Cuvinte memorabile despre Cruce si Inviere ale poetului Ioan Alexandru, la trecerea a 14 ani de la adormire

Note din viata poetului crestin Ioan Alexandru

Ioan Alexandru s-a nascut in ziua de 25 decembrie 1941, cand in Biserica era praznuita Nasterea Domnului, in localitatea Topa Mica, judetul Cluj. In anul 1962, terminand liceul George Baritiu, din Cluj, se va inscrie la Facultatea de Filologie, din acelasi oras. Transferandu-se la Facultatea de Filologie, din Bucuresti, tanarul Ion Sandor va absolvi studiile in anul 1968.

In urma unei burse recomandate de filosoful Heidegger, tanarul Ioan Alexandru va merge in Germania, spre a-si continua studiile. Odata plecat, el isi va aprofunda studiile in filosofie, teologie, limbi clasice (greaca si ebraica) si arta, in orase precum Freiburg, Basel, Aachen si Munchen.

In cele din urma, in anul 1973, dupa mai multe calatorii culturale, efectuate in tari precum Italia, Spania, Grecia si Israel, tanarul Ioan Alexandru isi va sustine teza de doctorat, avand titlul "Patria, la Pindar si Eminescu".

Intors din Apus, el va tine unele seminarii de poezie comparata si cursuri de ebraica veche, la Universitatea din Bucuresti. Pe langa acestea, el va organiza si unele cursuri de spiritualitate bizantina, la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", tot din Bucuresti. Daca la inceput el a fost lasat de comunisti sa isi tina cursurile in liniste, mai apoi, cand sala cu pricina a ajuns neincapatoare, conducerea a inceput sa-i aprobe din ce in ce mai rar prezenta in sala de curs. Pentru aceasta, in vara anului 1989, poetul Ioan Alexandru va si fi anchetat de Securitate.

Iubea nespus de mult Sfanta Scriptura, mergand sa ii caute sensurile cat mai la radacina. Pentru aceasta, el ii indemna adesea pe studentii sai, zicand:

"Folositi acesti ani de foc din viata dumneavoastra, invatati limbile ce pastreaza cuvintele Domnului in Evanghelii si Scripturi: greaca veche si ebraica proorocilor, apoi latina sfintilor stramosi fara de care nu se poate lucra cum se cuvine in ogorul mantuirii."

Prima sa poezie va fi publicata in anul 1960, in revista "Tribuna". Mai apoi, student fiind, el va lucra ca redactor, la revista "Amfiteatru". In anul 1964, profesorul si poetul crestin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar in anul 1979 este ales membru al Uniunii Internationale de Scriitori "Die Kogge".

In ziua de 21 decembrie 1989, in plina Revolutie, curajosul Ioan Alexandru va defila pe strazile din centrul capitalei, printre soldati, raniti si revolutionari, tinand in mana o cruce de lemn si incurajand.

Dupa anul 1989, poetul Ioan Alexandru va intra in randul oamenilor politici, pentru binele tarii, in cadrul Partidului PNTCD, unde va fi membru fondator si vicepresedinte. Intre anii 1990-1992, va fi deputat in cadrul partidului amintit, iar intre anii 1992-1996, el va fi senator de Arad. De asemenea, poetul crestin Ioan Alexandru este co-fondator al "Grupului de Rugaciune din Parlamentul Romaniei" si fondator al "Miscarii Pro-Vita".

Ioan Alexandru, marele patriot si poet crestin national, a trecut la cele vesnice in ziua de 16 septembrie 2000, departe de tara, pe care atat de mult a iubit-o, in orasul Bonn, Germania. [A fost inmormantat la Manastirea Nicula aproape de satul sau natal Topa Mica].

