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii omului. De multe ori, sfinţii pictaţi în biserici, în special sfinţii militari reprezentaţi în stranele sau în absidele laterale ale locaşului de cult (cum sunt Sfinţii Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Artemie, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Nichita Romanul ş.a.) deşi au o poziţie diferită, o îmbrăcăminte diferită şi propriile caracteristici, cu toate acestea aproape toţi au aceeaşi faţă, acelaşi chip - chipul lui Hristos. Şi asta pentru că în esenţă astfel sunt sfinţii: asemenea lui Hristos, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Facere 1: 28), dar cu însuşiri vizibil personale şi în condiţii diferite în care s-au evidenţiat şi au repetat opera lui Hristos, lucrarea sau taina Lui, într-un anumit loc şi într-o anumită epocă.

joi, 14 mai 2009

Le monde selon Monsanto


FILM VIDEO

- In franceza:
Le monde selon Monsanto



- In engleza:



Cateva extrase din film in romaneste:


Monsanto se prezinta ca o companie agricola care ajuta taranii sa aibe o productie mai mare, reducand riscurile asupra mediului. Este liderul mondial in biotehnologii. 90 % din OGM (organisme modificate genetic) cultivate in lume ii apartin.

Soia roundup ready contine o proteina care este introdusa in planta (modificata genetic) si care o face rezistenta ierbicidului Roundup.

Creata in 1901 in statul Missouri a fost una din cele mai mari companii chimice ale secolului. Este totusi una din companiile cele mai controversate ale erei industruiale. Agent orange, aspartam, hormoni de crestere, PCB (uleiuri chimice utilizate in transformatoarele electrice - se numeste aroclor in SUA, pyralene in Franta si clophen in Germania - pana la interdictia lor in 1980.) toate au fost promovate de Monsanto.

Monsanto a ascuns poluarea cu PCB (Whasington Post 2002) timp de decenii.

Monsanto a avut autorizatia de a ingropa PCB-urile langa orasului Huston, dar aceasta a dus la moartea locuitorilor din apropiere datorita cancerului precum si a altor maladii legate de aceasta. PCB-ul determina intoxicarea organismului si eruptii cutantate de tip acnee.

- 1961 dupa ruptura unui tub continand PCB, 2 muncitori au dezvoltat simptoame caracteristice hepatitei.

- 1966 pestii au murit dupa trei minute dupa ce au fost introdusi intr-un loc cu PCB de catre oameni de stiinta.

Prof. David Carpenter spune ca toata planeta este contaminata de PCB. Cea mai cunoscuta boala determinata de PCB este cancerul. Femeile contaminate de PCB dau nastere unor copii care au un QI redus. PCB-urile reduc functionarea tiroidei. PCB-urile perturba hormonii sexuali.

In 2001, 20.000 de locuitori ai orasului Hudson au depus plangere impotriva companiei Monsanto. Compania trebuie sa plateasca 7 mil. de dolari pentru a indemniza victimile, pentru a construi un spital pentru victime si a depolua site-ul, dar niciun sef al companiei nu a fost acuzat.

*

Roundup este numele comercial dat de Monsanto pentru "glifozat", un ierbicid considerat biodegradabil si bun pentru mediu. Firma a fost condamnata de doua ori pentru publicitate mincinoasa. Prima data a fost in 1996 la New York si a doua oara in Franta. Numeroase studii stiintifice dovedesc ca Roundup este foarte toxic. El provoaca disfunctii ale diviziunii celulare, conform unui studiu al prof. Robert Bellé, care munceste pentru CNRS si Inst. Pierre et Marie Curie. Prof. Robert Bellé spune ca celulele, initial nu sunt canceroase, dar incepand cu un anumit moment apar modificari in ele, iar modificarea principala este de a deveni instabila d.p.d.v. genetic si aceasta prima dereglare a fost observata in prezenta ierbicidului Roundup care induce aceste prime etape ce conduc la cancer. Dar cancerele le vom vedea in 30-40 de ani. Deci trebuie sa alarmam opinia publica asupra subiectului. Concluzia este ca am ascuns toxicitatea ierbicidului Roundup pentru a promova dezvoltarea OGM-urilor.

