De pe web adunate

http://strajeriiortodoxiei.blogspot.com/2009/06/despre-romani-si-romania-4.html

"-Aşa suntem noi sortiţi, să nu ne putem înţelege între noi.
-Asta-i una dintre patimile noastre.
-Cea mai grea. Şi cea mai titanică.
-Dar cum o putem depăşi, ca neam?
-Ca neam... Păi dacă nu există smerenie, nu poţi să te găseşti unul cu celălalt. Asta vine din cauza egoismului.
-Dar vedem că şi alte neamuri sunt egoiste. Noi putem să zicem că suntem mai egoişti ca ele?
-Nu. Cu noi înşine suntem mai egoişti. Noi cu noi înşine. Adică noi suntem piatră de sminteală a neamului nostru. Uite, oriunde se duc, românii au purtări frumoase, dar între ei... Nu-i smerenie, nu-i smerenie.
-Adică cu alte neamuri ne pupăm şi pe toţi îi con­siderăm buni, dar între noi nu suntem buni.
-Ei, vezi? Vezi?
-Asta-i lipsă de dreaptă socoteală.

*Duşmanii neamului nostru ne smeresc cu de­săvârşire, fiindcă cei din conducere n-au grijă să zică: „Măi, eu sunt român!". Nu! N-au fericirea aceea. Româ­nul e cel mai bun creştin, dar dacă nu are hotărâre... Că vezi, creştinătatea şi naţiunea sunt îngemănate, sunt strânse la un loc. Nu poate fi una fără alta. Nu poţi să fii român şi să nu fii creştin sau să fii creştin şi să nu fii român. Noi suntem un popor mai proaspăt; poporul român, de când s-a născut pe faţa pământului, deoda­tă s-a născut creştin-ortodox, el nu ştie altă credinţă. Şi-aşa, noi trebuie să fim cei mai apropiaţi de Dum­nezeu, să fim creştini buni şi naţionalişti, să ţinem la naţiunea noastră. Că dacă nu ţii la naţiunea ta, atunci nu ţii nici la credinţă, şi eşti cel mai prăpădit om de pe pământ.

*Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta, „întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre." Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini.

http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/06/cuviosul-paisie-de-la-sihla-mai-mult-sa.html

*Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi ! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie, nu răbdare, ci îndelungă răbdare.

*Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că după naştere uită durerea " că s-a născut om pe lume ".

*Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plânge, cum face şi copilul părăsit de mama lui.

*Mai mult să faci cu fapta, decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică.

*Mare lucru este, părinte, a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luam parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi. Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat; iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat”

http://cidadededeus.wordpress.com/2009/06/10/duhovnicii-iasului/

*Asa cum iti gasesti un partener de viata, cu care simti ca poti discuta orice, tot asa iti alegi un indrumator spiritual, caruia ii poti spune totul, ca in fata unei oglinzi”, spune parintele arhimandrit Constantin Chirila.

*“Prin cuvint se face legatura intre ratiunea superioara, Dumnezeu, si creatia sa, omul. Prin intrupare, Hristos a devenit puntea de legatura. Cind omul se roaga se urca spre Dumnezeu, iar cind citeste Biblia, Dumnezeu coboara spre om.

*Convertitii sint minunati. Cei care s-au convertit ne invatau multe pe noi, cei nascuti asa”, spune parintele Chirila.

*Prima criza de identitate apare astfel odata cu trecerea de la copilarie la adolescenta. “Copiii iubesc foarte mult tot ce-i sacru. Ajung intr-un punct critic la adolescenta, de pe la 12-13 ani, pina la 15-16. Daca au sansa unui indrumator iscusit devin foarte intelepti. Daca experimenteaza criza si adincirea pacatului – avere, placere, ambitii si sint singuri si izolati traiesc criza foarte acut”, afirma parintele Constantin Chirila.
Spre sfirsitul liceului tinerii se confrunta cu o criza existentiala, sentimentala, de sens. “Sint trepte ale vietii spirituale. Fiecare om incearca in viata si indepartarea si apropierea de Dumnezeu”, explica el.

Cel mai mare pacat al credinciosilor este, considera parintele Chirila, individualismul, egoismul. “Egocentrismul, nepasarea, caderea in sine sint cele mai mari pacate „, spune el. Saracia extrema, dar si bogatia extrema contribuie de asemenea la indepartarea omului de biserica, daca nu are credinta.

Parintele Irineu Balan, staretul Manastirii Bucium, spune ca omul nu se poate apropia de Dumnezeu decit cu ajutorul unui duhovnic, care este slujitorul lui Dumnezeu.

Pentru a fi creata legatura intre credincios si duhovnic, parintele Irineu spune ca trebuie indeplinite mai multe conditii, atit de duhovnic cit si de fiul duhovnicesc. In primul rind, duhovnicul trebuie sa indeplineasca canoanele, sa spovedeasca dupa canoanele sfintilor parinti, apoi penitentii trebuie sa marturiseasca cu sinceritate, sa nu ascunda anumite pacate, din motiv de rusine, iar in al treilea rind – sa se hotarasca sa nu mai repete pacatele marturisite. Ceea ce l-ar putea recomanda in ochii credinciosilor care cauta sa se destainuie lui ar putea fi disponibilitatea si deschiderea sa fata de lume.

Multi dupa ce fac anumite pacate considera ca nu mai e nici un rost sa mearga la biserica, ca si cum Dumnezeu n-ar putea ierta. Pacatul nu e un motiv care sa te indepateze de spovedanie si impartasanie, ba dimpotriva”, explica parintele Irineu.

Problemele oamenilor sint aceleasi dintotdeauna, difera ca nuanta”, spune el.

“Inainte de a ajunge la preot, credinciosul intra in biserica si se inchina la icoane. Poate nu are curajul sa-i marturiseasca preotului ce are pe suflet, prima legatura e cu icoana”, a spus parintele Irineu. “Eu nu m-am apropiat la inceput de biserica si de Dumnezeu prin glasul unui anumit preot, ci prin chipul blind al Maicii Domnului dintr-o icoana. Am simtit in privirea ei ceea ce trebuie sa fac si cum trebuie sa-mi schimb viata. Privirea aceea o pastrez in mine, incerc s-o redau in icoanele pe care le pictez”, spune parintele Irineu.

*Preotul va sti sa-l indrume pe acela care ii cere ajutorul, fara sa-i dea un sfat prea aspru. “De aici provine si grija de a nu trata pe fiii duhovnicesti prin masura canoanelor, cu un virtual pat al lui Procust, ci prin a aplica toate canoanele potrivit zestrei si personalitatii fiecarui suflet”, a declarat parintele Nichifor. Problemele cu care se confrunta lumea moderna, sint, conform opiniei sale, lipsa de sens si criza de onestitate, de moralitate. “Acestea duc la abuzuri pe care le intilnim la tot pasul”, a spus parintele Nichifor.