Dintre cartile semnate de marele poet, le amintim aici pe urmatoarele: "Cum sa va spun" (1964), "Viata, deocamdata" (1965), "Infernul discutabil" (1967), "Vamile pustiei" (1969), "Vina" (1967), Poeme (1970), "Imnele bucuriei" (1973), "Imnele Transilvaniei" (1976), "Imnele Transilvaniei II" (1985), "Imnele Moldovei" (1980), "Poezii-Poesie" (1981), "Imnele Tarii Romanesti" (1981), "Imnele iubirii" (1983), "Imnele Putnei" (1985), "Imnele Maramuresului" (1988), "Bat clopotele in Ardeal" (roman, 1991), "Caderea zidurilor Ierihonului sau Adevarul despre Revolutie (publicistica, 1993), "Amintirea poetului" (2003), "Lumina lina: Imne" (2004) si "Iubirea de Patrie" (eseuri, 1978).

Sursa:  Crestin Ortodox, Ioan Alexandru, poet crestin

 Ioan Alexandru - Cruce si inviere

Parlamentul Romaniei, unul din cele mai intunecoase momente ale sale, invazia "minerilor", 1991

Noi vrem sa fim un neam sfant intre toate neamurile pamantului. Sunt aici de la Revolutie intre voi. Sunt deputat de Hunedoara, sunt poetul Ioan Alexandru cu "Imnele Maramuresului" si cu "Imnele Transilvaniei". Va rog sa credeti, fratilor, ca m-am batut pentru ca copii vostri sa aibe religia in scoali, sa aveti fiecare Biblia in casele voastre.

Iubitilor fiti linistiti si linistiti-va, pentru ca tara se duce de rapa [altfel]. Nu vedeti ca ardem in jur? Nu vedeti ca ne ducem de rapa? Vreti sa ingropam, noi, cu mainile noastre, tara? Nu ne-au ingropat strainii destul? Vrem sa ne ingropam noi, unii pe altii? Ne-au ingropat destul altii! Nu avem voie sa facem acest genocid national!

Dumnezeu sa ne ajute! Iubiti frati, stau in fata voastra ca poet al Transilvaniei, si va rog pe mine primul sa ma omorati. Veniti la mine si ma omorati.

Bonn 1998

Am fost pe strada in noapte istorica de 22 decembrie. Am fost cu curcea asta, cu care am fost in Parlament. Si am vazut sangele curgand pe jos, si am scris cu degetele mele pe ecranul zarii: "sangele martirilor, samanta crestinilor" - ca lucram, tocmai, la imnele martirilor din Dobrogea si ale lui Constantin Brancoveanu.

Si acuma spun: ce rost are suferinta? Daca e legata de suferinta lui Hristos are un sens. Daca o privim in sine nu are nicio semnificatie decat ca o bestialitate. Dusa la suferinta suprema are un rost: reactualizeaza suferinta lui Hristos. Dar, de sine, suferinta nu are nicio valoare.

Bucuresti, Institutul de Arte Plastice, 1991

Eu nu stiu exact cine sunt si ce sunt, dar certitudinea ca Iisus Hristos a inviat din morti e mai mare decat propria mea existenta. Cunosc acest lucru; toata carnea mea este patrunsa de Invierea lui Iisus Hristos prin insusi faptul ca a inviat. El, inviind, a absorbit carnea si modul nostru de a vedea, si sufletul nostru, si gandurile noastre, a absorbit in felul de a vedea lumea.

Noi nu avem un merit ca apartinem Lui prin credinta, ci noi nu avem decat aceasta chenoza de a-L recunoaste in carnea noastra ca El este. Si, intr-o buna zi devine evident pentru fiecare dintre noi care cautam, [acest lucru]. Trebuie insa sa ai o onestitate, sa nu te joci si sa fii teatral.

Trebuie sa ai onsestitatea sa te recunosti ca om al pacatului. Lucrul de capetenie pentru a participa la Taina mortii si Invierii lui Iisus Hristos este sa-ti recunosti pacatul. Cine spune ca este om fara pacat si se socoate crestin, dupa parerea mea, nu are nimic cu  crestinismului. Cand Iisus a aparut lui Petru, [acesta din urma] i-a spus: "iesi de la mine ca sunt om pacatos". Fiecare dintre noi in prezenta lui Iisus Hristos ne simtim pacatul. Simtindu-ne pacatul, acest pacat este luat de Iisus Hristos de asupra noastra si putem participa la invierea lui Iisus Hristos.