Dupa Monsanto cultura cu soia modificata genetic a fost autorizata prima data in SUA in 1996.

Cum se face ca soia modificata genetic este rezistenta la Roundup? Cercetatorii au selectat o gena provenind dintr-o bacterie care a fost fixata pe particule microscopice si cu care au fost bombardate celulele de soia. Gena penetreaza ADN-ul si fabrica o proteina care permite plantei sa fie rezistenta la Roundup. Cand ierbicidul e pulverizat el omoara toate buruienile in afara de soia.

Dan Glickman, ministru agriculturii in timpul lui Bill Clinton spune ca daca n-ar fi admis aceasta tehnologie putea fi considerat impotriva progresului, si ar fi putut fi sanctionat chiar de membrii guvernului.

Food and Drog Administration (FDA), agentia care se ocupa cu securitatea alimentara si a medicamentelor spune ca alimentele obtinute prin modificare genetica sunt supuse acelorasi principii precum alimentele traditionale. James Maryanski, responsabil cu biotehnologiile intre 1985-2006 spune ca nu a fost nevoie sa creeze noi legi cu privire la OGM. Aceasta a fost o decizie politica si nu stiintifica. FDA considera ca o planta modificata genetic este echivalenta cu una care nu este. Motivul a fost ca genele introduse in plante prin biotehnologie produc proteine asemanatoare cu cele care sunt consumate de secole. FDA spune ca daca introducem o gena intr-o planata, aceasta este ADN, si cum acesta se consuma de mult timp putem conclude ca aceasta planta este sigura.

*

Hormonul de crestere bovina, produs de Monsanto, este un hormon transgenetic injectat vacilor pentru a creste cu 20% productia de lapte. Acest hormon ameninta sanatatea noastra. El este comercializat de Monsanto sub numele de Posilac din 1994. Richard Burroughs a declarat ca date stiintifice au fost manipulate cu privire la acest hormon. Maladii precum infectia ugerului la vaci au fost ascunse.

In 1990 prof. Samuel Epstein a publicat un studiu stiintific cu privire la acesta. Schimbarile fiziologice ale animalelor care au primit hormonul sunt catastrofale. De exemplu ovarul drept care a primit hormonul este marit cu 42-44% ceea ce dovedeste ca sunt probleme grave in cee ce priveste reproducerea. Cum vacile sufera des de mamita (infectia ugerului) exista puroi in lapte. In plus datorita tratamentului bolii se observa antibiotic in compozitia laptelui. Constatam de altfel si o crestere importanta a factorului insulinic de crestere (IGF1). Prin urmare hormonul a fost interzis in Europa si Canada.

Un prim aditif alimentar care a fost pe piata a provocat o mare epidemie. L-triptofan (un acid aminat) in 1989 a omorat zeci de persoane (37) si a facut sute de bolnavi (mai mult de 1000 de handicapati), provocand o boala EMS. Arpad Pusztai, un om de stiinta ce muncea in Scotia, entuziasmat de aparitia OGM-urilor in Marea Britanie a facut studii asupra leptinei, o proteina cu functii insecticide ce protejeaza plantele impotriva puricilor. Astfel s-au creat cartofi care rezista acestor insecte prin introducerea unei gene provenind din ghiocel, si care fabrice leptina. Acesti cartofi au fost testati pe soareci. S-au constatat 2 efecte:
-primul o proliferare a celulelor in stomac, si aceasta nu este bine (faciliteaza dezvoltatea tumorilor cauzate de produse chimice)
-sistemul imunitar al stomacului era "supraexcitat"

Astfel au considerat ca tehnica de insertie a genei era de vina si nu modificare in sine.

Cum aceste studii a interesat Monsanto si profesorul a fost dat afara imediat dupa publicarea lor a ajuns la concluzia ca studiile stiintifice nu sunt deloc independente de politica. Biroul lui Tony Blayer a facut presiuni asupra directorului.

10 ani dupa ce a fost scoasa pe piata Soia roundup ready reprezinta 90% din productia de soia americana si 70 % din produsele americane contin OGM-uri, o consecinta a echivelentei alimentelor (OGM cu non-OGM).

*

Monsanto a falsificat studii cu privire la efectul cancerigen al dioxinei. Istoria incepe in Nitro, o uzina a companiei Monsanto din Virginia care fabrica un ierbicid puternic 2,4,5,T, si unde a avut loc o explozie in 1949. Ca urmare 228 muncitorii prezentau o boala desfiguranta: cloracneia, datorata dioxinei un subprodus al ierbicidului in cauza. 2,4,5 T este componenta principala al "agentului orange" folosit de armata americana in timpul razboiului din Vietnam. In anii 1960 au fost imprastiati 40 mil. de litri de produs in sudul tarii, sau 400 Kg de dioxina pura, fiind contaminati 3 milioane de oameni dintre care mii de soldati americani. Dioxina provoaca cancer si grave disfunctii genetice. In 1978 soldati americani veterani au purtat plangere impotriva celor care au fabricat "agentul orange", dar studiile au fost falsificate spunand ca pentru om nu este cancerigena.

In 1996 Monsanto publica un studiu cu privire la soarecii hraniti cu soia OGM, stiind foarte bine sa disimuleze problema, foslosind soareci in varsta, si dand date foarte putine.

 *

In America de Nord si cea de Sud precum si in Asia si Australia OGM-urile au invadat culturile, in 10 ani acestea intinzandu-se pe 100 de milioane de ha.
70 % sunt rezistente la Roundup si 30% au fost manipulate sa fabrice un insecticid numit BT.
Compania are brevete, numite si drepturi de propietate intelectuale pe care si le apara cu ferocitate.

In America de Nord fiecare fermier care cumpara seminte OGM trebuie sa semneze un contract cu firma prin care se angajeaza sa respecte brevetele asupra genei modificate. Astfel nu au dreptul sa pastreze seminte pentru anul urmator. Monsanto promite ca daca gaseste seminte in campurile unor fermieri (modificate genetic) vor ajunge la un acord profitabil pentru fermier si Monsanto. In realitate nu este asa.

Troy Roush a fost atacat in justitie de Monsanto pentru ca avea pe campul sau soia roundup ready. El a fost victima a ceea ce se numeste in SUA "politia genei". Agricultorii au ajuns sa le fie frica de vecini, de teama sa nu fie denuntati de ei firmei Monsanto, care vor sa controleze samanta si sa posede viata astfel.

Monsanto a cumpartat intre 1995 si 2005 cca 50 de firme in intreaga lume care produceau soia, bumbac, porumb, grau, cartofi, rosii. Devine ingrijorator acest monopol din ce in ce mai mare care este interesat in special de tarile pe cale de dezvoltare, precum India.
India este cel de-al treilea mare producator de bumbac din lume. Monsanto a cumparat in 1999 Maico, cea mai mare companie producatoare de bumbac in tara. Doi ani mai tarziu guvernul autorizeaza culturile BT (numit bollgard) care contin un ierbicid impotriva viermelui american, un parazit al bumbacului.

In 2006 in culturile de bumbac BT s-a observat o boala "rizotomia", in care tija plantei este "filandroasa". Cu timpul aceasta boala s-a observat si in culturile de plante nemodificate genetic.
Pe piata a inceput sa fie foarte dificil pentru a gasi seminte non-BT. Azi in India Monsanto controleaza aproape in totalitate semintele de bumbac. O maniera de a impune aceste seminte modificate genetic care se vand de 4 ori mai scump decat cele nemodificate. Pentru a le procura taranii sunt obligati sa se imprumute, iar caz ca recolta nu este buna se vad intrati intr-o spirala infernala. Au fost oameni care s-au sinucis, band litri de insecticid si incercand sa protesteze astfel situatiei. Este un dezastru complet. Taranii nu numai ca sunt obligati sa cumpere samanta mai scumpa dar trebuie sa cumpere si ingrasaminte si insecticide a caror cantitate nu este neglijabila.

Monsanto testeaza cca 20 de plante in care a introdus gena BT: mustarul, vinata, conopida precum si altele.