Sa ajute Dumnezeu poporul acesta care traieste de doua mii de ani in Taina aceasta, si a trait printre cei mai buni fii ai lui pana astazi, si prin cei mai smeriti stiuti si nestiuti, sa descoperim ce este Alfa si Omega si pentru poporul roman. Credeti-ma, in afara de Iisus Hristos nu exista nimic plauzibil, nu exista axa pe care sa ne cladim ca persoana, ca familie, ca neam si ca semintii - nu numai noi, ci toate popoarele Europei si toata lumea.

Bonn 1998

Sangele lui Hristos se leaga cu sangele nostru, si-l impulsioneaza cu puterea Invierii. Hristos dupa invere a primit toata puterea in cer si pe pamant, si aceasta putere se actualizeaza si in viata noastra, prin sangele Lui care se revarsa si in suferinta noastra. Suferinta Lui actualizeaza invierea Lui in viata noastra.

 Fara suferinta nu este inviere. Oricata fericire privind eu anii astia in urma, dupa ce am trecut prin suferinta in acesti patru ani, pot sa privesc in urma, nu ca un erou, ci ca un om care a avut prilejul sa se apropie de crucea lui Hristos, si in acest fel de inviera Lui. De aceea vorbesc eu atat de des despre Inviere.  

Bucuresti, sala Dacian 1993

In Hristos avem singura dovada, singura dovada vie in carne si oase, ca Dumnezeu exista si ca-i adevarata existenta Lui. Fara Iisus Hristos noi nu stim absolut nimic despre Dumnezeu, nu stim decat lucruri vagi si nu misca.

***

 Sa ridice mana unul sus de acolo. Unul! Niciunul! Nici intr-o scriere de-a lor, nici intr-un prozelit de-al lor, niciunul: Mahomed, Confucius, Buddha, Socrate, Moise si cat ne-a dat Dumnezeu pana la sfarsitul veacurilor, toti sunt sub pamant. Aleluia!

***

Ce va spun aicea o spun de la catedra, cu frica lui Dumnezeu, ca profesor si doctor in filologie si in limbile astea vechi. Deci, ce va spun, va rog sa credeti ca est asa! Nu vin aici sa fac dilentantism si sa va spun ca asta a spus asa, si ca se poate altfel. Nu e altfel! Asta e adevarul: toti sunt morti, toti sunt sub pamant. Sa zica unul ca nu e asa, sa aduca argumente. Nu exista niciun argument. Ei insisi, toti acestia, nu au avut pretentia aceasta.

Scandalul scandalurilor, problema problemelor pana la sfarsitul veacurilor este ca Unul nu mai este acolo, si-L cheama Iisus Hristos. Piatra de capatai a omenirii, scandalul scandalurilor, Omul care ne strange, Faptura aceasta si Numele acesta care ne strange, si v-a strans si pe voi aici.

***

Nu este o mitologie, nu este o filozofie, nu este o speculatie, este un fapt isotic. Nu L-au gasit acolo. Mormantul este gol. Femeile L-au cautat si nu L-au gasit. Au venit marturisirile ingerilor si dintr-o data a aparut El. Uitati-va, dumneavoastra pe drumul Emausului, in aceeasi zi, la frangerea painii, incercand sa explice Evanghelia si Psalmii unde a patimit, cap. 53 din Isaia, si dintr-o data a fost vizibil.

Cu cat ne apropiem, prin credinta, mai puternic... Vedeti dumneavoastra, sunt doua straturi de existenta, si noi avem capacitatea de a sesiza lumea in doua feluri: la modul acesta obiectiv si terestru si linear; si la modul acesta pe verticala, al invierii, care este un mister, si care nu-l putem vedea decat cu ochiul credintei; ochiul acesta al credintei care-l avem, si care este cel mai puternic in fiinta omeneasca, dar care doarme. Dar trebuie sa apara oameni, cum a aparut Hristos pe drumul Emausului, si sa ne dea praful si pulberea secolului de pe ochi si sa vedem cu ochiul credintei Invierea Lui.    