*

Contaminarea transgenetica este un alt subiect fierbinte pentru Monsanto. Comparand astfel porumbul din SUA (transgenetic) si cel din Mexic (cel mai natural) s-a observat ca acesta din urma deja contine ADN provenind din cel modificat genetic. Porumbul american ameninta astfel pe cel mexican, taranii fiind obligati sa cumpere ingrasamintele si ierbicidele de care acest porumb modificat genetic are nevoie, si fara de care recolta este amenintata. Cercetatorii au observat ca florile plantelor modificate genetic devin aberante. Avand in vedere ca polenizarea plantelor se face de maniera necontrolata este clar ca plantele modificate genetic se pot incrucisa cu cele care nu sunt modificate genetic. Taranii observand plante monstruase au trimis probe laboratoarelor si au constatat ca de vina erau incrucisarile cu plantele modificate genetic.

In Paraguay culturile de soia transgenetice distrug biodiversitatea de la tara. Taranii se confrunta cu ceea ce numesc "desertul verde". Ierbicidele determina boli la oameni si s-au observat si animale care mor, venind in contact cu aceste campuri. Gainile, vacile din Europa sunt hranite cu acesta soia transgenetica.

In acest timp actiunile Monsanto nu se opresc din crestere.

SI ALTE PAGINI WEB:

Mahnirea parintelui Justin

S-au scris deja multe si grele in legatura cu acest proiect de la Aiud.(vezi si http://apologeticum.wordpress.com/2009/04/30/lovitura-din-teatru-pe-scena-aiudului/) Cine mai poate intelege de ce se vrea un centru cultural in locul unei manastiri, acolo unde mucenicii din inchisorile comuniste au fost ingropati precum graul, la gramada, in pamant ?

Monumente in cinstea eroilor au mai fost inaltate. Cunoastem mausoleul de la Marasesti,si atatea altele care au fost ridicate in toate locurile, in cinstea eroilor neamului. Dar a ridica o manastire in cinstea celor care au murit in temnitele comuniste este just. Este just pentru ca ei sunt sfinti si si-au jertfit viata mai inainte de toate pentru Hristos. Oasele lor inmiresmate au murit pentru Hristos. Oasele lor ingalbenite au izvorat mir. Ei au fost martirii neamului romanesc care au indurat chinuri zeci de ani de zile marturisind credinta lor ortodoxa. Aceasta o spun si cei care au ramas si au scapat ca prin minune cu viata. Parintele Iustin Parvu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Adrian Fageteanu, IPS Bartolomeu Anania cat si altii mai mult sau mai putin cunoscuti care si-au petrecut viata in aceste laboratoare de tortura care au fost inchisorile comuniste. Oare nu este drept ca sa ii ascultam cand vrem sa construim ceva pentru fratii lor de suferinta? Cum putem construi ceva pentru martirii nostrii, daca pe cei care au ramas in viata ii ignoram? Daca facem lucrul acesta, atunci nu pentru ei ii facem ci pentru noi, pentru mandria noastra ca am facut ceva, dar inselandu-ne amarnic caci punem pe primul loc eu-l nostru si nu dragostea pentru aproapele nostru, dupa porunca lui Dumnezeu.

Este trist ca nu intelegem acest lucru si este trist cu atat mai mult cu cat acela pe care il credeam un marturisitor al zilelor noastre, Dan Puric, este implicat astfel in acest proiect. Si daca am avea atata intelepciune precum regele Solomon, dar smerenie nu avem in zadar sunt toate. Sa nu uitam ca cel ce vrea pe sine sa se inalte, mai intai de toate trebuie sa se smereasca.

***********************************************************************************************
De la "cine suntem?" la
cine este de fapt Dan Puric?
http://www.blogcatalog.com/blog/victor-roncea/f6dc98c8a086c48bee158bedae8b1f26
http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-05-19&id=253287

***********************************************************************************************

http://c-tarziu.blogspot.com/2009/05/suntem-datori-copiilor-nostri-cu-un.html

***********************************************************************************************
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2009/05/14/mahnirea-parintelui-justin/
http://ziua.net/display.php?data=2009-05-14&id=253070

- Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

- Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane … Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

- Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

- Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo - fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

- Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

- A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

Un centru cultural nu e manastire.

- Exact la fel a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…

- Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenici nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.


Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea? Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut - si il au si pana astazi - rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unei astfel de institutii straine de ortodoxie.

Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei - Biserica cereasca, iar noi - Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

“As vrea sa mai amintesc ca lucram acum la o carte, despre sclavia biometrica, pe care o vom lansa la Bucuresti, la a treia aflare a capului Sf Ioan Botezatorul, inainte de Inaltare. Exemplul martirilor anticomunisti ne este calauzitor. Puterile noastre sunt slabe si am ramas putini. Dar ne-a ramas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Raman toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El sa ne scoata si din aceasta stare de lucru, ca intotdeauna, si sa Isi manifeste mila si bunatatea Sa fata noi! Avem mijlocitori pe sfintii nostri martiri din inchisorile comuniste, cei care si-au dat viata pentru Dumnezeu si neamul lor, carora sa le cerem rugaciunile, ca unii ce au luptat si au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.”

marți, 12 mai 2009

Sfintii parinti si despre ecumenism

Articol din revista Credinta Ortodoxa, Marţi 2 septembrie 2008, de Sfântul Iustin Popovici
http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article453


Pocăinţa este leacul pentru orice păcat, leacul dat fiinţei omeneşti, celei după chipul lui Dumnezeu, de către singurul iubitor de oameni.

1. „Dialogul” contemporan „al dragostei”, care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă, sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (2 Tesaloniceni 2:18), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (ibid. 2:10) mântuitoare. Esenţa dragostei este adevărul şi dragostea viază doar umblând întru adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omeneşti, deci şi a dragostei; şi fiecare din acestea arată şi binevesteşte pe Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, Care singur este întruparea şi întruchiparea adevărului Dumnezeiesc, adică a a-tot-adevărului. Dacă adevărul ar fi fost altceva decât Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi fost mic, neîndestulător, trecător, muritor. Astfel ar fi fost, dacă el ar fi fost concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lumea, sau toate lumile, sau orişicine, sau orişice, sau toate acestea laolaltă. Adevărul este însă chip - şi anume Chipul Dumnezeu-Omului Hristos, cel de-al doilea Chip al Sfintei Treimi - şi, prin urmare, el e desăvârşit, netrecător şi veşnic; fiindcă în Domnul Hristos adevărul şi viaţa sunt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17). Cel ce crede în Domnul Hristos, sporeşte mereu prin adevărul Lui în Dumnezeieştile Lui nemărginiri. El creşte cu toată fiinţa lui, cu toată mintea lui, cu toată inima şi cu tot sufletul lui. În Hristos trăim adevăraţi fiind întru dragoste, fiindcă numai în felul acesta putem să creştem întru toate pentru El, Care este capul, Hristos (Efeseni 4:15). Mai mult: aceasta se face totdeauna împreună cu toţi Sfinţii (Efeseni 3:18), totdeauna în Biserică şi prin Biserică, fiindcă altminteri omul nu poate să crească în Acela care este capul trupului Bisericii, adică în Hristos. Nemărginitele puteri ce sunt neapărat trebuincioase pentru creşterea tuturor creştinilor în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii sunt dobândite de către Biserică nemijlocit de la capul ei, Domnul Hristos; fiindcă doar El, Dumnezeu şi Domnul, are aceste nenumărate puteri nemărginite şi le iconomiseşte în chip a-tot-înţelept.

Să nu ne amăgim. Există şi un „dialog al minciunii”, atunci când cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Propriu este şi pentru toţi împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci când ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul minciunii. Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani 12:9).