Bonn, ajunul anului 2000

 Crestinismul nu este o religie. Este sfarsitul tuturor religiilor lumii, cum a spus Mircea Eliade. Daca ne legam de Hristos ca de o religie, e ca si cum te-ai lega de un caine mort. Prin Iisus Hristos inceteaza toate religiile sa mai existe. Cum au incetat toate jertfele sangeroase prin Sangele cel Sfant al lui Hristos, curs pe dealul Capatanii [Golgota], asa au incetat toate religiile. Si aicea la mine sunt surori de la Caritas si de la Crucea Rosie care vin cu buddismul, si cu musulmanismul, si cu fel de fel de religii si de experiente. Si mi-e groaza sa intru in discutie cu ei. Imi plang sufletul ca am ajuns in tara asta atat de dezvoltata si atat de primitiva sufleteste.

Iisus Hristos este sfarsitul si incoronarea tuturor religiilor. Si, mai mult decat asta, este primul cuvant al lui Dumnezeu si ultimul, in ce priveste distractia omului. Asta o spun eu, in anul 2000.

Senatul Romaniei, 1993

Romania sufera cel mai mult ca a fost ofensata si calcata in picioare. Romania este batjocorita si a fost calcata in picioare, si ofensata, ca este carpa, ca nu este nimic. Suntem unii dintre cei mai ofensati, cele mai batjocorite semintii de pe fata pamantului, suntem niste carpe. "Nu sunteti nimic! Voi, romanii? Ce sunteti voi?".

A redestepta demnitatea de fii ai lui Dumnezeu semintia aceasta... nimic! Nici ziua, nici noaptea, nici lacrimile, nici plansul, nici carnea de pe noi, nici mormintele, nici viitorul nu poate sa fie suficiente ca sa desteptam demnitatea fiintei umane calcate in picioare de atata vreme de ateism si de bolirea aceasta de nedumnezeire care zace pe carnea si pe matele noastre, de atata vreme asezata aici, peste noi. Iar fara desteptarea acestei demnitati, acestei cinste pe care ne-a chemat Dumnezeu... Aicea trebuie sa se concentreze scolile, armata inclusiv, sa se concentreze mai ales bisericile cu toata slujirea lor. 

Destetati-va mai fratilor! Faceti dreptatea lui Dumnezeu! De ce nu ne putem noi  incepe emisiunile cu un "Tatal nostru", cum incep alte tari din lumea aceasta? De ce nu putem face o ora de religie in scoli, ca n-avem profesori la televiziune? Cine incurca matele acestui popor care se declara 99% crestin, sarmanul de el, si nu se face nimic pentru el, ca si cum ar fi pagan!

New York 1993

Aceasta bolire de nedumnezeire - pe care am fulgerat-o la televiziune chiar dupa dupa Revolutie imediat, am spus-o si in noaptea aceea-, asta este dezastru in care se afla Romania. Romania este demonizata. Dovada? Va spun ce facem, va spun ce face romanul acasa!

Suntem pe primul loc la inteligenta si ne-am declarat 99, 4% crestini, la recensamantul recent, dar suntem pe primul loc la declaratii formale, dar suntem pe primul loc la omorarea copiilor. 3350 000 de copii, numai dupa Revolutie i-am omorat. Suntem pe primul loc in lume, suntem un neam criminal, suntem ticalosi! Din patru copii care sunt in pantecul mamelor lor, trei sunt junghiati. Asta facem! Evreii scoteau pe ziduri rugaciunea pustiirii si d-aia au ramas in viata in istorie, iar grecii ii ascundeau: sa nu stie strainul ca avem necazuri pe acasa, cum faceau si comunistii. Tara murea si se prabusea, iar ei faceau cincinale si triumfalism si optimism si toate astea.

A venit vremea sa spunem adevarul in Romania. Suntem un neam sfant si demonizat, suntem un neam cel mai bun si cel mai ticalos. Suntem ca si evreii Vechiului Testament - Dumnezeu sa ma ierte, ca vorbesc despre semintia mea!- dar sunt sfintii nostri alaturi de marii Sfinti ai lui Israel, si sunt ticalosii nostrii alaturi de cei mai ticalosi de pe fata pamantului.

La ora de fata, cum spune Ieremia, mamele noastre sunt ingreuiate cu sicriele propiilor lor copii. Pantecele mamelor alea a devenit sicriul meu propiu, si nu se va scapa in veci de el. Spune Ieremia ca cea mai groazncia inmormantare este sa te ingroape in pantecul mamei tale. Vesnica pomenire fiului meu care e ingropat in pantecul meu. Eu sunt mama si mormantul fiului meu.    

[...]    

Fa Doamne, ca tara aceasta sa aibe conducatori crestini - ii biecuvinteaza-, Senat crestin, armata crestina, scoli si universitati crestine. Fa, Doamne, ca pruncii nostri sa fie fericiti, in  case crestine! Fa, Doamne, ca sotiile noastre sa fie cuvioase crestine! Fa, Doamne, ca sotii sa imbratiseze cu iubirea lui Hristos sotioarele lor si pruncutii lor! Fa, Doamne, ca batranii sa simta Invierea lui Hristos prin pruncii si nepotii lor! Fa, Doamne, ca sotiile si femeile care iau in pantece sa nu-si lepede copilul, Doamne! Fa, Doamne, ca sa inceteze acest masacru si acest teocid care intuneca slava poporului roman inaintea lui Dumnezeu prin uciderea de prunci ce se savarseste zilnic, Doamne!

***

 

Din Imnul lui Constantin Brancoveanu de Ioan Alexandru cu cateva comentarii ale autorului

Nu-i patrie acolo unde nu e schit,
plamanul de aducere aminte
in care focul poate destepta
licarul milei printre oseminte.
Cenusa-n raie se preface-n stol
cand ea in fruntea jarului ramane
de nu e vultur oul mai intai,
coaja alege clostele de maine.

Brancoveanu incearca sa patrunda cu fii sai la miezul neamului. Ce ne tine? Cine ne da putere? Asta este Iisus Hristos. Nu ne tinem de Iisus Hristos, pierim! Ne tinem de Hristos, moartea este numai trecere la inviere.

Deci, ne spune, patria nu este o adunatura de iarba si de buruieni si de sentimentalisme, si de mamaliga cu branza si de tuica, s.a.m.d. Patria [si neamul n.n.] este exercitiu pentru mantuire.

E simbolul in sange mai intai
aurele dureaza din faclie
cum in fantana ochiul albastrui
lasa pe cer icoana sa invie.
Frangerea de sine intre noi
e faptura cea mai ziditoare
gustu-i, daru-i, focul e apoi,
ce preface graiul in ardoare.
Nu cu sceptru...

Asa a crezut Ceausescu, ca daca are puterea in mana, poate sa faca orice, si tara merge s.a.m.d. A crezut ca daca tine sceptrul de conducator al tarii, totul e rezolvat. Daca n-a rezolvat problemele spirituale, daca a dat in Biserica lui Hristos cu puterea lui ... s-a facut. Cine se ia - spune Iuliu Maniu-, cu evreii si cu crestinii la harta o incurca in istorie.     

De mana Elenei Murariu

***

Senatul Romaniei, 1993

Noi avem dreptul la un fanatism care este fanatismul iubirii. Nici un fanatism nu este ingaduit in afara de fanatismul iubirii, care iarta, mantuie,si izbaveste. Sfantul Pavel zice cand certati, sa se invenineze haina pe voi, asa sa se sperie celalalt, dar spre manturie nu spre osanda. Daca eu il blestem pe celalalt... Iertati-ma, m-am ocupat in oratoriul lui Constantin Brancoveanu, cuvant cu cuvant pana cand a disparut toata ura impotriva sultanului din inima copiilor si atuncea a putut sa moara. Cand a inceput sa binecuvinteze pe turcii care-i omoara si sa-i iubeasca, atunci a putut muri Brancoveanu!