Dezbinarea şi despărţirea umanistă eretică între dragoste şi adevăr este ea însăşi o dovadă a lipsei credinţei Dumnezeu-omeneşti şi a pierderii cumpenei şi gândirii sănătoase duhovniceşti, Dumnezeu-omeneşti. În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nu este calea Sfinţilor Părinţi. Ortodocşii, cu totul înrădăcinaţi şi întemeiaţi împreună cu toţi Sfinţii în adevăr şi dragoste, au vestit şi vestesc, din vremurile Apostolilor până astăzi, această dragoste mântuitoare Dumnezeu-omenească faţă de lume şi faţă de toate zidirile lui Dumnezeu. Minimalismul moral şi pacifismul hominist găunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vădesc uscatele lor rădăcini umaniste, filosofia lor bolnavă şi etica lor neputincioasă, cea după predania oamenilor (v. Coloseni 2:8). Şi, mai mult: vădesc criza credinţei lor hoministe în adevăr şi nesimţirea lor dochetistă [1] faţă de istoria Bisericii, faţă de continuitatea ei apostolică şi sobornicească, Dumnezeu-omenească, în adevăr şi în dar. Iar cugetarea în-dumnezeită şi gândirea sănătoasă apostolică şi patristică binevesteşte prin gura Sfântului Maxim Mărturisitorul adevărul credinţei Dumnezeu-omeneşti: „Credinţa e temelia nădejdii şi a dragostei ... Căci credinţa face neîndoielnic însuşi adevărul.” [2]

Nu există nici o îndoială că măsura părintească, moştenită de la Apostoli, a dragostei faţă de oameni şi a legăturilor cu ereticii are în întregime un caracter Dumnezeu-omenesc. Lucrul acesta îl arată de Dumnezeu insuflatele cuvinte ale aceluiaşi sfânt: „Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor - ferească Dumnezeu! - ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni - nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte, şi cu cercare multă, şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare de voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: Vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire.” [3]

2. Învăţătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de către Sfinţii Apostoli, de către Sfinţii Părinţi şi de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sunt Biserică şi nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, şi mai cu seamă Taina Împărtăşirii - această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtăşire este totul şi toate în Biserică: Însuşi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, şi Biserica însăşi, ca trup al Lui, şi îndeobşte tot ce este Dumnezeu-omene.

Intercommunio” - între-unirea, între-împărtăşirea cu ereticii în Sfintele Taine, şi îndeosebi în Sfânta Împărtăşire – este cea mai ruşinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iudă; şi, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii Dumnezeu-omeneşti, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinţilor Părinţi, a Bisericii Sfintei Tradiţii, a Bisericii celei una. Aici ar trebui omul să-şi oprească mintea şi conştiinţa în-creştinată asupra câtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci.

Mai înainte de toate, trebuie să ne întrebăm: Pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserică se întemeiază aşa-zisa „intercommunio”? Fiindcă întreaga teologie ortodoxă privitoare la Biserică se întemeiază nu pe „intercommunio”, ci pe realitate a Dumnezeu-omenească a lui „communio”, pe împreună-unirea Dumnezeu-omenească - pe koinonia Dumnezeu-omenească (v. 1 Corinteni 1:9, 10:16-17; 2 Corinteni 13:13; Evrei 2:14, 3:14; 1 Ioan 1:3) - în timp ce noţiunea „intercommunio” (între-unire) este în ea însăşi contradictorie şi cu totul neînţeleasă pentru conştiinţa ortodoxă sobornicească. Al doilea fapt, sfânt fapt al credinţei ortodoxe, este următorul: în învăţătura ortodoxă despre Biserică şi Sfintele Taine, singura şi neasemănata Taină este Biserica însăşi - trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în aşa fel că ea este şi singurul izvor şi conţinutul tuturor Sfintelor Taine.

În afară de Taina aceasta Dumnezeu-omenească şi a-tot-cuprinzătoare a Bisericii, care este a-tot-Taina, nu există şi nici nu pot să existe „Taine”; aşadar, nu poate exista nici o „între-împărtăşire” („intercommunio”) în ceea ce priveşte Tainele. De aici, numai în Biserică - în această neasemuită a-tot-Taină a lui Hristos - poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este izvorul şi criteriul Tainelor, şi nu invers. Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii şi nici nu pot fi gândite în afară de trupul Bisericii.

Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii soborniceşti a lui Hristos şi cu întreaga Predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existenţa altor Taine în afara ei, nici nu le socoteşte Taine, până la venirea prin pocăinţă din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă, în Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserică, neunit cu ea prin pocăinţă, unul ca acesta este pentru Biserică eretic şi, în chip de neocolit, se găseşte în afara împreună-unirii mântuitoare: Fiindcă ce părtăşie poate fi între dreptate şi nelegiuire? Ce părtăşie poate să fie între lumină şi întuneric? (2 Corinteni 6:14).