Orice alta forma e fanatism! Comunisti, n-au murit si au zis: trageti in noi! Dar erau plini de ura, iar daca le dadeai o mitraliera ii omoarau ei pe toti, si pe urma poti sa-i omori si pe ei. Nu vedeti in custi tot felul de fanatici, care daca le dai o arma omoara intreaga omenire? Noi nu suntem asa ceva! Fereasca Dumnezeu! Nu cautam martiriul. Martiriul inseamna a fi omul iubirii. A fi omul iubirii, sigur, cu langajul tau. Sigur, ce sa fac daca sunt poet si ma inflacarez cateodata?! Dar nu-i nici o forma de ura in sufletul meu. Am prieteni cu care ma contrazic chiar in Parlament, si acuma sunt in Senat cu ei, si unii s-au declarat atei si sunt prieten foarte bun cu ei. Ei inteleg ca nu am nimic cu persoana lor, dar cu ideile lor gresite, da! Si cu alea ma bat, nu cu persoanele! Oamenii mi-s dragi, si mor de dragostea lor, si ma feresc sa nu creada altceva decat este in realitate. Este o dragoste reala pentru mantuire. Si este o ravna extraordinara, doar-doar se va indrepta omul celalalt, ca sa se intoarca la izvorul vietii. Si ma intereseaza camasa de nunta a fiecaruia si vreau ca fiecare sa fie fericit. Dece sa nu fie fericit? In fond asta ma intereseaza, sa-i vad pe oameni fericiti! M-apuca groaza ca sufera degeaba din prostie, se cearta, se ucid, se violeaza din prostie, ca nu-L cunosc pe Hristos.    

Braila, Festivalul de Poezie Crestina, 1991

Nu exista alta forta care ne poate renaste, care ne poate da viata din mortaciunea aceasta in care ne aflam cu totii. Suntem morti, suntem impietriti, suntem deznadajduiti, suntem legati de lumea aceasta, fara Iisus Hristos.

Nu exista alta speranta pentru omenire. Omenira se indreapta absolut sigur spre Iisus Hristos. Iisus Hristos este centrul omenirii, este inima lumi. El este centrul istoric, este Cel care coaguleaza cosmosul si care salveaza omenirea permanent, pe masura venirii din libertate la Sinele Lui. Nu putem sa fim constransi, si cum am spus, si cum stiti cu totii, Dumnezeu este Atotputernic, dar are o singura slabiciune: nu vrea sa ne constranga sa venim la El, pentru ca iubeste, vrea relatie de iubire intre noi. Nu poti face nunta cu sila. Si de aceea Dumnezue e atat de bland si atat de bun si de ingaduitor, cu noi toti, [pentru ca] nu vra sa venim de-a sila.

Bonn, ajunul anului 2000

Tineti-va de Hristos cu toate necazurile si suferintele dumneavoastra. Aveti curajul, ca El va aude rugaciunile. Cat de obscuri ati fi si de slaba limba cu care vorbiti, Atotputernicul va asculta pe fiecare. Nu va indoiti, ca veti primi raspunsul.

Toti care au crezut, din istoria omenirii pana astazi, nimanui nu i-a parut rau ca au crezut in El. Mi-aduc aminte de Sfantul Policarp, batranul martirizat la 83 de ani, [caruia] i s-a cerut sa se lepede de Hristos. Si a spus: 83 de ani numai bine mi-a facut. Cum sa ma lepad de El?! Asa si dumneavoastra: incepeti sa invatati sa traiti cu Hristos si o sa fiti fericiti. Fericirea inainte de Hristos si in afara de Hristos nu mai exista, dar cu Hristos o sa aveti patrie fericita, loc de munca fericit, familii fericite, copii fericiti, si dumneavoastra insiva veti fi niste oameni fericiti. Va spun in incheiere: Hristos a inviat! Fericit fii popor iubit al inimii mele!  Amin!  

Iisus Hristos a avut o singura camasa pe El si era pe cruce si soldatii au vrut sa o sfartece, si n-au putut. Daca camasa lui Hristos n-a putut fi sfartecata cand El era pe cruce, dupa ce a inviat din morti, credeti ca putem noi sfarteca aceasta camasa scumpa a lui Hristos, zidita dintr-un fir, care este Biserica? Sa nu va inchipuiti ca oamenii au aceata putere. Ce a unit Dumnezeu, ce-a tesut, ce a intretesut intre noi, in lacrimile Maicii Domnului, in lacrimile Bisericii, in lacrimile unui neam, - camasa lui Hristos - nici portile iadului nu o pot sfarama. Biserica lui Iisus Hristos, ca si camasa lui Iisus Hristos, una este. Suntem un neam si o Biserica, in confesiuni diferite, mergem pe cale fiecare: unul s-a sculat mai devreme de dimineata, unul se simte mai bine cu un fluier, altul cu un cor, altul in genunchi, altul neingenunchiat, altul isi face cruce, altul nu-si face cruce, altul saruta icoana, alta saruta pruncul. Toti mergem in camasa lui Hristos spre Ierusalimul ceresc spre Cetatea Dumnezeului celui viu Care este mantuirea noastra, si care este manturiea neamurilor. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Aliluia! Amin!

Biblioteca Parlamentului Romaneii 1992

Crestinismul exista prin fapta istorica a mortii ca Jertfa si a Invierii reala, in carne si oase, a lui Iisus Hristos. Acestea nu sunt mitologii, acestea nu sunt filosofii, acestea sunt fapte istorice care au zguduit lumea si care se tin prin credinta, si prin credinta cinstita, curata si onesta. Si nu se pot face speculatii aici si nu se pot pune indoieli s.a.m.d. 

Iar, crestinismul nu este o cultura, este tot ce are mai sfant omenriea. Cultura s-a nascut de aici. Nu este o cultura, nu facem asta pentru cultura omului, desi cea mai mare cultura s-a nascut in virtutea crestinismului. Cele mai mari capodopere in muzica, in pictura sau in poezie s-au nascut in virtutea nasterii lui Iisus Hristos si mai ales a Invierii Lui. Daca Hristos nu ar fi inviat noi n-am fi avut parte de nicio Gioconda, de niciun Michelangelo, de niciun Leonardo [da Vinci], de nicio biserica, de nicio catedrala. N-ar fi aparut nimic in istorie. Toate s-au nascut in puterea Duhului Sfant, datorita acestui fapt istoric pe care noi trebuie sa-l comunicam copiilor nostri, ca niste martori ai invierii, ca suntem fieare dintre noi. Ori suntem martori ai invierii lui Hristos ori nu suntem nimic. Avem de comunicat acest fapt zguduitor, simplu ca buna ziua si tare ca taria cerurilor, acesta, al faptului istoric al mortii si invierii lui Iisus Hristos, Care ne-a facut si care ne-a vestit ca suntem copiii lui Dumnezeu, si suntem meniti vietii vesnice si invierii de obste. Asa sa ne ajute Dumnezeu!  

***

M-am luptat Lupta cea buna,

mi-am ispravit ALERGAREA

am pazit CREDINTA

De acum ma asteapta cununa

neprihanirii pe care mi-o va da

in ZIUA ACEEA, Domnul, Judecatorul

cel drept.

Si nu numai mie ci si tuturor

acelora care vor fi iubit venirea Lui.

Biblia, II Timotei 4: 7,9

POEZII

Lumină lină

 

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină.

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au pierit din zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Iubirea

Partasi suntem multor iubiri

Una singura e implinire

Celelalte numai presimtiri

Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui

Dinspre inviere rasarinda

Pe cat in lacrimile orisicui

Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus

Oceanul stingerii de sine

Sa rodeasca-n cele care nu-s

Rasaritul ce le apartine

Izvorul

Izvorului asemeni sunt si eu

Cutremurat sub stelele de vara

Cu cat e cerul mai fara de vant

Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta

Nici din adancuri nici de sus

O umbra s-a desprins din slava

Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci

Si mai departe horele pe ape

S-a desteptat in mine un izvor

Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

PAGINI WEB:

Martirii Brâncoveni, mlădiţe ale Crucii lui Hristos / Ioan Alexandru, despre martiriul Sfinților Brâncoveni / „În sufletul poporului s-a zidit icoana lor cu chip luminat, model al jertfelniciei”

Poetul Ioan Alexandru - Fondatorul Pro-Vita