Întâiul vârf şi Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, dă porunca: De omul eretic după prima şi a doua sfătuire, desparte-te(Tit 3:10). Acela, deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic”, ci-i dă acestuia şi pe Domnul Însuşi, în Sfânta Împărtăşire, se mai găseşte oare în sfânta credinţă apostolică şi Dumnezeu-omenească? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, dă următoarea poruncă: Pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos şi nu primeşte învăţătura evanghelică cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, „să nu-l primiţi în casă” (2 Ioan 1:10).

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli porunceşte cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care numai s-a rugat cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească.” [4] Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?

Canonul 65 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească.” Şi aceasta este limpede, chiar şi pentru conştiinţa cea mai primitivă. Oare nu?

Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli: „Episcopul sau preotul care primeşte botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar şi pentru cei lipsiţi de ochi: această poruncă hotărăşte în chip imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nici o Sfântă Taină şi că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de dar.

De Dumnezeu insuflatul purtător de cuvânt al Predaniei apostoleşti şi părinteşti soborniceşti a Bisericii lui Hristos, Sfântul Ioan Damaschin, binevesteşte din inima tuturor Sfinţilor Părinţi, tuturor Sfinţilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii următorul adevăr Dumnezeu-omenesc: „Pâinea Euharistiei = Sfintei Împărtăşanii nu este simplă pâine, ci s-a unit cu Dumnezeirea ... Printr-însa curăţindu-ne, ne unim cu trupul Domnului şi cu Duhul Lui şi ne facem trup al lui Hristos” – soma Hriston = Biserica ... Taina Euharistiei se numeşte Împărtăşanie, fiindcă printr-însa ne împărtăşim de Dumnezeirea lui Iisus. Şi se numeşte cuminecare – koinonia - şi cu adevărat este, pentru cuminecarea prin ea cu Hristos şi părtăşia la trupul şi la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm şi ne unim şi unii cu alţii prin ea. Căci, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine, ne facem cu toţii un trup şi un sânge al lui Hristos şi unii altora mădulare, ajungând de un trup cu Hristos.

Pentru aceea să ne păzim cu toată puterea a lua împărtăşanie de la eretici – airetikon - şi a le-o da: Nu daţi cele sfinte câinilor- zice Domnul – şi nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca să nu ne facem părtaşi relei slăviri – kakodoxias - şi osândei lor. Căci, dacă de bună seamă unire este cu Hristos şi cu ceilalţi, de bună seamă ne unim pe noi, de bună voie, cu cei ce se împreună-împărtăşesc. Căci de bună voie se face însăşi unirea, iar nu fără voia noastră: Căci un trup suntem toţii fiindcă dintr-o singură pâine ne împărtăşim, precum zice Apostolul (1 Corinteni 10:17). [5]

Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor Dumnezeu-omeneşti ale ortodocşilor vesteşte tuturor oamenilor din toate lumile: „Împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului.” [6]În Euharistie, „pâinea ereticilor nu e trupul lui Hristos.” [7]„După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e şi deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă - cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide”. [8]„Împărtăşania din mână eretică este otravă, nu simplă pâine.” [9](„Biserica ortodoxă şi ecumenismul”, Mânăstirea Sfinţii Arhangheli – Petru Vodă, 2002, pp. 118-123).
Note

[1] Dochetism: ideologia unei secte gnostice din primele veacuri de creştinism, care susţinea că trupul lui Hristos nu a fost omenesc, ci a fost duh sau dintr-o substanţă cerească, eterică, nepalpabilă.

[2] 500 de capete, PG 90, 1189A.

[3] Epistola 12, PG90, 465C.

[4] Vezi şi Canonul 33 al soborului din Laodikia.

[5] Desluşirea credinţei, IV, 3; PG 94, 1149, 1152, 1153.

[6] Cuv. Theodor Studitul (ed. Petersburg, 1908, tom. 2), p. 332.

[7] Idem, p. 596.

[8] Idem, p. 742.

[9] Idem, p. 780.